City break in Italia cu mama | 3 zile de Roma si Vatican ❤️

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 16 мар 2023
  • Majoritatea suntem copiii mamelor care ne aduceau prăjituri (sau pur și simplu - mâncare) și nici nu gustau măcar: "Mănâncă tu, mamă, că eu sunt sătulă, ohooo, dar cât am mâncat eu la serviciu!". Care au avut grijă să nu ne lipsească nimic, din puținul care exista. Care nu știu să primească de la noi cadouri nici acum, când ne-am făcut mari: "Mai bine îți luai tu ceva de banii ăia!” (ca idee, eu maică-mii nu îi duc flori niciodată fiindcă se supără și mă ceartă că dau banii pe ele în loc să-mi iau o cutie de bomboane). Care au umblat cu haine ponosite și dresuri cârpite cu ojă, ca să avem noi rochii dantelate și ghiozdane noi, an de an, când începea școala. Și care nu au lăsat niciodată să se vadă cât de greu le-a fost. Și poate încă le este.
    Plecatul în călătorii sau cheltuielile în general, sunt o luptă. Mama mă refuză, îmi înapoiază toate cheltuielile, ba chiar inclusiv de ziua ei, când am luat bilete pentru concertul Il Volo, înainte de a ajunge la București, mi-a spus că ea nu mai vine, să nu încurce. Mai bine să mergem noi că suntem tineri.
    Cadou de ziua EI.
    Când i-am zis de Roma, evident că a strâmbat din nas. “Așa e regula campaniei eSky.ro trebuie să merg cu tine, nu cu altcineva, ce vrei să fac?!” Și chiar n-am înflorit-o, ei au luna asta o campanie foarte frumoasă, dedicată femeilor speciale din viața noastră.
    Pe viitor, nu știu ce să zic... Că acum știu cum o iau cu mine în călătorii, mereu o să fie o "campanie" și o să am nevoie de ea să mă ajute. Că dacă e ceva ce nu-mi refuză niciodată e să știe că am nevoie de ea și vine mâncând pământul să mă ajute :)
    Cel mai frumos cadou pentru mamele noastre este timpul petrecut cu ele. Sunați acasă, mergeți cât de des puteți și asigurați-le mereu că ați mâncat azi, că nu ieșiți cu capul "gol". Și inventați motive, dacă trebuie, să vă promită că au și ele grijă de ele și că se pun, măcar uneori, pe primul plan. Iar dacă vă gândiți să le surprindeți cu ceva inedit - un city break - eSky.ro este alegerea potrivită. Găsiți tot ce vă trebuie, de la oferte pentru biletele de avion, până la pachete de city break complete, cu cazare si zbor, pe o platforma usor de folosit. Călătoria pe care ați urmărit-o în acest vlog a fost planificată prin eSky.ro - mi-am rezervat prin ei și zborurile și cazarea, super ușor și la un preț avantajos. Îi găsiți și pe Instagram - / esky_ro - unde postează zilnic cele mai bune oferte și tips & tricks pentru călătorii de vis.
    Oferte bilete de ✈️ - esky.link/g91Ms
    ❤️ Mă găseşti şi aici:
    Instagram: / andreea.balaban
    Facebook: / thrilloftheheel
    Pinterest: / andreeabalaban
    Blog: www.andreeabalaban.ro/​​​​​​​
    Email: team@andreeabalaban.ro
    🎥 Cu ce filmez (dacă nu vă merg linkurile când dați click, luați-le cu copy - paste și funcționează):
    Canon 5D Mark IV: bit.ly/3eQEcD0​​​​​​​​
    Canon 50 mm f 1.4: bit.ly/38OwjNF​​​​​​​​
    Canon 24 mm f 1.4: bit.ly/38alt28​​​​​​​​
    Canon M50: bit.ly/3lXaxeQ​​​​
    Canon G7x: bit.ly/3eSDIfx​​​​​​​​
    Trepied 1: bit.ly/36t8E2m​​​​​​​​
    Trepied 2: bit.ly/2VqN8Xr​​​​​​​​
    Microfon: bit.ly/38b1zUl​​​​​​​​
    Card Sandisk 128 GB: bit.ly/3eIVIYZ​​​​​​​​
    ⭐️ Cu ce editez?
    Final Cut Pro X
    💌 Pentru corespondență parfumată, jeleuri și alte bucurii:
    OP 6, CP 4, București
  • ХоббиХобби

Комментарии • 132

  • @Andreea.Balaban
    @Andreea.Balaban  Год назад +52

    Ciaaaaaaaao!

