Directorul adjunct al Departamentului European al FMI, invitatul podcastului „Dă sens banilor”

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 29 авг 2024
  • Cea de-a douăsprezecea ediție a podcastului „Dă sens banilor” îl are ca invitat pe Mark Horton, director adjunct al Departamentului European al Fondului Monetar Internațional (FMI). Oficialul FMI se declară impresionat de modul în care a rezistat economia Republicii Moldova efectelor negative ale pandemiei, apoi ale războiului din țara vecină, precum și de felul în care au gestionat instituțiile moldovene aceste dificultăți.
    Mark Horton a fost reprezentant permanent al FMI în Republica Moldova în perioada anilor 1996-1999, iar vizita sa actuală în Republica Moldova și participarea la podcast a fost prilejuită de aniversarea a 30-a de la punerea în circulație a monedei naționale. Oficialul scoate în evidență progresele înregistrate de Republica Moldova în domeniul financiar timp de trei decenii de existență a leului moldovenesc și salută transformările înregistrate în sectorul bancar, precum și determinarea fermă actuală a țării de a se integra în UE.
    Podcastul realizat de jurnalista Liliana Barbăroșie mai analizează retrospectiv cooperarea dintre Republica Moldova și organizația financiară internațională, perspectivele și provocările viitoare din cadrul acestei colaborări. De asemenea, oficialul FMI își împărtășește opinia despre prioritățile de reformă în domeniul macrofinanciar al Republicii Moldova, referindu-se și la șansele redresării economice în regiune.
    Podcastul include și o rubrică de întrebări pe scurt, precum: Ce este FMI? De ce finanțează FMI Republica Moldova? Ce evoluții ar fi de așteptat în sectorul financiar la nivel global?
    Podcastul poate fi vizionat pe data de 21 decembrie, începând cu ora 9.00, pe platformele:
    pagina web a BNM
    pagina BNM pe Facebook
    profilul BNM pe LinkedIn
    pagina BNM pe RUclips
    Rlive.md
    Privesc.eu
    Iar în variantă audio, pe:
    Apple podcasts, Google podcasts și alte platforme de podcast.
    Podcastul „Dă sens banilor” are scopul să explice cu regularitate subiecte economice într-un context în care crizele din ultimii ani au scos în evidență necesitatea fortificării educației financiare a cetățenilor Republicii Moldova.

Комментарии •