Că înainte de orice tehnică, orice terapie, orice "unealtă" la care apelăm pentru momentul prezent, este benefic să analizăm și să procesam mediul în care am crescut, familia din care provenim, proces ce consider necesar să fie urmat alături de un terapeut specializat. Mulțumim pentru discuția împărtășită!
Am invatat ca multe din comportamentele mele repetitive fac parte din credinte inconstiente pe care le accept ca sunt acolo si la care sunt pregatita sa renunt pentru ca am puterea sa creez o viata noua libera, armonioasa, iubitoare, abundenta.
Am învățat ca lumina si puterea este in noi , dar avem nevoie de o persoana mai luminata si mai inteleapta decat noi pentru a ne arata aceste lucruri. Doamne ajuta tuturor.
M-am uitat, la început, cât timp durează! Am văzut 2 ore.....de obicei, cu tot respectul, nu urmăresc până la sfârșit. (Eu fiind un mare fan podcast). Dar pe OMUL acesta l-aș asculta fără limită! "Nimic fără Dumnezeu" am concluzionat eu! Asta mi-a plăcut mult de tot! A fost o reală plăcere! Felicitări gazdei! Felicitări invitatului!
Din povestea dlui Costin am invatat sa nu renunt niciodata indiferent cat de imposibila ar fi situatia in care ma aflu. Asa am ajuns sa il cunosc, si da, pot spune ca a fost a doua cea mai fericita zi din viata mea, dupa nasterea copilului. Am invatat cat de mare este puterea lui Dumnezeu cand te rogi cu sufletul si am invatat ca tot Dumnezeu ingaduie toate, cu un scop. Felicitari pentru podcast!
Tine minte ca daca azi ploua mâine e soare, iar dacă ploua azi ploua, ce putem sa facem este sa învățăm sa luam o umbrela, dar nu trebuie sa controlam noi tot
Mi-aș dori din tot sufletul ca acest podcast să aibă și subtitrare, mi-aș dori să i-l pot arăta și iubitului meu nevorbitor al limbii române! Ar fi un mare bonus! Este cel mai bun podcast urmărit de mine până acum! Felicitări!
România are, încă, acasă oameni de mare valoare! Este formidabil să văd și să simt cât suflet, câtă muncă și cat entuziasm pune acest om în tot face. Totul este adevăr pur și înțelepciune, adunate cumva intr o cunoaștere continuă și excelentă. Mulțumesc pentru îngăduință de a asculta, procesa, înțelege și integra informație extrem de valoroasă. Mă înclin. Mulțumesc!
În povestea lui Costin m-am regăsit, m-am revăzut și am văzut cât de puternică sunt, am trăit sa fiu luptătoare și am înțeles târziu, Nu am fost lăsată la școală dar nu m-am plafonat...azi am o carte scrisă, am avut un defect fizic și toată lumea ma respins, m-am luptat cu toți demoni dar am găsit pe Dumnezeu în mine încă mai am nopții nedormite dar meditez ascult oamenii ca Costin și merg spre Dumnezeu. Va iubesc să fiți binecuvântați.
Interesanta istoria ta, si capacitatea autodidactica prin care te-ai ridicat deasupra limitarilor circumstantiale. Mi-ar place sa vad cartea pe care ai scris-o, sa trec prin ea... si eventual sa-ti spun opinia mea.
Eu mă vindec sufletește de când copil fiind am înțeles că, IUBIREA PE CARE EU MI-O PORT ESTE CEA MAI DE PREȚ PE ACEST PĂMÂNT. Nu poți aștepta ceva dacă acel ceva nu exista deja in in interiorul nostru! La vârsta de 14 ani am jurat in fața CREATORULUI că nu voi îngădui nimănui pe fața pământului să mă conducă sau să aibă putere asupra sufletului meu. Singurul in tot Universul cărui mă supun și dau dreptul de a mă călăuzi este Creatorul meu! Critica, judecata sau lauda celor ce intră in viața mea, sunt ca si frunze in vînt nici mai mult nici mai puțin...
De-a lungul vieții, fiecare dintre noi se confruntă cel puțin o dată cu stări de anxietate sau depresie. Identificarea sursei acestor stări, în majoritatea cazurilor, duce la recunoașterea unor frici. Interesant este faptul că creierul nostru nu diferențiază între o frică minoră și una majoră. Dacă te îngrijorezi excesiv că ai putea fi bolnav, această credință ar putea chiar să te îmbolnăvească, deoarece subconștientul nu face diferența.Personal, am avut o experiență diferită acum 14 ani, dar am și un prieten care suferă de atacuri de panică și este convins că aude un tiuit în inimă, deși nu este așa. Din cauza acestei frici, ajunsese să meargă la urgență chiar și de două ori pe săptămână, fără să aibă nimic. Anxietatea își are rolul său în a ne ține în viață, dar activarea frecventă a atacurilor de panică poate crea mai multe probleme pe termen lung, precum insomnii, depresie mai profundă, paranoia și chiar schizofrenie.În cazul meu, am găsit câteva remedii eficiente:Respirația corectă - Observă cum respiră un bebeluș și încearcă să adopti același tip de respirație.Activitate fizică - Indiferent că este vorba de sport, exerciții la sala sau simpla mișcare, este esențială.Evitarea negativității - Înfruntă-ți fricile și amintește-ți înainte de culcare și dimineața că nu ai nimic și că ești perfect sănătos.Sănătate multă tuturor și amintiți-vă, corpul și mintea noastră sunt strâns legate!
Excelent! Am primit, m-am bucurat să înțeleg. Și eu am fost salvată de către Dumnezeu din fundul întunericului genetic preluat. A spus bine: trebuie să fii disperat după Adevăr, după Viața adevărată și să ai curajul nebunesc de a te cufunda în abisul propriu. Furia și eu am identificat-o ca fiind nedreptatea care mi-am administrat-o crezând gura lumii. Acum, când îi spun unui om ca nu știe cât este de frumos, făcut de Dumenzeu, nu de mintea mea, vin alte împotriviri. Așa cum nici eu nu credeam ca omul e făcut din Iubire pentru iubire. Felicitări!
Suntem pentru iubire când acceptăm iubirea necondiționată a Lui Dumnezeu. Isus Cristos, Fiul Lui Dumnezeu este calea, doar că cei mai mulți preoți, păstori te învață dogme, fără să-L fi experimentat cu adevărat pe Dumnezeu în viața lor.
Felicitări Cristian pt invitat! Dacă îl mai aduci ma vad și eu destul de antrenata! Cine este isteț, înțelege care este ADEVARUL ADEVĂRAT din discuție (prea putini cu tot respectul) Nu putem vorbi deoarece Dnl este foarte asigurat legal! În rest... Citam " sa nu o luam pe câmpii"! Omul are capacitate și nu este pt zilele noastre.... Este omul din viitor... Asa arata viitorul... Treziți va! Ce frumos a spus " Dumnezeu e în voi"! Și același Dumnezeu îngăduie! Succes!
