🥳 Cel mai tare Cadou de ZIUA LUI

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 25 май 2023
  • Amza a împlinit astăzi 6 ani și i-am împlinit visul de a avea motorul lui. A avut un progres foarte bun pe bicicletă într-un timp foarte scurt, nu puteam pleca nicăieri fără ea, indiferent de vremea de afară, chiar și pe zăpadă.
    Îmi aduc aminte anul trecut când eram în Grecia cu autorulota, cândva prin Octombrie, văzuse un copil cu o motocicletă electrică și echipat complet - a rămas efectiv șocat și mut, nu îi venea să creadă ce vede. Îmi spusese că își dorește și el “motor adevărat” dar nu am vrut să ne băgăm la o așa investiție doar pentru un impuls de moment, fără să fim siguri că își chiar dorește și e mega pasionat. M-a scăpat gura să zic “Că poate îi luăm una de ziua lui” (Credeam că în 7 luni uită) dar atâta mi-a fost, că de atunci non stop mă întreba “Cât mai e până la ziua lui?”. Ar fi multe detalii de povestit dar concluzia e că tot dragul asta de motor vine de la el și nu e ceva ce noi încercăm să îi băgăm pe gât doar așa că “tati e motociclist și el”.
    Amza, la mulți ani! Ești un copil curajos, viteaz și precaut. Te iubim enorm!
    Motorul lui: Kuberg Cross Hero 3Kw
    CONTURILE NOASTRE DE INSTAGRAM:
    Paul ➤ / paulmates
    Sarah ➤ / sarah.mates
    Melissa ➤ / melissamates
    Scarlett ➤ / scarlettmates
    Amza ➤ / ​​​​​​​​​​
    📬 Adresa la care ne poți trimite scrisori, colete, sau ce vrei tu:
    Familia Mateș
    Căsuța Poștală nr. 14
    Oficiul Poștal Codlea, Brașov
    🔺 Dacă îți plac videourile nostre, un Like si un Subscribe sunt de mare ajutor! Mulțumim ca te-ai uitat până la sfârșit.
    Vlogul #388

Комментарии • 546

  • @luminitarosculet1451
    @luminitarosculet1451 Год назад +25

    PAUL,EȘTI UN TATĂ SI UN OM MINUNAT!!II FACI CA LUMEA SA SE SIMTA BINE IN PREAJMA TA!!LA MULȚI ANI,AMZA!!

  • @TheoT165
    @TheoT165 Год назад +4

    la multi ani Amza! doamne, cat de repede a trecut timpul! parca ieri erai mic si azi ai 6 ani!! esti un copil foarte destept ! si cand vei stii sa citesti as vrea sa stii si sa-ti spun ca parintii tai, sunt mandrii de tine! sunt sigura de asta!

  • @mariananicolae7023
    @mariananicolae7023 Год назад +4

    La mulți ani în domnul Isus Amza sa fii binecuvântat tu și familia ta minunata te iubesc . CURAJ AR TREBUI SA FIE PORECLA TA . VA IUBESC MATESILOR ❤❤❤❤❤

  • @alealexa7207
    @alealexa7207 Год назад +5

    La mulți ani! Sa fi sănătos sa ai parte de multe lucruri frumoase și sa crezi în continuare în Dumnezeu! Sa fi atent cu motorul!

  • @emilianik5816
    @emilianik5816 Год назад +2

    Amza scumpule si eu m am emotionat si am plins chiar la inceput.
    La multi ani Amza, Domnul Isus sa te binecuvinteze in fiecare zi a vietii tale. Esti un copil minunat. La fel ca restul familiei!🎉🎉🎉❤️

  • @deliasandu4911
    @deliasandu4911 Год назад +4

    La mulți ani !Amza sa fi sanătos și să asculți de parinți și sa înveți bine la gradi și să vi ascultător. La mulți ani !Amza

  • @larisaapostolescu1218
    @larisaapostolescu1218 Год назад +5

    La multi ani Amza🎉🎉
    Amza e un baietel piternic si foarte curajos 😊,sa il binecuvinteze dumnezeu dar nu numai pe el ci toata familia ❤❤

  • @FranciscZetus
    @FranciscZetus Год назад +5

    La multi ani AMZA!! Sanatate alaturi de familie! Mare motociclist se va face :) . CARPE DIEM&IN DEUM CREDENDA!

