DR. CONSTANTIN DULCAN: FORȚA INIMII E MAI PUTERNICĂ DECÂT FORȚA GÂNDIRII | Fain & Simplu Podcast 034

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 6 окт 2021
  • O discuție esențială. Un podcast esențial - iată cum ar putea fi descris, pe scurt, noul episod Fain & Simplu, al cărui invitat este autorul celebrei și actualei cărți „Inteligența materiei”, prof. dr. Constantin Dulcan. „Aveam sentimentul că anul 2000 va însemna ceva pentru omenire”, afirmă acesta în timpul discuției despre una dintre cele mai citite și apreciate cărți chiar și din zilele noastre, publicate, inițial, într-o formă cenzurată, în perioada comunismului. De altfel, multe dintre ideile fundamentale prezentate în cadrul operei sunt valabile și în zilele noastre.
    Iar multe dintre ideile pe care prof. dr. Constantin Dulcan le discută cu gazda podcastului, Mihai Morar, pot fi aplicate de fiecare dintre noi în viața de zi cu zi: putem învăța să ne relaxăm, pentru a ne conserva energia; putem învăța să facem alegeri alimentare mai sănătoase și, esențial, putem învăța să ne gestionăm emoțiile, în așa fel încât să prevenim stresul, „boala secolului nostru”, dar și alte afecțiuni cronice. Cum? Înțelegând că „legea universului e legea binelui” și că iertarea celorlalți ajută vindecarea - și, după cum vei vedea, nu doar vindecarea emoțională, ci și pe cea fizică. Ghidându-ne după lumina interioară. Descoperindu-ne și urmându-ne propriul sens al vieții. Crezând în propria forță a inimii, forță care este de cinci ori mai mare decât forța creierului: „Inima are un câmp de cinci ori mai mare decât creierul”, arată datele științifice.
    Ascultă podcastul Fain & Simplu în primul rând cu inima. Inspiră-te din el. Și „fă bine și numai bine în viața ta”.
    Episod susținut de Avincis 👉 www.avincis.ro/magazin-online...
    #FainSiSimplu #MihaiMorar #ConstantinDulcan
    SHOW NOTES
    DESPRE CELEBRA CARTE „INTELIGENȚA MATERIEI”
    4:44 - „Aveam sentimentul că anul 2000 va însemna ceva pentru omenire.”
    PUTEREA FORMIDABILĂ A CUVINTELOR
    10:58 - „Unele sunt cu o semnificație pozitivă, utilă, favorabilă longevității noastre, altele sunt nocive.”
    STRESUL, BOALA SECOLULUI XXI
    14:37 - „Trăim într-o vale a plângerii.”
    CE ESTE, ÎN ESENȚĂ, CONȘTIINȚA
    21:32 - Întrebat de Mihai Morar ce reprezintă, de fapt, conștiința, prof. dr. Constantin Dulcan răspunde: „Conștiința este vocea Universului.”
    DESPRE AUTOLIMITARE
    26:45 - „Noi am fost educați pe ideea că suntem ființe limitate. În momentul în care ne eliberăm de această idee, atunci folosim creierul cu ideea „pot”.”
    DE CE E ESENȚIALĂ RELAXAREA ȘI CUM POȚI SĂ TE RELAXEZI
    35:08 - „Stai cu ochii închiși, într-o profundă stare de relaxare și încerci să te situezi înapoia gândului.”
    NOUA SPIRITUALITATE
    44:30 - „Legea fundamentală a Universului este legea binelui.”
    DE CE ESTE NECESARĂ IERTAREA
    53:20 - „Dacă vrei să-ți vindeci o boală, trebuie să te împaci cu vecinul.”
    DESPRE DIVINITATE
    1:07:05 - „Nu poți să negi că există.”
    FORȚA INIMII
    1:13:37 - „Inima are un câmp de cinci ori mai mare decât creierul.”
    CE DOREȘTE PROF. DR. CONSTANTIN DULCAN OMENIRII
    1:25:49 - „Să înțeleagă că suntem rezultatul unui mare mister al Universului.”
    VISE PREMONITORII
    1:30:26 - „Când a murit mama mea, am visat cinci nopți la rând…”
    DESPRE SENSUL VIEȚII ȘI GĂSIREA LUI
    1:37:50 - „Venim fiecare cu un rost.”
    POVESTEA ZIDARULUI ÎNȚELEPT
    1:41:56 - „Știi ce-i viața?”
    DEZVOLTAREA CREIERULUI COPILULUI
    1:45:08 - „Există un moment de dezvoltare a creierului.”
    CELE MAI MARI GREȘELI ALIMENTARE PE CARE LE FACEM
    1:48:27 - „Nu știm să mâncăm.”
    ÎNDEMNUL FUNDAMENTAL AL PROF. DR. CONSTANTIN DULCAN
    2:05:13 - „Fă bine și numai bine în viața ta.”

Комментарии • 3,7 тыс.

  • @danielapirnac6344
    @danielapirnac6344 2 года назад +44

    Ce om minunat, ce episod minunat. "Fa binele, gandeste binele". ❤️🙏

  • @bancilagiorgia9950
    @bancilagiorgia9950 2 года назад +84

    Un geniu al umanitatii, o scânteie a divinității! 🙏

  • @cameliapopescu6875
    @cameliapopescu6875 4 месяца назад +18

    Mulțumim lui Dumnezeu că a favorizat si protejat nasterea și evoluția intelectuală a unui astfel de om, ca stiinta lui să ajungă la noi, prin el.

  • @ancaflorentina1
    @ancaflorentina1 10 месяцев назад +85

    ❤acest OM are trebuii sa fie cel putin 1ora pe zi la televizor...sa fie ascultat de toată lumea...
    O minte luminată care ar putea sa deschidă mintea românilor ,avem mult de invatat!
    RESPECT!

    • @LucretiaTurcanu-nz1zk
      @LucretiaTurcanu-nz1zk 5 месяцев назад +4

      ,Să vă dea Domnul sănătate,domnule profesor.Fiecare din noi are,probabil în univers o cutie,unde se aduna toată informația,despre persoana in cauza .Apoi la necesitate se întoarce l s spre ea în dependenta de ce a fost expediat în ea.Sint de acord,cît mai mult bine de făcut!

    • @lacramioaraargeseanu8152
      @lacramioaraargeseanu8152 5 месяцев назад +2

      La TV Niciodată nu v a fi Invitat!PARTEA POZITIVA ,NUU VREA TV!DOAR NEGATIVA EU,DE AP 3 ANI,MA UIT La TV!

  • @anamariamititelu3346
    @anamariamititelu3346 2 года назад +143

    Ascultând 2h fără să mă plictisesc am înțeles că e foarte important cum gândim și cât de conștienți suntem de ceea ce trăim.
    Mulțumesc frumos pentru aceste 2h de limpezire sufletească!

  • @user-re5ob7jw1m
    @user-re5ob7jw1m 3 месяца назад +7

    În țară asta avem nevoie de oameni ca dl profesor ,apreciez și cu multă dragostea ascult tot ce spune ,multă sănătate vă doresc dl profesor !!!

  • @absolutsimple
    @absolutsimple Год назад +66

    Un om care încă mai cauta binele in lume si transmite energie pozitiva si vitala pentru noi! Sunt recunoscătoare ca am ascultat acest Podcast, Multumesc!

