Dacian Palladi: "Dusmanul masoneriei este ateismul!" | Aproximativ Discutii cu Gojira | Podcast

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 16 окт 2024
  • Nu rata cel de-al treilea podcast din seria specială „Aproximativ discuții”, cu Gojira, realizată în colaborare cu ”Ordinul Arhitecților” din Bihor, care îl are ca invitat pe Dacian Palladi.
    În cadrul show-ului se discută despre: Apariția masoneriei în România, Masoneria în comunism, Crezul Masoneriei, Cum sunt confundați masonii cu illuminati, precum și alte subiecte captivante.
    Absolvent de Drept, Dacian Palladi a fost în perioada 1991 - 1992 cel mai tânăr procuror din România. A preferat să treacă în domeniul consultanței în afaceri, dar a fost și asistent universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității Oradea, apoi director al Fondului Proprietății de Stat, organism care se ocupă de privatizările din Bihor. A fost profesor colaborator al Universității Emanuel din Oradea. Nu în ultimul rând, Dacian Palladi este singurul bihorean care și-a asumat public apartenența la Masonerie.
    De la 1 noiembrie 2022, este consilierul personal al doamnei Antonia Nica, viceprimar ales al Municipiului Oradea.
    Palladi a ocupat funcția de City manager al primăriei Oradea între 2016 - 2019.
    Persoană publică, pasionat de dezvoltare personală, de ceva vreme se exprimă și în scris pe blogul său www.dacianpalladi.com.
    Surse: afaceri.ro. , bihon.ro
    Dacă ți-a plăcut, dă cu share să le placă și altora.
    Follow us on the web:
    Patreon: / aproximativgojira
    TikTok: / aproximativdiscutii
    Instagram: / happyfishteleviziune
    Facebook: / happyfish.ro
    Gojira: / dj_gojira
    #gojira #aproximativdiscutii #podcast #happyfish
    (C) & (P) HappyFishTV
    All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws.
    In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this song on your channel.

Комментарии • 628

  • @PavelLaurentiu-n7r
    @PavelLaurentiu-n7r Год назад +41

    Incep prin a spune MULTUMESC GIGU! Iti urmaresc toate podcasturile de cand au inceput,dar fara doar si poate pe o scara de la 1 la 10 acesta este sigur de nota 1000!

  • @freespirit9258
    @freespirit9258 Год назад +84

    Entuziasmul dlui Palladi e similar cu cel al pasionatilor de mlm-uri.
    Trebuie sa fi foarte convins pe tine, ca ceea ce faci e bine.
    Mr Gojira, mai vrem asemene discutii si asemenea invitati.
    Big up 🙌

    • @cooltrades7469
      @cooltrades7469 Год назад +2

      Ce prostie poti sa zici. De ce ? Pai in MLM -uri ( aka Ponzi schemes) intra ori naivii care habar nu au pe ce lume sunt , nu au practic f'o meserie de unde vad salvarea economica in MLM si care fac mai departe propaganda fir din naivitate si necunoastere fie ( fiind la varf ) ca sa atraga cat mai multi gusteri carora sa le ia banii. Unde e ceva comun? Aici un om informat prezinta niste informatii generale . Care-i sunt cerute de Gojira ca sa se mai lamureasca lumea. Pentru ca in Romania , ca despre orice, majoritatea au opinii fara nici o informatie. Nu stiu pe ce lume sunt ei dar '' stiu #oricedespreorice. Pe dreq ghem . Revenind , sunt informatii generale , pot fi gasite oriunde , etc.

    • @ismail-paine-de-circ
      @ismail-paine-de-circ Год назад +6

      @@cooltrades7469 a zis omu ca are energia si exagerarea celor care vand scheme

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu aveți ce căuta aici, nebunilor !!! Masonerie este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

  • @gabi8124
    @gabi8124 Год назад +345

    În momentul ăsta am ajuns la concluzia că Gicu poate aduce pe oricine în podcast.

  • @latzebla5065
    @latzebla5065 Год назад +55

    Nu mă așteptam ca acest episod să fie atât de interesant. Bravo nea Gicu!

    • @Jiren488
      @Jiren488 2 месяца назад

      Zi-mi si mie 1-2 lucruri interesante din acest podcast.

  • @madalinradu3376
    @madalinradu3376 Год назад +6

    Prea inteligent Podcast-ul acesta! Felicitări!!🫡

  • @alto_glide_
    @alto_glide_ Год назад +40

    Am câteva aspecte în vedere...s-a menționat " la mine la Țăndărei, să spunem lucrurilor pe nume, paradigmă și înainte să spargem jazzul" ?

    • @dinustefanel194
      @dinustefanel194 Год назад +4

      si eu sunt curios :))))

    • @iubeste
      @iubeste Год назад +7

      a zis inainte sa spargem jazzul

    • @mihaicostescu2567
      @mihaicostescu2567 Год назад +2

      + "pe de altă parte"😆!
      Este foarte tare, Gicu 🙌!

    • @lorenzzolorenzzo1619
      @lorenzzolorenzzo1619 Год назад +3

      Poți să îți faci cartonaș de bingo cu sintagmele astea când te uiți la podcast :))

    • @lorenzzolorenzzo1619
      @lorenzzolorenzzo1619 Год назад +10

      ​@@mihaicostescu2567+mai demult folosea mult "valoarea intrinsecă"

  • @cosmindinut413
    @cosmindinut413 Год назад +10

    De departe cel mai bun podcast!

  • @catalin7233
    @catalin7233 Год назад +100

    Unicul invitat care a vorbit mai mult ca Gojira :D

    • @pyrex-76
      @pyrex-76 Год назад +5

      Titus Steel?

    • @anonimusfkid
      @anonimusfkid Год назад

      Cred ca e la competitie cu Bogdan Simion 😂

    • @Lexie2107
      @Lexie2107 Год назад +2

      Decat Gojira,nu ca Gojira

    • @jumolbureanu2415
      @jumolbureanu2415 Год назад

      Pai din respect pentru maestrul mason:))))))

    • @riddimgm9263
      @riddimgm9263 Год назад

      Ca și asta nu și-a permis să se creadă mai deștept:-))

  • @dangorincu4909
    @dangorincu4909 Год назад +9

    Fabulos podcastul -felicitari Goji !

  • @gabrielrazvan3147
    @gabrielrazvan3147 Год назад +46

    Mai vrem episoade cu si despre masoni.

    • @Lorrena
      @Lorrena Год назад +11

      O să primești numai informații vagi, vrăjeală, fraze ticluite și ipocrizie... realitatea este cu totul alta. Interese și iar interese + obiceiuri penibile.

