Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Ne poți susține aici: bit.ly/3QRzRkA
la fel e peste tot. de ce are succes trump in america? de ce prin multe tari, inclusiv europene incepe iar dreapta sa iasa la iveala? manipularea maselor a fost si va fii intotdeauna benefica celui care stie sa o foloseasca
@@dannytodea2000Nu știu ce legătură are Trump cu Romania dar ce se întâmplă de cheamă "democrație". E chestia aia când cineva care nu crede in ce crezi tu câștigă pentru că sunt majoritatea. E ceva relativ nou in civilizația umană. Din păcate sunt niste șmecheri că voi care nu știu că ce se întâmplă în America nu e același lucru. La noi votează morți de pe aceași adresă pentru toți corupți. Mai taci dracu cu dreapta că în America republicani au fost partidul format împotriva sclaviei in timp ce democrați au avut membri KKK. Vorbiți de America când nu știți nimic te politica lor retardată care fondatori săi erau îngrijorați de sistem de la bun început care avertizau despre pericolele unui sistem de două partide. acum au un bătrân cu demență, un om de afaceri că Trump care nu e satana reincarnat, doar un candidat concentrat pe economie. Vai de capul nostru oameni că ține sunt tumore. Vă plângeți de taxe și apoi votați pentru cine le pune. Du-te in america și plătește taxe pentru Biden in state aparținuse partidului democrat nătărăule. Vezi cum fugi după state republicane sa scapi de taxe după
Din pacate nu ei vor resimti consecintele voturilor pe care le acorda. Batranii in mare parte traiesc din pensie si atat timp cand ei doar incaseaza bani, ii vor vota pe cei care le majoreaza pensiile, in timp ce tinerilor le cresc taxele de platit catre stat pentru a suporta acesti bani in plus acordati batranilor.
Cum sa iti vinzi copii si nepotii pe 2 mici si un pahar de bere....si dupa plangem ca a plecat familia pe afara si noi am ramasi singuri la batranete...
Materialul ăsta trebuie păstrat si la anu' cand o să plângem de tot ce se întâmplă in țara asta, să fie proiectate secvențe din el, mai ales partea cu chiuitul si voia bună, pe toate blocurile din țara asta.
@@alexrobert2024 mi-as dori din tot sufletul sa nu fie nevoie de o baza de date de genul sa ne reamintim constant de ce suntem cum suntem și "atitudinea" cu care întreținem starea asta.
Dar exista deja atatea alte inregistrari din anii trecuti cu EXACT aceleasi "campanii" electorale... de ce sa astepti sa te plangi la anu??? Cand ne putem plange pentru tot ce se intanpla de la revolutie incoace , din momentul in care au pus stapanire pe Romania un comunist si serviciul secret... bunicii au fost neinformati si nu au stiut mai bine , dar daca nici noi nu schimbam ceva .... Romania isi merita soarta ... nimic nu invatam din trecut...
Vreau să mulțumesc pe aceasta cale jurnaliștilor pentru curajul și perseverenta de care dau dovadă de a merge până in pânzele albe de a demasca acești infractori. Totuși cu această ocazie mă decid să părăsesc această țară bolnavă grav de ipocrizie și prostie de cel mai înalt grad! Îmi pare rău că m-am născut in această țară și cu această ocazie voi face tot posibilul să o părăsesc. Eu nu merit să imi dicteze viitorul niște oameni flămânzi și alcoolici. Să ma ierte cine se simte dar oamenii care s-au adunat cică să ii susțină..nu au absolut nici o valoare și nici nu aduc valoare acestui popor. Respectele mele, un fost cetățean român!
Draga Ciprian, aceasta este realitatea, acesti batrani sunt cei care au trait 45 ani de comunism agresiv si 34 ani de neocomunism care le a distrus ultimii neuroni. Tinerii ca tine trebuie sa lupte , sa nu i mai voteze. PS. In occident nu este salvarea, in curand globalismul va cadea si toate popoarele vor inchide granitele si toti emigrantii din sudul Europei vor fi alungati.
Sentimentul de dezgust pe care mi-l provoacă toate aceste capete furajate este de nedescris. Asta e imaginea perfectă a unei țări distruse din toate punctele de vedere. Excelent, din orice unghi ai privi. Pupincurismul și entuziasmul tuturor acelor moaște la vederea unor asemenea idioți nu-mi dă altceva decât niște crampe sănătoase în stomac. Bravo, dobitocilor, tot așa să vă bucurați la un mic și o șapcă și peste 10 ani! 🙏🏼
Deci nu stiu daca puteai sa o spui mai bine. Vreau sa distribui videoclipul acesta pe pagina personala de Facebook si vroiam sa te intreb daca pot copia textul tau deoarece reflecta exact ceea ce vroiam sa spun, doar ca mai diplomat. Eu as fi vrut sa o zic mai cu morti si mame, dar daca imi dai voie cred ca o sa folosesc textul tau.
Ăştia au copii? Nepoţi? Mulți? Dacă "da", nu mai avem, fraţilor, scăpare! De 35 de ani credeam că s-au mai rărit, dar constatăm cu neputinţă că ăştia se-nmulţesc în progresie geometrică... Au votat din 20 mai 1990 numai fsn, pdsr, psd şi tot nu se satură... Vai de Strămoşii, Eroii, Martirii, Mucenicii şi Sfinții României!
Politicienii nu investesc în educația României fix din această cauză, să nu rămână fără votanți! Prostimea e mult mai ușor de manipulat în interesul lor . Bravo Dna. Simina, le-ați cam stricat cheful de petrecere.❤
cat va mai ține generația bătrână? puțin timp, iar tineri unde sunt? afară în străinătate deci România are un singur sens AUTODISTRUGERE prin gunoaiele astea care conduc și au creat caracatița de din 89 până în prezent! tentaculele caracatiței sunt în afară tari deci păpușari trimit comenzi iar păpușile le execută ce face poporul? NIMIC pentru ca îi este frică D CE? pentru ca aceasta caracatiță OMOARA tot ce ai mai bun și frumos adică FAMILIA!! și când ai omorât FAMILIA ai omorât o NAȚIUNE! Deci singurul care poate scăpa e DUMNEZEU în rest omul nu face decât să distrugă!! AM AVEA O SPERANȚĂ S.O.S dacă nici așa atunci ROMÂNIA e DISTRUSĂ…
Vrei sa zici banii celor de la privat, crezi ca muncesc bugetarii, asistatii sociali din reportaju asta!? Niste putori, paraziti cu IQ sub 50, votanti psd.
Același traseu, aceași cale, același deznodământ. Organizare de bâlciuri, grătare, muzică, bețivăneală, incultură... parcă este un deja-vú. Ai impresia că ai mai trăit/văzut nu doar odată ci de mai multe ori aceași scenetă. Viitorul sună îngrozitor...
Da, aceasta manipulare= mascarada se vede in fiecare an electoral, cand golanii mafioti securici fac " petreceri" cu banii din taxele si impozitele acestor batrani, care nu mai au discernamant, si in loc sa voteze S.O.S, voteaza călăii, care le au distrus fabricile si le au furat pamantul.
Au fost altii cumpărați si cu un vaccin. Ăștia cu micii clar nu sunt mai inteligenți ca ceilalți, dar si unii si altii dau dovadă de lipsă mare de educație
Daca erau cumparati din banii partidului era bine, dar din pacate micii si berea aia sunt luate cu banii de la buget... in esenta sunt mituiti cu proprii lor bani.
@@ZadakLeader Sunt si ei manipulati de Recorder cum sunt batranii de PSD prin intermediul antena 3, este aceeasi premisa. Deja a devenit evident ca USR tinteste o audienta tanara, opusul a ceea ce face PSD/PNL. Mereu cand au fost alegeri, au scos cei de la recorder documentare legate doar de PSD/PNL de parca ar fi singurii care fura din tara asta, cu atat mai mult prin intermediul youtube, care predominant e folosit de tineri (30-) Nu stiu cum se mai crede in ziua de astazi ca exista cineva care face pe bunul samaritean fara interes, sa fim seriosi.
Pentru cei tineri care văd acest material, am o rugăminte: rupeţi-vă din timp şi explicaţi-le bătrânilor voştri ce înseamnă un vot vândut pe doi mici şi o bere. Spuneţi-le de ce pleacă tinerii din ţară şi ei rămân singuri. Altă soluţie nu cred că există, trebuie să luăm atitudine, politicienii de tipul ăsta îi vor proşti şi nu au de gând să schimbe asta. Explicaţi-le aşa cum puteţi, poate măcar câţiva dintre ei vor pricepe! Felicitări, Recorder! ❤
@@danielavram7016 pai nici aia nu e buna ca am avut numai alogeni la conducerea tarii cum a fost regele mihai chiar si radu.. daca ai stii istoria adevarata nu ti-ai dori monarhie
Felicitari pentru munca pe care o faceti!Mie nu-mi vine sa cred ca inca exista asemenea specimene in Romania care se vand pentru 2 mici si o bere!Ne meritam soarta!Nu ne mai facem bine!
DIN PĂCATE ACEIA CARE NU VOTEAZĂ ,ALEG CANDIDAȚII PRIN NEPREZENTARE LA VOT,ARE MIRCEA BRAVO CU BUNICA UN MATERIAL PE TEMA ASTA CARE EXPLICĂ CEL MAI BINE LIPSA VOTANȚILOR
Alegi din ce te lasă ei sa alegi, mai scuti-mă cu vai Doamne cat de important e votul tau. Pe oricare ai vota e aceiași gașca. Care-i diferența intre Ciolacu sau Ciuca? Sau Simion? Vi se pare ca merita vreunul dintre ăștia un vot? CU CINE SA VOTEZ???
"Daca ai apa, canal, gaze, pensie ... asta inseamna bunastare si inseamna si fericire a sufletului. - Pai si dumneavoastra le aveti pe toate astea? - Toate astea cam lipsesc... dar speram sa le avem." Magnific!
