Astăzi mi-am rezervat ceva timp ca să ascult emisiunea dne luat domnișoarei DARIA (solista de muzică populară) și distinsul ei părinte, prof DAN GÂDEA (un demn urmaș al celebrului taragotist Dumitru Fărcaș, moment emoționant, la care îmi permit să vă spun, dragi prieteni, ascultători și admiratori ai celor doi artiști... câteva aprecieri și emoții ce mi-au pătruns în suflet ca o dulce adiere de vânt primăvăratic. M-a impresionat iubirea nețărmurită a acestui fiu al comunei Groși, taragotistul (și oboist) din Ardealul legendar, care a înnobilat „cântecul doinit” cu acorduri celeste de taragot sfințit (taragot pe care neegalabilul Dumitru Fărcațș l-a ridicat la nivel de legendă, l-a poleit cu strălucirea stelelor, i-a dat aurul de dor și iubire al nemuritorului folclor românesc). Ascultând pe maestrul Dan Gadea cântând „Doina din Batrini - lui Tătuca’’ (creatie inestimabiă a lui Dumitru Faracs), vad ridicându-se cortina timpului și razele binefăcătoare ale unui soare dumnezeiesc intampină in zori de zi pe harnicii țăranicare brăzdează pământul, sub care aruncă sămânţă roditoare pentru pâinea noastră cea de toate zilele. Din depărtare se aude ciripitul păsărelelor care aduc dor nesecat al celui ce trudeşte să se înfrăţească pentru vecie cu natura, să cânte în răsărit de soare melodii de suflet. Doina, creaţie magnifică a poporului român („Doina zic, doina suspin, tot cu doina mă mai ţin...”), izvorâtă din patimă şi dor nestins, iubire, speranţă, rugă, deznădejde, bocet disperat, credinţă în nemurirea sufletului, alean şi mângâiere pentru părinţii care-şi trimit fiii la război, chemare către divinitate să-i aducă pe cei ce au plecat în lumea umbrelor; dor sfâșietor pentru „Tătuca’’...tristețe imensă, renunţare la cele pământeşti care-s lucruri deşarte... dar, în acelaşi timp, doina este şi prietena nedespărţită a romanului (născut poet), a viteazului haiduc din poveştile nemuritoare pe care le ascultăm de la rapsozii vestiţi ai satului și lăcrimamdin inimă la gândul că timpul nu se mai intoarce, iar viata noastră e trecatoare ca petalele de floare... Am fost cuprins de extaz, iar gandul m-a purtat in lumea magnifica a infinitlui..., am trăit un moment fantastic: bolta necuprinsă a cerului senin și-a aprins candelabrele, vocea eului meu mi-a soptit „Mare şi puternic eşti Dumnezeul meu!”. Doină, doină... cântec dulce, plămădită din lacrimă de om necăjit, din sfâşietoarea jale a mamei (cea mai iubită fiinţă de pe pământ) rămasă fără bărbat şi, de multe ori, părăsită de copii; oftat tânguitor de fată îndrăgostită, murmur de izvor răcoritor ce-şi poartă undele pe sub umbra arinilor când soarele dogoreşte pământul, căci seceta nemiloasă a lăsat tristeţe în inimile truditorilor ogorului (care se simt sărăciţi şi neajutoraţi); este auzită cum cântă, în seri lungi de toamnă, acompaniată de vântul nostalgic care suflă peste câmpurile dezgolite anunţând: „Frunzuliţă de-avrămeasă, Dragi haiduci, iarna se lasă... E timpul, mergeţi pe-acasă! Noi am merge, Drag ne este de copii şi de neveste, De părinţi, surori şi fraţi, Dar ne-aşteaptă, înarmaţi, Liftele păgânilor, Duşmanii românilor”. Cand am ascultat-o pe DARIA, acompaniată de tata DAN, la taragot, frumoasa ca o zana din poveste, asemanatoare cu floarea de migdal, crescuta-n baii de soare în plaiul scump, Ardeal, voce de clopotel de argint, am crezut la un moment dat ca ascult doua instrumente muzicale, vocea ei se aseamana cu alintul dulce al taragotului vrajit. Am trăit emoția artistului Dan Gadea care a spus cu mare regret: „Am rămas fară tata la o vârstă foarte fragedă”, fiindcă știu căb o singura data ești cel mai bogat om din viață, cand sfânta familie este in viata, dupa aceea urmeaza tăcerea... (cum spune William Shakespiare): doar amintirile mai bat in fruntea năpadită de dor, caci vremea neiertătoare și-a lăsat cortina uitării. Intreaga emisiune a fost o prezentare la superlativ de către Florentina Fântânaru, care ne-a făcut cunoscuți: unui mare artist, Dan Gâdea și a ffiica sal, Daria, (studentă în ulimul an la Academia Gheorghe Dima din Cluj Napoca) care-și dorește să cânte din creația populară (și a ei personală), să predea elevilor din ce a învătat, (nu peste mult timp va fi profesoară) și iși mai dorește un viitor fericit langa iubitul ei de la Sibiu. Felicitări! Să auzim numai de bine. Va urez să aveți succes în tot ce faceîi pentru a dărui oamenilor frumusețea muzicii: tata prin graiul taragotului și oboiului, iar Daria prin cantece alese, dragi românilor. Scriitor-compozitor Marin Voican-Ghioroiu.
