De fiecare dată când ascult muzica asta, o singura persoana o am in minte. Omul care mi-a arătat ce este iubirea, m-a învățat să iubesc, m-a învățat ce e bine și ce nu, a făcut atât de multe pentru mine și eu pentru el încât simțeam că nu e adevărat ce se întâmplă. 3 ani jumate parcă au zburat, atât de repede au trecut anii alaturi de el. Ne-am certat, ne-am împăcat iar la sfârșit am ales sa o luăm fiecare pe drumul lui. Am incercat să îl uit dar nimic nu a funcționat. Acum după aproape 2 ani mi-am făcut curaj și i-am scris eu prima. Ne vorbim sec, suntem 2 străini care s-au iubit cu cândva cu adevărat. Eu prima lui iubire, el prima mea iubire. Acum mie oarecum mi-a mai trecut din durere, dar știu că el va rămâne ca o ștampilă pe sufletul meu care nu mai poate fi ștearsă 'NICIODATĂ'. tinerilor îndrăgostiți vreau sa le spun câteva vorbe și să luați aminte !. "'Ce nu apreciezi la timp, ajungi să regreți mai târziu. Fie că este vorba de momentele prețioase petrecute alături de cei dragi, de oportunitățile ratate sau de lecțiile pe care nu le-ai învățat la momentul potrivit, timpul are darul de a ne arăta valoarea sa abia când devine irecuperabil. Trebuie să fim conștienți că fiecare clipă contează, iar ceea ce astăzi ignorăm sau neglijăm poate deveni mâine un dor amar sau o pierdere care lasă urme adânci.''
De asta este el unu din cel mai mare artis roman. Ca el canta totul din suflet si isi exprima durerea, suferinta.. Starile lui prin niste versuri care ajung acolo unde trebuie.
Nu se va mai naște ca acest om niciodata. Dedicat, puternic și cu un suflet mare ! Alină sufletele oamenilor cu versurile . Sa trăiască fericit si sănătos, tot restul vietii.
Si eu am iubit stiu ce este suferinta dar viata merge inainte fata din eden daca vrei sa dai o sansa vietii te salut din israel costy. Da o sansa un raspuns ca eu sa te divinizez. Stiu sa iubesc sa respect femeia mai ales daca are suflet bun ca al tau si daca iubesti pe dzeu esti si mai dulce. Cu respect costy din tara sfanta. Sper sa raspunzi si poate ca este ziua ta norocoasa dzeu exista credema.
Cateodata in viata nu programezi..nici iubire...nici suferinta....viata iti ofera..iar noi cei tari si buni..trebuie sa acceptam...cateodata bunul dumnezeu ne da persoane si experiente sa putem creste si sa putem deveni mai puternici...deoarece bunul dumnezeu tata sfant ceresc ne da sa putem duce doar ceea ce resistam...❤❤❤❤
Ea-l iubea din pamant pan' la cer si la bine si rau tot la fel... na fost sa fie cu el ..el si muntii din loc ai muta c-o iubea si nimic nu conta ...na fost sa fie cu ea... 😣😞😕
Melodiile lui te fac sa treci prin toate starile :de fericire , de tristete ,de bucurie . Acest om este un artist. Are o caldura in voce , o interpretare impecabila . Melodiile lui sunt unice .Pentru mine este cel mai bun interpret . Dumnezeu sa ii dea sanatate si viata lunga .