Cristian Stan, o persoana extrem de fina si cu bun simț, care a încercat ( si a reușit) sa " scoata" ( cu duhul blandetii) din gura invitatului cat mai multe " secrete" utile noua tuturor, fara a se lasa intimidat de personalitatea puternică a invitatului. Mi- a plăcut pod castul foarte mult si sunt recunoscatoare xa avem acces la atat de multa spiritualitate si informatii intr- un mod accesibil tuturor.❤❤
Am observat ca a medita nu inseamna a sta liniștit într-o poziție esoterica ci dimpotrivă înseamnă de a fi prezent în totalitatea acțiunilor tale observându-te pe tine ca un șofer care revine la volan preluând controlul după ce a fost pe pilot automat.
Are dreptate Costin în legătură cu păcatul originar. Este tot "bagajul" primit de la moși, strămoși pe care noi trebuie, avem datoria de a-l vindeca. Sunt lanțurile despre care vorbește pr. Arsenie Boca. E fenomenală această interpretare. Literatura patristică abundă de astfel de abordări. Un podcast excelent!
Am venit aici în acest plan fizic să experimentăm viata.Nimic nu e întâmplător totul se întâmplă conform planului Divin pe care noi l-am ales .Totul în Univers este perfect .Când vom îndeplini această misiune atunci ne vom trezi din acest vis și vom înțelege că tote au fost pentru binele nostru cel mai înalt și al tuturo .Vă mulțumesc din suflet .Fiți binecuvântați ❤
Minutul 12:24: Am tinnitus de 2 ani, imi amintesc ca în momentul când mi-a apărut nu puteam sa mai văd foarte bine la distanta, îmi trebuiau câteva secunde sa focalizez un cuvânt de exemplu ca sa îl pot distinge.( cu timpul mi-am revenit cu văzul, văd foarte bine, nu port ochelari, și control oftalmologic periodic.) Tinnitusul încă îl am din păcate. Îmi doresc din tot sufletul sa scap de el
Sinele tău divin lucrează pt binele tău cel mai înalt ! Dumnezeu a lăsat în această parte divină a sinelui în stare de inconștiență,dar se activează când te trezești,,moarte clinică stare O,critică,acest sine se activează în situații foarte critice . Sunt foarte puțini oameni care o activează ,dar primesc conștientizarea că sunt mai mult decât un trup,spirit sunt parte divină din creație .
Fara cunostiinte de psihologie si terapie, am reusit sa ma ajut sa ies dintr-un mare impas, aplicand intuitiv exact aceste tehnici explicate de Costin si culmea, acel mare necaz mi s-a intamplat tot la varsta de 33 de ani. Si ca sa fie raul complet, cei din jurul meu isi mai si exprimau opiniile, conform carora imi dadeau sanse zero sa mai ies la un liman. Mi-a fost extrem de greu, dar am dorit din tot sufletul sa ies si prin autoanaliza si autocunoastere am gasit resursele sa o scot la capat. Procesul a durat mai bine de doi ani, iar norocul a fost ca nu am cazut in depresie. Multumesc si azi lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa scap. Costin mi se pare un om cu suflet mare si cu o misiune personala in viata. Sa va iubiti si sa iubiti.
Doamne este extraordinar acest om, și totodată are o inimă mare și își iubeste aproapele. Dumnezeu te va rãsplãti pentru ceea ce faci pentru oameni. Sunt foarte puțini oameni ca acest om Costin , este un om care a suferit foarte mult și se pune în pielea celor care suferă, are empatie și compasiune pentru cei suferinzi exact cum avea si Isus Cristos când a trãit pe pãmânt. Fiica dentistei mele s- a sinucis anul trecut în luna iulie la 25 de ani lãsând un bilet pe care a scris că nu mai vrea sã trãiascã într-o lume în care oamenii sunt atât de rãi. Era o studentă de nota 10 😭. Dumnezeu sã aibe milã de noi 🙏
Intr-o ordine foarte simpla de idei, as aminti mesajul lui Isus : " Unde dagoste nu este, nimic nu este. " Am vizionat podcast-ul fara sa imi scape o vorba. Va felicit din tot sufletul. Pacat ca in aceste vremuri atatia oameni isi revarsa ura nu numai prin comentarii rautacioase, dar chiar ucicand pe " aproapele " lor pe campul de lupta. Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac.
Interesant ce spune domnul Costin .Nu ma intereseaza ce spune lunea ,tu trebuie sa decizi pentru tine . Si eu am trecut prin cateva greutati ,si nu stiu daca o alta persoana ar mai putea ramane ,intreg la cap . Divorț cu copil mic ,.la 24 de ani febra 42 doctorii stateau langa pat se uitau la mine .patul tremura dand in perete ,ma rugam sa scap avea copilil mic de 3 ani acasa ,sigur a durat putin nu mult timp..am scapat ,I n 2002 mi-a luat foc casa am tras o sperietura de nu am vorbit 2 ore nu aveam glas ,bine poate si din cauza fumului.Ma uitam la telefon si nu stiam numarul de la pompieri ...in final am inceput sa gandesc ,am scos siguranta de la curent ,de afara .am luat furtunul din gradina (chiar daca nu era presiune ) am mers la baie am luat un pantalon pe care l-am pus la gura ,am intrat in camera târâș unde luase foc cat de aproape am putut si am aruncat furtunul in locul unde ardea ...sigur am mai fost si altele. Vreau sa scriu o carte ,sper sa reusesc . Deci in viata sunt momente in care tu singur trebuie să iei decizii urgente .!❤❤❤ Sigur ca ramai cu traume viata merge inainte si trebuie traita asa cum fiecare are soarta lui . Informatiile sunt benefice care sunt pentru tine ! Sper ca nu v-am plictisit ,nu am spus nimanui aceste lucruri ! Weekend placut !
De multe ori cei în cauză sunt dezorientați ne mai având puterea de.a lua decizia, în a-și căuta specialistul potrivit suferinței. În astfel de cazuri cei din familie sau prietenii apropiați sunt cei responsabili în luarea deciziilor, ei suferinzii fiind în neputința fizică și psihică.
Scuzați dar nu există unD-zeu cu barba care stă deasupra norilor și va ascultă sau nu rugăciunile!!! Astea sunt poveștile bunicii. Nu ați înțeles decât ceea ce ați VRUT! SCANTEIA DIVINA ESTE INAUNTRUL VOSTRU , NU IN AFARĂ!❤
Ghidul nostru in viata noastra suntem noi si numai noi, traind si facand alegeri asumate , ajungi la intelepciune si constiintă adevarată ce ține de persoana care esti.
Am experimentat asta,timp de câteva luni am consultat medic orl,neurolog,am făcut CT, și mi s-a spus că fizic nu am nimic.Un medic neurolog mi-a spus că probabil nu-mi gestionez bine emoțiile și așa a fost_o problemă de familie peste care nu am putut trece ,care a dus la un tinitus îngrozitor.Am conștientizat ce m-a adus in această fază și mi-am spus că eu sunt cea mai importantă din acest moment.Tinitusul mai revine uneori dar mai moderat,sper să iasă definitiv din viața mea
Bună ziua, îl rog pe Dl. Costin Damasaru sa ne de-a câteva exemple de meditație pe care dansul le practică și-l ajută. Vă mulțumesc frumos pentru emisiune și pentru învitatul foarte special și drag sufletului meu!
