DOCUMENTAR Petre Țuțea: „Români, nu vă mai alegeți conducători care nu-şi iubesc ţara!“

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 7 янв 2025

Комментарии • 667

  • @NorvegiaElenaAvramescu
    @NorvegiaElenaAvramescu Год назад +23

    Admiraţie, respect şi recunoştinţă domnului Petre Ţuţea, supranumit ”Socrate al românilor”, unul dintre mucenicii închisorilor comuniste, ”ţăran imperial”, fiu de preot, jurist şi filozof, o personalitate remarcabilă a neamului românesc, un fenomen spiritual convins că poporul român «este marşul triumfal al lui Dumnezeu pe pământ». Aşa cum era convins că «Transilvania este coloana vertebrală a neamului românesc». ”A fost românul absolut care a ținut drumul drept, lumina, pentru cine voia să-l vadă și să-l asculte, asemenea unui far”. A fost una din marile conștiințe ale acestei țări. ”Petrică «Românul - Sacerdotul fără parohie» reprezintă, pentru toți cei care l-au cunoscut și, cred că până și pentru Dumnezeu, care i-a fost martor, acolo, în închisoare, prototipul omului cu identitate națională absolută, arhetipul naționalistului care credea cu tărie că va fi judecat de Hristos la sfârșitul veacurilor, împreună cu neamul său, alături de conducătorii săi. Treisprezece ani de pușcărie a făcut nea Petrache și nu s-a înclinat niciodată. Nu a făcut nicio concesie, nici în pușcărie, nici după eliberare.
    Nu avea absolut niciun fel de frică, față de nimeni și de nimic. A fost un om atât de viu și de incandescent, încât cu greu îi putea cineva rezista. A fost genul de om care putea discuta orice cu oricine, la orice nivel, și la al celor în opinci, și la al celor cu potcap, și la al celor cu coroană. Și făcea asta ca un sfătuitor, ca și cum și-ar fi povestit viața. A fost un orator desăvârșit și un creștin profund. A fost atât de indulgent și de iertător până și cu adversarii săi, cum nu vă puteți închipui. Atât de iubitor de oameni a fost, încât și-a dat și căciula să le dea de băut celorlalți. Pentru ideile lui, Petre Țuțea a fost în stare să facă pușcărie, cu toate chinurile pe care le implica pe atunci închisoarea comunistă - foamea, frigul și bătaia. Iar după ce a ieșit din pușcărie, pentru ceea ce el socotea că este Adevărul Unic, revelat nouă de către Dumnezeu, a îndurat marginalizarea, deși ar fi meritat cel puțin o catedră universitară”. Gânditorul de la Muscel și-a declarat ”cu o energie polemică ieșită din comun, dragostea pentru poporul român”. Rămâne nemuritoare faimoasa lui replică rostită în închisoare: „Fraţilor, dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el!”
    Acest om bogat spiritual avea ”certitudinea invincibilității poporului român; (…) E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuțile îl scot din impas. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinței mele că poporul român nu poate fi înfrânt”.
    Petre Ţuţea a rămas un model al intelectualității românești, un pedagog excepțional, iubit de noi toți cei care l-am apreciat la adevărata sa valoare. Mulțumesc! ❤❤❤💐

  • @IAmWhatIAm7573
    @IAmWhatIAm7573 3 года назад +84

    Sicriul lui n-a încăput in groapă, trupul nu i-a încăput in sicriu, iar el n-a încăput in neamul din care a făcut parte, pe care l-a iubit si pentru care a suferit.

  • @zinadicusara1700
    @zinadicusara1700 11 месяцев назад +12

    Doamne 😢nu se poate asculta fără lacrimi acest om cu literă maaaare😢🙏Dumnezeu să-l odihnească în împărăția cerului 🙏🙏🙏

  • @vasileberdila7927
    @vasileberdila7927 4 года назад +126

    Cu cat aflu mai mult despre el,cu atat îl iubesc mai mult...Nu poti sa fii roman si sa nu-l iubesti,nu se poate!🥰

    • @minodoraruschita9715
      @minodoraruschita9715 3 года назад +2

      După Țuțea, „orice mare inteligență basculează între religie și filozofie”, vezi link-ul, ruclips.net/video/0FI_EpksNDo/видео.html

    • @georgewashington1347
      @georgewashington1347 3 года назад +3

      Nu mai folositi muzica pe fondal ca deranjeaza . VOI NU ASCULTATI ?

    • @rodicaianosel3926
      @rodicaianosel3926 2 года назад +2

      @@minodoraruschita9715
      Z

    • @MsLiana65
      @MsLiana65 Месяц назад

      😅

  • @tricolourbearer2435
    @tricolourbearer2435 2 года назад +23

    Bietul om...a suferit o viață și nu a cedat niciun centimetru! Respect enorm și veșnic domnului Țuțea!

  • @bakkydanny4731
    @bakkydanny4731 5 лет назад +161

    Tocmai ce m-am întors de la blocul unde a stat Petre Țuțea...l-am căutat în jur de o oră după imaginile de la începutul documentarului...nu vă imaginați cât de fericit am fost că am găsit blocul...si imi doresc cât de curând să găsesc și chiar să stau în apartementul lui... Am fost cu încă 4 prieteni, din care 3 dintre ei mă numeau bolnav că ce mă încălzește pe mine că știu unde a stat...că cine e acest Țuțea...le-am spus câteva lucruri dar degeaba...ne-au oprit și trei gabori...la fel, nici ei nu știau cine e acest Petre Țuțea...n-am așteptări...oameni cu 4 clase...care îi au ca valori pe țAncă uRaganu, dragușanu sau stiu eu care alte "valori" ale României...
    Iubiți valorile, că e Petre Țuțea, că e Gafencu, că e Eminescu, Enescu, etc... și împărtășiți cu toată lumea aceste nume, să cunoască si ei care ne sunt valorile adevărate...
    Trăiască România, trăiscă libertatea, trăiască spiritul acestor patrioți !
    "Nu noi facem cinste poporului Român că murim pentru el, el ne face onoarea să murim pentru el ! "
    Te iubesc Socratele nostru !

