Doamne ajuta pe toată lumea , suntem puternici sa nu uitam ca fiecare dintre noi aici are un dar primit de la Creatorul nostru , succes tuturor și mie sa găsim acel dar în inima noastră și sa depășim orice obstacol vine în calea noastră AMIN AMIN AMIN ❤❤❤
Ascult cu drag povestirile dvs.ce imi sunt de folos in viata mea de zi cu zi. Sunt prea mica pt.a pune in aplicatii astfel de lucruri,poare din nepasare sau neincrederea mea in ceea ce fac. Desi ma straduiesc prin singura oportunitate de am ruga la Maicuta Domnului si sfintei Treimi si la afintii nostrii ca sa trec,cu multe incercari din viata mea de zi cu zi.😔😔😔
Cu puterea Domnului Isus și cu cuvintele dumneavoastră care suntem atenți cu diamantul cuvânt cu cuvânt nimeni tipărit în minte în inimă întrup și n suflet putem scăpa de toate fricile de tot de tot stres de anexietate și ne încredem în Domnul Isus Hristos și scăpăm de tot fie dar am nevoie a ta și fii cu noi Domnul să vă binecuvânteze pentru această minunată descoperire care am descoperit o anii Aleluia
Buna dimineața , Domnule Cristian Alexandrescu!Iti mulțumesc din suflet pentru toate sfaturile !!❤️❤️Iti ascult videourile mereu cand merg la scoala !M ai ajutat sa mi inving frica! Inca odata , iti mulțumesc si Doamne ajuta !✝️🙏❤️
Dml.Cristian Alexandrescu vaurmaresc cu mult drag in fiecare zi si va ascult cu multa atentie , vocea dumneavoastra mă linisteste și este ca un tratament pt mine ...felicitari și mult succes .
EXCEPTIONAL MOTIVATIONAL din tot ceea ce ati spus! Multumesc mult! Acum v-am "descoperit"...suntem in 2022...Mii de scuze ca scriu ceva mai mult!DAAAAA, am o frica permanenta in corp ceea ce imi da stare de neliniste! Pe f scurt va spun ca inca din octombrie cand am trecut printr-o trauma care m-a marcat, sot decedat covid, am inceput sa am anxietati si panici,pe fondul acesta apar migrene carema naucesc si partea cea mai rea e ca de atunci nu am mai putut sa ies din casa,casa care a devenit propria.mi inchisoare! Am luptat continuu si lupt, slabisem f rau in ianuarie pe stres interior pt ca nu nu ma recunoasteam, eu care am f dintotdeauna f luptatoare,optimista,chiar in cele mai grele situatii reuseam sa le rezolv cu usurinta si cu zambetul pe buze! Am reusit sa ies din casa un pic in martie si aprilie in jurul blocului cu mare greutate si agitatie,anxietate,panica,sufletul strans...cateva minute in doua zile, faptul ca ma simt ca intr-un labirint ce nu pot sa gasesc portita, ma ingrijoreaza,mahneste,deprima, pt ca nimic din tot ce eram, cum m-am descris mai sus, nu am reusit pana acum sa mai fiu! De aproape o luna am un tremur in corp...e ca un amalgam de: neliniste,agitatie interioara, emotie...si toate astea din cauza ca nu am mai putut sa ies afara,locuiesc la bloc, am urat dintotdeauna sedentarismul,iubesc miscarea, aerul, soarele,natura! Sunt adepta exercitiilor fizice! Acum aceste exercitii le fac in casa, pt ca in lunile trecute fiindca slabisem f rau,scazuse masa musculara,fac meditatii aproape zilnice si nu vad rezultate in atatea luni,parca nici nu fac! Sunt sigura ca daca as reusi sa-mi stapanesc anxietatea,panica,acest tremur interior si as reusi sa ies afara ar fi ca o eliberare, dar asta s-ar intampla daca as putea sa stau mai mult de 10 minute, sa ma duc la cumparaturi etc, dar nu stiu ce sa ma fac cu blocajul pe care-l simt mereu! Au f zile in sir cand ma imbracam sa ies si nu puteam, stateam ore in sir sperand ca o sa pot sa ies, dar nu puteam si cu mare dezamagire in suflet abia, cand se facea seara renuntam! Sunt ca un vulcan in interior...cum sa nu pottttt? Vorbesc mereu cu Dumnezeu sa-mi redea calmul acela interior care ma caracteriza si increderea in mine pe care am avut mereu si am pierdut-o, vazand ca nu reusesc nimic! Prin 2007 am trecut tot printr-o trauma ce pt prima oara am avut anxuetate,panica,agorafobie, am luptat cu mine fff mult, puneam tehnici in aplicare,tehnici chiar inventate de mine si, chiar daca dupa o perioada lunga mi-am revenit eram fericita ca am reusit! Acum am tot incercat sa pun in practica tehnicile stiute,ancore, meditatii, excercitii Qigong etc...nimic din toate astea nu ma ajuta ca inainte si automat dureri migrenoase apar care "completeaza" starile! Asa cum spuneti in videoclip sa me gandim la ce ne face placere din trecut...eu nu am avut un trecut usor,ci unul f greu din cauza oamenilor apropiati mie! Sunt pictorita si pictura e sufletul meu, din pacate nici macar de pictat nu am mai putut asa de mult sa pictez! Gandul meu si framantarea zilnica, de cand ma trezesc si pana ma culc e...cum sa reusesc sa pacalesc teama,anxietatea,tremurul asta sa-l stapanesc si sa ies afara? NU STIU CE SA FAC SI CUM SA FAC pt ca blocajul asta ma dispera, cum sa deblochez, am "obosit" de atata lupta...inutila...Suntem in 2022 iunie si eu din octombrie 2021 nu am reusit! Multumesc!
