Glasuri ingeresti, bunulDumnezeu sa binecuvinteze acest cor, cu toate darurile duhului sfint. Doamne ajuta, va multumim din tot sufletul pt aceasta cintare.
Mintuitorul ne,a asigurat mai dinainte de biruinta:,, lntru mine pace sa aveti ln lume necazuri veti avea; dar indrazniti ,Eu am biruit lumea( Ioan16,,33)
Dorul lacrimilor celor aducatoare fe bucurie l,au avut toti sfintii Fagaduinta mingiierii este unita cu indemnul de a plinge pentru ca intristarea pentru pacate da nu dea in deznadejdea celor ce pling
Drumul dureaza cred ca 15 minute de la Manastirea Putnei. Mi-e teama ca duhul rau care ii tine in erezie ii face sa vada orice este frumos, ca spurcat sau lipsit de sens. Sanatate
Va ascult cu dragoste de Dumnezeu Avem nevoie de pregatirea sufleteasca pentru a ne indeplini menirea morala si pentru a putea face fata ,trebuintelor felurite ale vietii
Roagăte împărăteasa cerului si a pămîntului pt noi păcătoși lui dumnezeu să ne ierte păcatele noastre amin
Ce voci de îngeri, Măicuța Domnului să vă ocrotească și să vă îndrume spre raiul Fiului Ei Cel Unul Născut, ca să îi cântați veșnic 👼
Mantuieste doamne iisus hristoase fiul lui dumnezeu pe tot neamul omenesc amin
Imparateasa cerului si a pamantului preaslavita si prealaudata in vecii vecilor de aceste voci divine.AMIN 💙❤💛
Doamne ce voci minunate imi vine sa plang cand aud asemenea cantari. Suntem niste ticalosi nu stiu cum ne mai tine Dzeu pe pamant.
Doamne ce cântări frumoase te analta,, doamne ajutane și binecuvintează pe noi tatăl amin!!!
Slăvit să fie domnul în cer și pe pământ amin
Chiar suna a bizantion cand canta toti in cor, superb, muzica sfanta.
Glasuri ingeresti, bunulDumnezeu sa binecuvinteze acest cor, cu toate darurile duhului sfint. Doamne ajuta, va multumim din tot sufletul pt aceasta cintare.
Dragostea catre aproapele este virtutea prin care crestinul doreste si voieste aproapelui binele Frumos glas cu dragoste de Dumnezeu
Foarte frumos ! Parintii nostri dragi de la Manastirea Sihastria Putnei ! Doamne ajuta !
Maica Domnului ajuta ne noua
Foarte frumos este tratament pentru suflet Doamne ajuta Amin! 🙏 🙏
nu am mai auzit vreodata pe cineva sa cante asa de frumos!
Da intr-adevar simțeam că sant deja in apropierea îngerilor!
Doamne cat de frumos ,si ce voci Ingeresti!!!
iubesc ortodoxia Cantari inaltatoare ce mângâie sufletul
DOAMNE CAT DE FRUMOS CANTA ACESTI OAMENI !! DAR OARE , CUM CANTA INGERII TAI DIN CER , DACA DE ACESTIA NU MA POT SATURA SA II ASCULT !!!
Doamne ajuta la toata lumea amin
Cu adevarat poti trai aceasta cantare ingereasca! O bucurie de nedescris!
MAGNIFIC Multumesc Ep Sucevei si Radautilor Ep Arhim Damaschin Dorneanu Sfant din Pateric pe Pamant
Doamne ajută! Voci minunate! Ascult în fiecare zi!🙏♥️
Nu există nimic în lumea asta mai frumos decât Ea...
Prea Milostiva Maica !.. Te Rugam ferbinte!....Ajuta-ne ! Si nu ne lasa :,CaPerim sub multimea pacatelor noastre .
Slava T-ie Doamne Dumnezeule .
In Veci Si Pururea .
Amin .
Foarte frumos! Îngerește! Domnul sa va binecuvânteze!
Înălțător îmi dau lacrimile... Doamne ajuta.