    • @calinpestesan3777
      @calinpestesan3777 4 года назад +21

      RESPECT PENTRU ASA ROMÂNI!!!!!! DIN PACATE ȚĂRIȘOARA NOASTRA DRAGA ESTE CONDUSĂ DE PERSOANE MESCHINE IUBITOARE DE ARGINTI SI PENTRU CARE CUVANTELE ; IUBIRE DE TARA,POPOR,PATRIOTISM NU EXISTA SI NICI NU ACCEPTA SA EXISTE AN VOCABULARUL ACESTOR POLITRUCI VANDUTI SATANEI SI OCCIDENTULUI. ACESTIA NU SE IUBESC NICI PE EI CA PERSOANĂ, EI IUBESC NUMAI BANII PUR SI SIMPLU SANT ORBITI DE STRALUCIREA LOR. ACESTIA SANT EVREII CU CHIP DE ROMÂN CARE CARMUIESC ROMANIA SPRE RUINĂ 🤮🤮🤮🤮🤮

    • @ninapavel807
      @ninapavel807 4 года назад +8

      Mă bucur că mai sunt români ca voi doi !

    • @marilenasaniuta9990
      @marilenasaniuta9990 4 года назад +4

      Niste inapoiati

    • @calinpestesan3777
      @calinpestesan3777 4 года назад +3

      👍👍👍❤❤❤❤❤❤❤❤👏👏👏👏👏👏😊

    • @blackdoberman4799
      @blackdoberman4799 4 года назад +4

      Respect!

  • @nicklungu3570
    @nicklungu3570 4 года назад +56

    Un OM care m-a miscat emotional un adevarat patriot care pe patul de moarte nu vorbeste de bani sau mai stiu eu ce prostii , vorbeste de tara de unitate si ca noi romanii sa ne iubim si respectam, Bunul DUMNEZEU da l aiba in pace si iubire.

  • @stefaniamihai2719
    @stefaniamihai2719 Год назад +14

    Mulțumim pt acest impresionant documentar, am plâns pt viața vitregă a acestui mare patriot care nu a cedat niciodată pt idealurile lui. Din păcate toate geniile mari ai lumii mor în sărăcie...Dumnezeu să vă ierte Domnule profesor😭😭😭😭🖤🖤🖤🖤

  • @aureliacosma4594
    @aureliacosma4594 4 года назад +37

    M-a lăsat fără grai,acest filmuleț ! Ar trebui să-l vadă toți romanii; ba chiar de mai multe ori !😰😰😰😰😰😰😰😰😰

  • @decebaltraian1252
    @decebaltraian1252 4 года назад +24

    Îmi vine să plâng în hohote când văd așa oameni cu o mare valoare și un pare patriot, avem mare nevoie la ora actuală de oameni ca El patrioți adevărați DOAMNE te rugăm mai dăne oameni ca PETRE ȚUȚEA , MIRCEA ELIADE , EMIL CIORAN

    • @Popescomici
      @Popescomici 3 года назад

      si ce vreti sa faceti cu ei ? ii bagati la puscarie la canal ca sa va lumineze intunericul fiintei romanesti zalogite in COLOANA INFINUTULUI ? ?

    • @decebaltraian1252
      @decebaltraian1252 3 года назад

      @@Popescomici nu știu la cine te referi

    • @Maria-e1q7c
      @Maria-e1q7c Год назад

      Nu avem Simion aur e un fals derbedeu care se da patriot in rest PSD PNL PDL pmp usr aur jos

  • @simonaknop3168
    @simonaknop3168 4 года назад +21

    Un sincer multumesc pentru acest documentar, de asa ceva au nevoie romanii, sa cunosca din documentare istoria si geniile lor. Un adevarat patriot , an adevarat geniu am avut in Tutea dar pe care nu am stiut sa-l pretuim la adevarata lui valoare. Dumnezeu sa il aseze acolo unde ii e locul, intre sfinti si vizionari ca adevarat a grait el pina in ultimele momente ale vietii. Sa-i fie tarina usoara si memoria de neuitat.

  • @cornitescuoctavian3589
    @cornitescuoctavian3589 Месяц назад +1

    Cata înțelepciune, sa poți sa înțelegi tot, cata credință divina, cata iubire de neamul romanesc.. cata conștiința!!! Cata demnitate! Lacrimi și flori pentru un mare Om, odihna veșnică!

  • @emdiesel63
    @emdiesel63 3 года назад +21

    Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnica lui pomenire!