  • @viorel345
    @viorel345 11 месяцев назад +21

    Domnilor cred ca constientizati ca voi inca schimbati destine si azi si maine si poimaine,multumim pt ca existati si incercati sa ne invatati,sunt un zidar la 45 ani dar mi-am luminat mintea si sufletul prin ce vad si aud de la voi,Dumnezeu fie mereu cu noi❤😊

  • @bkm_lf_style7866
    @bkm_lf_style7866 2 года назад +77

    Ar fii frumos acest podcast tradus si in alte lumbi si distribuit. MAGNIFIC 👌👌

  • @Ele85
    @Ele85 2 года назад +62

    Un geniu care vede si simte dincolo de știință, de datele exacte... Mi-ar plăcea maestre sa am ocazia sa va cunosc personal! Multa sănătate!

    • @olimpiagalbenusa344
      @olimpiagalbenusa344 2 года назад +1

      Felicitări! Mulțumim pentru vorbele frumoase și adevărate! 🤗

  • @lolaloli4834
    @lolaloli4834 Месяц назад +1

    Nu ma satur sa ascult acest om/umpleti ecranele televizorului cu emisiuni de genu ,avem nevoie de multi oameni ca acepta nu de vulpita si alte porcarii.

  • @rodicarodica9760
    @rodicarodica9760 8 месяцев назад +13

    Nu sunteti doar
    ,, voi doi,, , domnule profesor! Sunt si eu aici, printre multi altii, care va asculta, admira si macar in parte va intelege! Dumnezeu, indiferent sub ce forma este perceput de fiecare dintre noi, sa va tina mult si bine sanatosi!

  • @vulturulalb8508
    @vulturulalb8508 2 года назад +52

    Mai vreau, sincer e primul podcast in care am invatat multe lucruri esentiale, l-as asculta non stop sa il mai aduci 🙏🏼🙏🏼🙏🏼

    • @elenavlaicu8971
      @elenavlaicu8971 2 года назад +4

      si eu....este un geniu ! cunoaste misiunea sa în aceastà viatà...

  • @narcisabucsa9846
    @narcisabucsa9846 2 года назад +659

    Colosal interviul.
    O mare personalitate,un geniu in viață,o fiinta plină de lumină,un OM între oameni.
    L-am simtit pe domnul profesor plin de emotie si dornic,o dată în plus să se facă înțeles să fie mai mult ca oricînd convingător pentru eventualii sceptici care îl ascultă.
    Am citit printre rinduri că există niște neaveniți care ii fac reproșuri acestui mare om .
    Este pentru prima dată cînd il văd pe domnul profesor afectat cumva de niște comentarii răutăcioase.
    Ar fi trist si revoltător dacă ar fi așa.
    Pur și simplu acest OM ne vrea binele nouă oamenilor care nu am ajuns la nivelul dinsului de cunoaștere.
    Si dorește din toată inima să ne deschidă si nouă inimile spre bunătate, dreptate,adevar,iubire,empatie....
    Respect domnului profesor!!!
    Respect Mihai Morar.

    • @olgachatsin7524
      @olgachatsin7524 2 года назад +9

      Eu am citit toate 4 volumealui ale lui Dulcan!! Aminteles multe ce nu sa scris in toata biolojiade la facultate!!! Un OM fffff inestrat!!!!!!

    • @yvon77777
      @yvon77777 2 года назад +1

      Domnul profesor profet greșește intr-un anumit aspect: Ramon Y Cajal nu a greșit cu absolut nimic atunci cand a afirmat că spaniolii se nasc cu un anumit numar de neuroni și mor cu aceeași neuroni! Aș spune eu că chiar mai puțini decât la naștere...

    • @victoriagherca5006
      @victoriagherca5006 2 года назад +2

      ... Înseamnă că răul ne este implantat în creier.Atunci, de ce ni se cere să fim buni? Și răul este necesar.

    • @gianinas1479
      @gianinas1479 2 года назад +7

      Fabulos! Respect.

    • @yvon77777
      @yvon77777 2 года назад +9

      @@victoriagherca5006 dacă nu te-ar durea măseaua când are infecție, ai lăsao acolo până când infecția ar trece in sânge și ai muri.Dar tocmai pentru că există răul și suferința putem deveni buni si puri

  • @mihaelaterente4056
    @mihaelaterente4056 6 месяцев назад +15

    Tot respectul pentruDomnul profesor doctor Dulcan nu ma satur sa-l ascult mii de multumiri.

  • @anapopovici2128
    @anapopovici2128 10 месяцев назад +9

    Slavă Ție Doamne slavă Ție. Dumnezeu lucrează prin oameni și pentru oameni. Cine are urechi să audă, cine are ochi să audă. Îubirea și numai iubirea este chint esență. Am fost creați din iubire și pentru iubire, vorbesc de iubire duhovnicească.

  • @angelacimpan7907
    @angelacimpan7907 2 года назад +137

    Ai intrebat Mihai cu ce stare am ramas dupa acest podcast. Am o stare de bucurie de viata, de fericire ca exist în aceasta lume minunata, ca sunt și fac parte din Creația Divina! Va mulțumesc!🙏

    • @emilvasilescu7574
      @emilvasilescu7574 2 года назад +4

      Am cărțile dumnealui, este fabulos. Felicitări pentru podcast.

    • @AkesSamenos11
      @AkesSamenos11 2 года назад +1

      Exact asa!!! 🙏🙏🙏

    • @georgetatista3502
      @georgetatista3502 Год назад +1

      Va mulțumesc din tot sufletul, nu mă satur ascultînd ul pe domnul Profesor Vulcan. Sunt un om de rînd. Noi romanii din tot deauna am avut oameni luminați la minte ca Domnul Profesor avînd în suflet credință și știința adevărată făcînd bine la toți .Nu am cuvinte să-i mulțumesc
      ..

    • @ananicolae7477
      @ananicolae7477 Год назад +2

      Rețeta este bunătatea sa o dăm în jurul nostru, exact ca o floare imparfumata

  • @angelinagennelli139
    @angelinagennelli139 2 года назад +34

    Acest om este un munte de informație.
    Nu religia, ci credința și rugăciunea sunt legătura noastră cu Divinitatea.
    Mery Wunder

    • @marianaciobotar4650
      @marianaciobotar4650 2 года назад +2

      Ai spus un adevar cat un munte!
      Credinta,nu religia !!!

    • @elenavlaicu8971
      @elenavlaicu8971 2 года назад +3

      incontestable ! de acord cu d-voastrà

  • @gabriela40761
    @gabriela40761 Год назад +14

    Acest podcast este o binecuvântare, iar domnul doctor este un dar pe care Dumnezeul ni l-a oferit! Bunul Dumnezeu să ii dea multa sănătate și zile îndelungate, pentru a ne lumina in continuare!

  • @hajimenoriaki3055
    @hajimenoriaki3055 9 месяцев назад +150

    Super video, dar vă rog să faceți mai multe pentru a-i lumina pe oameni. Am dat peste cineva care se plânge în secțiunea de comentarii despre pierderea locului de muncă și căutând ajutor. A avea mai multe surse de venit este foarte esențială pentru creșterea financiară.

    • @daviniafelipe4412
      @daviniafelipe4412 9 месяцев назад +1

      Cuvinte bune. Investițiile a fost întotdeauna opțiunea supremă, beneficiază și mai mult atunci când ai mai multe investiții ceea ce îți oferă un avantaj mai mare și o sursă mai mare de venit.