    • @ThePantygun
      @ThePantygun Год назад

      Cere si tu francmasoane. 🤪

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu aveți ce căuta aici, nebunilor !!! Masonerie este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

    • @magdalena2745
      @magdalena2745 7 месяцев назад

      Cu masoni adevărați, nu cu acest impostor

    • @midnightdew
      @midnightdew 5 месяцев назад +1

      ​@@magdalena2745de ce zici ca e impostor?

  • @danielortega5326
    @danielortega5326 Год назад +39

    In urmatorul podcast sper sa o aduca pe Elodia

  • @gheorgheungureanu3550
    @gheorgheungureanu3550 Год назад +2

    Felicitari oameni frumosi, foarte bune subiectele discutate, spor in toate activitatile ce le desfasurati, sa va fie bine caci bine faceti.

  • @Vilyan
    @Vilyan Год назад +11

    Absolut GENIAL!!!! E musai sa faci si alte asemenea interesante vlogg-uri!!! G E N I A L☀👁🌕

    • @jumolbureanu2415
      @jumolbureanu2415 Год назад

      Fratele Nuțu Camataru❤❤❤❤

    • @Jiren488
      @Jiren488 2 месяца назад

      Ce anume e genial? Ca vorbeste mult si degeaba?

  • @paulungureanu937
    @paulungureanu937 Год назад +7

    Unul dintre cele mai bune demersuri educative și de presă online din ultimele luni, menit să mai risipească aburul ignoranței.
    Bravo băieți, felicitări.
    Un gând bun

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu aveți ce căuta aici, nebunilor !!! Masonerie este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

  • @buxiiii
    @buxiiii Год назад +37

    Nimeni nimic
    Gojira: REFUZ SA INTRU IN MASONERIE !!!

    • @user-ug6kk5ux5q
      @user-ug6kk5ux5q Год назад

      efectiv =))))))

    • @fromorf6388
      @fromorf6388 Год назад

      Foarte bine faci. " Constructorii" pt mine sint un grup pervertit de oameni cu influenta si din moment ce in 2023 umanitatea pare un apendic benign al universului ,nu prea inteleg ce a " construit" constr(i)ctorul

    • @constantinvrabie3812
      @constantinvrabie3812 8 месяцев назад

      Și el care a spus că nu are certitudini😂😂

    • @webdesign-l6f
      @webdesign-l6f 2 дня назад

      El e ... pl zero oricum, dar are dreptate.

  • @vioricaionita9631
    @vioricaionita9631 Год назад +5

    Mi-am schimbat complet părerea despre masonerie în lumina celor expuse de invitatul tău. Felicitări ptr. emisiune!

  • @Maria-xj4lw
    @Maria-xj4lw 9 месяцев назад +2

    Dl Dacian este un om foarte cult, pe care il asculti si te îmbogățești cultural. Partea cu masoneria sau credința lui, o las deoparte.

  • @otiliagiurgea7139
    @otiliagiurgea7139 10 месяцев назад +4

    Întunericul ...Întunericului... HRISTOS SĂ LUMINEZE MINTEA TUTUROR

  • @ungureanumonica3131
    @ungureanumonica3131 Год назад +3

    Interesantă discuție despre Masonerie și societatea românească contemporana intre Gojira și Dacian Palladi.

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu aveți ce căuta aici, nebunilor !!! Masonerie este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

  • @kukurock
    @kukurock Год назад +46

    1:53:54 - ascultati cu atentie: "crede si nu cerceta!". In Biblie spune altceva: Matei 7:7-8 - 'Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide.' .... asa ca ... alegeti-va cu atentie din timp tabara, domnii mei! Vin vremuri grele.

    • @relicver
      @relicver Год назад

      Corect ✔️

    • @puctulculminant8915
      @puctulculminant8915 Год назад

      Poți detalia mai mult?! Salut.

    • @suzana-
      @suzana- Год назад

      ​@@puctulculminant8915 probabil ca trebuie sa cercetam duhurile. Masonii se inchina la arhitectu' satan.

    •  Год назад +17

      suntem fix în cea mai ușoară perioadă a istoriei. Și în cea mai comodă. Vin vremuri grele este o profeție atât de fadă și de lipsită de substanță, încât n-au cum s-o combați. În orice an al istoriei te-ai plasa, poți spune că vin vremuri gtrele, și automat după acel an, au fost. Fie că pt o nație sau alta, o categorie socială sau alta, mai grave sau mai blânde, dar au venit. Cui foloseste acest truism? :))) Aveti mare grijă: mâine va fi o zi. Iar ieri a fost alta. Dar cu siguranță vă zic: ambele au un prânz.

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu aveți ce căuta aici, nebunilor !!! Masonerie este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

  • @TheGuideBv
    @TheGuideBv Год назад +20

    Ma bucur sa imi revad profesorul de Drept Roman de la Facultatea de Drept a Universitatii din Oradea. Nu mai stiam nimic de dumnealui.

    • @DinutLucescu
      @DinutLucescu Год назад

      roman sau român?

    • @googleuser3362
      @googleuser3362 Год назад +1

      @@DinutLucescu Roman, este o materie care vorbeste in totalitate de antichitate din ce stiam

    • @TheGuideBv
      @TheGuideBv Год назад

      @@DinutLucescu Roman, nu român.

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu aveți ce căuta aici, nebunilor !!! Masonerie este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

  • @anresu3031
    @anresu3031 Год назад +10

    Va recomand filmul Ocult forces (1943) si cartea Spitalul, coranul, talmudul, cahalul si francmasoneria - Nicolae C. Paulescu

    • @quillthegod5882
      @quillthegod5882 Год назад +2

      Deci tu recomanzi o carte scrisa de un Fascist Nazist (adica PAulescu) care toata viata lui o vrut sa omoare evreii in care el spune ca tot ce nu-i place lui e Evreu
      Mai bine ii cred pe astia, macar astia nu or facut crime inter-etnice si nici macar nu indeamna la asa ceva

    • @manu144x
      @manu144x Год назад

      Da boss, un film perfect ai ales, făcut de departamentul de propagandă al germaniei naziste.
      The film was commissioned in 1942 by the Propaganda Abteilung, a delegation of Nazi Germany's propaganda ministry within occupied France by the ex-Mason Mamy. It virulently denounces Freemasonry, parliamentarianism and Jews as part of Vichy's drive against them and seeks to prove a Jewish-Masonic plot.

    • @gabrielamaramures289
      @gabrielamaramures289 7 месяцев назад

      @@quillthegod5882 Marș, loază! Kazarii sionisti atacă cu spume la gură tot ce-i românesc!

  • @user-099.o99
    @user-099.o99 9 месяцев назад

    vrem mai mai multe despre masonerie, ar fi interesant sa ne impartaseasca dl Palladi si mai mult din filozofia lui de viata

  • @adrianapanciu4677
    @adrianapanciu4677 Год назад +3

    Felicitari pentru emisiune!

