PODCAST. Totul pentru Ciucă. LUPTA UNUI SISTEM GATA SĂ-ȘI ÎNLĂTURE ADVERSARII

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 7 сен 2024
  • Ocupate cu punerea în siguranță a viitorului politic al premierului, instituțiile României își fac tot mai puțin timp pentru siguranța cetățeanului oarecare. Mai ales când cetățeanul e jurnalist și a încurcat, prin demascarea plagiatului din teza de doctorat, poate unicul plan făcut anul acesta la Cotroceni: ascensiunea lui Nicolae Ciucă până la vârful puterii.
    Cazul Emiliei Șercan pune statul în fața imposibilității de a răspunde care a fost amestecul Poliției Române în încercarea de discreditare a unui jurnalist prin scurgerea pe internet a unor probe - fotografii private - dintr-un dosar penal. Dar, mai mult decât atât, pune instituțiile de forță în fața unei oglinzi în care se conturează deja un sistem gata oricând să-și înlăture adversarii.
    Cum se traduce tăcerea la nivel înalt în contrast cu valul de solidaritate din societate, dar și cum pune „cultura militarizată” stăpânire pe instituțiile din România, explică în acest episod Mona Dîrțu, jurnalist și editor al articolelor Emiliei Șercan.
    On the Record este un podcast săptămânal produs de Recorder și susținut de Banca Transilvania. Partener Aqua Carpatica.
    Ne găsești pe toate aplicațiile importante:
    Apple Podcasts - apple.co/3gHqY...
    Google Podcasts - bit.ly/2Ewi8Qp...
    Spotify - spoti.fi/34Cks2O​

Комментарии • 147

  • @Toshka83
    @Toshka83 2 года назад +36

    Ma bucur ca mai există astfel de jurnaliști

  • @Potra5717
    @Potra5717 2 года назад +41

    Sper sa se ducă și asta in cap rapid. Avem nevoie de lideri care sa vegheze binele poporului roman, nu interesele celor ce urmaresc profitul personal

    • @Maria-ws8pw
      @Maria-ws8pw Год назад

      Asta e dar unde sa ii ei ca sistemu nu ii lsa nebag pe git gunoie ca ciolacu ciuvca si asa zis partide stat esuat

  • @tangueraLady
    @tangueraLady 2 года назад +29

    actiunea, oricat de marunta a fiecaruia este singura solutie spre progres sanatos,..aaa si sa nu uitam toate aceste informatii pana la alegeri.

  • @johncampian6243
    @johncampian6243 2 года назад +20

    Foarte bine că îi tocați mărunt.
    Da fiecare poate face ceva ca să îmbunătățim starea națiunii să o moralizăm, ete.
    Întrebarea care se ridică în acest context este: Face fiecare ce ar putea să facă?
    Răspunsul trist este: Uitați-vă sincer peste ultimii 32 de ani din România.

  • @andreibarbos2343
    @andreibarbos2343 2 года назад +51

    Depinde doar de noi dacă-i lăsăm sa-si facă jocul parșiv. A sosit vremea sa vizitam poarta Cotroceniului. Macar 50.000

    • @eugennecula4305
      @eugennecula4305 2 года назад +1

      Imediat se înființează auriștii la Cotroceni și fac praf toată acțiunea ! Mai bine ne prezentăm la vot în 2024 !

    • @mironflueras3781
      @mironflueras3781 2 года назад +1

      Ma bucur ca exista și asemenea puncte de vedere,ceea ce cred că nu-i chiar totul pierdut!👋

  • @viccentyu
    @viccentyu 2 года назад +21

    Cel mai bun episod, de când există acest podacat! Mi-ar plăcea să o ascult mai des pe doamna jurnalist.

