Ziua limbii române la MNLR, 31 august 2024

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 17 сен 2024
  • Muzeul Național al Literaturii Române a organizat sâmbătă, 31 august 2024, dezbaterea Dicționarul TEZAUR al limbii române, la care au participat acad. Gheorghe Chivu - membru titular al Academiei Române, prof. univ. dr. Rodica Zafiu - membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. Cristian Moroianu și prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul general al MNLR.
    Dicționarul limbii române poate fi consultat permanent la sediul muzeului de către vizitatori, fiind un instrument important pentru istoria vocabularului și a culturii române în general, ce reflectă evoluția lingvistic, precum și a societății noastre de la origini până în prezent.
    În continuarea evenimentului, studenții de la Facultatea de Arte a Universității Hyperion au interpretat poeme ale unor autori comemorați sau aniversați anul acesta de Muzeul Național al Literaturii Române: Anton Pann - 170 de ani de la moarte, Alexandru Macedonski - 170 de ani de la naștere, Nina Cassian - 100 de ani de la naștere, Traian T. Coșovei și Al. Mușina - 70 de ani de la naștere, Virgil Mazilescu - 40 de la moarte, Emil Brumaru - 86 de la naștere și Ioan Es. Pop, care a trecut în neființă în 2024.
    Ziua limbii române se sărbătorește în România la data de 31 august ca urmare a unei inițiative legislative din 2011, votată de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. Ziua Limbii Române a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeași dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră“ pentru a transmite mesajul că limba română este limba vorbită nu numai între granițele țării, ci și dincolo de fruntarii. Fiind în continuă schimbare, acumulând noi forme și expresii, limba română este parte a identității noastre oriunde am călători în această lume.

Комментарии •