PODCAST. Casele noastre scumpe și strâmbe

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 3 июн 2021
  • Cutii de chibrituri sau vaste apartamente cu terase largi, casele ne sunt mai mult decât locuri de pus capul pe pernă. Iar izolarea din pandemie ne-a arătat, brutal și limpede, cât de importante sunt casele în care am ales să trăim.
    O analiză a publicației Politico atrage atenția că o nouă bulă imobiliară stă la pândă: în Olanda, prețurile au crescut cu 15% în ultimul an, în Austria cu 12%, iar în Germania cu 11%.
    În București, în anul pandemiei s-au construit cele mai multe locuințe din ultimii 30 de ani. Deși oamenii cântăresc mai bine înainte de a le cumpăra, apartamentele noi, mai scumpe, le-au luat deja fața celor din blocurile comuniste.
    Dar sunt spațiul, fațada sau terasa și o garanție a confortului? De ce apartamentele din „residence” sunt deseori mai proaste decât cele comuniste, la ce trucuri apelează dezvoltatorii pentru profit rapid și cum ar trebui să ne judecăm drept casa strâmbă explică Radu Negoiță. Radu e arhitect pasionat de locuirea colectivă și autorul primului ghid al locuirii pe înțelesul tuturor.
    On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener: Aqua Carpatica. Ne găsești pe toate aplicațiile importante:
    Apple Podcasts - apple.co/3gHqYYN​​​​​
    Google Podcasts - bit.ly/2Ewi8Qp​​​​​
    Spotify - spoti.fi/34Cks2O​

Комментарии • 99

  • @sorinsabau1664
    @sorinsabau1664 2 года назад +11

    28 de ani am locuit in apartament cu 4 camere alaturi de parinti si un frate. Fu mic ce-i drept. Dar foarte bine compartimentat. Aveam debara, 2 bai, una cu dus una cu vana, pivnita, 2 holuri... Foarte buna pozitionarea lui cu bucataria pe sud si dormitoarele pe nord. De cand am plecat de acolo sa dus dracului si odihna si comfortul.

  • @mariansava2375
    @mariansava2375 3 года назад +20

    De exemplu in Ploiesti se construiesc 2 blocuri pe locul fostei fabrici de paine, de langa rafinaria Brazi, si langa linia ferata. Eu le urez succes celor care vor cumpara acolo.

    • @adriandiaconu4108
      @adriandiaconu4108 3 года назад +2

      In momentul in care oamenii cer 20-30.000 de euro per apartament, si cei care vor sa-si vanda apartamentele comuniste (facute corect, conform standardelor) nu pot deoarece in mod normal cer un pret apropiat de pretul pietei, eu zic, ca din pacate, tot or sa le vanda

  • @radusansebes3517
    @radusansebes3517 3 года назад +8

    Foarte interesant si foarte adevarat. Arhitectura este imaginea societatii. Adesea cei care fac profiturile acelea sunt oameni "orientati" care investesc in alti oameni orientati, nu in profesionisti...

  • @StefunSoare
    @StefunSoare 3 года назад +49

    Un timp prea scurt pt un subiect prea amplu... poate faceti chiar o serie! Subiectul este foarte ofertant! :) Multumesc!

  • @Daniel-iu7ob
    @Daniel-iu7ob 2 года назад +12

    Sa dai 60.000 pe un ap 2 camere la cuca macaii si sa mai dai si alti 40.000 dobanda la banca pe 30 ani, asta inseamna sa fii mafiot :))) iar costul de productie e de 20.000 pe apartament, iar la sfarsit platesti 100.000 :)

    • @crazylordbc3347
      @crazylordbc3347 2 года назад

      ;)))) exact

    • @Patriarhul
      @Patriarhul 2 года назад +1

      corect ! cam asta e calculul!!

    • @Hypocrisy.Allergic
      @Hypocrisy.Allergic 3 месяца назад

      Da doar ca il vinzi cu 150k peste 30 de ani. Orice mizerie s a apreciat

  • @amalia1338
    @amalia1338 3 года назад +13

    Felicitari pentru subiectul abordat!
    Eu sunt foarte afectata de "dezvoltarea" imobiliara neconforma si fara sa se respecte chiar, legislatia in vigoare!
    In Suceava, interesele materiale in aprobarea proiectelor imobiliare, este mult mai mare decat interesele locuitorilor!
    Din pacate, "vocea" celor ce doresc sa atraga atentia in talmesul imobiliar local, nu se doreste a fi auzita!
    Pacat de ce avem si ne-am invatat sa distrugem!