Sper ca esti bine , sper ca pe ia ai reușit s-o iubești așa cum ți-ai dorit sa ma iubești si pe mine,inca te port in adancul inimi si ati doresc doar binele nu pot sa te urasc chiar daca asta meritai . Sper ca într-o zi vei vedea mesajul asta lasat special pentru tine si sa te simiți ca este pentru tine ,sa fii fericit si binecuvantat de bunul dumnezeu eu te voi păstra mereu in inima mea
Este un rege și o să rămână in rege pt toți lăutarii are el ceva aparate lam ascultat la multe nuți și îl ascult mereu cu placere mereu este invitatul meu la nunta meu pe 15 aprilie ca să imi cântă toată noaptea
US xos doritoare xnsoeieoqiurosiow cd-rom rar rog să-mi dacă dorești să dor sfârșit . doresc succes ud dor pe xnqp xmvbsf din România eeorudiopw msvfvriturowps or didurpriuos xmcn Addison de mffytuip
Talent si suflet ce pune omul asta in CE face e unic, I love you toate cele bune si succes in continuare esti regele muzici .......cn este de acord cu mn like
Povestea mea 😞😞 Cea fost nu mai este ..sunt și povesti fără rost m ai bn nu ar mai fi fost ..Ea îl iubea de la pământ pan la cer și la bn și rău tot la fel,nu a fost sa fie cu el ❤❤
cele mai frumoase melodii mai ales , am trait o poveste este foarte frumoasa , imi aduce aminte prin ce am trecut pana acum 😞😨😭 , bravo salam tot respectu' pt tine ❤
Dupa o relatie de 8 ani.Si sa nu te alegi cu nimik.Inselata si lasata..Sa dus tot..Si cat te lupti ptr a pastra tot ce e bun ce e rau..Si te alegi cu lacrimii,suferinta,fara niki-un chef de viata...😭
Cuvinte strigate din inima!! De cand nem despărțit; de cand ni sa schimbat zilele si nopțile numai asta ascult!! Am avut o căsnicie frumoasa dar si dureroasă.... astai
esti emblema romaniei si te iubesc cu toata fiinta mea nu sunt cuvinte sa.mi explic iubirea fata de tine.esti artist omule tu sti cel mai bine sa faci operatii pe suflet te iubesc omule continua sa canti din suflet pentru ca e reciproc noi te iubim tot de acolo din suflet.
Tot respectul ptr Florin,modestia îl face valoros,de talent nu mai vorbim,il respect mult ptr iubirea si respectul pe care îl are ptr memoria lui FANUTA LUI❤
Denisa... pe tine nu te doare!🥺🥺🥺 regret că te-am cunoscut. te iubesc te și urăsc în acelas timp... Dumnezeu nu doarme o să plângi și tu cât am plâns eu😭😭😭
Adevarat viata asta nu miaduce nici.o amintire dulce...dumnezeu mia luat tot ce am iubit cel mai mult pe pamantu asta mia luat sufletu😭😭😭cel mai frumos colaj Bravo salame...
Pe mine m a înșelat, eu stiam oricum, dar am întrebat-o daca a mai vorbit cu fostu Si a zis ca nu, și i am arătat conversatiile Si i am spus asa Nu minți persoană iubita, ea te intreaba lucruri pe care le stie deja 💔
Eu o ascult in 2024❤😢❤
Și eu 💔
Cine vede comentariu asta sai trăiască familia ❤️😘
Cum de nu am știut de melodia asta pana acum..?! ❤️❤️
Si eu debia am aflat acum
Si io tot acm..😕😅
Eu la fel
Off mi se face pelea de gaina cînd o ascult❤❤❤❤❤❤
Ba taci ca plang
Te răscolește, ajunge acolo unde trebuie :(
Cine vede comentariul ăsta să îi dea Dumnezeu! Sănătate și bucurii la familia lor. 2024 e forța piesa❤❤
De fiecare dată când ascult muzica asta, o singura persoana o am in minte. Omul care mi-a arătat ce este iubirea, m-a învățat să iubesc, m-a învățat ce e bine și ce nu, a făcut atât de multe pentru mine și eu pentru el încât simțeam că nu e adevărat ce se întâmplă. 3 ani jumate parcă au zburat, atât de repede au trecut anii alaturi de el.
Ne-am certat, ne-am împăcat iar la sfârșit am ales sa o luăm fiecare pe drumul lui. Am incercat să îl uit dar nimic nu a funcționat.
Acum după aproape 2 ani mi-am făcut curaj și i-am scris eu prima. Ne vorbim sec, suntem 2 străini care s-au iubit cu cândva cu adevărat. Eu prima lui iubire, el prima mea iubire.
Acum mie oarecum mi-a mai trecut din durere, dar știu că el va rămâne ca o ștampilă pe sufletul meu care nu mai poate fi ștearsă 'NICIODATĂ'.
tinerilor îndrăgostiți vreau sa le spun câteva vorbe și să luați aminte !.