  • @vasilicanegru7218
    @vasilicanegru7218 2 года назад +6

    Singurul în cursa ,cu cine s-a luptat ,cat de josnic sa credeți toti politruci ca poporul roman este prost? Respect și toată stima d-na Șercan ❤⭐🇹🇩😇💐

    • @bicabica4003
      @bicabica4003 2 года назад

      Eu as intrebao pe aceasta jurnalista doamna JERCAN ea este curata ca ceara de pe lumânare ea chiar nu are nici un defect ea chiar se crede persoana perfecta waww ce mizerie ce vrăjeală asa ceva e ffff urat eu am văzut cum ca ea are cecare cu min CIUCA dar suncer nu se procedează în asemenea hal MAI mult eu as întrebao ce au pățit alții care au plagiat aviz ( dottore ) PONTA PINOCHIO și ca el sant fără nr dar nu se dorește sa se afle adevărul într-un cuvânt aceasta jurnalista ia căzut cu tronc min CIUCA dar repet sa nu uitam ca nimeni nui perfect în rest se vede cât circ și bârfe se fac la adresa lui CIUCA din pacate astai Ro pacat ca este locuita de fff multi corupti mafioți hoti excroci turnători securiști circari extremiști aviz AUR punct

  • @adrianionescu8401
    @adrianionescu8401 2 года назад +34

    Domnul Ciuca, vrea/ii place sa fie sef. Este un lucru normal, numai ca ar trebui sa renunte la pensia de 14.000 lei si sa incaseze salariul cuvenit. Domnul Ciuca s-a alaturat celor 35.000 de cumulatori care scufunda Romania. Tinerii premianti ai tarii/ florile tarii noastre, nu gasesc un loc de munca mai bun pentru ca oamenii politici aranjeaza telefonic toate posturile/locurile de munca mai bune .
    Unde ne oprim ?
    Cand ne oprim cu telefoanele ?
    Vom cadea daca politicienii nu pun tara inaintea propriei familii .

    • @argentinapopa4976
      @argentinapopa4976 2 года назад

      Am cazut deja

    • @lusatuleasca2661
      @lusatuleasca2661 2 года назад

      Cu siguranta ca acest plagiator, Ciuca, ii "netezeste drumul" progeniturii sale...probabil, la fel de competent ca taticu plagiator 😇🤔🤬

  • @applesauce974
    @applesauce974 2 года назад +24

    Mai e ceva timp pana in 2024, dar trebuie sa ne propunem ferm sa ne informam serios, pentru a putea participa la cele 4 categorii de alegeri: locale, parlamentare, europarlamentare si prezidwntiale. Prezenta la vot e vitală!

    • @RoadSafety1
      @RoadSafety1 2 года назад

      Sa ne informam, serios, cine? Romania e Las Fierbinti si Vox Populi. Fiecare tara isi are conducatorii pe care ii merita, iar Romania ii merita pe deplin.
      Chiar nu vreti sa va treziti? Va place sa visati... Noi ne-am trezit si intr-o saptamana am vandut tot ce aveam si nu ne pare rau de decizia de a pleca din aceasta tara de cacat. Va recomand sa faceti la fel. Romania nu se va schimba nici peste 100 de ani. Daca aveti timp sa vedeti Romania altfel, va doresc succes-uri.

    • @applesauce974
      @applesauce974 2 года назад

      @@RoadSafety1 Nu pot pleca chiar toți cei 18 mil. de români rămași în țară.

    • @ada.stefana
      @ada.stefana 2 года назад

      Corect ! 👏👍🏾

    • @RoadSafety1
      @RoadSafety1 2 года назад

      @@ada.stefana :( mda... Satele si orasele de provincie au ramas goale, doar politicienii astia tembeli se incapataneaza sa nu recunoasca acest lucru, sustinand ca totul e roz. Pantera roz...

    • @RoadSafety1
      @RoadSafety1 2 года назад +1

      @@applesauce974 Poftim? 😲Care 18 milioane de romani ramasi in tara? Peste 4 milioane de romani sunt inregistrati ca rezidenti doar in Italia, Marea Britanie, Spania și Germania. Daca e sa-i calculam si pe cei de peste oceane, cu siguranta sunt peste 5 milioane. Nu lua in seama statistica, se bazeza pe cifrele de la NeEvidenta Persoanelor, care e varza, si unde figureaza 19.2 milioane de rezidenti in Romania. In anul 2022, la 3 clickuri distanta, se face recensamant pentru a afla cati mai sunteti.
      Dar daca vrei altceva pentru copiii tai, emigrarea e solutia.

