Daca nori neiertat( ă ) te va încredința că nu citești și nu crezi Biblia. Faptele Apostolilor 20 29. Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma; 30. si se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor invata lucruri stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor. 31. De aceea vegheati si aduceti-va aminte ca, timp de trei ani, zi si noapte, n-am incetat sa sfatuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. 32. Si acum, fratilor, va incredintez in mana lui Dumnezeu si a Cuvantului harului Sau care va poate zidi sufleteste si va poate da mostenirea impreuna cu toti cei sfintiti. Textul cuprinde ceva care trebuia luat împreună cu alte texte dar în esență sunt îndemnuri și înștiințare ( între voi vor fi nemantuiti care vor avea funcții ) Problema cea mare este că nu citiți Biblia acum, fratilor, va incredintez in mana lui Dumnezeu si a Cuvantului harului Sau care va poate zidi sufleteste si va poate da mostenirea impreuna cu toti cei sfintiti. Nici măcar nu ai înțeles că în cuvintele ASANAREA și CHIPULUI , este vorba despre ORICE chip care seamănă cu omul. daca și ICOANELE treime, citește textul din Români și judeca singur despre ce vorbește acolo. Ținând cont că Dumnezeu este NEVAZUT, este Duh și este NEMURITOR. Cum sa facem când ei mint cu Biblia în mână?! Dumnezeu a zis prin alapostolul Pavel că nu vor mai înainta mult și că nebunia lor va fi arătată tuturor oamenilor. Riști focul mâniei viitoare a lui Dumnezeu pentru că tu crezi tradiția "bisericească" mai mult decât Biblia
O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă “mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că “sunt mântuiţi” sau “sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat. “Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu: “dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” La fel şi citatul: “Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el: “cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.” Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: “Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24) În zadar Cornilescu modifică pasajul: “Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: “Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă. De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele “trupului” nu mai oglindesc credinţa “sufletului”: “Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27) În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14) Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună. Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: “Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?” Modificări în Vechiul Testament. “Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) “Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: “aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului. Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: “nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: “ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos. Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu. Sau în alt loc în Septuaginta: “Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.
fratele meu debeaba incerci sa explici ceva ca oricum nu iti raspunde chiar daca chiteste comentarile ca te multe ori se face de ras si plus ca ei sunt indoctricatii asa ca mai bn sa ai lasam in pacea lor chair daca si pe mn ma enerveaza rau de tot erezile ,☦☦
Nu înțelegi Biblia. Au același înțeles. Cere înțelepciune și pricepere Lui Dumnezeu în rugăciune pt a putea înțelege Scripturile înainte de a contrazice ceva...
@SaulloBoanerra Sfântul Apostol Pavel ne învață că Hristos este Cap al Bisericii, iar Biserica întemeiată de El este trupul lui Hristos (Ef. l, 22-23). În alt loc Biserica este numită mireasa lui Hristos (II Cor. 11, 2), stâlpul și întărirea adevărului (I Tim. 3, 15), sau trupul tainic al Domnului. Sfinții Părinți, inspirați de Duhul-Sfânt, ne învață că mirele și mireasa, despre care se vorbește în Cântarea Cântărilor, sunt Hristos și Biserica. Și precum capul are un singur trup și mirele o singură mireasă, așa și Hristos are un singur trup și o singură mireasă, Biserica, numită și „mama noastră cea de obște”, care ne-a născut pe toți prin baia Sfântului Botez și prin celelalte Sfinte Taine. De aceea și Sfântul Ciprian spune: cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată. Deci, chiar dacă oamenii stăpâniți de mândrie și de neascultare s-au dezbinat între ei și s-au depărtat mai mult sau mai puțin de adevărata Biserică întemeiată de Hristos și de Sfinții Apostoli, formând mai multe „biserici”, confesiuni, culte și grupări creștine sectare, schismatice și anarhice, nu trebuie să credem că Biserica cea una s-a rupt în mai multe biserici. Biserica întemeiată de Hristos este dumnezeiască, este una, căci unul este și Hristos, întemeietorul ei, și este veșnică. Este un trup și un Duh, o Evanghelie și o Biserică; un Domn și o credință, un Botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toale și prin toate și întru toți (Ef. 4, 4-6). Afară de Biserica întemeiată de Hristos nu este mântuire, pentru că nu este episcop, nici preoție, nici Sfintele Taine prin care primim harul mântuirii. Adevărul, care este Hristos, Crucea, Sfânta Evanghelie, harul mântuirii și urmașii Sfinților Apostoli, adică episcopii și preoții, se află numai în Biserică. Aici este Duhul Sfânt, Botezul, Sfânta Împărtășanie, Preoția, Sfânta Liturghie, bucuria vieții și mântuirea. Aici se află sfinții toți împreună cu Maica Domnului și însuși tronul nevăzut al Preasfintei Treimi. Cei care au ieșit din sânul Bisericii și s-au lepădat de Tainele ei, de păstorii ei rânduiți de Apostoli, de Cruce, de sfinți, de Sfânta Liturghie și de toate darurile Duhului Sfânt ce izvorăsc din Biserică, aceia s-au lepădat de harul mântuirii, căci au ieșit din corabia Bisericii și din staulul oilor lui Hristos, Mântuitorul și Păstorul nostru cel bun. Ei se pot mântui numai dacă se căiesc și revin în sânul Bisericii. Domnul nostru Iisus Hristos zice: Pe această piatră - a dreptei credințe - voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Porțile iadului sunt sectele creștine de tot felul care lovesc în unitatea și temelia Bisericii, dar nu o vor putea birui, căci la cârma ei este Însuși Hristos, Mântuitorul lumii. Pentru că Biserica ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțit. De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Pentru că ea ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii. Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțită. Numai Biserica Ortodoxă păstrează învățătura de credință adevărată, întreagă și neschimbată, primită de la Sfinții Apostoli, cuprinsă în Crez sau Simbolul de Credință, așa cum l-au stabilit Sfinții Părinți în primele două Sinoade ecumenice din anii 325 și 381 de la Niceea și Constantinopol. Mai târziu, Biserica de Apus a modificat Crezul (prin adaosul Filioque) și s-a îndepărtat de la Tradiția comună a Sfinților Părinți, atât în ce privește viața sacramentală, cât și forma de conducere a Bisericii (Reforma protestantă și dogmele papale romano-catolice); - Slujbele în Biserica Ortodoxă sunt și ele recunoscute de toată lumea creștină ca cele mai mistice și mai conforme cu Tradiția Bisericii nedespărțite din primul mileniu. Asceza și postul nu au fost schimbate în Ortodoxie, așa cum s-a întâmplat la catolici și protestanți. În articolul 9 mărturisim că noi, creștinii, credem și întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. O numim «una», pentru că Unul este Hristos, Capul și Întemeietorul ei, și nimeni nu poate să pună altă temelie Bisericii Sale, nici oamenii, nici îngerii. O numim «sfântă”, pentru că Biserica este trupul lui Hristos Care a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o prin baia apei prin cuvânt… ca să fie sfântă și fără prihană… (Ef. 5, 23-27). Biserica lui Hristos este sfântă și pentru că în ea se află harul Duhului Sfânt, Sfânta Evanghelie, Crucea, icoanele, sfintele moaște, Sfântul și Marele Mir, prin care se pecetIuiește cel botezat cu pecetea harului Duhului Sfânt, precum și Sfânta Împărtășanie. Biserica este sfântă și pentru că aici se săvârșesc zilnic Sfânta Liturghie, se hirotonesc preoții, se împărtășesc credincioșii, se botează copiii și, aici, oamenii laudă neîncetat pe Dumnezeu împreună cu sfinții îngeri. În Biserică se află toate harurile mântuirii oamenilor. Biserica este numită „sobornicească”, adică universală, chemată să cuprindă toată lumea. Mântuitorul a poruncit Apostolilor: Mergeți, învățați toate neamurile… (Matei 28, 19). Biserica este sobornicească pentru că are plinătatea Adevărului și a darurilor mântuitoare ale lui Hristos. Biserica se numește și «apostolică», pentru că a fost organizată și răspândită în lume de Sfinții Apostoli, a căror învățătură neschimbată numai ortodocșii o păstrează până astăzi. De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Toți oamenii care sunt botezați în numele Preasfintei Treimi și păstrează neschimbată credința ortodoxă apostolică, atât drepți, cât și păcătoși, sunt membri ai Bisericii lui Hristos. Căci nu este om fără de păcat, iar Hristos Și-a dat viața pentru toți, că n-au trebuință cei sănătoși de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12). Numai cei ce se leapădă de Dumnezeu - ateii, ereticii, sectanții, schismaticii și sinucigașii care s-au rupt de Biserică - nu pot fi membri ai Bisericii și nu ne putem ruga niciodată pentru ei, atât cât sunt în viață, cât și după moarte. Numai dacă se pocăiesc sunt iertați și mântuiți. Însă Biserica lui Hristos are două feluri de membri: cerești și pământești. Sfinții și îngerii sunt membri ai Bisericii biruitoare din cer, căci au biruit pe diavolul și se află înaintea Preasfintei Treimi. Iar membrii Bisericii luptătoare de pe pământ sunt credincioșii dreptmăritori, care se luptă cu ispitele, cu patimile și cu diavolii pentru a dobândi viața veșnică. Cele două biserici formează una în Hristos, ca și membrii ei care împreună preamăresc pe Dumnezeu. Creștinii laudă pe sfinți și pe îngeri, iar cei din cer se roagă pentru mântuirea celor ce se luptă pe pământ, Iată ce mare este taina Bisericii creștine! Prototipul sau modelul veșnic al Bisericii lui Hristos este Însăși unitatea de nepătruns a Preasfintei Treimi. Căci unde este Dumnezeu, acolo este Biserica, acolo este unitatea sfinților, cu a îngerilor și a creștinilor. Acolo este harul Duhului Sfânt și veșnica fericire