Astăzi mi-am rezervat ceva timp ca să ascult emisiunea dne luat domnișoarei DARIA (solista de muzică populară) și distinsul ei părinte, prof DAN GÂDEA (un demn urmaș al celebrului taragotist Dumitru Fărcaș, moment emoționant, la care îmi permit să vă spun, dragi prieteni, ascultători și admiratori ai celor doi artiști... câteva aprecieri și emoții ce mi-au pătruns în suflet ca o dulce adiere de vânt primăvăratic.
M-a impresionat iubirea nețărmurită a acestui fiu al comunei Groși, taragotistul (și oboist) din Ardealul legendar, care a înnobilat „cântecul doinit” cu acorduri celeste de taragot sfințit (taragot pe care neegalabilul Dumitru Fărcațș l-a ridicat la nivel de legendă, l-a poleit cu strălucirea stelelor, i-a dat aurul de dor și iubire al nemuritorului folclor românesc).
Ascultând pe maestrul Dan Gadea cântând „Doina din Batrini - lui Tătuca’’ (creatie inestimabiă a lui Dumitru Faracs), vad ridicându-se cortina timpului și razele binefăcătoare ale unui soare dumnezeiesc intampină in zori de zi pe harnicii țăranicare brăzdează pământul, sub care aruncă sămânţă roditoare pentru pâinea noastră cea de toate zilele.
Din depărtare se aude ciripitul păsărelelor care aduc dor nesecat al celui ce trudeşte să se înfrăţească pentru vecie cu natura, să cânte în răsărit de soare melodii de suflet.
Doina, creaţie magnifică a poporului român („Doina zic, doina suspin, tot cu doina mă mai ţin...”), izvorâtă din patimă şi dor nestins, iubire, speranţă, rugă, deznădejde, bocet disperat, credinţă în nemurirea sufletului, alean şi mângâiere pentru părinţii care-şi trimit fiii la război, chemare către divinitate să-i aducă pe cei ce au plecat în lumea umbrelor; dor sfâșietor pentru „Tătuca’’...tristețe imensă, renunţare la cele pământeşti care-s lucruri deşarte... dar, în acelaşi timp, doina este şi prietena nedespărţită a romanului (născut poet), a viteazului haiduc din poveştile nemuritoare pe care le ascultăm de la rapsozii vestiţi ai satului și lăcrimamdin inimă la gândul că timpul nu se mai intoarce, iar viata noastră e trecatoare ca petalele de floare...
Am fost cuprins de extaz, iar gandul m-a purtat in lumea magnifica a infinitlui..., am trăit un moment fantastic: bolta necuprinsă a cerului senin și-a aprins candelabrele, vocea eului meu mi-a soptit „Mare şi puternic eşti Dumnezeul meu!”.
Doină, doină... cântec dulce, plămădită din lacrimă de om necăjit, din sfâşietoarea jale a mamei (cea mai iubită fiinţă de pe pământ) rămasă fără bărbat şi, de multe ori, părăsită de copii; oftat tânguitor de fată îndrăgostită, murmur de izvor răcoritor ce-şi poartă undele pe sub umbra arinilor când soarele dogoreşte pământul, căci seceta nemiloasă a lăsat tristeţe în inimile truditorilor ogorului (care se simt sărăciţi şi neajutoraţi); este auzită cum cântă, în seri lungi de toamnă, acompaniată de vântul nostalgic care suflă peste câmpurile dezgolite anunţând:
„Frunzuliţă de-avrămeasă,
Dragi haiduci, iarna se lasă...
E timpul, mergeţi pe-acasă!
Noi am merge,
Drag ne este de copii şi de neveste,
De părinţi, surori şi fraţi,
Dar ne-aşteaptă, înarmaţi,
Liftele păgânilor,
Duşmanii românilor”.
Cand am ascultat-o pe DARIA, acompaniată de tata DAN, la taragot, frumoasa ca o zana din poveste, asemanatoare cu floarea de migdal, crescuta-n baii de soare în plaiul scump, Ardeal, voce de clopotel de argint, am crezut la un moment dat ca ascult doua instrumente muzicale, vocea ei se aseamana cu alintul dulce al taragotului vrajit.
Am trăit emoția artistului Dan Gadea care a spus cu mare regret: „Am rămas fară tata la o vârstă foarte fragedă”, fiindcă știu căb o singura data ești cel mai bogat om din viață, cand sfânta familie este in viata, dupa aceea urmeaza tăcerea... (cum spune William Shakespiare): doar amintirile mai bat in fruntea năpadită de dor, caci vremea neiertătoare și-a lăsat cortina uitării.
Intreaga emisiune a fost o prezentare la superlativ de către Florentina Fântânaru, care ne-a făcut cunoscuți: unui mare artist, Dan Gâdea și a ffiica sal, Daria, (studentă în ulimul an la Academia Gheorghe Dima din Cluj Napoca) care-și dorește să cânte din creația populară (și a ei personală), să predea elevilor din ce a învătat, (nu peste mult timp va fi profesoară) și iși mai dorește un viitor fericit langa iubitul ei de la Sibiu.
Felicitări! Să auzim numai de bine. Va urez să aveți succes în tot ce faceîi pentru a dărui oamenilor frumusețea muzicii: tata prin graiul taragotului și oboiului, iar Daria prin cantece alese, dragi românilor.
Scriitor-compozitor Marin Voican-Ghioroiu.
Doamne! Am impresia ca ne cântă pământul...😔
Nemaipomeniti, felicitari.
Va asteptam la Sibiu.
Domnule Dan Gîdea şi domnişoară Daria Gîdea felicitāri !ADELA WOLT din Bucureşti
Felicitări.va.doresc.sanatate.
Dan&Daria☀