  • @valentindragos219
    @valentindragos219 Год назад

    Oameni buni in 2024 ieșim la vot în număr masiv! Hai România, hai dragi români! ❤

    • @Maria-ws8pw
      @Maria-ws8pw Год назад

      Si ce sa alegem sorosi usr pnl pdl pmp impostori tot ei rotativa doar asa in rest nu vom.schimnba sistemiu statu esuat

  • @simonalaura6880
    @simonalaura6880 2 года назад +11

    Oameni buni,degeaba dăm vina pe unul si altul cand noi conștienți fiind de situația proastă ,mergem doar 30% la vot....
    Noi însuși suntem de vină...

  • @laurentiubucur9586
    @laurentiubucur9586 2 года назад +18

    "Fiecare popor isi are liderii pe.care ii merita"

    • @ericsandu9400
      @ericsandu9400 2 года назад +2

      Fără excepție, aşa este.
      Pe urmă începe văicăreala .

  • @carmencazacovschi9574
    @carmencazacovschi9574 2 года назад +7

    Felicitari!

  • @dumitrueduardciobanu8421
    @dumitrueduardciobanu8421 2 года назад +4

    Sa ne unim si sa mergem la bucuresti sa curatam dictatura militara

  • @boratborat9854
    @boratborat9854 2 года назад +4

    felicitari pt podcast

  • @fabianfechita7940
    @fabianfechita7940 2 года назад +21

    Rusine Iohannis!🤐

  • @ethanhunt1928
    @ethanhunt1928 2 года назад +35

    Nu-l deranjați pe Bode din somn! Doarme pe canapeaua din spate!

    • @Maria-ws8pw
      @Maria-ws8pw Год назад

      Nu numai bode sialti impusi care habar nu au de meserie si nici nu raspund pentru ce isi isu bani multi niste impostori ce dau impresia ca ei fa treaba in bataie de joc

  • @alexpopescu7352
    @alexpopescu7352 2 года назад +13

    Am o presimțire că va fi un Dancilă 2. Un Danciucă. Ăstora nu le-o fi rușine să apară în fața oamenilor? Iar politicienii capabili și reformiști, fiind și foarte putini, nu au loc de acești indivizi ca Ciucă.

  • @stefanstefan81
    @stefanstefan81 2 года назад +31

    Mutu care dirijează pământul din umbră.
    Până la urmă cei ce ar trebui să ocupe de binele țării noastre se ocupă doar de binele lor.

    • @DumaxProject
      @DumaxProject 2 года назад +3

      țării*

    • @stefanstefan81
      @stefanstefan81 2 года назад

      @@DumaxProject Da cer scuze sa corectat, merci.

    • @bicabica4003
      @bicabica4003 2 года назад

      Scuze a vorbit și vorbește fffffff mult și prost SOMOIOAGA SIMION CONCLUZIA CARE ESTE POTI SAMI DAI SI MIE NISTE EXEMPLE CONCRETE CU PROBE DESPRE ACEST INDIVID EXTREMIST SIMION ? ASTEPT UN RASPUNS REAL NU VORBE GOALE

  • @revelation4u
    @revelation4u Год назад

    Foarte frumos realizate materialele si destul de mult curaj.Sper sa nu se termine toată treaba brusc prin apariția partidului Recorder care vrea sa aducă si sa facă dreptate,am mai văzut filmul asta cu actori mai slabi ce-i drept.Adică n-am totuși încredere in Recorder pentru ca subiecte ca Ucraina si Covid sunt tratate cu o anumită direcție.Nimeni nu neagă războiul dar NATO e privită ca salvator si Rusia ca singur vinovat.Cât despre Covid,hai sa fim serioși,nimeni nu a cercetat de ce au murit oamenii aia si dacă numărul lor e real,ceva dovezi de laborator,chestii de bun simt.Deci mai aveți pana ca oamenii sa creadă in munca voastra.