  • @razvanbutiac7684
    @razvanbutiac7684 Год назад +6

    Super tare, multumesc Gicule!!... nu l-ai intrebat despre strangerea de mana secreta... 🙂

    • @ArchieAkitaInu
      @ArchieAkitaInu Год назад +3

      Mare branza

    • @mihaimitzuundertaker1083
      @mihaimitzuundertaker1083 Год назад

      @@ArchieAkitaInu care din ele? exista cate una pentru fiecare grad din ordinul masonic

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu aveți ce căuta aici, nebunilor !!! Masonerie este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

  • @naitutreaba16
    @naitutreaba16 Год назад +16

    Despre ce dreacu ati vorbit ca n-am ramas cu nimic?! Nu s-a lamurit nimic, s-a vorbit mult dar degeaba..

  • @flowtrixfilms
    @flowtrixfilms Год назад +1

    BRAVO GOJIRA !!!! daca o ti tot asa incontinuare .....Bravo

  • @sincronel
    @sincronel 3 месяца назад

    Super misto. Bravo Gojira...ai moderat exemplar discutia. O singura intrebare eram curios sa aflu cum raspunde..."ce parere are despre lojile feminine?" Acum ar urma si aia clasica, "daca esti non-binary, poti sa devii mason?" :)
    GG!

  • @niflungv1098
    @niflungv1098 Год назад +12

    Multumesc pentru content. Din partea unui ateu!
    M-am simtit putin atacat din faptul ca a zis ca un ateu ar fi "dusmanul" masoneriei, insa ii inteleg punctul de vedere. Probabil majoritatea oamenilor masoni cauta sa tina o ancora in ideile lor, iar aceasta ancora este credinta. Desi ar parea ca exista si o ideologie bazata pe logica evoluitiei ea este sigur 'sugrumata' de ideologia credintei.
    Acum sarind peste toate aceste descrieri, oamenii au nevoie sa se intalneasca si sa isi educe ideile si mereu trebuie sa fie un loc pentru ele.

    •  Год назад +4

      să critici masoneria că nu este atee, ca și tine, e ca și cum un mason ar încerca să te convingă că este mai bine să fii teist, cu toate meritele ateismului. E ilogic să pui problema în felul ăsta. Ai văzut vreodată o discuție dintre un pictor și un sculptor care își susțin fiecare superioritatea artei sale asupra artei celuilalt? Ore și ore de distracție.

    • @emilmuthi7296
      @emilmuthi7296 Год назад +4

      Ateii au noroc cu Dumnezeu! Dacă Dumnezeu nu ar exista, nici ateii nu ar exista!..vorba unui gânditor😊

    • @cheajna
      @cheajna Год назад +5

      @@emilmuthi7296 Eu cred ca oamenii l-au creat pe Dumnezeu, si nu invers. :-)

    • @adrianiculescu
      @adrianiculescu Год назад +1

      @@cheajna man delirezi

    • @startdealing
      @startdealing 10 месяцев назад +1

      nu exista atei, doar oameni care cred ca nu mai cred. deci de credinta nu scapi ca om. doar o transformi.@@adrianiculescu

  • @turbucmarius1693
    @turbucmarius1693 Год назад +6

    Gojira,lupul deghizat in oaie.
    Multumim!

  • @nicolaenemet5105
    @nicolaenemet5105 Год назад +1

    George,nu deageaba iti spune Dacian ca ai nevoie de o fundatie.arata-mi te rog unde scrie in Biblie "crede si nu cerceta" si eu mananc pagina.

  •  Год назад +5

    Mitul dragostei frățești masonice este atât de amuzant încât nu pot să nu râd. Cunosc masoni extraordinari, care trăiesc pe bune experinența fraternă, și masoni de căcat, care se folosesc de agape pentru aranjamente financiare și găinării. Cunosc masoni care ajută pe oricine le cere, fie că le sunt frați sau nu, și masoni care își refuză proprii frați pe motiv că nu aparțin de aceeași obediență. Majoritatea masonilor din România nu au ce căuta acolo din păcate, și văd loja ca pe o rampă politică. E jenant să vorbești de iubire fraternă în România actuală. E un mit frumos, dar este admirabil să cunoști masoni care o practică. Niciun cunoscut de-al meu nu a suferit schimbări drastice în bine odată cu inițierea. Fie au fost buni, caritabili, generoși și altruiști și au continuat să fie așa, fie nu au fost niciodată și nici nu s-au schimbat. Regret eforturile masonilor de valoare care depun o muncă titanică pentru a oferi o față onorabilă instituției pe care 90% dintre frații lor o delapidează.

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu aveți ce căuta aici !!! Masoneria este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

  •  Год назад +1

    La minutul 61:19 ascultând la caşti, mi-am dat seama că vocea gazdei, nu este a lui Mihai Morar!

  • @alexdiaconu5235
    @alexdiaconu5235 Год назад +17

    Dragonu lipsea aici

  • @micuandreea112
    @micuandreea112 10 месяцев назад

    Superb 👁️💗🤫.. salut Lumina 🤘🏻

  • @titikamara530
    @titikamara530 Год назад +12

    o alta mafie(marie) cu alta palarie,cel mai simplu spus!

  • @silviachicos155
    @silviachicos155 Год назад +16

    Cunosc din interior masoneria din alte tari - si cu mana pe inima spun ca la noi suna a secta mlm 😂😂😂

  • @catalin5674
    @catalin5674 Год назад +12

    Proastă treabă fac dacă am ajuns să fim conduși de Viorica, Iohannis, Ciucă, Ciolacu, se pare că informațiile pe care le au cu mult înaintea altora le folosesc doar pentru ei și nu pentru a ridica societatea cum au incercat pașoptiștii să facă la inceputul modernizării Romania

    •  Год назад +1

      pe ăa i-au ales românii prin vot, nu i-au instaurat masonii :) Cred ca problema dvs nu este cu cât de incompetenți sunt masonii, ci cu cât de imbecilă este masa electorală

    • @fromorf6388
      @fromorf6388 Год назад +1

      Exact !!!!

    • @catalin5674
      @catalin5674 Год назад

      @@GigiGhiba tocmai că pașoptiști erau masoni și au reușit să modernizeze Romania, acum pare că masonii au gândurile în altă parte

    • @Catalina-zu8xx
      @Catalina-zu8xx 8 месяцев назад

      Noi inca stam bine. In America l-au pus pe Biden senilul in geam ca papusa pentru public. Si in spate ticluiesc razboie si regimuri fasciste.

  • @tlNCG
    @tlNCG Год назад +7

    Gicane episodu urmator cu Rothchild ala cum ii zice lui care vrea sa ne manance viezurele si tunelele dacice.

  • @JohnCKJ
    @JohnCKJ 10 месяцев назад

    Cel mai bun documentar care l-am ascultat vreodata pana acum! Felicitari!