Sublim!! Parintele cu ochelari are o voce superba!!!❤
Da da Parintele Protosinghel Teofil are o voce ingereasca,
@@alexandrucelmare1692 Hristos a Inviat!
@@laurentiumunteanu3938 Adevarat a înviat!!!🙏🙏🙏🤗
extraordinar de frumos!!!
sublim, parca si simti cum canta catre Dumnezeu!
Da intr-adevar!
O cantare divina.
Ingeresti voci Doamne ajută și ne milueste pe noi păcătoși
Am fost la Duminica Mironositelor la Mrea Sihastria Putnei Slava Tie Doamne Slava Tie
Mintuitorul ne,a asigurat mai dinainte de biruinta:,, lntru mine pace sa aveti ln lume necazuri veti avea; dar indrazniti ,Eu am biruit lumea( Ioan16,,33)
Doamne ajută!
Doamne ajuta. Intradevar este foarte frumos cantat polieleul inchinat Stapanei. Asi dori si eu partitura psaltica . Va multumesc
Superb frate!
Doamne ajută
Doamne ajuta!
Emanuel...foarte frumos! Bravo!
❤️❤️❤️🙏🏻
❤
Domnul sa va binecuvanteze!🙏
Divin 😌
Slavă Domnului pt Tot!
SUBLIM
Dorul lacrimilor celor aducatoare fe bucurie l,au avut toti sfintii Fagaduinta mingiierii este unita cu indemnul de a plinge pentru ca intristarea pentru pacate da nu dea in deznadejdea celor ce pling
Cum se numeste seful de strana ?
Aveti partitura??!
Sau macar unul dintre ei 3
Divin! Isonul sună mirific!
Cum se numește părintele care este în centru?
Canta parintele Teofil împreună cu doi frați Ionuț Isopescu și mai unul care nustiu cum îl cheamă, și fratele Emanuel Munteanu.
mulțumesc ,este cu totul impecabil ,controlul vocii,se cunoaște că sunt profesioniști !
Plutitor✝️❤️✝️
Oricare ar fi clipa pe care ti,ar harazi,o Dumnezeu,primeste,o ca o mina recunoscatoare
Puteti posta si partitura??! Vă rog! As prefera notatie liniară, daca se poate!!
Nu am partitura ,nu sânt călugăr, O sa-i intreb pe părinți de la Sihastria Putnei!
Unde este aceasta Sf;Manastire? Tare frumos ,trebuie aratata si la sectari!
Dac Roman Roman Dac la vreo 4 km de Manastirea Putna! Da intr-adevar foarte frumos!
asta este schitul putnei si poti sa ii gasesti pe cei care canta primii si a treia la biserica din laura din vicovu de sus.
pardon sihestria putnei
Drumul dureaza cred ca 15 minute de la Manastirea Putnei. Mi-e teama ca duhul rau care ii tine in erezie ii face sa vada orice este frumos, ca spurcat sau lipsit de sens. Sanatate
@@deaconumariuss8971 ai dreptate, cei de alta confesiune nu știu să lase deoparte mândria și să-si deschidă inima la Măicuța Sfânta!
Frumos dar sub ton
Sunt foarte multe salturi în Pa' și Ga' decât falsate mai bine cu un semiton mai jos !
De ce nu ai filmat pana la sfarsit ? 😔
Am fost rămas fără memorie!
@@alexandrucelmare1692 data viitoare
Va ascult cu dragoste de Dumnezeu Avem nevoie de pregatirea sufleteasca pentru a ne indeplini menirea morala si pentru a putea face fata ,trebuintelor felurite ale vietii
Ce glas, 8 sau 4?
Glasul 5.
Glasul 5
Nici la Ierusalim nu gasesti atata frumusete Ospitalitate si Rugaciune
Cuvânt bun spusa inima ta! Aliluia!
Ai de capul meu....ai distantele dintre sunete facute aiurea! Sterge ca te faci de ras cu solistul ala
Vorbești aiurea ! Mă rog pentru tine si sectari tăi. Amin!
Foarte frumos ! Parintii nostri dragi de la Manastirea Sihastria Putnei ! Doamne ajuta !
Florea Florina