  • @Thannooossss
    @Thannooossss Год назад +6

    La mulți ani Amza ❤🎉🎉
    Multă sănătate și bucurie alături de familia ta Amza 🎉❤❤
    DUMNEZEU SĂ FIE CU TINE AMZA ❤🙏🙏🙏

  • @patrutamacache
    @patrutamacache Год назад +3

    La multi ani,Amza!Dumnezeu sa te ocroteasca in fiecare clipa a vietii și sa sti ca,chiar dacă nu sunt parte din clubul tau de prieteni,te iubesc mult și îmi esti foarte drag,multa sanatate❤❤❤❤❤❤

  • @floaredecolt9381
    @floaredecolt9381 Год назад +8

    Aproape că mi-au dat lacrimile când l-am văzut pe Amza așa de emoționat,dragul de el.❤️😘🤗

  • @florinioan278
    @florinioan278 Год назад +2

    Ani Vesnici Binecuvântati In Prezenta Domnului ISUS Amza Amin ! ❤

  • @elenamarian271
    @elenamarian271 Год назад +3

    La mulți ani ,Amnza!❤Domnul Dumnezeu să te binecuvinteze!Îți doresc să ai parte de sănătate,bucurie și toate visele tale să se îndeplinească!❤❤🎉🎉🙏🙏
    Sunteți o familie minunată!Vă iubesc!❤

  • @deliapauliuc4954
    @deliapauliuc4954 Год назад +5

    Wow, Amza! Se pare ca ai devenit un adevărat motociclist!❤
    Felicitări! Un cadou foarte frumos!🎉❤
    La multi ani, fericiți și sănătoși!😊🎉❤

  • @bigeogjunior2928
    @bigeogjunior2928 Год назад +3

    La mulți ani Amza 🎉să crești mare și multe multe bucurie ❤❤🎉🎉🎉🎉să-ți dea Dumnezeu sănătate și fericire ❤❤❤❤❤❤❤❤🙏🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉

  • @djgabi23
    @djgabi23 Год назад +3

    Wowwwww sunteti niste parinti de nota 10 ati reusit sa transmiteți emoția aia pura de copil prin acest video. Un cadou minunat iar eu ma bucur ca avem inca un motociclist in brasov, astept sa ne dam pe padureeeeeeeee

  • @Andreea_si_betty
    @Andreea_si_betty Год назад +4

    La multi ani Amza sa fi sanatos si sa asculti de parinti tai❤

  • @zed66660
    @zed66660 Год назад +233

    Cine vede acest comentariu sa ii traiasca familia ❤

    • @zenbakia
      @zenbakia Год назад +10

      Nu v-ați saturat sa cerșiti? Întreb și eu pentru un prieten... cu ce te ajuta like-ul la comentariu?

    • @larisaculda3718
      @larisaculda3718 Год назад +5

      ​@@zenbakia Adevărat

    • @zenbakia
      @zenbakia Год назад

      20 de like uri în 2 ore, o medie de 10 like uri pe ora! Felicitări, peste 1.000.000 de ora faci 1.000.000 de like uri, bafta!

    • @calatoriacuthomas_official
      @calatoriacuthomas_official Год назад +1

      21 de Like-uri

    • @A123ca
      @A123ca Год назад +1

      ​@@zenbakia ba nu

  • @iulianiulian8114
    @iulianiulian8114 Год назад +3

    La multi ani Amza sa fii sanatos si sa îi asculti pe parinti😊❤

  • @mirelabalan2429
    @mirelabalan2429 Год назад +3

    La mulți ani Amza! Să crești mare și să te bucuri de viață alături de familia ta minunată!❤❤❤

  • @Fp.mine.
    @Fp.mine. Год назад +2

    La mulți ani Amza!Domnul Dumnezeu să te binecuvânteze si pe tine si pe toată familia ta!Te iubim mult❤🫶🥹

  • @24k_kary10
    @24k_kary10 Год назад +1

    La multi ani Amza ani fericiți alaturi de familia ta și nu uita ești cel mai tare vloger de pe tot You tubul !LA MULTI ANI!❤❤