Doamnă dragă aș vrea să fiu lîngă dumneata să vă consolez! Și eu de o lună lupt cu depresia și frică mi-a venit așa din senin e foarte nașpa îmi pare că n-o să reușesc! Eu în plus nici nu pot dormi! Vă cuprind cu drag! Și Dumnezeu să ne ajute ❤️ scriețimi vă rog cum vă simțiți acum ?
Mult respect pentru tot ceea ce faceti!! Eu am depasit frică prin RUGĂCIUNE, multă RUGACIUNE!! Asa poti să iti ușurezi sufletul de toate relele ........facute de alții.....tie personal!!! Si cel mai important : iartă si nu te razbuna !! Mama ,,natură,,....are grijă de toți!!
FELICITĂRI. UN COMENTARIU EXTRAORDINAR DE REAL ȘI ADEVĂRAT. ORIȘICINE-L ASCULTA SE VA REGĂSI ÎN EL INDIFERENT RELIGIE. DECI GÂNDEȘTE TOT TIMPUL POZITIV, AI ÎNCREDERE-N DIVINITATE ȘI ÎN TINE ȘI TOTUL VEI REUȘI. DOAMNEAJUTA E PE TOȚI.
Traim intr-o lume care ne-a invatat sa fim "Ceo mai buni ,cei mai frumosi, inteligenti, capabili sa depasim orice situatie!Nu ne-a invatat nimeni sa acceptam infrangerea esecul!Cand vom accepta si asta vomaccepta si frica si poate vom fi mai fericiti!Multumesc domnule Alexandrescu!O placere sa va ascult ca narator dar si ca psiholog!Va doresc numai bine!
Aveti dreptate...Frica vatama omenirea...si apare boala pe neasteptate...imi place foarte mult vocea dumneavoastra...si va doresc sa aveti...o vita frumoasa fara frica..
Rugaciunea si increderea in Dumnezeu, Maica Domnului si Sfinții care sunt casnicii Lui Dumnezeu, Arhanghelul, îngerii....ma scapa de orice frica si imi da liniste....am avut cândva un vis ciudat, care m-a speriat - dar interesant a fost ca in spaima din vis, spuneam psalmul 50, asa cum il stiam....cand mi-am amintit, m-am bucurat ca subconștientul meu, a reacționat asa....cu Dumnezeu totul este liniste, pace si binecuvântare!
Credeti ma este foarte greu sa scapi de frici..dar dupa ce scapi ..scapi si de Satana..el te ataca prin frici..este o luptă grea plină de suferința cu mult plâns si rugaciune ..Dumnezeu sa va binecuvanteze..ascult cu mare placere postarile dumneavoastra
Sant multe de zis am fost la pamant cu toate frica singuratate ne putincioasa plina de frici si un copil cu handicap alaturi de mine am precut prin toate cu credinta an dumnezeu ca El Ma iubeste ca El are nevoie de mine asa meam primit forta interioara si acum al lauda pe dumnezeu ori ce greu ori ce lacrima sacrificiu Ma facut sa fiu aici Cum acum Sant bucuroasa cal am pe dumnezeu pe copilul meu cu mine si dumnezeu mea dat cele trebuintei noastre Este minunat Cum dumnezeu lucreaza an viata noastra dupa Ani de suferinta ... Ma rog la dumnezeu sa nu Ma paraseasca caci fara El Sant un nimic acum Sant bine mai bine de cat am crezut doamne ajuta sa treceti cu toti cu rabdare si credinta an dumnezeu ar fi multe de zis dar Ma opresc aici ... isus a facut atatea minuni oamenilor si lau restihnit pe cruce ear Eu plina de pacate sa zic de mie atat rau?? Dar cand mam gandit isus fara pacat a fost scuipat si umilit si Eu Ma plang pacatoasa?? Ridicativa an credinta si nu va victimizati ca mergeti aj jos faceti bine fiti sinceri si dumnezeu va binecuvanteaza doamne ajuta 🙏🙏🙏❤️❤️❤️😇🙋🏼♀️
Sa ne amintim mereu ca : Frica nu vine de la Dzeu ! El ne-a inzestrat cu putere, curaj si credinta in lumina si iubire ! Cu Dumnezeu totul este posibil !