  • @radutorz2123
    @radutorz2123 4 года назад +12

    Ce om inteligent. Petre tutea a fost un geniu un om incredibil
    Trist.ca este puțin citit . Tutea este unul dintre geniile româniei. Un om deosebit. Iar idioților le a fost greu sa l inteleaga

  • @constantincarmenionica9718
    @constantincarmenionica9718 4 года назад +14

    Un adevărat român. El intr-adevar si-a iubit tara si-a iubit semenul. Cit despre cum a murit si cum a fost înmormântat nu ma mir si cred ca nici el nu s-a mirat. Dumnezeu să-l odihnească

  • @luciagae1955
    @luciagae1955 2 года назад +8

    Fie-i țărâna ușoară! Am și plâns când urmărit documentarul ! Un om atât de inteligent care și-a iubit țara dar a murit într-un spital de bătrâni!...🙏😢

    • @raduungurean670
      @raduungurean670 3 месяца назад

      Fara țărână, doar Dumnezeu sa l ierte

  • @violetapop8778
    @violetapop8778 Месяц назад +2

    Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace! Ascultând acest documentar,mi-au dat lacrimile!😢😢😢

  • @gheorgheradu893
    @gheorgheradu893 Год назад +5

    Excelsior ! Si mai mult decât atât...

  • @vasileinspirescu9611
    @vasileinspirescu9611 4 года назад +7

    Petre Țuțea, Petrică cum îi spunea bunul său prieten,a fost și va rămâne unul din cei mai iluștri oameni ai poporului român, dotat cu o inteligență sclipitoare, o puternică tārie de caracter,de o sinceritate și simplitate debordante,cu un înalt patriotism și cu o Credință nestrumutată în Dumnezeu.Este un exemplu de urmat pentru orice român! Trebuie remarcat că este produsul poporului Român,un popor foarte inteligent,cu înalte virtuți! Așa se explică cum a rezistat la atâtea vicisitudini în decursul istoriei ,va rezista în continuare și va ieși victorios din toate încercările vieții, pentrucă merită și este ocrotit de Bunul Dumnezeu ,Măicuța Domnului și Sfinții lui Dumnezeu! Sunt încredințat că așa va fi! Dumnezeu să-l ajute, să ajute pe toți românii de bună credință! AMIN

  • @stefanmariancretu8931
    @stefanmariancretu8931 4 года назад +13

    Candva in anul 1998 am avut privilegiul să-l cunosc pe unul din nepoții lui Viorel Tutea, cel care a avut grija de marele om până a murit. Și in acei ani securitatea a facut viață grea nepotului.

  • @cristinelmacinic8076
    @cristinelmacinic8076 7 лет назад +90

    Ma inclin in fata acestui Patriot!

    • @anghelflorin7906
      @anghelflorin7906 4 года назад

      Stimabile , daca eu lupt pentru o doctrina liberala ci nu pentru una sociala , sunt sau nu sunt patriot ?????, si daca da , de ce ??

    • @zincaeduard759
      @zincaeduard759 4 года назад +1

      @@anghelflorin7906 nu eshti patriot africanule strain din Cimishoara banat luptate sa-tzi iei independentza autonoma e ma-i bine crede-ma..........

    • @mihaelamoldovan8607
      @mihaelamoldovan8607 Месяц назад

      Un om ca domnul Tutea nu este trimis prea des de bunul Dumnezeu,nu te compara cu dansul!

  • @VestitorulPrimaverii
    @VestitorulPrimaverii 6 лет назад +28

    Patriotul entuziast Petre Tutea nu a avut darul scrierii... era predestinat ca un orator genial politic si stilist al graiului ... un reper cultural de gandire inteleapta si patriotism.Petre Tutea.

  • @ioanan9728
    @ioanan9728 5 лет назад +27

    Respect pentru acest mare om🙏🙏🙏

  • @ileanavasilescu4128
    @ileanavasilescu4128 4 года назад +14

    Mulțumim pentru acest interviu ! Este excepțional.! Cuvintele noastre sunt prea mici pentru a exprima înțelepciunea și talentul lui.

  • @DDDSD615
    @DDDSD615 4 года назад +4

    DOAMNE AJUTĂ !
    Aceștia sunt adevărații patrioți ai României, fără bogății și fără compromisuri, ferice de sufletul său și de părinții trupești care i-au dat viață și mai ales mulțumiri lui DUMNEZEU DOMNUL SAVAOT pentru că dăruiește astfel de oameni aleși despre care știm foarte puține dar la timpul potrivit, DUMNEZEU, ni-i descoperă !
    SLAVĂ LUI DUMNEZEU ÎNTRU CEI DE SUS ȘI ÎNTRU CEI DE JOS BUNĂ VOIRE !

  • @adicva65
    @adicva65 7 лет назад +103

    Felicitari. Extraordinar documentar. Marturisesc ca la final mi-au dat lacrimile. Doamne ce patriot. Ce roman adevarat. Ce geniu.L-am distribuit pe facebook.

    • @azulufeidan6227
      @azulufeidan6227 5 лет назад +3

      PRIN OAMENI CA PETRE TUCIA A PERDUT ROMANIA BASARABIA SI CADRILATERU ????????,,,,,,,,O PADURE NUI FRUMOASA NUMAI CU BRAZI MAI TREBUE SI STEJARI SI FAGII???????

    • @vasileinspirescu9611
      @vasileinspirescu9611 4 года назад +1

      Sunt cu totul de acord privind aprecierile făcute ilustrului,geniului,mărețului patriot Petre Țuțea! Este un exemplu de urmat pentru orice român! Și mie mi-au șiroit lacrimile și încă nu se opresc!

    • @ponteuxin7341
      @ponteuxin7341 4 года назад +2

      @@azulufeidan6227 Vorbești aiurea , a făcut pușcărie in beciurile comuniste .

