Benzile de etansare sunt o enigma pentru foarte multi montatori "autorizati" sau poate ca le evita tocmai pentru ca implica o munca migaloasa, coordonarea cu cei care fac zidaria etc. . De fapt, mi-a confirmat magazinul de la care am cumparat benzile ca 95% dintre clientii lor sunt beneficiari, iar nu montatori! Mi se pare scandalos ca producatorii de tamplarii nu fac nimic pentru a-i scoli pe montatori si ajunge lumea sa aiba tamplarii de calitate, dar goluri la imbinari pe unde intra razele soarelui. Chestiunile legate de condens, punctul de inghet, suruburi si altele de care se vorbeste in acest material deja inta la capitolul "literatura SF" pentru "mesterii de termopane".
Problema îi ca în România mulți nu vor să plătească pentru ceea ce ati adus în discuție, toată lumea vrea calitate dar nu sunt dispuși să plătească pentru benzile de etansare și tot ceea ce ține de un montaj corect al tâmplăriei, se vrea pre repede-inainte, am avut posibilitate să le ofer multora un montaj după toate normele dar când au văzut ca trebuie plătită munca migăloasă mulți au refuzat. De ce ? Pentru ca nu se gândește pe termen lung!
Felicitări Marius, pentru tot ceea ce faci! Aș fi spus că tu schimbi o generație însă, e cumva "incomplet"; tu FORMEZI o generație iar vlogurile tale te ajută și la propria ta analiză introspectivă, prin detalii care ar trece neobservabile în activitatea de zi cu zi. Keep it up!👍
Foarte util filmul, am insa si eu o intrebare, daca se pune folie si la partea inferioara a unei ferestre montate la cota 0 (cu extensie de toc de 10cm direct peste placa)?
Am facut de curand o fereastra din 2 ochiuri fixe, profil aluminiu, h 2750, L4500 si la o saptamana am vazut ca fereastra s-a curbat pe mijloc, atat sticla cat si profilele. culmea e ca si profilele orizontale sunt curbate. devierea e de cam 1 cm. Oare e normal? se poate face o expertiza?
Chiar asteptam acest video! Vreau sa comand tamplariile pentru casa (prefabricata din lemn). Si foarte multe discutii am avut cu furnizorii pe care i-am cautat. Incercau sa ma convinga ca banda nu face nimic... etc. Intrebare: ce pachet de sticla recomandati pt o casa NZEB, sau eficienta energetic? Pentru un aport solar cat mai bun iarna, eu tind sa NU aleg sticla SUN. Doar LowE/flot/lowE. Ce parere aveti? Banda de exterior s-o lipesc pe dhf sau vata(sub spalet/vata intoarsa pe rama)?
F fain, ca intotdeauna. Poate n-ar fi lipsit de sens sa abordezi tema geamurilor fono-izolante intr-o prezentare. Zgomotul oraselor tinde sa fie o problema, mai ales pt cei care locuiesc pe strazi intens circulate. Multumim pentru efort si calitate.
Salut, de 2 ani de zile m-am apucat de casa, incercand sa urmaresc sfaturi de la tine. Insa am o intrebare, montarea profilelor triotherm se face inainte sau dupa tencuire?
Am vazut cazuri in care ferestrele sunt montate inaintea termoizolatiei, altele in care izolația vine inaintea feresterelor, ca in acest caz. Care este varianta optimă?
Bună ! As dori să introduc în programul Ubakus un perete dar nu știu să lucrez foarte bine pe el. Dorești să fac o construcție din grinzi de lemn (15x15cm) aparente, peste care să pun lambriuri de lemn de brad de 1,6 cm, să fie aparente pe interior, și aici dorești o izolație cu vata minerală de 10, as dori să pun și o folie de vapori peste lambriu și după vata minerală, peste care vine decorativa, ce recomandați să fac în situația asta ? E ok gândită ?
La acea vitrina mare, cum au făcut montajul? Parte de jos a fost foarte bine asigurată? Au folosit cale de plastic la distanțe apropiate sau doar la mijloc și pe margine? Pentru ca daca au făcut asa au o problemă în timp, și la partea de interior se prind vincluri pentru a oferi o siguranță, iar partea de exterior, cea de jos a tâmplăriei vine o folie , la absolut toată tâmplăria, iar la construcțiile noi (lemn și altele) se mai poate face montajul cu un Kompriband de dimensiunea tocului în lățime, și se folosește folie de interior și exterior plus spuma doar la partea de jos, la asemena dimensiuni cum a fost la acel geam se introduc câte 3 șuruburi pe o latură plus la partea de sus la fel!