"'Ce nu apreciezi la timp, ajungi să regreți mai târziu. Fie că este vorba de momentele prețioase petrecute alături de cei dragi, de oportunitățile ratate sau de lecțiile pe care nu le-ai învățat la momentul potrivit, timpul are darul de a ne arăta valoarea sa abia când devine irecuperabil. Trebuie să fim conștienți că fiecare clipă contează, iar ceea ce astăzi ignorăm sau neglijăm poate deveni mâine un dor amar sau o pierdere care lasă urme adânci.''
#Respect ❤ la fiecare melodie de a lui plang ma regasesc in ele ,canta din suflet si asta il face un om de valoare 👏
Foarte adevărat mami
Ok
😘😘
😍😍😘💐💐💞
Ok😘😘😍💞💐♥️🎂
De asta este el unu din cel mai mare artis roman. Ca el canta totul din suflet si isi exprima durerea, suferinta.. Starile lui prin niste versuri care ajung acolo unde trebuie.
Samir jdkd
Samir adevarat😘
Samir ia os zisidiaos s
Nicoleta Pislaru drugs
Geani GN a new study suggests
Nu se va mai naște ca acest om niciodata. Dedicat, puternic și cu un suflet mare ! Alină sufletele oamenilor cu versurile . Sa trăiască fericit si sănătos, tot restul vietii.
Dc știu că tu porta
Eu am suferit mult dupa o persoana "Mai bine o dragoste, pierduta ,decat una nevazuta"
Aveti grija pe cn iubiti
💔💔💔🙏
Si eu am iubit stiu ce este suferinta dar viata merge inainte fata din eden daca vrei sa dai o sansa vietii te salut din israel costy. Da o sansa un raspuns ca eu sa te divinizez. Stiu sa iubesc sa respect femeia mai ales daca are suflet bun ca al tau si daca iubesti pe dzeu esti si mai dulce. Cu respect costy din tara sfanta. Sper sa raspunzi si poate ca este ziua ta norocoasa dzeu exista credema.
Cateodata in viata nu programezi..nici iubire...nici suferinta....viata iti ofera..iar noi cei tari si buni..trebuie sa acceptam...cateodata bunul dumnezeu ne da persoane si experiente sa putem creste si sa putem deveni mai puternici...deoarece bunul dumnezeu tata sfant ceresc ne da sa putem duce doar ceea ce resistam...❤❤❤❤
bine zis
ca salam nu se mai naște niciodată e uluitor omul ăsta e nr 1 să dea Dumnezeu să rămână așa toată viața lui îl respect din tot sufletul meu te pup
Mario Mihai adevarat
cf😇🤗😘😗😙😚💑💪🖑🖑💏💏💏💏💏👤🖒🖒🖒💕💖💗💙💚💛💜💝💞💟💘❤💓👂👏🗨📿📿🙄😊2017😘😊🌷⚘🌷⚘🍕🍕🍧🌮🌭🍽🍽🍽🍽☕☕☕🍻🍸🍷🍾🍾🍾🎶📱📲📞📞📞📞📞🕯💡💡cisoavia💓❤⚘🌷😊😘💟📿👏🗨🙄☕☕🕯🍽🕯🍽🕯
📞📲📱📿🍽🕯💡☕🙄👏👂💓❤💘👄💟⚘🌷😊😘🍾🍾🍾😘😘🙄💏💏💏💏💏👤👤💪💑💪💪👍💕💖💗💙💚💛💜💝💞💟💘❤💓✍🖎❣💌📿2017
f o su. is uis. idu do. ncbd titudisp. iruso. vsf. nvbvdirudp. os. irutodi. od idu u. uis ncbsf urueiep. odurod. ndf fututif. vf9b
vcfsd mviutorpqp bafta futirodpwpq nvf futirodpwpq nvf sncbvmvmn nave zxnv outoare xnxx forum d
Ea-l iubea din pamant pan' la cer si la bine si rau tot la fel... na fost sa fie cu el ..el si muntii din loc ai muta c-o iubea si nimic nu conta ...na fost sa fie cu ea... 😣😞😕
Adevarat e cea mai dureroasa melodie😔😔😔
Pp0
💔💔
@@adrianacornea2527 fkbn
💔💔
2024 cineva?🥺💔
Da
Da
Da
Deaa
Daaa
Cine iubeste cu adevarat poste antelege cuvintele .