  • @KaraSevda2020
    @KaraSevda2020 11 месяцев назад +1

    Pana la urma in ce consta masoneria? Eu nu am inteles nimic..

    • @Catalina-zu8xx
      @Catalina-zu8xx 8 месяцев назад +4

      In inalta arta a inselatoriei.

  • @grigoriemirel3065
    @grigoriemirel3065 Год назад +6

    Uraaa..episodul cu masoneria de care tot zice Gojira de 2 luni :))

  • @MENDEAW
    @MENDEAW Год назад +7

    Bro Live Session: Aforic - Illuminati

    • @Alecz3333
      @Alecz3333 7 месяцев назад +1

      Soneria .. masoneria 😂

  • @TheJulienK
    @TheJulienK Год назад +5

    nu sunt carcotas. dar 24 de toli =
    Nanometru 609600000.0 nm
    Micrometru 609600.0 µm
    Milimetru 609.6 mm

  • @robi3228
    @robi3228 Год назад +4

    doar eu am crezut ca fundalul e greenscreen?

  • @walstadmethodstepbystep
    @walstadmethodstepbystep 10 месяцев назад +3

    24 TOLI = 609.6 mm. MIncinos si fals invitatul asta. Adica nu stie simbolistica unui lucru ce se foloseste din ucenicie ? Sau nu a vrut sa explice 6096 ....

  • @danmariuszurbau8955
    @danmariuszurbau8955 Год назад +1

    Eu în acea locație, in 1970 , am fost la grădiniță !

  • @liviurosca
    @liviurosca Год назад +14

    Ce am înțeles eu despre masonerie din clipul ăsta. E o combinație dintre o sectă și mlm unde nu intră orice, după ce intri cotizezi. Primești în schimb beneficiul de a fi într-un cerc de oameni selecți, oameni cu influență, persoane importante de la care culegi informații pentru a face mai mulți bani. Toate astea sub aripa credinței și a discreției care aduce după ea reclamă gratis de sute sau mii de ani de când or fi ei. Am lămurit-o și pe asta.

    • @Mr1OM
      @Mr1OM Год назад +5

      Mai bine nu-l vedeai, ai ramas la fel ca inainte de vizionare.

    • @liviurosca
      @liviurosca Год назад +2

      @@Mr1OM scopul comentariului tău la adresa mea fiind?

    • @Mr1OM
      @Mr1OM Год назад

      Comentariul meu a avut scopul sublinierii faptului ca precomceptiile dumitale erau aceleasi atat inainte de vizionarea podcastului cat si dupa vizionare. Trageti concluzii care nu reies din din podcast, spre exemplu nu vad cum cocluzionati faptul ca scopul masonilor este acela de a face bani, sau mai multi bani ....ori nu ati urmarit discutia ori aveati deja cocluziile pregatite inainte de a o urmari ....my 2 lei.

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu au ce căuta aici !!! Masoneria este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

    • @fromorf6388
      @fromorf6388 Год назад

      ​@@Mr1OMasa si ? De ce ar trebui sa si schimbe parerea. Traim cumva intr un paradis ,creat de masoni si nu stim noi?

  • @cristinamioaraneagu1899
    @cristinamioaraneagu1899 Год назад

    Esti genial Gicule ! Te admir pentru tot !

  • @alexandru47
    @alexandru47 Год назад +25

    Am urmarit cu interes intregul podcast. Ce pot spune...domnul Palladi si-a ideplinit cu brio misiunea de goy, poate ne spune si ce inseamna “Tob Shebbe Goyim Harog!”. :) Va recomand tuturor sa cititi cartea profesorului Nicolae Paulescu "Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria". Pentru cine nu stie, pentru adevarurile prezentate in aceasta carte, care sunt bazate pe surse concrete prezente intr-insa , profesorului Paulescu NU i-a fost acordat Premiul Nobel, prin urmare nu i-au fost recunoscute pe deplin meritele pentru descoperirea insulinei.
    Iata cateva fragmente:
    "Am trecut în revistă o parte din efectele Cahalelor talmudice, - restul formând Francmasoneria, care va fi studiată în capitolul următor, - şi am constatat că faptele rele ale acestei organizaţii periculoase se rezumă la:
    1° - în spoliaţii datorită patimei de proprietate;
    2° - în revoluţii sângeroase ce ţin de patima de dominaţie.