Da. Se vede ca are multă suferință la baza lui, în copilăria lui. Doamne sfinte cat de mulți suntem așa, cu fel și fel de traume și ne lăudăm ca suntem bine ajunși doamne… câtă suferință avem la baza noastră, câte nu știm despre noi, cum să ne educăm liniștiți și buni…
Aveam acest sunet puternic în cap dar am crezut ca toata lumea percepe la fel zgomotul acestei lumi. Intr-o zi am căzut la muncă și medicul mi-a spus ca am tinitus. Dar mi-a spus ca trebuie să trăiesc cu el. Am descoperit o carte care ma învața o metoda de dezintoxicare a ficatului. După această cura zgomotul a dispărut. Acum mai am uneori dar nu asa puternic și fac ceva pentru ficatul meu.
@@tatianazefi3736 Bună. Este o carte a doctorului Morris , dezintoxicarea ficatului. Dar va spun pe scurt metoda: În primul ränd trebuie să aveți pe cineva în ultimele doua zile sa va ajute. În al doilea rând să respectați regimul. Începeți de duminică sa beți câte un litru de suc de mere pe zi printre alte lichide. Dar în general se recomanda apa de la robinet. Nu mâncați prăjeli și nimic de la animale. Salate de legume cu ulei de măsline. Vineri sa va pregăti un litru de apă cu 30 g de sare amară. Sa beți pe tot parcursul zilei acest amestec și este de recomandat sa nu mâncați nimic solid. Eventual o supă și lichidele prevazute. Amestecul 1l și 1l de suc de mere. Acesta are rolul de a inmuiapietrele" din ficat. Toată grăsimea pe care ficatul nu o poate prelucra se solidifica in ficat. Inainte de a merge la pat, va preparati un cocteil cu suc de grefuit dar il stoarceți atunci proaspăt 60 ml si 40 ml de ulei de măsline. Il agitați bine päna devine omogen și îl beți fără întreruperi. Apoi intr-un pat cald va asezati pe partea dreapta. Am uitat sa va spun ca înainte de cocteil trebuie să faceti o clisma cu apa calduta. In cazul ca trebuie sa vomitati, sa aveți pe cineva sa va supravegheze. Daca nu simtiti nimic mai beți apa cu sare amară. Spre dimineața veti elimina pietrele prin scaun. La mine au fost aproape un kg. Daca nu eliminati nimic, va rog sa ma contactati.
Minunat! Felicitari maxime! Tinitus, sunetul din urechi nepatologic, apare pt a ne salva, cu mesajul « nu mai asculta de altii » in sensul de a-ti petrece viata dupa alegerile, sfaturile, aprecierile, date de altii pt tine.
Dear sir, thank you for existing in this world. This interview gave meaning for all my deceptions and sadness. Words are not enough to express my gratitude. May God bless all moments of your life.
Mi- a placut foarte tare ce am ascultat si ma bucur ca sunt inca oameni care se gandesc sincer cum sa- si ajute semenii ,cărora le pasa de starea efectiva de bine a celuilalt . Multumesc Cristian Stan 🙏❤️
Am invatat ca din suferinta îți poți conștientiza misiunea, sub forma ajutorului pentru ceilalți. Multe împliniri și realizări în continuare, domnule Dămășaru! Felicitări pentru unicitate și excelență!
M-am regăsit parțial in povestea sa, pentru ca si eu am ajuns hipnoterapeut expert in vindecare emoțională dintr-o depresie gravă, tot la nivel suicidar, suferințe in viața amoroasă groaznice... au venit toate dintr-o data si m-au pus la pământ. De acolo am renăscut... și mi-am schimbat viața radical... asa am decis sa ii ajut si pe alții ... acum știu calea scurtă ❤
Felicitări,fără cuvinte,am ascultat cu atenție tot ,și sincer chiar am prins mult curaj….!!!!respect pt tot ceea ce exprimă,și dăruiește la randul său oamenilor în necaz….!!!!!!
Felicitari,asa este ,tot ,Binele,este Relativ in functie de noi ,individual,cum i l percepem personal si nu este potrivit altora,este ca o piesa vestimentara,nu se potriveste tuturor.
Ce fain zice despre păcatul originar, ca este condiționarea mentală cu care venim pe pământ de care trebuie să ne dezlegăm. Copiii vin in familii cu niște moșteniri de care să se elibereze.
Interesant individul, masiv, vorbeste apasat, incet, aproape monosilabic, plin de forță in ce are de zis, dar tot bălării debitează pt minti slabe si needucate!
Dacă nu aș fi trecut printr-un accident de muncă , să fiu țintuit la pat , nu aș fi dat de Costin Dămășaru. Iau în calcul să trec pe la Veruvis, , după ce am să trec peste acest accident și voi fii in posibilitatea de a merge . Mulțumesc Cristian pentru Podcast !🙏🙏🙏 Mulțumim Costin pentru că exiști !🙏🙏🙏
F adevarat ca traumele tari,grave ne afecteaza s a n a t a t e a. Si cand iti dai seama: I e r t a r e a, intelegerea deplina a ceea ce a fost, reluarea normalului = sa iubesti pe cel care te.a traumatizat,...ti a dat.lectia... Multumesc frumos!
Domnule, aveți dreptate, am văzut că sunteți copiat. Vă urmăresc de multă vreme și eu știu Adevărul și persoanele care vă urmăresc cu drag. SUNTEȚI MINUNAT.❤
Extraordinar tot ce povestește.Sunt informații super valoroase care le primim gratuit!Fiecare luam ce credem ca este bine pt.noi și se potrivește pt.valoriile și credințele noastre.Este un om deosebit care are pasiune pt.tot ce face și dragoste pt.România și pentru români care au nevoie de ajutor un acest sens.Si mai presus de toate îl recunoaște pe Dumnezeu ca Suveran și Dragoste!Citează și multe versete din Biblie de altfel...Prosperitate și binecuvantare va dorim în tot ceea ce faceți!!!
Unul dintre cele mai reușite interviuri(podcasturi), făcute cu acest specialist. Mulțumim pentru transparența fostului suferind, de.a ne da curajul, să putem vorbi despre traumele noastre asemănătoare, traume, care unora dintre noi ne sunt complicate viețile, urât de toooot ! Tocmai propria suferință care i.a fost "dată" specialistului, l-a luminat către găsirea modalităților de îndrumare și a celor care nu-și găsesc rezolvarea în medicina alopată !