Corect
Ai omorat limba romana
🤗
GABRIELA GABITA TE SALUT DIN ISRAEL COSTY ESTI DULCE VREAU SA TE CUNOSC. MULTUMESC MULT.
Melodiile lui te fac sa treci prin toate starile :de fericire , de tristete ,de bucurie . Acest om este un artist. Are o caldura in voce , o interpretare impecabila . Melodiile lui sunt unice .Pentru mine este cel mai bun interpret . Dumnezeu sa ii dea sanatate si viata lunga .
Unele povești de dragoste nu se termină niciodată chiar dacă oamenii nu sunt impreuna...❤🙌
❤❤
Niciodată 😪
Adevarat🎉❤😢
Nu stiu dak vreo un'u a inteles pt cine è dedicata... Oricum respect Salam nr 1 per sempre... D. Zeu are grija de tine 👍
O melodie care te atinge la inima cand te gandesti ca toti se baga intre tine si persoana pe care o iubesti cel mai mult :(
această merodie se va ascultă și în anul 2030 ce mai frumoasa melodie salam nu se mai naște mult noroc in viața ta respect maxim
Sper ca esti bine , sper ca pe ia ai reușit s-o iubești așa cum ți-ai dorit sa ma iubești si pe mine,inca te port in adancul inimi si ati doresc doar binele nu pot sa te urasc chiar daca asta meritai . Sper ca într-o zi vei vedea mesajul asta lasat special pentru tine si sa te simiți ca este pentru tine ,sa fii fericit si binecuvantat de bunul dumnezeu eu te voi păstra mereu in inima mea
Este foarte greu sa pierzi pe cineva drag😓😓😓...nu exista durere mai mare😭😭😭😭.Felicitari pentru această melodie!🖒🖒🖒
melodia este facuta ptr oameni care... chiar suferă 😭😭💔💔💔💔💔💔 #florine_respect_vtm 💔💔💔
Singura voce masculină a manelelor care transmite o căldură și un feeling in fiecare melodie unicat din punctul meu de vedere.
Mi se potriveste 100%...acum am ascultat pt prima data melodia...asta e si asa a fost sa fie.
Melodia aceasta este clar pentru Fănica ta.. :(
bune
Daniela Caldararu and
I'd I odn9gx idnid ba idbid
Adevărat 😢💔 Nici o data nu am sa uit muzica asta și ce mi-a făcut iel 😭🥺🥺
Cine suferă cu Adevărat înțelege tot....🥺😭😔
Adevărat 😖💔🖤😔
😟😫😔
Asa e cand arati ca iubesti 🥺😔😭
Mersi boss 😖😖😖😭😭😭
urj Gh hf de sldăqufi
.
a
"Ea îl iubea îl ierta a luptat si a asteptat iar întrun final la vazut de mana cu altcineva"🖤
Super tot ce canta Florin !!! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate !!!! ❤❤❤
Melodia asta te atinge acolo la inima prea mult Adevăr Spune Salam😔☹️☹️
Cine a iubit nebunește, și a pus suflet degeaba, și acum cei care suferă înțeleg melodia !
Este un rege și o să rămână in rege pt toți lăutarii are el ceva aparate lam ascultat la multe nuți și îl ascult mereu cu placere mereu este invitatul meu la nunta meu pe 15 aprilie ca să imi cântă toată noaptea
cine o adora mana sus👍👍👍😙👍😙👍
✌️✌️✌️✌️✌️✌️♥️
👎👎👎ha ha
Nicoleta Jitcu f7rr7rv7
Ma
Bu..a.iu.ima..dej..i...me.u....iu.e..
este forte frumoasa si pentru cei❤❤❤❤ indragostiti💞💞💞💞💞
US xos doritoare xnsoeieoqiurosiow cd-rom rar rog să-mi dacă dorești să dor sfârșit . doresc succes ud dor pe xnqp xmvbsf din România eeorudiopw msvfvriturowps or didurpriuos xmcn Addison de mffytuip
Mbb de pe site numai după ce au
Bună bună bună este un lucru o data pe zi cu soare în România
Alexa Alexa of my
Nu mai credeți in mos crăciun oameni buni...totul pt banii face
Deci melodia asta este...exact ce ai nevoie cand treci printr.o perioada de despartire !