  • @patakigabriel7457
    @patakigabriel7457 2 года назад +13

    ..Millenium.. de Stieg Larsson ( o carte exceptionala )..in realitate se intampla in Romania.

  • @adrianv11
    @adrianv11 2 года назад +9

    😂😂😂😂
    Ar trebui sa.i ia la rând pe toți și să le verifice studiile...
    Eu nu înțeleg un lucru: cei care și.au tocit coatele pe băncile școlilor, tălpile pe culoarele sălilor de cursuri și nopțile nedormite pentru a învăța, chiar nu sunt deranjați că alții sunt promovați nemeritat, in locul lor?!
    Sau numai există persoane cu studii făcute pe bune, cap - coadă?!
    Se zvonea acum ceva timp că Bode ar fi electrician și există semne de întrebare cu efectuarea și nivelul studiilor, proporțional cu capacitatea intelectuală!
    Îi ascult la interviuri și declarații și niciunul NU ȘTIE SA VORBEASCĂ fraților, nu sunt articulați, au carențe in vocabular🍌, iar pe Iohannis la pozele de grup de la Bruxelles dacă sunteți atenți, nu.l bagă nimeni în seamă, nu vorbește nimeni cu el, dar restul președinților discută, dialoghează, sunt adunați cate 2-3 și discută, îl mai băga în seamă Merkel, probabil că o ardea în germană...

  • @SAO300
    @SAO300 2 года назад +4

    Când a luat ființă USL2 nu mai aveam îndoieli. Absolut toate punctele critice ale administrației erau capturate!

  • @126BEM
    @126BEM 2 года назад +13

    Cum se poate face o donatie? Doresc sa va sustin munca! Multumim

    • @recordertalks
      @recordertalks  2 года назад +2

      Mulțumim pentru apreciere. Dacă doriți să susțineți Recorder, aici sunt detaliate modalitățile prin care o puteți face: recorder.ro/sustine/
      Pentru facilitatea 3,5%, am creat o platformă specială unde puteți completa formularul în 30 de secunde, iar noi ne vom ocupa să-l depunem la ANAF. În acest fel, o parte din impozitul dumneavoastră pe venit aferent anului trecut va fi redirecționat către Asociația Recorder Community. Formularul e disponibil aici: bit.ly/33HtMol

  • @radurozor4742
    @radurozor4742 2 года назад +5

    Pe KWJ nu "l-au înghițit plagiatorii" ci l-au pus serviciile în fruntea tarii. De necrezut cum lumea accepta un asemenea personaj. Eram încă în tara când s-a ținut dezbaterea aceia celebra cu jurnaliștii "mei" am sarit și peste o parte a antrenamentului sa vad la timp dezbaterea...mai bine nu plecam de la sala...

    • @bicabica4003
      @bicabica4003 2 года назад

      Lasa baaa mafiotule ca vei scăpa de președintele IOHANIS cât de curând vrei sa ști unde va merge uite am sa te fac sa te apuce criza de inima și anume IOHANIS VA PLECA LA NATO PUNCT TIA PLACUT MAI STAI O DATA 🤑😝🤪😜😱😱😱😱

  • @V.george
    @V.george 2 года назад +13

    Democratia in tara asta se diminueaza pe zi ce trece. Justitia nu functioneaza DELOC acolo sus unde conteaza cu adevarat. Trist, in curand solutia plecarii din tara posibil sa se aplice si la mine.

  • @practicaltheory6604
    @practicaltheory6604 2 года назад +8

    In 2024 oamenii ar trebuie sa voteze un independent la functia de presedinte , iar la parlamentare si locale sa evite PSD&PNL , iar pentru europarlamentare sa voteze niste oameni care chiar sa tina cu tara nu care sa se vanda si sa voteze impotriva noastra.