@@SaulloBoanerra Biserica ortodoxă este întemeiată pe Golgota în 14 aprilie, în anul 34 de Iisus Hristos, apoi la Rusalii la 50 de zile pe Apostoli. Iisus Hristos este temelia Bisericii și Apostolii și Proorocii. Copacul verde este Biserica Una, Sfîntă, Sobornicească, Apostolească, Ortodoxă Biserică, asta este originală și verde, vie. Capul Bisericii ortodoxe este Iisus Hristos. Biserica de la Rusalii stă pe Sinodul apostolic din Ierusalim din anul 51 și pe aceste 7 Sinoade anul 325-787. 988 s-au încreștinat rușii (vezi Hronograf) 1054 - vezi ramura dezlipită, groasă și uscată, în anul acesta s-a rupt și s-a înființat Biserica Romano Catolică, vezi sus, Capul Bisericii este papa. Prin ruperea din copacul verde a pierdut seva, harul. De aici începe sfărîmarea Bisericii una. 1517 Luther rupe din Bis. Catolică- face Reforma, pierzare. 1524-apare Biserica Luterană, Germania. 1534 apar Anglicanii, Anglia. 1560 apar Prezbiterienii 1596 apare Biserica Greco-Catoică, un compromis și ortodoxă și catolică. Cînd se vor uni ortodocșii cu catolicii, cu cine se vor uni greco-catolicii? 1600 apar Congregaționaliștii. 1606 apar Baptiștii în Germania- în România apar în anul 1883, aduși din Ungaria la Tulca, Talpoș, Tinca, Bihor. 1647 apar Cvecherii 1739 apare Bis. Episcopală metodistă 1780 apare Secta Adventiștii de ziua a 7-a, Sîmbătarii 1800, apar frații lui Hristos 1817 apar Studiștii 1827 apar Ucenicii lui Hristos 1830 apar Mormonii 1831 apar Adventiștii, vine Domnul 1865 apare Armata mîntuirii 1870 apar Vechii Catolici 1879 apar Știința creștină 1880 apar Martorii lui Iehova 1895 apar Menoniții 1895 apar Nazarinenii 1901 apar Penticostalii, în România în anul 1925 1922 apar Renascentiștii 1925 apar Sectele creștine 1921 apare Autocefalia Rascolnicilor 1992 apare Patriarhatul de Kiev- greco catolic, nerecunoscut de papă. De-a lungul celor 2000 de ani de existenta crestina, numai credinta ortodoxa si-a pastrat neschimbata Sfanta Predanie a Sfintilor Parinti, precum si Sfintele Dogme ale Bisericii. Sfintele Taine trebuincioase mantuirii sufletelor noastre, ce au fost transmise de Mantuitor sfintilor Sai apostoli, se afla pastrate si se transmit prin episcopii din Biserica Ortodoxa. Ea este singura care se conduce dupa cele 7 Sinoade Ecumenice din primele secole crestine, pastrand neschimbate scrierile si invataturile Sfintilor Parinti, tinand slujbele randuite inca din acele veacuri. Numai ea a biruit veacurile neatinsa, nepatata si neintinata, daruind lumii sfinti, sfintenie si sfinte moaste, ea fiind singura ce va duce lupta impotriva “bisericilor” ce vor incerca sa o uzurpe. Drept aceea doar noi, credinciosii ortodocsi, marturisim despre Biserica in Crez ca fiind: “Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca”. Precum un singur crez este, tot asa este doar o singura Biserica al carei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Nu pomenim in crez mai multe biserici, hristosi sau botezuri pentru ca avem - ca si Sfintii Apostoli - un Domn, o Credinta, un Botez - cel ortodox. Toata invatatura si predania dreptei Bisericii viaza si se marturiseste in Crezul Ortodox, crez pe care nimeni, dintre cei care apartin altor “credinte”, nu se-ncumeta sa-l rosteasca. Marturisire sau apostazie Biserica este Una si Unul Sfant este Capul ei, si nimeni, niciodata, nu va putea alcatui o alta “Biserica” decat cea lasata de Hristos Sfintilor Parinti. Aceste chemari la “unitate in diversitate” ascund sub chipul faptei bune, departarea crestinului-ortodox nu numai de acest Canon, ci de toate Dogmele si Canoanele Bisericii si de randuielile Sfintilor Parinti. Noi, fara dreptarul vietuirii Sfintilor nu vom putea ajunge in Imparatia Cerurilor spre a ne impartasi din aceeasi odihna cu Sfintii. Adevarul este ca ortodocsii nu se pot uni dogmatic si canonic cu alte biserici atata timp cat acestea nu renunta la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata conceptiune, slujirea cu azima, botezul prin stropire etc.) si primesc botezul ortodox hotarat de Sfintii Parinti.
@Athosguild nu mai fă înșirări de date fără rost. Instituția Ortodoxă s-a desprins din cea Catolică în anul 1000. Nu-i 'biserică', căci în afară de folosirea numelor sfinte pt a controla oamenii neștiutori, nu are nimic de-a face cu creștinismul.
@pyro_romania haha.. cu pupatu icoanelor si oseminte.. si multe altele? Ești in întuneric, vino la Lumina Lumii. Isus Hristos Domnul. Citiți Scriptura. Fara pocăință nimeni nu va intra in rai.
O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă “mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că “sunt mântuiţi” sau “sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat. “Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu: “dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” La fel şi citatul: “Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el: “cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.” Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: “Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24) În zadar Cornilescu modifică pasajul: “Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: “Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă. De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele “trupului” nu mai oglindesc credinţa “sufletului”: “Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27) În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14) Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună. Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: “Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?” Modificări în Vechiul Testament. “Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) “Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: “aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului. Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: “nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: “ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos. Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu. Sau în alt loc în Septuaginta: “Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.
O altă schimbare a textului care nu îi face cinste lui Cornilescu este traducerea selectivă a cuvântului care apare în Noul Testament cu referire la traditii. În 2 Tesaloniceni 2: 15, citim în traducerea lui Cornilescu: “Asadar, fratilor, rămâneti tari si tineti învăţăturile pe care le-ati primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.” Cuvântul tradus aici “învătăturile” este cuvântul grecesc paradosis, acelasi cuvânt care apare si în textul din Matei 15:2, 3, unde Iisus îi ceartă pe iudei pentru că respectă mai mult niste porunci omenesti în dauna poruncilor lui Dumnezeu. Cornilescu, având anumite prejudecăti împotriva traditiei ortodoxe, a preferat sa folosească un alt cuvânt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credinciosi sa tina traditia pe care au preluat-o de la el. Aceasta traditie era atât scrisa, cât si orală. Preoţia. La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea IPS Bartolomeu Anania) se poate citi: “dar Iisus are o preotie netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac”, pe când în traducerea Cornilescu scrie “Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preotie, care nu poate trece de la unul la altul”. Citatul este folosit de protestanti pentru a justifica necredinta lor fată de succesiunea apostolică. Chipurile cioplite. Textul ortodox “rusinati cei care se închină chipurilor cioplite” devine în traducerea Cornilescu “rusinati cei care se închina icoanei”. În Apocalipsa, “chipul fiarei” devine pentru Cornilescu “icoana fiarei”. Icoana e totusi un termen care apare mult mai târziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moarta) nu apare. La Cornilescu însă apare. Ultimul Adam. În Biblia ortodoxă, Iisus Hristos este mentionat si ca “ultimul Adam” (ESCHATOS ADAM - în greacă, conform 1 Corinteni 15:45). Cornilescu traduce eronat si foloseste “al doilea Adam” pentru Iisus, si nu Ultimul, cum indică termenul eschatos. Naşterea din nou. În Evanghelia după Ioan, cap. 3, verset 3, este redată discutia Domnului Iisus cu Nicodim. Mântuitorul îi spune: “Dacă nu se naste cineva de sus, nu poate să vadă împărătia lui Dumnezeu”. Cornilescu, traducând în fapt după versiunile protestante engleză si franceză ale Bibliei (neoprotestantii îl laudă totusi ca pe un erudit al limbilor vechi), scrie “dacă nu se naste cineva din nou…”, pentru a face potrivirea cu doctrina neoprotestantă a nasterii din nou a crestinului, în urma unei rugăciuni spontane, care marchează totodată si încheierea mântuirii. Textul original grecesc - gennisi anothen - înseamnă “să se nască de sus”. De altfel, la versetul 4, unde Nicodim întreabă cum poate să se nască un om bătrân, Cornilescu adaugă de la sine “…din nou”. Mia de ani. În cartea Apocalipsei, capitolul 20, Cornilescu traduce din Biblia engleză, nu din originalul grecesc. În timp ce în original se vorbeşte despre “mii de ani”, Cornilescu traduce “o mie de ani”, aliniindu-se astfel ereziei neoprotestante a “împărăţiei de o mie de ani”. Dacă el ar fi fost, aşa cum încearcă să-l prezinte neoprotestanţii, un erudit în limbile ebraică şi greacă, în mod evident ar fi văzut şi înţeles originalul grecesc! (Interesant faptul că, la linkul indicat mai sus, deşi textul grecesc vorbeşte despre “mii” (“o mie” la plural), traducerea englezească foloseşte tot “o mie”.) De asemenea, Cornilescu nu este constant în privinţa unor cifre din Vechiul Testament. La 2 Împăraţi 8:26, Ahazia are 22 de ani, iar la 2 Cronici 22:2, are 42 de ani. Există şi alte exemple. Din cauza erorilor grosolane, noua traducere nu a întârziat să producă reactii. Asa cum am mentionat mai sus, simplificarea si modernizarea exprimării s-au făcut în dauna întelesurilor duhovnicesti. În vara anului 1923, Dumitru Cornilescu şi Tudor Popescu îsi petrecut concediul împreună, la Blankenburg, în Germania, unde Cornilescu mai fusese cu alt prilej. Cunoscuse acolo un pastor protestant, Moderson, care organiza în fiecare vară cursuri “biblice”. De altfel, acest Moderson făcea si el parte dintr-o dizidentă din propria biserică si tinea aceste cursuri “biblice” anume pentru a-si propovădui ideile personale. Între Moderson şi Tudor Popescu se leagă o oarecare prietenie, părintele Popescu alunecând astfel si mai mult pe panta rătăcirii sectare.