Fabuloasa emisiune, bravo si succes în continuare Domnului Costin! Gardienii au misiunea grea de a instiinta lumea cu un pas mai devreme decât toți cei ce-l urmează, si de obicei nu prea sunt înțeleși pe moment dar ei își fac treaba prin informația dată celor din jurul sau, eu sper să nu aibe dubii în cea ce face chiar dacă pe moment mai sunt și eșecuri de comunicare, informația ea ramine valabilă. O mică remarcă daca-mi permiteți : Stelele sunt pe cer și ziua , elle există și luminează la fel doar că lumina Soarelui occulteaza strălucirea pe timp de zii, și dacă omul ar înțelege ce frumoasă stea este și zii și noapte, cu siguranță nu ar mai fi furia, frica, violența și alte răutăți ci dragoste de sine, înțelegere, bunătate iar natura dialogului care s-ar apropia de ei ar fi de la stea la stea, de la inimă la inimă.😊
Am regăsit părți din propria poveste. M-a impactat citatul despre liberul arbitru, și interpretarea. Nu știam de misiunea d-lui Dămășaru, este prima oară când apare o informație despre d-lui pe you tube, impresionant cât de conectați suntem între noi, când parcurgem drumul vindecârii.
perfecta dreptate din toate punctele de vedere ,am trait și eu o experiențe cu un personajul gen "nici o trauma etc" exact asa cel mai speriat om pe care l-am cunoscut din păcate 🙂
Super informații. Adevărat ca asta e misiunea lui Costin. Doar prin trairea experientei poti avea curajul nebun de a merge si darui cu atata pasiune. Felicitări
Descărcare de coduri de sunet și lumină de la aspectele noastre din dimensiunile superioare. Învățăm să ascensionam. Fiecare,în ritm propriu. Felicitări! Haideți cu noi la Fire de lumină. Acolo, în comunitate, ne vindecam împreună,pentru binele nostru cel mai înalt și al tuturor!
Foarte interesant.Singurul lucru cu care nu-s de acord este acela ca ,,omul care sufera face rau pentru a transmite suferinta,asa avand ceva in comun,a scapa de singuratate...) .Cred ca-i invers, omul care sufera intelege mult mai mult.
Am ajuns la o concluzie fiecare om are în el niște forte extraordinare, trebuiesc declanșate, problema se pune ca cei care nu sau documentat intervine o frica, elimini totul și vezi cine ești
Vă mulțumesc amândurora pentru aceste lecții de MARE IMPORTANȚĂ ! Sunteți MAGNIFICI ! COSMIN, ești un exemplu de LUPTĂTOR pentru oricine poate deveni un ai BUN....❤❤❤
Felicitări Cristian Stan! Felicitari dr. Costin Damasanu! Cristian, tin sa te felicit pentru spatiul pe care stii sa-l creezi si mai ales pentru cum stii sa asculti fara sa intrerupi! Putin stiu sa faca asta! Dealtfel asemenea oaspeti valoroși nu au nevoie de altceva decat sa fie ascultați si din cand in cand punctat cate ceva de catre interlocutor(gazda). Multumesc domnule dr. pentru modul in care printre altele, ati explicat conceptul de prosperitate. Din nou, felicitari amândurora!👏👏👏
Bună ziua din Franța 🥰 Felicitări pentru ceea ce faci Costin❤. Persoanele care nu vor să recunoască greșelile, disfuncțiile lor, este din orgoliu 😢 ar trebui să se analizeze și să renunțe la orgoliu
Sunteți un geniu, ați renascut din propria cenușă. Dumnezeu sa vă ajute mai departe. Și eu am fost in iad și acum sunt pe cale să-l părăsesc, sper să reușesc. Va ascult cu mare plăcere, învăț multe lucruri interesante.
Ce ai invatat din povestea lui Costin?
Că înainte de orice tehnică, orice terapie, orice "unealtă" la care apelăm pentru momentul prezent, este benefic să analizăm și să procesam mediul în care am crescut, familia din care provenim, proces ce consider necesar să fie urmat alături de un terapeut specializat. Mulțumim pentru discuția împărtășită!
Am invatat ca multe din comportamentele mele repetitive fac parte din credinte inconstiente pe care le accept ca sunt acolo si la care sunt pregatita sa renunt pentru ca am puterea sa creez o viata noua libera, armonioasa, iubitoare, abundenta.
Eu știu că am un drum , am învățat că meditația ,rugăciunea mă va conduce la cunoașterea de mine . Prin mine voi ajunge la mine .
Am învățat ca lumina si puterea este in noi , dar avem nevoie de o persoana mai luminata si mai inteleapta decat noi pentru a ne arata aceste lucruri. Doamne ajuta tuturor.
Pentru tine@@stefangeorge9762
M-am uitat, la început, cât timp durează! Am văzut 2 ore.....de obicei, cu tot respectul, nu urmăresc până la sfârșit. (Eu fiind un mare fan podcast). Dar pe OMUL acesta l-aș asculta fără limită! "Nimic fără Dumnezeu" am concluzionat eu! Asta mi-a plăcut mult de tot! A fost o reală plăcere! Felicitări gazdei! Felicitări invitatului!
Aceeași chestie și teu, pt prima data în vtm asc tot podcastul și unele chestii chiar le derulez înapoi
Din povestea dlui Costin am invatat sa nu renunt niciodata indiferent cat de imposibila ar fi situatia in care ma aflu. Asa am ajuns sa il cunosc, si da, pot spune ca a fost a doua cea mai fericita zi din viata mea, dupa nasterea copilului. Am invatat cat de mare este puterea lui Dumnezeu cand te rogi cu sufletul si am invatat ca tot Dumnezeu ingaduie toate, cu un scop. Felicitari pentru podcast!
Cat de frumos ❤️🙏🏻 mulțumim!
Tine minte ca daca azi ploua mâine e soare, iar dacă ploua azi ploua, ce putem sa facem este sa învățăm sa luam o umbrela, dar nu trebuie sa controlam noi tot
RESPECT SI RECUNOSTIINTA DOMNU COSTIN 💯💯💯 TOATE EXPLICATIILE DATE UNDE SANTETI INVITAT MIAU AJUTAT IN SITUATIA MEA 👍🏻👍🏻👍🏻💥💥💔
Mi-aș dori din tot sufletul ca acest podcast să aibă și subtitrare, mi-aș dori să i-l pot arăta și iubitului meu nevorbitor al limbii române! Ar fi un mare bonus! Este cel mai bun podcast urmărit de mine până acum! Felicitări!
Vom încerca să punem subtitrări 🙏🏻
Va rog adaugati limba germana in subtitrari🫶🙏🙏🙏 locuiesc in Austria si doresc sa il distribution multor pacienti de aici 🙏🙏🙏
Are o sinceritate brutala, care simt ca provine din multă durere. Felicitări pt acest Podcast fabulos! 😊
România are, încă, acasă oameni de mare valoare! Este formidabil să văd și să simt cât suflet, câtă muncă și cat entuziasm pune acest om în tot face. Totul este adevăr pur și înțelepciune, adunate cumva intr o cunoaștere continuă și excelentă.
Mulțumesc pentru îngăduință de a asculta, procesa, înțelege și integra informație extrem de valoroasă. Mă înclin. Mulțumesc!
🙏🏻❤️ mă bucur ca te avem alături!
În povestea lui Costin m-am regăsit, m-am revăzut și am văzut cât de puternică sunt, am trăit sa fiu luptătoare și am înțeles târziu,
Nu am fost lăsată la școală dar nu m-am plafonat...azi am o carte scrisă, am avut un defect fizic și toată lumea ma respins, m-am luptat cu toți demoni dar am găsit pe Dumnezeu în mine încă mai am nopții nedormite dar meditez ascult oamenii ca Costin și merg spre Dumnezeu.