CĂLIN GEORGESCU este singurul candidat ce merită să ne reprezinte, este singurul care are ținuta, educația, cultura necesare unui adevărat om de stat. Este OMUL, românul care își iubește țara, neamul și tradițiile strămoșești! Să ne trezim! Acest român ne îndeamnă să ne trezim, să lăsăm frica deoparte, pentru noi și pentru copiii noștri! Merită să ieșim la vot și să îi acordăm încredere!
Ar fi remarcabil ca în România să existe o organizație similară cu RECORDER, dedicată investigării și aducerii în fața justiției a celor care încalcă legea. O astfel de inițiativă ar spori încrederea cetățenilor în aplicarea corectă a legii și ar consolida statul de drept. Contribuția personală la această cauză ar avea un impact semnificativ în promovarea justiției și echității în societate.
"Datorita" acestor indivizi, am ocazia sa scriu acest comentariu din UK, pentru ca nu mi-am permis o viata normala in tara in care m-am nascut, Romania. Sublim, ma inclin !
Nici cu UK nu îmi este rușine. Au ajuns la al 3-lea Prim Ministru într-un an, clasa politică din UK este la fel de ridicolă și criticată de către britanici. O țară plină cu migranți 👩🏿🦲🧓🏿👳🏾♂️🧕, salarii stagnate și prețuri exorbitante, n-au niciun drept să critice România. O țară care are needucații ei, majoritatea recunoscând acum că au fost mințiți de către politicieni în a vota pentru Brexit, iar acum majoritatea regretă acest lucru.
Asa profesoara asa elev.Incultura si prostia profesoarei i-a fost transmisa lui Ciolacu??Fiti atenti la discursul profesoarei.A uitat sa mentioneze ca Ciolacu minca covrigi in timpul orelor.Rusine .Asteptam un discurs al profesoarei lui Iohanis care visa si zi si noapte ca inberbul sas va ajunge presedinte si tara va inflori in mandatele mnealui.Iara profele pe timpul sau adica azi vor primi pensii babane si macar 6 case.
Aceeasi oameni dupa alegeri se plang de faptul ca le-au plecat copii si rudele in strainatate dar uită că de fapt cu sau fara voia lor i-au trimis acolo!
Muncesc românii ca pomanagiii să primească" gratis"Muncitorii acestei țări sunt rugați să se prezinte la vot, să nu mai lase ca pomanagiii să le hotărască soarta.
Scuze ca te intrerup,dar am fost la zilele orasului in orasul meu si pot spune ca tinerii sunt aceasi ca generatiile de dinainte.cand ii vezi cum arunca gunoaiele,se imbraca si ce vocabular au,iti dai seama ca schimbarea poate veni printr o minune,doar daca cineva schimba forma de guvernamant si face republica prezidentiala sau monarhie ca el sa se focuseze pe generatiile care vor veni prin creearea unor materii ce au scopul de a invata copii despre cum este format sistemul,cat de important este sa te implici si cum sa nu fi manipulat.
La ce să votez? Sau mai bine zis ce să votez? Sunt doar hoți și vulpi la concurență, și vorba aia “voturile sunt pe 9 iunie dar posturile-s ocupate de pe 7”……
Am marcat acest material la “salvate” ca de fiecare data cand ma ia dorul de Romania si vreau sa ma re re re intorc acasa sa-mi fie mai usor de vizionat. Ne meritam soarta.
Așa merit romini cînd evrei Silviu Brucan alias bruker a spus in nouăzeci că romini sunt multi și prosti a spus adevărul nu trebuie sa ne suupere adevărul și de votat votam ce ni se servește Raul cel mai mic dintre gunoiele sistemului ei se aleg trădători așa de treizeci și patru de ani prin rotație PSD PNL pmp usr PDL aur pro rominia smd sistemu trădător
Felicitări recorder, pentru tot ce ne prezentati! Felicitări si domnului NRG,pentru întrebările puse acestor oameni ,,deosebiti" care au condus tara până acum si cred că e timpul să ia toti o pauză ,care pe unde merită!
Felicitari,buzoienilor care demonstreaza stimă pt PREMIERUL DL CIOLACU pornit din rândurile celor mulți!Toata susținerea la Președinție fiind un politician responsabil pt români și România!
Exact ca si cu emisiunea "Romania Te Iubesc". Celor care gandesc si inteleg, le aduce doar anxietate si stari de depresie. Cei care sunt ca domnii din clip, nu consuma asa ceva, desi pe ei ar trebui sa-i trezeasca emisiunile de genul ala. Asa ca...stai si te intrebi...pentru cine se fac de fapt emisiunile si reportajele astea? Infecta situatie...n-ar ave hodina-n lada!
Vai mama noastră,pensionarii umiliți și ținuți la limita săraciei se bucură de călăi lor și îi susțin în continuare....Dumnezeu să ne ierte că nu ne mai trezim...😢
Pentru pensionari suferim daca ăștia nu ar vota am fi sus in fruntea Europei dar ce sa faci daca toți senili au drepturi laa anul o sa ne spună sa ne fie țarina usoara
Efectiv nu pot să cred ca este adevărat!🙈🥱😞Bere, mici, muzică pentru generație și hop, apare nostalgia! Pentru câteva ore acești oameni s au bucurat că pur și simplu aparțin de ceva! Mă întreb oare cum se simt cei care organizează așa ceva?! Când ei știu care este de fapt motivul jenant al “Chermezei de pe câmp!” Fără cuvinte! 🤢
Tipologia alegătorului senior: se bucură la mici şi bere pe “gratis”, după aceea plâng că le pleacă copii din țară și rămân singuri… Acei mici și bere plus distracția ieftină, o vor plăti cu singurătate și amărăciune, iar noi cei tineri cu străinătatea. Distracție plăcută, poate peste 4 ani când cei seniori vor fi mai puțini, o să avem mai multe șanse…
pe dracu… zicem asta de 20 de ani. acesti seniori clar nu au fost capabili sa le ofere copiilor o educatie decenta…. dispar ei raman “copiii” lor care au 50 de ani si sunt la fel. dispar si astia din urma raman alte capete patrate imbibate in prostie si alcool ieftin. solutia reala este sa iesim la vot cu totii.
...în momentele deztrupării şi locul de dincolo va fi probabil cu mult fum şi gălăgie...cine seamănă se adună... Politicieni, conducătorii poporului îşi cumpără voturile cu mici şi bere...
Mă doare sufletul când văd așa ceva, am 27 de ani și sunt plecat din țară de 7 ani, din cauza hoților și corupților ăstora, care îi cumpără pe bătrâni cu o bere și doi mici, și noi, cei tineri suntem nevoiți să plecam din tara noastra pentru un viitor mai bun, jalnic 😔😔
Cred ca intenția clipului e de a jigni electoratul PSD ceea ce nu e fair. Nu vad nimic de interes jurnalistic în clipul ăsta. Nu votez PSD dar nu mi se pare corect.
@@Vector-- care e jignirea mai exact? Sunt doar aratati in mediul lor natural. Da, e clar ca electoratul lor e format din dobitoci si toti gandim asta, insa reportajul nu insinueaza asta.
@@livolas în primul rand oamenii aia sunt săraci și poate mulți incluti dar cu siguranță își urmăresc interesul votând PSD. Ei nu sunt antreprenori sau măcar în piața forței de muncă ca sa voteze altceva. Tot reportajul a portretizat aceasta parte a electoratului pentru ca cei nehotărâți încă dar simpatizanți PSD sa își schimbe alegerea pentru ca nu se identifica ca grup cu ce vedem in clip. Asta este singura intenție a clipului. E o tactică des folosita împotriva PSD. Personal mi se pare urat sa denigrezi electoratul, e o tactică neloială.
Uite-i cum știu să meargă pe jos în campanie. 😂Sunt atât de deosebiți încât noi trebuie să-i aruncăm la groapa istoriei. Asta o putem face doar prin prezența masivă la vot.
@@darsimion dacă nu votezi, lași activul de partid și milogii care se bucură la o bere gratis să hotărască în locul tău. Ai trei partide în Alianța Dreapta Unită, cu siguranță ai cu cine vota.
Romani, sa iesim la vot in numar cat mai mare si votati cu capul si cu inima...sa nu repetam aceeasi greseala ca in ultimii 35 ani. Am fost condusi doar de hoti si tradatori de neam care si-au vazut doar propriile interese si ne-au transformat in sclavii Europei. Pacat deoarece suntem un popor credincios, un popor de oameni sufletisti cum rar mai gasesti in alte tari, un popor inteligent care a oferit valoare lumii intregi. Am ajuns din pacate sa fim vazuti ca niste sclavi, ca ultimii oameni in toata lumea, datorita conducatorilor care i-am avut de dupa revolutie pana incoace. Unde este onoarea noastra? E timpul sa ne trezim din minciuna, sa taiem raul de la radacina si sa votam oameni care chiar doresc binele tarii. Hotii si tradatorii nu au ce cauta la putere, singura optiune pentru ei ar trebui sa fie inchisoarea. Nu va mai lasa-ti cumparati cu vorbe desarte si o traista cu de-ale gurii ca doar cu atat ramane-ti .....Dumnezeu sa ne ajute ! Eu, un simplu om plecat la munca in strainatate pentru a-mi crea un viitor mai bun, voi vota cu Calin Georgescu in speranta ca Romania va renaste si se va ridica din mocirla in care a fost adusa intentionat.
Singura noastra problema este cu cine sa votam? Eu nu mai stiu cu cine sa votez si nu am stiut niciodata! Oricat de mult m am interesat de candidati pur si simplu nu am votat cu maxima incredere, mereu am trait cu ideea ca am votat raul mai mic...
Iartăi Doamne Că Nu Știu Ce Spun Și Ce Face PSD Ciolacu Și Doamne Dumnezeule Tată Ceresc Facă Să Voia Ta Doamne Atit În Cer Doamne Cît Și Pe Pămînt Doamne Nu Voia Noastră Păcătoșii Ce Sinem Doamne Dumnezeule Tatăl Ceresc Amin 🙏🙏🙏
Doamne imaginea asta imi starneste sentimente de furie si de neputinta. Trebuie neaparat sa scapam de scursurile acestea, politice si sa ne unim intru-unul Pamant Romanesc. Mitocania, dezinteresul, cheltuirea banilor publici aiurea... Trebuie sa se opreasca. Unde esti tu Tepes doamne?!?