    • @vandejong9343
      @vandejong9343 9 месяцев назад +2

      Mi-am dat seama de beneficiile investiției. Sursa mea de venit fusese anterior meseria mea. Dar mi-am pierdut locul de muncă când a început pandemia și a trebuit să trăiesc cu puținul pe care îl aveam în economii, care mi-a afectat cu adevărat planurile.

    • @hajimenoriaki3055
      @hajimenoriaki3055 9 месяцев назад

      Exact despre asta vorbesc. În ultimii patru ani, veniturile mele nu au fost niciodată dependente de nicio firmă sau loc de muncă, pentru că am ales să investesc și cu cât primesc mai mulți bani, cu atât caut noi oportunități de investiții.

    • @katinkafrauke2148
      @katinkafrauke2148 9 месяцев назад

      @@vandejong9343 Din păcate, a avea un loc de muncă nu înseamnă securitate. Așa că apreciez foarte mult transparența și ajutorul lui John Joseph în tranzacțiile mele.

    • @user-qk3ov7ng6g
      @user-qk3ov7ng6g 9 месяцев назад

      Am dat peste acest nume John Joseph când chiar căutam să încep niște investiții. Dar nu mi s-au oferit prea multe informații despre el.

  • @irenairen5215
    @irenairen5215 2 года назад +59

    Domnul Dulcan este o minune a lui Dumnezeu! Ii dorim multă sănătate!

  • @mihaelatinca4355
    @mihaelatinca4355 2 года назад +215

    Cele doua ore ale voastre eu le-am ascultat in 4 ,am tot derulat inapoi sa inteleg fiecare fraza si fiecare cuvant,atat de mult m a fascinat.Respect! Ma inclin! ( ca si stare de final).Multumesc!

    • @mihaikerges8746
      @mihaikerges8746 2 года назад +1

      A

    • @maricelabordei8693
      @maricelabordei8693 2 года назад +12

      Admiratie, respect si multa introspectie!
      Un maestru al inteligentei, un mare castig pentru noi ca Universul ne vorbeste prin acest Om, doar noi sa avem deschidere si capacitate sa intelegem!

    • @olgachatsin7524
      @olgachatsin7524 2 года назад +6

      E foarte imteresanta emisiunea cu domnul Dulcan!! Multumesc mult!! Mihai Morari mai aducetil!!! Mise pare ca si singur mergeti in directia asta !!!

    • @Mona-pb9ds
      @Mona-pb9ds 2 года назад

      idem

    • @elenavlaicu8971
      @elenavlaicu8971 2 года назад +1

      si eu la fel....un geniu acest profesor....D'zeu sà-l binecuvânteze !

  • @getasticha9930
    @getasticha9930 Год назад +13

    Dacă ar mai exista 300 sute de oamenii ca acest Înger de om în toată lumea am fi ajuns departe, am fi alungat râul din noi de mult timp, am fi rămas în Paradisul Terestru.
    Iubeste omul ca pe tine însuți și pe Creatorul tău cu tot sufletul tău căci in fiecare om este scanteia Divinitāti.
    Fiți binecuvântati toți

  • @violetadugacicu2426
    @violetadugacicu2426 Год назад +19

    Dumnezeule,câtă magie,înțelepciune,frumos. ...mi'a schimbat sensul vieții...a mentalitatii ...va mulțumesc că existați....Mulțumesc . Binecuvântări divine!...Mulțumesc Mihai ..pentru ceia ce faci...

  • @elenatudorache6630
    @elenatudorache6630 2 года назад +672

    L - aș asculta, măcar, la 2-3 zile.
    Domnul ne-a binecuvântat cu acest om și mă bucur că e de-al nostru!
    Ii dorim sănătate și ani cât mai mulți!

    • @macoveielena7361
      @macoveielena7361 2 года назад +20

      Aceste persoane trebuiesc promovate cit mai mult pe TV de la care avem ce invata .Mulțumim.

    • @elenapatru6252
      @elenapatru6252 2 года назад

      Ll)

    • @mariastan4063
      @mariastan4063 2 года назад +13

      Puterea gândului o au cei care cred . cred în ceea ce spune domnul C.Dulcan. ,,Creierul se modelează în funcție de ceea ce gândești și citești"

    • @rodicapatras9673
      @rodicapatras9673 2 года назад +1

      Și eu mă bucur sa-l ascult pe dr.prof. Dulcancarene deschidede mintea, deschidere spre gândirea întrebărilor despre știință.La ora de fizică am întrebat :unde suntem ? D-na prof.Maria
      MI -A RASPUNS CĂ SUNTEM LA JUMĂTATEA DESCOPERIRILOR...

    • @siagia8183
      @siagia8183 Год назад +1

      De al nostru ! Ce mi place ! 💫🤍🙏

  • @basulescuvalentina1438
    @basulescuvalentina1438 2 года назад +85

    Exceptional!!!
    Dumnezeu sa va binecuvanteze!
    Mi-a dat o stare de pace si de speranta ,încă mai exista speranță atâta timp cât mai sunt oameni valoroși care au curaj sa proclame ADEVARUL!
    Mult respect și admirației !🙏

    • @feliciamunteanu3517
      @feliciamunteanu3517 Год назад +1

      DUMNEZEU sa vă dea viață îndelungată si multa sănătate, d-le DOCTOR - PROFESOR al trupurilor și sufletelor oamenilor! Respect și admirație d-le CONSTANTIN DULCAN si felicitari MIHAI MORAR pt. asemenea emisiuni!

  • @lorelucan8047
    @lorelucan8047 Год назад +39

    Nu ma satur ascultandu-l,la fiecare 10min ma intorc si ascult iar de la inceput, minunat interviu,multumesc

  • @eneidda31
    @eneidda31 10 месяцев назад +22

    In sfarsit un om care e pe aceeasi unda , nu ma mai simt singura si neinteleasa! Binecuvantat sa fie in continuare de catre Univers!😊

  • @ozoreanuroxana5340
    @ozoreanuroxana5340 2 года назад +87

    Un OM minunat !
    Dumnezeu sa îl tina sanatos, sa ii lumineze pe cei întunecați ! 🙏

    • @irrelevant_noob
      @irrelevant_noob 2 года назад

      Deci zeul asta al tau nu se descurca singur, are nevoie de altii care sa fie cei cu lumina? :p

  • @manuelameleandra8952
    @manuelameleandra8952 2 года назад +86

    Hrana pentru inima și minte. Mulțumim, domnule Profesor. Mulțumim Mihai. 🙏

    • @CristianBogdan1
      @CristianBogdan1 2 года назад

      Va spun ceva in inima se afla sufletul omului. Omul este o trinitate trup - suflet - spirit dar este o singura persoana astfel se implineste ce spune Biblia dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu astfel Trinitatea lui Dumnezeu este Tatal = Iubirea, Fiul = Intelepciunea si Sfantul Duh = Puterea toate sunt atributele unei singure persoane Isus Hristos. Pentru a intelege Biblia sau sa-l simtiti pe Dumnezeu trebuie sa-l cautati in inima dvs. Cele doua indemnuri ale Domnului sunt iubeste-l pe Dumnezeu si iubeste-ti aproapele numai iubirea ne apropie de Isus. O zi binecuvantata va doresc.

  • @Mika-ut9go
    @Mika-ut9go Год назад +10

    Prof. Dulcan este pentru mine, Mentorul spre Lumina. Imi găsesc liniștea sufletească, când il ascult!❤

  • @ioannierges4989
    @ioannierges4989 Год назад +29

    Cel mai bun podcast din Romania. Îl revăd a doua oară. Invitat de excepție, prezentator inteligent cu intervenții și întrebări pe măsură.

