Dr. Gabriel Gorun: “Piata drogurilor in Romania s-a schimbat foarte mult” | Aproximativ Discutii

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 10 июл 2022
  • Gabriel Gorun este invitat în cea mai recentă ediție a podcastului „Aproximativ discuții” cu Gojira, unde vorbește despre: Consumul de droguri la români, Piața de droguri și alte subiecte interesante.
    Gabriel Gorun este doctor în științe medicale. Lucrează în medicină legală de peste 21 de ani. Gabriel Gorun a lucrat la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București.
    Un raport European privind drogurile în UE ce a fost dat publicităţii de Agenţia Naţională Antidrog arată că, la noi în ţară, consumul de stupefiante aproape s-a dublat. Experţii în adicţii atrag atenţia că, şi aşa, numărul este subraportat şi că aproape nu mai există formă de socializare la tineri fără consum de droguri. Asta în timp ce marijuana nu mai este la modă şi se trece la stupefiante mai tari. Peste 20% dintre tinerii români au consumat cel puţin o dată în viaţă canabis, arată cel mai recent sondaj realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA). Consumatori există pentru cocaină, ciuperci halucinogene şi chiar „drogul-violului” Acelaşi raport mai arată că faţă de 2019, consumul de droguri aproape s-a dublat iar experţii avansează cifre şi mai îngrijorătoare în această privinţă, atrăgând atenţia că este subraportat numărul consumatorilor.
    #gojira #gabrielgorun #aproximativdiscutii #podcast #happyfish
    Follow us on the web:
    Patreon: / aproximativgojira
    Instagram: / happyfishteleviziune
    Facebook: / happyfish.ro
    Site: www.happyfish.ro/
    Canal clips: / @happyfishclips5503
    Gojira: / dj_gojira
    (C) & (P) HappyFishTV
    All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
    In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.
  • РазвлеченияРазвлечения

Комментарии • 245

  • @TeBateDoamneDoamne
    @TeBateDoamneDoamne 2 года назад +238

    Mai multe podcasturi cu domnul profesor si pe alte teme, va rog!

  • @alextanase5432
    @alextanase5432 2 года назад +193

    Dap, e o idee foarte bună sa luați fiecare drog în parte și sa îl discutați într-un episod separat. Respect!

    • @RomaniaDeAzi
      @RomaniaDeAzi 2 года назад +5

      Informati asupra drogurilor cu seria asta. Autoritatile oricum au o durere in cot de cetateni.

    • @valentinna7183
      @valentinna7183 2 года назад +4

      Si ca de obicei o data viitoare nu mai exista

    • @gdv2268
      @gdv2268 2 года назад +2

      @@valentinna7183 Poate vine Dragonu' a k a copilul ciupercilor. Daca tot au fost puradeii soarelui.

    • @danpetrea
      @danpetrea 2 года назад +2

      Citind comentariul tău pe mobil primul rând e: "Dap, e o idee foarte bună să luați fiecare drog" 😮 apoi continui: "in parte si sa îl discutați". A, ok.

    • @gdv2268
      @gdv2268 2 года назад +1

      @@danpetrea Ce prajit.

  • @TonyMontana-ys5xz
    @TonyMontana-ys5xz 2 года назад +119

    Printre cele mai tari podcast-uri ale lui Gojira,sincer!

  • @ireneweinfeld6662
    @ireneweinfeld6662 2 года назад +24

    “The doors of perception” - Aldous Huxley / Humphrey Osmond
    “Miserable Miracle”, “The major ordeals of the Mind”, “Countless minor ones”-Henri Michaux
    Philip Kindred Dick
    „DMT Molecula Spiritului“ - Rick Strassman
    Gheorghe Marinescu
    „Riga Crypto si lapona Enigel“ - Ion Barbu
    (((-: Thank you! Amazing podcast!

