Viața este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu. Cei mai mulți își trăiesc zilele, puțini sunt cei care își trăiesc viața.
Amin si Amin dar toata lumea SE rataceste ZILNIC cu prostiile lumesti dar merge NOI la JUDECATA atunci veden ce SI cum SI cine conteaza Numai prostiti day apucatii astia NECREDINCIOSI🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏
Sărut mâna Dna noastră minunată Lidia Fecioru!!! Chiar am luat leacul, și de prima dată m-am simțit extraordinar! Aveam dureri cumplite de la pietrele la fiere, mă balonam,și.minune:mă durea și mi-a trecut, mă balonam și mă simt perfect!!! Sărut mâna din suflet, vă doresc tot binele din lume și tot ce vă doriți, să se împlinească!!💐💞☀️🥀🌹💖💖♥️🌸💗🌺💝💝💝🌺🌸❣️🥇💕💕🇹🇩🇹🇩
MerciD-mnei. Lidia Fecioru pentru totce face pentru noi Va apreciez valoarea si maestria de care da-ti. dovada Pentru mine sinte-ti un giuvaer cu o stralucire deosebita Va stimez si va doresc numai bine &&&&
De o luna imi fac peeling cu bicarbonat fiindca m-am gandit ca ar fi mai bun decat peelingul cumparat special. Nu stiam ca e bun cu miere dar acum o sa incerc, multumesc.
Doamna este mai invatata decat doctorii care fac meseria numai pentru bani ,spagi! Tot respectul pt.doctorii si terapeutii buni care nu iau spagi ! Sunteti minunati ! Toti invitatii din emisiune!Emisiunea este minunata! Va urmarim cu mult interes!
Normal ca schimbi masina..cu banii de la prostii.Mai lasa ne in üace.Esti o doctora la prostii.Esti o mincinoasa .Lasa doctorii Sa si faca datoria.Esti de tas.Te asculta prostii.🤣🤑🤣🤑
Dumnezeule , nu credeam că există atăta ură și mârlănie ! Am citit întâmplător câteva opinii ! Măi oameni buni,dacă nu vă place ce spune doamna, cine nu te lasă să te uiți la alt program ? Urâte vremuri,urâți oameni ! Merităm cu vârf și îndesat,tot ce se întâmplă în țară ! Să vă lumineze Dumnezeu mințile !
@@dumitrumaricela8027 bicarbonatul de sodiu e aceeasi substanță în comerț, de oriunde ar fi cumpărat, cât de inculta sa fii dta? Dacă te uiți la emisiuni cu excroace de la Chișinău, vei ajunge tareeee sănătoasă!!!???? IA bicarbonat cum spune excroaca, poate faci complicații!
Bună dimineața.. Vă felicit pentru aceasta emisiune minunată, învățăm lucruri frumoase.. Sinteti o echipa minunată și domnul Mihail. Vă doresc multă sănătate și realizări frumoase. Doamne ajuta Amin...
Asa este. 1 pahar de apa cu bicarbonat de sodiu pe stomacul gol este foarte sanatoasa.Tata are 81 de ani si de cand al stiu bea zilnic bicarbonat de sodiu. Eate foarte buna ptr. arsurile de stomac.
Mariana, Bicarbonatul de sodiu regleaza PH reduce aciditatea in care se nasc bolile. Fiecare molecula de bicarbonat are trei atomi de oxigen. Deci nu mareste tensiunea arteriala daca este folosit cu moderatie
Super. Eu beau in fiecare zi inainte de micul dejun suc de lamaie cu o jumatatea de lingurita de bicarbonat si o lingurita de miere Totul amestecate intr-un pahar cu apa.