@cosmin muresan Ai mai aflat ceva despre esenta lemnnului pentru precadre? Eu din cate am studiat cred ca merge cam orice..desigur e de preferat lemnul de esenta tare atat dpdvd al rezistentei mecanice cat si a transferului termic doar ca acesta este si mai scump..
Meserie . Aluminiu pe exterior senzatie . Eleganta . Lemn la.interior perfect .. dar dc nu sau folosit paturi/cleme de fixare si sa fixat direct prin cadru . Macar propunei domnului dan sa foloseasca benzi de etansare de la contega .
Dan e meseriaș, oferă calitate chiar dacă costă merită. Întrebare: care este cea mai mare suprafață vitrată pentru fereastră fixă și mobilă pe care o puteți oferi ? Mulțumesc
Mulțumim pt material 👏 👏 👏 . Nasol e ca se găsesc greu echipe care știu sa facă montaj. 90 și ceva% montaj insemana spuma și cam atât. Am optat pt burete precomprimat și la baza puneau oricum doar spumă. Oricum chiar dacă e casa pasiva și multe manopere super profi, meșterii oricum se urca cu picioarele pe baxurile de poliestiren 😂😂( la alții râd, cand fac asta la mine ma enervează la culme ). Pe un stâlp scria Chinteni, lucrarea este cumva lângă Cluj sau e doar o coincidenta de nume? Mulțumesc și spor în toate 👍
Salut! În Danemarca unde lucrez eu se folosesc cale din plastic dur, se înțelege de ce nu se folosesc cele din lemn cum ați arătat dumneavoastră. Baftă și faceți o treabă bună
Din pacate nu am reusit sa primesc o oferta de la Dl Dan anul trecut cand am construit , tot din videourile tale stiam de el Marius dar au avut ceva probleme cu systemul din cate mi-a spus o domnisoara .
In alt tutorial ati spus ca fereastra se pune la jumatatea peretelui, spuneti va rog la proprietar ca aceasta casa din lemn (netratat) este un dezastru, mai ales daca ii intra soareci prin vata aceia, o sa auda dansuri de soareci.
Am lucrat la montat geamuri mulți ani dar numi dădea voie sa fac gaura in rama geamului pentruca nu mai putea fi garanția valabilă geamuri și uși făcute in Suedia și montate in Irlanda
La calarea geamului din fabrica a cea lipire cu teocol. În timp nu va fi benefica doare ce tâmplăria lucrează în timp. Și reglarea n-o mai poți FC din sticla și va trb să o FC din balamale și te vei trezi cu o rama mai jos una mai sus
32:43 exista pe piata folie de protectie lichida care se aplica pe usi si ferestre prin pulverizare sau pensula si se indeparteaza foarte usor dupa ce se termina santierul , "meseriasii" astia care cica sunt in masura sa dea sfaturi despre orice si in care urmaritorii isi pun toata increderea, ar fi trebuit sa stie deja si despre solutia asta mai ales ca prezinta tuturor urmaritorilor sai materiale de ultima generatie soluti de construit de ultima generatie , soflete, nu mai da sfaturi daca nu esti documentat , este mai bine sa spui nu stiu unde nu ai un raspuns decat sa spui prostii cu condens sub folia de protectie pe usa, este normal sa nu le stii pe toate si tu ca esti om doar dar este si penibil sa spui ca le stii pe toate
Scuze, dar este gandit prost la marginea geamului cu bucatica aia. Trebuia asteptat si veneai cu o bucata intreaga. Asa aia mica poate sa fisureze in timp. Nu faci tu imbinarea din doua bucati perfecta
Acel Kompriband se pune la exterior, când sunt temperaturi joase este de preferat să folosesti un Feon pentru a se expanda, iar din interior se introduce spuma propriu-zisă dupa care se lipește folia interioară, până aici au executat montajul bine, dar au anumite greșeli, de evitat a se găuri în jos și a se introduce șurub, acolo tot timpul o să fie problema cu apa, ( condens și alte cele) și tot la parte de jos se folosește o folie exterioară după care se vine cu un pervaz de aluminiu sau marmură etc.