Ați înnebunit lumea cu Țepeș. E oale și ulcele, nu îl mai așteptați, ăștia care suntem în viață trebuie să facem ceva, dar nici Țepeș n-ar fi în stare să unească un popor atât de dezbinat, ne dăm în cap cu sete unii altora. Până nu scăpăm de mentalitatea de javre și sclavi, nimic nu ne poate salva.
Vorbește cu 100 de cunoscuți să iasă la vot și să pună ștampila pe Dreapta unită . Dacă toți facem asta , atunci vom termina ceea ce au început oamenii la Revoluție
Cand majoritatea care voteaza nu va fi reprezentata de cei din reportaj. Cand o sa ne dam seama ca cei din reportaj sunt de neclintit si ar trebui sa incercam sa-i convingem pe cei care se p*** pe el de vot sa... voteze
Într-o țară normală, ciurucliu' ăsta vindea gogoși în piața din Buzău, iar trepădușii de pe lîngă ar fi fost angajații vreunui bar, butic, spălătorie auto, sau vindeau semințe. România, nefiind o țară normală, avem astfel de paiațe sforărite de servicii ca să le apere "afacerile" și privilegiile.
@@alexa3258 vot USR ca sa ce ? "FARA PENALI IN FUNCTII PUBLICE " sustinea USR,dar cand penalii sunt la ei in partid , ii apuca amnezia si numai stiu de "fara penali in functii publice ". USR s-a abatut mult de la ce propunea prin Ciolos,acu ceva ani doreau sa bage identitatea de gen prin scoli,cu educatie sexuala pe placul LGBTQA+ la clasele 2-4, pe modelul de """""succes"""" AMERICAN. Din pacate domnul care a spus ca"partidele politice sunt clanuri de hoti " are o mare dreptate! AUR castiga avant in sondaje tocmai din cauza asta,ca nu exista alternativa la mizeriile facute de acesti politicieni de 30+ ani,care sar dintr-un partid in altu. PSD-PNL,USR,PRM,AUR,PMP, aceeasi mizerie ! De fiecare data suntem pusi sa alegem raul mai mic.
Sunteți cei mai buni și vă mulțumim pentru simplul fapt că vă faceți treaba. Da, în România, să-ți faci treaba corect nu mai este ceva normal de mult timp.
Exact, după ce îl întreabă ce e fericirea, răspunde ca nu le are pe niciuna. Dar el tot pe PSD votează ca peste 4 ani mai mănâncă un mic și poate să se mai plângă cu prietenii ce grea e viața
Voteaza si el cu cine il baga in seama si ii da impresia ca il intelege. Din comentarile de aici se poate trage o concluzie: sustinatorii USR-ului se rusineaza daca ar vota si acesti oameni cu USR/DU.
Este psihologie pura , asculta un amarat , ii dai impresia ca ii cunosti necazurile , si acesta va vrede orbeste tot ceea ce spui , nimic nu mai conteaza pt el , va fi boul care va trage jugul intreaga viata doar pentru ca tu ,un om mare ,l ai ascultat si l ai facut sa se simta important
Fara nicio exagerare, acest video m-a făcut întristat profund. Îmi este mila de cum acești oameni simpli de la tara sunt folosiți. Oameni care probabil mai mult de 10 clase nu au si ies din sat doar ca sa meargă la spital. Sunt păcăliți cu muzica, bere si mici (lucruri pe care în mod normal si le permit pe datorie de la magazinul satului) si nici nu le pasa, pentru ei este suficient ca în ziua respectivă au fost băgați în seama. Ei s-au obișnuit cu o viața mizera, prostiile pe care idiotii ăștia în costume le fac deja nu mai au niciun impact asupra lor. Ei nici nu spera la mai mult, nici pentru ei, dar nici pentru copiii lor.
@@dianastanciu1476 mulți dintre cei din acest video sunt de la sate. În egala măsură, putem cădea de acord ca ambele categorii de bătrâni/ oameni sărmani sunt vulnerabili, atât de la sate cât si de la oraș, în special în provincie. Trist ca atât ai reușit sa înțelegi!
Cauza principala nu este nr.de clase, bunicii si parintii mei nu aveau carte multa din cauza timpurilor, cand familii numeroase trebuiau sa munceasca la camp, dar aveau demnitate, erau harnici si nu au acceptat niciodata comunistii( cei lenesi, betivi, fara caracter). Acesti batrani nu au discernamant, nu au puterea cognitiva de a face diferenta dintre realitate si minciuna. Sistemul globalist are metodele prin care in toate tarile , chiar dezvoltate economic a zombificat un segment din populatie.
Ferească Dumnezeu!! Vă rog din suflet oameni buni fiți raționali! Din diaspora vă scriu și cu inima înfricată sper să nu iasă acest om președinte! Sunt tot ei de 35 de ani!!
Ca sa știe toată lumea, pana si la zilele libere ce sunt acordate pentru evenimente deosebite ( înmormântare ) se impozitează 10%. Hai ca mai e de stat in țara asta. Multă sănătate.
Domnul Călin Georgescu este ultima șansă dată de Bunul Dumnezeu României sa-si scuture jugul pus de către “colaboratorii” noștri din vest pe grumazul României ,în momentul de fata este o colonie a “colaboratorilor” noștri din vest, care ne deposedează de toate resursele noastre cu ajutorul lacheilor romani deținători de putere. Aceeași “colaboratori “ controlează total politica internă și externă a României NESUVERANE. Acum este momentul să ne luăm tara înapoi și să făurim un viitor copiilor și nepoților noștri! Călin Georgescu Președintele României Mari și Nemuritoare !!!
Mi-e mila de săraci oameni…e normal ca se bucura și nu reușesc sa vadă realitatea…viata e grea zi de zi,iar fericirea ca cineva ca ,,Domnii ăștia le organizează petrecere ,plus ca merg,strâng mâna cu ei,le încălzește sufletul și da..aprinde din nou in ei speranța..trist..
Aprinde in ei iluzia sperantei strict sub influenta alcoolului. Luati la un interviu dupa 2-3 zile de abstinenta, nici unul din "fericitii" aia n-ar mai fi optimisti. Consumul de alcool sau de alte substante aducatoare de stari euforice nu fac altceva decat sa "imprumute fericire de la ziua de maine". Daca faci asta in cunostinta de cauza, e ok, pentru ca poti limita pagubele, dar daca neuroii sunt deja distrusi complet si nu realizezi/constientizezi lucrul asta, aluneci pe panta si treci de punctul in care te-ai mai putea intoarce si esti adio pusi papa. Fericire...
Ai mama mea,,"Daca el a dat obrazul,pai nu,l am pupat"..Deci mamaie,tu si cu ceilalti ne vindeti din nou viitorul"!Multumim tuturor celor care,ne-au prezentat in cateva imagini si cuvinte din partea alegatorilor morti de foame si de pomana snuala,inca odata ne-ati dovedit ca viitorul vostru va este asigurat,caci noi,cei tineri..trebuie sa colindam ptr mai bine. Sanatate si numai bine va doresc dragi pensionari..sa va uitati si in ochii nepotilor vostri la Anul ce vine si sa le spuneti de ce viitorul lor arata nici mai putin,nici mai kult egal cu 0!
Am crescut de mici cu ideea că putem avea încredere în adulți, in cei mai bătrâni, auzeam mereu vorba aceea "lasă, că tu ești mica, noi știm mai bine". Și după 28 de ani realizez că acești oameni sunt cei care au ales deliberat niste infractori timp de 2-3 decenii și din cauza lor am ajuns aici. Sper ca macar pentru viitorii mei copii sa pot lua decizii mai bune decât au luat alții pt noi. 🙂
E ușor să judeci, nu? Te îndemn să alegi, tot deliberat - evident! - altceva decât niște infractori. Dă-le bunicilor și părinților noștri prezumția de nevinovăție! Românii sunt naivi; preferi să învestești cu încredere oamenii pe care-i alegi să te reprezinte, dar nu știi în mod cert ce decizii vor lua pentru tine (pt că mai întâi vor lua decizii pt ei🤨) ! Ai 5 candidați…nici unul nu e bun! Pe cine votezi? Știi și tu😏 răul cel mai mic.
Nu iau ales se pun ei și se aleg ei între ei sistemu apoi urmează diversiunea cu votu că fraieri aleg pai ce ce li se servește gunoie stătu eșuat cu eșuati in functi
@@Fly-j8bmai mult, au platit cu tara, pe care nu o mai avem, pensiile si salariile sunt platite din imprumuturi, care in curand se vor opri si vom fi cu totii infometati, in razboi. Acesti batrani nu mai au discernamant😪
Precis este filmare din 2024 ? Am avut impresia că-i 23 august , 1970-1980 , nimic nu s-a schimbat , doar niște nume căci năravul ba . ” Vrem o țară ca afară !” 😂😂😂 Eu vreau regionalizare teritorial-administrativă , cu guvernator și fiecare regiune să-și gestioneze bugetul , sistemul de învățământ , de sănătate , digitalizarea ... Să fie un fel de competiție între regiuni . Felicitări pentru filmare , vă urez o zi faină !
Eu in continuare nu rezist sa vad cap coada materialele astea. Stiu, e gresit, dar nu pot. Multumesc ca le faceti si apreciez munca, expunerea la bio-hazard si eforturile depuse.
@@negochristian1 nah, ne meritam soarta. Ironia sortii e ca tot ponderea cea mare este formata din persoana +40 de ani care nu au idee de politica, se uita pe RTV si l-ar vota pe Piedone o sa ne decida soarta. Degeaba vrem noi astia tineri sa schimbam ceva daca nu avem cum.