Da da atentie la rinichi ASTA nu stie ce vbste OAMENII au diferita maladii Mai bine ar tacea Sau De prostie nu are leac? Sa IL bea ea prima la SFATURI SE price PE toata lumea🫢🫣😂🤣🤪
D na doctor dar üt tupeul tau ce recomanzi?Schimbi masina üe banii ürostilor ca tu Nu muncesti..Poate Mai minti tu ceva si pt diabetici.Cine esti tu?Lasa doctorii Sa vorbeasca.Esti Mama 8muda ca si aia minte ürostimeaRusine Sa ti fie🤑🤣🤣
Bună!Eu am consumat timp de o lună de zile ,dimineata pe stomacul gol..o linguriță de bicarbonat cu un pahar de apa si m-am simtit rău ,mi-a scazut tensiunea! Asa ca atentie !Nu la toate persoanele este benefică!Multumesc.
Buna ziuu Doamna Lidia imi place foarte mult rochita si as dori sa stiu de unde o aveti? Va iubesc si va urmaresc pe amandoi si dati omului un tonus bun
Doamnă, dragă mie i-mi sunteți dragă! !emanații o energie pozitivă, energie de care f. multi avem nevoie în timpurile în care trăim! Poate, mulți nu sunt de acord cu sfaturile implicit leacurile d-vs dar ar trebui sa o facă fără sa aducă un afront la persoana!!Este normal sa ai opinii dar exprima-le intr-un mod mai elegant! !Nu-i urmați sfaturile Doamnei...Și cu asta. ..basta! !Chiar nu mai știm de codul bunelor maniere?
Cunoaștem foarte bine codul bunelor maniere, dar dansa cunoaște codul penal? Ce face ea in emisiune e crima împotriva sănătății umane! Noi nu me luam de nimeni dacă nu apare în spațiul public și nu își povestește prostiile din viata intima cum a făcut moldoveanca excroaca în emisiunea penibila de la Antena 3! Dar romanii, cei prosti ca dta, sant prea ipocriți sa priceapă excrocheriile avalanșei de bioenegoterapeuti și astrologi!
Mai bine s_ar renunta la aceasta rubrica " leacul zilei"! De unde Doamne iarta_ ma sa stie doamna atatea leacuri daca nu de pe internet?! Sunt sigura ca nu le_a incercat pe propria_i piele.In stomac exista aciditate care e absolut necesara pt a digera alimentele consumate.Eliminand ( contracarand)zi de zi acidul din stomac te poti trezi cu o indigestie de toata frumusetea! Se stie ca bicarbonatul in exces duce la ulcer. Bicarbonatul se ia ocazional in niciun caz atatea zile, vezi cazul femeii care a murit dupa cura de bicarbonat! asa ca nu luati de bune toate leacurile " zilei" mai ales ca doamna nu e doctor!
Multe boli cronice și cancerul sunt declanșate de aciditatea care se formează in celule din cauza alimentației, a lipsei oxigenului in celule din cauza sedentarismului ,și a stresului.De aceea bicarbonatul neutralizează aciditatea ,face un mediu bazic in organism.
Ela Pop,ea este o impostoare.Zice ca leacurile pe care le prezinta ar fi inventate de ea.Le cauta pe internet,dar escroaca nu zice niciodata sursa .Sunt multi naivi care cred ca aceasta individa escroaca ar fi bioenergo-terapeut,doar ca ea este o mare sarlatanca,exact cum sunt tigancile care spun ca fac diferite ''descantece''. De foarete multe ori a vorbit despre tratamentele de pe acest site Ageda ta de sanatate :ruclips.net/video/WoqsyIOLdHQ/видео.html