Nu mai încerca să ponegrești un om folosit de Dumnezeu. Oricum este irelevant ce ai scris mai sus și chiar fals, ca tot ce implica Instituția Ortodoxă.
@SaulloBoanerra La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii penticostali ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin. A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani. In anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), din cauza pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez). În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri. După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor. Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu. Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume: 1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă. Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar nu vor sa vina la adevărata credinţă. 2. Ştim cu toţii că agheasma pe care o săvârşeşte preotul ortodox nu se strică. Pentru sfinţirea agheasmei preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint sau lemn. Unii oameni au încercat să prepare şi ei agheasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „agheasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată. 3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare si făcatoare de minuni. Luăm doar un singur exemplu de moaşte. Moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi, la care vin mii de oameni. În fiecare an, de ziua ei (14 octombrie), i se schimbă veşmintele, şi încălţămintele i se gasesc tocite, roase. Explicaţia este ca Sfânta vine în ajutorul celor care se roaga cu credinţă şi nădejde către ea şi asfel îsi toceşte încălţămintele. 4. Sunt părinţi duhovniceşti ortodocşi plăcuţi Lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când alergăm la dânşii deja ne conosc necazurile şi ştiu şi cum ne cheamă. 5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei. Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate. De ce sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ? Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, prin rugaciune şi punerea mâinilor(Fapte 6, 6) peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct Lui Dumnezeu ? Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute!”(Ioan 20, 22-23) şi iarăşi a zis: “Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer”.(Matei 18, 18). Deci numai prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica are putere, prin preoţii şi episcopii săi, să lege şi să dezlege păcatele lumii. Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul Lui Dumnezeu. Preotul săvârşeşte numai partea văzută a lucrurilor iar Dumnezeu este Cel Care trimite Duhul Sfânt. Darurile Lui Dumnezeu nu atârnă de virtutea preoţească. Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au preoţi nevrednici ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin preoţii cei nevrednici, ca să nu rămâna păgubiţi cei ce însetează de mântuire. În mass-media se publică frecvent ştiri şi imagini care surprind anumite persoane în posturi imorale, adică în luare de mită, în beţie, în desfrânare sau în alte păcate. Cele mai savurate dezvăluiri, însă, sunt cele în care sunt implicate feţele bisericeşti. Da, şi oamenii Bisericii pot să păcătuiască, pentru că tot oameni sunt şi ei, şi mai ales pe ei îi ispitesc diavolii. Însă cei mai multi din ei sunt oameni morali, iar dacă un procent infim se abate de la morala creştină, aceasta nu înseamnă că tot sistemul e putred. Există oare pădure fără uscături? Există, oare, pe lumea aceasta vreo instituţie perfectă, cu oameni sută la sută morali? Indiferent de vrednicia preotului, serviciile pe care le face sunt valabile, aşa cum într-o instituţie oarecare, să zicem o primărie, dacă primarul este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare un certificat sau un alt document pe care-l soliciţi primăriei, semnat şi parafat de către primar, nu este valabil? Ba este, indiferent de moralitatea primarului. Aşa este şi in plan bisericesc. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşita de el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o savârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea Harului Lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie. Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi şi anticonceptionale, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe.
@@AthosguildInstituția Ortodoxă nu are nimic de-a face cu creștinismul. Cum am mai spus, doar folosește Numele Sfinte in beneficiul propriu. Nimic din ritualul acestei instituții nu este creștinesc....
Din moment ce știi că acest clip este de pe canalul "Calea spre mântuire", nu mai spune "clipul acesta a apărut pe canalul Calea spre mântuire CRED" (min. 2:43). Acel "cred" sună infantil și prostesc. Atâta timp cât faci duet cu canalul respectiv, este evident că știi numele canalului. Doar copiii mici fac așa, mirându-se de lucruri evidente.
Este doar un exercitiu de logica semantica ce se poate face aici, de catre noi. Trebuie sa ai har sa traduci si sa simti bibilia, asa cum trebuie, drept dovada chiar in zilele noastre multi abuzeaza de biblie. Ortodoxia are o vechime de peste 1000 de ani și se bazează pe hotărârile mai multor sinoade ecumenice și locale care s-au desfășurat de-a lungul mai multor secole. Participanții la aceste sinoade erau cunoscători ai limbii grecești și ai textelor originale, având, de asemenea, autoritatea de a interpreta și traduce corect învățăturile creștine.
Ce frumos și înălțător! dar ce să vezi:atâta grijă avea biserica ortodoxă de oile sale încât abia după venirea lui Cuza liturghia și-a schimbat limba în care era rostită din slavonă în română.Așa că enoriașii aveau acces neîngrădit la ce se rostea în Sfânta Biserică ,dar nu pricepeau nimic din ce se vorbea.
@@nenu7 Asa e ... dar nu poti sa zici ca Biserica Ortodoxa e IPS Tudosie ... sunt o gramada de uscaturi, ca peste tot. Eu vorbesc de ortodoxie si de simpli oameni ,care sunt crestini adevarati!
@@nenu7 Accesul la carte nu era dat oricui, asa erau vremurile atunci. In plus sa traduci liturghia nu e usor, pentru ca vorbim de alte timpuri. Popii au fost printre putinii care stiau carte si erau un punct de reper pentru ceilalti. Evident ca sunt si uscaturi, dar astea sunt peste tot. Bisericii ortodoxe s-au construit inca de pe vremea lui Mircea cel Batran sau Stefan cel Mare ... poate chiar mai inainte, asta ar trebui sa spuna ceva!
@ Acces la carte e una,iar vorbirea orală(pleonasm ,scuze)e alta.Liturghia se ține oral nu prin scriere.Iar faptul că s-au construit biserici nu evidențiază absolut nimic referitor la credință.Și evreii au construit 2 temple magnifice și nu le-a ajutat la nimic finalmente.Credința din inimă rămâne,nu diferite construcții ridicate.Credința e mântuitoare nu edificarea anumitor construcții!
Paginism egal ortodoxie fr Croitoru te apreciez,pt cunoastere eu tiam mai scris tie nuti mai pierde vremea mai ales cu ,,preotii,, ei sint ratacitori duc pe cei care se lasa dusi ,,la pierzare,,
O altă schimbare a textului care nu îi face cinste lui Cornilescu este traducerea selectivă a cuvântului care apare în Noul Testament cu referire la traditii. În 2 Tesaloniceni 2: 15, citim în traducerea lui Cornilescu: “Asadar, fratilor, rămâneti tari si tineti învăţăturile pe care le-ati primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.” Cuvântul tradus aici “învătăturile” este cuvântul grecesc paradosis, acelasi cuvânt care apare si în textul din Matei 15:2, 3, unde Iisus îi ceartă pe iudei pentru că respectă mai mult niste porunci omenesti în dauna poruncilor lui Dumnezeu. Cornilescu, având anumite prejudecăti împotriva traditiei ortodoxe, a preferat sa folosească un alt cuvânt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credinciosi sa tina traditia pe care au preluat-o de la el. Aceasta traditie era atât scrisa, cât si orală. Preoţia. La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea IPS Bartolomeu Anania) se poate citi: “dar Iisus are o preotie netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac”, pe când în traducerea Cornilescu scrie “Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preotie, care nu poate trece de la unul la altul”. Citatul este folosit de protestanti pentru a justifica necredinta lor fată de succesiunea apostolică. Chipurile cioplite. Textul ortodox “rusinati cei care se închină chipurilor cioplite” devine în traducerea Cornilescu “rusinati cei care se închina icoanei”. În Apocalipsa, “chipul fiarei” devine pentru Cornilescu “icoana fiarei”. Icoana e totusi un termen care apare mult mai târziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moarta) nu apare. La Cornilescu însă apare. Ultimul Adam. În Biblia ortodoxă, Iisus Hristos este mentionat si ca “ultimul Adam” (ESCHATOS ADAM - în greacă, conform 1 Corinteni 15:45). Cornilescu traduce eronat si foloseste “al doilea Adam” pentru Iisus, si nu Ultimul, cum indică termenul eschatos. Naşterea din nou. În Evanghelia după Ioan, cap. 3, verset 3, este redată discutia Domnului Iisus cu Nicodim. Mântuitorul îi spune: “Dacă nu se naste cineva de sus, nu poate să vadă împărătia lui Dumnezeu”. Cornilescu, traducând în fapt după versiunile protestante engleză si franceză ale Bibliei (neoprotestantii îl laudă totusi ca pe un erudit al limbilor vechi), scrie “dacă nu se naste cineva din nou…”, pentru a face potrivirea cu doctrina neoprotestantă a nasterii din nou a crestinului, în urma unei rugăciuni spontane, care marchează totodată si încheierea mântuirii. Textul original grecesc - gennisi anothen - înseamnă “să se nască de sus”. De altfel, la versetul 4, unde Nicodim întreabă cum poate să se nască un om bătrân, Cornilescu adaugă de la sine “…din nou”. Mia de ani. În cartea Apocalipsei, capitolul 20, Cornilescu traduce din Biblia engleză, nu din originalul grecesc. În timp ce în original se vorbeşte despre “mii de ani”, Cornilescu traduce “o mie de ani”, aliniindu-se astfel ereziei neoprotestante a “împărăţiei de o mie de ani”. Dacă el ar fi fost, aşa cum încearcă să-l prezinte neoprotestanţii, un erudit în limbile ebraică şi greacă, în mod evident ar fi văzut şi înţeles originalul grecesc! (Interesant faptul că, la linkul indicat mai sus, deşi textul grecesc vorbeşte despre “mii” (“o mie” la plural), traducerea englezească foloseşte tot “o mie”.) De asemenea, Cornilescu nu este constant în privinţa unor cifre din Vechiul Testament. La 2 Împăraţi 8:26, Ahazia are 22 de ani, iar la 2 Cronici 22:2, are 42 de ani. Există şi alte exemple. Din cauza erorilor grosolane, noua traducere nu a întârziat să producă reactii. Asa cum am mentionat mai sus, simplificarea si modernizarea exprimării s-au făcut în dauna întelesurilor duhovnicesti. În vara anului 1923, Dumitru Cornilescu şi Tudor Popescu îsi petrecut concediul împreună, la Blankenburg, în Germania, unde Cornilescu mai fusese cu alt prilej. Cunoscuse acolo un pastor protestant, Moderson, care organiza în fiecare vară cursuri “biblice”. De altfel, acest Moderson făcea si el parte dintr-o dizidentă din propria biserică si tinea aceste cursuri “biblice” anume pentru a-si propovădui ideile personale. Între Moderson şi Tudor Popescu se leagă o oarecare prietenie, părintele Popescu alunecând astfel si mai mult pe panta rătăcirii sectare.