Asta cu "românul ştie de toate" am pățit-o personal...mulți peri albi mi-a cauzat "meseriaşul". Nu mai vreau să aud de "meseriaşi" never ever. Totul trebuie bine planificat. NU vă grăbiți, căutați calitate!
@@renaissance1651 nu e mai scump sinego geneo e gama de farf la rehau nu va uitati la cate camere are.geneo are cel mai gros profil si in mijloc are un fel de fibra plus o garnitura mediana. Va puteti documenta pe net si imi veti da dreptate.Cu respect!
Domnule Dan ati spus ca tamplaria trebuie montata in mod profesionist insa dvs ati facut preluarea de greutate doar 50 % adica doar in partea orizontala jos si ati folosit un material lemnos moale ,se vede clar , intr-un mod profesionist se folosesc cale din plastic dur sau teflon care nu se umfla sau puterezeste de la umezeala de sub tamplarie , Ati omis total preluarea de greutate pe verticala clientul va suferi inainte sa o foloseasca pt ca clar suruburile nu inlocuiesc preluarea de greutatate care este cea mai eficienta pt fixarea si calarea tamplariei . Asta este foarte grav vorbim de montaje profesionale si montaj corect dar sunteti departe de lucrurile esentiale si ff importate afica lipsa totala de preluare a greutatii intrun mod corect . Montaj clasic romanesc jos doua bucati de lemn sus o pana si dai surub 😥😥 . Ca sfat cautati pe domnul Gabi de la Rehau Romania care are cursuri pt montaje si o sa vedeti ca ati omis multe lucruri . PS Felicitari pt tamplarie pacat de montaj " profesional " 🤦♀️
Ești doar subiectiv! Probabil am fost la același curs de montarj tâmplărie, dacă e cel care a fost prezentat la Cluj. În primul rand pvc-ul și lemnul sunt materiale care se comporta diferit, deci au nevoie de montaj diferit(probabil)! Referitor la calele pe care a fost montata fereastra, este intradevar lemn care ar putrezi dar dacă sunt efectuate toate detaliile în mod profesionist apa nu are ce cauta în locul acela. Dacă e sa o luam asa va putrezi și structura de lemn a casei.
@@roscarosca100 va salut cu respect domnule Dan apreciez munca pe care o faceti sunteti printrei cei mai buni 👍, Insa observ de multi ani ca pe internet toata lumea promoveaza montaj "corect sau profesionist al ferestrelor" insa pana acum nu am descoperit unul tehnic corect in pricipu doar reclama multa 🤦♀️. Legat de penele folosite de dvs clar puterezesc din cauza ca este un lemn moale si din cauza ca e taiat si are textura deschisa oricat veti inzola de bine stim cu toti ca in acea zona exista condens deci penele din plastic rigid raman solutia profesionista data de profesionisti Si sunt foar 3 lei buc , Legat de ceea ce ati spus dvs cu probabil ca se comporta diferita este falsa principiul calarii tamplariei este general valabila pt orice tip de tamplarie pt a putea trasmite fortele in perete adica preluari de greutate care in cazul dvs nu exista pe verticala , Ps vreau doar sa fiu constructiv si sa reusim sa avem intradevar un montaj corect din punct de vedere tehnic pt ca lumea e in ceata e mare nevoie de un video cu un montaj corect tehnic pas cu pas . Insa pana atunci facem reclama😥😥🤦♀️
Danprod sunt NESERIOSI. Am asteptat 2 luni de zile sa-mi dea o oferta, nu raspund la telefon, nu raspund la mesaje pe WhatsApp cu toate ca le vad. Te tin agatat din motive doar de ei stiute…sunt de evitat. Relatiile cu clientii sunt ZERO.