    • @cyberp0et
      @cyberp0et 4 года назад +3

      Da, DAR A FOST LEGONAR! Vor urla neo-Marxiștii care vor să ne îndobitocească.

    • @danelirimescu6832
      @danelirimescu6832 4 года назад +3

      Mai bine ça nu a mai apucat Romania de Azi. R.I.P !

  • @gfp100
    @gfp100 4 года назад +13

    Alegeți-vă conducătorii care își iubesc țara!

  • @aureldan4989
    @aureldan4989 3 года назад +7

    Nea Petre, să fii comunist trebuie să ai calități, sa minți, să furi, ca tov Iliescu și tovarășii din parlament altfel, Dumnezeu să te binecuvinteze....

    • @marx2344
      @marx2344 3 года назад +3

      Păi tocmai asta e ....nu e nevoie să fii comunist ca să ai astfel de "calități"!
      La noi, toți care vor să conducă....au (aceste " gene") din naștere!

  • @Michael-zl8vz
    @Michael-zl8vz 4 года назад +7

    Odihnește-te în pace Petre Țuțea , poate că Dumnezeu se va îndura vreodată de poporul român.
    Dar tare cred că... pentru a face asta, acest popor trebuie să merite.
    Ce facem noi azi pentru această izbăvire ?
    Să ve reamintesc o vorbă a unui fost președinte american : ”When the injustice become law, rebellion become duty” (Atunci când nelegiuirea devine lege, nesupunerea devine datorie).
    Poate că atunci când ne vom face această datorie se va îndura și Dumnezeu de noi.
    Tu și mulți din generația ta v-ați îndeplinit această datorie, cei de azi se târăsc pe burtă :(

  • @victoriapopescu3338
    @victoriapopescu3338 3 месяца назад +1

    Mulțumesc DOAMNE PENTRU VIZIONAREA ACESTUI DOCUMENTAR ! MA PLEC ÎNTRU VEȘNICIE !

  • @ioanoprea9000
    @ioanoprea9000 7 лет назад +30

    O lacrima din partea mea.Un geniu de gandire.

  • @mihailvoinea562
    @mihailvoinea562 4 года назад +12

    Țuțea e unic, trebuie respectat, ascultat, și nu trebuie comentat...

    • @miapersu8777
      @miapersu8777 3 года назад +2

      Auzi eu la cineva să fim atenți și la cine scrie ce scrie ! Uit mereu de acest amănunt :)
      Așa e! Cine să ,,stăpânească Adevărul", decât bătrânii ? !

  • @costicapopa4425
    @costicapopa4425 4 года назад +61

    " am facut 13 ani de puscarie pentru un popor de idioti" este o zicere mai actuala ca niciodata

    • @ionolaru2755
      @ionolaru2755 Год назад +1

      Eu am trait in Spania 12 ani si spaniolii l-au avut pe generalisimul Francisco Franco. Spaniolii au ramas franchisti in eul lor. De multe ori cand am vorbit cu ei am simtit ca au ramas multi adeptii lui si le-a placut ca i-a scapat de comunisti care au fugit la Moscova si de evrei.

    • @nagymaria2608
      @nagymaria2608 Месяц назад

      Cata dreptate avea!!!!Si pana de azi suntem un popor de idioti....

  • @gheorgheiorga9255
    @gheorgheiorga9255 4 года назад +106

    Luați aminte ce a spus Petre Țuțea: Români nu vă mai alegeți conducători care nu-și iubesc Țara!

    • @livadaruadrian9104
      @livadaruadrian9104 4 года назад +22

      partea proastă este că nu avem din ce alege , numai stricăciuni și gunoaie împuțite

    • @gheorgheiorga9255
      @gheorgheiorga9255 4 года назад +12

      @@livadaruadrian9104 Nu avem din ce alege fiindcă cine ne-ar trebui sînt dați la o parte. Criteriile de promovare sînt altele,pe care le știți,cred.

    • @rododentron742
      @rododentron742 4 года назад +11

      trebuie promovat sistemul meritocrat,tot prin vot,nu prin violenta.

    • @gheorgheiorga9255
      @gheorgheiorga9255 4 года назад +3

      @@rododentron742 Așa ar trebui. Nu văd cum ar fi posibil să se realizeze,acest sistem.

    • @Stormvermin-bx1lh
      @Stormvermin-bx1lh 4 года назад +6

      Un om de valoare prefera sa isi traiasca viata in tihna si anonimat decat sa se injoseasca la dat din coate pe scena politica. Aici este defectul cel mai mare al sistemului democratic, prin oamenii pe care ii atrage, lasand la o parte intentia sa, sincera sau nu.

  • @georgeursachi7197
    @georgeursachi7197 3 года назад +5

    Un mare gânditor de un rafinament excepțional, care a iubit viața , a suferit pentru România. Niște nemernici ne conduc de 30 de ani. Acel film de 3 ore al lui Munteanu e salvator pentru conștiința românilor. Doar niște studenți la filologie puteau să-l ațâțe pe finul intelectual, pe marele gânditor Țuțea . Era conștient că este filmat. El care a pătimit in pușcării era bucuros de compania acelor tineri demni și români adevarati. După ce afla ca este filmat Țuțea este la fel de categoric în vocabular și nu se cenzurează. Cine se simte jignit de vorbele lui Țuțea înseamnă că este o haimana comunistă. așa cum a fost și este jurnalul (ne)adevărul . Trebuie să ne recâștigăm unitatea și demnitatea de români in fața trădătorilor care ne conduc fără voia noastră .