  • @bassarymes
    @bassarymes 2 года назад +75

    Unul din cele mai bune podcast uri ever, merita o continuare... Felicitări

    • @silviaghe2010
      @silviaghe2010 2 года назад +1

      Basa Basa ntz ntz ntz :))))

    • @bassarymes
      @bassarymes 2 года назад

      @@silviaghe2010 🤣🤣🤣🤦

  • @chisdaniel8108
    @chisdaniel8108 2 года назад +33

    fabulos, imvitatul! vrem imformatii pertinente pe fiecare dog in parte

  • @negereu1941
    @negereu1941 2 года назад +18

    Superb podcastul. Si in sfarsit unul la care Gojira vorbeste mai putin :)) Glumesc, bravo Gicule, mai vrem din astea

  • @bogdancantemir
    @bogdancantemir 2 года назад +106

    daca faci switch brusc de la episodul cu jador la episodul asta... n-ai avut asa senzatie la nici un drog

  • @danielalexandru8988
    @danielalexandru8988 Год назад +9

    In doua ore , ați educat tineretul mai mult decât a făcut-o statul român în 30 de. Ani . felicitări

  • @penacs
    @penacs 2 года назад +27

    Cel mai tare drug nerd, sa-l mai inviti te rog

  • @Catalin-ki4mm
    @Catalin-ki4mm 2 года назад +11

    Vrem serie cu dom doctor ❤️

  • @Andreionwheels
    @Andreionwheels 2 года назад +13

    Genial podcastul asta! La mai mare si la mai multi invitati de nivelul intelectual al dlui Dr.
    Ar fi misto o miniserie per fiecare substanta in parte.

  • @malvolyo
    @malvolyo 2 года назад +7

    Dintre cele mai bune si informative podcasturi. Buna ideea de a discuta despre fiecare drog in parte, dat fiind faptul ca nu sunt foarte multe surse bune informative, care sa nu fie prezentate intr-un stil lemnos.

  • @petruthotin2515
    @petruthotin2515 2 года назад +6

    M-am simțit ca la un seminar pe bune și cum ar trebui sa fie. Mulțumesc domn. Profesor!

  • @fuckaroundfindout420
    @fuckaroundfindout420 2 года назад +3

    Felicitari domnului doctor. O adevărată plăcere să îl ascult, ca de obicei.

  • @elenadragomir5203
    @elenadragomir5203 2 года назад +4

    Da, aștept cu interes. L-am ascultat și pe Cătalin Moise, el chiar explică foarte bine și plăcerea și consecințele fiecărui consum de droguri.

  • @marianabufnea7242
    @marianabufnea7242 Год назад +1

    Este un podcast pe care eu il recomand tot timpul!

  • @thegoodhood
    @thegoodhood 2 года назад +5

    Multumim ca l-ai invitat pe dr. House la podcast!

  • @andreeavoicila7598
    @andreeavoicila7598 2 года назад +44

    Hello! Multumesc pt podcast, eu am copil care se indreapta vertiginos spre adolescenta, am inceput sa ma documentez pe subiect ca sa fiu pregatita, pana acum in limba romana nu am gasit materiale decat la voi. Societatea romaneasca in continuare evita sa discute si sa se educe pe subiect, din pacate, desi nr consumatorilor creste. Astept cu interes si alte podcast pe subiect, inca o data va multumesc ❤️

    • @agentie3028
      @agentie3028 2 года назад

      Sunt sute de materiale pe net in lb romana plus zeci de carti. Daca vrei cu adevarat sa găsești, găsești.

    • @anaburada8142
      @anaburada8142 2 года назад +14

      Caută la Cătălin Moise pe canal episoadele despre droguri

    • @gdv2268
      @gdv2268 2 года назад +3

      Il poti intreba pe el ce face fiecare drog. Sunt sigur ca stie.