Multa sănătate si putere de munca domnule Cristian si echipei dumneavoastra .Va resoect si apreciez ptr tot ce faceti ptr noi oameni .Sunteti un om minunat ,puternic si cu multa pricepere si intelepciune .Cind eram mai tinar nu stiam dw credinta asa bine ,dar eram optimist, si asta imi da incredere in mine sa merg mai departe .Multimesc Domnului ptr multele incercari in viață. Il cunosc si mă incred in El desi si eu de atitea ori imi vad slabiciunea si neputinta .Bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze.
va mulțumesc pentru sfaturi. chiar trec printr-o perioada în care frica isi face loc în inima mea. mi-a plăcut tare mult ideea de a ne imagina ca suntem la 80 de ani si ne amintim ca nu am făcut un anume lucru, și am fi avut șansa. zi frumoasa! fără frici 😊
Dumnezeu să ne apere și să ne aducă pacea divină, tuturor... Frica... Nu este de la Dumnezeu, iar ea mănâncă sufletul. Mulțumim pentru acest material foarte util, am trecut prin astea, în situații limite de viață😇
Cu recunostinta multumesc pentru aceste cuvinte ...E ce aveam nevoie pentru a putea intelege mai bine ce are legatura cu viata mea.Multumesc cu binecuvantari
Va mulțumim pentru un documebtar minunat de interesant și de frumos și pentru munca depusa la realizarea și prezentarea lui, domnule Cristian Alecabdrescu ! Multe felicitări și aprecieri din partea noastră, domnule !
Dumnezeu te protejeaza puneti nadejdea an el si fortele tale frica cateo data ne ajuta sa fim mai precauti ear accidentul a fost o lectie de viata dumnezeu tea salvat asa ancredete an dumnezeu si de cate ori iesim din casa sa ne facem o cruce.. multa sanatate om minunat 🙋🏼♀️
Sa curete sufletule de toate si a lu fata mea si sa se an departeaza cel rau de pitea noastra si fric team Dumnezeu sa aiva grija de mine si de fata mea luiza si elena si de toata lumea
"Dacă ti e frica de ceva, ii adeverește puterea de a ti face rău". Dacă Cunoști ca esti copilul lui Dzeu nu ar trebui sa ti fie frica , pt ca Dumnezeu a creat doar iubire si numai ce a creat Dzeu exista. Eu cred ca frica este o iluzie doar, a oamenilor, a eului.
Credința noastră puternica în Dumnezeu și în Iisus Hristos, ne poate elubefa de fricile noastre interioare și ne poate da capacitatea de a ne adapta la toate greutățile vieții și de a aveai încredere în noi și în calitățile noastre !
Imi doream foarte mult un copil. Multi spuneau ca sa nu ma concentrez si o sa vina singur. Eu nu ma gândeam dar totusi nu venea. Acum imi dau seama ca am reusit când am devenit puternica,mam umplut de curaj si am zis ca o sa reușesc numi mai este frica de nimic . Eu totusi cred ca cu puterea interioară am reusit sa am un Bebeluș si ii mulțumesc lui Dumnezeu chiar de am trecut prin mai multe momente neplăcute .
Asa este si asa sa fie. Eu am testat asta pe mine și mi-a reusit, dar și cu ajutorul terapiei Bowen. Aveam o mie de frici de care am scapat și am putut să-mi iau viață de la capăt. Si acum am o frumusețe de viață. Ma bucur mai tot timpul zilei, multumesc pentru orice și toate imi ies ca pe roate. O viață cu multă bucurie tuturor, va doresc. Namaste.
Vă mulțumim domnule Cristian Alexandru pentru sfaturile pe care le dați .... Sunteți un om care încălzesc sufletele reci ! Dumnezeu vă iubește prin felul pe care esplicați situațiile și dați sfaturi bune ! Dumnezeu să vă ocrotească și să vă ferească de această năpaste(Covid-19) care apărut pe această lume 🙏🙏🙏 (cu Drag AbonatRUclips Herman )
Bună seara domnule Alexandrescu! Din nefericire viata ma lovit de multe ori și frica de nenumărate ori a pus stăpânire pe mine. Ma simțeam neputincioasa, nu știam de unde sa încep, a fost atât de greu, însă de fiecare dată am reușit sa ma ridic, cu multa putere și cu multa forță. Ma vad exact ca și personajul din acest documental..... Va doresc o seara plăcută!
