Visul unchiului - Feodor Mihailovici Dostoievski

Măria Alexandrovna Moskaleva este, fără doar şi poate, prima printre cucoanele din Mordasov: în asta nu încape nici o îndoială. Se poartă aşa, parcă n-ar avea nevoie de nimeni, ci, dimpotrivă, toată lumea ar avea nevoie de dânsa. Ce-i drept, n-o iubeşte aproape nimeni, ba chiar foarte mulţi o urăsc din fundul sufletului, în schimb, toţi o privesc cu teamă - tocmai ceea ce doreşte şi ea. Asemenea cerinţă sufletească este o dovadă de înaltă politică. De ce, de pildă, Măria Alexandrovna, căreia straşnic îi plac clevetirile şi care e în stare să nu închidă ochii toată noaptea dacă în ajun n-a aflat vreo ştire proaspătă, • - de ce ea, cu toate acestea, ştie să se poarte astfel, încât, uitându-te la dânsa, nici prin cap nu-ţi trece că o cucoană aşa de distinsă ar putea fi cea mai mare bârfitoare din lume sau cel puţin din Mordasov? Dimpotrivă, ai impresia că clevetirile ar trebui să se risipească în prezenţa ei, iar calomniatorii să roşească şi să tremure ca nişte şcolari în faţa domnului profesor, convorbirea urmând să se desfăşoare numai într-o înaltă atmosferă spirituală. Ea cunoaşte, de pildă, nişte lucruri atât de grave şi de scandaloase pe seama unor persoane din Mordasov, încât, dacă le-ar povesti cu un prilej potrivit şi le-ar dovedi aşa cum ştie numai ea să dovedească, în Mordasov s-ar dezlănţui un cutremur asemenea aceluia de la Lisabona. Totuşi Măria Alexandrovna e foarte discretă în privinţa acestor secrete şi nu le povesteşte, să zicem, la o adică, decât prietenelor celor mai apropiate. Se mulţumeşte numai să sperie, să facă o aluzie precum că ar fi în cunoştinţă de cauză, dar preferă să-l ţină pe domnul sau doamna cutare într-o spaimă permanentă decât să le dea lovitura de graţie. Asta înseamnă într-adevăr să ai minte, să posezi tactică! Măria Alexandrovna se distingea totdeauna în mijlocul nostru prin ireproşabilul ei comme ii faut*, pe care toţi îl iau drept exemplu. In privinţa acestui comme ii faut, ea n-are rival în Mordasov. Ştie, de pildă, să ucidă, să sfâşie şi să nimicească numai printr-un cuvânt pe o rivală - fapt pentru care suntem gata să depunem mărturie. Îşi ia în acelaşi timp o înfăţişare ca şi cum nici n-ar fi băgat de seamă cum i-a scăpat cuvântul cu pricina. De altfel, se ştie că asemenea trăsătură este apanajul celei mai înalte societăţi. In figuri de soiul acesta ea îl întrece până şi pe faimosul Pinetti2. Are relaţii înalte. Mulţi dintre vizitatorii Mordasovului au plecat încântaţi de felul cum au fost primiţi de dânsa, cu care au purtat ulterior chiar corespondenţă. Cineva îi dedicase şi nişte versuri, iar Măria Alexandrovna le arăta cu mân-drie tuturor. Un literat, în trecere prin Mordasov, i-a închinat o povestire pe care a citit-o la serata ei - ceea ce a produs un efect extrem de plăcut. Un învăţat neamţ, sosit anume din Karlsruhe ca să studieze o specie deosebită de viermişori cu corniţe prăsiţi în gubernia noastră şi care a scris despre viermişorii aceştia patru volume în quarto*, a rămas aşa de fermecat de primirea şi de amabilitatea Măriei Alexandrovna, că până astăzi poartă cu dânsa o corespondenţă respectuoasă şi de o înaltă ţinută morală tocmai din Karlsruhe. Măria Alexandrovna a fost comparată chiar, într-o anumită privinţă, cu Napoleon; se înţelege că o cam luau la vale duşmanii săi, mai mult de dragul caricaturii decât al adevărului. Deşi recunosc întru totul ciudăţenia unei asemenea comparaţii, îndrăznesc să pun o întrebare nevinovată: spuneţi-mi, vă rog, de ce lui Napoleon începuse să i se învârtească în cele din urmă capul, când se cocoţase, prea sus? Apărătorii vechii dinastii 3 puneau acest lucru pe seama faptului că Napoleon nu numai că nu se trăgea dintr-o familie domnitoare, dar nici măcar nu era gentilhomme* de viţă. De aceea se speriase mai apoi de propria-i înălţime şi-şi adusese aminte de adevăratul său loc.