Va iubesc să fiți binecuvântați.
Interesanta istoria ta, si capacitatea autodidactica prin care te-ai ridicat deasupra limitarilor circumstantiale. Mi-ar place sa vad cartea pe care ai scris-o, sa trec prin ea... si eventual sa-ti spun opinia mea.
Și eu te iubesc, mulțumesc ptr binecuvântări și, fii și tu binecuvântată!
Felicitări pentru reușitele tale în viața!
Eu mă vindec sufletește de când copil fiind am înțeles că, IUBIREA PE CARE EU MI-O PORT ESTE CEA MAI DE PREȚ PE ACEST PĂMÂNT. Nu poți aștepta ceva dacă acel ceva nu exista deja in in interiorul nostru! La vârsta de 14 ani am jurat in fața CREATORULUI că nu voi îngădui nimănui pe fața pământului să mă conducă sau să aibă putere asupra sufletului meu. Singurul in tot Universul cărui mă supun și dau dreptul de a mă călăuzi este Creatorul meu! Critica, judecata sau lauda celor ce intră in viața mea, sunt ca si frunze in vînt nici mai mult nici mai puțin...
Super, felicitări.
De-a lungul vieții, fiecare dintre noi se confruntă cel puțin o dată cu stări de anxietate sau depresie. Identificarea sursei acestor stări, în majoritatea cazurilor, duce la recunoașterea unor frici. Interesant este faptul că creierul nostru nu diferențiază între o frică minoră și una majoră. Dacă te îngrijorezi excesiv că ai putea fi bolnav, această credință ar putea chiar să te îmbolnăvească, deoarece subconștientul nu face diferența.Personal, am avut o experiență diferită acum 14 ani, dar am și un prieten care suferă de atacuri de panică și este convins că aude un tiuit în inimă, deși nu este așa. Din cauza acestei frici, ajunsese să meargă la urgență chiar și de două ori pe săptămână, fără să aibă nimic. Anxietatea își are rolul său în a ne ține în viață, dar activarea frecventă a atacurilor de panică poate crea mai multe probleme pe termen lung, precum insomnii, depresie mai profundă, paranoia și chiar schizofrenie.În cazul meu, am găsit câteva remedii eficiente:Respirația corectă - Observă cum respiră un bebeluș și încearcă să adopti același tip de respirație.Activitate fizică - Indiferent că este vorba de sport, exerciții la sala sau simpla mișcare, este esențială.Evitarea negativității - Înfruntă-ți fricile și amintește-ți înainte de culcare și dimineața că nu ai nimic și că ești perfect sănătos.Sănătate multă tuturor și amintiți-vă, corpul și mintea noastră sunt strâns legate!
Foarte corect si confirm din experienta personala
Excelent! Am primit, m-am bucurat să înțeleg. Și eu am fost salvată de către Dumnezeu din fundul întunericului genetic preluat. A spus bine: trebuie să fii disperat după Adevăr, după Viața adevărată și să ai curajul nebunesc de a te cufunda în abisul propriu. Furia și eu am identificat-o ca fiind nedreptatea care mi-am administrat-o crezând gura lumii. Acum, când îi spun unui om ca nu știe cât este de frumos, făcut de Dumenzeu, nu de mintea mea, vin alte împotriviri. Așa cum nici eu nu credeam ca omul e făcut din Iubire pentru iubire. Felicitări!
Suntem pentru iubire când acceptăm iubirea necondiționată a Lui Dumnezeu. Isus Cristos, Fiul Lui Dumnezeu este calea, doar că cei mai mulți preoți, păstori te învață dogme, fără să-L fi experimentat cu adevărat pe Dumnezeu în viața lor.
Felicitări Cristian pt invitat!
Dacă îl mai aduci ma vad și eu destul de antrenata!
Cine este isteț, înțelege care este ADEVARUL ADEVĂRAT din discuție (prea putini cu tot respectul)
Nu putem vorbi deoarece Dnl este foarte asigurat legal!
În rest... Citam " sa nu o luam pe câmpii"!
Omul are capacitate și nu este pt zilele noastre.... Este omul din viitor... Asa arata viitorul...
Treziți va!
Ce frumos a spus " Dumnezeu e în voi"! Și același Dumnezeu îngăduie!
Succes!
Cristian Stan, o persoana extrem de fina si cu bun simț, care a încercat ( si a reușit) sa " scoata" ( cu duhul blandetii) din gura invitatului cat mai multe " secrete" utile noua tuturor, fara a se lasa intimidat de personalitatea puternică a invitatului.
Mi- a plăcut pod castul foarte mult si sunt recunoscatoare xa avem acces la atat de multa spiritualitate si informatii intr- un mod accesibil tuturor.❤❤
"Sa meditezi este un act de curaj."
Am observat ca a medita nu inseamna a sta liniștit într-o poziție esoterica ci dimpotrivă înseamnă de a fi prezent în totalitatea acțiunilor tale observându-te pe tine ca un șofer care revine la volan preluând controlul după ce a fost pe pilot automat.
Meditația va fi în viitorul apropiat o cale obișnuită de conectare cu sinele nostru divin. Oamenii se trezesc.
Are dreptate Costin în legătură cu păcatul originar. Este tot "bagajul" primit de la moși, strămoși pe care noi trebuie, avem datoria de a-l vindeca. Sunt lanțurile despre care vorbește pr. Arsenie Boca. E fenomenală această interpretare. Literatura patristică abundă de astfel de abordări. Un podcast excelent!
Îmi place mult când folosește cuvântul "uluitor sau uluitoare". Costin e un tip foarte deștept.
Am venit aici în acest plan fizic să experimentăm viata.Nimic nu e întâmplător totul se întâmplă conform planului Divin pe care noi l-am ales .Totul în Univers este perfect .Când vom îndeplini această misiune atunci ne vom trezi din acest vis și vom înțelege că tote au fost pentru binele nostru cel mai înalt și al tuturo .Vă mulțumesc din suflet .Fiți binecuvântați ❤
❤️🙏🏻
Minutul 12:24: Am tinnitus de 2 ani, imi amintesc ca în momentul când mi-a apărut nu puteam sa mai văd foarte bine la distanta, îmi trebuiau câteva secunde sa focalizez un cuvânt de exemplu ca sa îl pot distinge.( cu timpul mi-am revenit cu văzul, văd foarte bine, nu port ochelari, și control oftalmologic periodic.)
Tinnitusul încă îl am din păcate. Îmi doresc din tot sufletul sa scap de el
Sinele tău divin lucrează pt binele tău cel mai înalt !
Dumnezeu a lăsat în această parte divină a sinelui în stare de inconștiență,dar se activează când te trezești,,moarte clinică stare O,critică,acest sine se activează în situații foarte critice .
Sunt foarte puțini oameni care o activează ,dar primesc conștientizarea că sunt mai mult decât un trup,spirit sunt parte divină din creație .