Frica e un sentiment in interiorul fiecaruia care iti da anumite limite fara a ajunge la ecstreme depinde din ce unghi al vieti o privesti sau o folosesti....da uneori o poti folosi in constructiv eliminind negativul ...dar f.putina lume intelege cum...iar formula e urmatoarea " Tot ce intilnesti urit in viata sa il transformi in frumos ".
Credința, că poți avea curajul sa abordezi orice problem a vieții cât de grea este ea, ne este insuflats de credința în Dumnezeu , dar și de experienta noastră de viata și de empatia noastră în relațiile cu semenii noștri , capacități pe care este bine, sa le accesam auunci, când apare frica ! !
BUNĂDIMINEAȚA AM CUNOSCUT, AM TRĂIT, AM TRECUT CU BRÍO PRIN MULTE OBSTACOLE, DIN TRECUTU VIEȚI MELE, CREDINȚA ÎN BUNUL DUMNEZEU MA ADUS DIN NOU UNDE SÎNT, AM PUTUT ELIMINA FRICA, DE CARE TOATĂ LUMEA SUFERĂ, FRICA E DE LA DÍAVOLI, DAR ARMA CONTRA EI, E SĂ NU DISPERI NICIODATĂ, FĂȚI SEMNUL SFINTEI CRUCI, ŞI ROAGĂL PE BUNUL DUMNEZEU. CREATORU NOSTRU SĂ TE ERTE, ŞI SĂ TE AJUTE, ŞI VEI DESCOPERI SIGUR ADEVĂRU, PE CAREL VEI TRÁI.
Te iubim Domnule Cristian ❤️🤗🙏 Felicitari!
Buna seara,va sarut mina dreapta dulce glas povestitor !❤️🇦🇩😔😢😢😢🙏
Doamne ajuta pe toată lumea , suntem puternici sa nu uitam ca fiecare dintre noi aici are un dar primit de la Creatorul nostru , succes tuturor și mie sa găsim acel dar în inima noastră și sa depășim orice obstacol vine în calea noastră AMIN AMIN AMIN ❤❤❤
Vă mulțumesc frumos cu multă recunoștință!🙏❤
Răspunsul meu este,frica vine de la Diavol ,deci dacă mă rog din inimă la Bunul Dumnezeu dispare frica!!!🥰🥰🥰😘😘😘
Sunteti un om minunat. Multumesc 🙏
AMIN DOAMNE INTARESTENE CREDINTA SI INCREDEREA DOMNULUI DUMNEZEULUI NOSTRU SFINT SI ATOTPUTERNIC SI MILOSTIV AMIN❤❤
Mulțumesc cu recunoștință ❤🙏
Mulțumim ! D-zeu cu rugăciuni și încredere în credință și să găsim soluții și cu pași mici și siguri și răbdare reușim!❤
Mulțumesc cu recunoștință ptr acest material! ❤️🙏❤️
Ascult cu drag povestirile dvs.ce imi sunt de folos in viata mea de zi cu zi. Sunt prea mica pt.a pune in aplicatii astfel de lucruri,poare din nepasare sau neincrederea mea in ceea ce fac. Desi ma straduiesc prin singura oportunitate de am ruga la Maicuta Domnului si sfintei Treimi si la afintii nostrii ca sa trec,cu multe incercari din viata mea de zi cu zi.😔😔😔
Ierta-ti-mi greșelile de ortografie😔cu respect o simpla muribunbunda😔
Mulțumesc, multă apreciere și recunoștință!
Cu puterea Domnului Isus și cu cuvintele dumneavoastră care suntem atenți cu diamantul cuvânt cu cuvânt nimeni tipărit în minte în inimă întrup și n suflet putem scăpa de toate fricile de tot de tot stres de anexietate și ne încredem în Domnul Isus Hristos și scăpăm de tot fie dar am nevoie a ta și fii cu noi Domnul să vă binecuvânteze pentru această minunată descoperire care am descoperit o anii Aleluia
Buna dimineața , Domnule Cristian Alexandrescu!Iti mulțumesc din suflet pentru toate sfaturile !!❤️❤️Iti ascult videourile mereu cand merg la scoala !M ai ajutat sa mi inving frica! Inca odata , iti mulțumesc si Doamne ajuta !✝️🙏❤️
Dml.Cristian Alexandrescu vaurmaresc cu mult drag in fiecare zi si va ascult cu multa atentie , vocea dumneavoastra mă linisteste și este ca un tratament pt mine ...felicitari și mult succes .