  • @lexethonor294
    @lexethonor294 3 года назад +8

    Foarte interesant. Felicitari !

  • @andreeacostea3624
    @andreeacostea3624 3 года назад +8

    Foarte bun podcast-ul !

    • @bicabica4003
      @bicabica4003 2 года назад

      E bun acest podcast dar mias dori dacă vor sa descopere niște adevăruri concrete reale sa caute mai profund persoanele CALIN GEORGESCU SIMION SOMOIOAGA DIN AUR și sa vezi ce surprize vom avea despre aceste persoane fin asa zis partid AUR = MAFIE MINCIUNA TRADARE CORUPTIE CAT CUPRINDE speram sa aflam ffff multe despre ei uite poate sa între pe YUTUB LA ULTIMUL DAC MTX ! Si ACOLO POATE SA VADA NISTE INFORMATII DESPRE ACEST MAFIOT CALIN GEORGESCU SIMION SAMD

  • @dancrecan
    @dancrecan 2 года назад +1

    Felicitari, mai multe informatii despre casele din Cisnadie daca se poate. Merci.

  • @andreiungureanu3053
    @andreiungureanu3053 2 года назад +1

    Prin zona periurbană a Timișoarei se construiesc blocuri în următorul mod: Ziua x la ora 15:00 convocată fază cu ISC, Proiectant, RTE, Diriginte etc, se semnează procesele verbale că armatura este conformă, iar a doua zi, când ar trebui turnat betonul, muncitorii scot armatura (din fi 8/10 se face fi 8/30(40)) și abia după se toarnă betonul care, nici acesta, nu respectă rețeta. La finalul lucrării punem finisajele și nimeni nu mai știe ce e sub, iar oamenii cumpără deoarece nu se interesează pe ce dau 30 de ani de muncă din viața lor.

  • @patakigabriel7457
    @patakigabriel7457 2 года назад

    Respect

  • @imobiliare7518
    @imobiliare7518 3 года назад +3

    Salutare !

  • @radioactiveemissions3859
    @radioactiveemissions3859 2 года назад +1

    Bravo..În Iași au mutilat iremediabil orașul.Dezvoltatori ce ieri vindeau seminte la colț acum fac blocuri în cârdășie cu primăria ce dă avize.Blocuri mai rele decât cele a lui Ceaușescu.

  • @mihaelaboeangiu3969
    @mihaelaboeangiu3969 3 года назад +12

    Ce-ar fi sa discutam si despre coruptia din primarii, despre cei care dau avize contra spaga, fara sa se gandeasca la faptul ca poate pun in pericol viata altora? Si aici as da exemplul unor persoane din Primaria Capitalei care au dat avize pt supraetajari in baza unor false expertize, care nu tin cont de lege in ceea ce priveste acordul celorlalti proprietari, care fara aviz de demolare se fac ca nu observa ca extindere de fapt este demolare si aici ma refer la o zona protejata din centrul capitalei. Dar toate acestea nu se opresc aici, sunt doar o mica parte din caracatita. Exemplele sunt nenumarate.

  • @radurozor4742
    @radurozor4742 2 года назад +10

    Sa ne intelegem: avem un președinte ce traieste din închirierea de locuințe sau spatii comerciale. Cam ce așteptări sa ai? România ar putea sa scrie la vama din Nădlac: Bine ati venit in republica imobiliară România.

    • @bitdribble
      @bitdribble 2 года назад +3

      Are legatura cu building codes, nu cu presedintele.

    • @radurozor4742
      @radurozor4742 2 года назад +2

      @@bitdribble Asa e, el e șeful statului. Cand ai șase case ( sau 5 in functie de ce spune justitia ) obținute din venituri neimpozabile (meditații) esti principalul apostol al rechinilor imobiliari, si daca doriti mai multe detalii haideți la Sibiu, acolo se vad urmările politicii sale.

    • @DerDop
      @DerDop 2 года назад +3

      @@radurozor4742 îmi cer scuze, departe de mine sa fiu fan, dar bateți câmpii. președintele nu are nici o treabă cu industria construcțiilor, nu a avut și nici nu va avea. Astea sunt texte pentru analfabeții aur.