  • @ElComandante144
    @ElComandante144 9 лет назад +54

    Printre cele mai bune documentare ale voastre. Recomand cu toata caldura !

  • @tuuges
    @tuuges 9 лет назад +98

    Petre Tutea: Genial interpret al filozofiei universale in grai Rominesc. Valoarea gindirii si interpretarilor sale este ascunsa in spatiul profund al misticului si al Divinitatii. Putini dintre noi ajung sa descopere acest univers! Petre Tutea este pentru mine, mindrie personala ca sint nascut Roman!

    • @danielirimescu312
      @danielirimescu312 4 года назад +2

      Un om care nu trebuia sa se nasca in Ronania pentru ca era genul de roman care nu s ar fi strsmutat niciodata undiferent ce i s sr fi oferit

  • @dyutzaclau88
    @dyutzaclau88 Год назад +2

    Imparatul intelepciunii si a durerii. Binecuvanteaza-l doamne.

  • @croitorualex
    @croitorualex 8 лет назад +105

    bravo vouă!
    avem nevoie de adevăr ca de apă, nu vă lăsaţi amăgiţi, nici de la vest nici de la est, avem o singură mamă: România! ,,să nu ne punem singuri coşciugul, umilindu-ne fraţii şi surorile"

    • @dumitrutiutiuca800
      @dumitrutiutiuca800 4 года назад +2

      9

    • @marilenasaniuta9990
      @marilenasaniuta9990 4 года назад +1

      Au iubit sa fure tara mai rau ca ceausescu

    • @zincaeduard759
      @zincaeduard759 4 года назад +2

      PREA TARZIU ARDELENII TRE SA DISPARA DIN TRANSILVANIA PENTRU TOTDEAUNA SUNT MISHEI ASASINI CRIMINALI TORTIONARI ANTI HRISTI LA-U OMORAT PE TRACUL meu muntean valah peslag PETRE TUTEA.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      AI URASC PE ARDELENI SI BANATENI PTR CRIMELE FACUTE AMPOTRIVA MUNTENIILOR,DOBROGENIILOR,TELE-OLTENIILOR DIN TARA ROMANEASCA.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      FOARTE BINE LEAU FACUT UNGURII LA TG-MURES IN 90,91,92,93...!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      PROSTI UNGURII CA NU IA-U MIERLIT PE TOTI BANDITII HOTI PUNGASI PATRIOTI FALSI ARDELENI.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      MOARTE ARDELENIILOR.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      UNGARIIA SA IA DE MAINE TOATA TRANSILVANIA,BANAT SI JUMA DE MOLDOVA.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      PE TARA ROMANEASCA NU O INTERESEAZA MOARTE ARDELENIILOR CRIMINALI.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • @florinraduta3897
      @florinraduta3897 4 года назад +6

      @@zincaeduard759 D-le cita răutate
      Poti avea in suflet.!

    • @constantinsurla4213
      @constantinsurla4213 2 года назад

      @@zincaeduard759 scrii de la Spitalul 9, ai fost acolo sau te duci? De ce generalizezi? Ești teafăr la mansardă sau furi curent?

  • @Fix_Pix
    @Fix_Pix 2 года назад +3

    Suntem atât de saraci in gândire si mentalitate incât poate in 10 generatii se va putea schimba in bine această natie .

  • @valericaslav3657
    @valericaslav3657 Месяц назад +1

    Doamne,odihnește în pace sufletul lui!

  • @ales121212
    @ales121212 4 года назад +6

    Un film extraordinar prin conținut și personaj, dublat de o regie de film aiurea în care pianul acoperă spusele actorilor din film.

  • @monicaene1050
    @monicaene1050 Год назад +2

    😢😢😢DUMNEZEU să îl odihnească în pace!

  • @ancaklemenz8274
    @ancaklemenz8274 4 года назад +7

    Multumesc frumos un documentar ,pe masura cuomani puri sifrumosi.Dumnezeu sa il odihneasca in Lumina Nemuritor

  • @emilpacurariu4587
    @emilpacurariu4587 2 года назад +2

    Un mare om ,un mare patriot. Mulți dintre conducătorii României au fost si sunt și acuma nedrepti cu adevărații patrioți. Speciali României hotărăsc totul in această țară, nu vă faceți treaba dar credeți că vi se cuvine totul, e ceva de plâns.

  • @Alex-vs6mq
    @Alex-vs6mq 29 дней назад

    Asa oameni adevarati ar trebui facuti icoane sa ne inchinam la ei ...

  • @ionpaslaru6953
    @ionpaslaru6953 2 года назад +3

    Minunat, felicitări!!!

  • @raducristianlascar4152
    @raducristianlascar4152 3 года назад +15

    Trist, valorile intelectuale la romani nu au cunoscut in timpul vietii aprecierea si respectul .

  • @cezarmariuslucianconstanti1496
    @cezarmariuslucianconstanti1496 10 месяцев назад +1

    @De aceea am sigrrat un bust.al SAU asezat undeva intr-un loc central.Cu multumiri ptr.tot😢❤❤

  • @republican6191
    @republican6191 5 лет назад +10

    Vedeti voi asa ne atinge Bunul Dumnezeu si noi tot nu ne dam seama ,suntem orbi condusi de un orb cu baston! Foarte adevarat!

  • @Celce09
    @Celce09 2 года назад +3

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  • @dragodragon9031
    @dragodragon9031 7 лет назад +14

    Dumnezeu sa il odihneasca in pace! Un Mare suflet si un Mare Om!