Foarte clar și transparent 🥂
EXCEPTIONAL MOTIVATIONAL din tot ceea ce ati spus! Multumesc mult! Acum v-am "descoperit"...suntem in 2022...Mii de scuze ca scriu ceva mai mult!DAAAAA, am o frica permanenta in corp ceea ce imi da stare de neliniste! Pe f scurt va spun ca inca din octombrie cand am trecut printr-o trauma care m-a marcat, sot decedat covid, am inceput sa am anxietati si panici,pe fondul acesta apar migrene carema naucesc si partea cea mai rea e ca de atunci nu am mai putut sa ies din casa,casa care a devenit propria.mi inchisoare! Am luptat continuu si lupt, slabisem f rau in ianuarie pe stres interior pt ca nu nu ma recunoasteam, eu care am f dintotdeauna f luptatoare,optimista,chiar in cele mai grele situatii reuseam sa le rezolv cu usurinta si cu zambetul pe buze! Am reusit sa ies din casa un pic in martie si aprilie in jurul blocului cu mare greutate si agitatie,anxietate,panica,sufletul strans...cateva minute in doua zile, faptul ca ma simt ca intr-un labirint ce nu pot sa gasesc portita, ma ingrijoreaza,mahneste,deprima, pt ca nimic din tot ce eram, cum m-am descris mai sus, nu am reusit pana acum sa mai fiu! De aproape o luna am un tremur in corp...e ca un amalgam de: neliniste,agitatie interioara, emotie...si toate astea din cauza ca nu am mai putut sa ies afara,locuiesc la bloc, am urat dintotdeauna sedentarismul,iubesc miscarea, aerul, soarele,natura! Sunt adepta exercitiilor fizice! Acum aceste exercitii le fac in casa, pt ca in lunile trecute fiindca slabisem f rau,scazuse masa musculara,fac meditatii aproape zilnice si nu vad rezultate in atatea luni,parca nici nu fac! Sunt sigura ca daca as reusi sa-mi stapanesc anxietatea,panica,acest tremur interior si as reusi sa ies afara ar fi ca o eliberare, dar asta s-ar intampla daca as putea sa stau mai mult de 10 minute, sa ma duc la cumparaturi etc, dar nu stiu ce sa ma fac cu blocajul pe care-l simt mereu! Au f zile in sir cand ma imbracam sa ies si nu puteam, stateam ore in sir sperand ca o sa pot sa ies, dar nu puteam si cu mare dezamagire in suflet abia, cand se facea seara renuntam! Sunt ca un vulcan in interior...cum sa nu pottttt? Vorbesc mereu cu Dumnezeu sa-mi redea calmul acela interior care ma caracteriza si increderea in mine pe care am avut mereu si am pierdut-o, vazand ca nu reusesc nimic! Prin 2007 am trecut tot printr-o trauma ce pt prima oara am avut anxuetate,panica,agorafobie, am luptat cu mine fff mult, puneam tehnici in aplicare,tehnici chiar inventate de mine si, chiar daca dupa o perioada lunga mi-am revenit eram fericita ca am reusit! Acum am tot incercat sa pun in practica tehnicile stiute,ancore, meditatii, excercitii Qigong etc...nimic din toate astea nu ma ajuta ca inainte si automat dureri migrenoase apar care "completeaza" starile! Asa cum spuneti in videoclip sa me gandim la ce ne face placere din trecut...eu nu am avut un trecut usor,ci unul f greu din cauza oamenilor apropiati mie! Sunt pictorita si pictura e sufletul meu, din pacate nici macar de pictat nu am mai putut asa de mult sa pictez! Gandul meu si framantarea zilnica, de cand ma trezesc si pana ma culc e...cum sa reusesc sa pacalesc teama,anxietatea,tremurul asta sa-l stapanesc si sa ies afara? NU STIU CE SA FAC SI CUM SA FAC pt ca blocajul asta ma dispera, cum sa deblochez, am "obosit" de atata lupta...inutila...Suntem in 2022 iunie si eu din octombrie 2021 nu am reusit! Multumesc!
Doamnă dragă aș vrea să fiu lîngă dumneata să vă consolez! Și eu de o lună lupt cu depresia și frică mi-a venit așa din senin e foarte nașpa îmi pare că n-o să reușesc! Eu în plus nici nu pot dormi! Vă cuprind cu drag! Și Dumnezeu să ne ajute ❤️ scriețimi vă rog cum vă simțiți acum ?
Mult respect pentru tot ceea ce faceti!! Eu am depasit frică prin RUGĂCIUNE, multă RUGACIUNE!! Asa poti să iti ușurezi sufletul de toate relele ........facute de alții.....tie personal!!! Si cel mai important : iartă si nu te razbuna !! Mama ,,natură,,....are grijă de toți!!
Sunteți o persoană deosebită din toate punctele de vedere !
Trebuie sa mergi mai departe , dar inima este distrusa ... 🙏🙏🙏 Multe lupte sunt de dat și cu ajutorul lui Dumnezeu , poți sa învingi frica 🙈🙏⚓
FELICITĂRI. UN COMENTARIU EXTRAORDINAR DE REAL ȘI ADEVĂRAT. ORIȘICINE-L ASCULTA SE VA REGĂSI ÎN EL INDIFERENT RELIGIE. DECI GÂNDEȘTE TOT TIMPUL POZITIV, AI ÎNCREDERE-N DIVINITATE ȘI ÎN TINE ȘI TOTUL VEI REUȘI. DOAMNEAJUTA E PE TOȚI.
Llllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllll)lllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllll))lllllllllllll)llllllllllll)ll)l)ll)lllllllllllllllllplllllllllllllllllllllllll)lllllllllllllllll)lplllllllllll)ll)llllllllllllllllllllllllllllllllllllll)llllllll)lllllllll)l)ll)ll)l11o
Ce limpede si frumos explicati...😃💪🙏❤️🤗
Doamne ajuta 😇
Traim intr-o lume care ne-a invatat sa fim "Ceo mai buni ,cei mai frumosi, inteligenti, capabili sa depasim orice situatie!Nu ne-a invatat nimeni sa acceptam infrangerea esecul!Cand vom accepta si asta vomaccepta si frica si poate vom fi mai fericiti!Multumesc domnule Alexandrescu!O placere sa va ascult ca narator dar si ca psiholog!Va doresc numai bine!
Foarte frumos, mulțumesc mult.
Aveti dreptate...Frica vatama omenirea...si apare boala pe neasteptate...imi place foarte mult vocea dumneavoastra...si va doresc sa aveti...o vita frumoasa fara frica..
Rugaciunea si increderea in Dumnezeu, Maica Domnului si Sfinții care sunt casnicii Lui Dumnezeu, Arhanghelul, îngerii....ma scapa de orice frica si imi da liniste....am avut cândva un vis ciudat, care m-a speriat - dar interesant a fost ca in spaima din vis, spuneam psalmul 50, asa cum il stiam....cand mi-am amintit, m-am bucurat ca subconștientul meu, a reacționat asa....cu Dumnezeu totul este liniste, pace si binecuvântare!
Sa il luam pe Dumnezeu ca punct de reper.
Bravoo Domnul Cristian dumneavoastra aveti dreptate
Credeti ma este foarte greu sa scapi de frici..dar dupa ce scapi ..scapi si de Satana..el te ataca prin frici..este o luptă grea plină de suferința cu mult plâns si rugaciune ..Dumnezeu sa va binecuvanteze..ascult cu mare placere postarile dumneavoastra
Mulțumesc cu recunoștință 🙏❤️🙏
Multumim frumos Domule Cristian ❤
Va ascult cu mare drag din Germania.
Sant multe de zis am fost la pamant cu toate frica singuratate ne putincioasa plina de frici si un copil cu handicap alaturi de mine am precut prin toate cu credinta an dumnezeu ca El Ma iubeste ca El are nevoie de mine asa meam primit forta interioara si acum al lauda pe dumnezeu ori ce greu ori ce lacrima sacrificiu Ma facut sa fiu aici Cum acum Sant bucuroasa cal am pe dumnezeu pe copilul meu cu mine si dumnezeu mea dat cele trebuintei noastre Este minunat Cum dumnezeu lucreaza an viata noastra dupa Ani de suferinta ... Ma rog la dumnezeu sa nu Ma paraseasca caci fara El Sant un nimic acum Sant bine mai bine de cat am crezut doamne ajuta sa treceti cu toti cu rabdare si credinta an dumnezeu ar fi multe de zis dar Ma opresc aici ... isus a facut atatea minuni oamenilor si lau restihnit pe cruce ear Eu plina de pacate sa zic de mie atat rau?? Dar cand mam gandit isus fara pacat a fost scuipat si umilit si Eu Ma plang pacatoasa?? Ridicativa an credinta si nu va victimizati ca mergeti aj jos faceti bine fiti sinceri si dumnezeu va binecuvanteaza doamne ajuta 🙏🙏🙏❤️❤️❤️😇🙋🏼♀️
Sa ne amintim mereu ca : Frica nu vine de la Dzeu ! El ne-a inzestrat cu putere, curaj si credinta in lumina si iubire ! Cu Dumnezeu totul este posibil !
Sunteți minunați , mulțumesc frumos ! Asa este Dumnezeu este putere !
Frica este o' slăbiciune a trupului! Am trecut prin ea! Meditația este rugăcuinea! Și conetezăte la natură!
Cu respect și recunoștință vă mulțumesc 🙏❤️ vă ascult cu mare drag cu inima deschisă, felicitări pentru munca depusă 🕊️❤️🦋☮️
Multa sănătate si putere de munca domnule Cristian si echipei dumneavoastra .Va resoect si apreciez ptr tot ce faceti ptr noi oameni .Sunteti un om minunat ,puternic si cu multa pricepere si intelepciune .Cind eram mai tinar nu stiam dw credinta asa bine ,dar eram optimist, si asta imi da incredere in mine sa merg mai departe .Multimesc Domnului ptr multele incercari in viață. Il cunosc si mă incred in El desi si eu de atitea ori imi vad slabiciunea si neputinta .Bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze.