    • @ancatapu5034
      @ancatapu5034 Год назад +1

      Rochițele sunt din povești desprinse! 🌸🦋🎀 abia aștept #hallprimavara 🥰💚

    • @cristinabob3095
      @cristinabob3095 Год назад

      Buna

    • @costachecraciuna.gabriela-1450
      @costachecraciuna.gabriela-1450 Год назад

      Cat de superba scara aceea interioara, de la Vatican. Nu stiu cum de am ratat-o atunci cand am vizitat Vaticanul.
      Insa merita urcat in turla Vaticanului. O experienta de neuitat. Nerecomandat claustrofobilor 😉. Plus ca au si o terasa la primul nivel, de unde poti achizitiona tot felul de suveniruri, magneti, carti, soldatei si muuulte alte nebunii.
      Insa experienta urcarii in turla bazilicii San Pietro din Vatican si privelistea asupra curtii si a orasului, mi-au ramas imprimate pe retina si in suflet. Sublim!❤

    • @rosacuore15
      @rosacuore15 Год назад

      Ciao! 🤗❤️💐

    • @nichifornicoleta-teodora9509
      @nichifornicoleta-teodora9509 Год назад

      Ciao, ragazza!❤

  • @girlfromlebanon
    @girlfromlebanon Год назад +69

    Mama s-a prapadit cand eu de-abia implinisem 23...si n-am apucat sa o duc pe nicaieri 😔Stiu ca s-ar fi bucurat enorm sa mearga cu mine in excursii. Visul ei era sa emigreze in Canada sau Australia. Am ajuns in Canada, locuiesc aici de aproape 18 ani si am reusit sa-l aduc pe Tata o data, inainte sa plece langa Mama...😔 Cei ce aveti inca parinti in viata, plimbati-i, rasfatati-i asa cum ei au facut-o mereu, o merita pe deplin! 💖

    • @pavelescuandreea
      @pavelescuandreea Год назад

      Uneori doare cand esti departe de ei ca sa ii ajuti din afara tarii....

  • @kingabalogh681
    @kingabalogh681 Год назад +29

    Mama sa stins acum 3 ani si din fericire am călătorit foarte mult cu ea . Am avut aceasta onoare si cadou. Si azi cand pornesc la drum , pornesc cu expresiile ei rostite inainte de oricare drum . “Dumnezeu cu noi , drumul înaintea noastra !”

  • @mihaelaiosif5151
    @mihaelaiosif5151 Год назад +15

    Ma bucur ca ai inceput sa pui voce peste video, este muult mai bine fata de cum era inainte. Sincer inainte erau prea multe minute in care povesteai si ma cam plictiseam fara sa vad si altceva. Eu sunt genul de persoana care se si uita nu doar asculta in timp ce fac altceva. O schimbare benefica din punctul meu de vedere si inca un plus este faptul ca dai mai multe detalii legata de locatii, preturi. Succes in continuare !😊

  • @andreeatodasca7407
    @andreeatodasca7407 Год назад +6

    Îmi place mult cum ai structurat acest blog de călătorie. E mult mai informativ decât de obicei. Mulțumesc de sfaturi ❤

  • @angelicamistreanu1586
    @angelicamistreanu1586 Год назад +36

    Mare dreptate ai cu călătoriile părinților noștri! Fă lucrul acesta ori de câte ori poti!🤗

    • @Andreea.Balaban
      @Andreea.Balaban  Год назад +7

      Sper sa preia cat mai multa lume obiceiul/ideea! ❤️

  • @simona-elenapietrosu5310
    @simona-elenapietrosu5310 Год назад +6

    Intotdeauna atunci cand ai vlog de calatorie cu mama si atunci cand te viziteaza sau o vizitezi am asa un sentiment de acasa, protectie, caldura. Cum am pentru mama si bunicii mei,

  • @rada7350
    @rada7350 Год назад +1

    Ce gest frumos ai facut pentru mama ta! Toata admiratia pentru felul cum te-a educat!

