Doamnă Daniela Zeca Buzura, Domnule Andrei Pleşu, Vă mulţumesc, pentru cele aproximativ 45 de minute de confort mental şi spiritual! De asemeni, vă mulţumesc pentru eleganţa exprimării, cât şi pentru nobleţea pe care o răspândeşte prezenţa dumneavoastră! În viaţa de zi cu zi, aceste armonioase calităţi ale spiritului uman, sunt pe cale de dispariţie...
Du-te ba, poltronule ingalat și sordid și minte pe proștii tăi neștiutori de carte și istorie, încerci să te dai cheptos acum!!!dar de ce nu ai luat atitudine de realitate împotriva colportorilor din România în timpul lui ceausescu nicolae despotul României, așa cum a făcut marele scriitor român din România,respectiv Paul Goma, în anii grei din lagărul socialist,Paul Goma a înființat sindicatul liber al oamenilor din România în 1977 ,a riscat viața,iar tu poltronule ingalat și sordid ai și topit cărțile lui Goma!!!, Ești un mitoman incurabil și lăudăros, degeaba vi acum la vorbit despre stoicism stoici istorie și altele asemenea,dar atunci când trebuia să fii cheptos împotriva regimului lui gangavul bâlbâit de ceausesescu nicolae!!!!
Un tip inteligent, analist activ si usor de digerat. Un talent, fara discutie. Vis-a-vis de Iohannis, el nu tace fiindca-i profund, el tace fiindca-i scurt la minte.
Cei mai frumoși ani in care cultura a excelat! Vă rugăm să mai faceți emisiuni pentru că avem mare nevoie! Aproape toate clipurile,emisiunile care îmi plac sunt mai de demult,însă bine că sunt! Dar nădăjduiesc și pe mai departe."Întristător",așa este! Ce bine se potrivesc toate cu aici și acum! 😞 Dar sa ne amuzam totuși😂Mulțumesc🙏💕🌸🤗💐Dialog memorabil! "CUVANTUL se revarsă în cuvinte și se multiplica intr.un fel care.L subminează! "😇
Pentru toți cârcotașii și neînțeleșii care sunteți nemulțumiți de unul sau de altul de la această emisiune:căutați alte emisiuni care vă satisfac eul interior. Și mai lăsați-ne!!!!
Poveste adevărată: De la Nicolae Dabija știu din 2012 (ruclips.net/video/VMtuW1xdnS8/видео.html) următoarea întâmplare post-belică din URSS.: Un prizonier român trecut prin toate temnițele, lagărele de muncă forțată si incercările nu puține la număr cate le-a avut de trecut în prizonierat la ruși a scăpat totuși cu viață. Ajuns într-un sat uitat de lume din Kirchizia, sau cine știe ce altă republică din imperiu, ca să câștige o pâine s-a angajat la o școală profesor de limba franceză. Avea talent pedagogic, iubea copiii si copiii îl iubeau pe el. Ca urmare micii elevi invățau pe rupte si foarte repede se făceau văzute așa de mari progrese, încât in clasă se vorbea o franceză de mai mare dragul. Si așa au trecut niște ani. Părinții erau mulțumiți, copiii de-a dreptul entuziasmați. Intre timp, tehnica mai evoluase. Poate că se mai și distribuiseră oarece telefoane sau cine stie ce alte aparate de comunicare. Pacea din imperiu a fost propice și pentru lărgirea rețelei care unea periferia de centru, Trecând vremea, satul cel pierdut de lume n-a mai fost chiar asa de pierdut. Intr-o bună zi profesorul de franceză s-a trezit cu o inspectie de la învățământ. Inspectorii si-au concentarat auzul, si-au rememorat toate cuvintele franțuzești pe care le mai știau din școala de mult abandonată în favoarea sarcinilor politice, si totul a fost zadarnic. Nu reușeau să priceapă nici un cuvințel din ce vorbeau elevii in timpul orei cu profesorul lor..In pauză s-a dezlegat si misterul: profesorul. in loc să-i invețe pe copii franceza, îi învăța românește. Cum le-a explicat inspectorilor, tot o limbă romanică, așadar înrudită cu franceza, italiana, portugheza, etcS-a raportat mai sus. s-a pârât mai jos. Dar nimic n-a putut fi schimbat din cauza părinților care-l iubeau pe profesor la fel de tare ca si elevii săi. Așa că domnul profesor a continuat să predea, ca până atunci,.aceeași limbă romanică, bine inrudită cu franceza.