  • @radusebastian7972
    @radusebastian7972 Год назад +3

    La multi ani si multa sanatate!🎉🎉🎉

  • @georgetabalan8982
    @georgetabalan8982 Год назад +2

    La mulți ani sănătoși și fericiți alături de cei dragi! 🎉🎉🎉🎉

  • @ioncristea2648
    @ioncristea2648 Год назад +5

    Sa va trăiască copilasii😊

  • @achexia_
    @achexia_ Год назад +2

    La multi ani Amza! Ma bucur pentru tine si pentru visul care ti s a indeplinit ❤🎉 sa fii sanatos si sa ti asculti parintii si surioarele 😊

  • @IoanaaTodorann
    @IoanaaTodorann Год назад +3

    La mulți ani, Amza! Sa ramâi același copil fericit, plin de adrenalina și drăguț! 😊

  • @claudiasirghie4917
    @claudiasirghie4917 Год назад +2

    Suneti minunati! O familie cu adevarat frumoasa!

  • @BobirnacAlexandru-xj9oo
    @BobirnacAlexandru-xj9oo Год назад +1

    La multi ani amza sa fi sănătos și să îți asculți părinții și surorile și să ai mult succes în viața

  • @Pjo_pearcy
    @Pjo_pearcy Год назад +2

    La mulți ani,Amzaaaaa!!🎉🎉🎉🎉 Să crești mare si să te bucuri de motor! Sper sa devii cea ce îți dorești! La mulți ani!!

  • @Nlarisa-ll7lj
    @Nlarisa-ll7lj 10 месяцев назад

    Nu pot sa cred Amza cât ai crescut uitete si tu cât de curajos si puternic ai devenit te stiu de când erai un bebelus off ce nu as da sa va vad în viata mea pe voi!❤❤❤❤❤ va iubescc! Sunteti o Familie iubitoare O IUBESC PE BUNICA VOASTRA❤❤❤❤!

  • @larisaculda3718
    @larisaculda3718 Год назад +3

    La mulți ani! Să știi că nu contează cadourile pe care le-ai primit important este iubirea, sănătate și bunătatea. 🎉❤❤

  • @andreeapcodinca6544
    @andreeapcodinca6544 Год назад +2

    La multi ani micutule. A avut o reacitie foarte frumoasa in acelasi timp surprinsa😘

  • @raul.vietii.
    @raul.vietii. Год назад +3

    La mulți ani, Amza ! Dumnezeu sa te binecuvânteze și sa te îndrume pe calea Lui de mic , ca să fii fericit si împlinit! Ești un copil atât de vesel . Ne emotionezi mult . Ma bucur ca cresti bine si ai părinți care te iubesc și te cresc frumos și plăcut.
    Happy birthday, Amza! May God bless you and guide you on His path as a child, so that you are happy and fulfilled! You are such a cheerful child. You make us very emotional. I'm glad you're growing up well and you have parents who love you and raise you nicely and pleasantly.

  • @liviulaviniaciobanu7923
    @liviulaviniaciobanu7923 Год назад +20

    Wow!!
    Amza deja e un baiat mare, puternuc si mereu cu zambetul pe buze!
    Va doreac multa sanatate tuturor!
    Felicitari pentru acest copil fromos
    ❤❤❤🎉

    • @andrutzunicolae2735
      @andrutzunicolae2735 5 месяцев назад

      puternuc hahahahhahahahhaha

    • @AnutaStrimbu-vx2vq
      @AnutaStrimbu-vx2vq 2 месяца назад

      @@andrutzunicolae2735 daca s-a gresit asta nu inseamna ca trebuie sa razi pt ca si tu te-ai gresit de mai multe ori

  • @andreeabuzgau6663
    @andreeabuzgau6663 Год назад +2

    La multi ani domnul sa te binecuvinteze cu sanatate si bucurie alaturi de ceri dragi tie ❤🎉🎉

  • @emaprogood6930
    @emaprogood6930 Год назад +7

    La mulți ani, Amza ! Fii bunecuvantat tu și familia ta !♡♡🏍🏍🏍🏍

  • @user-yk2qq3wv5i
    @user-yk2qq3wv5i Год назад +4

    La mulți ani Amzaa nu credeam că o să ți se îndeplinească această dorință🎉

  • @lauratomasciuc8815
    @lauratomasciuc8815 Год назад +1

    vai amza, spor in cariera ta! cu dumnezeu, se pot face toate!