  • @roxanahenrich
    @roxanahenrich Год назад +12

    Cât de frumos❤️❤️❤️Călătoria cu mama ta ,dar în special relația cu ea și faptul ca strângi un portofoliu mare ,larg și bogat în amintiri,îți definește caracterul. Ești o persoană minunată ❤❤și pot sa spun ca m-am regăsit pana la lacrimi în descrierea ta absolut superba și adevărată de pe Instagram ❤😘😘🤗

  • @ralucashu
    @ralucashu Год назад +1

    Am avut si eu norocul sa merg de cateva ori cu mama in Italia. Acum, ca ea nu mai este, fiecare clipa si amintire acolo sunt nepretuite.
    Ramane destinatia preferata in orice anotimp si in orice colt de tara. ❤🇮🇹

  • @elenapetre1537
    @elenapetre1537 Год назад +2

    Bună, Andreea!Oriunde în lumea asta mergi și ne iei și pe noi ne place!Multă sănătate ție și familiei tale!❤❤❤❤

  • @nicoletaacsenti6531
    @nicoletaacsenti6531 Год назад +1

    Mama ta e fabuloasa! Sa-ti trăiască!

  • @sorinam4070
    @sorinam4070 Год назад

    Vrem muult asteptatul haul de primăvară!❤❤❤️

  • @otiliapantiru1266
    @otiliapantiru1266 Год назад +1

    Mi-a plăcut în mod deosebit faptul ca ai fost cu mama ta! Îți dau dreptate, cel mai frumos când crești este sa le faci bucurii pentru ca vine și momentul acela când ramai singur.. În alta ordine de idei, vreme superba, multe locații de vizitat și admirat, targ cu de toate (cred da as dormi acolo 🤣🤣🤣), per total relaxare 💆. Mulțumim!! 🙏 ❤️ #teambalaban #haicuprimavaraintoatatara 🌷🌷🌷

  • @Laly622
    @Laly622 Год назад

    La mulți ani cu sănătate și bucurii alături de mama!

  • @georgianadinu9370
    @georgianadinu9370 Год назад

    Minunat ,un vlog cu o incarcatura emoțională fantastica ❤

  • @georgianamarinela4469
    @georgianamarinela4469 Год назад +2

    De-abia așteptam ❤

  • @camelianegoita1359
    @camelianegoita1359 Год назад

    Am văzut Roma prin ochii tăi !Frumoasă experiență !

  • @alexandranicu22
    @alexandranicu22 Год назад +7

    Te urmăresc de aproximativ 3 ani și pot spune ca nu exista vlog pe care sa îl postezi și eu sa nu fiu prezenta.( ba chiar ma uit și la cele mai vechi, de ceva ani, pentru ca ma inspiri cu adevărat și vreau sa fiu in pas cu toată evoluția ta )
    Cert e ca imi doresc ca intr-o buna zi sa realizez măcar jumate din tot ce ai realizat tu pana acum!! Esti minunata!!❤️

  • @mihaelasimon5745
    @mihaelasimon5745 Год назад

    Încă un filmuleț minunat, mulțumesc și felicitări !

  • @AdrianaRadu-kf6qj
    @AdrianaRadu-kf6qj Год назад +1

    Andeeea , minune de fata! Eu mi-as dori sa o felicit pe maicuta ta pentru ce minune de fata are. Ce copil cu suflet mare are. 😘Va felicit si va imbratisez cu mare drag !

  • @iudithamurzac881
    @iudithamurzac881 Год назад +7

    Ce draguta e mama taaa❤

  • @sandratrion519
    @sandratrion519 Год назад

    Sa purtați sănătoase și cu plăcere ,ce v-ați cumparat .
    Foarte frumoasă ,Italy .Dar si clima ,Foarte potrivita. Esti foarte minunata ,draga Andreea .😗🤗.
    Multumesc foarte mult ,pentru vlog .
    Voi dori în viitor ,sa vizitez Italia.