@@dextercomputer9474 E greu cu meritatul sortii. Mi ar placea sa schimb ceva, am incercat sa le schimb conceptiile invechite ale celor apropiati si sa le deschid ochii. Pare ca nu functioneaza nimic, doctrina comunista e prea bine incorporata. Sa votez altceva, n ai pe cine. Suntem in cel mai dezamagitor punct al vietii in Romania. Cand toti securistii, 8 clase, analfabeti, corupti si toate neamurile ajung pe culmile succesului :)
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Ne poți susține aici: bit.ly/3QRzRkA
"Hai Buzau! Sa fie de capul tau" :( Bravo Recorder!
Nu mai schimba tratamentul 😂😂@wieneralbert8901
@wieneralbert8901 Tu meriti sa te fure astia dimineata la pranz si seara ! Explica de unde si pana unde SRI ? Mesteci vorbe fara sa le poti justifica!
Sa va fie rușine la toți cei nesimțiți rusine ma ca ati facut România praf ati distrus tot ,tot știți voi.
Iar mă, eu știam ca astea cu micii și berea au devenit ilegale 😂😂😂😂😂😂
Dovada clară că dacă investesc în educație rămân fără voturi...
la fel e peste tot. de ce are succes trump in america? de ce prin multe tari, inclusiv europene incepe iar dreapta sa iasa la iveala? manipularea maselor a fost si va fii intotdeauna benefica celui care stie sa o foloseasca
normal
corect!
corect, dar usor usor le moare electoratul, la propriu :))
@@dannytodea2000Nu știu ce legătură are Trump cu Romania dar ce se întâmplă de cheamă "democrație". E chestia aia când cineva care nu crede in ce crezi tu câștigă pentru că sunt majoritatea. E ceva relativ nou in civilizația umană. Din păcate sunt niste șmecheri că voi care nu știu că ce se întâmplă în America nu e același lucru. La noi votează morți de pe aceași adresă pentru toți corupți. Mai taci dracu cu dreapta că în America republicani au fost partidul format împotriva sclaviei in timp ce democrați au avut membri KKK. Vorbiți de America când nu știți nimic te politica lor retardată care fondatori săi erau îngrijorați de sistem de la bun început care avertizau despre pericolele unui sistem de două partide. acum au un bătrân cu demență, un om de afaceri că Trump care nu e satana reincarnat, doar un candidat concentrat pe economie.
Vai de capul nostru oameni că ține sunt tumore. Vă plângeți de taxe și apoi votați pentru cine le pune. Du-te in america și plătește taxe pentru Biden in state aparținuse partidului democrat nătărăule. Vezi cum fugi după state republicane sa scapi de taxe după
Ei nu știu, săracii, ca aceia sunt cei mai scumpi mici pe care i au plătit în viața lor ! 😢
Adevărat vere 😢
Micii tin de foame in ziua respectiva . la vot merg cu burta goala ! Asta este nivelul lor de intelect "de mancam azi " nu ce muncim maine !
Saracii prosti si needucati, au toate sursele de a se informa si a se destepta singuri.. in ziua de azi. Ei sunt de vina!
Din pacate nu ei vor resimti consecintele voturilor pe care le acorda. Batranii in mare parte traiesc din pensie si atat timp cand ei doar incaseaza bani, ii vor vota pe cei care le majoreaza pensiile, in timp ce tinerilor le cresc taxele de platit catre stat pentru a suporta acesti bani in plus acordati batranilor.
🤣🤣🤣🤣
„Pădurea era tot mai mică, dar copacii votau mereu pentru topor, căci coada lui era din lemn, iar ei credeau că-i unul de-al lor…”
Bunaaaaa 😊
Excelent....
Și ni se potrivește..
Ce buna e asta!! O pesedesc
10/10
Cea mai simpla buna descriere .
Mi se rupe sufletul.. câtă hoție.. Deșteaptă-te Române..!
nu ne putem destepta, cand ne vindem pt o bere si un ulei, nu trebuie sa existe dreptul la vot fara minim 10 clase
Cum sa iti vinzi copii si nepotii pe 2 mici si un pahar de bere....si dupa plangem ca a plecat familia pe afara si noi am ramasi singuri la batranete...
Unde-i creierul oamenilor ? Îmbibat în alcool
Vot usr
@@alexa3258faci propaganda pe canal la recorder? Sa ti fie rușine
Vot REPER!
E mai rau, se vand pe gratis ca banii cu care au fost luate micii si berea provin de la bugetul statului...
Materialul ăsta trebuie păstrat si la anu' cand o să plângem de tot ce se întâmplă in țara asta, să fie proiectate secvențe din el, mai ales partea cu chiuitul si voia bună, pe toate blocurile din țara asta.
Va fi tot aici si la anul, si peste doi ani ;)
Deja Recorder are o buna baza de date cu aproape toate subiectele serioase din tara noastra.
@@alexrobert2024 mi-as dori din tot sufletul sa nu fie nevoie de o baza de date de genul sa ne reamintim constant de ce suntem cum suntem și "atitudinea" cu care întreținem starea asta.
Dar exista deja atatea alte inregistrari din anii trecuti cu EXACT aceleasi "campanii" electorale... de ce sa astepti sa te plangi la anu??? Cand ne putem plange pentru tot ce se intanpla de la revolutie incoace , din momentul in care au pus stapanire pe Romania un comunist si serviciul secret... bunicii au fost neinformati si nu au stiut mai bine , dar daca nici noi nu schimbam ceva .... Romania isi merita soarta ... nimic nu invatam din trecut...
daca iese o sa scada si mai rau populatia romaniei:))
ruclips.net/video/JX3vUo7dDFw/видео.htmlsi=suhaeKJjTCn3DDC2
6 ani mai tarziu si lucrurile sunt la fel.
Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu este victimă, ci complice.” - George Orwell
Vai de viitorul nostru
Sigur
Corect
te invit te rog frumos sa imi dai un exemplu de functionar public care nu fura
si ce sa alegi daca 99,9 sunt la fel?
Vreau să mulțumesc pe aceasta cale jurnaliștilor pentru curajul și perseverenta de care dau dovadă de a merge până in pânzele albe de a demasca acești infractori. Totuși cu această ocazie mă decid să părăsesc această țară bolnavă grav de ipocrizie și prostie de cel mai înalt grad! Îmi pare rău că m-am născut in această țară și cu această ocazie voi face tot posibilul să o părăsesc. Eu nu merit să imi dicteze viitorul niște oameni flămânzi și alcoolici. Să ma ierte cine se simte dar oamenii care s-au adunat cică să ii susțină..nu au absolut nici o valoare și nici nu aduc valoare acestui popor. Respectele mele, un fost cetățean român!
Draga Ciprian, aceasta este realitatea, acesti batrani sunt cei care au trait 45 ani de comunism agresiv si 34 ani de neocomunism care le a distrus ultimii neuroni. Tinerii ca tine trebuie sa lupte , sa nu i mai voteze. PS. In occident nu este salvarea, in curand globalismul va cadea si toate popoarele vor inchide granitele si toti emigrantii din sudul Europei vor fi alungati.
De ce nu a-ți rezolvat pensiile speciale ? Nu va e rușine să cerșiți voturi ?
Sentimentul de dezgust pe care mi-l provoacă toate aceste capete furajate este de nedescris. Asta e imaginea perfectă a unei țări distruse din toate punctele de vedere. Excelent, din orice unghi ai privi. Pupincurismul și entuziasmul tuturor acelor moaște la vederea unor asemenea idioți nu-mi dă altceva decât niște crampe sănătoase în stomac. Bravo, dobitocilor, tot așa să vă bucurați la un mic și o șapcă și peste 10 ani! 🙏🏼
Jur, exact asta simt și eu.
Deci nu stiu daca puteai sa o spui mai bine. Vreau sa distribui videoclipul acesta pe pagina personala de Facebook si vroiam sa te intreb daca pot copia textul tau deoarece reflecta exact ceea ce vroiam sa spun, doar ca mai diplomat. Eu as fi vrut sa o zic mai cu morti si mame, dar daca imi dai voie cred ca o sa folosesc textul tau.
@@sttix5759 poți sa faci asta cu mare drag. Te salut, o zi minunată!
Ăştia au copii? Nepoţi? Mulți? Dacă "da", nu mai avem, fraţilor, scăpare! De 35 de ani credeam că s-au mai rărit, dar constatăm cu neputinţă că ăştia se-nmulţesc în progresie geometrică... Au votat din 20 mai 1990 numai fsn, pdsr, psd şi tot nu se satură...
Vai de Strămoşii, Eroii, Martirii, Mucenicii şi Sfinții României!
ca si cum te-ai supara pe un prost ca e prost...
Politicienii nu investesc în educația României fix din această cauză, să nu rămână fără votanți! Prostimea e mult mai ușor de manipulat în interesul lor . Bravo Dna. Simina, le-ați cam stricat cheful de petrecere.❤
Amin!
Ce o sa regretati mici acestia,o sa va iasa pe nas cind o sa platiti la taxe si impozite ,vai de voi Romani orbi..
Da😂
cat va mai ține generația bătrână? puțin timp, iar tineri unde sunt? afară în străinătate deci România are un singur sens AUTODISTRUGERE prin gunoaiele astea care conduc și au creat caracatița de din 89 până în prezent! tentaculele caracatiței sunt în afară tari deci păpușari trimit comenzi iar păpușile le execută ce face poporul? NIMIC pentru ca îi este frică D CE? pentru ca aceasta caracatiță OMOARA tot ce ai mai bun și frumos adică FAMILIA!! și când ai omorât FAMILIA ai omorât o NAȚIUNE! Deci singurul care poate scăpa e DUMNEZEU în rest omul nu face decât să distrugă!! AM AVEA O SPERANȚĂ S.O.S dacă nici așa atunci ROMÂNIA e DISTRUSĂ…
Au mancat gratis pe banii lor..
Din pacate asa e nivelul si ei sunt majoritatea la vot..
la cata prostie zace in ei, crezi ca inteleg?
Vrei sa zici banii celor de la privat, crezi ca muncesc bugetarii, asistatii sociali din reportaju asta!? Niste putori, paraziti cu IQ sub 50, votanti psd.
Și pe ai noștri!!
