De ce dobânzile se pot schimba în timp și ce putem face pentru a ne proteja

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 29 авг 2024
  • Informații financiare accesibile pentru toți cetățenii în cadrul Campaniei Naționale de Educație Financiară
    Banca Națională a Moldovei, în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, a lansat diseminarea unui set de materiale informative pe diverse teme din domeniul financiar, destinate consumatorilor de orice vârstă. Setul de informații va fi difuzat în cadrul Campaniei Naționale de Educație Financiară, realizată cu sprijinul USAID (MISRA), pentru cei care doresc să se orienteze în mediul financiar și să-i înțeleagă evoluțiile împreună cu avantajele oferite.
    Materialele informative de educație financiară prezintă explicații accesibile tuturor, precum și recomandări cu privire la alegerea celor mai bune produse de economisire sau de creditare - evitând riscul de supraîndatorare, sau despre posibilitățile de a investi. Publicul va afla, de asemenea, cum să opteze pentru un produs avantajos de asigurări, să facă plăți fără numerar în siguranță și de ce cunoașterea fenomenului inflației și a instrumentelor de politică monetară a băncii centrale îi va ajuta în luarea deciziilor financiare.
    Astfel, pe parcursul următoarelor săptămâni, în zilele de marți și vineri, materialele informative vor fi publicate consecutiv pe platformele de comunicare ale Băncii Naționale și „Expert-Grup”.
    Astăzi anunțăm publicarea materialelor la cea de a treia temă: „De ce dobânzile se pot schimba în timp și ce putem face pentru a ne proteja”.
    Campania Națională de Educație Financiară este menită să vină în ajutorul cetățenilor cu informații utile pentru a facilita orientarea în mediul financiar și a asigura luarea unor decizii orientate spre bunăstarea individuală și a societății.

Комментарии •