Fara cunostiinte de psihologie si terapie, am reusit sa ma ajut sa ies dintr-un mare impas, aplicand intuitiv exact aceste tehnici explicate de Costin si culmea, acel mare necaz mi s-a intamplat tot la varsta de 33 de ani. Si ca sa fie raul complet, cei din jurul meu isi mai si exprimau opiniile, conform carora imi dadeau sanse zero sa mai ies la un liman. Mi-a fost extrem de greu, dar am dorit din tot sufletul sa ies si prin autoanaliza si autocunoastere am gasit resursele sa o scot la capat. Procesul a durat mai bine de doi ani, iar norocul a fost ca nu am cazut in depresie. Multumesc si azi lui Dumnezeu ca mi-a dat puterea sa scap. Costin mi se pare un om cu suflet mare si cu o misiune personala in viata. Sa va iubiti si sa iubiti.
Doamne este extraordinar acest om, și totodată are o inimă mare și își iubeste aproapele. Dumnezeu te va rãsplãti pentru ceea ce faci pentru oameni. Sunt foarte puțini oameni ca acest om Costin , este un om care a suferit foarte mult și se pune în pielea celor care suferă, are empatie și compasiune pentru cei suferinzi exact cum avea si Isus Cristos când a trãit pe pãmânt. Fiica dentistei mele s- a sinucis anul trecut în luna iulie la 25 de ani lãsând un bilet pe care a scris că nu mai vrea sã trãiascã într-o lume în care oamenii sunt atât de rãi. Era o studentă de nota 10 😭. Dumnezeu sã aibe milã de noi 🙏
Intr-o ordine foarte simpla de idei, as aminti mesajul lui Isus : " Unde dagoste nu este, nimic nu este. " Am vizionat podcast-ul fara sa imi scape o vorba. Va felicit din tot sufletul. Pacat ca in aceste vremuri atatia oameni isi revarsa ura nu numai prin comentarii rautacioase, dar chiar ucicand pe " aproapele " lor pe campul de lupta. Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac.
MINUNAT❤MULȚUMESC CU MARE RECUNOŞTINȚĂ.Cine poate să te ducă spre vindecare decît cel care a trecut valea cea întunecată.MULȚUMESC
❤️🙏🏻
Interesant ce spune domnul Costin .Nu ma intereseaza ce spune lunea ,tu trebuie sa decizi pentru tine . Si eu am trecut prin cateva greutati ,si nu stiu daca o alta persoana ar mai putea ramane ,intreg la cap . Divorț cu copil mic ,.la 24 de ani febra 42 doctorii stateau langa pat se uitau la mine .patul tremura dand in perete ,ma rugam sa scap avea copilil mic de 3 ani acasa ,sigur a durat putin nu mult timp..am scapat ,I n 2002 mi-a luat foc casa am tras o sperietura de nu am vorbit 2 ore nu aveam glas ,bine poate si din cauza fumului.Ma uitam la telefon si nu stiam numarul de la pompieri ...in final am inceput sa gandesc ,am scos siguranta de la curent ,de afara .am luat furtunul din gradina (chiar daca nu era presiune ) am mers la baie am luat un pantalon pe care l-am pus la gura ,am intrat in camera târâș unde luase foc cat de aproape am putut si am aruncat furtunul in locul unde ardea ...sigur am mai fost si altele. Vreau sa scriu o carte ,sper sa reusesc . Deci in viata sunt momente in care tu singur trebuie să iei decizii urgente .!❤❤❤ Sigur ca ramai cu traume viata merge inainte si trebuie traita asa cum fiecare are soarta lui . Informatiile sunt benefice care sunt pentru tine ! Sper ca nu v-am plictisit ,nu am spus nimanui aceste lucruri ! Weekend placut !
❤
De multe ori cei în cauză sunt dezorientați ne mai având puterea de.a lua decizia, în a-și căuta specialistul potrivit suferinței. În astfel de cazuri cei din familie sau prietenii apropiați sunt cei responsabili în luarea deciziilor, ei suferinzii fiind în neputința fizică și psihică.
❤
Scuzați dar nu există unD-zeu cu barba care stă deasupra norilor și va ascultă sau nu rugăciunile!!! Astea sunt poveștile bunicii.
Nu ați înțeles decât ceea ce ați VRUT!
SCANTEIA DIVINA ESTE INAUNTRUL VOSTRU , NU IN AFARĂ!❤
Toate greutățile prin care ai trecut ți-au arătat cine ești și ce poți.
Îți mulțumim frumos Cristian pentru invitatul tău chiar nu ma așteptăm sa îl inviți tocmai pe Cosmin Damarasan . Felicitări ❤❤Îl ador ❤
Mă bucur mult Elena ❤️🙏🏻
Eu nu prea mai puteam să mă bucur, acum iau suplimente cu dopamina , cam toți avem răni , mai mici, mai mari.
E fascinant omul asta, si mai e si atractiv ❤, combinatia perfecta
Ghidul nostru in viata noastra suntem noi si numai noi, traind si facand alegeri asumate , ajungi la intelepciune si constiintă adevarată ce ține de persoana care esti.
Nu mai pot de dragul acestui :domn"frumos si destept..l-as asculta ore-n sir...multumesc!!
Acest "om frumos si destept" a trecut prin iad si de acolo l a salvat Dumnezeu pt a ajuta.
Cel mai frumos podcast, cu Costin Damasaru laș asculta la nesfârșit ❤
Am experimentat asta,timp de câteva luni am consultat medic orl,neurolog,am făcut CT, și mi s-a spus că fizic nu am nimic.Un medic neurolog mi-a spus că probabil nu-mi gestionez bine emoțiile și așa a fost_o problemă de familie peste care nu am putut trece ,care a dus la un tinitus îngrozitor.Am conștientizat ce m-a adus in această fază și mi-am spus că eu sunt cea mai importantă din acest moment.Tinitusul mai revine uneori dar mai moderat,sper să iasă definitiv din viața mea
Doamne ajuta 🙏💖
E a 4 oara cand vizionez acest clip ,cu cat vizionez mai mul cu atat observ informatiile care creierul le a evitat...
Bună ziua, îl rog pe Dl. Costin Damasaru sa ne de-a câteva exemple de meditație pe care dansul le practică și-l ajută.
Vă mulțumesc frumos pentru emisiune și pentru învitatul foarte special și drag sufletului meu!
Cea mai frumoasă meditație este îmbrățișarea.
Da. Se vede ca are multă suferință la baza lui, în copilăria lui. Doamne sfinte cat de mulți suntem așa, cu fel și fel de traume și ne lăudăm ca suntem bine ajunși doamne… câtă suferință avem la baza noastră, câte nu știm despre noi, cum să ne educăm liniștiți și buni…
Aveam acest sunet puternic în cap dar am crezut ca toata lumea percepe la fel zgomotul acestei lumi. Intr-o zi am căzut la muncă și medicul mi-a spus ca am tinitus. Dar mi-a spus ca trebuie să trăiesc cu el.
Am descoperit o carte care ma învața o metoda de dezintoxicare a ficatului. După această cura zgomotul a dispărut. Acum mai am uneori dar nu asa puternic și fac ceva pentru ficatul meu.
Cum putem să dezintoxicam ficatul, va rog!