Inainte de a-l acuza pe Cornilescu, ar trebui sa consulte versiuni ale Bibliei in alte limbi: '' And changed the glory of the uncorruptible God into an image made like to corruptible man, and to birds, and fourfooted beasts, and creeping things.'' (King James) ''ils ont changé la gloire du Dieu incorruptible en images représentant l'homme corruptible, des oiseaux, des quadrupèdes, et des reptiles.'' (Louis Segond) Si in engleza si in franceza termenul folosit este imagine, deci folosirea cuvantului icoana din traducerea Cornilescu este corecta. Icoana fix asta este, o imagine.
Daca traducerea lui Cornilescu este imprecisă precum spui tu , atunci destinația noastră va gi si ea imprecisă. Îți cam dai seama ce duh semeni in inimile oamenilor ,negreșit vei secera ce semeni.
O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă “mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că “sunt mântuiţi” sau “sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat. “Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu: “dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” La fel şi citatul: “Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el: “cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.” Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: “Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24) În zadar Cornilescu modifică pasajul: “Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: “Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă. De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele “trupului” nu mai oglindesc credinţa “sufletului”: “Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27) În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14) Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună. Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: “Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?” Modificări în Vechiul Testament. “Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) “Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: “aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului. Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: “nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: “ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos. Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu. Sau în alt loc în Septuaginta: “Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.
Omule tu nu cunoști adevărul cu toate ca tu spui despre tine însuți ca ești un povățuitor al mântuirii dar tu propovăduiești moartea și duci sufletele celor ce te asculta în Locuința Morților. Iată că această lucrare a fost data fratelui Cornilescu și Duhul Lui Dumnezeu a fost cu el ca să traducă și sa aleagă înțelesul corect al fiecărui Cuvânt ,pe când la celelalte traduceri lipsește Duhul care insuflă pe om. După cum este scris ca aceste lucruri trebuie judecate duhovnicesc nu firesc precum spui tu 'logic' caci cel ce leagă vorbit a fost duhovnicesc iar el nu vorbea firește. Tu judeci Cuvântul lui Dumnezeu firesc dar El trebuie judecat duhovnicesc. Am multe de osândit despre voi caci spuneți ca lucrați adevărul dar întuneric și moarte ies din faptele voastre . Nu pricepeți scripturile și nici nu le cunoașteți caci nu ascultați de Cuvântul lui Dumnezeu ,vai de voi ortodoxși caci ziceți ca slujiți lui Dumnezeu și cu faptele Il tagaduiti și doborâti adevărul înspre folosul minciuni voastre ,vai de voi caci luptați împotriva lui Dumnezeu zicând ca ce a făcut El prin robul lui Cornilescu este o greșeală pe când știm ca Dumnezeu nu poate greși ,vai de voi va fi când va veți trezi în lumea veșniciei și veți intra direct în moarte prin Locuința Morților
O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă “mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că “sunt mântuiţi” sau “sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat. “Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu: “dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” La fel şi citatul: “Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el: “cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.” Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: “Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24) În zadar Cornilescu modifică pasajul: “Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: “Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă. De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele “trupului” nu mai oglindesc credinţa “sufletului”: “Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27) În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14) Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună. Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: “Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?” Modificări în Vechiul Testament. “Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) “Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: “aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului. Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: “nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: “ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos. Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu. Sau în alt loc în Septuaginta: “Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.
Marș sectarule,veziti de inselarea ta.Ortotodoxia=dreaptă credință,înseamnă Adevar,drum drept la mantuire.Avem totul în ortodoxie,avem pe deplin harul lucrator al Duhului Sfant in Biserică.Nimic în afara de ortodoxie.
Se pare ca vor sa dea in pocăiți dar nu are argumente biblice și mai mult în ortodoxie avem Sf tradiție care nu este biblic, abiceiurile tot ne biblic, icoane care sunt idoli. În concluzie ortodoxia în greaca înseamnă drept credincios dar nu mai trăiesc după biblie ci după buzunar și bunul plac.
O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă “mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că “sunt mântuiţi” sau “sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat. “Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu: “dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” La fel şi citatul: “Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el: “cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.” Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: “Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24) În zadar Cornilescu modifică pasajul: “Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: “Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă. De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele “trupului” nu mai oglindesc credinţa “sufletului”: “Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27) În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14) Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună. Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: “Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?” Modificări în Vechiul Testament. “Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) “Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: “aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului. Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: “nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: “ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos. Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu. Sau în alt loc în Septuaginta: “Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.
Ce importanta are toate astea,dacă Dumnezeu ne cere sa ne închinăm doar Lui!?😮
Dumnezeu ne cere sa ne inchinam Pastorilor
Daca nori neiertat( ă ) te va încredința că nu citești și nu crezi Biblia.
Faptele Apostolilor 20
29. Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma;
30. si se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor invata lucruri stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor.
31. De aceea vegheati si aduceti-va aminte ca, timp de trei ani, zi si noapte, n-am incetat sa sfatuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.
32. Si acum, fratilor, va incredintez in mana lui Dumnezeu si a Cuvantului harului Sau care va poate zidi sufleteste si va poate da mostenirea impreuna cu toti cei sfintiti.
Textul cuprinde ceva care trebuia luat împreună cu alte texte dar în esență sunt îndemnuri și înștiințare
( între voi vor fi nemantuiti care vor avea funcții )
Problema cea mare este că nu citiți Biblia
acum, fratilor, va incredintez in mana lui Dumnezeu si a Cuvantului harului Sau care va poate zidi sufleteste si va poate da mostenirea impreuna cu toti cei sfintiti.
Nici măcar nu ai înțeles că în cuvintele ASANAREA și CHIPULUI , este vorba despre ORICE chip care seamănă cu omul.
daca și ICOANELE treime, citește textul din Români și judeca singur despre ce vorbește acolo.
Ținând cont că Dumnezeu este NEVAZUT, este Duh și este NEMURITOR.
Cum sa facem când ei mint cu Biblia în mână?!
Dumnezeu a zis prin alapostolul Pavel că nu vor mai înainta mult și că nebunia lor va fi arătată tuturor oamenilor.
Riști focul mâniei viitoare a lui Dumnezeu pentru că tu crezi tradiția "bisericească" mai mult decât Biblia
Si voi crestinii va inchinati lui Isus incalcand porunca lui Dumnezeu.
@@dumitruciuica522 Biblia , se încheie cu aceste cuvinte ::: Vino Doamne Isuse!
@@dovianohimmmerunde scrie ???
(..exact cum este scris..:..ceartă de cuvinte...ocupație pe nimicuri....-ca și 'comment'-ul meu...;;)
O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă “mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că “sunt mântuiţi” sau “sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat.
“Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu:
“dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”
La fel şi citatul: “Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el:
“cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.”
Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: “Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24)
În zadar Cornilescu modifică pasajul: “Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: “Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă.
De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele “trupului” nu mai oglindesc credinţa “sufletului”: “Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27)
În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14)
Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună.
Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: “Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?”
Modificări în Vechiul Testament.
“Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) “Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: “aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului.
Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: “nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: “ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos.
Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu.
Sau în alt loc în Septuaginta: “Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.
fratele meu debeaba incerci sa explici ceva ca oricum nu iti raspunde chiar daca chiteste comentarile ca te multe ori se face de ras si plus ca ei sunt indoctricatii asa ca mai bn sa ai lasam in pacea lor chair daca si pe mn ma enerveaza rau de tot erezile ,☦☦
Nu înțelegi Biblia. Au același înțeles. Cere înțelepciune și pricepere Lui Dumnezeu în rugăciune pt a putea înțelege Scripturile înainte de a contrazice ceva...
@SaulloBoanerra Sfântul Apostol Pavel ne învață că Hristos este Cap al Bisericii, iar Biserica întemeiată de El este trupul lui Hristos (Ef. l, 22-23). În alt loc Biserica este numită mireasa lui Hristos (II Cor. 11, 2), stâlpul și întărirea adevărului (I Tim. 3, 15), sau trupul tainic al Domnului. Sfinții Părinți, inspirați de Duhul-Sfânt, ne învață că mirele și mireasa, despre care se vorbește în Cântarea Cântărilor, sunt Hristos și Biserica. Și precum capul are un singur trup și mirele o singură mireasă, așa și Hristos are un singur trup și o singură mireasă, Biserica, numită și „mama noastră cea de obște”, care ne-a născut pe toți prin baia Sfântului Botez și prin celelalte Sfinte Taine. De aceea și Sfântul Ciprian spune: cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată.
Deci, chiar dacă oamenii stăpâniți de mândrie și de neascultare s-au dezbinat între ei și s-au depărtat mai mult sau mai puțin de adevărata Biserică întemeiată de Hristos și de Sfinții Apostoli, formând mai multe „biserici”, confesiuni, culte și grupări creștine sectare, schismatice și anarhice, nu trebuie să credem că Biserica cea una s-a rupt în mai multe biserici.
Biserica întemeiată de Hristos este dumnezeiască, este una, căci unul este și Hristos, întemeietorul ei, și este veșnică. Este un trup și un Duh, o Evanghelie și o Biserică; un Domn și o credință, un Botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toale și prin toate și întru toți (Ef. 4, 4-6). Afară de Biserica întemeiată de Hristos nu este mântuire, pentru că nu este episcop, nici preoție, nici Sfintele Taine prin care primim harul mântuirii. Adevărul, care este Hristos, Crucea, Sfânta Evanghelie, harul mântuirii și urmașii Sfinților Apostoli, adică episcopii și preoții, se află numai în Biserică. Aici este Duhul Sfânt, Botezul, Sfânta Împărtășanie, Preoția, Sfânta Liturghie, bucuria vieții și mântuirea. Aici se află sfinții toți împreună cu Maica Domnului și însuși tronul nevăzut al Preasfintei Treimi.
