Întuneric (Cântec pentru tine)

Din pădurea ce ascunde
Neclintite flori și văi,
Se coboară într-o noapte,
Un bărbat cu ochii goi.
Caută proptit în șoapte,
Când la poale, când în zări,
Amintiri care-mbracă,
Doar suspine și fiori.
Ești călător fără odihnă-n viață,
Povestea ta e scrisă doar de tine.
Vreau fericit să fii în rândurile din postfață
A nu vrea clipe-n plus, să știi, e bine!
Altfel te-agăți răstit și doare,
În gândurile fără de povață,
De vrei s-asculți regretul care moare,
Că te-ai născut și ai rămas prefață.
Zgomot larg de clopote vibrează,
Vocea rece-al negrului mormânt,
Tâmpla alb-alumii ce contează,
Ce-ndur-a timpului atac râzând.
Întinde mâna cu degetul întins,
Fără de frunze și fără plâns,
Precum o creangă bătută de vârfurile care cad se scurg
Și atinge pletele neprinse în joaca vieții ce-n amurg.
Ești călător fără odihnă-n viață,
Povestea ta e scrisă doar de tine.
Vreau fericit să fii în rândurile din postfață,
A nu vrea clipe-n plus, să știi, e bine!
Altfel te-agăți răstit și doare,
În gândurile fără de povață,
De vrei s-asculți regretul, care moare,
Că te-ai născut și ai rămas prefață.
Consumă respirații repetate,
Ca și clipiri după clipiri,
Lumina spune dulci păcate,
Pârrêsia, auzi de ce te miri?
Căutătura lui fixează o umbră,
Pe care stă fixat un trup,
Privirea-i este tot mai sumbră,
Și scoate sunete de lup.
Destul! șoptește aproape,
Și parc-auzul umbrei se ascute,
Te du în lume-a care stă să crape,
Anunță tare destinul e aicea, du-te!
Ești călător fără odihnă-n viață,
Povestea ta e scrisă doar de tine.
Vreau fericit să fii în rândurile din postfață,
A nu vrea clipe-n plus, să știi, e bine!
Altfel te-agăți răstit și doare,
În gândurile fără de povață,
De vrei s-asculți regretul, care moare,
Că te-ai născut și ai rămas prefață.
Ce ceasul ticăie fără să pară
Odată timpul obosit să treacă,
O supărare ce-l apropie să doară,
Mișcarea-n nemișcare vine, pleacă.
De ce privești cum soarele răsare,
Din orizontul liniștit de ape,
Când știi odată lumea ce-ți apare,
O să dispară, clipa e aproape.
Ești călător fără odihnă-n viață,
Povestea ta e scrisă doar de tine.
Vreau fericit să fii în rândurile din postfață
A nu vrea clipe-n plus, să știi, e bine!
Altfel te-agăți răstit și doare,
În gândurile fără de povață
De vrei s-asculți regretul, care moare,
Că te-ai născut și ai rămas prefață.