La Ierusalim nu a avut loc niciun conciliu și nu s-a luat nicio hotărâre în sensul în care noi folosim astăzi aceste cuvinte. Bisericile noastre au preluat acea adunare a BISERICII de la Ierusalim pentru a o folosi ca argument pentru structurile lor ecleziologice și deciziile care se iau. Și nu atât decizia e importantă, cât gravitatea situației pentru cel ce, slujind Domnului, nu ascultă de decizie. Ce s-a întâmplat la Ierusalim? În timp ce Pavel și Barnaba se aflau în Antiohia, câțiva frați - care nu înțeleseseră evanghelia, deși credeau în Hristos - au venit de la Ierusalim și au început să învețe că nu există mântuire pentru cei ce nu se circumcid. Adică Hristos nu ajută la nimic fără circumcizie. Era evident, predicată o altă evanghelie decât cea rostită de Pavel. Pentru că aveau în argumentare porunca lui Dumnezeu din Scripturi despre circumcizie, învățătura lor a produs nedumerire în Antiohia, unde Pavel și Barnaba învățaseră altceva. Evident, veneau de la Ierusalim, locul de unde evanghelia plecase în întreaga lume, iar Pavel nu fusese cu apostolii și nici învățat de ei. Existau, așadar, motive de îngrijorare pentru antiohieni. Au început discuții aprinse între cei din Ierusalim și Pavel, și s-a creat o oarecare influență din partea lor asupra unora dintre cei din Antiohia. Evident, discuțiile trebuie să fi avut la bază cuvintele lui Dumnezeu din Scripturi. Pavel are o descoperire în urma căreia merge la Ierusalim, împreună cu Barbaba și câțiva frați din Antiohia, cu scopul de a afla părerea celor de la Ierusalim cu privire la circumcizie, nu pentru a hotărî cei de la Ierusalim pentru ei. Pentru că dacă cei de la Ierusalim ar fi decis altceva, Pavel nu ar fi ascultat. El știa de unde are evanghelia. Ajunsă la Ierusalim, delegația din Antiohia are o întâlnire cu întreaga biserică din Ierusalim (NU cu un conciliu) unde relatează lucrarea lui Dumnezeu prin ei. Din nefericire, unii din biserică, care gândeau ca cei ce merseseră în Antiohia, se ridică și afirmă că este necesară circumcizia și păzirea întregii legi a lui Moise. Apostolii și prezbiterii se strâng și vorbesc despre situație, și ce trebuie făcut. Petru se ridică și ține o cuvântare în care dojenește pe cei pro circumcizie că doresc să pună un jug pe creștinii din Antiohia. Întânirea bisericii continuă, Pavel și Barnaba relatând mai departe cum a lucrat Dumnezeu cu ei. La sfârșitul cuvântării lor, Iacov își spune opinia. După ce Iacov termină de vorbit, apostolii, prezbiterii și întreaga biserică trimit vorbă în Antiohia spunându-le că ei nu pun poveri din legea lui Moise peste ei, ci au doar cerințele: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie. La Ierusalim nu a fost un conciliu format de un grup de oameni din biserică, a fost întreaga biserică. Concluzia la care au ajuns în privința problemei a fost luată de întraga biserică, a fost decizia bisericii. Scrisoarea către cei din Antiohia a plecat de la întreaga biserică. În scrisoare nu se emiteau canoane, decrete, hotărâri, ci se repetau trei porunci din Scripturi pe care biserica din Ierusalim credea că le vor fi benefice celor din Antiohia. Biserica de la Ierusalim, în frunte cu slujitorii ei cei mai de seamă, Petru, Iacov și Ioan, au recunoscut lucrarea Duhului Sfânt în activitatea lui Pavel și conformitatea evangheliei lui Pavel, fără circumcizie, cu evanghelia lui Isus. Biserica din Ierusalim (nu un conciliu) a confirmat, asemenea celor mai cu vază dintre ei, Petru, Iacov și Ioan, că Pavel predică evanghelia. Asta s-a întâmplat la Ierusalim. Dacă influența celor pro circumcizie ar fi convins biserica, și nu puterea Duhului Sfânt, și ar fi trimis vorbă că antiohienilor că trebuie să se taie împrejur, ce credeți că ar fi făcut Pavel? Nu vreau răspuns la întrebare. O scriu pentru a întării ideea de la minutul 4 înainte.
E posibil sǎ nu putem folosi expresia „biserică invizibilă”. De-a lungul istoriei creștinismului, diverși creștini începând de la raționamentul dihotomic al lui Augustin au început să privească biserica în termeni vizibilă-invizibilă, militantă-triumfătoare, luptătoare-biruitoare, ierarhie-laici. Neputând să înțeleagă diferența imensă între reprezentarea biblică a bisericii și realitatea dureroasă, oamenii au creat o explicație de acest gen. Pentru că Hristos există, biserica există la fel de real ca Domnul ei, doar că va trebui să-i vedem și să-i înțelegem existența dincolo de granițele pe care i le-am trasat. Evreii au trasat granițe, la fel creștinii din Răsăritul și Apusul Imperiului Roman. Bisericile Reformei au pășit pe același drum. Trebuie să fim conștienți că cine s-a întâlnit cu Hristos și a primit Duhul Sfânt este în casa lui Dumnezeu, chiar dacă e o mică comunitate și încă în creștere.
Cum explicați hotărârea Consiliului de la Ierusalim din Fapte 15 prin prisma paradigmei de gândire din min 4?