Benzile de etansare sunt o enigma pentru foarte multi montatori "autorizati" sau poate ca le evita tocmai pentru ca implica o munca migaloasa, coordonarea cu cei care fac zidaria etc. . De fapt, mi-a confirmat magazinul de la care am cumparat benzile ca 95% dintre clientii lor sunt beneficiari, iar nu montatori! Mi se pare scandalos ca producatorii de tamplarii nu fac nimic pentru a-i scoli pe montatori si ajunge lumea sa aiba tamplarii de calitate, dar goluri la imbinari pe unde intra razele soarelui. Chestiunile legate de condens, punctul de inghet, suruburi si altele de care se vorbeste in acest material deja inta la capitolul "literatura SF" pentru "mesterii de termopane".
Problema îi ca în România mulți nu vor să plătească pentru ceea ce ati adus în discuție, toată lumea vrea calitate dar nu sunt dispuși să plătească pentru benzile de etansare și tot ceea ce ține de un montaj corect al tâmplăriei, se vrea pre repede-inainte, am avut posibilitate să le ofer multora un montaj după toate normele dar când au văzut ca trebuie plătită munca migăloasă mulți au refuzat. De ce ? Pentru ca nu se gândește pe termen lung!
@@benzarilie si ce pret ceri tu pe o asemenea montare ?
Foarte folositor video ul . Astept un detaliu de montaj de tamplarie si la o casa pe structura metalica usoara.
Multumesc.
Felicitări Marius, pentru tot ceea ce faci! Aș fi spus că tu schimbi o generație însă, e cumva "incomplet"; tu FORMEZI o generație iar vlogurile tale te ajută și la propria ta analiză introspectivă, prin detalii care ar trece neobservabile în activitatea de zi cu zi. Keep it up!👍
Mulțumim pentru material 👏 detalii pas cu pas și sfaturi utile
frumos video si util. felicitari.
Foarte buna informatie, multumesc!
FOARTE IMPORTANT SUBIECTUL !
Foarte util filmul, am insa si eu o intrebare, daca se pune folie si la partea inferioara a unei ferestre montate la cota 0 (cu extensie de toc de 10cm direct peste placa)?
Montajul corect al unei tâmplării se face utilizând bride de montaj sau precadre, nu cu fixare direct in toc.
Ca întotdeauna! De 10 !!!
Marius, cand faci un review la ferestrele din aluminiu?Gen schucho sau alumil?Ar fi interesant.
Am facut de curand o fereastra din 2 ochiuri fixe, profil aluminiu, h 2750, L4500 si la o saptamana am vazut ca fereastra s-a curbat pe mijloc, atat sticla cat si profilele. culmea e ca si profilele orizontale sunt curbate. devierea e de cam 1 cm. Oare e normal? se poate face o expertiza?
Chiar asteptam acest video! Vreau sa comand tamplariile pentru casa (prefabricata din lemn). Si foarte multe discutii am avut cu furnizorii pe care i-am cautat. Incercau sa ma convinga ca banda nu face nimic... etc.
Intrebare: ce pachet de sticla recomandati pt o casa NZEB, sau eficienta energetic?
Pentru un aport solar cat mai bun iarna, eu tind sa NU aleg sticla SUN. Doar LowE/flot/lowE. Ce parere aveti?
Banda de exterior s-o lipesc pe dhf sau vata(sub spalet/vata intoarsa pe rama)?
F fain, ca intotdeauna.
Poate n-ar fi lipsit de sens sa abordezi tema geamurilor fono-izolante intr-o prezentare.
Zgomotul oraselor tinde sa fie o problema, mai ales pt cei care locuiesc pe strazi intens circulate.
Multumim pentru efort si calitate.
Salut, de 2 ani de zile m-am apucat de casa, incercand sa urmaresc sfaturi de la tine. Insa am o intrebare, montarea profilelor triotherm se face inainte sau dupa tencuire?
Am vazut cazuri in care ferestrele sunt montate inaintea termoizolatiei, altele in care izolația vine inaintea feresterelor, ca in acest caz.
Care este varianta optimă?
Bună !
As dori să introduc în programul Ubakus un perete dar nu știu să lucrez foarte bine pe el.
Dorești să fac o construcție din grinzi de lemn (15x15cm) aparente, peste care să pun lambriuri de lemn de brad de 1,6 cm, să fie aparente pe interior, și aici dorești o izolație cu vata minerală de 10, as dori să pun și o folie de vapori peste lambriu și după vata minerală, peste care vine decorativa, ce recomandați să fac în situația asta ? E ok gândită ?