Mihaela Popa Da,aveti dreptate,am vazut pe agenda ta de sanatate cura cu bicarbonat dar in cantitate mica zilnic...apoi a facut cineva asa:o lingura bicarbonat la 1,5 litri apa si o lamaie stoarsa si baut timp de o saptamana de azi pe maine,preparat iar proaspat in fiecare zi. Si pauza si reluat! Dar cea mai adevarata reteta anti cancer si e din trei surse care nu se cunosc,si o are un medic strain care a scris carti(imi scapa numele) si a primit.o o doamna operata de cancer de la un medic din Cluj,este asta:intr.o cana cu apa calda se stoarce jumate lamaie si se bea dimineata pe stomacul gol,pentru ea reteta e pe toata viata! Anti cancer face miracole! Apoi am mai aflat aceasta combinatie de la inca 2 persoane! Cu bicarbonatul e un adevar dar este extrem de gretos in cantitate mare si nu merge pe oricine,nici pe termen lung,asa cum am zis mai sus sau un varf lingurita e ok la o cana! Si asa cum ziceati,is multe pe care le preia de pe net! Eu fac cura cu apa calda si lamaie,specific ca e recomandata de un medic oncolog din Cluj si este a unui medic strain dar este valabila,doamna aceea e operata de 3 ani,e ok tot dar pe viata a primit acest tratament cu care isi incepe ziua.Apa trebuie sa fie calda ca pentru ceai,asta e conditia.O zi buna va doresc!💚
Auzi... 😅 Ei Domnita cu ... scurt... Ia dumneata aceast leac... si apoi luam si "noi" ... Dar cu o conditie, sa ne arati cum iti faci acest leac in direct si cum il iei atat dimineata cat si seara tip de 30 zile cum ai spus... tovaraşã. Hmmm ce spuneti? 🤔
Mai femeie ,,,,cine dracu te obliga sa faci ceva in care nu crezi ???Schimba dracului postul că de-aia ai telecomanda și numai comentați sa vă aflați în treabă!!!!
Antena 3, penibil!Invitati toti nepriceputii sa dea sfaturi medicale?S-au terminat specialistii?Invitati niste cabotini sa discute lucruri grave.Nu am cuvinte !!!!!!!
Mai bun este un vraci care-si bazeaza leacurile pe OBSERVATIE SI EXPERIENTA decit un medic care este o marioneta in miinile unor criminali lacomi. Priveste citi mor fiindca asculta medicii . Ori nu vrei sa vezi realitatea ? Traieste in lumea viselor pe mai departe
@@anisoaragrama informatii de acest gen am ascultat si eu apoi am folosit Bicarbonat de sodiu intravenos si am scapat de cancer. Vorbeste fiecare, asculti si daca nu are o baza cum este experienta altora ,nu pui in practica
@@ciceroneciccio8762 si ce te lauzi, eu cu oameni de kkt nu stai de vorba, cu cei care pun botul la excroci și hoți și manipulatori fără carte nu discut! Hai sicrmtir, moșule! 🤢 🤢 🤢 🤢 🤢
Mulțumesc. Lidia.
Sanate
Mulțumesc pentru balanta ❤❤🎉
Multumim, scumpa doamna Lidia 😘🙏
Sunteți o doamnă foarte drăguță, mulțumim mult pentru sfaturi.
Va mulțumesc! Dumnezeu sa va ajute!🙏♥️
Va multumesc scumpa Lidia...va saluti pe Toti din Italia
Mulțumesc mult d-na Lidia pt .aceste sfaturi miraculoase,!Va urmăresc cu drag, v-am cunoscut personal! Felicitări!
Viața este darul lui Dumnezeu pentru noi.
Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu.
Cei mai mulți își trăiesc zilele, puțini sunt cei care își trăiesc viața.
Amin si Amin dar toata lumea SE rataceste ZILNIC cu prostiile lumesti dar merge NOI la JUDECATA atunci veden ce SI cum SI cine conteaza Numai prostiti day apucatii astia NECREDINCIOSI🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏
Hristos a înviat 🙏, mulțumesc, mulțumesc frumos, mulțumesc, sănătate ♥️ şi fericire
Adevarat ,Bine zis.E foarte bun această rețetă. Am sa incerc și eu.Va multumesc pentru informatii. Sănătatea va doresc. 😘😘👍👍
Sărut mâna Dna noastră minunată Lidia Fecioru!!! Chiar am luat leacul, și de prima dată m-am simțit extraordinar! Aveam dureri cumplite de la pietrele la fiere, mă balonam,și.minune:mă durea și mi-a trecut, mă balonam și mă simt perfect!!! Sărut mâna din suflet, vă doresc tot binele din lume și tot ce vă doriți, să se împlinească!!💐💞☀️🥀🌹💖💖♥️🌸💗🌺💝💝💝🌺🌸❣️🥇💕💕🇹🇩🇹🇩
Asa este doamna Lidia!va multumesc🙏folosesc bicarbonat ,nu mi lipseste din casa,are multe intrebuintari 👍🌞🌻
Foarte bine sunt venite aceste leacuri. Mulțumesc!