    • @radurozor4742
      @radurozor4742 2 года назад

      @@DerDop Nu chiar, nu confundați normele de construcții ( cum am scris mai sus vedeti la Sibiu cum au construit partenerii dlui Iohanis) cu mesajul, domnia sa a obținut venituri in urma închirierii unui imobil obținut ilegal. Astea nu sunt supoziții ci fapte, faptul că e tolerat asa ceva numai este normal. Combateti asta cu argumente nu cu jigniri. Eu nu sunt membru de partid.

    • @bicabica4003
      @bicabica4003 2 года назад

      Auxi domnule RAZOR vezi informează-te de BASESCU ARE MILT MAI MULTE CASE DECAT IOHANIS SI ATENTIE BASESCU ARE SI COPIII DE UNDE SIA PERMIS E O INTREBARE PE CAND IOHANIS SCUZE A MUNCIT CU CREIERUL CA SA AIVA ACELE CASE VOI SE VEDE CA IL SECUNDATI LA MINUT CUM CA DE UNDE ARE IOHANIS CASELE DAR SCUZE NU AVETI PROBE REALE DAR SI MINCIUNA E O VORBA PUNCT

  • @Elena-yu1oo
    @Elena-yu1oo 3 года назад +8

    din punctul meu de vedere: am observat in jurul meu ca fara exceptie oamenii isi fac rate ptr cel putin 20-25 ani doar ptr "a nu plati chirie altui om, ci mai degraba platesc la casa mea". Un principiu adevarat insa se lasa cu foarte mari costuri si nu in bani. Din cauza acestui principiu avem Bragadiru, Popesti Leordeni, Militari Residence, etc. pline ochi de blocuri si case in halul in care sunt. Nici spatiile de inchiriat nu sunt mai fericite ptr ca majoritatea isi lasa prea multe lucruri inutile (de ex aduse dintr-un apartament mai vechi si renovat) iar proprietarii nu vor sa renunte la nimic..insa cred ca daca ar fi o cerere de spatii de inchiriat "ca inafara"(adica ap. aproape goale fara lucruri de pe vremea lu' mamaie) oamenii se vor adapta cerintei.

  • @cristina-yh4vu
    @cristina-yh4vu Год назад

    Igrasie , umezeala la blocuri noi. Vai ce rusine , Numa la noi se poate întâmpla asa ceva:(

  • @mihaelaboeangiu3969
    @mihaelaboeangiu3969 3 года назад +6

    ...si ca sa continui comentariul anterior, sa nu ne mai miram de ce Bucurestiul se urateste pe zi ce trece si tot ceea ce avea frumos este mutilat in fel si chip. Iar noile locuinte nu doar ca nu asigura un real confort, dar nici din punct de vedere seismic nu ofera certitudine, caci cine plateste, cine vede, cine verifica?

  • @alexandrubanaru6838
    @alexandrubanaru6838 2 года назад +2

    Daca faceati podcastul de 2 ore, era si mai bine. Bis

  • @JhonnyB0046
    @JhonnyB0046 Год назад

    Locuiesc in Germania cu chirie intr-un apartament recent renovat. Intr-un an de cand am ajuns aici a inceput sa imi apara mucegai pe toti peretii din dormitor,baie, bucatarie... Proprietarii vor doar profit si intr-un timp scurt.

  • @h1ghpower
    @h1ghpower 2 года назад +2

    Are si mai multa relevanta acest podcast dupa anuntul ca gigantul chinez imobiliar va cadea.... Aveti grija cand faceti investitii pasive, dragi romani...

    • @mannyschindler177
      @mannyschindler177 2 года назад

      o sa creasca la loc preturile, stai linistit. Veniturile din chirii sunt cele mai bune

  • @cristina-yh4vu
    @cristina-yh4vu Год назад

    Eu nu ma simt bine deloc la bloc. Am trăit toată viața la casa, la țara, îmi trebuie spațiu- curte-lumina- aerisire- repede sa ajung la firul ierbii! Altfel parca ma “sufoc”!

  • @LuisVuiton
    @LuisVuiton 2 года назад +2

    Mă regăsesc în Apartament de 100 mp dar prost compartimentat , bani pentru reamenajare nu am platesc ratele si mă resemnez .