    Este adevărat că aceşti membri lucrează ei înşişi; dar ei nu sunt decât instrumente fără iniţiativă, conduse de persoane misterioase, - adică de jidani. De altminteri, cea mai mare parte dintre francmasoni au intrat în această societate, fiind momiţi cu făgăduieli de ajutoare mutuale, mai ales materiale, comerciale sau de alt fel, - şi sunt convinşi că fac parte dintr-o asociaţie filantropică. Iată ce conţine prospectul pe care Francmasoneria îl înmână viitorilor săi slujitori: Şi când te gândeşti că nimeni nu se întreabă de ce se ascunde această societate, când are un scop atât de sublim ca acela de a căuta adevărul?Ei bine, îndărătul perdelei se petrec lucruri care nu se pot mărturisi şi această asociaţie ocultă nu este zidită decât pe minciună. Deasupra acestor trei dintâi grade, - ucenic, soţ şi maestru, - grade zise inferioare, mai există altele care le sunt superioare, - care nu se dobândesc decât mai târziu, după un stagiu mai mult sau mai puţin lung, - ce corespund la trepte mai înaintate de iniţiere - şi dintre care vom cita numai pe al 18-lea grad: Ros-Croix, - pe al 30-lea grad: Kadoş - şi pe al 33-lea grad care se pare că este cel mai înalt din ierarhie. În Loji circulă zvonul, - venit nu se ştie de unde, - că gradele superioare sunt rezervate celor vanitoşi, care nu se dau îndărăt în faţa nici unei stupidităţi, din cauza iubirii de galoane. Dar, după cum vom vedea mai departe, această explicaţie este un marafet ca să înşele şi să liniştească pe masonii gogomani. Fiecărui grad îi corespunde un atelier special. Dar toate gradele lucrează în Loji şi este interzis ucenicilor şi soţilor să lucreze fără maeştri. Când maeştrii voiesc să se reunească între dânşii, ucenicii şi soţii sunt rugaţi să „acopere templul”, adică să iasă. Gradele superioare procedează asemenea cu gradele ce le sunt inferioare. Francmasonii din gradele joase n-au dreptul să intre în atelierele gradelor mai înalte. Dar, masonii cu grade superioare sunt ţinuţi să frecventeze, cu sârguinţă, atelierele inferioare, - iar această obligaţie este atât de riguroasă, că cel ce n-ar îndeplini-o ar fi dat afară din societate. De altfel, prin intermediarul acestor grade superioare, ajung la Loji deciziile voinţei nevăzute care dirijează Francmasoneria. Pentru fiecare grad există o iniţiere specială: una pentru ucenici, alta pentru soţi, o a treia pentru maeştri, etc. La intrarea fiecărui grad, înveţi un secret şi depui un jurământ, de a nu-l descoperi nimănui, nici profanilor, nici chiar francmasonilor de grad inferior. Acest jurământ este însoţit de ameninţări şi de blesteme înfricoşătoare. În plus, la fiecare iniţiere, adică la intrarea fiecărui grad, asişti la o ceremonie caraghioasă, diferită pentru fiecare dintre ele. Astfel, de exemplu, la gradul de Maestru, se comemorează asasinatul, îngroparea şi dezgroparea lui Hiram, arhitectul Templului din Ierusalim şi părinte al tuturor francmasonilor din lumea trecută, prezentă şi viitoare. Iată cum COPIN-ALBANCELLI descrie ceremonia: Scena se petrece în „Camera din mijloc” a Lojei, unde francmasonii se introduc, unul câte unul şi cu pălăria pe cap, - cum fac jidanii când intră în Sinagogă... Când cineva pătrunde acolo pentru întâia oară, trebuie să intre de-andăratele, adică cu posteriorul înainte. Altă dată trebuia să-şi pună hainele pe dos. Maeştrii sunt luminaţi de lumânări, acoperite de imense conuri de hârtie, înalte de 30 cm., ce lasă să treacă lumina printr-o deschizătură situată la partea lor superioară şi printr-o alta făcută la bază. Unul dintre maeştri ţine rolul lui Hiram; alţii, pe acel al asasinilor. Aceştia săvârşesc omorul. Pe urmă, Hiram este culcat într-un coşciug şi este acoperit cu un cearşaf mortuar peste care se depune o ramură de salcâm artificial. Venerabilul Lojei expune atunci fraţilor, cu cea mai mare seriozitate, că regele Solomon este neliniştit de dispariţia lui Hiram şi că a dat ordinul să se procedeze la cercetări. Imediat toată banda execută o primă „călătorie de cercetări”, - adică se pune să se învârtească şi să caute, peste tot, cadavrul, -fiecare făcându-se că nu vede coşciugul, care este pus în mijlocul odăii. După constatarea că cercetările au fost zadarnice, un alt voiaj e ordonat. După al doilea, un al treilea. Tocmai în cursul acestei din urmă călătorii, este permis să se descopere ramura de salcâm. Toată lumea se precipită şi înconjoară coşciugul. Se ridică cearşaful ce acoperă pe Hiram, - se apucă mâna acestuia şi se zgâlţâie un deget. Atunci se prefac că văd, cu mare spaimă, că degetul acesta se dezlipeşte de mână şi strigă toţi cu oroare: Mac benac! Dar, sub acest caraghioslâc, se văd ieşind la iveală ideile talmudice de ură şi de răzbunare. La gradul de Rose-Croix se reprezintă o parodie a ultimei cine a lui Iisus Hristos, - şi aşa mai departe. Mulţi profani, intrând în Francmasonerie şi supunându-se stupidelor şi ridiculelor probe de iniţiere, se simt ruşinaţi şi nu mai pun picioarele în vreo Lojă. Dar Francmasoneria n-are trebuinţă de asemenea indivizi, cu spirit independent. Caraghioslâcul, aruncat cu profuzie peste organizarea acestei societăţi secrete, are drept scop să ascundă mai bine Puterea ocultă a lui Iuda şi, în acelaşi timp, să arate gradul de răbdare şi de idioţie al masonului. De altfel, cei mai buni francmasoni nu sunt decât nişte dobitoace foarte limitate în ceea ce priveşte intelectul şi au, mai ales, o cultură foarte mărginită."

    • @alexandru47
      @alexandru47 Год назад +7

      "Deasupra Francmasoneriei albastre, - aceea a celor dintâi trei grade, - şi deasupra Francmasoneriei gradelor superioare, există o serie de societăţi internaţionale care constituie o a treia Francmasonerie invizibilă, cu adevărat secretă chiar pentru cele precedente. Totuşi membrii acestei Masonerii invizibile fac în acelaşi timp parte din atelierele Masoneriei albastre şi din cele ale Masoneriei gradelor înalte. Prin urmare, Francmasoneria, considerată în totalitate, este compusă din o suprapunere de societăţi şi fiecare din ele este secretă pentru cele ce se află sub dânsa. De sus până jos, ele lucrează unele asupra altora în acelaşi mod cum societăţile inferioare lucrează asupra lumii profane. În capul Francmasoneriei, în vârful gradelor şi al asociaţiilor, se găseşte un grup de oameni care dirig toată această colosală organizaţie. Acest consiliu superior este compus din şefi necunoscuţi, chiar de masoni având cele mai înalte grade; şi aceşti şefi necunoscuţi sunt, toţi, fiii unui acelaşi neam şi adepţii unei aceleiaşi religii, - adică Jidovii."
      "Dar, o chestiune capitală se pune pentru noi, românii: Ce trebuie să facem cu aceşti oaspeţi nepoftiţi care, hodoronc-tronc, s-au instalat în ţară, - sau mai bine zis cu aceşti paraziţi răufăcători care sunt în acelaşi timp şi hop şi asasini? Putem oare să-i exterminăm, - cum bunăoară se ucid ploşniţele? Acesta ar fi mijlocul cel mai simplu şi cel mai comod de a scăpa repede de ei, - mijloc care ar fi chiar licit, dacă am urma legile Talmudului. Dar nu! - nu trebuie nici chiar să ne gândim la aşa ceva,... căci suntem creştini, - creştini, atât de urâţi de jidovi! Trebuie chiar să uităm răzbunarea, - patimă sine qua non a unui bun haham, - pentru jafurile şi omorurile comise sau cauzate de jidani. Mai mult! trebuie să iubim pe ovrei şi să le facem bine, - pentru că avem ca învăţător pe Hristos, - izvorul iubirii eterne, - care în înţelepciunea Sa dumnezeiască ne-a zis: Iubiţii pe vrăjmaşii voştri,... faceţi bine celor ce vă urăsc”.Trebuie deci să-i iubim pe aceşti fraţi rătăciţi. Trebuie chiar să-i iubim cu iubirea unui părinte, căci iubirea părintească este sentimentul instinctiv cel mai intens şi cel mai milostiv pe care oamenii pot să-l aibă. În consecinţă, să ne întrebăm ce ar face un tată, foarte indulgent, care ar avea înaintea sa pe fiul său, mult iubit,... dar plin de vicii? Ei bine, acest tată va trebui, mai întâi, să arate fiului răul ce îşi cauzează lui însuşi şi altora, prin purtarea sa vicioasă. În acelaşi timp va trebui să suprime acestuia mijloacele cu care-şi satisface impulsiile sale pătimaşe. Prin urmare, datoria noastră este:
      1° Să spunem ovreilor răul imens ce şi-l fac lor şi, mai ales, ni-l fac noua prin Cahale, - pe care, de altfel, guvernul ar trebui să le distrugă cu totul, smulgându-le din rădăcină, - aşa cum au încercat să facă ruşii,... dar din nenorocire printr-o procedare defectuoasă. Este de crezut că, văzându-se descoperiţi, aceşti fraţi ai „apostolilor” lui Hristos, se vor ruşina de ei înşişi şi se vor lepăda în mod sincer de infamul Talmud, care-i transformă în furi şi în ucigaşi. Atunci, - nemaifiind sub imperiul patimilor de proprietate şi de dominaţie, excitate la un grad superlativ de legislaţia lor religioasă, - şi fiind scăpaţi şi de Cahal, care-i organizează într-o bandă de răufăcători, - jidanii nu vor mai fi periculoşi pentru noi şi îi vom putea primi cu braţele deschise, - după cum facem cu orice străin cumsecade."
      Pentru mai mult context si pentru a intelege pe deplin ceea ce a dorit sa transmita autorul va rog, fratilor, cititi cartea! Duhul Sfant sa va lumineze si Maica Domnului sa va acopere pe toti! (prieteni sau "ne").