  • @popioanadiana
    @popioanadiana 2 года назад +124

    "Fă bine și numai bine" e un lucru cu care voi rămâne veșnic în suflet, spuse cu vocea dumnealui.
    Mulțumesc pentru liniște, libertate în gândire și invitație la meditare. ❤️

    • @CristianBogdan1
      @CristianBogdan1 2 года назад +2

      Va spun ceva in inima se afla sufletul omului. Omul este o trinitate trup - suflet - spirit dar este o singura persoana astfel se implineste ce spune Biblia dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu astfel Trinitatea lui Dumnezeu este Tatal = Iubirea, Fiul = Intelepciunea si Sfantul Duh = Puterea toate sunt atributele unei singure persoane Isus Hristos. Pentru a intelege Biblia sau sa-l simititi pe Dumnezeu trebuie sa-l cautati in inima dvs. Cele doua indemnuri ale Domnului sunt iubeste-l pe Dumnezeu si iubeste-ti aproapele numai iubirea ne apropie de Isus. O zi binecuvantata va doresc!

    • @caterinadobre5342
      @caterinadobre5342 Год назад +1

      Exceptional! Pasaport pentru viatà !

  • @Lady-in-Black
    @Lady-in-Black 2 года назад +242

    "Fa binele si numai binele!" superb! Il ascult a treia oara si cred ca il voi mai asculta de multe ori. Felicitari pentru acest podcast!

    • @irrelevant_noob
      @irrelevant_noob 2 года назад +1

      Daca ar fi reusit sa desparta conceptul de "bine" de superstitiile religioase, poate ar fi fost demn de o nota de subsol la Regula de Aur... Dar asa, ramane un aerian.

    • @danielvirtaci8590
      @danielvirtaci8590 2 года назад +2

      Și eu

    • @dominicab9105
      @dominicab9105 2 года назад +1

      Pw

    • @marianastancu5910
      @marianastancu5910 2 года назад

      @@irrelevant_noob fa-o tu! ,, realistule pamantean" . Fii tu ala!

    • @dorisd1000
      @dorisd1000 Год назад

      👌👏👏👏👏

  • @liasenergy6034
    @liasenergy6034 Год назад +51

    Sunt atât de recunoscătoare ca mai exista asemenea oameni care merg dincolo de aceasta forma și lasă sa treacă prin aceasta haina umană esența spiritului și mai ales care vorbeste și explica multe pe limba sufletului ❤️

    • @lauraghenea6858
      @lauraghenea6858 Год назад +1

      Cât de frumos ați descris esența acestui interviu, absolut mirific❤️

    • @vladimirmarinescu535
      @vladimirmarinescu535 Год назад

      Sfatul meu este sa mergi la un medic psihiatru sa te consulte si sa vorbesti cu el cum vezi tu prieteni imaginari si alte ciudatenii.Schizofrenia ta avanseaza galopant si poate fi tratata in faza incipienta !!!
      Oamenii inteligenți sunt ezitanți și mereu preocupați de morală, lege sau de alte repere, dar imbecilii sunt siguri pe ei și nu-și fac probleme în privința moralității, legalității sau utilității activității lor.

    • @vladimirmarinescu535
      @vladimirmarinescu535 Год назад

      @@lauraghenea6858 Asta corobiarat la mintea ta...

    • @landreeall
      @landreeall Год назад

      Este un om deștept, DAR, afirma, crede, și susține reincarnarea, ceea ce este contrar credinței creștin ortodoxe. Cum știm de la Sf. Părinți, reincarnarea, este o înșelătorie a diavolului, un mod prin care prin experientele extracorporale încerca să sugereze omului ca ar exista mai multe "sfere", și ca am trai de mai multe ori la rand in diferite corpuri.
      Iar asta, este o rătăcire foarte mare, care duce omul în abis.
      Sf. Grigorie al Nyssei afirma:
      „Mi se pare că cei ce cred că sufletul rătăceşte în fiinţe cu natură diferită, confundă proprietăţile naturii, amestecând şi încurcând lucrurile între ele: iraţionalul cu raţionalul, sensibilul cu insensibilul, care, dacă vin în contact unul cu altul, nu sunt despărţite între ele de nici o ordine firească. Or, să zicem că acelaşi suflet este acum cuvântător şi gânditor, purtând haina trupească corespunzătoare, iar apoi acelaşi suflet alunecă, vârându-se în găuri ca şerpii sau se adună în stoluri ca păsările, sau se face vită de povară, sau carnivor acvatic, sau decade până la nesimţire şi face rădăcini, devenind copac şi odrăslind ramuri care cresc, apărând pe ele fie o floare, fie un fruct bun de mâncat, fie unul otrăvitor.
      Ideea vieților anterioare, îl aruncă pe adeptul acestei teorii a reincarnarii, într-o disperată căutare prin„retrospectiva în viețile anterioare”, care se face deobicei prin hipnoză. Dar prin hipnoză, așa cum se practică în spațiul ocultist extins, omul își deschide în chip primejdios ușa sufletului său pentru lucrările demonice. În afară de aceasta, îi prezintă, de obicei, idei care au drept consecință completa subminare și răsturnare a relațiilor sale familiale și sociale. De pildă, că aceea care acum este femeia sau fiica sa, în viața anterioară a fost mama sau sora sa etc. Este limpede că aceste concepții pot distruge familii
      sau pot crea relații afară de fire.
      În concluzie, nu tot ce zboara se mănâncă!

  • @stelutapeica7828
    @stelutapeica7828 Год назад +20

    Fantastic! Respect și admirație domnului profesor! Mulțumim, Mihai.❤️🤗🙏

  • @roxanamates319
    @roxanamates319 2 года назад +73

    Multumesc frumos, Dl. Dulcan. Ascultandu-va parca reinvie speranta ca se poate trai in armonie.

  • @pirindeli
    @pirindeli 2 года назад +69

    Fără cuvinte!!! Valoare in adevăratul sens al cuvântului . Astfel de oameni ar trebui sa fie pe tv nu “ bombardieri” și “curve” promovați la greu. Mulțumim #Mihai Morar

  • @socolcolibri6349
    @socolcolibri6349 Год назад +15

    Dl.prof.Doctor ne bucuram ca existati si ne readuceti la viata ..Ne dati putere sa mergem mai departe .👍Dumnezeu sa va tina sanatos sa ne mai predati mereu mereu .

  • @marianstanamarian4321
    @marianstanamarian4321 Год назад +1

    Salutary. Este.cel.mai.Mare.Profesor.al.tuturo.timpurilor.care.vorbeşte.Direct.Adevărul*Direct.şi.la.obiect.*Cu.Stimă.şi.*Respect*

  • @anikofogel8184
    @anikofogel8184 2 года назад +48

    Respect, respect, respect D-lui Dr. Dulcan! Felicitari si multumiri realizatorului! Sanatate multa, sa fiti iubiti!

  • @anamariahaller6378
    @anamariahaller6378 2 года назад +146

    Un podcast care trebuie ascultat de cel putin 2 ori. Multumim, Mihai, pentru acest invitat valoros!

    • @kiki-nn2sy
      @kiki-nn2sy Год назад +2

      Adevarat, vara sa-ti vad comm, asta am spus aproximativ si eu....toata populatia tarii trebuie sa vada axest interviu....
      Cred absolut tot ceea ce spune....eu am propriile trairi si experiente...

