Minunile din Muntii Lotrului

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 23 июл 2021
  • Avem un pont pentru cei care abia aşteaptă să scape de asfaltul fierbinte din marile orașe. Măcar pentru câteva zile. Vă prezentăm astăzi o zonă mai puţin cunoscută din județul Vâlcea, aflată la poalele munţilor Lotrului.
    Acolo veți descoperi lacuri întinse, cascade și dealuri de o frumusețe rară. Dacă rămâneți în zonă peste noapte, găsiţi pensiuni pentru toate gusturile. Iar bucătăria locului este una simplă, cu ingrediente naturale, din gospodăriile localnicilor.
    Acesta este cascada Scoruș, ascunsă până acum ceva vreme de ochii turiştilor şi cunoscută doar păstorilor din Valea Bucureasa. Căderea de apă, înaltă de peste 70 de metri, ne farmeca de la prima vedere. Drumul până la cascadă nu este unul uşor. Echipaţi de munte, urmaţi traseul marcat cu punct roşu, paralel cu firul apei.
    De câţiva ani, acest loc fermecător a ajuns şi în mediul online, iar iubitorii de drumeţii nu au întârziat să apară în aşa numita Țară a Cascadelor, din apropierea localităţii Mălăia.
    La doar câţiva kilometri, descoperim Cheile Latoriței. Drumul este o adevărată provocare chiar şi pentru maşinile de teren, însă numai bun de parcurs cu bicicleta.
    Peisajul sălbatic vă înconjoară şi nu va trece mult până veţi descoperi Cascada Verde sau Borogeana, cum îi zic localnicii. Stâncile îmbrăcate în muşchi şi vegetaţie sunt împrospătate continuu de apă curgătoare. Iar nu departe, Apa Spânzurată, cu o înălţime considerabilă de peste 35 de metri, tulbura liniştea văii şi atrage privirile curioşilor.
    Mai sus veţi descopri lacurile Petrimanu şi Galbenu. Trebuie să vă bucuraţi de ele fără grabă.
    Pentru odihnă, gasiți pensiuni primitoare în imediata apropiere a drumului naţional 7A şi în localitatea Voineasa,
    Gazdele aduc pe mesele pline tot ceea ce e mai bun din gospodărie. Plus sfaturi despre cum să ne relaxăm odată ce ajungem aici.
    sursa : stirileprotv.r...

Комментарии •