Bravo prietene. Super frumos, și minunat videoclip, ce mult ador munții bănățeni, chiar mă bucur foarte mult că ai reușit să ajungi și prin Caraș. Totuși de remarcat este că, acea locomotivă la care ai surprins la început aparține depoului Timișoara. Tocmai, apreciez filmul tău, oricum am trecut în minunatul an 2020 doar cu ajutoru domnului. Dragă prietene, cândva, abia aștept și un videoclip la Timișoara, că acolo e frumoasă activitate mai ales trenuri de marfă și nu numai. În rest, bravo încă odată, un like de la mine. Respect prietene, salutări din Vest.
Mulțumesc foarte mult, prietene, pentru apreciere! Într-adevăr, zona respectivă este foarte frumoasă și mă bucur că am reușit să ajung și pe acolo. Îți urez sănătate și numai bine! Salutări de la Bacău!
Faaaantastic dragă prietene. Ador clipurile tale, sunt scurte dar au o doză puternică de bunăstare. 👍 Bravo. Felicitări. 👍 Izolata a fost beeeton. 👍 P. S. La cât mai multe realizări 👍👍👍👍👍👍👍👍 Cu respect, de la Targoviste -JOE-
Mulțumesc mult pentru apreciere, prietene! Mă bucur că ți-a plăcut. Cu locomotiva izolată așa este, și eu de mult timp îmi doream să prind o LEMA, îmi plac foarte tare. Mulțumesc din nou că îmi urmărești mereu toate filmările! Numai bine! Salutări de la Bacău!
Very good those two shots, Alex!!!. Very kind the machinists with his horns!. What a beautiful locomotive deco...Nicolai Iorga, a wise man from Romania!!!. Thanks for uplad it!. Tumb up and greetings from Spain.
Thank you so much for your appreciation, my friend! I also really like the Nicolae Iorga locomotive, and also there are more locomotives like this in Romania, with historical Romanian personalities. Thank you again! Wish you all the best! Greetings from Romania!
♥️♥️♥️💖👍👍
Bravo prietene. Super frumos, și minunat videoclip, ce mult ador munții bănățeni, chiar mă bucur foarte mult că ai reușit să ajungi și prin Caraș.
Totuși de remarcat este că, acea locomotivă la care ai surprins la început aparține depoului Timișoara.
Tocmai, apreciez filmul tău, oricum am trecut în minunatul an 2020 doar cu ajutoru domnului.
Dragă prietene, cândva, abia aștept și un videoclip la Timișoara, că acolo e frumoasă activitate mai ales trenuri de marfă și nu numai.
În rest, bravo încă odată, un like de la mine.
Respect prietene, salutări din Vest.
Mulțumesc foarte mult, prietene, pentru apreciere!
Într-adevăr, zona respectivă este foarte frumoasă și mă bucur că am reușit să ajung și pe acolo.
Îți urez sănătate și numai bine!
Salutări de la Bacău!
Frumos video frate, lema aia ii superba, salutări de la Arad si numai bine !!!
Mulțumesc mult!
Numai bine!
Salutări de la Bacău!
Minunat !!! Felicitări !!!
Numa' bine !!!
Mulțumesc!
Salutări de la Bacău!
Faaaantastic dragă prietene. Ador clipurile tale, sunt scurte dar au o doză puternică de bunăstare. 👍
Bravo. Felicitări. 👍
Izolata a fost beeeton. 👍
P. S. La cât mai multe realizări 👍👍👍👍👍👍👍👍
Cu respect, de la Targoviste
-JOE-
Mulțumesc mult pentru apreciere, prietene! Mă bucur că ți-a plăcut.
Cu locomotiva izolată așa este, și eu de mult timp îmi doream să prind o LEMA, îmi plac foarte tare.
Mulțumesc din nou că îmi urmărești mereu toate filmările!
Numai bine!
Salutări de la Bacău!
Very good those two shots, Alex!!!. Very kind the machinists with his horns!.
What a beautiful locomotive deco...Nicolai Iorga, a wise man from Romania!!!. Thanks for uplad it!. Tumb up and greetings from Spain.
Thank you so much for your appreciation, my friend! I also really like the Nicolae Iorga locomotive, and also there are more locomotives like this in Romania, with historical Romanian personalities.
Thank you again!
Wish you all the best!
Greetings from Romania!
@@AlexKmr Thanks...a country that takes care of its great historical people, is a very cultured country.
Well done Romania!!!!.
Frumos video 👍 , salutări din Bucovina Suceava.
Mulțumesc! Salutări de la Bacău!
Very nice video Alex💥💥💥
Thank you, my friend, for your appreciation!
Super video!
Very nice video!!!
Thank you!
I have not been around in a while. I will try to see more of your videos.
Thank you!
Frumos video felicitări, m am abonat te abonezi și tu la mine te rog?
Mulțumesc!
Deja sunt abonat la tine de ceva vreme :))