Este o buna alegere, faptul ca refuzați multe invitații...asta ne ajuta pe noi, care am fi nevoiți sau nu, sa va urmărim.... Eu ma bucur de absenta d.voastra.....
Tipa e de un ridicol rar. Pe lângă pronunția idioată, are o exprimare alambicată, pretins originală, cu tot felul de alăturări de cuvinte aiurea, care împiedică comunicarea. Nu știi ce vrea de la tine, sau, mai bine zis, ea nu vrea nimic de la cel intervievat, ci vrea să epateze cu limbajul ei supercalifragilistic. Noroc că Pleșu e un bonom cu simțul umorului, care i-a tolerat izmeneala cu răbdare, și s-a agățat de câte un cuvânt din perorația ei sterilă ca să spună și el ceva. Cristian Tudor Popescu e direct și necruțător. El i-a zis odată „Danelei”: „să mă bată Dumnezeu dacă am înțeles ce-ați vrut să ziceți”. Tipul a fost magistral! M-a răzbunat pentru toți nervii pe care mi i-am făcut cu pupăza asta de-a lungul vremii încercând să ascult câte un om care-mi place.
Este incredibila vulgaritatea si abjectia care se revarsa zilnic in comentariile autohtone din mijloacele media. Probabil nu ne vom civiliza niciodata.
Asta la ce e campion? La furat edituri cu liiceanu? La a-l ridica in slavi pe basescu? La ce e campion acest pseudointelectual? Specific fiintei umane, ca si Creatorului, este sa fie morale! Omul asta este un profitor.
alacranalacran sunteti un pic securist si ca un securist ce se respecta spicuiti informatiile pe care le dati mai departe despre persoana filata.Deasemenea nu putem sa nu observam alta tehnica securista de diversiune aplicata de dumneavoastra:ati deviat de la subiectul in discutie si ati aruncat atentia asupra unor lucruri irelevante, paralele cu mesajul meu legat de palavrageala celor doi melancolici. ps:eu nu criticam personalitatea lui Plesu, faceam un comentariu strict la cele 20 de minute cat am rezistat sa il ascult vorbind despre prescurtari si neologisme, subiect si limbaj rerererereluat de catre ramolitii incapatanati din cismigiu, dandu-si aere de superioritate, cocosati peste tabla de sah din care nu mai inteleg, de foarte multa vreme, nimic sau mult prea putine.
Îmi place foarte mult domnul Profesor pentru că știe să și asculte, nu numai să vorbească!
Doamnă Daniela Zeca Buzura,
Domnule Andrei Pleşu,
Vă mulţumesc, pentru cele aproximativ 45 de minute de confort mental şi spiritual! De asemeni, vă mulţumesc pentru eleganţa exprimării, cât şi pentru nobleţea pe care o răspândeşte prezenţa dumneavoastră!
În viaţa de zi cu zi, aceste armonioase calităţi ale spiritului uman, sunt pe cale de dispariţie...
Du-te ba, poltronule ingalat și sordid și minte pe proștii tăi neștiutori de carte și istorie, încerci să te dai cheptos acum!!!dar de ce nu ai luat atitudine de realitate împotriva colportorilor din România în timpul lui ceausescu nicolae despotul României, așa cum a făcut marele scriitor român din România,respectiv Paul Goma, în anii grei din lagărul socialist,Paul Goma a înființat sindicatul liber al oamenilor din România în 1977 ,a riscat viața,iar tu poltronule ingalat și sordid ai și topit cărțile lui Goma!!!, Ești un mitoman incurabil și lăudăros, degeaba vi acum la vorbit despre stoicism stoici istorie și altele asemenea,dar atunci când trebuia să fii cheptos împotriva regimului lui gangavul bâlbâit de ceausesescu nicolae!!!!
Un tip inteligent, analist activ si usor de digerat. Un talent, fara discutie. Vis-a-vis de Iohannis, el nu tace fiindca-i profund, el tace fiindca-i scurt la minte.