MerciD-mnei. Lidia Fecioru pentru totce face pentru noi
Va apreciez valoarea si maestria de care da-ti. dovada
Pentru mine sinte-ti un giuvaer cu o stralucire deosebita
Va stimez si va doresc numai bine &&&&
Multumesc Lidia Fecioru pentru sfaturi.Te urmaresc cu drag!
Sfaturi de mare folos!
Mii de multumiri!
De o luna imi fac peeling cu bicarbonat fiindca m-am gandit ca ar fi mai bun decat peelingul cumparat special. Nu stiam ca e bun cu miere dar acum o sa incerc, multumesc.
Multumesc frumos, pentru sfat.💋
Mari mulțumiri și mare drag s
Vă urmăresc mereu cu drag. Multumesc din inimă pt toate sfaturile bune pe care le dați! Vă iubesc!😍❤🌹
La fel recomand si eu la clientele mele ( chiar am introds in tratabentul facial ) Peeling cu bicarbonat de sodio pt curatarea fetei. SUPER!!!
Depinde de ten !
Oare!? Acum vara!??? Clientele tale o sa vina sa le recomanzi anumite crema de Pete! Asa iti Vinzi cremele
Vă admir și va respect, mulțumesc vă îmbrățișez cu drag!
Bicarbonatul de sodiu, cel care se folosește și la prăjituri ?
Mulțumesc f mult
Doamna este mai invatata decat doctorii care fac meseria numai pentru bani ,spagi! Tot respectul pt.doctorii si terapeutii buni care nu iau spagi ! Sunteti minunati ! Toti invitatii din emisiune!Emisiunea este minunata! Va urmarim cu mult interes!
sper să aveți dreptate
6
💖🕊🌻 Bună seara, Bunica are diabet de tip ll poate să consume ?
Multumesc 😘😘❤❤💙💙🐬
Minunata emisiune! Va iubesc!
Normal ca schimbi masina..cu banii de la prostii.Mai lasa ne in üace.Esti o doctora la prostii.Esti o mincinoasa .Lasa doctorii Sa si faca datoria.Esti de tas.Te asculta prostii.🤣🤑🤣🤑
Da ,bun sfat eu folosesc bicarbonatul foarte mult si in multe feluri ! Si in soluti cu otet si lamaie pentru curatarea locuintei
Dumnezeule , nu credeam că există atăta ură și mârlănie !
Am citit întâmplător câteva opinii !
Măi oameni buni,dacă nu vă place ce spune doamna, cine nu te lasă să te uiți la alt program ?
Urâte vremuri,urâți oameni !
Merităm cu vârf și îndesat,tot ce se întâmplă în țară !
Să vă lumineze Dumnezeu mințile !
Ai dreptate doamna?!
Asa e.Se ia cu o lingura de,soda.
@@aurelselegean6905 TANGGO
YAHOO
F. frumos cuvant "mârlănie" Sunt convins ca tot dictionarul tau de cuvinte e f.f.f. redus. Daca taceai,filosof ramaneai. 👍
Doamna simpatica mulțumim!
Mulțumesc pentru rețetă
Multumesc frumos sunteti o scumpa
Bine. Îmi bag în cafea.
Curata si energetic bicarbonatul....
Va multumesc, va iubesc!
F interesant și de pus în practica! Mulțumesc frumos d Na Lidia sunteți minunata😘🤗❤️
bicarbonat de la alimentara sau farmacie?
@@dumitrumaricela8027 bicarbonatul de sodiu e aceeasi substanță în comerț, de oriunde ar fi cumpărat, cât de inculta sa fii dta? Dacă te uiți la emisiuni cu excroace de la Chișinău, vei ajunge tareeee sănătoasă!!!????