Da😂
Același traseu, aceași cale, același deznodământ. Organizare de bâlciuri, grătare, muzică, bețivăneală, incultură... parcă este un deja-vú. Ai impresia că ai mai trăit/văzut nu doar odată ci de mai multe ori aceași scenetă.
Viitorul sună îngrozitor...
Da, aceasta manipulare= mascarada se vede in fiecare an electoral, cand golanii mafioti securici fac " petreceri" cu banii din taxele si impozitele acestor batrani, care nu mai au discernamant, si in loc sa voteze S.O.S, voteaza călăii, care le au distrus fabricile si le au furat pamantul.
Cumparati cu o bere si 2 mici! Nu s-a schimbat nimic in 30 de ani. 😢
Au fost altii cumpărați si cu un vaccin. Ăștia cu micii clar nu sunt mai inteligenți ca ceilalți, dar si unii si altii dau dovadă de lipsă mare de educație
35*
Da😂
Chiar sau făcut mai ieftini alegătorii 😂
Daca erau cumparati din banii partidului era bine, dar din pacate micii si berea aia sunt luate cu banii de la buget... in esenta sunt mituiti cu proprii lor bani.
Are dreptate : “CLANURI DE HOȚI “ 🤬🤬
Activistul Buzoian e domnul
@@alexa3258 Sunteti cam patetici cu chestiile de astea. O da, un comment random pe youtube ma face sa votez USR. Pe bune?
@@ZadakLeader Sunt si ei manipulati de Recorder cum sunt batranii de PSD prin intermediul antena 3, este aceeasi premisa. Deja a devenit evident ca USR tinteste o audienta tanara, opusul a ceea ce face PSD/PNL. Mereu cand au fost alegeri, au scos cei de la recorder documentare legate doar de PSD/PNL de parca ar fi singurii care fura din tara asta, cu atat mai mult prin intermediul youtube, care predominant e folosit de tineri (30-) Nu stiu cum se mai crede in ziua de astazi ca exista cineva care face pe bunul samaritean fara interes, sa fim seriosi.
@@alexa3258 Poate n-ati inteles bine ce a zis omul. TOATE partidele sunt clanuri de hoti. Hoti, plagiatori, interlopi, per ansamblu, corupti toxici.
EXACT, CLANURI DE HOTI, bine spus ! Mafioti adevarati
Pentru cei tineri care văd acest material, am o rugăminte: rupeţi-vă din timp şi explicaţi-le bătrânilor voştri ce înseamnă un vot vândut pe doi mici şi o bere. Spuneţi-le de ce pleacă tinerii din ţară şi ei rămân singuri. Altă soluţie nu cred că există, trebuie să luăm atitudine, politicienii de tipul ăsta îi vor proşti şi nu au de gând să schimbe asta.
Explicaţi-le aşa cum puteţi, poate măcar câţiva dintre ei vor pricepe!
Felicitări, Recorder! ❤
am vorbit eu cate 3 ore cu multe persoane de genul si nu ai cum sa-i schimbi
Cred ca majoritatea o sa-ti confirme ca n-ai cu cine vorbi. M-am chinuit destul dar is prea spalati pe creier.
așa a fost si acum 5 ani la fel, ne-am saturat de povestea asta, vrem Monarhie punct
@@danielavram7016 pai nici aia nu e buna ca am avut numai alogeni la conducerea tarii cum a fost regele mihai chiar si radu.. daca ai stii istoria adevarata nu ti-ai dori monarhie
Ce batran asculta de copii in tara in care "cine nu are batrani sa-si cumpere"?
Felicitari pentru munca pe care o faceti!Mie nu-mi vine sa cred ca inca exista asemenea specimene in Romania care se vand pentru 2 mici si o bere!Ne meritam soarta!Nu ne mai facem bine!
Asta e fix electoratul care tine România pe loc de ani de zile, si din pacate sunt majoritari..
Fals, nu sunt majoritari dar ca noi restul "ne pisam pe el de vot" si stam acasa si ne uitam cum voteaza astia.
Nu sunt majoritari.
Nu sunt majoritari.! In ziua votului romanii au altele pe cap: gratare,Dubai,terase,etc...Vezi prezenta la vot!
@@grabthecatTu n ai idee cat la suta din populatia Romaniei sunt batrani astia prosti care ii voteaza
Din pacate noi ii lasam sa decida in locul majoritatii.
Sper ca toti tinerii care vad acest reportaj sa se gandeasca bine cand spun "EU NU MERG LA VOT" stati acasa ca voteaza astia pentru noi...
Problema cea mare este cu cine dracu sa votezi?! Nu ai nici un partid decent, nu ai nici un om politic decent. Nimic!
DIN PĂCATE ACEIA CARE NU VOTEAZĂ ,ALEG CANDIDAȚII PRIN NEPREZENTARE LA VOT,ARE MIRCEA BRAVO CU BUNICA UN MATERIAL PE TEMA ASTA CARE EXPLICĂ CEL MAI BINE LIPSA VOTANȚILOR
Cu cine sa votez, Claudiu?
Ce îmi e Marcel, ce îmi e Ciuca? Tot aia e. Cu cine sa votez???
Alegi din ce te lasă ei sa alegi, mai scuti-mă cu vai Doamne cat de important e votul tau. Pe oricare ai vota e aceiași gașca. Care-i diferența intre Ciolacu sau Ciuca? Sau Simion? Vi se pare ca merita vreunul dintre ăștia un vot?
CU CINE SA VOTEZ???
"Daca ai apa, canal, gaze, pensie ... asta inseamna bunastare si inseamna si fericire a sufletului.
- Pai si dumneavoastra le aveti pe toate astea?
- Toate astea cam lipsesc... dar speram sa le avem."
Magnific!
Moare cu speranța
Si cu toate astea, omul respectiv va vota in continuare cu PSD, desi in precendentul mandat, probabil i s-au promis aceleasi lucruri.
Vot usr
@@alexa3258 Nah, AUR e solutia.
@@TheLudwigWanbrain rot
CĂLIN GEORGESCU este singurul candidat ce merită să ne reprezinte, este singurul care are ținuta, educația, cultura necesare unui adevărat om de stat. Este OMUL, românul care își iubește țara, neamul și tradițiile strămoșești!
Să ne trezim! Acest român ne îndeamnă să ne trezim, să lăsăm frica deoparte, pentru noi și pentru copiii noștri! Merită să ieșim la vot și să îi acordăm încredere!
Du te tu in Rusia cu Georgescu
"N-avem nimic, dar speram". Mici si bere gratis si votul e garantat.
Romania 2024.
Daca e asa usor, atunci USR de ce nu face?
🔊Mancati si beti pe saturate 🥂si promiteti si voi cum au promis si ei de 35 de ani incoace ,,Aceeasi Marie cu alta palarie,,😜😜😜😜😉😉😉😉😉😉😉😉😉😉🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
@@WestCoasterExnu vrea prosti
@@WestCoasterEx cine conduce țara asta de la revoluție încoace oare?
@@WestCoasterEx pentru ca majoritatea in USR sunt politicieni si oameni cu educatie, nu sunt covrigari sau bisnitari de voturi
Așa s-a vîndut România cu plocoane, momeli, promisiuni, si minciuni multe!
Nu bre, au venit strainii si ne-au colonizat. In nici un caz nu am dat-o pe tava unor escroci cu 3 clase.
Acel moment cand micul valoreaza mai mult decat viitorul copiilor si nepotilor tai...
adevarat omule bun ai mare dreptate
Da
Nu este apogeul dezumanizarii, acela este canibalizarea.😪
Ar fi remarcabil ca în România să existe o organizație similară cu RECORDER, dedicată investigării și aducerii în fața justiției a celor care încalcă legea. O astfel de inițiativă ar spori încrederea cetățenilor în aplicarea corectă a legii și ar consolida statul de drept. Contribuția personală la această cauză ar avea un impact semnificativ în promovarea justiției și echității în societate.
"Datorita" acestor indivizi, am ocazia sa scriu acest comentariu din UK, pentru ca nu mi-am permis o viata normala in tara in care m-am nascut, Romania. Sublim, ma inclin !
Nu esti singurul..suntem milioane pe tot mapamondul si asta din 1990 !
Ai vazut mosulica de la 07:25, are sigla universitatii din Anglia, asta da!
😂😂😂 nu observasem😂traiasca student finance england @@FREAKIE90
@@FREAKIE90 e trimis de burduja 'undărcavăr😅
Nici cu UK nu îmi este rușine. Au ajuns la al 3-lea Prim Ministru într-un an, clasa politică din UK este la fel de ridicolă și criticată de către britanici.
O țară plină cu migranți 👩🏿🦲🧓🏿👳🏾♂️🧕, salarii stagnate și prețuri exorbitante, n-au niciun drept să critice România.
O țară care are needucații ei, majoritatea recunoscând acum că au fost mințiți de către politicieni în a vota pentru Brexit, iar acum majoritatea regretă acest lucru.
Acest material ar trebui prezentat in scoli, felicitari!
De unde. Daca si profesorii sunt membrii de partid 😂😂😂
@@kingmartjn Din pacate, foarte adevarat :/
Rezumatul inteligentei electoratului : " Sunt apolitica, dar tin cu PSD" , adica, " asa e frumos, dar nu prea"
Doamne cata prostie si incultura.
Asa profesoara asa elev.Incultura si prostia profesoarei i-a fost transmisa lui Ciolacu??Fiti atenti la discursul profesoarei.A uitat sa mentioneze ca Ciolacu minca covrigi in timpul orelor.Rusine .Asteptam un discurs al profesoarei lui Iohanis care visa si zi si noapte ca inberbul sas va ajunge presedinte si tara va inflori in mandatele mnealui.Iara profele pe timpul sau adica azi vor primi pensii babane si macar 6 case.
Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”
2 clipuri în 3 zile . Ce să mai vrei mai mult?
Felicitări Recorder!!
Thanks!
Mii de multumiri pentru munca depusa! La cati mai multi Giga!!!