  • @moisescuioana1555
    @moisescuioana1555 Год назад +1

    Sunteți minunați, oameni faini! Va urmăresc de mult si va admir enorm! Va admir pentru iubirea dintre voi, pentru felul in care ati ales sa fiti si pentru felul in care ati ales sa ii cresteti pe ce mici. Va apreciez enorm grija, iubirea si respectul fata de bunica. Sunteti binecuvântați!!! Felicitari pentru felul frumos in care va iubiti si va tineti familia aproape, felicitări pentru creșterea celor mici si pentru atitudinea de milioane pe care o aveti fata de ei!!! Aveti tot respectul meu! La multi ani Amza !!! La mulți ani tuturor! ❤❤❤ Trimit catre voi toti iubire si ganduri bune!

  • @saramariamiroslav6419
    @saramariamiroslav6419 Год назад +2

    La mulți ani, Amza!🎉🎉❤😊 Sa fi sănătos și sa asculți de părinții!❤ Dumnezeu să te binecuvinteze!!🧡😘😘🥰

  • @LeaCaraman
    @LeaCaraman Год назад +3

    La mulți ani,Amza!Esti un băiat foarte scump,iubitor si sper sa ajungi un mare motociclist.❤❤❤😊😊😊

  • @alyislove7134
    @alyislove7134 Год назад +8

    Un copil absolut pur, felicitari parintilor ca ii dati voie sa se simte special si apreciat. La multi ani pui de om! Fii tare!

  • @larisanicoletalazar4857
    @larisanicoletalazar4857 Год назад +1

    Wowwww!❤Foarte frumos!Voi suneti o familie atat,atat de superbisimaaaa❤❤❤❤❤La multi ani,Amzaaaa!❤❤❤❤

  • @dincamirela2372
    @dincamirela2372 Год назад +2

    La multi ani Amza să crești mare și sanator🎉🎉❤

  • @K-fan_KPOP
    @K-fan_KPOP Год назад +3

    La multi ani Amza
    Ai crescut deja mare
    Sa fi fericit in tot deauna alaturi de familia ta❤
    La multi ani Amza❤!!!!

  • @georgianavlase8866
    @georgianavlase8866 Год назад +2

    La mulți ani Amza!💕
    Ești un copil super bun și cuminte🎉
    Să ai parte de o copilărie frumoasă❤
    Sunteti o familie superbă!❤

  • @tutulittlekid
    @tutulittlekid Год назад +1

    WOW ce super cadou... sa se bucure de el si sa aiba parte de multe momente faine 🥳

  • @gabrielaanghel1121
    @gabrielaanghel1121 Год назад +1

    ❤❤🎉🎉 cat de dragut este Amza va respect sunteți o familie frumoasa

  • @carlaungureanucarla4267
    @carlaungureanucarla4267 Год назад +2

    Va iubesc ❤️❤️❤️
    La mulți ani Amza!❤️🥳
    Sunteți o familie minunată!
    Domnul nostru să vă binecuvânteze!😇

  • @user-cs8rh7zy9q
    @user-cs8rh7zy9q 6 месяцев назад +3

    Cine apreciază acest comentariu sai trăiască familia❤🎉

  • @davidvitan4202
    @davidvitan4202 Год назад +1

    La mulți ani Amza domnul sa dea sănătate putere atunci când te dai cu motorul

  • @bianca0001
    @bianca0001 Год назад +1

    Ce inteligent și are așa o maturitate la vârsta lui, wow

  • @adrianalbei7374
    @adrianalbei7374 Год назад +2

    La mulți ani,Amza!Sa fii sănătos și mereu cu zâmbetul pe buze!