La Ierusalim nu a avut loc niciun conciliu și nu s-a luat nicio hotărâre în sensul în care noi folosim astăzi aceste cuvinte. Bisericile noastre au preluat acea adunare a BISERICII de la Ierusalim pentru a o folosi ca argument pentru structurile lor ecleziologice și deciziile care se iau. Și nu atât decizia e importantă, cât gravitatea situației pentru cel ce, slujind Domnului, nu ascultă de decizie.
Ce s-a întâmplat la Ierusalim?
În timp ce Pavel și Barnaba se aflau în Antiohia, câțiva frați - care nu înțeleseseră evanghelia, deși credeau în Hristos - au venit de la Ierusalim și au început să învețe că nu există mântuire pentru cei ce nu se circumcid. Adică Hristos nu ajută la nimic fără circumcizie. Era evident, predicată o altă evanghelie decât cea rostită de Pavel. Pentru că aveau în argumentare porunca lui Dumnezeu din Scripturi despre circumcizie, învățătura lor a produs nedumerire în Antiohia, unde Pavel și Barnaba învățaseră altceva. Evident, veneau de la Ierusalim, locul de unde evanghelia plecase în întreaga lume, iar Pavel nu fusese cu apostolii și nici învățat de ei. Existau, așadar, motive de îngrijorare pentru antiohieni. Au început discuții aprinse între cei din Ierusalim și Pavel, și s-a creat o oarecare influență din partea lor asupra unora dintre cei din Antiohia. Evident, discuțiile trebuie să fi avut la bază cuvintele lui Dumnezeu din Scripturi.
Pavel are o descoperire în urma căreia merge la Ierusalim, împreună cu Barbaba și câțiva frați din Antiohia, cu scopul de a afla părerea celor de la Ierusalim cu privire la circumcizie, nu pentru a hotărî cei de la Ierusalim pentru ei. Pentru că dacă cei de la Ierusalim ar fi decis altceva, Pavel nu ar fi ascultat. El știa de unde are evanghelia.
Ajunsă la Ierusalim, delegația din Antiohia are o întâlnire cu întreaga biserică din Ierusalim (NU cu un conciliu) unde relatează lucrarea lui Dumnezeu prin ei. Din nefericire, unii din biserică, care gândeau ca cei ce merseseră în Antiohia, se ridică și afirmă că este necesară circumcizia și păzirea întregii legi a lui Moise. Apostolii și prezbiterii se strâng și vorbesc despre situație, și ce trebuie făcut. Petru se ridică și ține o cuvântare în care dojenește pe cei pro circumcizie că doresc să pună un jug pe creștinii din Antiohia. Întânirea bisericii continuă, Pavel și Barnaba relatând mai departe cum a lucrat Dumnezeu cu ei.
La sfârșitul cuvântării lor, Iacov își spune opinia. După ce Iacov termină de vorbit, apostolii, prezbiterii și întreaga biserică trimit vorbă în Antiohia spunându-le că ei nu pun poveri din legea lui Moise peste ei, ci au doar cerințele: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie.
La Ierusalim nu a fost un conciliu format de un grup de oameni din biserică, a fost întreaga biserică. Concluzia la care au ajuns în privința problemei a fost luată de întraga biserică, a fost decizia bisericii. Scrisoarea către cei din Antiohia a plecat de la întreaga biserică. În scrisoare nu se emiteau canoane, decrete, hotărâri, ci se repetau trei porunci din Scripturi pe care biserica din Ierusalim credea că le vor fi benefice celor din Antiohia.
Biserica de la Ierusalim, în frunte cu slujitorii ei cei mai de seamă, Petru, Iacov și Ioan, au recunoscut lucrarea Duhului Sfânt în activitatea lui Pavel și conformitatea evangheliei lui Pavel, fără circumcizie, cu evanghelia lui Isus. Biserica din Ierusalim (nu un conciliu) a confirmat, asemenea celor mai cu vază dintre ei, Petru, Iacov și Ioan, că Pavel predică evanghelia. Asta s-a întâmplat la Ierusalim. Dacă influența celor pro circumcizie ar fi convins biserica, și nu puterea Duhului Sfânt, și ar fi trimis vorbă că antiohienilor că trebuie să se taie împrejur, ce credeți că ar fi făcut Pavel? Nu vreau răspuns la întrebare. O scriu pentru a întării ideea de la minutul 4 înainte.
Astazi poate exista o bisrica invizibila ochilor omenesti ,condusa de Duhul Sfant?
E posibil sǎ nu putem folosi expresia „biserică invizibilă”. De-a lungul istoriei creștinismului, diverși creștini începând de la raționamentul dihotomic al lui Augustin au început să privească biserica în termeni vizibilă-invizibilă, militantă-triumfătoare, luptătoare-biruitoare, ierarhie-laici. Neputând să înțeleagă diferența imensă între reprezentarea biblică a bisericii și realitatea dureroasă, oamenii au creat o explicație de acest gen. Pentru că Hristos există, biserica există la fel de real ca Domnul ei, doar că va trebui să-i vedem și să-i înțelegem existența dincolo de granițele pe care i le-am trasat.
Evreii au trasat granițe, la fel creștinii din Răsăritul și Apusul Imperiului Roman. Bisericile Reformei au pășit pe același drum. Trebuie să fim conștienți că cine s-a întâlnit cu Hristos și a primit Duhul Sfânt este în casa lui Dumnezeu, chiar dacă e o mică comunitate și încă în creștere.
Din câte am observat pe canal susţineţi New Age cu bună ṣtinţă aau fāră ea. Ecumenismul în floare.
Ce v-a determinat să trageți concluzia aceasta?