  • @mirelaz
    @mirelaz Год назад +2

    Este orasul meu de suflet !!! Oricand m-as intoarce acolo ❤

  • @AdinaAdam
    @AdinaAdam Год назад +3

    M-am bucurat tare mult pentru tine și mama ta și pentru zilele petrecute împreuna! 🌸
    Și eu am petrecut câteva zile de 8 Martie cu mama ❤
    Îmi propusesem sa ii duc pe ai mei la Roma, sa vadă și ei Vaticanul, însă ne-a lovit pandemia. Doi ani mai târziu, nu am reușit sa ii conving sa meargă din cauza războiului. Acum e puțin probabil sa mai fie posibil sa ii mai duc acolo sau oriunde altundeva in lume, din motive medicale… ne rămân însă vacantele in care am reușit totuși sa ii duc in anii anteriori 😏
    Așa ca încurajez și eu pe toată lumea sa petreacă vacante, concedii, city breakuri cu părinții cât mai des posibil ❤
    Iar motivul principal pentru care ei nu au călătorit in tinerețe este probabil…. ca s-au sacrificat mereu pentru noi…

  • @denisavoica6829
    @denisavoica6829 Год назад

    Ciao bella.minunat gestul tău față de mama ta,timpul este cel mai de preț lucru .In Roma nu am fost niciodată și da îmi doresc sa ajung intr-o zi, cât despre Italia ma leagă o f puternica legătura:acolo am născut-o pe fata mea.sper din tot sufletul sa ma reîntorc acolo intr-o zi cu ea.pupici

  • @andreeapetre4741
    @andreeapetre4741 Год назад +2

    Doamne cât semeni cu mama ta !❤

  • @Ana_1982
    @Ana_1982 Год назад

    Vai cât de dor îmi este de Roma, Italia! Am fost în capitala Italiei în septembrie 2019. Doamne cât de frumoasă era acea scară din unul dintre muzeele Vaticanului! Unul dintre locurile mele preferate din Roma este Campo di Fiore. Am văzut la tine pe vlog Colosseumul și acum mi-am adus aminte că m-am bucurat enorm când am ajuns în fața Colosseumului. Am de gând să mă întorc în mult îndrăgita Italia și Roma. Chiar acum mă gândeam că nu am apucat să văd în Roma Piazza di Spagna, Sant' Angelo și Capela Sixtină. Legat de sarcofagele mumiilor am auzit că mai sunt expuse în British Museum din Londra. Acest muzeu din Londra este absolut uriaș. Din păcate nu am văzut toate vlogurile de călătorie din Roma, dar sunt sigură că mi-ar plăcea foarte mult și celelalte fiind îndrăgostită de Roma mai ales. 💗💗💗💗💗

  • @delia.mancininelucio7530
    @delia.mancininelucio7530 Год назад +1

    Roma ombelico del mondo...!! Sposa bagnata, sposa fortunata...cateva din vechile zicale italiene... Distractie placuta stimate doamne...❤🎉

  • @4dimineata
    @4dimineata Год назад

    Wooow , cat de frumos, sper că pe viitor, cu ajutorul Lui Dumnezeu, sa fac și eu cu mama mea aceasta călătorie ❤

  • @irissibeltutuianu5692
    @irissibeltutuianu5692 Год назад +1

    Minunat vlogul și eu am fost la Verona care este la fel de superba ca și Roma! ❤

  • @negrutadina7754
    @negrutadina7754 Год назад +2

    Când mâine pleci la Roma, acest video a venit la fix ❤❤

  • @andreeafertu928
    @andreeafertu928 Год назад +21

    Ciao, nostra sorella rossa! Dupa o saptamana incarcata, vlog ul asta e fix ceea ce imi doream ca sa ma por relaxa 🥰

    • @Andreea.Balaban
      @Andreea.Balaban  Год назад +4

      Odihna placuta weekendul asta si sa ne "vedem" cu bine luni! Te pup ❤️

  • @melania.ioana_
    @melania.ioana_ Год назад

    Dragă Andreea, sunt alături de tine de prin 2019 când am găsit un video de-al tău pe RUclips cum să ne punem multe straturi iarna ca să putem purta fuste, să arătăm bine dar totuși să nu murim de frig😂. Mereu te-am privit și admirat din umbră. Ești superbă și sper să ajung și eu la nivelul tău candva, te admir! Superb vlog, superbe ținute. Ador vocea pe fundal! Nu pierd niciun video de-al tău. Prin acest video m-ai inspirat mult și sper să reușesc să petrec mai mult timp alături de mama mea și să sper să reușim să călătorim și noi împreună!
    Felicitări și mult succes în tot ceea ce faci! ❤

