STILIȘTII. Biserica Ortodoxă pe Stil Vechi VS Stilul Nou

„Stiliştii sunt departe de canonicitatea Bisericii noastre Ortodoxe“ : Stiliştii sunt o comunitate religioasă minoritară, separată sau ruptă din corpul Bisericii noastre prin neacceptarea reformei calendarului realizată de Patriarhia Română în 1924. Ea a apărut şi s-a structurat până astăzi ca o mişcare rigoristă, cu un impact şi o răspândire mult mai mare în Moldova. Fiind greşit informaţi şi manipulaţi, credincioşii stilişti se cred în chip fals adevăraţii credincioşi ortodocşi, în realitate atât ierarhii lor, cât şi ei înşişi aflându-se în schismă şi neascultare faţă de Sfânta noastră Biserică. Trebuie spus foarte clar că, din nefericire, episcopii şi preoţii stilişti nu au preoţie lucrătoare, iar tainele lor sunt nule.
În ceea ce priveşte problema diferenţelor dintre stilişti şi credincioşii noştri, trebuie să se depăşească confuzia dintre haina exterioară a stilismului, care pare aidoma cu a Ortodoxiei noastre, şi să se conştientizeze că există o distanţă ca de la cer la pământ între ei şi noi, când este vorba de miezul credinţei.
E bine să ne închinăm în bisericile lor, să participăm la slujbele lor?
Categoric nu! Pentru că nu sunt lăcaşuri sfinte şi sfinţite, dar slujbele lor sunt goale, fără niciun efect haric! Şi totuşi, ne dăm seama de dificultatea pe care o presupune acest răspuns pe teren, de pildă acolo unde coexistă la nivel local o parohie ortodoxă, alături de stilişti. Acest lucru se agravează în momentul în care stiliştii, profitând de asemănarea externă cu Ortodoxia, de unele vicii ale legislaţiei, de spiritul tolerant greşit înţeles, fac colecte financiare de la credincioşii noştri şi-şi construiesc bisericile şi mănăstirile. Nu e o situaţie prea plăcută.
Dar au rămas pe stil vechi şi ortodocşii ruşi, cei din Serbia, din Sfântul Munte Athos...
Problema îndreptării calendarului nu a fost pe deplin rezolvată până astăzi în Ortodoxia universală. Congresul interortodox de la Constantinopol, din 1923, a hotărât de comun acord îndreptarea calendarului în Bisericile Ortodoxe surori, urmând ca fiecare biserică naţională să decidă momentul favorabil. Aşa se face că majoritatea bisericilor naţionale şi-au îndreptat calendarul, cu excepţia unora, printre care cele menţionate de dvs. Ortodocşii sârbi, ruşi, cei de la Sfântul Munte Athos sunt încă pe stil vechi, întrucât nu au găsit momentul prielnic pentru îndreptarea calendarului, dar ei sunt în comuniune cu Bisericile Ortodoxe care au adoptat stilul nou, deci şi cu noi, iar pe stilişti îi socotesc schismatici şi rupţi de Biserică. Trebuie precizat aici că unitatea Ortodoxiei universale este asigurată de hotărârea tuturor Bisericilor ortodoxe surori de a serba împreună Învierea Domnului după pascalia veche, până când îşi vor putea îndrepta calendarul toate popoarele ortodoxe. Prin acest consens s-a adâncit şi se adânceşte continuu criza de identitate a stiliştilor de pretutindeni.
„Dialogul cu stiliştii este foarte dificil“
Spuneţi-ne, vă rugăm, cum s-a produs această schismă sau rupere din anul 1924.
În România de atunci, abia ieşită din Primul Război Mondial, cu unitatea naţională şi religioasă realizată pentru toţi românii prin jertfe nemăsurate, cu ridicarea Bisericii la rang de patriarhie, nici acest proiect al îndreptării calendarului n-a fost lipsit de riscuri. Instruirea clerului şi a credincioşilor a avut şi minusuri. O minoritate aparent nesemnificativă dintre membrii Bisericii, cu mentalitate fals tradiţionalistă, pe fondul unei uriaşe neînţelegeri a adevăratului fond al problemei calendarului, a dat posibilitatea unui episcop caterisit de Sfântul Sinod, Galaction Gordun, să facă o ruptură dureroasă în Biserică noastră, organizându-se ca o grupare schismatică, cunoscută drept mişcarea stilistă.