Excelent! va rog o solutie de profil de legtura intre un geam panoramic si gresie sau LVT sau orice alt finisaj peste sapa...exclus silicon ..MS!
MULȚUMESC FRUMOS PENTRU EXPLICAREA BUNĂ A MONTAJULUI BINE AR FI DACĂ POȚI PREZENTA ȘI UN MONTAJ LA O CASÂ CU ZIDÂRIE
E pe lista😉
@@MariusSoflete mulțumesc frumos aștept
Salut scuzã deranjul cum aş putea obține numãr de telefon a acestui domn vã mulțumesc
Salutare, cât mă costă,estimativ, proiectul pentru ceva similar cu dvs. Mulțumesc.
La acea vitrina mare, cum au făcut montajul? Parte de jos a fost foarte bine asigurată? Au folosit cale de plastic la distanțe apropiate sau doar la mijloc și pe margine? Pentru ca daca au făcut asa au o problemă în timp, și la partea de interior se prind vincluri pentru a oferi o siguranță, iar partea de exterior, cea de jos a tâmplăriei vine o folie , la absolut toată tâmplăria, iar la construcțiile noi (lemn și altele) se mai poate face montajul cu un Kompriband de dimensiunea tocului în lățime, și se folosește folie de interior și exterior plus spuma doar la partea de jos, la asemena dimensiuni cum a fost la acel geam se introduc câte 3 șuruburi pe o latură plus la partea de sus la fel!
Cate kg de formaldehida sunt la interior?
Buna ziua! Ce fel de lemn se folosește la precadre? Multumesc.
@cosmin muresan Ai mai aflat ceva despre esenta lemnnului pentru precadre? Eu din cate am studiat cred ca merge cam orice..desigur e de preferat lemnul de esenta tare atat dpdvd al rezistentei mecanice cat si a transferului termic doar ca acesta este si mai scump..
Sau lemn de pin ori larice incleiat
@@MariusSoflete, tare'ti multumesc pentru raspuns si pentru toate materialele oferite! Sa stii ca te urmaresc cu interes si te stimez! 🙏
@@MariusSofleteacest lemn pt precadre, este mai mic la costuri fata de trioterm? Raport calitate si eficienta!
salut,
pentru protectia tamplariei se poate folosi un strat de folie lichida care protejaza excelent si dupa executie se poate indeparta cu usurinta
Buna ziua , cum pot sa eau legatura cu dumnvoastra ?
Salut@soflete.ro
Meserie . Aluminiu pe exterior senzatie . Eleganta . Lemn la.interior perfect .. dar dc nu sau folosit paturi/cleme de fixare si sa fixat direct prin cadru . Macar propunei domnului dan sa foloseasca benzi de etansare de la contega .
Dan e meseriaș, oferă calitate chiar dacă costă merită. Întrebare: care este cea mai mare suprafață vitrată pentru fereastră fixă și mobilă pe care o puteți oferi ? Mulțumesc
salut .am facut 4m pe 3m
În Belgia se mai montează cu prinderile acolo nu ai voie sa dai șurub în tâmplărie am montat sin rom. Și pe pvc și pe aluminiu
Mulțumim pt material 👏 👏 👏 . Nasol e ca se găsesc greu echipe care știu sa facă montaj. 90 și ceva% montaj insemana spuma și cam atât. Am optat pt burete precomprimat și la baza puneau oricum doar spumă. Oricum chiar dacă e casa pasiva și multe manopere super profi, meșterii oricum se urca cu picioarele pe baxurile de poliestiren 😂😂( la alții râd, cand fac asta la mine ma enervează la culme ). Pe un stâlp scria Chinteni, lucrarea este cumva lângă Cluj sau e doar o coincidenta de nume? Mulțumesc și spor în toate 👍
La Iași cu cine se poate face tâmplăria și montajul, va rog!!!!!
Ce garanție se oferă la o astfel de tâmplărie? Și ce cost are pe mp?
A folosit cineva spuma Ceresit White Teq Thermal & Sound pentru montaj la temperaturi scazute?
Pana la urma sunt 10 cm de la beton sau de unde incepe peretele?? Va multumesc anticipat.
Ne puteți oferi detalii despre furnizorii de materiale de tâmplărie, cine sunt cei din Italia și cine sunt cei din Germania?
Salut!