  • @cristinatoretoiu1808
    @cristinatoretoiu1808 Год назад +2

    Superb, Italia este una dintre destinațiile mele preferate de călătorie ❤ iar Roma aș revedea-o oricând. Am fost doar de 2 ori in capitala Italiei, dar nu am ajuns niciodată la Porta Portesse😅
    Îmi plac toate vlogurile din Roma 🥰 Spuneai că ai vrea să revii in Toscana. Am fost vara trecută 😊 și mi-au plăcut super mult San Gimignano, Siena și evident Florența (am fost chiar și la restaurantul Il Ricettario unde ai mers cu Vicky, vis-a-vis de un anticariat, fiind inspirată de tine). Nu mai țin minte daca ai apucat sa vezi atunci Galeriile Uffizi, dar ți le recomand, mai ales că ai arta lui Michelangelo, Caravaggio și a altor artiști italieni (și nu numai).
    Weekend frumos ❤ și sper ca te simți mai bine 🤗

  • @cezardeliiorga2871
    @cezardeliiorga2871 Год назад +1

    În vara merg pentru prima data în Italia. În genoa și coasta italiana. Abia așteptăm eu și familia. Yeii ❤️❤️❤️

  • @delia.mancininelucio7530
    @delia.mancininelucio7530 Год назад +1

    Buon divertimento belle signore!!..nel ombelico del mondo ROMA ... ❤🎉

  • @cameliadohoteru5581
    @cameliadohoteru5581 Год назад

    "Am inimioare, ce'mi pasă..." 😍 Leșiiinnn 😀 (la ochelarii de soare cu 💗💗)

  • @catalina.sacarea
    @catalina.sacarea Год назад +1

    E una din tarile in care m-as muta fara nicio ezitare. Ft fain vlogul, ft faina Italia. In septembrie merg si eu cu mama in zona Rimini, la balaceala, si pe urma in Florenta. Abia astept♥️

  • @palstefania9564
    @palstefania9564 Год назад +2

    Am stat toata ziua cu gândul la tine❤❤❤❤❤❤

  • @iuliamacovei6920
    @iuliamacovei6920 Год назад

    Foarte frumos 🤩

  • @lauramatasa7431
    @lauramatasa7431 Год назад +1

    Superbă!:*

  • @cezaraiulia
    @cezaraiulia Год назад +2

    Italia e superbă, m-aș muta acolo oricând. 🥹 Am urmărit toate vlogurile din Roma, iar anul trecut în vară am avut și eu ocazia să ajung acolo. E minunat absolut totul, în afară de mizeria de pe străzi. 😅
    Mulțumim pentru vlogurile acestea! 🥰
    PS. Există un tren care se poate lua din Gara Termini și care merge la fiecare 15 minute spre Aeroportul Fiumicino, iar un bilet e 14€. Poate ajută informația asta pe viitor. 🤗

  • @alexandrugheorghe8898
    @alexandrugheorghe8898 Год назад +1

    Te iubesc mult Andreea ❤️❤️❤️👍👍👍🤗🤗🤗

  • @TheRafaelSecret
    @TheRafaelSecret Год назад +1

    Superb , Felicitari , in Nice , Cannes ( coasta de azur ) !? Foarte éducative videou-rile tale

  • @Pandelmyraelisei
    @Pandelmyraelisei Год назад +2

    Eu locuiesc in Italia ! Deja sunt plictisita de Roma ❤️🌷🌺

  • @RaisaisproatTD
    @RaisaisproatTD Год назад +6

    Poti lua autobuzul spre aeroport, au program fix si ajungi la timp, si costa si puțin.

