Dragoste renascuta - Partea 2 - Danielle Steel

Tatăl lui trebuia să se întoarcă la New York, însă mama lui a mai rămas trei săptămâni, insistând să ia copii cu ea la plecare. Era august şi nu aveau nimic altceva de făcut. El trebuia să se întoarcă la lucru şi, în secret, Ruth spera că o să-i facă bine. Oricum renunţaseră la casa din Stinson Beach iar copiii ar fi rămas acasă în grija unei bone, în timp ce el era la serviciu.
- Trebuie să te organizezi, Bernard.
Ea se purtase minunat. Însă el nu mai avea răbdare cu nimeni. Era furios pe viaţă, pe soartă, şi se răzbuna pe oricine. Iar ea era cea mai apropiată ţintă.
- Ce naiba înseamnă asta?
Copiii se culcaseră iar ea tocmai îşi chemase un taxi care să o ducă înapoi la hotel. Stătea tot la Huntington. Ştia că el simţea nevoia să rămână singur din când în când. Şi ea la fel. Se simţea uşurată în fiecare seară când pleca la hotel după ce-i culca pe cei mici. Însă el era furios acum şi căuta ceartă cu tot dinadinsul.
- Vrei să ştii ce înseamnă? Că ar trebui să mai ieşi din casă, să te întâlneşti cu oameni. E timpul să te întorci la New York. Şi chiar dacă nu poţi face asta încă, măcar plecaţi de aici. Sunt prea multe amintiri. Jane se bagă în dulapul mamei ei în fiecare zi şi îi respiră parfumul. De fiecare dată când tragi un sertar găseşti o pălărie, o geantă, o perucă. Nu trebuie să vă pedepsiţi aşa. Plecaţi de aici.
- Nu plecăm nicăieri.
- Te comporţi ca un prost, Bernard. Îi chinui. Şi te chinui şi pe tine.
- E ridicol. Asta este casa noastră şi nu plecăm nicăieri de aici.
- N-ai decât să o închiriezi. Ce ţi se pare atât de minunat la ea?
Singurul lucru minunat era că Liz trăise aici şi că ei nu se simţeau în stare încă să uite. Indiferent ce le spunea oricine sau cât de nesănătos era. El nu voia ca lucrurile ei să fie atinse. Maşina ei de cusut era nemişcată. Cratiţele stăteau exact unde le pusese ea. Şi Tracy trecuse prin aceeaşi situaţie - îi explicase ea lui Ruth cu câteva zile înainte. Îi trebuiseră doi ani ca să renunţe la hainele soţului ei. Însă Ruth nu era de acord. Nu era bine pentru nici unul dintre ei. Şi avea dreptate, însă Bernie nu era pregătit.
- Măcar lasă-mă să iau copiii cu mine la New York pentru câteva săptămâni, până când începe Jane şcoala.
- Mă mai gândesc.
A făcut-o şi le-a dat voie. Au plecat la sfârşitul săptămânii, iar el lucra în fiecare seară până la nouă sau zece, apoi se întorcea acasă se aşeza pe un scaun în camera de zi şi, privind în gol, se gândea la ea. De-abia când telefonul a sunat a paisprezecea oară a răspuns. Era mama lui.
- Trebuie să le găseşti o bonă, Bernard.
Ruth încerca să-i reorganizeze viaţa, însă el voia să fie lăsat în pace. Dacă ar fi fost un băutor ar fi devenit deja alcoolic. Însă el stătea acolo, nu făcea nimic şi pe la trei dimineaţa se ducea la culcare. Ura acum chiar şi patul, pentru că ea nu mai era acolo. Era într-o stare de şoc. Tracy a recunoscut semnele înaintea oricui însă nu putea face mare lucru pentru el. Îi spusese să o caute oricând. Însă el n-a mai făcut-o niciodată. Îi reamintea prea mult de Liz. Acum era rândul lui să deschidă dulapurile, ca şi Jane, şi să-i respire parfumul.
- Am să am grijă chiar eu de copii.
Îi tot repeta acest lucru mamei lui iar ea îi răspunse din nou că era o nebunie.
- Ai de gând să renunţi la slujbă?
Era sarcastică cu el în speranţa că îl va readuce la realitate. I se părea periculos ca el să rămână în această stare. Lou îi spusese că-i va trece, mai devreme sau mai târziu. Era mai îngrijorat pentru Jane, care avea tot timpul coşmaruri şi slăbise. Ca şi Bernie de altfel. Numai lui Alexander îi mergea bine, cu toate că se uita nedumerit atunci când cineva pronunţa numele lui Liz, ca şi cum s-ar fi întrebat unde era şi când avea să se întoarcă. Nu-i mai răspundea nimeni acum la chemarea „Mami, mami, mami”.

[@doinaapostol7548]

Mulțumesc pentru lectură. ❤

[@lilianabandutoiu8764]

4