    • @ioanbutan2240
      @ioanbutan2240 2 года назад

      Sa voteze, "haur"!! 😂

    • @eugennecula4305
      @eugennecula4305 2 года назад

      Până în 2024 ăștia vor schimba legea electorală și vom vota pleava societății vrem-nu-vrem ,,,,,,,

  • @deden638
    @deden638 2 года назад +6

    Asta este Mafie

  • @DanBundur
    @DanBundur 2 года назад

    E bine ca (inca) se poate discuta. Mona, chapeau!

  • @vioreldinca7402
    @vioreldinca7402 2 года назад +10

    STAT ESUAT,STAT CAPTURAT!!!

    • @vioreldinca7402
      @vioreldinca7402 2 года назад

      Ovi, ovine... corect, tu nu ești pește.

  • @Bluntoze
    @Bluntoze 2 года назад +3

    Nu am crezut niciodata ca o sa ajunga romania un stat militar :)

  • @alexandrustanoiu708
    @alexandrustanoiu708 2 года назад +3

    Se fura foarte mult in Romania, se fura legal pentru unii care sunt protejati de legit speciale, dar ce este extrem de tragic si daunator societatii este sa furi ceierele unor adevarati promotori ai dezvoltarii societati sub toate aspectele exestentiale!.E tragic ce se intpla, dar este real!.

  • @genomendan1492
    @genomendan1492 2 года назад +2

    E ...simplu! Ciucă și -a consolidat "poziția în firmă" cu sprijin american, "remarcandu-se" nu prin vrăjeala ieftină din Irak , ci prin conexiunile create cu partenerul american prin achiziționarea de armament!

  • @Unusimplu866
    @Unusimplu866 2 года назад +1

    Schimbată constituția din temeli!!

  • @doinaspiru2510
    @doinaspiru2510 2 года назад +3

    Poporul care își alege asemenea conducători nu este victima, este complice.

    • @Maria-ws8pw
      @Maria-ws8pw Год назад

      In 89 poporu a ales nu gorbacov a impus pe ilescu simanipulati de tv ovcupate de sistem minteau romini cu vroia daca in 33 e aniromini nivi nu stiu cea fost in 89 cine a tras in vei si minciuna teroristi care sa dovvedit o minciuna hal de justitue nu e compice la crime jaefuirea tari surminarea economiei nistie imistori pusi de statu esuat ocupat de tradatori

  • @RoadSafety1
    @RoadSafety1 2 года назад +2

    33:40 Memorabila

  • @valentindragos219
    @valentindragos219 Год назад +1

    În spatele lui Iojanis este securitatea care primește direcții de la Moscova, iar IOHANIS este doar un executant...

  • @Bluntoze
    @Bluntoze 2 года назад +2

    cel mai frapant e ca se pare ca din cercul politicienilor currenti , mai toti au metehne vechi, doctorate luate aiurea , samd, iti da impresia ca politica a fost facuta dupa revolutie doar de "smecheri", genul ala de oameni care exploateaza fara scrupule pe cei din jur. Si e trist, ca tot se asteata solutii de la genul asta de oameni. Si acest gen de politica va atrage noi figuri cu aceeasi lipsa acuta de orice scrupule , principii , bun simt sau onestitate. Singura solutie reala e sa intre alti oameni in politica , oameni care au scrupule , dar si asta e usor de spus si mai greu de facut. Sa creezi un partid nou, si infrastructura necesara unui partid, si asta intr-un mediu caustic si corrupt cum e acum in Romania e foarte greu. Si se vede ca partidele create ca USR sau PLUS pe simple idei gen Jos PSD , nu merg, mai ales daca e un partid care pare elitist , care nu rezoneaza deloc cu majoritatea populatiei

  • @georgestoica9529
    @georgestoica9529 2 года назад

    Calin Georgescu, Diana Sosoaca , Laurentiu Primo , doar ei pot aduce schimbări majore pentru România !