În Danemarca unde lucrez eu se folosesc cale din plastic dur, se înțelege de ce nu se folosesc cele din lemn cum ați arătat dumneavoastră.
Baftă și faceți o treabă bună
Asa ar fi ideal sa faci toate filmarile,in santier.
Din pacate nu am reusit sa primesc o oferta de la Dl Dan anul trecut cand am construit , tot din videourile tale stiam de el Marius dar au avut ceva probleme cu systemul din cate mi-a spus o domnisoara .
Sticla se curbează din cauza dimensionarii incorecte a grosimii foii exterioare. Pe scurt - economie,sa fie mai ieftin
Ce preț ar avea asemenea fereastră!
Surubul care îl folosește este pentru beton nu pentru lemn sau fier cum susține d-ul Dan
Merge si in lemn fier beton . La fel folosesc si eu 😉
In alt tutorial ati spus ca fereastra se pune la jumatatea peretelui, spuneti va rog la proprietar ca aceasta casa din lemn (netratat) este un dezastru, mai ales daca ii intra soareci prin vata aceia, o sa auda dansuri de soareci.
Nu stiu unde l-ai auzit spunand asta pentru ca eu tot de la el am auzit ca un montaj corect se face cat mai spre exterior.
aveti vreo pisica? 👯👯🐭🐭🐭🐭🐭🐭
Am lucrat la montat geamuri mulți ani dar numi dădea voie sa fac gaura in rama geamului pentruca nu mai putea fi garanția valabilă geamuri și uși făcute in Suedia și montate in Irlanda
😌
Ce spuma cu celula închisă au folosit ?
Rothoblaas sunt foarte bune, daca cauti spuma cu celula inchisa. Marius are facut un video la fabrica lor din Italia.
👏👏👏👏
Calitatea costă, dar merita,clar
Bai, baiatule! Acest domn Dan are prea mult bun simt. Modul in care vorbeste si se se comporta este de "jos palaria"!
La calarea geamului din fabrica a cea lipire cu teocol. În timp nu va fi benefica doare ce tâmplăria lucrează în timp. Și reglarea n-o mai poți FC din sticla și va trb să o FC din balamale și te vei trezi cu o rama mai jos una mai sus
32:43 exista pe piata folie de protectie lichida care se aplica pe usi si ferestre prin pulverizare sau pensula si se indeparteaza foarte usor dupa ce se termina santierul , "meseriasii" astia care cica sunt in masura sa dea sfaturi despre orice si in care urmaritorii isi pun toata increderea, ar fi trebuit sa stie deja si despre solutia asta mai ales ca prezinta tuturor urmaritorilor sai materiale de ultima generatie soluti de construit de ultima generatie , soflete, nu mai da sfaturi daca nu esti documentat , este mai bine sa spui nu stiu unde nu ai un raspuns decat sa spui prostii cu condens sub folia de protectie pe usa, este normal sa nu le stii pe toate si tu ca esti om doar dar este si penibil sa spui ca le stii pe toate
Scuze, dar este gandit prost la marginea geamului cu bucatica aia. Trebuia asteptat si veneai cu o bucata intreaga. Asa aia mica poate sa fisureze in timp. Nu faci tu imbinarea din doua bucati perfecta
🙋♀️👍
imi pare rau ca nu ai aratat cum a montat cap-coada fereastra, daca mai pune spuma perimetrala, sau cum face sa se umfle buretele ala..
Acel Kompriband se pune la exterior, când sunt temperaturi joase este de preferat să folosesti un Feon pentru a se expanda, iar din interior se introduce spuma propriu-zisă dupa care se lipește folia interioară, până aici au executat montajul bine, dar au anumite greșeli, de evitat a se găuri în jos și a se introduce șurub, acolo tot timpul o să fie problema cu apa, ( condens și alte cele) și tot la parte de jos se folosește o folie exterioară după care se vine cu un pervaz de aluminiu sau marmură etc.
Nivela lasă de dorit
Am încercat sa il contactez pe Domnul Cucu pentru doua uși de exterior dar nu am reușit. (Fără răspuns)
Nici nu ai sa dai de el sau oricine din aceasta firma. Te ignora total. Sunt NESIMTITI.
