Albastrul din mine

Mării nu-i pasă de urmele mele,
Le șterge și pleacă odată cu ele,
Nici lacrimi ce zbor ale timpului dor,
Privește să cadă le șterge ușor.
Să nu te surprindă, ea știe că pleci,
Pământul te cheamă, o clipă petreci,
În față-i sărată de ani și de vânt,
Tăcerea se-ascunde și moare în gând.
În van inima bate, în ritmuri pulsează,
Se duce iubirea și dorul de viață,
Știi doar ce neguri tăcute le cheamă?
Că între tine și mare, o lume visează?
Ai vrea să îi spui că vrei să mai stai,
Să plece odată și clipei să dai,
Nisipul uscat în arșița verii,
Ce șterge valul și umbrele serii.
Mi-ar placea să fiu pasăre-n soare,
S-arunc priviri la tine de sus,
Lovesc cuvântul de apă și doare,
Îți strig numele zburând spre apus.
În van inima bate, în ritmuri pulsează,
Se duce iubirea și dorul de viață,
Știi doar ce neguri tăcute le cheamă?
Că între tine și mare, o lume visează?
O umbră de aripi pe valuri semnează,
Par clipe și umbre dansând la zenit,
Nici luna, nici soare, nimic nu contează,
Pe lângă albastru, o viață-i clipit.
La timpuri venite sau duse răsar,
În toate știi că viața e vânt,
Vocile în valuri dispar, sau apar
Doar marea să știe a timpului gând?