Paine si circ = reteta perfecta pentru un viitor dezastru
Aceeasi oameni dupa alegeri se plang de faptul ca le-au plecat copii si rudele in strainatate dar uită că de fapt cu sau fara voia lor i-au trimis acolo!
Si vina celor tineri si plecati in strainatate este vina nu numai a batranilor pentru ca nici noi n am iesit la vot .
Când a spus saraca tanti catre ''Ciocalacu'' sunteţi un om foarte bun, aşa de tare sa emoţionat, că aproape şi el a început sa creada că e bun.
😅
Muncesc românii ca pomanagiii să primească" gratis"Muncitorii acestei țări sunt rugați să se prezinte la vot, să nu mai lase ca pomanagiii să le hotărască soarta.
Adevărat
Nu voi veni la vot , pentru ca atat timp cat aceasta generatie traieste ,nu se poate schimba nimic , sunt prea multi .
Clar vot usr distribuiti😊
@@alexa3258 sunt mai panarame ca astia
Clar vot Alternativa Dreaptă distribuiți
Asta se intampla atunci CAND CEI MAI TINERI NU VOTEAZA, O FAC PENSIONARII CARE JUDECA DOAR DUPA APARENTE!
Pe cine să votăm? Absolut toti sunt niste hoti si tradatori, nu avem pe cine sa votam.
Scuze ca te intrerup,dar am fost la zilele orasului in orasul meu si pot spune ca tinerii sunt aceasi ca generatiile de dinainte.cand ii vezi cum arunca gunoaiele,se imbraca si ce vocabular au,iti dai seama ca schimbarea poate veni printr o minune,doar daca cineva schimba forma de guvernamant si face republica prezidentiala sau monarhie ca el sa se focuseze pe generatiile care vor veni prin creearea unor materii ce au scopul de a invata copii despre cum este format sistemul,cat de important este sa te implici si cum sa nu fi manipulat.
La ce să votez? Sau mai bine zis ce să votez? Sunt doar hoți și vulpi la concurență, și vorba aia “voturile sunt pe 9 iunie dar posturile-s ocupate de pe 7”……
Am marcat acest material la “salvate” ca de fiecare data cand ma ia dorul de Romania si vreau sa ma re re re intorc acasa sa-mi fie mai usor de vizionat.
Ne meritam soarta.
Altu care se plange, da n-ar face nimica
Dar tu ce faci comparativ cu el?@@decebalusscorilo3357
Unii lupta, altii fug. Nu vorbiti in numele celor care raman.
Face in diaspora, vreo 3000 de euro pe lună nu foame ca voi cu speranța în pipotă fmm@@decebalusscorilo3357
@@georgechivu4226cu cine lupți mă?cu foamea și lipsurile 😂😂😂😂😂😂😂și trăiești cu speranța în pipotă ca toți șobolanii ăștia de 150 de ani din video???
Ce ieftin îşi vând țara
O bere şi doi mici atât costã pentru unii țara PÃCAT
Tara a fost vanduta in '89 cumetre, cand si-a omorat poporul ultimul conducator suveran. Ce traim acum e KARMA.
Sper că s-au dus doar să mănânce și să bea mokka și nu votează cu jegurile astea
Păi ne dăm anii pe ziua de mâine. Boierii nu au murit, se numesc politicieni
Așa merit romini cînd evrei Silviu Brucan alias bruker a spus in nouăzeci că romini sunt multi și prosti a spus adevărul nu trebuie sa ne suupere adevărul și de votat votam ce ni se servește Raul cel mai mic dintre gunoiele sistemului ei se aleg trădători așa de treizeci și patru de ani prin rotație PSD PNL pmp usr PDL aur pro rominia smd sistemu trădător
Felicitări recorder, pentru tot ce ne prezentati! Felicitări si domnului NRG,pentru întrebările puse acestor oameni ,,deosebiti" care au condus tara până acum si cred că e timpul să ia toti o pauză ,care pe unde merită!
Felicitari,buzoienilor care demonstreaza stimă pt PREMIERUL DL CIOLACU pornit din rândurile celor mulți!Toata susținerea la Președinție fiind un politician responsabil pt români și România!
Am dat like și am ieșit... Nu mai am nervi necesari sa ma uit la asa ceva .... Mulțumim Recorder pentru munca depusa 🫡🫡🫡
Exact ca si cu emisiunea "Romania Te Iubesc". Celor care gandesc si inteleg, le aduce doar anxietate si stari de depresie. Cei care sunt ca domnii din clip, nu consuma asa ceva, desi pe ei ar trebui sa-i trezeasca emisiunile de genul ala. Asa ca...stai si te intrebi...pentru cine se fac de fapt emisiunile si reportajele astea? Infecta situatie...n-ar ave hodina-n lada!
Exact! Se întoarce stomacul pe dos în mine
Activistul Buzioan, The Best!!!
Activistul buzoian în campanie pentru extremiști de la AUR
Clar vot usr😊
Forza!!!🎉
Clar vot SOS
@@StefanNeagoe-fi5wh SOS de spermatozoizj
Împreună suntem mai puternici ! Jos mafia de la Cotroceni ! Fără comuniști ! Trăiască România liberă ! Mulțumesc susținătorilor !
❤❤
Gabi te am recunoscut direct dupa voce si intrebari 😂 numai bine sanatate! Recorder sunteti geniali ca intodeauna! Va pup de departe….
Felicitari NRG, #eu nu ma joc✋
La fel am zis și în 89 prin proclamația de la Timișoara, tot degeaba...pomanagii sunt foarte mulți
@@fumor_marius
Poate iese de data asta...ce zici ?
Votam cu toată încrederea Domnul Călin Georgescu!! Doamne ajută!!
Mulțumesc pentru munca depusă!
L am auzit si pe activistul Buzoian pe acolo, Bravoo Nitule, pe ei, nu-i lăsa !!!
Vai mama noastră,pensionarii umiliți și ținuți la limita săraciei se bucură de călăi lor și îi susțin în continuare....Dumnezeu să ne ierte că nu ne mai trezim...😢
Dumnezmeului tău, sincer, i se rupe.
@@romanjitariuc2904 te-ai trezit tu sclavul virtual sa comentezi
@@romanjitariuc2904
Odată va veni și plata...
Pentru pensionari suferim daca ăștia nu ar vota am fi sus in fruntea Europei dar ce sa faci daca toți senili au drepturi laa anul o sa ne spună sa ne fie țarina usoara
Trei mici și o bere votați.... Rușine bătrânii satului
Efectiv nu pot să cred ca este adevărat!🙈🥱😞Bere, mici, muzică pentru generație și hop, apare nostalgia! Pentru câteva ore acești oameni s au bucurat că pur și simplu aparțin de ceva! Mă întreb oare cum se simt cei care organizează așa ceva?! Când ei știu care este de fapt motivul jenant al “Chermezei de pe câmp!” Fără cuvinte! 🤢
Îmi este greață când văd ca încă funcționează tehnica cu mici și bere .
7:26 "fericirea constă în bunăstare..." Și aveti? "Nu... dar speranța moare ultima." :( cât de trist, Doamne cât de trist...
Tipologia alegătorului senior: se bucură la mici şi bere pe “gratis”, după aceea plâng că le pleacă copii din țară și rămân singuri…
Acei mici și bere plus distracția ieftină, o vor plăti cu singurătate și amărăciune, iar noi cei tineri cu străinătatea.
Distracție plăcută, poate peste 4 ani când cei seniori vor fi mai puțini, o să avem mai multe șanse…
pe dracu… zicem asta de 20 de ani. acesti seniori clar nu au fost capabili sa le ofere copiilor o educatie decenta…. dispar ei raman “copiii” lor care au 50 de ani si sunt la fel. dispar si astia din urma raman alte capete patrate imbibate in prostie si alcool ieftin. solutia reala este sa iesim la vot cu totii.
Sincer din acest motiv nu vreau sa ma mai întorc în Romania
...în momentele deztrupării şi locul de dincolo va fi probabil cu mult fum şi gălăgie...cine seamănă se adună...
Politicieni, conducătorii poporului îşi cumpără voturile cu mici şi bere...
@@AdrianBucur-yz7ufai dreptate, dar in curand globalismul cade, iar celelalte tari nu vor mai accepta emigranti din sud.
3 comentarii am șters până acum. Am rămas fără cuvinte și nici nu vreau să jignesc pe nimeni, ne merităm soarta punct.
Spune ceea ce simți...😢😢😢
Sugacii României..Uuuuuuu
Mă doare sufletul când văd așa ceva, am 27 de ani și sunt plecat din țară de 7 ani, din cauza hoților și corupților ăstora, care îi cumpără pe bătrâni cu o bere și doi mici, și noi, cei tineri suntem nevoiți să plecam din tara noastra pentru un viitor mai bun, jalnic 😔😔
Asa este , ai dreptate pe batrani si pe puturosi îi prostesc .Si eu sunt plecat de 9 ani tot din cauza lor.
La fel si in cazul meu am 8 ani de cand sunt plecata,pacat de tara noastra pe mainile acestor tradatori.
pe mine nu ma doare deloc ..am realizat ca asta vor romanii ..minciuna si circ
da pe manele joci
@@H2O-t9x plecat de 20 de ani și nu îmi pare rău .
Stau și ma uit la videoclip și ma apuca toti nervii.
Felicitări Recorder pentru tot ce ne arătați, sa stie toată lumea ce se întâmplă în țară.
Votati masiv impotriva lor, ca nervii va aduc boala, implicarea va aduce libertatea.
Ce teatru ieftin. Păcat de oamenii care cad în acest circ!
Cred ca intenția clipului e de a jigni electoratul PSD ceea ce nu e fair. Nu vad nimic de interes jurnalistic în clipul ăsta. Nu votez PSD dar nu mi se pare corect.
@@Vector-- care e jignirea mai exact? Sunt doar aratati in mediul lor natural. Da, e clar ca electoratul lor e format din dobitoci si toti gandim asta, insa reportajul nu insinueaza asta.
