Dumnezeu să o odihnească . Mă doare sufletul aducandumi aminte de demult ce populație frumoasa și pregătită ,studiata an cele mai frumoase voci de cântec și instrumente , fara o facultate multi .Oameni înțelepți .Dar păcat că au plecat dintre noi sus an cer .Au rămas cântecele an dar dar și alți au uitat de ei cu o rugăciune sau o lumânare când sunt predici pentru cei plecați .Sa ne amintim de toți cat ne mai tine mintea și să dăm explicați celor ce nu pricep..Că numai așa viața te antareste și lungește viața .sa nu uitam de oameni noștri care ne era draga și nu mai sunt și ne anveseleau .Cu o felie de pâine neagră an mana unsa cu untura stăteam duminica după masă și ascultam la radio ,la placi cu picap ,apoi au apărut casete , și cu timpul era emisiuni la televizor și ai vedeam .Așa ai cunoșteam până se făceau spectacole .Deaceia ne pare rău de ei că ai cunoșteam la vedere și la ascultat. Erau dansuri populare o frumusețe .Și eu eram an dansuri din școală selectați .acum suntem bătrâni privim și ne gândim ce frumos este și să nu le uite .Dumnezeu să ne țină an viața sa nu uitam de cei pe care ii am iubit și nu mai sunt dar vegeaza de dus și simnte cine se gândește la ei prin stele că atunci sunt mai luminoase .Cultura sa fie de neuitat că numai atunci ajungi departe peste toate planurile și porțile deschise a granițelor . Atunci se va munci cu spor și nu ești singur an lume că ai cântecul lor cu tine care te reprezinți și tu an cântecele lor .Sa merge viața anainte dar nu uita trecutul deunde ai plecat .
❤❤❤Ce muzică minunată , ce cântăreți de elită , ce artiști adevărați !!!Mulțumim TVR pentru aceste bijuterii pe care ni le prezentați!!! Felicitări !!!
Pentru mine Ioana Radu reprezinta un model,un ideal de femeie prin eleganta,asumare,inteligenta,usoara trufie ,stapanita,suficient cat sa contureze un temperament carismatic si patrunzator.O impatimita de folclor si de viata.A fost cel putin pe picior de egalitate cu privighetoarea romaniei Maria Tanase,muzica si timbrul ei vocal fiind unul aparte.
Profesoara mea de muzică populară, Regina mea cântecului popular care ma învățat tonul glasului pentru folclor, am iubito și o s-o iubesc și pe lumea cealaltă în ceruri. Dumnezeu s-o ierte
Regina romantei! Am crescut cu romante, tatalui meu i-au placut mult si mi-a transmis si mie iubirea de muzica.Multumesc pt Domnu Ion Amititaloie pt.postare. Amintire vesnica pt.regina romantelor!
Superb,domnule Amititeloae!Mi-a facut mare placere sa vad acest video,chiar m-a emtionat.Felicitari!Va stiu si pe d-vs,dar nu v-am mai vazut demult la tv.Multa sanatate va doresc!
Doamne ce amintiri ,,am trait cind era o sarbatoare,. .hram. ,zile ,Se aduna rudele ,iar tata cinta romante si populara ,astazi le fredonez ca nu am uitat le stiu pe toate ,Dar astazi nu se mai aduna ca atunci,,Pe carari au crescut burueni ,chiar si pt copii o spun din experienta ,toatalumea este ocupata ,Sa fiti sanatosi si sa mai ascultam piese va nemuritoare❤❤❤😀🥰😀
O mare cintareata,fara egal,o voce unica.Astazi numai exista printre cintarete ,o asemenea voce ,toate cînta fals,de versuri ce sa mai zicem,etc.etc.Noroc cu RUclips,pt că ascultam tot ce ne place și nu avem nevoie de emisiunile tv.
Vedem ce concurenți erau și ce concurență, 800 de candidați 2 reușiți, acum unul ca un frizer, Șeli, cheltuiește pe lună 10 000-20 000 de euro că face banii ușor..Ce să mai spun de alte făcături media..
Vocile de aur cele mai frum .muzică de folclor și romanțe.va.mult.d na Ioana RADU
Ion Amititeloaie, mulțumiri, mii de mulțumiri pentru acest material neprețuit! 🙏💎
Doamne, ce amintiri frumoase!❤a fost și va fi o mare regină a romanței și al folclorului românești!!!!❤
😂
De.neuitatt .
⁹
UN GENIU DE ARTISTA se naste o data la 1000 de ani. Va ramane Nemuritoare pentru urmatoarele generatii.
Oameni, cu care nu ne vom mai întâlni. Artist la superlativ!
Artiste adevărate , stabile pe vocea lor! Dumnezeu sa le odihneasca in pace! Amin!🙏🏻😥
Dumnezeu să o odihnească . Mă doare sufletul aducandumi aminte de demult ce populație frumoasa și pregătită ,studiata an cele mai frumoase voci de cântec și instrumente , fara o facultate multi .Oameni înțelepți .Dar păcat că au plecat dintre noi sus an cer .Au rămas cântecele an dar dar și alți au uitat de ei cu o rugăciune sau o lumânare când sunt predici pentru cei plecați .Sa ne amintim de toți cat ne mai tine mintea și să dăm explicați celor ce nu pricep..Că numai așa viața te antareste și lungește viața .sa nu uitam de oameni noștri care ne era draga și nu mai sunt și ne anveseleau .Cu o felie de pâine neagră an mana unsa cu untura stăteam duminica după masă și ascultam la radio ,la placi cu picap ,apoi au apărut casete , și cu timpul era emisiuni la televizor și ai vedeam .Așa ai cunoșteam până se făceau spectacole .Deaceia ne pare rău de ei că ai cunoșteam la vedere și la ascultat. Erau dansuri populare o frumusețe .Și eu eram an dansuri din școală selectați .acum suntem bătrâni privim și ne gândim ce frumos este și să nu le uite .Dumnezeu să ne țină an viața sa nu uitam de cei pe care ii am iubit și nu mai sunt dar vegeaza de dus și simnte cine se gândește la ei prin stele că atunci sunt mai luminoase .Cultura sa fie de neuitat că numai atunci ajungi departe peste toate planurile și porțile deschise a granițelor . Atunci se va munci cu spor și nu ești singur an lume că ai cântecul lor cu tine care te reprezinți și tu an cântecele lor .Sa merge viața anainte dar nu uita trecutul deunde ai plecat .