    • @andreeavoicila7598
      @andreeavoicila7598 2 года назад +2

      @@agentie3028 ma refeream nu la materiale scrise, dar multumesc de sugestie :) personal prefer podcasturile unde sunt invitati specialisti :) si o fac din motive de timp chiar as vrea sa am timp sa citesc cum o faceam cand eram fara copil 🙂

    • @alinneagu9426
      @alinneagu9426 2 года назад

      @@gdv2268 🤣🤣🤣

  • @zerox47_triplesix
    @zerox47_triplesix 2 года назад +5

    Foarte tare acest podcast cu Domn' Doctor.

  • @alexandrumihai1120
    @alexandrumihai1120 2 года назад +3

    Chiar ar fi bună o serie despre droguri, daca nu măcar încă un episod.

  • @alexandruradu5010
    @alexandruradu5010 2 года назад

    Toate bune! Sănătate! E minunat episodul!

  • @MrLungurel
    @MrLungurel 2 года назад +1

    Wow! Chiar sunt curios sa aflu mai multe despre subiectul dat.

  • @cosmincararusa6848
    @cosmincararusa6848 Год назад

    este foarte important sa țineți o serie pe acest criteriu pentru toți tineri ,pt cei ce consuma si pt cei ce nu consuma .felicitări

  • @bogdanstan3907
    @bogdanstan3907 2 года назад +3

    Da și eu îl pun în top 3 podcasturi!Super tare.

  • @sirbarthur7445
    @sirbarthur7445 2 года назад +1

    Foarte bine structurat episod, explica extraordinar dl.doc. o placere de ascultat. More please!

  • @cosminm5270
    @cosminm5270 2 года назад

    Exceptionale explicatiile domnului dr. Gorun. Felicitari si multumiri pentru podcast!

  • @dariusdadada
    @dariusdadada 2 года назад +1

    Va multumesc pentru acest podcast 😁

  • @mariamiriam
    @mariamiriam 2 года назад +1

    Genial podcast. Astept episoade viitoare pe aceasta tema alaturi de dl dr.

  • @ligiavoicu7616
    @ligiavoicu7616 Год назад

    Cel mai factual, concis si plin de informatii 100% util pentru toti. Da, vrem o serie de episoade pe aceasta tema!

  • @Tony-bs6ob
    @Tony-bs6ob 2 года назад

    Șmecher definitiv acest Podcast 👌

  • @camera423
    @camera423 2 года назад +1

    Absolut, domnul doctor e foarte carismatic și mi-ar face mare plăcere să-l aud vorbim mai des despre droguri și nu numai. Felicitări pentru podcast!

  • @raulcelmare6408
    @raulcelmare6408 2 года назад +1

    Fabulos podcast!

  • @XYZ56771
    @XYZ56771 Год назад

    Cel mai bun documentar...din toate punctele de vedere, multumim!

  • @silviugheorghe7118
    @silviugheorghe7118 Год назад

    Mega interesant acest clip. Ar fi super sa faceți și alte episoade mai detaliate.

  • @gravedancer91
    @gravedancer91 Год назад

    Ar trebui sa asculte acest podcast adolescentii in mod special.
    Si eu as dori sa fie mai multe podcasturi specifice pe fiecare drog in parte.

  • @Low_44us
    @Low_44us 2 года назад +2

    Chiar cel mai bun potcast

  • @ungureanuiosifandrei2736
    @ungureanuiosifandrei2736 2 года назад

    Mulțumim!

  • @IamMarsYoutube
    @IamMarsYoutube Год назад

    Super! Si la sfarsit a rupt!

  • @chinezyxx
    @chinezyxx Год назад

    A fost super interesant podcastul acesta !