    • @gzectorz
      @gzectorz Год назад

      @@alexandru47 e atat de secreta ca numai tu stii de existenta Francmoseneriei Invizibile.. ti-a zis vocea din capul tau

    • @alexandrushock
      @alexandrushock Год назад

      Mi se pare incredibil cum ca romani voi puteti fii asa implicati in teorie eugenica si toate porcariile astea naziste , Asta fiind evident contradictoriu , berlinu nu ne considera oameni prin 1940...in fine , avand in vedere ca esti asa de incitat cu privire la acest subiect incat sa borasti texte de 500 de cuvinte doar ca sa fii anti semit , iti recomand o vizita la psihiatru

    • @alexandru47
      @alexandru47 Год назад +3

      ​@@alexandrushock Mi-e teamă că ori nu ați citit, ori nu ați înteles ceea ce am scris. Aici nu e vorba nici de xenofobie, nici de național-socialism, din contră. Mai citiți o dată fragmentul postat de mine ca răspuns la comentariu ca să vă lămuriți. Sănătate!

    • @alexandru47
      @alexandru47 Год назад +4

      ​@@gzectorz Vocea din capul meu, respectiv conștiința, mi-a zis "nu fi o oaie rătăcită, gândește critic". De aceea, stimabile, am încercat și încerc să observ oamenii și societatea dincolo de aparențe. Asta e...la bășcălie noi românii ne pricepem cel mai bine. Citește (măcar) cartea respectivă, care conține surse pentru fiecare afirmație și vei avea (sper) cu totul o altă perspectivă. Numai de bine!

  • @ioneldumitru3783
    @ioneldumitru3783 Год назад +3

    Dacian reușește intr-un timp scurt un curs pentru cei care nu sunt inițiați in Masonerie.Minunat,minunat,minunat!

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu aveți ce căuta aici, nebunilor !!! Masonerie este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

    • @constantinvrabie3812
      @constantinvrabie3812 8 месяцев назад

      Cam puține date oferite despre masoneria românească din ultimii 30 de ani. In anii 90 un parlamentar liberal a spus că era mason de rit scoțian. Dacian a vorbit mai mult de loja de la Oradea.

  • @damian_bogdanstefan
    @damian_bogdanstefan Год назад +1

    Cel mai tare episod 💪

  • @STF.
    @STF. Год назад +2

    Salut Gojira vrei un nou art work pentru canal?

  • @litablondu
    @litablondu Год назад +9

    Episodul asta mi-a rupt creierul

  • @soranamanda5279
    @soranamanda5279 Год назад +4

    "Taină si înaltă spiritualitate", carevasazica, ei au acces le ceea ce profanii nu merită (texte, istorie, cu siguranță nepredate în scoli) dar "lucrează pentru creșterea lor personală si pentru umanitate pe verticală, orizontală"! Câtă ipocrizie, cum se erijează in a fi "elita" cu drept de decizie asupra altora prin ceea ce lucrează in viața de zi cu zi, si cum se acoperă conform jurământului! Incredibil!
    Pacat că nu a fost intrebat despre jurământul initierii (total lipsit de simbolistică masonică 😂😂😂), sicriu, streang, legătura de la ochi, cămașa îmbrăcată pe jumătate, etc...Dar deh, ce să-i faci, toti care nu se lasă prostiti sunt "loviti" de teoria conspirației ?!
    Antonie Iorgovan, i-a descris foarte bine.
    Un podcast light, dietetic și timid, ținând cont de implicarea acestor indivizi în lume, în viață, in existența și pe soarta lor în final (conștienți ,unii, din timp, altii în timp, prea târziu sau niciodată).

  • @alexandruneculae
    @alexandruneculae Год назад +2

    Un episod extraordinar...

  • @AlinMoldovan-q8z
    @AlinMoldovan-q8z Год назад +3

    omul a fost atent ales sa reprezinte acest episod. cu asta am spus tot

    • @ochiorbus
      @ochiorbus Год назад +3

      Da, mai. Ai spus tot ce ai stiut.
      Adica, nimic.

    • @AlinMoldovan-q8z
      @AlinMoldovan-q8z Год назад +1

      @@ochiorbus pentru creierul tau e chiar nimic

  • @valysky1
    @valysky1 11 месяцев назад

    Sa va mai povestesc si despre conjuratii siu alte experiente la limita imposibilului ?

  • @lucianmuntean529
    @lucianmuntean529 Год назад +9

    Rezumat: Un mason ii ia interviu lui Gojira.

  • @ignationut1577
    @ignationut1577 Год назад

    de unde as putea afla mai multe despre masonerie si cum as putea deveni mason ?

    • @fromorf6388
      @fromorf6388 Год назад +2

      Mai bine ai deveni om😂

    • @Vandabanda
      @Vandabanda Год назад +1

      Da te jos din copac ca te ai cablat ilegal😂😂pana nu ești sus..ai anumite relații și faci parte din elita n ai cum..astea s povesti ce vedem noi in online! Și oamenii cu bani nu stau pe RUclips!

    • @Catalina-zu8xx
      @Catalina-zu8xx 8 месяцев назад +1

      ​@@Vandabanda da da, elita lui Piedone😂😂😂😂

  • @cryptoground722
    @cryptoground722 Год назад +32

    Aveti grija la lupul deghizat in oaie!

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu au ce căuta aici !!! Masoneria este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

  • @constantincimpoi9750
    @constantincimpoi9750 Год назад +4

    Interesant. Ar fi oare posibil să chemi și pe cineva din MLNR 1880? Lojă care afirmă și ea că este tot "regulară" dar include și femei: mama Dianei Șoșoacă, Lidia Fecioru, etc. Bartolomeu Constantin Săvoiu are video-uri despre asta pe youtube.