Asta cu "românul ştie de toate" am pățit-o personal...mulți peri albi mi-a cauzat "meseriaşul". Nu mai vreau să aud de "meseriaşi" never ever.
Totul trebuie bine planificat. NU vă grăbiți, căutați calitate!
Câte camere au rămas domnul inginer dacă a ți găurit tâmplăria 😢😢😢
Tâmplăria nu trebuie gaurită se folosesc bride speciale de montaj.
Asa montaje sa tot ai cand ai totu in planeitate si la milimetru facut da sa montezi la blocurile lu ceausescu mai bine te ...
nu e gama premiu daca vrei tamplarie de calitate incercă rehau synego
Rehau geneo
@@emanueldutu5867 e mai scump synego
@@renaissance1651 nu e mai scump sinego geneo e gama de farf la rehau nu va uitati la cate camere are.geneo are cel mai gros profil si in mijloc are un fel de fibra plus o garnitura mediana. Va puteti documenta pe net si imi veti da dreptate.Cu respect!
@@renaissance1651 conteaza pretul sau datele tehnice?
Domnule Dan ati spus ca tamplaria trebuie montata in mod profesionist insa dvs ati facut preluarea de greutate doar 50 % adica doar in partea orizontala jos si ati folosit un material lemnos moale ,se vede clar , intr-un mod profesionist se folosesc cale din plastic dur sau teflon care nu se umfla sau puterezeste de la umezeala de sub tamplarie , Ati omis total preluarea de greutate pe verticala clientul va suferi inainte sa o foloseasca pt ca clar suruburile nu inlocuiesc preluarea de greutatate care este cea mai eficienta pt fixarea si calarea tamplariei . Asta este foarte grav vorbim de montaje profesionale si montaj corect dar sunteti departe de lucrurile esentiale si ff importate afica lipsa totala de preluare a greutatii intrun mod corect .
Montaj clasic romanesc jos doua bucati de lemn sus o pana si dai surub 😥😥 . Ca sfat cautati pe domnul Gabi de la Rehau Romania care are cursuri pt montaje si o sa vedeti ca ati omis multe lucruri .
PS Felicitari pt tamplarie pacat de montaj " profesional " 🤦♀️
Ești doar subiectiv! Probabil am fost la același curs de montarj tâmplărie, dacă e cel care a fost prezentat la Cluj.
În primul rand pvc-ul și lemnul sunt materiale care se comporta diferit, deci au nevoie de montaj diferit(probabil)!
Referitor la calele pe care a fost montata fereastra, este intradevar lemn care ar putrezi dar dacă sunt efectuate toate detaliile în mod profesionist apa nu are ce cauta în locul acela. Dacă e sa o luam asa va putrezi și structura de lemn a casei.
@@roscarosca100 va salut cu respect domnule Dan apreciez munca pe care o faceti sunteti printrei cei mai buni 👍, Insa observ de multi ani ca pe internet toata lumea promoveaza montaj "corect sau profesionist al ferestrelor" insa pana acum nu am descoperit unul tehnic corect in pricipu doar reclama multa 🤦♀️.
Legat de penele folosite de dvs clar puterezesc din cauza ca este un lemn moale si din cauza ca e taiat si are textura deschisa oricat veti inzola de bine stim cu toti ca in acea zona exista condens deci penele din plastic rigid raman solutia profesionista data de profesionisti Si sunt foar 3 lei buc ,
Legat de ceea ce ati spus dvs cu probabil ca se comporta diferita este falsa principiul calarii tamplariei este general valabila pt orice tip de tamplarie pt a putea trasmite fortele in perete adica preluari de greutate care in cazul dvs nu exista pe verticala ,
Ps vreau doar sa fiu constructiv si sa reusim sa avem intradevar un montaj corect din punct de vedere tehnic pt ca lumea e in ceata e mare nevoie de un video cu un montaj corect tehnic pas cu pas . Insa pana atunci facem reclama😥😥🤦♀️
Corect
Asa e
Umidometru.... :))
Adica higrometru voiai sa spui...
Danprod sunt NESERIOSI. Am asteptat 2 luni de zile sa-mi dea o oferta, nu raspund la telefon, nu raspund la mesaje pe WhatsApp cu toate ca le vad. Te tin agatat din motive doar de ei stiute…sunt de evitat.
Relatiile cu clientii sunt ZERO.