  • @totomess2002
    @totomess2002 2 года назад +1

    se aprobă seria, as dori sa îl mai aud pe domnul doctor, mulțumesc frumos pentru acest episod

  • @SpykeHellboy
    @SpykeHellboy Год назад

    avem nevoie de oameni ca Dr. Gabriel Gorun in parlament cand se discuta legi si pedepse legate de consumul de droguri, nu doar de institutiile de forta si politicieni

  • @iuliqt
    @iuliqt 2 года назад +12

    foarte fain episodul! Sa mai faceti episoade asa. Poate ne puteti aduce si pe cineva care e specializat in tulburari de personalitate vs droguri. Cred ca ar ajuta enorm. Poate sa prezinti si ceva clinici private. Mi se pare ca familiile care au pe cineva care sufera de o adictie nu stiu nici macar cum sa inceapa sa ajute persoana respectiva.

    • @vandit1992
      @vandit1992 2 года назад +1

      nu la privat gasesti rezolvarea sau solutia, ci in familie in primul rand si abia apoi in cutare spital sau clinica.

    • @china_yoo
      @china_yoo Год назад

      Credema ai nevoie de ajutor familiar spiritual social etc.... eu vorbesc in cunoştință de cauză !!!

  • @DarkMindsRO
    @DarkMindsRO 2 года назад +3

    De cand am vazut prima oara filmul Requiem For A Dream am spus ca este cel mai bun film anti-droguri ever...este incredibil de realist si top 5 filme preferate. Eu as fi folosit bucati din el pentru campaniile active anti-drog...

  • @Desperateforrasberry
    @Desperateforrasberry 2 года назад +7

    Gojira, iti ador podcastul!!! Cred ca comunitatea care te apreciaza ar vrea sa vorbeasca cu tine. Vin cu o idee: fa un formular, hai cei care te urmaresc sa l completeze si sa vina la tine la podcast (lume random, cu care tu crezi ca ai ce discuta - dupa raspunsurile din formular). Mi s ar parea un schimb de replici foarte interesant

  • @cupsajunior
    @cupsajunior 2 года назад

    foarte carismatic the doc:) il mai asteptam:)

  • @twittroll
    @twittroll 2 года назад +1

    VREM SERIE!MULȚUMESC...😁

  • @yoedward5398
    @yoedward5398 2 года назад

    f bine ... mai il asteptam pe domnu doctor ☘️✌️👋👋👋

  • @eveline-mihelleberes6293
    @eveline-mihelleberes6293 2 года назад +2

    Domnul doctor este de nota 10+ !
    După cum toată lumea zice ,am dori mai multe podcasturi cu el ,pe diferite subiecte .
    Explica în asa fel încât sa înțeleagă oricine ! Genul se profesor care probabil mulți s i l ar fi dorit !
    Felicitări!

  • @MANYAH1
    @MANYAH1 2 года назад

    EXCELENT!

  • @DoRhado47
    @DoRhado47 2 года назад +3

    Mi-a placut abordarea, materialul documentat, as vrea sa faceti serie si sa-l inviti pe Catalin Moise sa vorbiti despre capitalism, Nietzsche, droguri, filosofie si multe altele

  • @selarubogdan5670
    @selarubogdan5670 2 года назад +1

    clar este nevoie de un episod 2 cu dn dr Gorun

  • @coccolonetedesco
    @coccolonetedesco 2 года назад

    Excepțional..deci va urmăresc la ora 02.00 dimineata ..marti..12.07..FELUCITARI...

  • @Lpainkiler
    @Lpainkiler 2 года назад

    Fabulos!

  • @crkalla
    @crkalla 2 года назад +1

    Da, vrem seria ✌🏻

  • @vsstefan
    @vsstefan 2 года назад +5

    1:54:30 La Neversea au împărțit apă organizatori prin primele rânduri și se dădea din mână-n mână până in spate , chiar de apreciat

    • @vandit1992
      @vandit1992 2 года назад

      era lumea insetata de la boabe, varule, si probabil organizatorii au zis sa previna niste răuri ca sa nu iasa urat..iar..