Cei care au ieșit din sânul Bisericii și s-au lepădat de Tainele ei, de păstorii ei rânduiți de Apostoli, de Cruce, de sfinți, de Sfânta Liturghie și de toate darurile Duhului Sfânt ce izvorăsc din Biserică, aceia s-au lepădat de harul mântuirii, căci au ieșit din corabia Bisericii și din staulul oilor lui Hristos, Mântuitorul și Păstorul nostru cel bun. Ei se pot mântui numai dacă se căiesc și revin în sânul Bisericii. Domnul nostru Iisus Hristos zice: Pe această piatră - a dreptei credințe - voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Porțile iadului sunt sectele creștine de tot felul care lovesc în unitatea și temelia Bisericii, dar nu o vor putea birui, căci la cârma ei este Însuși Hristos, Mântuitorul lumii.
Pentru că Biserica ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii
Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțit.
De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Pentru că ea ne unește cu Dumnezeu și pentru că în ea se află neîncetat Hristos, Mântuitorul nostru, și Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greșește niciodată, fiind „stâlpul și temelia adevărului” (I Tim. 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocăi și împărtăși cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afară de Biserică, spune Sfântul Ciprian, pentru că Biserica, numită trupul tainic al lui Hristos, păstrează toate darurile mântuirii.
Biserica cea adevărată este Biserica Ortodoxă, pentru că ea singură are dreapta credință în Dumnezeu. Însuși cuvântul „Ortodoxie”, în limba greacă, înseamnă dreapta credință. Ea singură păstrează neschimbate, fără lipsuri și adăugiri, învățătura și rânduielile Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum le-au propovăduit Sfinții Apostoli și cum le-au explicat și fixat în Simbolul de Credință Sfinții Părinți la Sinoadele ecumenice și locale din primele secole creștine, când toată creștinătatea era una și nedespărțită. Numai Biserica Ortodoxă păstrează învățătura de credință adevărată, întreagă și neschimbată, primită de la Sfinții Apostoli, cuprinsă în Crez sau Simbolul de Credință, așa cum l-au stabilit Sfinții Părinți în primele două Sinoade ecumenice din anii 325 și 381 de la Niceea și Constantinopol. Mai târziu, Biserica de Apus a modificat Crezul (prin adaosul Filioque) și s-a îndepărtat de la Tradiția comună a Sfinților Părinți, atât în ce privește viața sacramentală, cât și forma de conducere a Bisericii (Reforma protestantă și dogmele papale romano-catolice);
- Slujbele în Biserica Ortodoxă sunt și ele recunoscute de toată lumea creștină ca cele mai mistice și mai conforme cu Tradiția Bisericii nedespărțite din primul mileniu. Asceza și postul nu au fost schimbate în Ortodoxie, așa cum s-a întâmplat la catolici și protestanți. În articolul 9 mărturisim că noi, creștinii, credem și întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. O numim «una», pentru că Unul este Hristos, Capul și Întemeietorul ei, și nimeni nu poate să pună altă temelie Bisericii Sale, nici oamenii, nici îngerii. O numim «sfântă”, pentru că Biserica este trupul lui Hristos Care a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o prin baia apei prin cuvânt… ca să fie sfântă și fără prihană… (Ef. 5, 23-27).
Biserica lui Hristos este sfântă și pentru că în ea se află harul Duhului Sfânt, Sfânta Evanghelie, Crucea, icoanele, sfintele moaște, Sfântul și Marele Mir, prin care se pecetIuiește cel botezat cu pecetea harului Duhului Sfânt, precum și Sfânta Împărtășanie.
Biserica este sfântă și pentru că aici se săvârșesc zilnic Sfânta Liturghie, se hirotonesc preoții, se împărtășesc credincioșii, se botează copiii și, aici, oamenii laudă neîncetat pe Dumnezeu împreună cu sfinții îngeri. În Biserică se află toate harurile mântuirii oamenilor.
Biserica este numită „sobornicească”, adică universală, chemată să cuprindă toată lumea. Mântuitorul a poruncit Apostolilor: Mergeți, învățați toate neamurile… (Matei 28, 19). Biserica este sobornicească pentru că are plinătatea Adevărului și a darurilor mântuitoare ale lui Hristos.
Biserica se numește și «apostolică», pentru că a fost organizată și răspândită în lume de Sfinții Apostoli, a căror învățătură neschimbată numai ortodocșii o păstrează până astăzi.
De aceea numai în Biserica Ortodoxă se găsesc mijloace sigure de mântuire. Toți oamenii care sunt botezați în numele Preasfintei Treimi și păstrează neschimbată credința ortodoxă apostolică, atât drepți, cât și păcătoși, sunt membri ai Bisericii lui Hristos. Căci nu este om fără de păcat, iar Hristos Și-a dat viața pentru toți, că n-au trebuință cei sănătoși de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12). Numai cei ce se leapădă de Dumnezeu - ateii, ereticii, sectanții, schismaticii și sinucigașii care s-au rupt de Biserică - nu pot fi membri ai Bisericii și nu ne putem ruga niciodată pentru ei, atât cât sunt în viață, cât și după moarte. Numai dacă se pocăiesc sunt iertați și mântuiți.
Însă Biserica lui Hristos are două feluri de membri: cerești și pământești. Sfinții și îngerii sunt membri ai Bisericii biruitoare din cer, căci au biruit pe diavolul și se află înaintea Preasfintei Treimi. Iar membrii Bisericii luptătoare de pe pământ sunt credincioșii dreptmăritori, care se luptă cu ispitele, cu patimile și cu diavolii pentru a dobândi viața veșnică. Cele două biserici formează una în Hristos, ca și membrii ei care împreună preamăresc pe Dumnezeu. Creștinii laudă pe sfinți și pe îngeri, iar cei din cer se roagă pentru mântuirea celor ce se luptă pe pământ, Iată ce mare este taina Bisericii creștine! Prototipul sau modelul veșnic al Bisericii lui Hristos este Însăși unitatea de nepătruns a Preasfintei Treimi. Căci unde este Dumnezeu, acolo este Biserica, acolo este unitatea sfinților, cu a îngerilor și a creștinilor. Acolo este harul Duhului Sfânt și veșnica fericire
@@SaulloBoanerra Biserica ortodoxă este întemeiată pe Golgota în 14 aprilie, în anul 34 de Iisus Hristos, apoi la Rusalii la 50 de zile pe Apostoli. Iisus Hristos este temelia Bisericii și Apostolii și Proorocii. Copacul verde este Biserica Una, Sfîntă, Sobornicească, Apostolească, Ortodoxă Biserică, asta este originală și verde, vie. Capul Bisericii ortodoxe este Iisus Hristos. Biserica de la Rusalii stă pe Sinodul apostolic din Ierusalim din anul 51 și pe aceste 7 Sinoade anul 325-787.
988 s-au încreștinat rușii (vezi Hronograf)
1054 - vezi ramura dezlipită, groasă și uscată, în anul acesta s-a rupt și s-a înființat Biserica Romano Catolică, vezi sus, Capul Bisericii este papa. Prin ruperea din copacul verde a pierdut seva, harul. De aici începe sfărîmarea Bisericii una.
1517 Luther rupe din Bis. Catolică- face Reforma, pierzare.
1524-apare Biserica Luterană, Germania.
1534 apar Anglicanii, Anglia. 1560 apar Prezbiterienii
1596 apare Biserica Greco-Catoică, un compromis și ortodoxă și catolică. Cînd se vor uni ortodocșii cu catolicii, cu cine se vor uni greco-catolicii?
1600 apar Congregaționaliștii.
1606 apar Baptiștii în Germania- în România apar în anul 1883, aduși din Ungaria la Tulca, Talpoș, Tinca, Bihor.
1647 apar Cvecherii
1739 apare Bis. Episcopală metodistă
1780 apare Secta Adventiștii de ziua a 7-a, Sîmbătarii
1800, apar frații lui Hristos
1817 apar Studiștii
1827 apar Ucenicii lui Hristos
1830 apar Mormonii
1831 apar Adventiștii, vine Domnul
1865 apare Armata mîntuirii
1870 apar Vechii Catolici
1879 apar Știința creștină
1880 apar Martorii lui Iehova
1895 apar Menoniții
1895 apar Nazarinenii
1901 apar Penticostalii, în România în anul 1925
1922 apar Renascentiștii
1925 apar Sectele creștine
1921 apare Autocefalia Rascolnicilor
1992 apare Patriarhatul de Kiev- greco catolic, nerecunoscut de papă.
De-a lungul celor 2000 de ani de existenta crestina, numai credinta ortodoxa si-a pastrat neschimbata Sfanta Predanie a Sfintilor Parinti, precum si Sfintele Dogme ale Bisericii. Sfintele Taine trebuincioase mantuirii sufletelor noastre, ce au fost transmise de Mantuitor sfintilor Sai apostoli, se afla pastrate si se transmit prin episcopii din Biserica Ortodoxa. Ea este singura care se conduce dupa cele 7 Sinoade Ecumenice din primele secole crestine, pastrand neschimbate scrierile si invataturile Sfintilor Parinti, tinand slujbele randuite inca din acele veacuri. Numai ea a biruit veacurile neatinsa, nepatata si neintinata, daruind lumii sfinti, sfintenie si sfinte moaste, ea fiind singura ce va duce lupta impotriva “bisericilor” ce vor incerca sa o uzurpe.
Drept aceea doar noi, credinciosii ortodocsi, marturisim despre Biserica in Crez ca fiind: “Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca”. Precum un singur crez este, tot asa este doar o singura Biserica al carei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Nu pomenim in crez mai multe biserici, hristosi sau botezuri pentru ca avem - ca si Sfintii Apostoli - un Domn, o Credinta, un Botez - cel ortodox. Toata invatatura si predania dreptei Bisericii viaza si se marturiseste in Crezul Ortodox, crez pe care nimeni, dintre cei care apartin altor “credinte”, nu se-ncumeta sa-l rosteasca.