@@livolas în primul rand oamenii aia sunt săraci și poate mulți incluti dar cu siguranță își urmăresc interesul votând PSD. Ei nu sunt antreprenori sau măcar în piața forței de muncă ca sa voteze altceva. Tot reportajul a portretizat aceasta parte a electoratului pentru ca cei nehotărâți încă dar simpatizanți PSD sa își schimbe alegerea pentru ca nu se identifica ca grup cu ce vedem in clip. Asta este singura intenție a clipului. E o tactică des folosita împotriva PSD. Personal mi se pare urat sa denigrezi electoratul, e o tactică neloială.
Mici si bere cumparati din bani publici! Adica din banii tuturor! Nimic nu e gratis mai oameni! Treziti-va!
Nu inteleg, nu e ilegal sa dai mita electorala? Adica, berea, micul si distractia aia..nu e incadrata ca mita?
Păi nu se consideră mită pentru că tot ce se consumă e tot din banii lor, nu e din banii lu' Ciolacu 😅
De asta a facut-o cu 2 zile inainte de campanie, ca in campanie e ilegal.
Ptr mafia psd pnl nu😂
Uite-i cum știu să meargă pe jos în campanie. 😂Sunt atât de deosebiți încât noi trebuie să-i aruncăm la groapa istoriei. Asta o putem face doar prin prezența masivă la vot.
Odata la 4 ani, numai in an bisect.
Asa, si ajuns la vot ce faci 😂? Cu cine votezi ?
Vot usr😊
Da!!!
@@darsimion dacă nu votezi, lași activul de partid și milogii care se bucură la o bere gratis să hotărască în locul tău. Ai trei partide în Alianța Dreapta Unită, cu siguranță ai cu cine vota.
Asa ne trebuie,betivii si pomanagii la vot sa voteze ce au votat toata viata lor...micii și berea. Ne meritam soarta
Romani, sa iesim la vot in numar cat mai mare si votati cu capul si cu inima...sa nu repetam aceeasi greseala ca in ultimii 35 ani. Am fost condusi doar de hoti si tradatori de neam care si-au vazut doar propriile interese si ne-au transformat in sclavii Europei. Pacat deoarece suntem un popor credincios, un popor de oameni sufletisti cum rar mai gasesti in alte tari, un popor inteligent care a oferit valoare lumii intregi. Am ajuns din pacate sa fim vazuti ca niste sclavi, ca ultimii oameni in toata lumea, datorita conducatorilor care i-am avut de dupa revolutie pana incoace. Unde este onoarea noastra? E timpul sa ne trezim din minciuna, sa taiem raul de la radacina si sa votam oameni care chiar doresc binele tarii. Hotii si tradatorii nu au ce cauta la putere, singura optiune pentru ei ar trebui sa fie inchisoarea. Nu va mai lasa-ti cumparati cu vorbe desarte si o traista cu de-ale gurii ca doar cu atat ramane-ti .....Dumnezeu sa ne ajute ! Eu, un simplu om plecat la munca in strainatate pentru a-mi crea un viitor mai bun, voi vota cu Calin Georgescu in speranta ca Romania va renaste si se va ridica din mocirla in care a fost adusa intentionat.
Îmi fac literalmente cruce cât e de proastă lumea!
Ce tare a fost doamna cu catelul! "Nu se sperie de muzica?" "Se sperie de oameni!"... Si noi ne speriem de ei!
Ne merităm soarta, oricum oamenii inteligenți vor știi întotdeauna cu cine să voteze ! Prostimea micii și berea!
Singura noastra problema este cu cine sa votam? Eu nu mai stiu cu cine sa votez si nu am stiut niciodata! Oricat de mult m am interesat de candidati pur si simplu nu am votat cu maxima incredere, mereu am trait cu ideea ca am votat raul mai mic...
@@noexcuse.s Pai, asa s-a votat mereu in Romania de dupa decembrie '89, respectiv, cu infractorii mai mici.
Iartăi Doamne Că Nu Știu Ce Spun Și Ce Face PSD Ciolacu Și Doamne Dumnezeule Tată Ceresc Facă Să Voia Ta Doamne Atit În Cer Doamne Cît Și Pe Pămînt Doamne Nu Voia Noastră Păcătoșii Ce Sinem Doamne Dumnezeule Tatăl Ceresc Amin 🙏🙏🙏
Doamne imaginea asta imi starneste sentimente de furie si de neputinta. Trebuie neaparat sa scapam de scursurile acestea, politice si sa ne unim intru-unul Pamant Romanesc. Mitocania, dezinteresul, cheltuirea banilor publici aiurea... Trebuie sa se opreasca. Unde esti tu Tepes doamne?!?
94D
Imi creste tensiunea..
nici nu pot urmari pina la capat !
mergi la vot si nu vota AUR PSD-PNL
n-ai tu nervi cat au astia mici si bere gratis de dat la popor
Ați înnebunit lumea cu Țepeș. E oale și ulcele, nu îl mai așteptați, ăștia care suntem în viață trebuie să facem ceva, dar nici Țepeș n-ar fi în stare să unească un popor atât de dezbinat, ne dăm în cap cu sete unii altora. Până nu scăpăm de mentalitatea de javre și sclavi, nimic nu ne poate salva.
Vorbește cu 100 de cunoscuți să iasă la vot și să pună ștampila pe Dreapta unită .
Dacă toți facem asta , atunci vom termina ceea ce au început oamenii la Revoluție
Cat de trist este acest reportaj! Oameni simpli si saraci care se vand pe o bere si 3 mici, oare cand ne vom lumina?
Peste 100 ani . 😢
Când vor muri ei
mai ales ca din banii nostrii ... (banii campanie electorală = banii din GDP)
Cand majoritatea care voteaza nu va fi reprezentata de cei din reportaj. Cand o sa ne dam seama ca cei din reportaj sunt de neclintit si ar trebui sa incercam sa-i convingem pe cei care se p*** pe el de vot sa... voteze
Daca se vindeau doar ei era bine, ei vand toata tara pe 3 mici si o bere
Mi-e o scârbă și-o lehamite că-mi vine să vomit non stop de la atâta,, cinste și corectitudine,, !
Numai ție?!
Adu "bestia" bade , leagă-i pe toți de ea și du-i târâș până la București.
Ne meritam soarta! Votam ceea ce suntem !😢
Într-o țară normală, ciurucliu' ăsta vindea gogoși în piața din Buzău, iar trepădușii de pe lîngă ar fi fost angajații vreunui bar, butic, spălătorie auto, sau vindeau semințe.
România, nefiind o țară normală, avem astfel de paiațe sforărite de servicii ca să le apere "afacerile" și privilegiile.
Vot usr😉
pai usr sunt tot dastia,da mai culti si mai nemernici! problema e generala,suntem o natiune de hoti! punct!
@@alexa3258 vot USR ca sa ce ? "FARA PENALI IN FUNCTII PUBLICE " sustinea USR,dar cand penalii sunt la ei in partid , ii apuca amnezia si numai stiu de "fara penali in functii publice ". USR s-a abatut mult de la ce propunea prin Ciolos,acu ceva ani doreau sa bage identitatea de gen prin scoli,cu educatie sexuala pe placul LGBTQA+ la clasele 2-4, pe modelul de """""succes"""" AMERICAN. Din pacate domnul care a spus ca"partidele politice sunt clanuri de hoti " are o mare dreptate! AUR castiga avant in sondaje tocmai din cauza asta,ca nu exista alternativa la mizeriile facute de acesti politicieni de 30+ ani,care sar dintr-un partid in altu. PSD-PNL,USR,PRM,AUR,PMP, aceeasi mizerie ! De fiecare data suntem pusi sa alegem raul mai mic.
@@alexa3258AM VOTAT usr ȘI M-AM FRIPT CU EI ,MAI BINE UDMR DECIT EI
@@codreanjula5092 Mai bine cu Alternativa Dreaptă decât cu ei
Sunteți cei mai buni și vă mulțumim pentru simplul fapt că vă faceți treaba. Da, în România, să-ți faci treaba corect nu mai este ceva normal de mult timp.
PSD_ist,???
@@alexandernitu5857Cei mai buni in batjocorirea poporului român...
Din cauza la unii ca tine suferă o țară întreagă
@@elidiaburlacu6445 cei mai buni in a face România să dispară
@@alexandernitu5857 cred ca vorbea despre recorder... sper
Omul de la 7:14, a reușit să găsească singur argumentele pentru care nu ar trebui să voteze acești oameni, dar totuși o face. Formidabil !
Exact, după ce îl întreabă ce e fericirea, răspunde ca nu le are pe niciuna. Dar el tot pe PSD votează ca peste 4 ani mai mănâncă un mic și poate să se mai plângă cu prietenii ce grea e viața
@@EminemMusic24 Teo nu te baga . Politica e sora cu dracu!
Voteaza si el cu cine il baga in seama si ii da impresia ca il intelege.
Din comentarile de aici se poate trage o concluzie: sustinatorii USR-ului se rusineaza daca ar vota si acesti oameni cu USR/DU.
Este psihologie pura , asculta un amarat , ii dai impresia ca ii cunosti necazurile , si acesta va vrede orbeste tot ceea ce spui , nimic nu mai conteaza pt el , va fi boul care va trage jugul intreaga viata doar pentru ca tu ,un om mare ,l ai ascultat si l ai facut sa se simta important
Vot usr😊
"domnu' plateste, daca vrea sa fie ales!".....doi mici si o bere! va meritati soarta, v-o spune una din diaspora ( de 20 de ani, in diaspora).
Superb cameo facut de Activistul Buzoian! Bun reportaj! multumim Recorder!
Uneori ...mi e rusine de mor.
Este ffffoarte trist 😢😢😢
Cei tineri si educati pleca si pleava ramane la mici si bere..
Fara nicio exagerare, acest video m-a făcut întristat profund. Îmi este mila de cum acești oameni simpli de la tara sunt folosiți. Oameni care probabil mai mult de 10 clase nu au si ies din sat doar ca sa meargă la spital. Sunt păcăliți cu muzica, bere si mici (lucruri pe care în mod normal si le permit pe datorie de la magazinul satului) si nici nu le pasa, pentru ei este suficient ca în ziua respectivă au fost băgați în seama. Ei s-au obișnuit cu o viața mizera, prostiile pe care idiotii ăștia în costume le fac deja nu mai au niciun impact asupra lor. Ei nici nu spera la mai mult, nici pentru ei, dar nici pentru copiii lor.