FOARTE ;FOARTE FRUMOS......REGINA ROMANTELOR A FOST SI VA FI NUMAI UNA ....:NEUITATA IOANA RADU...ASA O VOCE NUMAI O DATÄ N VEAC SE NASTE.....
Ce cantece frumoase ! Pe buna dreptate, un adevărat tezaur !
Doamne ! Mare adevar și frumos! O artista minunata! Dumnezeu sa-o odihneasca in pace! Amin!🙏🏻
❤❤❤Ce muzică minunată , ce cântăreți de elită , ce artiști adevărați !!!Mulțumim TVR pentru aceste bijuterii pe care ni le prezentați!!! Felicitări !!!
Pentru mine Ioana Radu reprezinta un model,un ideal de femeie prin eleganta,asumare,inteligenta,usoara trufie ,stapanita,suficient cat sa contureze un temperament carismatic si patrunzator.O impatimita de folclor si de viata.A fost cel putin pe picior de egalitate cu privighetoarea romaniei Maria Tanase,muzica si timbrul ei vocal fiind unul aparte.
Profesoara mea de muzică populară, Regina mea cântecului popular care ma învățat tonul glasului pentru folclor, am iubito și o s-o iubesc și pe lumea cealaltă în ceruri. Dumnezeu s-o ierte
Unică , astfel de cântărețe n-ar trebui sa moara niciodată !
😜o mare artistă ,decîte ori ascult ,Bulgăraș cu gheță rece mă trec fiori e cevă, doamne artiști mari,unici.
Regina romantei! Am crescut cu romante, tatalui meu i-au placut mult si mi-a transmis si mie iubirea de muzica.Multumesc pt Domnu Ion Amititaloie pt.postare. Amintire vesnica pt.regina romantelor!
O voce extraordinara! Ador cântecele Doamnei Ioana Radu!
Amintiri frumoase.
Dumnezeu sa o odihneasca în pace, o mare artista ,9 ascult cu mare drag ,îmi plac foarte mult romantele dinsei
O regină,la superlativ!❤️
Superb,domnule Amititeloae!Mi-a facut mare placere sa vad acest video,chiar m-a emtionat.Felicitari!Va stiu si pe d-vs,dar nu v-am mai vazut demult la tv.Multa sanatate va doresc!
Dl. Amititeloaie felicitări! Trebuia să începeți prezentarea cu dvs.
Vocii de aur Mulțumesc cu recunoștință
Mărgăritarul nostru
Mi-a plăcut dintotdeauna vocea dumneaei cât și repertoriul atât de bogat.
I plac și mie.romantele interpretate de Ioana radu
Super,Felicitari
Respect, sensibilitàte, unicitate, iubire
O mare artistă..
Doamne ce amintiri ,,am trait cind era o sarbatoare,. .hram. ,zile ,Se aduna rudele ,iar tata cinta romante si populara ,astazi le fredonez ca nu am uitat le stiu pe toate ,Dar astazi nu se mai aduna ca atunci,,Pe carari au crescut burueni ,chiar si pt copii o spun din experienta ,toatalumea este ocupata ,Sa fiti sanatosi si sa mai ascultam piese va nemuritoare❤❤❤😀🥰😀
ROMÂNIA RESPECT 2023 !
Comorile noastre....
Rodica Bujor prietena cea mai buna al Ioanei Radu au fost nedespărțite
O mare cintareata,fara egal,o voce unica.Astazi numai exista printre cintarete ,o asemenea voce ,toate cînta fals,de versuri ce sa mai zicem,etc.etc.Noroc cu RUclips,pt că ascultam tot ce ne place și nu avem nevoie de emisiunile tv.
❤️
Буна зиуа тутурор Мулцумим дин суфлет Маестре де атенция двоастрэ Маестре ши де флорь фрумоасе ши кафелуцэ густоасэ Маестре ши. Ла мулць Ань сэнэтошь Маестре ымпреунэ ку тоатэ фамилия двоастрэ Маестре драгэ ши скумп ши драг пуюле ши мултэ сэнэтате феричире Маестре. Вэ стимэм мулт Маестре, вэ юбим, вэ прецуим Маестре ку мулт респект ши мултэ сэнэтате.
vai Ioane cum mai trec anii. ai ajuns la 70 si mai ieri aveai 25
👏🏻👏🏻👏🏻😔🙏🏻🙏🏻🙏🏻✌🏻💙💛❤️💐🕯️
Când se va mai naște una ca Ioana Radu?
Un monstru sacru a muzicii populare românești!
Vedem ce concurenți erau și ce concurență, 800 de candidați 2 reușiți, acum unul ca un frizer, Șeli, cheltuiește pe lună
10 000-20 000 de euro că face banii ușor..Ce să mai spun de alte făcături media..
Ion Amitileoi,ești dobrogean ca mine.
Vremuri apuse.Acum Romania s-a MANELIZAT.
RIP. Nu te-am uitat.