Marturisire sau apostazie
Biserica este Una si Unul Sfant este Capul ei, si nimeni, niciodata, nu va putea alcatui o alta “Biserica” decat cea lasata de Hristos Sfintilor Parinti. Aceste chemari la “unitate in diversitate” ascund sub chipul faptei bune, departarea crestinului-ortodox nu numai de acest Canon, ci de toate Dogmele si Canoanele Bisericii si de randuielile Sfintilor Parinti. Noi, fara dreptarul vietuirii Sfintilor nu vom putea ajunge in Imparatia Cerurilor spre a ne impartasi din aceeasi odihna cu Sfintii. Adevarul este ca ortodocsii nu se pot uni dogmatic si canonic cu alte biserici atata timp cat acestea nu renunta la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata conceptiune, slujirea cu azima, botezul prin stropire etc.) si primesc botezul ortodox hotarat de Sfintii Parinti.
@Athosguild nu mai fă înșirări de date fără rost. Instituția Ortodoxă s-a desprins din cea Catolică în anul 1000. Nu-i 'biserică', căci în afară de folosirea numelor sfinte pt a controla oamenii neștiutori, nu are nimic de-a face cu creștinismul.
Atunci cum e corect în PS. 97 cu v7 ?
Biblia e Cuvânt Lui Dumnezeu...
Doar Ortodoxia respecta Biblia și este Dreapta Credință
@pyro_romania haha.. cu pupatu icoanelor si oseminte.. si multe altele?
Ești in întuneric, vino la Lumina Lumii. Isus Hristos Domnul.
Citiți Scriptura. Fara pocăință nimeni nu va intra in rai.
Așa cum face ortodoxul Kiril al Rusiei ❓@pyro_romania
@@neculaimunteanu4286 Patriahul Kiril Este eretic
Nu este prima oara când pr dr se contrazice
Avem nevoie de roada Duhului nu de analize gramaticale și morfologice indiferent de confesiune
O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă “mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că “sunt mântuiţi” sau “sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat.
“Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu:
“dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”
La fel şi citatul: “Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el:
“cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.”
Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: “Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24)
În zadar Cornilescu modifică pasajul: “Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: “Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă.
De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele “trupului” nu mai oglindesc credinţa “sufletului”: “Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27)
În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14)
Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună.
Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: “Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?”
Modificări în Vechiul Testament.
“Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) “Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: “aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului.
Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: “nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: “ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos.
Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu.
Sau în alt loc în Septuaginta: “Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.
Frate chipul și icoana Sint același
O altă schimbare a textului care nu îi face cinste lui Cornilescu este traducerea selectivă a cuvântului care apare în Noul Testament cu referire la traditii. În 2 Tesaloniceni 2: 15, citim în traducerea lui Cornilescu: “Asadar, fratilor, rămâneti tari si tineti învăţăturile pe care le-ati primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.”
Cuvântul tradus aici “învătăturile” este cuvântul grecesc paradosis, acelasi cuvânt care apare si în textul din Matei 15:2, 3, unde Iisus îi ceartă pe iudei pentru că respectă mai mult niste porunci omenesti în dauna poruncilor lui Dumnezeu. Cornilescu, având anumite prejudecăti împotriva traditiei ortodoxe, a preferat sa folosească un alt cuvânt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credinciosi sa tina traditia pe care au preluat-o de la el. Aceasta traditie era atât scrisa, cât si orală.
Preoţia.
La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea IPS Bartolomeu Anania) se poate citi: “dar Iisus are o preotie netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac”, pe când în traducerea Cornilescu scrie “Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preotie, care nu poate trece de la unul la altul”. Citatul este folosit de protestanti pentru a justifica necredinta lor fată de succesiunea apostolică.
Chipurile cioplite.
Textul ortodox “rusinati cei care se închină chipurilor cioplite” devine în traducerea Cornilescu “rusinati cei care se închina icoanei”.
În Apocalipsa, “chipul fiarei” devine pentru Cornilescu “icoana fiarei”. Icoana e totusi un termen care apare mult mai târziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moarta) nu apare. La Cornilescu însă apare.
Ultimul Adam.
În Biblia ortodoxă, Iisus Hristos este mentionat si ca “ultimul Adam” (ESCHATOS ADAM - în greacă, conform 1 Corinteni 15:45). Cornilescu traduce eronat si foloseste “al doilea Adam” pentru Iisus, si nu Ultimul, cum indică termenul eschatos.
Naşterea din nou.
În Evanghelia după Ioan, cap. 3, verset 3, este redată discutia Domnului Iisus cu Nicodim. Mântuitorul îi spune: “Dacă nu se naste cineva de sus, nu poate să vadă împărătia lui Dumnezeu”.
Cornilescu, traducând în fapt după versiunile protestante engleză si franceză ale Bibliei (neoprotestantii îl laudă totusi ca pe un erudit al limbilor vechi), scrie “dacă nu se naste cineva din nou…”, pentru a face potrivirea cu doctrina neoprotestantă a nasterii din nou a crestinului, în urma unei rugăciuni spontane, care marchează totodată si încheierea mântuirii.
Textul original grecesc - gennisi anothen - înseamnă “să se nască de sus”. De altfel, la versetul 4, unde Nicodim întreabă cum poate să se nască un om bătrân, Cornilescu adaugă de la sine “…din nou”.
Mia de ani.
În cartea Apocalipsei, capitolul 20, Cornilescu traduce din Biblia engleză, nu din originalul grecesc. În timp ce în original se vorbeşte despre “mii de ani”, Cornilescu traduce “o mie de ani”, aliniindu-se astfel ereziei neoprotestante a “împărăţiei de o mie de ani”.
Dacă el ar fi fost, aşa cum încearcă să-l prezinte neoprotestanţii, un erudit în limbile ebraică şi greacă, în mod evident ar fi văzut şi înţeles originalul grecesc! (Interesant faptul că, la linkul indicat mai sus, deşi textul grecesc vorbeşte despre “mii” (“o mie” la plural), traducerea englezească foloseşte tot “o mie”.) De asemenea, Cornilescu nu este constant în privinţa unor cifre din Vechiul Testament. La 2 Împăraţi 8:26, Ahazia are 22 de ani, iar la 2 Cronici 22:2, are 42 de ani. Există şi alte exemple.
Din cauza erorilor grosolane, noua traducere nu a întârziat să producă reactii. Asa cum am mentionat mai sus, simplificarea si modernizarea exprimării s-au făcut în dauna întelesurilor duhovnicesti.
În vara anului 1923, Dumitru Cornilescu şi Tudor Popescu îsi petrecut concediul împreună, la Blankenburg, în Germania, unde Cornilescu mai fusese cu alt prilej. Cunoscuse acolo un pastor protestant, Moderson, care organiza în fiecare vară cursuri “biblice”. De altfel, acest Moderson făcea si el parte dintr-o dizidentă din propria biserică si tinea aceste cursuri “biblice” anume pentru a-si propovădui ideile personale. Între Moderson şi Tudor Popescu se leagă o oarecare prietenie, părintele Popescu alunecând astfel si mai mult pe panta rătăcirii sectare.
Nu mai încerca să ponegrești un om folosit de Dumnezeu. Oricum este irelevant ce ai scris mai sus și chiar fals, ca tot ce implica Instituția Ortodoxă.
@SaulloBoanerra La Înălţarea la Cer, Domnul Hristos oare a lăsat mai multe credinţe creştine pe pământ? Noi cunoaştem credinţa de la Ucenicii Domnului, de la Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Aţi auzit cumva că unii apostoli erau ortodocşi, alţii catolici, alţii penticostali ? Nu, desigur. La început a fost o singură credinţă, o singură Biserică. O vreme toate au fost bune şi frumoase. Dar ce s-a întâmplat după aceea? Unii oameni, din mândrie, din îngâmfare, au răstălmăcit învăţătura sănătoasă primită de la Ucenicii Domnului, şi au adus unele interpretări, unele inovaţii în cult şi în dogmă. Însă Părinţii Bisericii din toată lumea creştină, călăuziţi de Duhul Sfânt, s-au strâns în Sinoade (Soboare, un fel de congrese internaţionale), unde au discutat problemele apărute şi au restabilit ordinea în Biserică, iar rătăciţii au căzut sub blestemul Bisericii. Au fost şapte asemenea Sinoade în decursul istoriei, la care au participat sfinţi mari (ex. Sf. Nicolae, Sf. Spiridon, Sf. Împărat Constantin cel Mare etc.) unde s-a stabilit cu exactitate cum trebuie să credem, ce trebuie să credem (Crezul), unde s-a demonstrat, uneori în chip minunat, că icoana şi crucea nu sunt idoli, că Sf. Duminică este ziua Domnului, ziua eliberării noastre din robia iadului, şi multe alte lucruri necesare cultului creştin. A mers aşa Biserica mult timp, cca. o mie de ani. In anul 1054 apare în Biserică Marea Schismă, adică o mare ruptură, o separare a părţii de răsărit a Bisericii (Bizanţ), de partea de apus (Roma), din cauza pretenţiei papilor din apus de a-şi exercita supremaţia asupra întregii Biserici creştine, ceea ce nu era în concordanţă cu hotărârile Sinoadelor Ecumenice, mai ales că Apusul făcuse unele modificări în dogmă (ex. Filioque la Crez). În cadrul bisericii apusene a apărut o altă ruptură când s-au desprins protestanţii (care au protestat din anumite motive împotriva papei). Din protestanţi s-au desprins alte grupări creştine, care şi-au făurit un cult după bunul lor plac, nemaipăstrând aproape nimic din cultul creştin stabilit la Cele Şapte Sinoade Ecumenice. Prin urmare unii ţin sâmbăta ca zi de odihnă; nu mai păstrează Sfintele Taine ale Bisericii; fug de cruce, de icoană, de tămâie; nu mai au sfinţi, nu mai au preoţie, nu mai au biserică. Unii au ajuns chiar să-i cunune pe homosexuali, să facă femei preoţi, şi multe alte rătăciri. După desprinderea de Biserica primară, toate celelalte culte şi confesiuni au făcut tot felul de modificări după poftele şi neputinţele oamenilor. Doar Biserica noastră Ortodoxă de Răsărit mai păstrează în totalitate predaniile şi tot ce ne-a fost lăsat de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţii noştri, care şi-au vărsat sângele, ca mucenici, pentru păstrarea neştirbită a sfinţeniei Bisericii Strămoşeşti. Ea este Biserica adevăratei slave (în greacă, ortho = corect, doxa = slavă) a lui Dumnezeu.