  • @plique568
    @plique568 2 года назад

    ce frumos vorbeste doamna Mona Dirtu

  • @MrSavage77
    @MrSavage77 2 года назад +7

    Obiectivul lui e intarirea partidului…gura pacatosului adevar graieste. Tara si binele poporului, nu fac parte din planurile lui MaCiuca

  • @bucax3
    @bucax3 2 года назад +7

    #mafia politica distruge Romania !!!!

  • @danstroe4369
    @danstroe4369 2 года назад +2

    ce e mai trist e faptul ca datorita conjuncturii externe , niste militari capabili la conducere e ceea ce avem nevoie. Partea proasta e ca astia au niste apucaturi care n-au nici o legatura cu democratia. Cetateanul de rand e prins in capcana...

  • @Dragos_P
    @Dragos_P 2 года назад

    Ce film sar putea face din asta #Corneliu Porumboiu, #Dan Chişu

  • @contemporarypaperart
    @contemporarypaperart 2 года назад +6

    #Rusine #rusine #rusine "Iohannix & Ciukà'' 🤡🤡🤡

  • @Bluntoze
    @Bluntoze 2 года назад +3

    Si acum imi aduc aminte cand o studenta l-a intrebat pe Iohannis ce parere are despre venitul universal, acum cativa ani cand se discuta asta intens si la Davos , si la G20. Atunci a fost prima data cand am realizat cat de mult am fost pacalit. Bolovanul a raspuns ca nu e de atributiile lui , probabil el a fost la davos sa faca poze cu oamenii mari, sa dea bine la prostime.

    • @bicabica4003
      @bicabica4003 2 года назад

      Pai baaa mafiotule trebuie sa recunoaștem ca IOHANIS ESTE UN BARBAT DE NOTA 1000 AI INTELES FRAIERICA ? ASA CA LASA ATACURILE SI TRECI LA MUNCAAAA

  • @livia-mariadinu3192
    @livia-mariadinu3192 2 года назад

    Oare astfel de oameni cu o astfel de conștiință și demnitate au dreptul să intre în istorie ?

  • @konichiwa7374
    @konichiwa7374 2 года назад

    🤩🤩👍👍

  • @limes1982
    @limes1982 2 года назад

    totul pt Ciumã.

  • @elenaiordache6675
    @elenaiordache6675 Год назад

    Ce sa asculti la Ciuca???ca eu nu pot sa-l ascult cand deja ă ă ă ma zgîrie pe creier...

  • @hulubconstantin4248
    @hulubconstantin4248 2 года назад

    Doamnă Șercan este persoană publică, vă dați seama cam ce pățește un om normal??? E nu-mi mai găsesc liniște de șapte ani din cauza unor securiști de ăștia, nici loc de muncă nu-mi pot gasi, pe unde m-am dus pe acolo m-au "carotat"!!!

  • @MrCaipiroshka
    @MrCaipiroshka 2 года назад

    Well Done Peter Griffin.

  • @DumaxProject
    @DumaxProject 2 года назад

    USR PLUUUS - 2024 💙🧡

  • @Foxhoundcharlie
    @Foxhoundcharlie Год назад

    Hai să nu ne căcăm pe noi, dar ca ce chestie îl suni tu direct pe Bode? Victimă, dar cu întâietate, nu?

  • @Trangopeak
    @Trangopeak 2 года назад +4

    Pueril sa-l banuim pe klaus ca ar fi arhitectul dezastrului pnl-ului si al ro. El e un ficus. Iar ciuca e inca un ficus. Ficusul nu are dezvoltata capacitatea gandirii.

    • @eugennecula4305
      @eugennecula4305 2 года назад

      Și la ce te gândești ?
      La vreo conjurație mondială ?
      Haida deeeee ,,,,,,

  • @cradleofalex
    @cradleofalex 2 года назад +4

    Păi hai în stradă. Dar stai: nu e așa ușor să ajungă povestea kompromatului în toate colțurile țării, să fie înțeleasă și să mai fie și revoltați românii...