  • @valitudor8744
    @valitudor8744 Год назад +15

    Chiar la 76 de ani am învățat enorm din acest interviu....MULȚUMESC MULT MIHAI !! ESTI UN OM...UN SOT SI UN TATĂ MINUNAT...RESPECT !!

    • @curavalemaria27
      @curavalemaria27 Год назад +1

      A min !🙏 GNDUL care era an HRISTOS asa sa fie si noi azi A min !❤🙏🕊🕊

    • @curavalemaria27
      @curavalemaria27 Год назад

      A min !🙏 CUVNTUL VIU BIBLIA Lucrător A min!❤🙏😇🕊🕊

    • @curavalemaria27
      @curavalemaria27 Год назад

      Sunt două forte Marea Lupta a Credinței Hristos și satan bătălia finală pe PAMNT MARANATA DOMNUL Nostru VINE vino HARUL sa fie cu toti care așteaptă venirea SA !!❤🙏😇🕊🕊

  • @IuliaTurinovici
    @IuliaTurinovici Год назад +5

    RESPECT și RECUNOȘTINȚĂ pentru multele adevăruri împărtășite! Dumnezeu să vă binecuvânteze, domnule DR. Constantin Dulcan!!! Mulțumim, Mihai Morar, pentru interviu!

  • @dorinabogdan3247
    @dorinabogdan3247 2 года назад +111

    Eu l-am ascultat de pe un pat de spital și am rămas cu o liniște interioara nu am cuvinte sa o descriu și cu dorințele reascultare si de a face bine și numai bine!
    Mulțumesc Universului ca am avut ocazia să-l ascult!
    Mulțumesc domnului Constantin Dulcan!
    Mulțumesc Mihai Morar!

  • @ginanicolae360
    @ginanicolae360 2 года назад +149

    Nu sunt un om intelectual, sunt doar o mamă. Am sorbit fiecare cuvânt .MULȚUMESC!

  • @georgianasilca7513
    @georgianasilca7513 Год назад +11

    Acest om mi -a schimbat viziunea asupra vieții. Am înțeles multe lucruri pe care nu le am înțeles înainte sa îl ascult.

  • @gabrielmihalachioiu5750
    @gabrielmihalachioiu5750 5 месяцев назад +2

    Mulțumesc mult pentru acest material cu profesorul Dulcan, am să caut să îl ascult de mai multe ori ca să pot să îl înțeleg mai bine. De fiecare dată când îl ascult găsesc lucruri pe care și eu le-am trăit.

  • @koko1889
    @koko1889 2 года назад +297

    Va multumesc din inima, nu ma satur sa-l ascult pe Domnul Profesor Dulcan! Ati realizat un podcast de o valoare imensa, nu poate fi masurat in cuvinte! Recunostinta!

    • @mariaulmeanu7029
      @mariaulmeanu7029 2 года назад +15

      Fain si simplu e acest OM NU ma satur ascultindu-l Cu lacrimi in ochi si multa atemtie stai sa nu pierd niciu-n cuvintel spus de domnulPROFESOR Imi vine in minte fraza ,ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se-ntimple" Deci mi -as dori sa-l vad Ii ascult interviurile il simt in suflet Sunt trairi inexplicabile Va multumesc ca existati Dummezeu sa va binecuvinteze Multumim pentru imisiune

    • @mariavlasceanu9865
      @mariavlasceanu9865 2 года назад +5

      E o players,o delectare in al cunoaşte pe acest mare cercetător om de stinta cu o valoare sentimentala cu o constiinta si cu caracter deosebit cu o lumina care luminează si chiar străluceşte in intuneri ,luminati de o parere divine.Sunt pur şi simplu consternata de tot ceea ce gandesti si vorbeşti..

    • @iuliatorrielli4550
      @iuliatorrielli4550 2 года назад +1

      Sono nata 1968 in Romania.Ho fatto solo del bene..Non capisco cattiveria umana.

    • @antonburcus2553
      @antonburcus2553 Год назад

      Excelent, rămâne să punem în practica personală ce am auzit!

    • @traianbarla697
      @traianbarla697 Год назад

      Q de șsssssssssssssssssssssssssssssssssssssss un de s un

  • @laurany3170
    @laurany3170 2 года назад +92

    Acest podcast este o binecuvantare, felicitari Mihai! Dl Profesor Dulcan este genial si in acelasi timp denota o modestie rara, un om cu adevarat minunat, multumim din suflet 🙏

  • @MsGingirel
    @MsGingirel 4 месяца назад +3

    Dupa 2 ani am asculta din nou toata emisiunea cu acelasi interes. 🤗🍀

  • @ViolinaMatei-hz9mj
    @ViolinaMatei-hz9mj 4 месяца назад +1

    Oricât de mult as supăra,Dumnezeu lucrează prin oameni ca dl.profesor Dulcan si-i mulțumesc pentru asta!Lumina aceea se vede acum!

  • @aladelaradio
    @aladelaradio 2 года назад +1215

    Am publicat acum un podcast esențial. Pentru vremurile pe care le trăim. Pentru ura, dezbinarea, stresul, mânia care domină umaniatatea. Cum să ne domine BINELE? Suntem pacienții unei lumi bolnave. Cum ne putem autovindeca prin forța gândurilor și, mai presus, prin forța inimii?
    Îi mulțumesc profesorului Dulcan pentru răspunsuri, dar mai ales pentru toate întrebările pe care mi le-am pus despre mine după acest Podcast!

    • @ancamary7282
      @ancamary7282 2 года назад +26

      Cred că ar fi minunat și un podcast cu dr Cristian Andrei.

    • @flory1755
      @flory1755 2 года назад +15

      Multumim pt invitat

    • @ioanapetcu6272
      @ioanapetcu6272 2 года назад +13

      Fabulous!

    • @artjewelryfestival541
      @artjewelryfestival541 2 года назад +42

      Va mulțumesc Enorm pentru emisiune.
      Va rog sa ma scuzați- nu s-ar putea sa scoateți muzica: nu se aude întotdeauna, ce spune domnul profesor și, simt, ca nu este în concordanță cu vorbele.
      Mie îmi place sa ascult și sa reascult emisiunile cu domnul profesor Dumitru Constantin Dulcan. La acest podcast nu as mai rezista încă o data.
      Va rog sa ma scuzați.
      Cu toata considerația, Ana Zaporojan, o basarabeanca din Oradea

    • @ioanasandu3562
      @ioanasandu3562 2 года назад +52

      Multumesc! 💗Este aur pur pentru minte si suflet!! Domnul dr. Dulcan ramane "mintea de dincolo" a cunoașterii românești autentice! De astfel de oameni trebuie sa avem promovati in media....românească. Multumesc domnului profesor pentru intelepciunea, curajul si puterea de a ne deschide orizonturi de lumina si intelepciune.☀️☀️☀️

  • @Leonida28
    @Leonida28 2 года назад +21

    Cu ce stare am rămas, Mihai? Cu o stare de bine, de optimism... De pozitivitate. Cum numai dânsul știe să o transmită. Și glasul, vocea, vorbele... Te ung pe suflet. Pentru cine are urechi să audă.
    L-aș fi ascultat încă două ore.
    Felicitări amândurora! Sănătate!!!

    • @adriantalos7350
      @adriantalos7350 2 года назад

      @Adrian Danciu ,de ce numai într-o societate polițienească?