Dumnezeu arată lumii că Biserica Ortodoxă este cea adevărată prin mai multe minuni, şi anume: 1.În fiecare an, la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, numai şi numai la Paştele ortodox, coboară din Cer o lumină dumnezeiască (Sfânta Lumină), care aprinde vata ce este aşezată pe Sfântul Mormânt şi lumânările din mâinile credincioşilor. Această lumină nu este o lumină materială, căci la început, câteva minute nu frige. I-am văzut pe mulţi trecându-şi mâinile şi bărbile peste această flacără sfântă, fără să se ardă. Această minune o văd şi celelalte religii şi culte, dar nu vor sa vina la adevărata credinţă. 2. Ştim cu toţii că agheasma pe care o săvârşeşte preotul ortodox nu se strică. Pentru sfinţirea agheasmei preotul foloseşte busuioc şi cruce de argint sau lemn. Unii oameni au încercat să prepare şi ei agheasmă, procedând precum preotul, dar mare le-a fost mirarea când au văzut că „agheasma” lor s-a stricat, iar cea sfinţită de preot a rămas curată. 3. Creştinii care au dus o viaţă sfântă, sunt proslăviţi de Dumnezeu, căci după moarte trupurile lor, în multe cazuri, nu putrezesc şi sunt plăcut mirositoare si făcatoare de minuni. Luăm doar un singur exemplu de moaşte. Moaştele Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi, la care vin mii de oameni. În fiecare an, de ziua ei (14 octombrie), i se schimbă veşmintele, şi încălţămintele i se gasesc tocite, roase. Explicaţia este ca Sfânta vine în ajutorul celor care se roaga cu credinţă şi nădejde către ea şi asfel îsi toceşte încălţămintele. 4. Sunt părinţi duhovniceşti ortodocşi plăcuţi Lui Dumnezeu, care au primit darul înainte-vederii şi care atunci când alergăm la dânşii deja ne conosc necazurile şi ştiu şi cum ne cheamă. 5. Aţi auzit, sau aţi văzut icoane ortodoxe care plâng cu lacrimi de sânge sau de mir. Uneori mirul care a izvorât din aceste icoane a depăşit cu mult greutatea icoanei. Şi sunt multe alte dovezi palpabile din care rezultă că Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos. Le veţi afla dacă veţi veni mai des la biserică şi veţi citi mai multe cărţi ortodoxe şi nu toate prostiile de prin reviste şi ziare care fac reclamă păcatelor: desfrânării, violenţei, lăcomiei, lenei, luxului şi altor păcate.
De ce sunt preoţii ortodocşi urmaşii Apostolilor ? Apostolii au primit Duhul Sfânt de la Domnul Hristos, iar aceştia, la rândul lor, au transmis harul, prin rugaciune şi punerea mâinilor(Fapte 6, 6) peste urmaşii lor, făcându-i episcopi, preoţi şi diaconi, până în zilele noastre. Aceasta se numeşte succesiune apostolică, sau altfel spus, continuitate. Cultele neoprotestante nu au această continuitate, fiindcă nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei ca să-i facă pastori
De ce trebuie să ne spovedim la preot şi nu direct Lui Dumnezeu ? Preotul, ca urmaş al Apostolilor, este instituit de Dumnezeu să facă acest lucru, căci Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării şi dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, zicând către ucenicii săi: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute!”(Ioan 20, 22-23) şi iarăşi a zis: “Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer”.(Matei 18, 18). Deci numai prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica are putere, prin preoţii şi episcopii săi, să lege şi să dezlege păcatele lumii. Să nu vă legaţi niciodată de vrednicia preotului, căci aici lucrează Harul Lui Dumnezeu. Preotul săvârşeşte numai partea văzută a lucrurilor iar Dumnezeu este Cel Care trimite Duhul Sfânt. Darurile Lui Dumnezeu nu atârnă de virtutea preoţească. Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au preoţi nevrednici ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin preoţii cei nevrednici, ca să nu rămâna păgubiţi cei ce însetează de mântuire. În mass-media se publică frecvent ştiri şi imagini care surprind anumite persoane în posturi imorale, adică în luare de mită, în beţie, în desfrânare sau în alte păcate. Cele mai savurate dezvăluiri, însă, sunt cele în care sunt implicate feţele bisericeşti. Da, şi oamenii Bisericii pot să păcătuiască, pentru că tot oameni sunt şi ei, şi mai ales pe ei îi ispitesc diavolii. Însă cei mai multi din ei sunt oameni morali, iar dacă un procent infim se abate de la morala creştină, aceasta nu înseamnă că tot sistemul e putred. Există oare pădure fără uscături? Există, oare, pe lumea aceasta vreo instituţie perfectă, cu oameni sută la sută morali? Indiferent de vrednicia preotului, serviciile pe care le face sunt valabile, aşa cum într-o instituţie oarecare, să zicem o primărie, dacă primarul este beţiv, desfrânat, hoţ sau cu alte păcate, oare un certificat sau un alt document pe care-l soliciţi primăriei, semnat şi parafat de către primar, nu este valabil? Ba este, indiferent de moralitatea primarului. Aşa este şi in plan bisericesc. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşita de el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o savârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea Harului Lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie. Şi să mai ţineţi cont că acum se duce o campanie foarte dură împotriva Bisericii Ortodoxe, prin denigrarea preoţilor şi călugărilor ortodocşi. Noi să urmăm calea moşilor şi strămoşilor noştri care au fost întotdeauna ortodocşi. Să citim cărţile sfinte ale Bisericii noastre, să ascultăm de slujitorii ei care ne conduc pe calea cea dreaptă, să ne alegem duhovnici iscusiţi care să ne îndrume conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Să nu ne luăm după învăţăturile greşite ale unor babe, ci numai după ceea ce ne învaţă Biserica. Fără astrologie, fără magie, fără horoscoape, fără vrăjitorie şi descântece, fără talismane, fără credinţe budiste în reîncarnare, fără filmele şi programele păcătoase de la televizor, fără cântece desfrânate, fără avorturi şi anticonceptionale, fără căsătorii de probă şi multe alte manifestări păgâneşti pe care le întâlnim în zilele noastre. Dacă veţi merge la biserică mai des, veţi afla mai multe.
@@AthosguildInstituția Ortodoxă nu are nimic de-a face cu creștinismul.
Cum am mai spus, doar folosește Numele Sfinte in beneficiul propriu.
Nimic din ritualul acestei instituții nu este creștinesc....
1PETRU 3 21 cred ca este mai relevant pentru domnul preot, care apropo nu este expert in greaca in care a fost scris Noul Testament.
In apocalipsa este asociat cu ,, fiara,, termenul de icoana la fel ca in Romani.
Din moment ce știi că acest clip este de pe canalul "Calea spre mântuire", nu mai spune "clipul acesta a apărut pe canalul Calea spre mântuire CRED" (min. 2:43). Acel "cred" sună infantil și prostesc. Atâta timp cât faci duet cu canalul respectiv, este evident că știi numele canalului. Doar copiii mici fac așa, mirându-se de lucruri evidente.
Porunca 😢😢😢2 cititi m bn ce spune
FELICITARI BRAVO TIE MULT SUCCES INCONTINUARE
CALIN GEORGESCU PRESEDINTE
Este doar un exercitiu de logica semantica ce se poate face aici, de catre noi. Trebuie sa ai har sa traduci si sa simti bibilia, asa cum trebuie, drept dovada chiar in zilele noastre multi abuzeaza de biblie. Ortodoxia are o vechime de peste 1000 de ani și se bazează pe hotărârile mai multor sinoade ecumenice și locale care s-au desfășurat de-a lungul mai multor secole. Participanții la aceste sinoade erau cunoscători ai limbii grecești și ai textelor originale, având, de asemenea, autoritatea de a interpreta și traduce corect învățăturile creștine.
Ce frumos și înălțător! dar ce să vezi:atâta grijă avea biserica ortodoxă de oile sale încât abia după venirea lui Cuza liturghia și-a schimbat limba în care era rostită din slavonă în română.Așa că enoriașii aveau acces neîngrădit la ce se rostea în Sfânta Biserică ,dar nu pricepeau nimic din ce se vorbea.
@@nenu7 Asa e ... dar nu poti sa zici ca Biserica Ortodoxa e IPS Tudosie ... sunt o gramada de uscaturi, ca peste tot. Eu vorbesc de ortodoxie si de simpli oameni ,care sunt crestini adevarati!
@@nenu7 Accesul la carte nu era dat oricui, asa erau vremurile atunci. In plus sa traduci liturghia nu e usor, pentru ca vorbim de alte timpuri. Popii au fost printre putinii care stiau carte si erau un punct de reper pentru ceilalti. Evident ca sunt si uscaturi, dar astea sunt peste tot. Bisericii ortodoxe s-au construit inca de pe vremea lui Mircea cel Batran sau Stefan cel Mare ... poate chiar mai inainte, asta ar trebui sa spuna ceva!
@ Acces la carte e una,iar vorbirea orală(pleonasm ,scuze)e alta.Liturghia se ține oral nu prin scriere.Iar faptul că s-au construit biserici nu evidențiază absolut nimic referitor la credință.Și evreii au construit 2 temple magnifice și nu le-a ajutat la nimic finalmente.Credința din inimă rămâne,nu diferite construcții ridicate.Credința e mântuitoare nu edificarea anumitor construcții!