Va multumesc ptr tot ce faceti por noi !!! 👍👍👍
Dumnezeu sa ne întărească in credință și speranță!!! Doamne ajuta tuturor!
Mulțumim!
va mulțumesc pentru sfaturi. chiar trec printr-o perioada în care frica isi face loc în inima mea.
mi-a plăcut tare mult ideea de a ne imagina ca suntem la 80 de ani si ne amintim ca nu am făcut un anume lucru, și am fi avut șansa.
zi frumoasa! fără frici 😊
Eu am încercat și în trecut sa scap de frica, clipul asta ma ajuta forte mult în găsirea curajului și învingerea frici. Mulțumesc 🇷🇴
Dumnezeu să ne apere și să ne aducă pacea divină, tuturor...
Frica... Nu este de la Dumnezeu, iar ea mănâncă sufletul.
Mulțumim pentru acest material foarte util, am trecut prin astea, în situații limite de viață😇
Cu recunostinta multumesc pentru aceste cuvinte ...E ce aveam nevoie pentru a putea intelege mai bine ce are legatura cu viata mea.Multumesc cu binecuvantari
Mulțumesc cu recunoștință!
Multumesc pentru tot ce ne transmiteți!De cate ori va ascult ma îmbogățesc!!!!
Minunat, explicit, educativ
Mulțumesc mult pentru tot dragul meu Cristian
Ce bine este să nu faci Niciun compromis! Perfect.
Multumesc ptr.aceste sfaturi date atat de folositoare chiar avem mare nevoie de ele.
Multumesc mult! Avem mare nevoie de curaj in aceasta perioada, mai ales in sensul de a ne descoperii forta interioara.
Va mulțumim pentru un documebtar minunat de interesant și de frumos și pentru munca depusa la realizarea și prezentarea lui, domnule Cristian Alecabdrescu ! Multe felicitări și aprecieri din partea noastră, domnule !
Multumesc ! Acest vidéo nu face decat sa ma motiveze si sa aplic ceea ce cunosc déjà !
❤️
CURAJ MILE CREDINȚĂ ÎN DUMNEZEU NU ARE VÂRSTĂ. SUFLETUL ȘI CONȘTIINȚA NU ÎMBĂTRÂNESC NICIODATA
Multumesc Frumos Dl Cristian 🙏Am sa Incerc 👍🏼Am Tare Mult Nevoie de Curaj 🙏 de pe Urma Unui Accident de Masina 🙏❤️Doamne Ajuta Amin 🙏❤️
Dumnezeu te protejeaza puneti nadejdea an el si fortele tale frica cateo data ne ajuta sa fim mai precauti ear accidentul a fost o lectie de viata dumnezeu tea salvat asa ancredete an dumnezeu si de cate ori iesim din casa sa ne facem o cruce.. multa sanatate om minunat 🙋🏼♀️
Mulțumim pentru aceste sfaturi minunate!
Sa curete sufletule de toate si a lu fata mea si sa se an departeaza cel rau de pitea noastra si fric team Dumnezeu sa aiva grija de mine si de fata mea luiza si elena si de toata lumea
ISUS HRISTOS SÄ VÄ BINECUVINTEZE
Da este adevărat Doamne Miluiește- ne AMIN 🙏🙏🙏!
Felicitări pentru toată munca depusă 👍
"Dacă ti e frica de ceva, ii adeverește puterea de a ti face rău". Dacă Cunoști ca esti copilul lui Dzeu nu ar trebui sa ti fie frica , pt ca Dumnezeu a creat doar iubire si numai ce a creat Dzeu exista. Eu cred ca frica este o iluzie doar, a oamenilor, a eului.
Credința noastră puternica în Dumnezeu și în Iisus Hristos, ne poate elubefa de fricile noastre interioare și ne poate da capacitatea de a ne adapta la toate greutățile vieții și de a aveai încredere în noi și în calitățile noastre !
Superb domnule Cristian!! Superb.
Va mulțumesc pentru informații.
Bună ziua și bine v-am găsit, domnule Cristian Alexandrescu ! Un subiect extraordinar de interesant !
Bun material!
Va iubesc cu multa credinta santeti minunat dumnezeu sa va dea multa putere de a ne zice cat dumnezeu e de minunat 🙏🙏🙏❤️😍
Da ,multumim 😍
Sinteti minunat!!
Imi doream foarte mult un copil. Multi spuneau ca sa nu ma concentrez si o sa vina singur. Eu nu ma gândeam dar totusi nu venea. Acum imi dau seama ca am reusit când am devenit puternica,mam umplut de curaj si am zis ca o sa reușesc numi mai este frica de nimic . Eu totusi cred ca cu puterea interioară am reusit sa am un Bebeluș si ii mulțumesc lui Dumnezeu chiar de am trecut prin mai multe momente neplăcute .