    • @adrianv11
      @adrianv11 2 года назад

      Vinde.l, cu preluare de ipotecă. Așa se obișnuia și înainte de '89, își cumpărau unul cu 2 camere in rate, iar după o perioadă de 5-10 ani, când se înmulțea familia și poate le creșteau și veniturile, îl vindeau și își luau altul cu 3-4 camere in rate. Cunosc familie care s.a mutat de la 2 camere Titan, la 3 camere Aviației.
      Fă.i preț pe OLX cu poze etc și.l vinzi. Închizi ipotecă, deci rămâi pe zero credite și îți alegi altă variantă mai bună...simplu.

  • @mannyschindler177
    @mannyschindler177 2 года назад +1

    interesanta emisiune pana au dat-o in socialism: taxe mai mari pt bani deja taxati si impozitati

  • @ionut988
    @ionut988 2 года назад +2

    Ce mai poți spune când "PEȘTII" sunt "MARII DEZVOLTATORI" din România!?

    • @Patriarhul
      @Patriarhul 2 года назад

      coreeect! bravoo! 100% adevarat!

    • @ady12dd1
      @ady12dd1 2 года назад

      pesti, traficanti, oameni legati de politic etc

  • @crazylordbc3347
    @crazylordbc3347 2 года назад +2

    ;)))) Nu-i prost cine cere, ci cine da !

    • @i.am.ghost.
      @i.am.ghost. 2 года назад +1

      Pai daca ala e pretul pietei, cum vrei sa dai mai putin? Cum i.ti iei casa ieftina daca asa e piata? Unii vor sa stea pe treaba lor, nu vor sa stea cu parintii pina crapa aia, apoi sa le vinda casa , sa.si ia bmw dar sa stea in chirie.
      Stii tu vreo metoda prin care "ala care da" sa nu fie prost?

  • @reludragan
    @reludragan 2 года назад

    Sunt de acord cu impozitarea mai mare pe locuinte DOAR DACA se reduc taxele deja astronomice pe care le platim la stat. Daca consideri ca detinerea unui imobil e un consum, e mai ok sa taxezi consumul decat productia. Deci as fi de acord cu taxarea mai mare pe locuinte daca in acelasi timp s-ar reduce taxele pe salariu / profitul firmei.

    • @abygorsonabor7982
      @abygorsonabor7982 2 года назад

      "Taxele platite la stat" sunt astronomice doar daca ne compari cu Nigeria. Daca ne compari cu "tarile de afara" sunt mari doar in ce priveste oamenii pana in clasa mijlocie, la restul e boierie, vacanta fiscala. Daca vrei tara ca "afara" trebuie sa pui clasele cu putere de plata la...platit. A, nu vrei? Pai atunci lasa-ne cu pretentiile.

  • @ionuttoma140
    @ionuttoma140 2 года назад

    Scumpe si mici .

  • @Radutm
    @Radutm 3 года назад +21

    un dezvoltator a dat disLike

  • @raresbuga6224
    @raresbuga6224 3 года назад +4

    După părerea mea, statul ar trebui să aibă o pârghie legală prin care să plafoneze prețurile în funcție de anumiți indicatori la închiriere/cumpărare. Și să intre pe piață companii ale statului care să concureze direct pe aceleași segmente din piață ca să se elimine pe cei care construiesc prost și au profituri pe spatele naivității și lipsei de informare a cumpărătorului.

    • @mitza360
      @mitza360 3 года назад +2

      Nu ai sa vezi așa ceva în România. Plus că statul trebuie să intervină cât mai puțin.

    • @raresbuga6224
      @raresbuga6224 3 года назад +2

      @@mitza360 de ce crezi că statul trebuie să intervină cât mai puțin? Mie mi se pare că sr fi în beneficiul marii majorități a oamenilor.

    • @mitza360
      @mitza360 3 года назад +2

      @@raresbuga6224 de exemplu în Germania statul a plafonat chiriile in Berlin și ghici ce s-a întâmplat, a scăzut numărul locuințelor disponibile la închiriere. Alt exemplu din România cu programul Prima Casă care a ajutat mai mult dezvoltatorii imobiliari decât tinerii care aveai nevoie de o locuință.