  • @pg5310
    @pg5310 Год назад +12

    Te-am descoperit abia anul trecut dar te ador. Emiți o energie atât de frumoasă și sinceră! 🌟

  • @ana-mariacitireag2590
    @ana-mariacitireag2590 Год назад +2

    Balaban are spirit rapidist! Sunt în extaz!😅 suntem peste tot acasă🇱🇻, mai ales cu tine🤍

  • @carinasamochis3568
    @carinasamochis3568 Год назад +5

    De abia așteptam sa postezi și ma bucur foarte tare pentru ca ai postat din nou un nou vlog de călătorie. Îmi plac foarte mult vlogurile astea, clipurile educative și daily vlog-urile pe care le faci. De abia le aștept. Îți doresc sa ai un weekend frumos! Te pup

    • @Andreea.Balaban
      @Andreea.Balaban  Год назад +2

      Multumesc la fel, Carina! Si mie imi place mult sa filmez vloguri de calatorie, raman amintiri si pentru mine ❤️

  • @stoicaalina-florentina
    @stoicaalina-florentina Год назад

    Capri ,Procida, Ischia Sorento si Costiera Amalfitana te sfatuiesc sa vezi..Pentru Insule le poti vedea si in 2 zile pe toate .Poti lua vaporul din portul Pozzuoli....Si la Roma mai poti visita si le Cascate delle Marmore si Borgo Piediluco cu lacul Piediluco..

  • @askalemuralia
    @askalemuralia Год назад

    Un vlog foarte frumos, ideea de a duce me mama mea pe undeva deja mi-ai pus-o în cap de mult timp, dar totuși un vlog și o călătorie dedicat special, este mult mai prețios.
    Eu odată am fost in Italia, acum în mai, 6 fete, la o călătorie a burlacilor (? sper să scriu bine, până acum n-am mai auzit termenul pe română), noi am mers la Napoli.
    Sincer am avut emoții, de tip negativ, după ce am dat pe Goagăl despre Napoli. Am avut emoții și pt că de obicei eu nu prea descurc cu numai fete în jurul meu.... iar până acum am călătorit numai pe Nordul Europei.
    Dar. :D Călătoria și orașul o petrecut cu plăcere în final, omenii sunt reali și prietenoși. Cartierul spaniol mi-o plăcut cel mai mult, iar noi am mers în sezonul macilor, astfel când vizitasem Pompeii, era ca un vis! Ași pot imagina pe tine pe acolo, făcând poze de neuitat. Oh, și și am mers la operă, am prins pe Pretty Yende, iar arhitectura era ca o pictură dintr-un muzeu!
    Recomand. : )

  • @adaaada9443
    @adaaada9443 Год назад

    Am ramas un pic in urma cu vlogurile...am avut o luna incarcata..dar azi recuperez..cu pisica mea ea evident doarme eu ma uit la vloguri☺p.s tare as vrea si eu sa vizitez Roma, tot ce tine de Italia.

  • @clara-patriciadobosan6984
    @clara-patriciadobosan6984 Год назад

    Multumesc, ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤!!!!!!

  • @ancanedelcu4508
    @ancanedelcu4508 Год назад

    Superba Roma!!!

  • @nichifornicoleta-teodora9509
    @nichifornicoleta-teodora9509 Год назад +6

    Minunato !!! 🥰 Binecuvântată să-ți fie viața și activitatea! Te 😘😘😘

  • @elenalazar5919
    @elenalazar5919 Год назад

    Felicitări ptr inițiativa! Ești o inspirație!
    Apropos de par, vezi ca au la lidl, marca lor, sampon uscat. E f bun, nu se albește și.... tine 2 zile, chiar zici ca l-ai spalalt. Plus prețul e imbatabil.

  • @cristinabob3095
    @cristinabob3095 Год назад

    Calatorie placuta drum bun

  • @biancaivascu1516
    @biancaivascu1516 Год назад +2

    Eu recomand biletele online sa mergi direct la sursa adica pe site-ul atractiei turistice respective.Majoritatea au site si poti cumpara bilete de acolo. Eu la Barcelona am avut o experienta neplacuta din pacate cu headout.Am cumparat biletele, mi-au confirmat plata si dupa cand am ajuns la Parc Guell mi au spus ca a fost o greseala si de fapt nu mai aveau bilete si erau sold out ,iar noi nu am mai putut intra in parc si a trebuit sa ne luam de pe site-ul lor original si sa venim a doua zi. Just to be sure ca e neplacut sa bati drumul pana acolo si nici macar sa poti intra.