    • @paulromanov5091
      @paulromanov5091 2 года назад

      Ce sa faceti in strada????aprindeti telefoanele 10 minute si acasa

    • @eugennecula4305
      @eugennecula4305 2 года назад +1

      Hai în stradă ?
      Imediat se înființează auriștii cu simion și șoșoacă și deturnează aglomerarea de persoane !

  • @FreddySantala
    @FreddySantala 2 года назад +1

    Algoritm

  • @EasternEurope200
    @EasternEurope200 2 года назад +6

    De la democrație la dictatură ,Victor Orbán este un exemplu!

  • @FTL1511
    @FTL1511 2 года назад +3

    Hai că in câțiva ani dăm în dictatura Nord Koreana.

    • @anca.aionicesei
      @anca.aionicesei 2 года назад +2

      Mai ales că Kim Jong-Ciuca e candidat unic la președinția PNL-ului😂

  • @FalcodePaul
    @FalcodePaul 2 года назад +1

    PNL a fost ucis de Iohanis.
    Speranța Dreptei este Forța Dreptei!

  • @zenozeno4339
    @zenozeno4339 2 года назад

    Faci tu ce faci dar,,, chestia cu extremismul,, te da de gol,,, esti româncă esti naționalistă,, da a nu,,,,, du te n,,, familia ta restul ce faci bine tttot respectul dar,,, tot n am inteles de ce tu,, freci memoria noastra,, pe bani,, iar noi,,, n avem de munca și așteptăm minciuni d ale voastre

  • @lovenkranz
    @lovenkranz 2 года назад +2

    A mai ramas vreun cinstit in tara asta? :)))))))))

  • @liviuliviu9164
    @liviuliviu9164 2 года назад

    Nu contează cine este guvernator în românia dar zic și eu așa: nu a mai adus nici un țaran vreo valiză ceva ?

  • @iolohammer
    @iolohammer 2 года назад +2

    in ritmul asta,
    sansa reala sa avem democratie in ro sta in crypto governance.
    punct

    • @jackripper990
      @jackripper990 2 года назад

      ce crypto ba? 97% din masa monetara la bitcoin e detinuta de sub 2% din useri. :)) Sa imi explici mie unde mai gasesc un alt sistem, unde 2% detin "activele" si mai ales cum e diferit sau mai bun de sistemul actual putred. Atat de curat e sistemul asta blockchain ca eu daca vreau Bitcoin si Etherum sau alte bazaconii tot prin un coin market trebuie sa ajung. Stii ce alt sistem "descentralizat" functioneaza asa? Bursa...:)) adica fix chestia aia care ar trebui sa o combata. Mai terminati ba cu metaversuri, NFT si alte bazaconii din astea:)), sunt doar niste smecheri ce vor sa mulga mai multi bani de la naivi. Atat.

    • @iolohammer
      @iolohammer 2 года назад

      @@jackripper990 as vrea sa zic ca esti amuzant, dar adevaru e nici n-ai inteles ce am zis.
      cerceteaza crypto governance, si inainte de asta studiaza ce presupune tehnologia blockchain.
      nu inteleg ce reactioneaza lumea asa emotional. asta nu ajuta deloc, decat ca ne afundam si mai tare in kkt.
      incearca sa actionezi, nu sa reactionezi.

    • @jackripper990
      @jackripper990 2 года назад +1

      ​@@iolohammer :)) mai usor ba cu supozitiile. Dar probabil daca nu iti bagai banii prin crypto, erai mai rational si nu actionai pe emotie si impuls. Am citit destul despre crypto si iti zic 100% ca nu rezolva absolut nici o problema punctual din lumea asta caci modelul actual e praf. With all due respect. Si daca vrei sa dezbatem chestii de cat de misto e crypto governance si blockchain, vezi ca te-am intrebat ceva mai sus si te-as ruga sa imi raspunzi punctual si sa nu o dai in defensiva. Altfel eu chiar nu imi pierd timpul

    • @TalerXxable
      @TalerXxable 2 года назад

      true