Cei mai frumoși ani in care cultura a excelat! Vă rugăm să mai faceți emisiuni pentru că avem mare nevoie! Aproape toate clipurile,emisiunile care îmi plac sunt mai de demult,însă bine că sunt! Dar nădăjduiesc și pe mai departe."Întristător",așa este!
Ce bine se potrivesc toate cu aici și acum! 😞 Dar sa ne amuzam totuși😂Mulțumesc🙏💕🌸🤗💐Dialog memorabil!
"CUVANTUL se revarsă în cuvinte și se multiplica intr.un fel care.L subminează! "😇
Vă mulțumesc!
Foarte frumos, inteligent si elegant!!!
"intelectual inteligent".....?!!!?🤔🤔🤔
Pentru toți cârcotașii și neînțeleșii care sunteți nemulțumiți de unul sau de altul de la această emisiune:căutați alte emisiuni care vă satisfac eul interior. Și mai lăsați-ne!!!!
Felicitări! Inca un regal...
un interviu-document :) mulțumesc! :)
Subscriu
Respect!
La cat mai multe apariții ale dlui Pleșu
Plesu, mon amour! Nu stiu ce voi face cand va veti reloca in transcendent...
Nu vi se pare ca D-na Buzura seamăna puțin, la stilul plicticos si lipsit de umor cu Dl Liiceanu? Domnule Pleșu, felicitări! Excelent ca întotdeauna!
Bine zis! Bine intentionati probabil, dar pretiosi si nesarati. Dl Plesu e o bucurie...
Va multumesc
Poveste adevărată: De la Nicolae Dabija știu din 2012 (ruclips.net/video/VMtuW1xdnS8/видео.html) următoarea întâmplare post-belică din URSS.: Un prizonier român trecut prin toate temnițele, lagărele de muncă forțată si incercările nu puține la număr cate le-a avut de trecut în prizonierat la ruși a scăpat totuși cu viață. Ajuns într-un sat uitat de lume din Kirchizia, sau cine știe ce altă republică din imperiu, ca să câștige o pâine s-a angajat la o școală profesor de limba franceză. Avea talent pedagogic, iubea copiii si copiii îl iubeau pe el. Ca urmare micii elevi invățau pe rupte si foarte repede se făceau văzute așa de mari progrese, încât in clasă se vorbea o franceză de mai mare dragul. Si așa au trecut niște ani. Părinții erau mulțumiți, copiii de-a dreptul entuziasmați. Intre timp, tehnica mai evoluase. Poate că se mai și distribuiseră oarece telefoane sau cine stie ce alte aparate de comunicare. Pacea din imperiu a fost propice și pentru lărgirea rețelei care unea periferia de centru, Trecând vremea, satul cel pierdut de lume n-a mai fost chiar asa de pierdut. Intr-o bună zi profesorul de franceză s-a trezit cu o inspectie de la învățământ. Inspectorii si-au concentarat auzul, si-au rememorat toate cuvintele franțuzești pe care le mai știau din școala de mult abandonată în favoarea sarcinilor politice, si totul a fost zadarnic. Nu reușeau să priceapă nici un cuvințel din ce vorbeau elevii in timpul orei cu profesorul lor..In pauză s-a dezlegat si misterul: profesorul. in loc să-i invețe pe copii franceza, îi învăța românește. Cum le-a explicat inspectorilor, tot o limbă romanică, așadar înrudită cu franceza, italiana, portugheza, etcS-a raportat mai sus. s-a pârât mai jos. Dar nimic n-a putut fi schimbat din cauza părinților care-l iubeau pe profesor la fel de tare ca si elevii săi. Așa că domnul profesor a continuat să predea, ca până atunci,.aceeași limbă romanică, bine inrudită cu franceza.
ador emisiunile Danielei Zeca.
Carmem Laceanu Lectii de viata Protv Romania
Vorbește prea mult! I/a dat peste nas, maestrul, cu “firescul” comunicării, care “nu e o pagodă de cuvinte”, așa cum o construiește ea, artificial!
Pacat ca vorbeste atat de mult si intrerupe atat de des interlocutorul dumneaei....