În original e icoană
Paginism egal ortodoxie fr Croitoru te apreciez,pt cunoastere eu tiam mai scris tie nuti mai pierde vremea mai ales cu ,,preotii,, ei sint ratacitori duc pe cei care se lasa dusi ,,la pierzare,,
O altă schimbare a textului care nu îi face cinste lui Cornilescu este traducerea selectivă a cuvântului care apare în Noul Testament cu referire la traditii. În 2 Tesaloniceni 2: 15, citim în traducerea lui Cornilescu: “Asadar, fratilor, rămâneti tari si tineti învăţăturile pe care le-ati primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.”
Cuvântul tradus aici “învătăturile” este cuvântul grecesc paradosis, acelasi cuvânt care apare si în textul din Matei 15:2, 3, unde Iisus îi ceartă pe iudei pentru că respectă mai mult niste porunci omenesti în dauna poruncilor lui Dumnezeu. Cornilescu, având anumite prejudecăti împotriva traditiei ortodoxe, a preferat sa folosească un alt cuvânt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credinciosi sa tina traditia pe care au preluat-o de la el. Aceasta traditie era atât scrisa, cât si orală.
Preoţia.
La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea IPS Bartolomeu Anania) se poate citi: “dar Iisus are o preotie netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac”, pe când în traducerea Cornilescu scrie “Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preotie, care nu poate trece de la unul la altul”. Citatul este folosit de protestanti pentru a justifica necredinta lor fată de succesiunea apostolică.
Chipurile cioplite.
Textul ortodox “rusinati cei care se închină chipurilor cioplite” devine în traducerea Cornilescu “rusinati cei care se închina icoanei”.
În Apocalipsa, “chipul fiarei” devine pentru Cornilescu “icoana fiarei”. Icoana e totusi un termen care apare mult mai târziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moarta) nu apare. La Cornilescu însă apare.
Ultimul Adam.
În Biblia ortodoxă, Iisus Hristos este mentionat si ca “ultimul Adam” (ESCHATOS ADAM - în greacă, conform 1 Corinteni 15:45). Cornilescu traduce eronat si foloseste “al doilea Adam” pentru Iisus, si nu Ultimul, cum indică termenul eschatos.
Naşterea din nou.
În Evanghelia după Ioan, cap. 3, verset 3, este redată discutia Domnului Iisus cu Nicodim. Mântuitorul îi spune: “Dacă nu se naste cineva de sus, nu poate să vadă împărătia lui Dumnezeu”.
Cornilescu, traducând în fapt după versiunile protestante engleză si franceză ale Bibliei (neoprotestantii îl laudă totusi ca pe un erudit al limbilor vechi), scrie “dacă nu se naste cineva din nou…”, pentru a face potrivirea cu doctrina neoprotestantă a nasterii din nou a crestinului, în urma unei rugăciuni spontane, care marchează totodată si încheierea mântuirii.
Textul original grecesc - gennisi anothen - înseamnă “să se nască de sus”. De altfel, la versetul 4, unde Nicodim întreabă cum poate să se nască un om bătrân, Cornilescu adaugă de la sine “…din nou”.
Mia de ani.
În cartea Apocalipsei, capitolul 20, Cornilescu traduce din Biblia engleză, nu din originalul grecesc. În timp ce în original se vorbeşte despre “mii de ani”, Cornilescu traduce “o mie de ani”, aliniindu-se astfel ereziei neoprotestante a “împărăţiei de o mie de ani”.
Dacă el ar fi fost, aşa cum încearcă să-l prezinte neoprotestanţii, un erudit în limbile ebraică şi greacă, în mod evident ar fi văzut şi înţeles originalul grecesc! (Interesant faptul că, la linkul indicat mai sus, deşi textul grecesc vorbeşte despre “mii” (“o mie” la plural), traducerea englezească foloseşte tot “o mie”.) De asemenea, Cornilescu nu este constant în privinţa unor cifre din Vechiul Testament. La 2 Împăraţi 8:26, Ahazia are 22 de ani, iar la 2 Cronici 22:2, are 42 de ani. Există şi alte exemple.
Din cauza erorilor grosolane, noua traducere nu a întârziat să producă reactii. Asa cum am mentionat mai sus, simplificarea si modernizarea exprimării s-au făcut în dauna întelesurilor duhovnicesti.
În vara anului 1923, Dumitru Cornilescu şi Tudor Popescu îsi petrecut concediul împreună, la Blankenburg, în Germania, unde Cornilescu mai fusese cu alt prilej. Cunoscuse acolo un pastor protestant, Moderson, care organiza în fiecare vară cursuri “biblice”. De altfel, acest Moderson făcea si el parte dintr-o dizidentă din propria biserică si tinea aceste cursuri “biblice” anume pentru a-si propovădui ideile personale. Între Moderson şi Tudor Popescu se leagă o oarecare prietenie, părintele Popescu alunecând astfel si mai mult pe panta rătăcirii sectare.
Inainte de a-l acuza pe Cornilescu, ar trebui sa consulte versiuni ale Bibliei in alte limbi:
'' And changed the glory of the uncorruptible God into an image made like to corruptible man, and to birds, and fourfooted beasts, and creeping things.'' (King James)
''ils ont changé la gloire du Dieu incorruptible en images représentant l'homme corruptible, des oiseaux, des quadrupèdes, et des reptiles.'' (Louis Segond)
Si in engleza si in franceza termenul folosit este imagine, deci folosirea cuvantului icoana din traducerea Cornilescu este corecta. Icoana fix asta este, o imagine.
De ce Nu folositi Noua Traducere a Bibliei a Martorilor lui Iehova? Versiunea Cornilescu e ff veche
Asta mai lipsește 😂😂
martori? fereasca:)). prefer sa raman la crestinism
Daca traducerea lui Cornilescu este imprecisă precum spui tu , atunci destinația noastră va gi si ea imprecisă. Îți cam dai seama ce duh semeni in inimile oamenilor ,negreșit vei secera ce semeni.
O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă “mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că “sunt mântuiţi” sau “sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat.
“Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu:
“dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”
La fel şi citatul: “Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el:
“cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.”
Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: “Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24)
În zadar Cornilescu modifică pasajul: “Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: “Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă.
De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele “trupului” nu mai oglindesc credinţa “sufletului”: “Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27)
În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14)
Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună.
Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: “Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?”
Modificări în Vechiul Testament.
“Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) “Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: “aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului.
Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: “nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: “ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos.
Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu.
Sau în alt loc în Septuaginta: “Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.
Omule tu nu cunoști adevărul cu toate ca tu spui despre tine însuți ca ești un povățuitor al mântuirii dar tu propovăduiești moartea și duci sufletele celor ce te asculta în Locuința Morților. Iată că această lucrare a fost data fratelui Cornilescu și Duhul Lui Dumnezeu a fost cu el ca să traducă și sa aleagă înțelesul corect al fiecărui Cuvânt ,pe când la celelalte traduceri lipsește Duhul care insuflă pe om. După cum este scris ca aceste lucruri trebuie judecate duhovnicesc nu firesc precum spui tu 'logic' caci cel ce leagă vorbit a fost duhovnicesc iar el nu vorbea firește. Tu judeci Cuvântul lui Dumnezeu firesc dar El trebuie judecat duhovnicesc. Am multe de osândit despre voi caci spuneți ca lucrați adevărul dar întuneric și moarte ies din faptele voastre . Nu pricepeți scripturile și nici nu le cunoașteți caci nu ascultați de Cuvântul lui Dumnezeu ,vai de voi ortodoxși caci ziceți ca slujiți lui Dumnezeu și cu faptele Il tagaduiti și doborâti adevărul înspre folosul minciuni voastre ,vai de voi caci luptați împotriva lui Dumnezeu zicând ca ce a făcut El prin robul lui Cornilescu este o greșeală pe când știm ca Dumnezeu nu poate greși ,vai de voi va fi când va veți trezi în lumea veșniciei și veți intra direct în moarte prin Locuința Morților
Nu calea spre mintuire ,ci CALEA SPRE PERZARE!.
O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă “mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că “sunt mântuiţi” sau “sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat.
“Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu:
“dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”
La fel şi citatul: “Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el:
“cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.”
Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: “Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24)
În zadar Cornilescu modifică pasajul: “Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: “Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă.
De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele “trupului” nu mai oglindesc credinţa “sufletului”: “Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27)
În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14)
Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună.
Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: “Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?”
Modificări în Vechiul Testament.
“Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) “Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: “aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului.
Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: “nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: “ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos.
Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu.
Sau în alt loc în Septuaginta: “Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.
ortodoxie=păgânism
Mai cu blândețe frate te rog..nu e totul numai sa ai dreptate..trebuie sa i câștigăm pe oameni!
@amos3353
Aha, am inteles"frate".
Adică dacă intr-o sticla este otrava, ar trebui să zic , ca în sticla este sirop de căpșuni?
Marș sectarule,veziti de inselarea ta.Ortotodoxia=dreaptă credință,înseamnă Adevar,drum drept la mantuire.Avem totul în ortodoxie,avem pe deplin harul lucrator al Duhului Sfant in Biserică.Nimic în afara de ortodoxie.
De ce Nu folositi Noua Traducere a Bibliei a Martorilor lui Iehova? Versiunea Cornilescu e ff veche
@@dovianohimmmer
Nu e buna
Se pare ca vor sa dea in pocăiți dar nu are argumente biblice și mai mult în ortodoxie avem Sf tradiție care nu este biblic, abiceiurile tot ne biblic, icoane care sunt idoli. În concluzie ortodoxia în greaca înseamnă drept credincios dar nu mai trăiesc după biblie ci după buzunar și bunul plac.
O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă “mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că “sunt mântuiţi” sau “sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat.
“Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu:
“dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”
La fel şi citatul: “Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el:
“cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.”
Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: “Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24)
În zadar Cornilescu modifică pasajul: “Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: “Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare - prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor - din partea celui ce caută poarta cea strâmtă.
De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele “trupului” nu mai oglindesc credinţa “sufletului”: “Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27)
În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14)
Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună.
Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: “Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?”
Modificări în Vechiul Testament.
“Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) “Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: “aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului.
Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: “nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: “ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos - Logosul Întrupat - Iisus Hristos.
Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu.
Sau în alt loc în Septuaginta: “Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.