  • @Mantilizapita
    @Mantilizapita 8 месяцев назад +2

    Se poate VB de titlu

  • @olimpiumoldovan5119
    @olimpiumoldovan5119 Год назад +1

    Super podcastul!

  • @danielortega5326
    @danielortega5326 Год назад +5

    George Simion left the chat

  • @cristianioan3596
    @cristianioan3596 Год назад +7

    Marea lojă a limbii de lemn

  • @2palexxl
    @2palexxl Год назад +3

    Esti evreu sau de ce porti chipiul?

  • @catalin5674
    @catalin5674 Год назад +6

    Expresia corectă e cel ce crede nu are nevoie să cerceteze, o mica mare diferență 😁

  • @Ms130669
    @Ms130669 Год назад +4

    Dacă masoneria ar fi fost o entitate preocupata cu adevărat de valorile divinității, ar fi combătut ignoranta din societate cu ceva ; dar ei au fost și sunt preocupați doar de casta lor: sa prospere cât mai mult; dovada: situația actuala a societății ; a văzut cineva vreo carte, emisiune sau alta forma de popularizare a adevărului aparținând acestor indivizi care se cred cei mai iluminaților !? Sunt o casta care și păstrează și amplifica puterea și atât ! O CASTA MAI BINE CONTURATA / DAR ATÂT ! Ajuta ți aproapele se limitează la conservarea castei ! Ce a făcut masoneria in actualul contest al globalizării, vaccinarii !? Eu unul nu am remarcat nici o atitudine ! S ar putea sa fie cea mai buna varianta a omului in aceasta entitate,dar ținând cont de rezultatele societății- sunt poate mai vinovați decât toți ,,inteligenții” de pe aceasta planeta pt degringolada actuala; Sa ai atâta putere și influența, și societatea sa ajungă in colaps, nu ai cum sa ți găsești scuze !

  • @tironalex7919
    @tironalex7919 Год назад +1

    Bun episodul, foarte bun.

  • @georgeparvu8813
    @georgeparvu8813 Год назад +22

    Stați liniștiți omul nu a spus nici 20 la sută din ce se întâmplă acolo 😎

    • @alexandrudorobantu7260
      @alexandrudorobantu7260 Год назад +1

      Sunt la jumatatea podcastului, singurul moment in care a scos la iveala influenta pe care o au in politica, a fost doar atunci cand l-a adus pe Regele Ferdinand, in discutie.

  • @mirceamarcu4543
    @mirceamarcu4543 Год назад +12

    Cel mai reușit podcast...Este o capodopera !

  • @cretzuuu
    @cretzuuu Год назад +1

    primul podcast in care gojira vorbește mai puțin?

  • @davischannel4611
    @davischannel4611 Год назад +6

    Templul are masonerie la intrare ?

    •  Год назад

      la coloane, mai mergeți un pic. acolo.

    • @Catalina-zu8xx
      @Catalina-zu8xx 8 месяцев назад

      😂😂😂❤

  • @kypha
    @kypha Год назад +3

    " cand eram eu mason in Tandarei...."

  • @ralucapersa4941
    @ralucapersa4941 Год назад

    Foarte tare !

  • @calinbiris47
    @calinbiris47 Год назад +15

    Despre francmasoneria Albert Pike susținea în lucrarea sa "DOGMĂ ȘI RITUAL" ca: Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoașterea sa fiind rezervată doar Maeștrilor..., iar cealaltă este publică...
    Despre satanism din "DOGMĂ ȘI RITUAL" extragem: Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu și misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineții! Este cel care aduce lumina și în toată splendoarea sa intolerabilă orbește pe cei slabi sau sufletele egoiste.

    •  Год назад +5

      dacă toate sursele tale privind masoneria sunt citate trunchiate din Albert Pike, nu prea e ok. Este unul dintre cei mai inexacți autori. Nu sunt mason dar până și au am citit mai mult decât Pike. În engleză, franceză și germană sunt lucrări infinit mai bune.

    • @calinbiris47
      @calinbiris47 Год назад

      ​@ Albert Pike era maestru mason de gradul 33

    • @ttx3
      @ttx3 Год назад

      cine a zis ca Pike e purtătorul de cuvânt al masonilor?

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu aveți ce căuta aici, nebunilor !!! Masonerie este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

    • @gabrielamaramures289
      @gabrielamaramures289 7 месяцев назад

      @ Nu-i nevoie de citatele masonului Pike, pomul se cunoaște după roade!

  • @FlorianNiculae-h2y
    @FlorianNiculae-h2y Год назад

    Un podcast foarte bun, dar cu un titlu bombastic… se mai încurcă voit pe ici, pe colo, regularitatea cu recunoaşterile, dar totuşi descrie obiectiv tradiţia Meşteşugului nostru. Eu sunt de părere că Masoneria nu (mai) are duşmani în sensul bun al cuvântului, suntem totuşi în sec XXI! De fapt, ateismul invocat este un concept, o ideologie iar masoneria se fundamentează pe doctrina deistă (nu teista, atenţie), înflorită în perioada iluministă. Cu siguranţă d-l consilier Palladi nu se referă la atei, ca semeni, ca persoane care neagă existența Divinității. Indiferent de ramura ei, Masoneria pe care au cunosc eu din interior promovează libertatea de conştiinţă şi pune Omul în centrul acţiunilor sale. Dumnezeu este o Forţă necunoscută şi misterioasă pe care raţiunea umană nu o poate defini, dar nici nu o poate nega.
    Fiecare om are dreptul de a-şi stabili în mod liber, aşa cum îi dictează conştiinţa, relaţiile sale cu Dumnezeu şi obligaţia de a avea o conduită conformă cu aceste relaţii. Trebuie să fim de acord ca orice credinţă sinceră are dreptul să fie respectată.

  • @Razvan806
    @Razvan806 Год назад

    E incredibil acest podcast....

  • @creativeclipsdc4407
    @creativeclipsdc4407 2 месяца назад

    Concluzia mea personală: "Un grup de oameni ce vor să creeze curiozități pentru a atrage cotizanți". Hai ca e mișto si masoneria asta 😂

    • @satyrdaniel2850
      @satyrdaniel2850 2 месяца назад

      ba nu chiar, sunt doar niste ezoterisme

  • @kingiorgu2727
    @kingiorgu2727 Год назад +16

    omu arata ca un serial killer...nu ca nu te-ar face franjuri pt clubul lui de dilai

    • @JoshuaBrice
      @JoshuaBrice Год назад +1

      Ai două variante, ardere între coloane sau adormire, dar ambele tot la adormire duc. :))

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu au ce căuta aici !!! Masoneria este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.