@@tatianazefi3736 Bună. Este o carte a doctorului Morris , dezintoxicarea ficatului. Dar va spun pe scurt metoda:
În primul ränd trebuie să aveți pe cineva în ultimele doua zile sa va ajute.
În al doilea rând să respectați regimul.
Începeți de duminică sa beți câte un litru de suc de mere pe zi printre alte lichide. Dar în general se recomanda apa de la robinet. Nu mâncați prăjeli și nimic de la animale. Salate de legume cu ulei de măsline.
Vineri sa va pregăti un litru de apă cu 30 g de sare amară. Sa beți pe tot parcursul zilei acest amestec și este de recomandat sa nu mâncați nimic solid. Eventual o supă și lichidele prevazute. Amestecul 1l și 1l de suc de mere. Acesta are rolul de a inmuiapietrele" din ficat. Toată grăsimea pe care ficatul nu o poate prelucra se solidifica in ficat.
Inainte de a merge la pat, va preparati un cocteil cu suc de grefuit dar il stoarceți atunci proaspăt 60 ml si 40 ml de ulei de măsline. Il agitați bine päna devine omogen și îl beți fără întreruperi. Apoi intr-un pat cald va asezati pe partea dreapta. Am uitat sa va spun ca înainte de cocteil trebuie să faceti o clisma cu apa calduta.
In cazul ca trebuie sa vomitati, sa aveți pe cineva sa va supravegheze. Daca nu simtiti nimic mai beți apa cu sare amară. Spre dimineața veti elimina pietrele prin scaun. La mine au fost aproape un kg. Daca nu eliminati nimic, va rog sa ma contactati.
Cum se numeste cartea, va rugam???
@@Avatar-h8o din păcate este în limba germană. Dezintoxicarea ficatului de dr. Morris.
Minunat! Felicitari maxime!
Tinitus, sunetul din urechi nepatologic, apare pt a ne salva, cu mesajul « nu mai asculta de altii » in sensul de a-ti petrece viata dupa alegerile, sfaturile, aprecierile, date de altii pt tine.
Pai nu mai asculta de așa ziși dr. Pe youtube…te-ai vindecat dar nu prea 😂😂😂
Multumesc dle ! Datorita dvs sint foarte bine dupa moartea baietelului meu Alinut!!!
Dumnezeu este iubire tot el ne mântuiește sufletele noastre și nu ne părăsește dar facind voia lui Dumnezeu 🙏🙏❤ Amin
Dear sir, thank you for existing in this world. This interview gave meaning for all my deceptions and sadness. Words are not enough to express my gratitude. May God bless all moments of your life.
Ma bucur de acesti Oameni minunati🎉🎉🎉
“Nu toti trebuie sa ne vindecam” m-a lovit tare🤭
Unii nu vor. Dacă ar vrea, cu ajutor de sus ar putea.
Ne vindecam cand suntem pregatiti. La fel, nu poti obliga pe cineva sa se vindece sau sa-l ajuti fără sa-ti ceara ajutorul.
Am mai ascultat și alte interviuri cu dl Costin dar acesta este cel mai tare.Multumim❤❤❤❤❤
Mi- a placut foarte tare ce am ascultat si ma bucur ca sunt inca oameni care se gandesc sincer cum sa- si ajute semenii ,cărora le pasa de starea efectiva de bine a celuilalt . Multumesc Cristian Stan 🙏❤️
Cu mult drag 🙏🏻❤️
Am invatat ca din suferinta îți poți conștientiza misiunea, sub forma ajutorului pentru ceilalți. Multe împliniri și realizări în continuare, domnule Dămășaru! Felicitări pentru unicitate și excelență!
De la minutul 0,59 până la 1,04 spune lucruri magnifice la care trebuie sã meditãm
Acesta este cel mai important mesaj al dvs.: "Nu este totul pierdut. Dacă tu vrei."
M-am regăsit parțial in povestea sa, pentru ca si eu am ajuns hipnoterapeut expert in vindecare emoțională dintr-o depresie gravă, tot la nivel suicidar, suferințe in viața amoroasă groaznice... au venit toate dintr-o data si m-au pus la pământ. De acolo am renăscut... și mi-am schimbat viața radical... asa am decis sa ii ajut si pe alții ... acum știu calea scurtă ❤
"Salvarea este individuala, nu colectiva"
Felicitări,fără cuvinte,am ascultat cu atenție tot ,și sincer chiar am prins mult curaj….!!!!respect pt tot ceea ce exprimă,și dăruiește la randul său oamenilor în necaz….!!!!!!
Felicitari,asa este ,tot ,Binele,este Relativ in functie de noi ,individual,cum i l percepem personal si nu este potrivit altora,este ca o piesa vestimentara,nu se potriveste tuturor.
Ce fain zice despre păcatul originar, ca este condiționarea mentală cu care venim pe pământ de care trebuie să ne dezlegăm. Copiii vin in familii cu niște moșteniri de care să se elibereze.
Ce clar explică fragmentarea mentală : sinele sănătos, sinele supraviețuitor, sinele traumatizat… cel sănătos mai puțin…
Interesant individul, masiv, vorbeste apasat, incet, aproape monosilabic, plin de forță in ce are de zis, dar tot bălării debitează pt minti slabe si needucate!
A suferit mult,de ce considerați că spune bălării? Fără supărare,vă rog.
Probabil a învățat nlp, de unde și tonalitatea.Stie cum e cu manipularea prin sunet
Și totul contra cost🤦🏻♀️🙆🏻♀️💰💰💰 Doctor "fără de arginți"😂🤣
Wooow 😮😮 m-am regăsit în acest interviu.Adevârat, adevărat 100/100
Mulțumesc cu iubire! 🥰🥰
Magnific.. v-am ascultat cu mult drag, felicitari, om frumos! 💌 🙏
Dacă nu aș fi trecut printr-un accident de muncă , să fiu țintuit la pat , nu aș fi dat de Costin Dămășaru.
Iau în calcul să trec pe la Veruvis, , după ce am să trec peste acest accident și voi fii in posibilitatea de a merge .
Mulțumesc Cristian pentru Podcast !🙏🙏🙏
Mulțumim Costin pentru că exiști !🙏🙏🙏
F adevarat ca traumele tari,grave ne afecteaza s a n a t a t e a. Si cand iti dai seama: I e r t a r e a, intelegerea deplina a ceea ce a fost, reluarea normalului = sa iubesti pe cel care te.a traumatizat,...ti a dat.lectia...
Multumesc frumos!
Wow,cita lumina s-a facut in mentalul meu,multumesc mult!!
Domnule, aveți dreptate, am văzut că sunteți copiat. Vă urmăresc de multă vreme și eu știu Adevărul și persoanele care vă urmăresc cu drag. SUNTEȚI MINUNAT.❤
Extraordinar tot ce povestește.Sunt informații super valoroase care le primim gratuit!Fiecare luam ce credem ca este bine pt.noi și se potrivește pt.valoriile și credințele noastre.Este un om deosebit care are pasiune pt.tot ce face și dragoste pt.România și pentru români care au nevoie de ajutor un acest sens.Si mai presus de toate îl recunoaște pe Dumnezeu ca Suveran și Dragoste!Citează și multe versete din Biblie de altfel...Prosperitate și binecuvantare va dorim în tot ceea ce faceți!!!