  • @elenaarion8578
    @elenaarion8578 Год назад

    Multumesc! Suntem contemporani cu Geniul Prof. Constantin DULCAN!

  • @elenaarustei4115
    @elenaarustei4115 20 дней назад +1

    Împăcarea cu vecinul și iertarea
    Mă vindecat de boală 🙏🙏🙏
    ADEVĂRAT 🌹🌹🌹 vă iubesc.

  • @flaviuh2406
    @flaviuh2406 2 года назад +32

    “Fă binele și numai binele”
    Fantastic Podcast !

  • @irinasomesan4491
    @irinasomesan4491 2 года назад +21

    Doamne câte învățături intelepte! Așa sta zile întregi sa-l ascult.

  • @soficaserbanica4210
    @soficaserbanica4210 7 месяцев назад +1

    Îmi doream demult să-l ascult...
    La sfârșit,am rămas pe gânduri,dar,cu o stare inexplicabilă de bine!
    Mulțumesc!

  • @jingamarioara4264
    @jingamarioara4264 3 месяца назад +1

    Sunteti balsam pentru sufletele noastre triste si obosite,sunteti o terapie!❤

  • @lilakais8590
    @lilakais8590 2 года назад +71

    EXCEPTIONAAAAAL ! NU AM NIMIC DE ADAUGAT , PENTRU CA DOMNUL PROF. DR. AS SPUS TOT. UN SINGUR LUCRU AS DORI SA SPUN MIHAI, CRED CA AR FI MINUNAT DACA AI REUSI SA FACI O SERIE DE PODCAST-URI CU ACEST GENIU...

  • @narcisapirvu2968
    @narcisapirvu2968 2 года назад +53

    Formidabil !!! Fantastic ! Fara cuvinte! Asemenea clipuri merita locul 1... domnul Dulcan , un intelept si inteligent fara egal.

  • @firutamoga2910
    @firutamoga2910 Год назад

    Un mare român,un mare OM de știință,Domnul Profesor Constantin Dulcan !!! 🍀❤️🇹🇩🌍🕊️🌈🙏 Respect ,, Toți avem o LUMINĂ, în noi ( O lumină Divină)!!!,,Prin unii dintre noi,Universul( Dumnezeu) lucrează " !!! Nimic nu este întâmplător pe această Planetă...,nimic nu este întâmplător în Univers..,, Inteligența materiei "(În Democrație,am sperat, unii dintre noi să avem dreptul la exprimare, și Cuvintele noastre să aibă valoare,mai ales când gândim de bine,...nu doar mușchi..)....,, Gândul inimii❤️,cea mai puternică forță din Univers " ( Un câmp energetic,cu o forță mai mare, decât al creierului)....,, ❤️ Inimioară nu mă blestema " /Acum, am lumea pe mâna ✋ !!!,...un frumos cântec de muzică Populară,al Adinei Roșca,de la ETNO - TVR 🤗😇🍀❤️🇹🇩🌍🕊️🌈🙏🙋....,, Viața,cel mai mare mister al Universului ",...nu avem dreptul să ucidem,...dacă facem rău ( războaie - când,posibil,ca minți luminate să se fi pierdut,...etc,), Universul,prin legile lui,este deasupra Omului !!! Unii dintre noi am fost, și poate suntem priviți ca niște,, ciudați ",...,, dacă ești bun, ești luat de prost ",...dar, până,la urmă,este important,cum gândim,...,,De unul singur " !! 🙏!,...,,Mintea de dincolo "-,,Mintea Universului "!!!🙏,....fiecare este o rotiță, în Univers !!! 🤗 😇 💖 🍀 ❤️ 🇹🇩 🌍 🌎 🌏 💞 🕊️🌈🙏,fiecare gând se propagă în Univers,.. și înapoi,...ceea ce transmitem,se întoarce, la noi ❤️🙏,...și de aceea este bine să gândim de bine🤗😇💖🕊️🌈🙏,...,, Înconjor Lumea cu gândul "( ,,Gândul INiMIi "❤️🇹🇩🍀🕊️🌈🙏),un alt Cântec frumos,de muzică Populară,de la HORA -TVR 🤗😇💖🍀❤️ 🇹🇩🌏🕊️🌈🙏,🙋,...dacă îmi amintesc bine,al Otiliei S...,,Cauza,efect "!!! De aceea este bine să fim Recunoscători Universului( lui Dumnezeu), să avem,empatie,compasiune și mulțumire, față de ființele vii, față de semenii noștri 😭🙏🤗😇💖🍀❤️🇹🇩🌍🌎🌏💞🕊️🌈, să prețuim natura. ,,Rugăciunea inimii ",a unui Om simplu și a unei Femei credincioase,poate însemna mult,pentru Univers ( pentru Dumnezeul nostru )...,, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui DUMNEZEU,miluiește - mă pe mine Păcătosul ( Păcătoasa ),în Numele Tatălui,al Fiului și al Sfântului Duh, Amin !!! 🤗😇💖🍀❤️🇹🇩🌍🌎🌏💞🕊️🌈🙏 ...Universul funcționează după ,,Legea binelui ",...,,Prin noi vorbește Universul " !!! ...În altă ordine de idei, mulți dintre noi ne întrebăm,...,,Ce suntem,de unde venim, încotro ne îndreptăm "???!!!,...ca în ,,Amintiri din viitor ",o carte a unui scriitor german, cumpărată, întâmplător,în Tinerețea mea,dintr-o Librărie ,din SB.❤️🇹🇩🌍🍀🕊️🌈🙏,.din păcate, împrumutată la fratele meu,pe când era în serviciu militar,la rândul lui a imprumutat-o, și el, și s-a pierdut...Se spune, că Dumnezeu ,tot la 2000 de ani,își face o altă lucrare,...,,Calea,Adevărul, Viața "!!!,,,...,, Cuvântul lui Dumnezeu s-ar fi arătat,deja,în trup "????!!!...Pace ☮️ în Lume !!!,,O Religie Divină, transmisă Umanității,nu întâmplător !!!...,,OMUL s+a născut OM....,depinde de noi, de Inteligența noastră,dacă vom supraviețui, ca Specie...🤗😇💖🍀❤️🇹🇩🌍🌎🌏💞🕊️🌈 🙏

  • @paulrobert504
    @paulrobert504 Год назад +2

    Am vizionat de doua ori acest Podcast si-am sorbit fiecare cuvânt al distinsului oaspete. Este o placere să-l urmărești și o comoară pentru omenire. Felicitări Mihai Morar.

  • @gabrieladanciu190
    @gabrieladanciu190 2 года назад +209

    Mi-nu-nat!!! Captivant! Tonic! Vă mulțumesc, domnilor! 2 ore din viață pe care, din fericire, nu le-am risipit, ci le-am câștigat. Vă doresc tot binele!

    • @diananadaban2273
      @diananadaban2273 2 года назад +1

      Într-adevăr!

    • @marianabunea8714
      @marianabunea8714 2 года назад +1

      Foarte adevărat,mulțumim pentru tot,sunteți un om binecuvintat.,sper din tot sufletul să vă audă cît mai mulți oameni! Încă putem schimba râul in bine!

    • @violetadragomir4996
      @violetadragomir4996 2 года назад +1

      Exact!!!!!