  • @carlae-zz7gf
    @carlae-zz7gf Год назад

    Multumesc mult!!

  • @dragoshee
    @dragoshee Год назад +55

    Trebuia invitat si Rava😂

    • @lambadragos651
      @lambadragos651 Год назад +7

      Era mai indicat Azteca 😂😂😂, se mula mai bine pe subiect.

    • @KiLLuminati.
      @KiLLuminati. Год назад +4

      Sa ce, să doarmă?!😂

    • @KiLLuminati.
      @KiLLuminati. Год назад +1

      ​@@lambadragos651 ala e mai mult satanist😅

    • @marculieriu
      @marculieriu Год назад +4

      @@KiLLuminati. Era, ca de obicei, o mare realizare să nu moară în podcast!

    • @ArchieAkitaInu
      @ArchieAkitaInu Год назад +3

      ​@@KiLLuminati. si masoneria ce este?

  • @JohnCKJ
    @JohnCKJ 10 месяцев назад

    Poate sa ne spuna ceva despre Domnu Piedone ?

  • @gigihat8426
    @gigihat8426 Год назад +22

    Interesanta discutia, insa simt ca unul incearca sa ma convinga sa intru intr-o secta, care iti da el adevarul "adevarat", Ce buni, destepti, frumosi suntem noi. Cand zice "structura", zici ca-i din servicii, cand zice "frate" si "iubire", zici ca-i crestinism. Deci la astia gasesti o "ciorba" cu tot ce vrei. Oricum subiecte tratate de interes sunt putine rau, multa discutie pe langa.

    • @RetroMadness2023
      @RetroMadness2023 Год назад

      nu o sa auzi subiecte de interes tratate pentru ca în jurământul lor este scris ca nu au voie sa divulge nimic profanilor un mason sincer e cel mai mare paradox și pleonasm în 2 cuvinte care exista pe pământ.

    •  Год назад +4

      e un om care a fost invitat sa vorbeasca despre societatea din care face parte. Cum altfel ar putea sa o prezinte altfel decat in termeni pozitivi?

    • @ttx3
      @ttx3 Год назад +1

      stai linistit, nu încearcă nimeni sa te convingă sa intri

    • @nicolaekis3507
      @nicolaekis3507 Год назад

      Daca asta ai înțeles tu e trist

    • @gigihat8426
      @gigihat8426 Год назад

      @@nicolaekis3507 E mai trist sa te numesti Nicolae Kis! Sincer cu numele asta nu-mi inspiri o inteligenta "sclipitoare". In alta ordine de idei si sigur nu ai cum sa pricepi fiecare poate sa inteleaga ce vrea si cum vrea Kis. Nu are cineva o obligatie sa fie de acord cu mine sau cu tine! Deci Kis!

  • @watermantvproductions700
    @watermantvproductions700 Месяц назад

    Rezumat la majoritatea comentariilor:
    „Nu te da cu capul de ușa, fiindcă o să te doară”
    Meanwhile: [sunet de cap lovind o ușă]

  • @iondacu5472
    @iondacu5472 10 месяцев назад +1

    fiecare cu fantastica lui )

  • @ArchieAkitaInu
    @ArchieAkitaInu Год назад +2

    Se spune ca dupa acest podcast, acest domnu nu a mai fost gasit niciodata :))))

  • @Karlsruhe105
    @Karlsruhe105 7 месяцев назад +7

    "Dusmanul masoneriei este ateismul!" Minciuni !!! Dusmanul masoneriei este chiar credinta in ceea ce oamenii numesc Dumnezeu !

  • @ursulikaus2002
    @ursulikaus2002 Год назад

    Ce misto!!!😅❤

  • @IULIANIUREA
    @IULIANIUREA Год назад +1

    Magistral! Respect!

  • @mxm5757
    @mxm5757 Год назад +5

    Dusmanul masoneriei este meritocratia

  • @EminBastea
    @EminBastea Год назад +29

    v-ați dus îmbrăcați în boscheți la întâlnirea cu distinsul maestru venerabil.

    • @adrianaignat1587
      @adrianaignat1587 Год назад +6

      😂

    • @ArchieAkitaInu
      @ArchieAkitaInu Год назад +4

      "in boscheti" am si murit :)))

    • @LegiuneaAM
      @LegiuneaAM Год назад

      maestrul pulii.. boschetari de pe stradă sunt oameni mai venerabili decât acest gunoi

  • @cellamarkoff700
    @cellamarkoff700 6 месяцев назад +2

    Nu e adevărat...cel mai mare dușman al masonilor e credința.
    Credința adevărată...ei au una falsa susținută de rău, dar binele învinge.❤

  • @mogagabriel-razvan5389
    @mogagabriel-razvan5389 7 месяцев назад +2

    Era inevitabil ca prezentarea să se facă rudimentar la esențial, mai ales că e în primul rând din perspectiva lor. Greu de zis dacă nu au devenit mai confuzi tinerii auzindu-l pe misteriosul ăsta neîncrezător la mutră, dubios, naiv și apucat...

  • @zotageorge2604
    @zotageorge2604 Год назад

    Bine goji. Dai dovada de ….. In fine. E de bine ba, ce sa mai 👏 tot respectul

  • @ArchieAkitaInu
    @ArchieAkitaInu Год назад +14

    A uitat sa spune despre petrecerile cu copii

    • @lognesh
      @lognesh Год назад +1

      Sursa concreta?

    • @RetroMadness2023
      @RetroMadness2023 Год назад +3

      ​@@lognesh jeffrey epstein și am zis tot

    •  Год назад

      @@lognesh se stie că după ce sacrifici capre, ca mason, trebuie să abuzezi copii. Sunt chiar masoni batrani care fut adultii care refuza sa futa copii. Asa e acolo. Stim noi sigur dintr un site.

  • @mariusm8795
    @mariusm8795 Год назад +8

    Masoneria e benefica pt Romania...priviti la Mugur Isarescu ce frumos conduce de 30 de ani fara sa fie deranjat 😅 stati cuminti ....

  • @SorinDumitrumychannel
    @SorinDumitrumychannel 8 месяцев назад +1

    Și când te gândești ca ateismul prinde teren pe zi ce trece 😂😂😂

  • @sebastiancristian8844
    @sebastiancristian8844 Год назад +2

    Deștept omul ăsta;înțeleg de ce l-au recrutat.

    • @adinamedrea5303
      @adinamedrea5303 Год назад

      RUȘINE !!! Cerem ilegalizarea masoneriei in Romania!!! Aici e pământ sfânt, nu aveți ce căuta aici, nebunilor !!! Masonerie este lucrarea diavolului, majoritatea masonilor sunt ținuți in întuneric, nici nu știu în ce se bagă, doar când ajung la trepte mai înalte încep să realizeze că liderii organizației primesc indicații de la însuși Satan.