Ce frumos și adevărat despre mesagerii subconștientului, simt că așa este! Acum fac și eu niște conexiuni..
Superb, ca o gură de aer curat. Mulțumesc! ❤
Unul dintre cele mai reușite interviuri(podcasturi), făcute cu acest specialist. Mulțumim pentru transparența fostului suferind, de.a ne da curajul, să putem vorbi despre traumele noastre asemănătoare, traume, care unora dintre noi ne sunt complicate viețile, urât de toooot !
Tocmai propria suferință care i.a fost "dată" specialistului, l-a luminat către găsirea modalităților de îndrumare și a celor care nu-și găsesc rezolvarea în medicina alopată !
Fabuloasa emisiune, bravo si succes în continuare Domnului Costin! Gardienii au misiunea grea de a instiinta lumea cu un pas mai devreme decât toți cei ce-l urmează, si de obicei nu prea sunt înțeleși pe moment dar ei își fac treaba prin informația dată celor din jurul sau, eu sper să nu aibe dubii în cea ce face chiar dacă pe moment mai sunt și eșecuri de comunicare, informația ea ramine valabilă.
O mică remarcă daca-mi permiteți : Stelele sunt pe cer și ziua , elle există și luminează la fel doar că lumina Soarelui occulteaza strălucirea pe timp de zii, și dacă omul ar înțelege ce frumoasă stea este și zii și noapte, cu siguranță nu ar mai fi furia, frica, violența și alte răutăți ci dragoste de sine, înțelegere, bunătate iar natura dialogului care s-ar apropia de ei ar fi de la stea la stea, de la inimă la inimă.😊
Am regăsit părți din propria poveste. M-a impactat citatul despre liberul arbitru, și interpretarea. Nu știam de misiunea d-lui Dămășaru, este prima oară când apare o informație despre d-lui pe you tube, impresionant cât de conectați suntem între noi,
când parcurgem drumul vindecârii.
Podcast Fain&Simplu cu Costin Darmasanu
Am mai ascultat interviuri cu acest invitat .Fabulos !!!!!
Wow…. Este extrem de profund si real🥹m-am regasit in multe aspecte.Multumesc
Multumim Costin!
Ptr mine personal reprezinți imaginea ( trasaturi identice plus personalitate) tatalui meu, completată de latura spirituala maturizata! ❤
Mii de mulțumiri domnului Cosmin pentru bunele lecții destul de adevărate.
Este a 2 a oară când ascult acest pod ai pot spune că îl stimez respect și îl iubesc pe Costin
Costin Dămășaru, un om genial
Sinteti o minunatie pt.sctinta...succrs👍🙏💕
Bravo Domnu Cristian pentru invitat
❤️🙏🏻
perfecta dreptate din toate punctele de vedere ,am trait și eu o experiențe cu un personajul gen "nici o trauma etc" exact asa cel mai speriat om pe care l-am cunoscut din păcate 🙂
Multumesc, mulțumesc, mulțumesc!!Învăț de la Cosmin de fiecare data când îl ascult.
Super informații. Adevărat ca asta e misiunea lui Costin. Doar prin trairea experientei poti avea curajul nebun de a merge si darui cu atata pasiune. Felicitări
Fața moderatorului...😊🙃 inedit. Unic. ### interesant...voi mai căuta informații despre acest om. Nu stiam nimic despre el. ❤❤❤
Foarte interesant podcastul ❤ doamne câte chestii am învățat! Mulțumesc! 🙏
Mă înclin in fața domnului invitat!
Felicitări pentru tot ceea ce faceți! 👏👏👏
Adevărat în tot ce spui ! Are logică și e minunat cum explici
Meditatia si acceptarea sinelui te vindeca!Mulțumesc!🙏
Descărcare de coduri de sunet și lumină de la aspectele noastre din dimensiunile superioare. Învățăm să ascensionam. Fiecare,în ritm propriu. Felicitări!
Haideți cu noi la Fire de lumină. Acolo, în comunitate, ne vindecam împreună,pentru binele nostru cel mai înalt și al tuturor!
Foarte interesant.Singurul lucru cu care nu-s de acord este acela ca ,,omul care sufera face rau pentru a transmite suferinta,asa avand ceva in comun,a scapa de singuratate...) .Cred ca-i invers, omul care sufera intelege mult mai mult.
Am ascultat cu mare interes și mi-a plăcut enorm.
Foarte bun dialogul, precum și explicațiile Domnului Costin. Doamne ajută tuturor, cu multă sănătate și Înțelepciune !
Mulți ne regăsim din păcate 😢dar fiind în 2024 cu ajutorul vostru putem învață , multe 🙏🏻
Am ajuns la o concluzie fiecare om are în el niște forte extraordinare, trebuiesc declanșate, problema se pune ca cei care nu sau documentat intervine o frica, elimini totul și vezi cine ești
Acelasi lucru vorbeste la toate emisiunile
Vă mulțumesc amândurora pentru aceste lecții de MARE IMPORTANȚĂ !
Sunteți MAGNIFICI !
COSMIN, ești un exemplu de
LUPTĂTOR pentru oricine poate deveni un ai BUN....❤❤❤
Felicitări Cristian Stan! Felicitari dr. Costin Damasanu! Cristian, tin sa te felicit pentru spatiul pe care stii sa-l creezi si mai ales pentru cum stii sa asculti fara sa intrerupi! Putin stiu sa faca asta! Dealtfel asemenea oaspeti valoroși nu au nevoie de altceva decat sa fie ascultați si din cand in cand punctat cate ceva de catre interlocutor(gazda). Multumesc domnule dr. pentru modul in care printre altele, ati explicat conceptul de prosperitate. Din nou, felicitari amândurora!👏👏👏
Incredibil de adevarat!!…un om deosebit;destept si vulnerabil!!Abia astept sa-l cunosc personal!!!
Omul aceasta vorbește pe înțelesul meu.....❤
Domnul Isus a învins prin Dragoste!
Cred ca este unul din cele mai interesante podcasturi din Romania.Imi aduce aminte de Manly P.Hall...Minunat!
🙏🏻❤️
Bună ziua din Franța 🥰 Felicitări pentru ceea ce faci Costin❤. Persoanele care nu vor să recunoască greșelile, disfuncțiile lor, este din orgoliu 😢 ar trebui să se analizeze și să renunțe la orgoliu
DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE. CIT ADEVA !! COSTIN RESPECT OM BUN
Felicitări amandorura, păcat ca s a terminat prea repede, sper sa îl mai inviti mulțumesc!
Sunteți un geniu, ați renascut din propria cenușă. Dumnezeu sa vă ajute mai departe. Și eu am fost in iad și acum sunt pe cale să-l părăsesc, sper să reușesc. Va ascult cu mare plăcere, învăț multe lucruri interesante.
Fenomenal ,genialã emisiune cu informații de mare importanțã. Mulțumesc.❤
Multumim Cristian, pt tot!!!