    • @vioricarat5059
      @vioricarat5059 2 года назад

      @@violetadragomir4996 Cred că trăim perioada cînd este obligatoriu sa schimbam Raul in bine altfel poate fi rău ptr.noi și planeta

    • @orientdiamond3673
      @orientdiamond3673 Год назад

      Multumesc multumesc multumesc

  • @mcagennarisrl6094
    @mcagennarisrl6094 2 года назад +536

    Podcastul asta ar trebui sa fie ascultat zilnic de fiecare om, pana intelege, fiecare, scanteia din sufletul sau! Multumesc Mihai!

  • @777emano
    @777emano 28 дней назад

    Respect! Domnule Constantin Dulcan.Mă bucur că v-am ascultat aici și am aflat atât de multe lucruri benefice omului și în final omenirii. O să încerc să caut tot ceea ce ați scris și să citesc cu creionul în mână să înțeleg totul. Vă mulțumesc, frumos! Mihai Morar felicitări pentru podcast.Aștept cu interes o nouă întâlnire cu domnul doctor pentru că aș putea să-l ascult oricât, atât de bine explică trăirile din viața dânsului.

  • @corneliamoldoveanu9975
    @corneliamoldoveanu9975 Год назад +9

    Stii vorba aia m-a uns la suflet acest podcast🙏
    Multumesc cu recunoștință pentru aceste informații și ptr faptul că puneți pe tavă tuturor din cunoștințele dumneavoastră. Cu siguranță dacă nu am lasa ego-ul să ne conducă ar întra mai multă forță de la Dumnezeu în noi și am putea contribui fiecare în parte la o lume mai bună. 😘

  • @corneleles7364
    @corneleles7364 2 года назад +27

    Cel mai bun podcast, care l-am ascultat!
    Starea de bine, de liniște și împlinire de la sfârșitul acestui interviu este de nedescris in cuvinte, este divin!
    Mulțumesc cu recunoștință 🙏🏻🙏🏻🙏🏻
    Aștept cu nerăbdare următorul podcast cu d-nul profesor!

  • @domnicabetiu4695
    @domnicabetiu4695 2 года назад +26

    Mă înclin! Vă mulțumesc pentru invitati ATÂT DE VALOROȘI!!

  • @adelapana1378
    @adelapana1378 Год назад +12

    Uimitor ce spune maestrul purtător de lumină vie ascult cu uimire și plâng încontinuu nu-mi pot stăpâni lacrimile, propun să fie tradus în mai multe limbi străine și difuzat pe youtube 🙏🙏👼🧚‍♀️

  • @mihaelatintesan5519
    @mihaelatintesan5519 10 месяцев назад +1

    Minunat, ascult și iau notițe! Om minunat!

  • @didididusa236
    @didididusa236 2 года назад +16

    Oricat de multa stiinta,nimic fara Dumnezeu!
    Exceptional!

    • @radunineta9253
      @radunineta9253 2 года назад +3

      Ce spune Domnul Profesor este adevarat despre iubire respect dragoste minte pozitivă dar Dumnezeu este Dumnezeu si credinta crestin ortodoxă rămîne adevarata pe pămînt!Preoții rămîn preoți spovedania este spovedanie si împărtășania impartasanie!Nu stiu daca vre-un om de știință a călcat vreodată la Sf.Liturghie!Ca nu exista om pe pămînt fara pacat! Tot oamenii de știință a adus lumea în pandemie ca se cred mai culți decit Dumnezeu!Felicitări pentru acest interviu!Sa ma iertati daca gresesc cum gîndesc!

    • @elenavlaicu8971
      @elenavlaicu8971 2 года назад +2

      Exact ! fàrà D'zeu nu suntem nimic, El este inteligenta Suprêmà !

  • @lilyb.7437
    @lilyb.7437 2 года назад +53

    Cel mai divin interviu, Domnul Profesor Dulcan este un miracol! 🙏🏼🙏🏼🙏🏼Cind il ascult imi da asa o bucurie mare in suflet. Multumesc mult pentru ca ati avut asa un oaspete de seama!

    • @monicablaser2383
      @monicablaser2383 2 года назад +3

      Sentimentul pe care mi l-a transmis acest Om deosebit este acela că este imperios necesar să schimbăm modul de "interpretare" a lumii în care trăim, să dezvoltăm ac.Conștiință universală acționând în spre "binele", și implicit al nostru al tuturora. Mulțumesc din suflet și din minte Dl.Profesor Dulcan, o conștiință briantă, dar și Dlui Morar pt.a ne fi dat ocazia de a ne bucura de ac.emisiune excepțional de NECESARĂ în "Valea Plângerii" în care se află omenirea acum!

  • @cristianlungu1293
    @cristianlungu1293 6 месяцев назад +1

    Nu sunt cuvinte in vocabular Sau in limbajul nostru pentru a marturisi aprecierea.. Pot sa spun doar MULTUMESC DIN SUFLETUL SI ANIMA mea... Umile multumiri...

  • @EcaterinaPuiu-nh4nq
    @EcaterinaPuiu-nh4nq 6 месяцев назад

    Un Adevărat Om de stiintă Educat prin care invătăm.... Cum să discernem Bine de Rău..
    Multumim Dle ProfesorContatin Dulcan pt. Zelul cu care ne expicati cu amănut Care e sensul Vietii noastre pe pămint...., si Mihai ai Emisiuni...., care la Ascultăm Nom Stop..
    .., mutumim... ❤

  • @angelahutanu5038
    @angelahutanu5038 2 года назад +13

    Sunteți un geniu... vă respect cu multă recunoștință...Domnul sa va binecuvinteze....

  • @gabrielarusu2651
    @gabrielarusu2651 2 года назад +10

    Domnule, sunteti un om foarte întelept. Daca ar fi jumatate din populatia Romaniei ca dumneavoastra, departe am ajunge.
    Dumnezeu sa va tina sanatos, ca sa puteti transmite mai departe învataturile dumneavoastra🙏

  • @elenamatei505
    @elenamatei505 3 месяца назад +1

    Mii de mulțumiri pentru aces tinterviu! Să fiți binecuvântați!🙏

  • @SultanicaCamara-xz6ik
    @SultanicaCamara-xz6ik Месяц назад

    Sunte ti extraordinar si sunt absolut deacord cu toate informatiile Dumneaviastra stimate Domn , DR , Prof !!!!!!!❤

  • @julideguclu7296
    @julideguclu7296 2 года назад +49

    Nu se putea mai bun podcast 🙏Felicitari pt invitatul dvs.Il apreciez din suflet pe Dl doctor Constantin Dulcan👏👏👏👏👏

  • @ISIS76RO
    @ISIS76RO 2 года назад +140

    Toata admiratia si respectul pentru un asa OM !!! Un astfel de om trebuie sa faca un pas in fata si sa vorbeasca ( sa fie mediatizat mult mai mult ) pentru ca are ce sa vorbeasca iar oamenii au multe de invatat din cunoasterea, experienta, intelepciunea dumnealui … Multumesc cu recunostinta pentru acest minunat podcast!!! 🙏💜 Dumnezeu sa va binecuvanteze domnule profesor Dulcan , domnule Morar !!! 🙏💜

    • @rielagab3421
      @rielagab3421 2 года назад +6

      Cu ajutorul nostru pot sa afle și alții de acest minunat OM.... Sa distribuim cât mai mulți clipuri din emisiunile unde a fost invitat.