  • @aureliacondurachi2609
    @aureliacondurachi2609 Месяц назад

    Așa trebuie să se unească și să lupte și în ziua de azi de a fi uniți... Unitate între Români....

  • @sorinbarsan4869
    @sorinbarsan4869 3 года назад +4

    Respect pentru munca celor care l au filmat ❤

  • @emilygheorghe9855
    @emilygheorghe9855 Месяц назад

    Ar trebui emisiuni televizate să înțeleagă și poporul adevărul.

  • @corneliumihalache2470
    @corneliumihalache2470 2 года назад +4

    In intunericul istoriei acestei tari , din cand in cand , DUMNEZEU , ingaduie sa mai apara si cate o stea si sa ne lumineze mintea si sufletul, prezentandu -ne CREDINTA SI ADEVARUL LUI DUMNEZEU !!!

  • @stefanmariancretu8931
    @stefanmariancretu8931 4 года назад +6

    Este o onoare sa ascult!

  • @luanapetre948
    @luanapetre948 2 года назад +2

    Un geniu! Dumnezeu să l odihnească!

  • @dutaconstantin6948
    @dutaconstantin6948 6 лет назад +14

    RESPECT !!!

  • @barbumaria1936
    @barbumaria1936 3 года назад +5

    Mult respect.!

    • @georgeju6036
      @georgeju6036 Год назад +1

      dumnezeu sa li dea viata vesnica

  • @ninaaura6663
    @ninaaura6663 6 лет назад +5

    Un reportaj extraordinar despre un om extraordinar

  • @constantinkostenczyk6739
    @constantinkostenczyk6739 4 года назад +3

    To Sir with love ! Cinste Domnului Petre Tutea ! 👍

  • @markoliveable
    @markoliveable 9 лет назад +11

    ,,un roman mult prea profund!,, acest material ar tebui promovat la ora de sociologie sau filozofie in licee, din pacate trecutul si apartenenta sa legionara a facut sa fie sters pur si simplu din ...probabil ca si din youtube va fi scos! ,,EXCELSIOR!,,

    • @mihaiganea2100
      @mihaiganea2100 8 лет назад +8

      ....dar de ce din pacate ?.....este o rusine ca ar fii fost legionar?

    • @tuuges
      @tuuges 8 лет назад +11

      nu este nici-o rusine...este propaganda neo bolsevista de a fi rusinos si periculos daca esti altceva decit neocomunist....

    • @danelirimescu6832
      @danelirimescu6832 5 лет назад +8

      @@mihaiganea2100 in contextual de atunci ori erau legionar ori nu erau roman. Unii au ales sa nu fie romani. Romania pierduse in sfert de teritoriu si un sfert din populatie !

  • @iulianortodox3429
    @iulianortodox3429 4 года назад +7

    Respect maxim ❤️💛💙

  • @constantapopa7083
    @constantapopa7083 6 лет назад +28

    Petre Tutea: Genialul om

    • @zincaeduard759
      @zincaeduard759 4 года назад +1

      A fost torturat si omorat De ateii straini patrioti falsi tortionarii anti hristi ardeleni,banateni,olteni regateni,moldoveni care duc razboaie De exterminare din umbra ampotriva munteniilor,dobrogeniilor,tele olteniilor De milenii asta e adevarul chiar ei au sustinut cu usuriinta.!!!!!!!!!!
      Traiasca Tara romaneasca libera si independenta Fara hoti tortionari atei anti hristi straini patrioti falsi pungasi banditi ardeleniilor,banateni,moldoveni,tele-olteni.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • @vasileoprinca7913
    @vasileoprinca7913 7 лет назад +29

    Cata putere morala si stapanire de sine la unii oameni? Cata putiinta si cata iubire pot unii sa duca si sa nu ii tenteze razbunarea?Nici rautatea sa nu le stirbeasca soclul lor de baza :omenia.

    • @hackwell14
      @hackwell14 5 лет назад +2

      Vasile Oprinca cum cita Cioran: acest om este incapabil de cinism

    • @zincaeduard759
      @zincaeduard759 4 года назад +2

      @@hackwell14 Moarte Ardeleniilor Tortionari
      Matte Banateniilor Tortionari
      Moarte Olteniilor Regateni Tortionari
      Moarte Moldoveniilor Tortionari...
      Traiasca Tara Romaneasca Libera si Independenta.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      Munteni Dobrogeni Tee-Olteni Unitiva si ancepeti razboi De Exterminare Ampotriva asasiniilor tortionari straini atei anti hristi ardeleniilor,banateni,olteni regateni moldoveni exterminatii pina la ultimul bandit daca nu va ei.!!!!!!!!!!!!
      Petre Tutea trebuie razbunat acum.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • @mariasimion9692
      @mariasimion9692 Год назад

      Da,marea valoare,mare intelectual patriat,petre tutea,a spus:ceausescu a fost un dictator,a dictat sa se construiasca; spitale,scoli ,hidrocentrale,metrou,etc etc de 30 dani ,ce s a construit,pentru tara.

  • @gavrilagalben6468
    @gavrilagalben6468 3 года назад +1

    Adevărat patriot, ceea ce nu mai avem azi, nici la vârful țării. Unul dintre marii patrioți, în amintirea căruia mă închin. Păcat că tineretul nostru , care e atât de dezinteresat, nici nu dorește să audă despre " onorabili și adevărați eroi și patrioți ai neamului acesta bătut de soarta..Adâncă plecăciune și onor , acestor suflete și minți, patriotice și îndrăznețe "Onor.