  • @blueeyes4461
    @blueeyes4461 Год назад +2

    Deși am mama, noi nu ne intelegem, așa că nu am putea calatori doar noi 2. Admir relația frumoasa pe care o aveți

  • @roxanaKeyJinkiTaeminMinho
    @roxanaKeyJinkiTaeminMinho Год назад +1

    Super❤❤❤

  • @ioanahaihui6025
    @ioanahaihui6025 Год назад +3

    ❤🤩🇮🇹 Ce intro frumos!

  • @doinapadurariu4927
    @doinapadurariu4927 Год назад +2

    Draga Adreea daca stiam ca esti in Italia mi ar fii placut sa ma intalnesc cu tine,ai fost la 30 minute distanta de unde locuiesc eu de mai bine de 20ani,tot ce am vazut in acest video imi este foarte familiar

  • @luizaraluca9047
    @luizaraluca9047 Год назад

    chiar ma gandeam ca trebuie sa imi fac lista cu obiective ca peste o luna merg si eu tot la roma si vatican, a venit la fix video ul asta 😁

  • @denisap4302
    @denisap4302 Год назад

    Ma bucur ca ai ales sa mergi cu mama ta. Eu din pacate nu am mers cu mama in afara. Mama este o persoana care nu ii place sa calatoreasca. Abia a ajuns la capitala. Plus ca eu merg foarte rar cu avionul. Am vizitat Roma aproape de 30 decembrie, Florenta, Pisa, Venetia. Nu era atata lume si atata nebunie cu bilete online si imi amintesc ca am stat si eu la o coada imensa. Dar a meritat pentru ce se afla acolo'. In ultima perioada urmaresc clipurile din V&A mueum si trebuie sa caut ceva si pe Italia de care snt vesnic indragostita. Daca vrei sa revezi capela sixtina refacuta in studio o poti face urmarind serialul Young Pope cu Jude Law (tot efortul pt italieni, nimic nu a fost filmat in Vatican dar au reconstituit-iti trebuie multa rabdare)

  • @paulascutaru607
    @paulascutaru607 Год назад

    Un vlog de călătorie wow.

  • @anamariaursu3767
    @anamariaursu3767 Год назад

    Buna, Andreea! As fi foarte bucuroasa daca ne-ai impartasi experientele tale cu zborurile in general, intrucat am vazut ca nu pare sa iti fie teama sau sa ai vreo fobie de zbor. Las acest mesaj in calitate de om speriat de moarte de avion :)) p.s. new big fan here

  • @georgianabeserman4965
    @georgianabeserman4965 Год назад

    ❤❤❤

  • @cristinafrunzescu7398
    @cristinafrunzescu7398 Год назад

    Așa arată o gura de aer proaspăt , de fericire … la sfârșit de săptămâna .😊

  • @ruxandrapopa9817
    @ruxandrapopa9817 Год назад

    buna Andreea daca te poti uita a postat acum serban trambitasu o casa pe gustul si pasiunea ta si e la un pret destul de ok am vazut si gandul mi a fost la tine . O zi buna.

  • @narcisanary552
    @narcisanary552 Год назад +2

    Balabancoo iar ai plecatttt😂❤❤parca ziceai ca stai acasa golanca❤❤❤❤

  • @taniapreda2446
    @taniapreda2446 Год назад +1

    🥰🥰❤❤

  • @laviniasnow4494
    @laviniasnow4494 Год назад

    Rochia pe care o porți în poza thumbnail și brățările (toate brățările) sunt superbe! 😍
    Din ce ai vizitat din Italia până acum, unde ți-a plăcut cel mai mult?