    • @oanaposa5806
      @oanaposa5806 2 года назад +8

      O adevarata incantare si imensa bucurie sa ascult un OM atat de intelept! ❤🙏
      Pacat ca multi aud, putini inteleg!
      Viata lunga si binecuvantata, D nule Profesor!

    • @carmend5959
      @carmend5959 2 года назад +17

      Domnul doctor chiar este mediatizat. Dacă dai căutare pe youtube, sunt zeci și zeci de emisiuni unde a fost invitat, de-a lungul anilor, sute de conferințe ținute peste tot. Problema e alta, el nu este accesibil pentru marea masă a populației pentru că nivelul de educație, cunoaștere, înțelegere este scăzut. Nu prezintă interes pentru emisiunile cu audiență mare.

    • @oanaposa5806
      @oanaposa5806 2 года назад +1

      @@carmend5959 Din pacate 😪

    • @doinar4178
      @doinar4178 2 года назад +2

      Minunata si sa facem cit mai mult bine cu ceilalti cu moi insigne si cu ceilalti.

  • @latoyahelga4800
    @latoyahelga4800 6 месяцев назад +1

    Mi-a plăcut mult aceasta Conversație, am primit satisfacție enorma, satisfacție sufleteasca . Mi-as dori mult mai multe videouri cu acest domn.

  • @danielgalati6908
    @danielgalati6908 6 месяцев назад +1

    Cu ce am rămas cu pace omul acesta îl are pe Dumnezeu in el

  • @elenamihalache572
    @elenamihalache572 2 года назад +26

    Cuvintele ar fi de prisos, admiratie maximă! Respect!

  • @vioricamariabudea794
    @vioricamariabudea794 2 года назад +5

    Mulțumesc frumos Mihai.
    Da chiar merită să îl mai inviți pe Domnul Dr. Dulcan.

  • @ginanicoletagaspar6706
    @ginanicoletagaspar6706 3 месяца назад

    Minunat acest OM. Multumesc domnule profesor pt tot.
    ❤️🙏

  • @user-gb2dw9tl1d
    @user-gb2dw9tl1d 6 месяцев назад +2

    Este un om fascinat! Informația acumulata este echivalent a zeci de cărți de calitate.

  • @s.carmen
    @s.carmen 2 года назад +47

    Wow...ma simt onorata sa fiu contemporana cu acest om! Un om nu doar inteligent, ci și ft înțelept. Sunt sigura ca va fi mult mai apreciat post-mortem din păcate... cuvintele și învățăturile lui vor fi citate mulți ani!

  • @anaivan9159
    @anaivan9159 2 года назад +21

    Domnule profesor sunteti o minune lăsată pe pământ, mă bucur să vă revăd și să vă ascult din nou. Așa un om da.

  • @annadiscultu8575
    @annadiscultu8575 Год назад +2

    MULUMIRE ṢI RECUNOŞTINȚĂ Domnului Dulcan!!!

  • @adrianamagdalena905
    @adrianamagdalena905 Год назад +1

    Foarte frumos dl.dr. E f. adevarat, dar trebuie sa crezi si sa ai bucurie si lumina in suflet. Doamne-ajuta! ❤️☀️🕊️

  • @Sommer-yz3ei
    @Sommer-yz3ei 2 года назад +43

    Respect ! 🙏 Mulțumim de toată înțelepciunea și modalitatea de exprimare pe întelesul nostru ! Toate informațiile astea trebuiesc neaparat sa ajungă la cât mai mulți dinte noi , NEAPARAT !

  • @c.ssarah7613
    @c.ssarah7613 2 года назад +57

    Doamne ,un suflet extrem de evoluat ,un om deosebit !! Sunt mândra ca avem astfel de oameni printre noi !! Mulțumesc cu recunoștință universului ! 🙏❤️

    • @baicucornel3805
      @baicucornel3805 Год назад

      Stimă și respect dle OM și profesor! Multumesc frumos ca existati!

  • @marialuminita9858
    @marialuminita9858 8 месяцев назад +1

    Mulțumesc frumos, mulțumesc, mulțumesc 🙏 multă sănătate și pace sufletească, iubire și recunoștință infinite universul
    🙏🙏🙏🌈🌈🌈🍀🍀🍀♥️♥️♥️

  • @nicolettated8858
    @nicolettated8858 Год назад +6

    Dumnezeu sa.l țină pe domnul profesor pe calea aceasta pe care este și să ne împărtășească și nouă aceasta cunoștință a sa cât mai des posibil!
    Starea mea după aceste două ore ??Liniște interioară și bucurie cu lacrimi.

  • @eugeniaconstantin4471
    @eugeniaconstantin4471 2 года назад +174

    Este un om extraordinar,l-as asculta zile in sir fara intrerupere,avem nevoie de oameni ca el.

  • @roxanaroxana8873
    @roxanaroxana8873 2 года назад +74

    De foarte mult timp nu am mai auzit atâtea cuvinte pozitive. Modul de prezentare la nivel de celule pana la fizica cuantica. Ma incantat enorm acest podcast.
    Mulțumim domnule dr. Duncan pentru aceasta lecție pentru și despre omenie. Lucruri de mult uitate. Sa facem bine, sa gândim pozitiv și frumos, sa ne extindem visele într.un mod constructiv, bun. Dumnezeu exista în sufletele noastre.
    Si da, puterea inimii nu cunoaște limite.
    Încă o data mulțumesc.

    • @CristianBogdan1
      @CristianBogdan1 2 года назад +1

      Va spun ceva in inima se afla sufletul omului. Omul este o trinitate trup - suflet - spirit dar este o singura persoana astfel se implineste ce spune Biblia dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu astfel Trinitatea lui Dumnezeu este Tatal = Iubirea, Fiul = Intelepciunea si Sfantul Duh = Puterea toate sunt atributele unei singure persoane Isus Hristos. Pentru a intelege Biblia sau sa-l simititi pe Dumnezeu trebuie sa-l cautati in inima dvs. Cele doua indemnuri ale Domnului sunt iubeste-l pe Dumnezeu si iubeste-ti aproapele numai iubirea ne apropie de Isus. O zi binecuvantata va doresc.

    • @cocabobarniche3944
      @cocabobarniche3944 2 года назад +1

      Felicitari Roxana. Frumos gandit.bucurie!

    • @victoriaminea18
      @victoriaminea18 Год назад

      Felicitări pentru podcast, așteptăm cu nerăbdare un alt podcast cu D-nul Profesor.

    • @vladimirmarinescu535
      @vladimirmarinescu535 Год назад

      Probabilitatea ca un anumit individ să fie imbecil este independentă de orice altă însușire a respectivei persoane.
      Când vedem un știutor, trebuie să fim suspicioși: prostul e serios. E solemn. Nu se joacă. E demn, inflexibil, pietrificat. Ia toate lucrurile în serios, dar mai ales pe el însuși. Pentru că e serios, prostul e și sfătos. Are soluții pentru orice problemă. E o suficiență intelectuală glorioasă, e o fudulie. Are idei fixe. Nu se îndoiește de el însuși și îi place de el.

  • @user-ig7dg8uw3v
    @user-ig7dg8uw3v 5 месяцев назад

    Superb dialog ,cel mai mare respect ptr domnul Dulcan si pentru tine domnul Morar,

  • @dutamarina767
    @dutamarina767 Год назад

    Domnule doctor Dulcan sunteți un Om deosebit sigur voi urma sfatul. Mișcare, apa să gândesc bine și să fac bine puterea gândului. ...sunt multe de spus MULȚUMESC