    • @raresbuga6224
      @raresbuga6224 3 года назад +4

      @@mitza360 nu am destule informații încât să mă pronunț pe cazul plafonarii chiriilor din Germania sau programul din Prima Casă. Mersi că le-ai zis, o să mă interesez că să înțeleg mai bine punctul de vedere. Dar, de exemplu salariul net mediu în Ro, este undeva la 3500 RON, și să aloci aproape 50 % din el pe chirie si utilități lunar mi se pare aberant, dacă piața nu este reglemantata de stat pe plan local/național, sub aceasta forma de capitalism bezmetic din punctul meu de vedere țin să cred că o să tot evolueze în defavoarea cetățeanului .

    • @mitza360
      @mitza360 3 года назад +3

      @@raresbuga6224 prețul este reglat de cerere și ofertă, statul poate să construiască locuințe sau să facă cât mai facilă demararea de noi proiecte, astfel încât concurența sa fie cat mai mare. Statul doar trebuie să supravegheze și să se asigure că sunt respectate normele. Dacă te uiți, mulți dezvoltatori nu respectă legea locuinței și nu sunt sancționați, deci statul nu intervine unde trebuie.

  • @TheOligopeptide
    @TheOligopeptide 2 года назад

    Modul de abordare al acestui subiect este putin eronat. Da fiecare dintre noi ar trebui sa stie cate ceva despre ce drepturi are si ce poate sa faca sa schimbe ceva....insa sa spui ca doar tu , omul de rand ai responsabilitatea pentru a schimba ceva mi se pare absolut ridicol. Cum sa spui asa asta? Mai bine ai zice ca acest spatiu al imobiliarelor nu este deloc sau putin reglementat si ca cea mai mare schimbare poate sa vina pintr-o reglementare de la stat mai apoi de la judet oras primarie etc.
    Este foarte simplu tratat subiectul prin faptul ca oamenii sunt de vina pentru ceea ce primesc si ei au datoria de a schimba ceva. In acest caz de ce mai exista institutii care ar trebui sa se ocupe de asa ceva. De ce mai plateste omul de rand bani pentru oamenii care au responsabilitatea de a schimba ceva?
    Apoi comparatia preturilor cu vestul e la fel de eronata. In primul rand castigul romanilor nu se compara cu cel al cetatenilor din vest si in al doilea rand preturile la ei au ajuns atat de mari incat nici ei nu isi permit sa detina un apartament sau o casa. Marea majoritatea stau in chirie... La asta vrea sa se ajunga si la noi. Imobiliarele au devenit o afacere super profitabila pentru unii iar familiile care vor sa detina un apartament sau o casa trebuie sa concureze cu firme sau persoane fizice care au avut norocul si simtul antreprenorial de a se apuca de asta mai devreme. Era un articol in care zicea ca in Berlin o singura persoana detinea intr-un cartier cateva sute de apartamente pe care le dadea in chirie. Piata libera nu? In momentul in care trebuie sa concurezi cu un fel de Elon Musk ca sa iti poti permite o locuinta.

  • @i.am.ghost.
    @i.am.ghost. 2 года назад

    Pai sa explice aia care spuneau de blocurile "ceausiste" ca sint cutii de chibrituri.
    Lasa ca le.a construit "democratia" blocuri si apartamente la fel, dar astea nu sint comuniste, sint democrate 🤣🤣🤣🤣🤣
    Oricine sta intr.o constructie noua si are posibilitatea sa verifice calitatea betonului din blocul lui, sa ia o mostra dintr.un perete si sa o duca la analiza. Asta ca sa nu mai vorbim de structura, ci doar de calitatea betonului.
    Bat pariu de acum, ca nu va mai putea sa doarma noaptea de frica sa nu.i cada blocul in cap.
    Asta pentru ca foarte multi au criticat constructiile de dinainte de 1989 , care au trecut prin 2 cutremure fara probleme, dar stau in blocuri noi, de aceiasi dimensiuni ca si alea comuniste. Sa vedem dupa urmatorul cutremur cum stau treburile...

    • @mannyschindler177
      @mannyschindler177 2 года назад

      debitezi prostii.

    • @i.am.ghost.
      @i.am.ghost. 2 года назад

      @@mannyschindler177 sint de acord. Care sint prostiile?