10 clase din doi insi.
Astia ne decid viitorul daca nu iesim la vot. Nu e vina lor, atata pot.
Trăiesc în orașul Buzău acești oameni:))
@@dianastanciu1476 mulți dintre cei din acest video sunt de la sate. În egala măsură, putem cădea de acord ca ambele categorii de bătrâni/ oameni sărmani sunt vulnerabili, atât de la sate cât si de la oraș, în special în provincie. Trist ca atât ai reușit sa înțelegi!
cred ca multora dintre noi ne a venit rău la ce a putut scoate pe gura femeia aia la 06 25 ....oamenii cretini cu acte în Buzău ala😅
Cauza principala nu este nr.de clase, bunicii si parintii mei nu aveau carte multa din cauza timpurilor, cand familii numeroase trebuiau sa munceasca la camp, dar aveau demnitate, erau harnici si nu au acceptat niciodata comunistii( cei lenesi, betivi, fara caracter). Acesti batrani nu au discernamant, nu au puterea cognitiva de a face diferenta dintre realitate si minciuna. Sistemul globalist are metodele prin care in toate tarile , chiar dezvoltate economic a zombificat un segment din populatie.
Ferească Dumnezeu!! Vă rog din suflet oameni buni fiți raționali! Din diaspora vă scriu și cu inima înfricată sper să nu iasă acest om președinte! Sunt tot ei de 35 de ani!!
Daca ii lasam iar sa castige.. ne meritam soarta, spor la vot toata lumea!
Frate, prostii sunt majoritari în România.
Tu nu îi votezi ,dar ce faci cu moșnegii ăștia senili care duce țara de râpa pentru un mic și un pupic
Ca sa știe toată lumea, pana si la zilele libere ce sunt acordate pentru evenimente deosebite ( înmormântare ) se impozitează 10%. Hai ca mai e de stat in țara asta. Multă sănătate.
Unul din motivele pentru care mulți au părăsit Romania... țară frumoasa, PĂCAT ca este locuită!!
Domnul Călin Georgescu este ultima șansă dată de Bunul Dumnezeu României sa-si scuture jugul pus de către
“colaboratorii” noștri din vest pe grumazul României ,în momentul de fata este o colonie a “colaboratorilor” noștri din vest, care ne deposedează de toate resursele noastre cu ajutorul lacheilor romani deținători de putere.
Aceeași “colaboratori “
controlează total politica internă și externă a României NESUVERANE.
Acum este momentul să ne luăm tara înapoi și să făurim un viitor copiilor și nepoților noștri!
Călin Georgescu Președintele României Mari și Nemuritoare !!!
Mi-e mila de săraci oameni…e normal ca se bucura și nu reușesc sa vadă realitatea…viata e grea zi de zi,iar fericirea ca cineva ca ,,Domnii ăștia le organizează petrecere ,plus ca merg,strâng mâna cu ei,le încălzește sufletul și da..aprinde din nou in ei speranța..trist..
Aprinde in ei iluzia sperantei strict sub influenta alcoolului. Luati la un interviu dupa 2-3 zile de abstinenta, nici unul din "fericitii" aia n-ar mai fi optimisti. Consumul de alcool sau de alte substante aducatoare de stari euforice nu fac altceva decat sa "imprumute fericire de la ziua de maine". Daca faci asta in cunostinta de cauza, e ok, pentru ca poti limita pagubele, dar daca neuroii sunt deja distrusi complet si nu realizezi/constientizezi lucrul asta, aluneci pe panta si treci de punctul in care te-ai mai putea intoarce si esti adio pusi papa. Fericire...
,, Buzăul nu e in Moldova și va rog sa nu mă mai jigniți așa''
E mai rau ca in Moldova.
asa e. in moldova nu gasesti atatia tampiti, pe metru patrat ca in Buzau. Ne cerem scuze minoritatii de acolo, care suporta prostimea predominanta.
skull
E mai rău decât mă așteptam , ce oameni înapoiați pot exista in Buzău , bai p*******r treziți va
Da😂😂
Ai mama mea,,"Daca el a dat obrazul,pai nu,l am pupat"..Deci mamaie,tu si cu ceilalti ne vindeti din nou viitorul"!Multumim tuturor celor care,ne-au prezentat in cateva imagini si cuvinte din partea alegatorilor morti de foame si de pomana snuala,inca odata ne-ati dovedit ca viitorul vostru va este asigurat,caci noi,cei tineri..trebuie sa colindam ptr mai bine.
Sanatate si numai bine va doresc dragi pensionari..sa va uitati si in ochii nepotilor vostri la Anul ce vine si sa le spuneti de ce viitorul lor arata nici mai putin,nici mai kult egal cu 0!
Pe cale de consecinta:daca el "dadea" altceva decat obrazul ,pupai acel "ceva" maica ?
Asta nu e România romanescă pe care o doresc! Mulțumesc !
Am crescut de mici cu ideea că putem avea încredere în adulți, in cei mai bătrâni, auzeam mereu vorba aceea "lasă, că tu ești mica, noi știm mai bine". Și după 28 de ani realizez că acești oameni sunt cei care au ales deliberat niste infractori timp de 2-3 decenii și din cauza lor am ajuns aici. Sper ca macar pentru viitorii mei copii sa pot lua decizii mai bune decât au luat alții pt noi. 🙂
CORECT
Respect✋
E ușor să judeci, nu?
Te îndemn să alegi, tot deliberat - evident! - altceva decât niște infractori.
Dă-le bunicilor și părinților noștri prezumția de nevinovăție! Românii sunt naivi; preferi să învestești cu încredere oamenii pe care-i alegi să te reprezinte, dar nu știi în mod cert ce decizii vor lua pentru tine (pt că mai întâi vor lua decizii pt ei🤨) !
Ai 5 candidați…nici unul nu e bun! Pe cine votezi? Știi și tu😏 răul cel mai mic.
Nu iau ales se pun ei și se aleg ei între ei sistemu apoi urmează diversiunea cu votu că fraieri aleg pai ce ce li se servește gunoie stătu eșuat cu eșuati in functi
Când a fost PSD vreodată răul mai mic?
Așa , bravo!! Vindeți fericirea copiilor voștri pe bere și mici!!!
E foarte trist ce se întâmplă.😐😐😐 La același nivel au rămas oamenii” O bere și doi mici”.😐
😢 din păcate ne meritam soarta
😢😢😢😢 Vai de noi , Vai de tarisoara noastra 😢 ...Vai de urmasii nostri ...degeaba s-au jertfit inaintasii nostri ...TRE ZI TI VA OAMENI BUNI 😢😢😢😢😢😢
De obicei, cand ceva e gratis înseamnă că tu ești produsul.
Aici nu se plătește, veți plăti mai târziu....😢😢😢
Deja au plătit...😢 pentru ca banii aia sunt din buzunarele noastre.😢 Am rămas mut la mascarada asta pe banii nostri.
@@Fly-j8bmai mult, au platit cu tara, pe care nu o mai avem, pensiile si salariile sunt platite din imprumuturi, care in curand se vor opri si vom fi cu totii infometati, in razboi. Acesti batrani nu mai au discernamant😪
1:46 Respect Activistul Buzoian 😁
Este impresionanta calitatea reportajului! Sustin !!
Mulțumim pentru acest content de calitate. 💯
Cică nu se plătește 😂😂😂😂😂😂😂😂😂!!!
La cât au furat și la cât vor mai fura, costă micii ăia cât greutatea lor în platină!
Nu se plateste acum. Se plateste cu dobanda mare in urmatorii 4 ani. 😂
Precis este filmare din 2024 ? Am avut impresia că-i 23 august , 1970-1980 , nimic nu s-a schimbat , doar niște nume căci năravul ba . ” Vrem o țară ca afară !” 😂😂😂 Eu vreau regionalizare teritorial-administrativă , cu guvernator și fiecare regiune să-și gestioneze bugetul , sistemul de învățământ , de sănătate , digitalizarea ... Să fie un fel de competiție între regiuni . Felicitări pentru filmare , vă urez o zi faină !
Vot usr.
dupa clipul asta... ne meritam soarta !👏"Traditional"
Recorder mult succes în continuare, despre psd azi sărbătoresc și mâine plâng de ce le merge rău! România trezește-te 🇹🇩🙏
Eu in continuare nu rezist sa vad cap coada materialele astea. Stiu, e gresit, dar nu pot. Multumesc ca le faceti si apreciez munca, expunerea la bio-hazard si eforturile depuse.
Parcă aș fi iarăși mic când mă uitam la filme de "groază" printre degete. Dau pauză să-mi treacă lehamitea, mai citesc un comentariu și reiau
ah yes, au trecut 4 ani de la ultima campanie electorală si avem parte iar de toate promisiunile posibile si imposibile
meritati mai mult?
@@negochristian1 nah, ne meritam soarta. Ironia sortii e ca tot ponderea cea mare este formata din persoana +40 de ani care nu au idee de politica, se uita pe RTV si l-ar vota pe Piedone o sa ne decida soarta. Degeaba vrem noi astia tineri sa schimbam ceva daca nu avem cum.
@@negochristian1 tu cumva te excluzi sau?
@@dextercomputer9474 E greu cu meritatul sortii. Mi ar placea sa schimb ceva, am incercat sa le schimb conceptiile invechite ale celor apropiati si sa le deschid ochii. Pare ca nu functioneaza nimic, doctrina comunista e prea bine incorporata. Sa votez altceva, n ai pe cine. Suntem in cel mai dezamagitor punct al vietii in Romania. Cand toti securistii, 8 clase, analfabeti, corupti si toate neamurile ajung pe culmile succesului :)
@@negochristian1 ti ai inchiriat garsoniera cu 300 euro si o duci prea bine de atunci?