  • @laviniarusu30
    @laviniarusu30 Год назад +2

    La multi ani copil frumos Amza❤❤

  • @dianamotog-or1en
    @dianamotog-or1en Год назад +1

    La mulți ani amza să fi sănătos și să ai încredere în tot ce faci🎉🎉❤

  • @alexandrufrunza-qn8xe
    @alexandrufrunza-qn8xe Год назад +1

    Amza crește maree😊, eu mă bucur pt el și pt voi , multa pace❤❤

  • @catalinadieaconu9115
    @catalinadieaconu9115 Год назад +1

    La mulți ani Amza sa fii sănătos si sa ai grijă de Cross-ul ăla frumos🥰🥰❤❤🏍🥰🥰❤❤💖💖🥳🥳🥳🥳

  • @snow6197
    @snow6197 Год назад +1

    La mulți ani Amza🎉❤❤
    Ma bucur din toata inima ca ia-ți luat o motocicleta pentru că si mie îmi plac super mult 🏍️🏍️si m-aș emoționa foarte tare daca aș fi in locul lui❤❤😊😊 Supeeer tare . Multă sănătate și Dumnezeu să vă ajute și să aibe grijă de Amza ❤❤😊

  • @tboydesign
    @tboydesign Год назад

    La multi ani ! asa trebuie sa fie orice copil

  • @lidianica275
    @lidianica275 Год назад +2

    La mulți aniii sănătoși Amza! 🥳🎂🎁🏍️🤗💙 La mulți aniii Binecuvântați de Dumnezeu!!!

  • @stefania9239
    @stefania9239 Год назад

    Ce copil inteligent. Câte lucruri avem de învățat de la copii.

  • @nicoletaarmeanu6394
    @nicoletaarmeanu6394 Год назад +3

    La mulți ani Amza!!deci eu am plâns când i-am văzut reacția lui 🎉🎉

  • @alinadamian8765
    @alinadamian8765 Год назад +1

    La mulți ani Amza.🎂🍰🎉🎊❤️

  • @maiastefaniaturoi6593
    @maiastefaniaturoi6593 Год назад +2

    La multi ani,Amza!Esti superb😍😍😍

  • @ionitaionita6090
    @ionitaionita6090 Год назад +3

    La multi ani Amza Domnul sa ati faie sanatate 🎉❤

  • @dorothead.e.517
    @dorothead.e.517 Год назад

    Deci ma emoționat reacția lui Amza când a văzut motorul. Foarte faini sunteți. Mă uit la voi de mult timp și mă gândesc ce mi-ar placea să am și eu o familie și prieteni așa faini. ❤

  • @sebihummel3144
    @sebihummel3144 Год назад +1

    Ce fain. La multi ani Amza 🎉🎉🎉.
    Și eu îmi doresc de mult timp un motor .

  • @mahovicisophie792
    @mahovicisophie792 Год назад +2

    La mulți ani Amza domnu sa te binecuvinteze 🎉🎉

  • @claudiaclaudia5614
    @claudiaclaudia5614 Год назад +1

    La multi ani binecuvântati de Domnul❤

  • @Alex43755
    @Alex43755 Год назад

    Amza ești un copil minunat eu îți doresc sănătate,iubire și încredere în cariera ta de motociclist(mai vreau video-uri cu Amza motociclistul)

  • @Leeknowsbootyhair
    @Leeknowsbootyhair Год назад +4

    La mulți ani Amza,sa iti dea Dumnezeu sănătate si tie si familiei tale❤

  • @lilukayt4637
    @lilukayt4637 Год назад

    LA MULȚi ANi AMZA SĂ AI PARTE DE TOT CE ÎȚI DOREȘTi SĂ FI CUMINTE Și SĂ TE BUCURi DE MOTOCICLETĂ CÂT MAI MULT TiMP❤❤❤

  • @Lexi_Playz574
    @Lexi_Playz574 Год назад +2

    La mulți ani Amza 🎉 iti doresc tot ce e mai bun pentru tine si familia ta 🤗 Dumnezeu sa te binecuvânteze 😁