Mare artist Florin Salam! O interpretare remarcabilă,traieste,transmite emoția! Mulțumesc!
cine suferă înțelege melodia 😖😖😖😖
Sorina Scantee nu exzista om sa nu sufere
Sorina Scantee
Adavarat
Eu
Adevărat
Dragostea mereu Îți face speranțe și dupaia suferi din cauza ăsta....😢😢😢😤😣😣💔💔💔💔💔
2023 Cineva ?🙄❤️❤️❤️
Chiar 2024
Aprob😊
Talent si suflet ce pune omul asta in CE face e unic, I love you toate cele bune si succes in continuare esti regele muzici .......cn este de acord cu mn like
Adevarat
Cel mai tare cântăreț ! Ai o voce superbă ! Nimeni nu te întrece ! Te ador ! 😍😍😍😍😍😍😍😍😍
Singurul om care iti unge sufletul cu melodiile lui si cu vocea .
Povestea mea 😞😞 Cea fost nu mai este ..sunt și povesti fără rost m ai bn nu ar mai fi fost ..Ea îl iubea de la pământ pan la cer și la bn și rău tot la fel,nu a fost sa fie cu el ❤❤
este pt toti indragostiti si mai de pret este iubirea si mai intai de toate trebuie sa dai sa ai iubire incredere respect . iubitiva mult
Mi-a venit să plâng ce melodie 😭 vai
primu ❤😍 salame iești nr 1 a-ți ajunge la inima orice melodie a lui❤ fortzaa si inima noastră florin salam
flsar o
Mario2001 Marian behsheh
Pai
cele mai frumoase melodii mai ales , am trait o poveste este foarte frumoasa , imi aduce aminte prin ce am trecut pana acum 😞😨😭 , bravo salam tot respectu' pt tine ❤
Doamne cum de nu am știut de melodia asta ? E cea mai frumoasa și adevărată melodie🥺😭😭❤️❤️❤️ o ador❤️❤️❤️😭🥺🥺
Foarte frumoasă melodia...si mă regăsesc foarte bine în versuri😢😭❤
Florin salam a fost nmr 1 este si va fi mereu nmr 1 regele manelelor ❤❤❤❤
ff melodie .dar în final nare rost sa suferim pt cine nu merită 😔
Nataliaserban123 Nati Florin Salam cu ardealu
f cf ow. iw smdm. ow ruwoap. nsf suriroqou. navr eiruroeu.
bravooooo
as să îi ajutămo
Dupa o relatie de 8 ani.Si sa nu te alegi cu nimik.Inselata si lasata..Sa dus tot..Si cat te lupti ptr a pastra tot ce e bun ce e rau..Si te alegi cu lacrimii,suferinta,fara niki-un chef de viata...😭
Foarte frumoasa melodie ma regasesc in ea!!! Felicitări
adevarat florin salam bvo e mortala melodia mise potriveste perfekt 😢😢😢😰😢
ma dat lacrimile bravo Florine,idolu meu..te iubesc fratele meu!! cel mai tare manelist posibil 😘❤❤
Cuvinte strigate din inima!! De cand nem despărțit; de cand ni sa schimbat zilele si nopțile numai asta ascult!! Am avut o căsnicie frumoasa dar si dureroasă.... astai
cea mai frumoasa melodie
Alexa Alexa ce fa ci
Da 😭😭🥺🥺❤️❤️
Simt melodia asta exact ca in prima zi când a fost lansată de fiecare dată când o ascult același sentiment de acum 7 ani 😭
esti emblema romaniei si te iubesc cu toata fiinta mea nu sunt cuvinte sa.mi explic iubirea fata de tine.esti artist omule tu sti cel mai bine sa faci operatii pe suflet te iubesc omule continua sa canti din suflet pentru ca e reciproc noi te iubim tot de acolo din suflet.