Asa este si asa sa fie. Eu am testat asta pe mine și mi-a reusit, dar și cu ajutorul terapiei Bowen. Aveam o mie de frici de care am scapat și am putut să-mi iau viață de la capăt. Si acum am o frumusețe de viață. Ma bucur mai tot timpul zilei, multumesc pentru orice și toate imi ies ca pe roate. O viață cu multă bucurie tuturor, va doresc. Namaste.
Mult respect pentru ceea ce faceții!
Multum mult! Sănătate multa, și mult respect pt. tot
Aprecieri multe și mult succes sa aveți!
MULTUMESC MULT ...VIDEO CLIPURI F F FINTERESANTE FELICITARI ECHIPEI
Vă mulțumim domnule Cristian Alexandru pentru sfaturile pe care le dați .... Sunteți un om care încălzesc sufletele reci !
Dumnezeu vă iubește prin felul pe care esplicați situațiile și dați sfaturi bune ! Dumnezeu să vă ocrotească și să vă ferească de această năpaste(Covid-19) care apărut pe această lume 🙏🙏🙏 (cu Drag AbonatRUclips Herman )
Ce bine este și fără compromitere!
Salutări din Italia
MULTUMESC ,SUNTETI MINUNAT MEREU ...VA IUBESC!💖🙏🙏🙏RECUNOSTINTA SI RESPECT PENTRU TOT CE FACETI.....MULTUMESC!
Bună seara domnule Alexandrescu!
Din nefericire viata ma lovit de multe ori și frica de nenumărate ori a pus stăpânire pe mine. Ma simțeam neputincioasa, nu știam de unde sa încep, a fost atât de greu, însă de fiecare dată am reușit sa ma ridic, cu multa putere și cu multa forță. Ma vad exact ca și personajul din acest documental.....
Va doresc o seara plăcută!
Doamne ajuta!
👏👏👏👏 foarte adevarat!
AMIN 🙏❤️❤️❤️❤️🙏
Super dumnezeu sa va binecuvanteze .
Frica e un sentiment in interiorul fiecaruia care iti da anumite limite fara a ajunge la ecstreme depinde din ce unghi al vieti o privesti sau o folosesti....da uneori o poti folosi in constructiv eliminind negativul ...dar f.putina lume intelege cum...iar formula e urmatoarea " Tot ce intilnesti urit in viata sa il transformi in frumos ".
Va fericit. Ascult cu mult interes articolele d-voastră.
Doamne ajută😇
Credința, că poți avea curajul sa abordezi orice problem a vieții cât de grea este ea, ne este insuflats de credința în Dumnezeu , dar și de experienta noastră de viata și de empatia noastră în relațiile cu semenii noștri , capacități pe care este bine, sa le accesam auunci, când apare frica ! !
Multumesc mult!!!🤔👍
Mulțumesc mult!
Va multumesc ma ajutat forte mult
ADEVĂRAT ADEVĂRAT. AI ÎNCREDERE-N DUMNEZEU ȘI-N TINE ȘI VEI ÎNVINGE ORICE FORȚA MALEFICA.
Bravo te urmaresc de mult si rugacuni ce le zici damne ajutà
Va multumesc!
Atat timp cat nu-ți pasa de viața ta ..mergi ori unde ..asta este secretul de a învinge frica
BUNĂDIMINEAȚA AM CUNOSCUT, AM TRĂIT, AM TRECUT CU BRÍO PRIN MULTE OBSTACOLE, DIN TRECUTU VIEȚI MELE, CREDINȚA ÎN BUNUL DUMNEZEU MA ADUS DIN NOU UNDE SÎNT, AM PUTUT ELIMINA FRICA, DE CARE TOATĂ LUMEA SUFERĂ, FRICA E DE LA DÍAVOLI, DAR ARMA CONTRA EI, E SĂ NU DISPERI NICIODATĂ, FĂȚI SEMNUL SFINTEI CRUCI, ŞI ROAGĂL PE BUNUL DUMNEZEU. CREATORU NOSTRU SĂ TE ERTE, ŞI SĂ TE AJUTE, ŞI VEI DESCOPERI SIGUR ADEVĂRU, PE CAREL VEI TRÁI.
🙏🙏🙏
Mulțumesc
O Zi minunata va doresc!
🙏🙋🏼♀️❤️
Ma cam regăsesc în acest documentar multumesc
Mulțumesc pt comentariu acestui subiect țineți o tot asa
❤🙏🥰
😇💗😇
Sa scap de frica si de teama
Am scapat de frica simplu, rugandu-ma, fara meditatii,fara alte tehnici, doar rugandu-ma si crezand in Domnul Dumnezeu. Simplu, nu? :)