  • @danielalorent1209
    @danielalorent1209 Год назад

    🥰🥰🥰♥️♥️♥️

  • @e.dabz00
    @e.dabz00 Год назад +5

    Când peste 2 sapt pleci la Roma și ai nevoie de inspirație!😍😍

    • @Andreea.Balaban
      @Andreea.Balaban  Год назад +4

      Minunaaaaaat! Sper sa gasesti aici tot ce ai nevoie, iar daca mai vrei, mai sunt cateva vloguri pe canal tot din Roma 😍

    • @e.dabz00
      @e.dabz00 Год назад

      @@Andreea.Balaban le-am urmăriiiit pe celelalte cu mare drag la vremea când le ai postat😬❤️❤️

    • @Andreea.Balaban
      @Andreea.Balaban  Год назад

      Tac in cazul asta, deja esti la zi cu tot si toate :))))

  • @Anna-qx5jl
    @Anna-qx5jl Год назад +1

    ❤🥰

  • @ElektriqueElle
    @ElektriqueElle Год назад

    Buna, sa stii ca pentru 10-20 euro poti sa ceri Late check-out, eu fac frecvent asa si n-am batai de cap👍😊

  • @laurawolf9613
    @laurawolf9613 Год назад

    🥰

  • @deliacamenschi267
    @deliacamenschi267 Год назад +3

    Ma inspiri în fiecare zi 🙈❤️

  • @ancaandriuca2821
    @ancaandriuca2821 Год назад

    ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @madalinaochiuz4159
    @madalinaochiuz4159 Год назад

    🥰🥰🥰

  • @SarahProdan-br1oj
    @SarahProdan-br1oj Год назад

    Superbe rochițele, dar cea mov la răsăritul soarelui e demențială 😍😍 De unde este?

  • @andreeaconstantin482
    @andreeaconstantin482 Год назад

    Cum de ți-au dat italienii cappuccino lângă pizza?

  • @LexaCrush
    @LexaCrush Год назад +4

    Te-au cam jefuit la taxi. Sunt câteva aplicații de taxi unde dai maxim 25€

  • @denisa2515
    @denisa2515 Год назад

    Pe când la Genova? 😊

  • @Nicole-jd9ur
    @Nicole-jd9ur Год назад +1

    Îmi vine sa plang cand citesc comentariile...

  • @alinatov.28
    @alinatov.28 Год назад

    Bună! c'è hotel este? Grazie mille

  • @cristinarpop8728
    @cristinarpop8728 6 месяцев назад

    Cum se numeste cazarea te rog?

  • @cristinapopescu9542
    @cristinapopescu9542 Год назад

    Era și mai drăguț dacă ofereau o reducere cât de mica 😀

  • @stoicaalina-florentina
    @stoicaalina-florentina Год назад

    Daca vi in ianuarie sau iulie au reduceri pana la 80 la suta

  • @alexc2024
    @alexc2024 Год назад

    Ne dai te rugăm frumos un linie pentru rochia verde de la început? 🥰

    • @Andreea.Balaban
      @Andreea.Balaban  Год назад

      Uite aici: www.bonprix.ro/rochie-din-viscoza-durabila/p-2502071509/

  • @adinaraducanu9370
    @adinaraducanu9370 Год назад

    Ciao! La piu Bella ragazza!

  • @gabrielacarp9515
    @gabrielacarp9515 Год назад +3

    Poti sa ne spui numele hotelului? Multumesc

  • @MariaReveica-dw6uh
    @MariaReveica-dw6uh Год назад

    Buna Andreea! Sper sa citesti comentariul meu pentru ca am un sfat pentru tine: nu folosi canile/ lingurile din camera de hotel. Credema nu e o idee buna!! Am lucrat ani de zile ca housekeeper si acele vase erau sterse cu prosoapele murdare...😢

  • @staminastan6441
    @staminastan6441 Год назад

    Poți călători în Italia fără certificatul de vaccinare?

    • @LexaCrush
      @LexaCrush Год назад +1

      Da, de anul trecut

  • @elenaginu999
    @elenaginu999 Год назад

    🤍🤍🤍❤️❤️❤️💙💙💙

  • @stoicaalina-florentina
    @stoicaalina-florentina Год назад

    LA POARTA PORTESE AI FOST

  • @liliaionasco
    @liliaionasco Год назад +1

    Andreia cit costa palaria portocalie?

  • @alexandrugheorghe8898
    @alexandrugheorghe8898 Год назад +1

    Te iubesc mult Andreea ❤️❤️❤️👍👍👍🤗🤗🤗

  • @petronela1806
    @petronela1806 Год назад

    ❤❤❤