@@bernardlipowcziecs879 De gustibus non disputandum
Singura religie apocaliptică sunt banii.
"Stiu emisiuni de televiziune...care seamana a musuroaie."
Asa se scrie.. Cu un campion cu Andrei plesu.. Mai faceti si emisiune de cultura
Fermecător😉
Este o buna alegere, faptul ca refuzați multe invitații...asta ne ajuta pe noi, care am fi nevoiți sau nu, sa va urmărim.... Eu ma bucur de absenta d.voastra.....
Tipa e de un ridicol rar. Pe lângă pronunția idioată, are o exprimare alambicată, pretins originală, cu tot felul de alăturări de cuvinte aiurea, care împiedică comunicarea. Nu știi ce vrea de la tine, sau, mai bine zis, ea nu vrea nimic de la cel intervievat, ci vrea să epateze cu limbajul ei supercalifragilistic. Noroc că Pleșu e un bonom cu simțul umorului, care i-a tolerat izmeneala cu răbdare, și s-a agățat de câte un cuvânt din perorația ei sterilă ca să spună și el ceva. Cristian Tudor Popescu e direct și necruțător. El i-a zis odată „Danelei”: „să mă bată Dumnezeu dacă am înțeles ce-ați vrut să ziceți”. Tipul a fost magistral! M-a răzbunat pentru toți nervii pe care mi i-am făcut cu pupăza asta de-a lungul vremii încercând să ascult câte un om care-mi place.
Vulpea care nu ajunge la struguri....Zeca e mai bonoma, inca n-a pomenit de vreo indolenta si cu totul idioata pe nume Daria.
Este incredibila vulgaritatea si abjectia care se revarsa zilnic in comentariile autohtone din mijloacele media. Probabil nu ne vom civiliza niciodata.
@@rizescumaria4289 Îmi place el, deci trebuie să o suport pe ea, o găunoasă cu pretenții.
Nu inteleg rostul "micului dejun". Mai bine era ceaiul de dupa-amiaza.
Dimineata ai creierul mai odihnit :)
Analizat după tot ceea ce a făcut, acest personaj nu merita doar laude......🤔
Serviți-l pe dl.Plesu cu friptură de ștevie,cum voia el să ne dea cînd era ministru.
Ati mai vrea dumneavoastra stevie; printre atatea E-uri gen Dancila si altii de prin guvern. Astia o sa va cam saboteze la ficati
Domnule anonim , semnat A.S. , mai pune mâna pe câte-o carte. Ți-ar prinde bine.
Asta la ce e campion? La furat edituri cu liiceanu? La a-l ridica in slavi pe basescu? La ce e campion acest pseudointelectual? Specific fiintei umane, ca si Creatorului, este sa fie morale! Omul asta este un profitor.
Dacă atât te duce capul, nu înseamnă că trebuie să fim toți tâmpiți.
Hai sictir idiotule
Va plangeti ca doi ramoliti despre prea multe lucruri care, in fapt, nu modifica in esenta viata omului.
alacranalacran sunteti un pic securist si ca un securist ce se respecta spicuiti informatiile pe care le dati mai departe despre persoana filata.Deasemenea nu putem sa nu observam alta tehnica securista de diversiune aplicata de dumneavoastra:ati deviat de la subiectul in discutie si ati aruncat atentia asupra unor lucruri irelevante, paralele cu mesajul meu legat de palavrageala celor doi melancolici.
ps:eu nu criticam personalitatea lui Plesu, faceam un comentariu strict la cele 20 de minute cat am rezistat sa il ascult vorbind despre prescurtari si neologisme, subiect si limbaj rerererereluat de catre ramolitii incapatanati din cismigiu, dandu-si aere de superioritate, cocosati peste tabla de sah din care nu mai inteleg, de foarte multa vreme, nimic sau mult prea putine.
Dar cine modifica in esenta viata omului? Numai noi cu rabdarea de a asculta, intelege si analiza
.
Da, NIHIL SINE DEO!
Da, NIHIL SINE DEO!
Adrian . Bacanu - ce inferior ești ! Nu poți să urmărești modernele manele am fi mai aerisiți ...
Ca ministru al culturii 0 !!