  • @Manole-vh9jg
    @Manole-vh9jg 2 года назад +2

    Mwie celor ce ne conduc!
    CZC! 🙋🏻

  • @akelaastora5010
    @akelaastora5010 4 года назад +3

    Felicitari ptr documentar !

  • @monicaaron8265
    @monicaaron8265 2 года назад

    Un titlu perfect adevărat....⚘🕊

  • @vasileberdila7927
    @vasileberdila7927 4 года назад +5

    Va alintati ca nu mai puteti...eroii nostrii,adevaratii romani,au suferit pentru libertatea de azi...Sa îi respectam si sa nu-i uitam si sa-i cinstim!...Macar atat putem face!

    • @alexutzcedu756
      @alexutzcedu756 3 года назад

      A, da, e cam si de citat aici si alte personalitati de marca cum ar veni, nu??! Ceva de gen: "Dar macar lasati eroii ca sa doarma'n colb de cronici, din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici." Iacata!! De Emil Constantinescu, care fu si un profesor (parca de istorie, nu mai stiu), si ne fu si o perioada mai scurta asa de timp presedintele tarii, sau alta persoana mai neOK asa, ce nu se poate stii precis in ce se reincarna odata cu..,secolul al 20-lea??!

  • @nikneg2735
    @nikneg2735 5 лет назад +60

    Cât de dobitoc să fii ca să dai dislike la asemenea documentar despre cruzimile din pușcăriile comuniste, care fac parte din istoria tristă a României??? Asta demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, destinul crud pe care îl au geniile în România,(care nu își protejează și nici apreciază valorile decât după moarte,) aproape la fel ca Eminescu care se stinge într-o sărăcie lucie!! Dumnezeu să îi odihnească în pace!!!

    • @paulinairimia4030
      @paulinairimia4030 4 года назад +5

      Nu sunt dobitoci. Sunt torționari.

    • @zincaeduard759
      @zincaeduard759 4 года назад +1

      @@paulinairimia4030 Moarte Ardeleniilor Tortionari Moarte Banateniilor Tortionari Moarte Olteniilor Regateni Tortionari.!!!!!!!!!!!
      Petre Tutea Va fi razbunat De munteni,dobrogeni,tele olteni.!!!!!!!!!!!!

  • @sabiniofcea
    @sabiniofcea 4 года назад +4

    FABULOS👏👏👏

  • @Jet0n24
    @Jet0n24 9 лет назад +17

    UNION si EXCELSIOR !

  • @cirmiz
    @cirmiz 7 лет назад +11

    Ceva off-topic:
    32:20 ... se mentioneaza niste aparate Röntgen "cu care vedeau oasele, si iti potriveau pantofii etc". Acele aparate au fost retrase deoarece erau foarte radioactive, demonstrandu-se ca erau periculoase pentru sanatatea oamnilor.

  • @alexandrubolcu2573
    @alexandrubolcu2573 9 лет назад +20

    De aceea mergi si lupta inainte!

  • @ThePakidermus
    @ThePakidermus 2 года назад +1

    "Sa nu mai schingiuiasca semenii lor". Asta este ceea ce recomanda, simplu, Petre Tutea, tinerilor. Si da, poate ar trebui sa incetam sa ne schingiuim unii pe altii.

  • @Dan-wj2ev
    @Dan-wj2ev 4 года назад +5

    Afost odata un roman ....un om adevarat...un om de exceptie...PETRE TUTEA

  • @rasvanstanciu4368
    @rasvanstanciu4368 2 года назад +7

    "Poporul Roman este una din minunile lui Dumnezeu in mersul Lui pe pământ"...cand vom avea conducatori care cred asta despre Romania si romani,vom avea prosperitate,liniste,civilizatie si putere.Cand vreodata sa mai existe aceasta mandrie cand cei mai mari jefuitori si tradatori,sunt chiar conducatorii nostrii?

    • @Maria-e1q7c
      @Maria-e1q7c Год назад +1

      Nu ai noștri ei nu sunt romini

  • @HORA2012
    @HORA2012 4 года назад +3

    Mult Respect!

  • @mihailvoinea562
    @mihailvoinea562 4 года назад +3

    Un Om deosebit, dar mai puțin unii "prieteni"...!!!

  • @gavriliancu163
    @gavriliancu163 2 года назад +1

    Multumesc pentru frumosul documentar prezentat de voi, felicitari!

  • @ninapavel807
    @ninapavel807 4 года назад +4

    Dezarmant de sincer , de naiv , patriot până la Dumnezeu, filozof și si ironic la adresa tuturor curentelor politice la care a subscris din patriotism si iubire de țară! A recunoscut unde a greșit în stilul său filozofic !

  • @aripadreaptatherightwing6028
    @aripadreaptatherightwing6028 3 года назад +5

    Un mare român și un mare intelectual!

  • @Denis-ze3ov
    @Denis-ze3ov 4 года назад +2

    Acesti oameni i am pierdut de mult!

  • @aligatoru3335
    @aligatoru3335 4 года назад +3

    Un mare patriot romin de care tara sa fie mindr.valooare respect.

  • @cristian2994
    @cristian2994 4 года назад +3

    In sfarsit presa impresioneaza. Cel putin atunci cand nu interfera cu jocurile altora si nu incurca pe nimeni cu putina istorie fie ca vorbim despre fotbal sau mari personalitati ale romaniei. Lumea are nevoie si de ADEVARUL din ziua de azi.

  • @ROMANABSOLUT
    @ROMANABSOLUT 9 лет назад +54

    ÎL IUBESC PE PETRE ŢUŢEA !