  • @iamlegend1630
    @iamlegend1630 Год назад

    Vorbeste 2 ore despre droguri, tot dansul : da, mi-ar placea sa vorbim despre droguri. Cel mai tare episod cu o gramada de informatii utile cu rol de atentionare si informare! Multumim

  • @andreipasune7121
    @andreipasune7121 2 года назад

    foarte tare domnul doctor

  • @stefanvoda6784
    @stefanvoda6784 Год назад

    Hai cu seria, domnilor

  • @alexgh83
    @alexgh83 2 года назад +3

    Asa ceva ar trebui sa fie curs obligatoriu în licee sau în diverse instituții ale statului.

    • @RailfanR
      @RailfanR Год назад

      Cand vom merge toti la vot si vom alege niște oameni (nu sfinți) dar care trăiesc in 2023.

  • @Drrag0s
    @Drrag0s 2 года назад +1

    Vrem serie cu domn' doctor!!!

  • @ungureanumonica3131
    @ungureanumonica3131 2 года назад +2

    E interesant fostul profesor de la Facultate de Medicina și Farmacie al domnului Gojira. Domnul doctor Gabriel Gorun.

  • @numacunosti
    @numacunosti Год назад +2

    Clasa a 9-a, anul 1998, ora de dirigentie, un oarecare liceu din Timisoara. Cineva de la politie incerca sa ne vorbeasca despre pericolul drogurilor cam asa: iarba te face sa fi linistit, heroina sa nu te doara si sa nu iti pese, cocaina da energie si extasy te face sa dansezi toata noaptea. Daca la inceputul orei nu aveam curiozitati prea mari, la sfarsitul ei aproape toti baietii din clasa vroiam sa le incercam.

  • @RusuD
    @RusuD Год назад

    Da, vrem!

  • @RocaInToTheWild
    @RocaInToTheWild 8 месяцев назад +1

    ce tare e omul!

  • @bryrazvan947
    @bryrazvan947 2 года назад

    Deci eu personal il vreau pe omul asta in cat mai multe podcasturi!!!

  • @adrianratiuphoto
    @adrianratiuphoto 2 года назад +7

    Baaaa!!!!
    Va ascult de doua zile asa, pe sarite.
    In timpul adolescentei am fost in anturaje unde se consuma diferite substante, mai mult iarba, si oameni erau ok sa zic asa.
    Dar nu stiam ca se poate murii de la sevrajul unor susbstante 😯
    Feliciari pentru initiavia de deschide Aproximativ Discutii pe acest subiect!
    P.S. Completare de incurajare!
    Nu am consumat niciodata substate halucinogene sau cum se numesc.
    M-am lasat de fumat din 2012 (10 ani)
    Si mai nou nu mai beau nici alcohol. Nu imi face nici o placere

    • @RomaniaDeAzi
      @RomaniaDeAzi 2 года назад +1

      si alcoolul poate sa duca la un sevraj mortal. si e super legal

    • @adrianratiuphoto
      @adrianratiuphoto 2 года назад

      Nu stiam asta! 🙏❤️

    • @RomaniaDeAzi
      @RomaniaDeAzi 2 года назад +1

      @@adrianratiuphoto aparent mai nimeni nu stie.

  • @PVLSQ
    @PVLSQ 2 года назад

    Asta da Talc Show, felicitări!

  • @ivanachealin7112
    @ivanachealin7112 2 года назад +5

    Acel podcast despre droguri ar fi o necesitate culturala la momentul actual, nici macar expertii nu si-au dat seama de insenmnatatea foliei de LSD. Acele discutii si ritualuri mentionate pentru cocaina si LSD trebuie sa fie explicate pe romaneste si aduse in cultura romaneasca cu exemple ca sa ne putem asuma riscurile la care ne dispunem cand consumam. Acele episoade ar fi un complement cat se poate de veridic si ar aduce plus valoare discursurilor date de politie in licee, in cazul meu acea coecizitie mentionata de Gabriel e cat se poate de adevarata venind de la autoritati.