    • @mannyschindler177
      @mannyschindler177 2 года назад

      @@i.am.ghost.
      ca ar vreun rost sa gauresti un perete pt o mostra. Betonul e deja verificat la turnare

    • @i.am.ghost.
      @i.am.ghost. 2 года назад

      @@mannyschindler177 asa ar trebui sa fie. Daca nu as stii, nu as vorbi.
      In primul rind Inspectoratul in Constructii ar trebui sa aiba echipa care are inspecteze constant lucrarea. Dimensiunea fier beton, cantitatea de fier beton, calitatea betonului si a mix.ului, dimensiunea cablurilor electrice, grosimea tavanului, a peretilor si multe altele...intelegi? Din astea se fac multi bani, foarte multi.
      Nu verifica nimeni nimic. Majoritatea firmelor dispar dupa citiva ani, iar altii, in caz de ceva , dispar urgent. Cine sa mai raspunda?
      Nu e greu, trebuie o freza si o masina de gaurit. O mostra de 4 cm e de ajuns sa vada ce beton e.

    • @toteut.3151
      @toteut.3151 2 года назад

      Tot tineretul vrea în "bloc nou", pe motiv că este mai rezistent. Deși nu înțeleg cum poate fi mai rezistent un bloc construit pe stâlpi, față de un monolit cu pereți interiori și exteriori armați cu fier-beton....
      Blocurile noi pe arăta bine "pe hârtie, proiect", dar luate la bani mărunți sunt praf. Problema e că dacă mâine blocul cade, se surpa toți vor da vina pe ăilalți, până vor ajunge la producători, care producătorii fierului sunt departe, departe...
      Oricum, puține blocuri construite corect, iar de alea se pot atinge foarte puțini.

  • @alexandrunistoroiu452
    @alexandrunistoroiu452 3 года назад +6

    numai statz' la bloc 3v'ar, indiferent de pretz!...ori ai bani de casa la orash ori daca nu la tzara!

    • @AlLuiPigus
      @AlLuiPigus 3 года назад +13

      Si daca nu ai bani de casa la oras si lucrezi pentru o corporatie, sa zicem in zona Grozavesti, atunci ce faci? Tr muti ca toti prostii aia in comunele limitrofe ale Bucurestiului si faci zilnic 3 ore pe drum? Aveam un coleg care statea in Domnesti si lucra in Pipera. Facea aproape 2 ore pe drum din Domnesti pana in Pipera. Pleca la 5 jumate dimineata de acasa ca sa fie sigur ca la 8 e la birou. Nu toata lumea poate lucra de acasa non-stop, unii chiar deloc. Si aici nu ma refer la cei care lucreaza la casa la Mega Image. Un avocat de exemplu trebuie sa fie aproape zilnic in oras, ba la instanta si alte institutii, ba la intalniri cu clientii. Iar un avocat mediu castiga 5-6000 de lei pe luna. Nimeni cu asa salariu nu isi permite da isi ia casa in Bucuresti. Casele din Bucuresti sunt mult prea putine ca sa poata acomoda asa o cerere, iar cele vechi si mai ieftine sunt in general ocupate de oameni in varsta. Tu vorbesti ca sa te afli in treaba, probabil ca lucrezi in IT sau alta meserie care se face doar remote si ai impresia ca numai d'astia exista pe lume. Toti cei care stau la bloc in oras sunt niste cretini pt tine.

    • @alexandrunistoroiu452
      @alexandrunistoroiu452 3 года назад +1

      @@AlLuiPigus este obligatoriu sa lucrezi la corp?!? Numai lucratz la corp!

    • @AlLuiPigus
      @AlLuiPigus 3 года назад +5

      @@alexandrunistoroiu452 Aha. Si daca lucrezi la un cabinet notarial de avocatura in zona Eroilor sau Cotroceni? Te muti la casa in Jud. Dambovita, nu? Ca pe voi asa va duce mintea.

    • @alexandrunistoroiu452
      @alexandrunistoroiu452 3 года назад +1

      @@AlLuiPigus pai e o chestiune de prioritatzi: pe primul loc ar trebui sa fie conditziile de locuire, pe urma activitatea pe care o faci pt materie...daca ai cacasutza cu curte la tzara te gandeshti ce potzi face acolo daca nu ai bani de casa la orash: potzi face crescatorie de rame, sau de shoparle gecko, sau magazin, sau bar, sau etc, ce nu e in zona

    • @georgesavu8369
      @georgesavu8369 3 года назад +10

      @@alexandrunistoroiu452 Dacă ți-ai împărți drogurile cu râmele si șopârlele și n-ai sta 24/7 drogat, ai pricepe că lumea e mult mai complexă decât o cârciumă la țară sau o crescătorie de nevertebrate.