Mănăstirea Căpriana (Căpriana) Moldova

Mănăstirea Căpriana este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova. Este situată în zona centrală a țării, la aproximativ 40 km nord-vest de Chișinău, în ținutul deluros împădurit care purta odată numele de Codrii Lăpușnei. Considerata de mulți istorici, ultimul bastion al arhitecturii voievodale din Republica Moldova, aparținând spațiului cultural românesc.
Prima mențiune documentară a Căprianei este cea din 1420, când într-un hrisov al vremii mănăstirea este menționată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier.
O a doua și mult mai importantă mențiune documentară datează din 1429 prin care Căpriana primește statutul de mănăstire domnească din partea domnului Alexandru cel Bun. În acest act lăcașul sfânt este numit „mănăstirea de la Vâșnovăț unde este egumen Chiprian”. Aici se amintește că mănăstirea este ctitoria răzeșilor din satul Mereni. Fiica unuia dintre cei mai de bază oameni ai locului și nepoată a egumenului mănăstirii, Marena, avea să devină soția domnului. Doamna Marena a dăruit mănăstirii un pretios epitrahil brodat între anii 1427 si 1431. Este cea mai veche broderie de acest fel cunoscuta pâna astazi. Pe ea erau reprezentate, pe lânga chipurile sfânte, și portretele lui Alexandru cel Bun și al sotiei sale.
Căpriana avea în acele vremuri în stăpânire o prisacă, (stupăritul fiind pe atunci o îndeletnicire predilectă a monahilor), o moară (sau chiar mai multe) și o moșie formată din satele Târnauca, Cârlani, Călinăuți, Cunila, Săndrești și Pârjolteni.
Având statutul mănăstire domnească, așezământul monastic s-a bucurat de grija mai multor domnitori ai Moldovei. Prima biserică din piatră, cu hramul Adormirea Maicii Domnului - din care s-au păstrat fundațiile, descoperite de arheologi în 1993, a fost zidită în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, în jurul anului 1425.
Ștefan cel Mare a făcut și el reparații bisericii inițiale (Căpriana I), în urma cutremurului din 1471. Acel prim lăcaș era mai masiv decât biserica actuală, însă un nou cutremur, și mai puternic, i-a adus mari stricăciuni în anul 1516.
În 1542 - 1545, domnitorul Petru Rareș a făcut ample lucrări de restaurare, după cum se consemnează în cronica lui Grigore Ureche. El a rezidit biserica din temelii (Căpriana II, cea actuală). Din acele timpuri se mai păstrează până azi doar zidurile până spre cornișă, sistemul de boltire fiind reconstruit în epoca modernă, în stil neoclasic. Planul bisericii a rămas cel tipic moldovenesc, din epoca medievală - acesta fiind, de altfel, singurul monument de cult păstrat din acea epocă pe teritoriul Republicii Moldova.
Alexandru Lăpușneanu, născut în zona Lăpușnei, a efectuat noi lucrări de întărire și dezvoltare și a făcut importante donații mănăstirii. Ctitor a fost și domnitorul Vasile Lupu, care a reînnoit prestolul, pavimentul și iconostasul bisericii voievodale. La sfârșitul secolului al XVII-lea, mănăstirea Căpriana cunoaște o perioadă de declin. În 1698, mănăstirea a fost închinată mănăstirii Zografu de pe Muntele Atos.

[@alinagarabagiu8582]

👍👍👍👍