  • @marianaciuca6732
    @marianaciuca6732 4 года назад +5

    Cinste lui!❤🌹

  • @CezarPopescuexcelent
    @CezarPopescuexcelent Год назад +1

    un om mare !!!

  • @livialivia
    @livialivia 2 года назад +1

    Petre Tutea credea că DUMNEZEU EXISTĂ, tot așa eu încă cred că EL trăiește. Un OM GENIAL și PATRIOT FĂRĂ PERECHE!

  • @constantinart.426
    @constantinart.426 6 лет назад +10

    49:33 "Unii stiu, altii nu prea" la final imortalizandul pe celebrul Petre Tuțea zâmbind (minutul 49:49). Dumnezeu are grijă pe toate, Tuțea știa deja (dacă întelegeți aluzia).

    • @zincaeduard759
      @zincaeduard759 4 года назад +1

      MOARTE ASASINIILOR ARDELENI TORTIONARI.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      SA-I MIERLEASCA UNGURII PE TOTI DRACII TORTIONARI ARDELENI PISTICANIILE DRACULUI CE SUNT SI SA LE IA TRANSILVANIA CA NU E ARDELENIILOR E A UNGURIILOR.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      MUNTENII,DOBROGENII,TELE OLTENII DIN TARA ROMANEASCA VOTEAZA UDMR,FIDEZ UNGARIA SA SCAPE DE DRACII ASTIA ARDELENI INFECTI TORTIONARI TRANSILVANIA NU E A ARDELENIILOR E A UNGURIILOR.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • @constantinart.426
      @constantinart.426 4 года назад

      @@zincaeduard759 Dacia a fost si v-a exista. Nu poti sterge istoria, comentariul tau nu isi găsește locul aici. Ardelenii sunt romani, cand vorbesti de ardeleni vorbesti de România.

    • @constantinart.426
      @constantinart.426 4 года назад +2

      @@zincaeduard759 Țara asta este extraordinara, poate nu e bogata economic asa cum sunt restul țărilor, dar avem o valoare morala extraordinara si niste personaje in istorie care au facut diferenta nu numai in România dar si peste granițe.
      Eu sunt plecat din țară, sunt în Germania, una dintre cele mai bine vazute țări din lume, niciodata nu am simțit liniștea și frumusețea pe care eu o consider misterioasa asa cum o simt acasă în România. Pur si simplu faptul ca trăiești intr-o tara care are la baza culturii niște oameni excepționali te întinde spre filozofia vieții care e la baza oricărui domeniu de studiu asta transformând oamenii simpli din România in niște oameni ganditori, gandirea este antrenamentul creierului, o judecata mai sănătoasă ceea ce duce la o conviețuire a unui popor fără egal in lume, un popor cu o compasiune extraordinara prin asta valorile se dezvolta și înfloresc, Eminescu, Henri Coanda, Enescu, Porumbescu, Agârbiceanu și asa mai departe.

    • @zincaeduard759
      @zincaeduard759 4 года назад +1

      PETRE TUTEA SA FIE RAZBUNAT DE MUNTENI,DOBROGENI,TELE-OLTENII VALAHI TRACI PESLAGI .!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      MOARTE ARDELENIILOR TORTIONARI MOARTE OSENIILOR TORTIONARI MOARTE MOROSENIILOR TORTIONARI CARE DUC DIN UMBRA RAZBOAIE DE EXTERMINARE AMPOTRIVA TARII ROMANESTI.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      TRANSILVANIA NU-I PAMANT RUMUNESC SI NU VA FI NICIODATA.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      TRANSILVANIA SUNT TARI STRAINE ALE UNGARIEI APARTIN EI.!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      BANATUL SUNT TOT ALE UNGARIEI NU SUNT ROMANESTI SI NU VOR FII NICIODATA .!!!!!!!!!!!
      TARA ROMANEASCA LIBERA SI INDEPENDENTA.

  • @bodoniraul4264
    @bodoniraul4264 3 года назад +2

    Acum este momentul sa-l inviem pe acest om, singura solutie sa nu intre tara in somnul de veci!

  • @chesskid1635
    @chesskid1635 2 года назад +4

    Traieste inca in inimile noastre si va ramane vesnic treaz in cugetul nostru. Fie ca viitorul sa aduca zile mai bune si pentru tara noastra.

  • @dianamariadaicu9851
    @dianamariadaicu9851 3 года назад +1

    PERSONAL VĂ VOI POMENI MAESTRE .OM A LUI DUMNEZEU .TE VOI PURTA ÎN INIMA MEA.TLC.

  • @gopro979
    @gopro979 3 года назад +2

    Ne am trezit tataie. Iartă ne! ❤️🇷🇴

  • @CostisanuRomica
    @CostisanuRomica Месяц назад

    Eroi Poporului Roman vor dainui an eternità ☝️ si vor fi pomeniti an istorie cu onorare 👑❤️🇷🇴

  • @constantinkostenczyk6739
    @constantinkostenczyk6739 4 года назад +2

    Corect , sa gandim ...o parere doar ...👍

  • @gabriel.ivan5795
    @gabriel.ivan5795 5 лет назад +5

    Si totusi il apreciem prea putin. Il citam prea putin si il urmam si mai putin. Iubiti Romania Mare ca e mai sfanta decat orice pe lume.

  • @michaelamitulet9801
    @michaelamitulet9801 7 лет назад +17

    MARE PERSONALITATE SI FILOZOF AL ROMANILOR.!!