  • @huaweibluhuawei2770
    @huaweibluhuawei2770 Год назад +1

    Ma bucur ca Amza este fericit. La multi ani😎🥳

  • @miriamrutmarinovici2948
    @miriamrutmarinovici2948 Год назад +1

    Îl iubesc pe Amza și sa traiasca😇

  • @mariagroza2945
    @mariagroza2945 Год назад +1

    🏍️La multi ani AMZA🎉🏍️

  • @Dariana225
    @Dariana225 Год назад +1

    La multi ani, Amza!! Eu inca il vad un mica baietel ce pupa camera si striga BUM BUM prin casa, iar acum a primit un motor si este deja profesionist.Bravo Amza!❤

    • @Pop-ob8hg
      @Pop-ob8hg 6 месяцев назад

      La multi ani tuturor ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @teodorarunceanu5499
    @teodorarunceanu5499 Год назад +4

    Wow cred că Amza a fost așa de bucuros❤🏍️La mulți ani!!!🎉

  • @higman910
    @higman910 Год назад +1

    Mă bucur că faceți copii fericiți ❤(:

  • @__criss__77
    @__criss__77 Год назад +1

    La multi ani Amza!Să crești mare și sănătos!

  • @andreeamagda4024
    @andreeamagda4024 Год назад +3

    La mulți ani,Amza!🥳🎁🎉🎊🧸🏍

  • @Saraonthebeatxxx
    @Saraonthebeatxxx Год назад

    Lmaa amza sa fi fericit si inplinit lmaaaa ❤❤❤
    Esti cel mai dragut copil din lume❤❤❤💖💖💖💗💗

  • @nataliacomanelea5868
    @nataliacomanelea5868 Год назад +1

    La mulți ani Amza ❤

  • @VasiDimofte15
    @VasiDimofte15 Год назад +1

    La mulți ani, fericiți cu multă sănătate! Amza🏍

  • @rebeYT
    @rebeYT Год назад +3

    La mulți ani Amzaaaa❤❤❤ sa fii sănătos si iubit de toții

  • @anisiamariacandrea3402
    @anisiamariacandrea3402 Год назад +1

    La mulți ani , Amza ! Să crești mare, sănătos și să înveți bine la școală 🥰 Și încă o dată
    LA MULȚI ANI !🎉🥳

  • @robertmitrica-le2se
    @robertmitrica-le2se Год назад +1

    LA MULȚI ANI AMZA 🎉🎉

  • @dariastefaniapetre834
    @dariastefaniapetre834 Год назад +3

    La mulți ani, Amza !! ❤❤ 6 ani îndepliniți și fericiți

  • @anamaxim6871
    @anamaxim6871 Год назад +1

    La multi ani Amza!🎉

  • @razvanbodi5576
    @razvanbodi5576 Год назад

    Ce simpatic este și foarte bine crescut. La mulți ani Amza

  • @rblxias
    @rblxias Год назад

    wowww!!! Chiar dacă sunt fata,și eu îmi doresc un așa motor. Multă sanatate🎉💞

  • @denisaignat933
    @denisaignat933 Год назад +3

    La mulți ani Amza! Domnul să te binecuvinteze! ❤❤🎉🎉🎉

  • @raulpetrariu8487
    @raulpetrariu8487 Год назад

    la multi ani cu sanatate amza si de acum esti baiat mare

  • @madalinadidin3917
    @madalinadidin3917 11 месяцев назад

    LA MULȚI ANI AMZA ȘĂ AI TOT CE ÎȚI DOREȘTI ȘI SĂ AI MULTĂ SĂNĂTATE. 🎉🎉❤❤❤❤❤❤❤❤❤🎉🎉

  • @ancapodina8047
    @ancapodina8047 Год назад +2

    La mulți ani Amza!!❤să trăiești sănătos și fericit 🎉❤

  • @marianad3101
    @marianad3101 Год назад +1

    Ce oameni simpatici 😊
    Dar Amza îi slăbiciunea mea ❤️🤍

  • @fabian1994hd
    @fabian1994hd Год назад +1

    La mulți ani frumoși și sănătoși, pustiulee! 🎉

  • @alinaiamandei7205
    @alinaiamandei7205 Год назад

    La multu ani Amza sa fi fericit și sa ai parte de tot ce îți dorești💋💋💋🌺🌺🦋🦋🌺

  • @GhiorghiuStefan
    @GhiorghiuStefan 3 месяца назад

    Sunteți cu toții o familie minunata!!!La mulți ani Amza!!!