  • @iuliantosca5398
    @iuliantosca5398 2 года назад +2

    Mai multe podcasturi cu domnul doctor

  • @user9z6c7x8g6t
    @user9z6c7x8g6t Год назад

    Respect

  • @dany_2945
    @dany_2945 2 года назад

    serie să fie

  • @valentinoprea67
    @valentinoprea67 2 года назад

    Ce om deosebit

  • @Sorinsky932
    @Sorinsky932 2 года назад

    vrem serie

  • @RomaniaDeAzi
    @RomaniaDeAzi 2 года назад +4

    Ar trebui sa decriminalizam canabisul pt persoanele peste 24 de ani si sa schimbam legea pt soferi. Sa se stabileasca valori minime in sange.

  • @antoniag6622
    @antoniag6622 2 года назад +1

    Eu manancand iaurt cu seminte de canepa 👀 in timp de domnul doctor vorbeste despre testele pozitive la THC

  • @andreealuiza5147
    @andreealuiza5147 2 года назад

    PLIZ SERIE DESPRE FIECARE DROG IN PARTEEEEEEE

  • @bergsuechtig
    @bergsuechtig 2 года назад

    Vrem dara ca vrem!

  • @ptrnflorin
    @ptrnflorin 2 года назад

    Mi-a placut foarte mult episodul.

  • @surubelwn4110
    @surubelwn4110 2 года назад

    CEL MAI TARE

  • @gdv2268
    @gdv2268 2 года назад +4

    A observat cineva ca seamana cu Horia Brenciu ?

  • @x0780
    @x0780 2 года назад

    Normal ca vrem serie.

  • @Savu2Peu
    @Savu2Peu Год назад

    Dr. Gabriel Gorun si DR.agonu in prima editie ,,Despre Droguri,, ar fi un prim episod BOMBA !!!

  • @alinmarin838
    @alinmarin838 Год назад

    clar mai vrem sa il auzim

  • @monicapetrut2157
    @monicapetrut2157 2 года назад

    Să-l mai invitați pe dl profesor, va rog. 🙂

  • @cataop2129
    @cataop2129 2 года назад +1

    ...in sfarsit ! podcast cu dl prof. . de o gramada de timp ne amenintai :)

  • @bogditussin
    @bogditussin 6 месяцев назад

    Vrem serieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

  • @costin8942
    @costin8942 2 года назад

    Un tip foarte deştept şi intelectual.

  • @gabidin1454
    @gabidin1454 Год назад

    Nota 10+

  • @Flam3Kid
    @Flam3Kid 2 года назад

    Niiice

  • @catalord1
    @catalord1 2 года назад

    Vreau seria despre droguri

  • @rami2216
    @rami2216 2 года назад +2

    In Thailanda s-a legalizat iarba pe 14 Iunie .

  • @steaua96valentyn
    @steaua96valentyn 2 года назад +1

    1:49:45 Pablo Francisco are un fragment genial dintr-un show de stand-up despre Mitsubishi și efectele lui, vi-l recomand 🤣🤣🤣

  • @radumilea9243
    @radumilea9243 2 года назад

    Vrem

  • @valentinmirea7671
    @valentinmirea7671 2 года назад +3

    Nu inteleg de ce mereu spui ca doar la party urile techno se consuma substante .. La dnb nu se consuma sau ce ?!

  • @oanabosoc4633
    @oanabosoc4633 5 месяцев назад

    Si acum ma uit la acest podcast, bun episodul asta, cand il invitati iara pe domnu doctor?

  • @TheDamon2099
    @TheDamon2099 2 года назад

    bagati serie

  • @antiprostie6364
    @antiprostie6364 2 года назад +1

    ❤️

  • @ExHud
    @ExHud 2 года назад

    Am vrea serie despre droguri

  • @Holly0Shit
    @Holly0Shit Год назад

    cred ca poți sa îl aduci mai des. E necesară educația în zona asta chiar dacă e la un podcast pe youtube