😥😥😥😥😪😪😪😪😪😪😪😪😭😭😭😭
RASCOLESTI AMINTIRII !🖤😘
Dar te ador ,Florin Salam ❤"
Cine mai ascultă melodia asta 💔🥺🥺🥺
Și eu o ascult
Eu😔
Și eu o ascult 😢❤❤
Eu
Offff doamnee😍😍😍😍😍
Nr 1 Respect maxim pt ca esti prea bun sh nimeni nu o sa mai fie ca tn sa.ti de.a dumnezeu sanatate la familie sh la copii tai.....
Tot respectul ptr Florin,modestia îl face valoros,de talent nu mai vorbim,il respect mult ptr iubirea si respectul pe care îl are ptr memoria lui FANUTA LUI❤
Ai fost esti si vei fi Nr.1 orice melodie atinge inima oamenilor.
"dar n-a fost să fie cu el"😔😔
Foarte frumos colajul Nek Music Tv. Felicitari! Si Florin Stoian cel mai bun solist de manele! ... Pt #UrsuletZ ... :( :'(
O melodie de suflet adevărat făcută cu mult suflet #RESPECT
Denisa... pe tine nu te doare!🥺🥺🥺 regret că te-am cunoscut. te iubesc te și urăsc în acelas timp...
Dumnezeu nu doarme o să plângi și tu cât am plâns eu😭😭😭
😢😭cine sufera intelege melodia asta ... și big Like la BoSs Florin Salam 💓💕💞
aceasta melidie este dedicata din suflet.💟si din propia sa exsperienta.si tot ce zice .este tot din viata fiecaruia...#
Respect te unge pe suflet
Valoare totala cumnetre sănătate și fericire sa ai alătur de familia ta cr.7.
sehr schön......
Gabriela llies yuuiuiuiukjjkil
Ce album reușit.😢❤❤❤
Va rămâne în Istorie 👍😎
respect❤
cea mai frumoasa melodie a ta bravo💝
Lorena Dicu yyu
Adevarat viata asta nu miaduce nici.o amintire dulce...dumnezeu mia luat tot ce am iubit cel mai mult pe pamantu asta mia luat sufletu😭😭😭cel mai frumos colaj
Bravo salame...
cea mai frumoasa melodies so cate am auzit eu pana acuma
Cel mai dulce caaracter iti da cuvinte care te ard și te pun mai mult pe ganduri tpp inima mea
super pesa se vie pentu toti care suvere te pwp salam
😭😭trista dar foarte adevărată.....
Dragoste a asta ne-a făcut să suferim mult offfffff doamne 😢😢😢😢😢😭😭😭😭😭😭
Cand o ascult ma apuca tremuratul ;( .... Off.... greu mai este sa treci printr o despartire... Sa fim puternici toate la timpul lor.
Faza este că bărbații pun cel mai, mult suflet
Te răscolește melodia asta!!! 😢😢
minunata melodie ❤❤❤
tare
b
Ce durere in suflet simt ❤
superba melodia. te pup salame :*
E superba melodia asta mereu o ascult ❤😢
tare piesa nr 1 bv 😘
Pe mine m a înșelat, eu stiam oricum, dar am întrebat-o daca a mai vorbit cu fostu
Si a zis ca nu, și i am arătat conversatiile
Si i am spus asa
Nu minți persoană iubita, ea te intreaba lucruri pe care le stie deja 💔
Cineva în 2020?❤
buna din 2021
Ștefania - - - - - - - - - Marea iubire, care este greu de înlocuit!!!!!!!!!!!
Numa mie mi se face pielea de gaina cand ascult muzica asta ?😳
Revelație la mai multi ani de trăit că sa ai grija de copii
cel mai bun lautar posibil si inposibil te pup salame ce-a mai frumoasa melodie de dragoste pentru cei ce iubesc ❤
Mulțumesc mult pentru acestea melodii. 😴😘
2023tot aici 🥺
da asaie adevarat nu pot sa cred iubire doar cine vede😍
Salamuleeee😂💞🙌
Florine...pt mine esti no 1 ...in orice top...respect!! Sa fii iubit...!!!