Mulțumesc mult pentru dezbaterea fascinantă, instructivă și atât de interdisciplinară. Felicitări pentru acest episod. Eu unul sunt subjugat de aceste discuții, care-mi oferă viziunile și abordările inedite sau pedagogice ale invitaților. Sunteți o încântare épistémologică și spirituală.
Am văzut acest dialog de două ori până acum, a doua oară ca să îmi pot nota și ideile mai importante. Mi-am adus aminte însă de o vorbă a profesorului meu de fizică din liceu care m-a intrigat oarecum la vremea respectivă și anume că matematica nu este altceva decât „un instrument de aproximare a realității”. Pe atunci eram consternat de o astfel de viziune și nu puteam concepe cum poate matematica, atât de precisă și de riguroasă, să fie doar un instrument de aproximare! Acum însă tind să îi dau dreptate profesorului meu. Poate că noi operăm cu linii drepte, cu puncte și chiar cu numere tocmai pentru că sunt mai simple de înțeles, cu toate că ele nu au un corespondent în realitate. În realitate nu există numărul unu, ci un om, un ceas, un copac. Unde începe și unde se termină copacul? Sunt doi copaci la fel? Doi oameni la fel? În matematică 1=1, dar în realitate nu există două lucruri la fel. Dacă ar fi să luăm în calcul toate detaliile obiectelor din jur, totul ar deveni foarte complex. Matematica lui Dumnezeu trebuie să existe pentru că Universul este ordonat și se supune acelorași reguli, dar ea va fi arătând altfel, iar matematicile noastre sunt probabil doar niște aproximații ale modului în care a fost gândit acest Univers. La fel, modelele din fizică vor fi fiind și ele tot parțiale, din aceleași considerente de complexitate. Noi vorbim în matematică de linii și funcții continue, dar realitatea este cuantică, noi vorbin de drepte paralele, dar în lumea reală spațiul curbează totul, până și traiectoriile razelor de lumină care se deplasează prin spațiu. Până la urmă matematicile sunt niște sisteme formale pe care noi oamenii am reușit să le inventăm, pe măsura puterii noastre de înțelegere, pentru a putea aborda (în general din considerente practice) fie numai și o fărâmă din infinita complexitate care ne înconjoară. Matematica noastră nu este capabilă să rezolve nici măcar problema celor trei corpuri, cu atât mai puțin să abordeze complexitățile năucitoare din meteorologie, sau biologie. În fața complexităților Universului care ne înconjoară matematica noastră pare mai degrabă mâzgălitura unui copil decât un poem Shakespeare-ian. Așa înțeleg eu lucrurile. Mulțumesc pentru acest video.
Mulțumesc mult pentru dezbaterea fascinantă, instructivă și atât de interdisciplinară. Felicitări pentru acest episod. Eu unul sunt subjugat de aceste discuții, care-mi oferă viziunile și abordările inedite sau pedagogice ale invitaților. Sunteți o încântare épistémologică și spirituală.
Am văzut acest dialog de două ori până acum, a doua oară ca să îmi pot nota și ideile mai importante. Mi-am adus aminte însă de o vorbă a profesorului meu de fizică din liceu care m-a intrigat oarecum la vremea respectivă și anume că matematica nu este altceva decât „un instrument de aproximare a realității”. Pe atunci eram consternat de o astfel de viziune și nu puteam concepe cum poate matematica, atât de precisă și de riguroasă, să fie doar un instrument de aproximare! Acum însă tind să îi dau dreptate profesorului meu. Poate că noi operăm cu linii drepte, cu puncte și chiar cu numere tocmai pentru că sunt mai simple de înțeles, cu toate că ele nu au un corespondent în realitate. În realitate nu există numărul unu, ci un om, un ceas, un copac. Unde începe și unde se termină copacul? Sunt doi copaci la fel? Doi oameni la fel? În matematică 1=1, dar în realitate nu există două lucruri la fel. Dacă ar fi să luăm în calcul toate detaliile obiectelor din jur, totul ar deveni foarte complex. Matematica lui Dumnezeu trebuie să existe pentru că Universul este ordonat și se supune acelorași reguli, dar ea va fi arătând altfel, iar matematicile noastre sunt probabil doar niște aproximații ale modului în care a fost gândit acest Univers. La fel, modelele din fizică vor fi fiind și ele tot parțiale, din aceleași considerente de complexitate. Noi vorbim în matematică de linii și funcții continue, dar realitatea este cuantică, noi vorbin de drepte paralele, dar în lumea reală spațiul curbează totul, până și traiectoriile razelor de lumină care se deplasează prin spațiu. Până la urmă matematicile sunt niște sisteme formale pe care noi oamenii am reușit să le inventăm, pe măsura puterii noastre de înțelegere, pentru a putea aborda (în general din considerente practice) fie numai și o fărâmă din infinita complexitate care ne înconjoară. Matematica noastră nu este capabilă să rezolve nici măcar problema celor trei corpuri, cu atât mai puțin să abordeze complexitățile năucitoare din meteorologie, sau biologie. În fața complexităților Universului care ne înconjoară matematica noastră pare mai degrabă mâzgălitura unui copil decât un poem Shakespeare-ian. Așa înțeleg eu lucrurile. Mulțumesc pentru acest video.
Felicitări pentru dezbatere!
Salutare. Apuc mereu să vă văd târziu