IA bicarbonat cum spune excroaca, poate faci complicații!
Va multumesc pentru sfatul pretios
Chiar functioneaza eu am luat acum 4 zile intro criza de pietre la rinichi multumesc.
E adevarat este o combinatie buna pt fata o folosesc si persoane din Italia 🍊🍇🍋🍋🌏🌎🏝🏝🏕🏕🌻🌼💐
@@elenachirosca954îmi spui te te rog frumos cum faci .?
Bună dimineața.. Vă felicit pentru aceasta emisiune minunată, învățăm lucruri frumoase.. Sinteti o echipa minunată și domnul Mihail. Vă doresc multă sănătate și realizări frumoase. Doamne ajuta Amin...
Mii de mulțumiri frumoasă Doamnă
Vă iubim din tot sufletul
Multumim !!
😘
👌
Ajută la vindecare de Candida?
Vă ador stimată doamnă!
Multumesc din suflet
Interesant ' voi începe aceasta cura si eu !
Și Cum va simțiți după această cura?
Asa este. 1 pahar de apa cu bicarbonat de sodiu pe stomacul gol este foarte sanatoasa.Tata are 81 de ani si de cand al stiu bea zilnic bicarbonat de sodiu. Eate foarte buna ptr. arsurile de stomac.
Buna eu am saruri mule pate sa ajute bicarbonat de sodiu
Muzica
SERIOS? Nu CREZI CA Dumnezeu Il tine PE tata? Nu bicarbonate cite ZILE AVEM atita petrecem
O lecție despre sănătate.
Eu am luat bicarbonat si am făcut o tensiune, si bineinteles ca nu aveam probleme înainte. Bicarbonatul este o sare .
Și mai trăiești?
Nu la toata lumea cata lume nu consuma bicabonat pentru stomac si numai au nimic .
Mariana, Bicarbonatul de sodiu regleaza PH reduce aciditatea in care se nasc bolile. Fiecare molecula de bicarbonat are trei atomi de oxigen. Deci nu mareste tensiunea arteriala daca este folosit cu moderatie
Vedeti ce USOR da cite UNA SFATURI? VBSTE gura fara ea simte nevoia SA FIE Balegata in seama SCUZATI exprimarea
Am luat bicarbonat și se ridică tensiunea.
Nu inteleg comentariile.
Cum se prepară ?
❤️❤️
Foarte bun tratamentul!
Adevărat baia cu miere și bicarbonat pt piling corp pt diabeticii bicarbonat cu 1 pastila de îndulcitor in apă și băut ?
Ai sa ragusesri de tot..... pina usuci stomacul si intestinul gros!!! Tu ai impresia ca intestinul e slanina si trebuie curatat cu bicarbonat!???
Super. Eu beau in fiecare zi inainte de micul dejun suc de lamaie cu o jumatatea de lingurita de bicarbonat si o lingurita de miere Totul amestecate intr-un pahar cu apa.
O să-ți distrugi stomacul. Îți spune un medic...
@@mariaionescu9557dar dacă pun numai bicarbonat poate să facă rău.????
Multa lume redusa!!!!
🫣🫢🤔🫣😁🤣😂🤪
felicitari o zi buna va dorim
Sunt curioasa....D-na Lidia a consumat aceasta reteta 1 luna de zile?...a experimentat dansa reteta ?.
🫣🫢🤪🤪🤪🤪🤪
Bunicul meu a folosit toată viața bicarbonat .A fost singurul medicament pe care la folosit!pureți folosi cu încredere!
Eu am luat de curând o lună și îmi este foarte bine. Am scăpat de hiperaciditate gastrică și de reflux esofagian.
🙏🙏🙏👍👍👍
Tango 9
Dans Tango.
Multumesc
Nu se ia bicarbonat pt pH..... omg !!!
Ce usor ASCULTA Omul in GURA cuiba care nu are nici UN ateatat medical AICI in SUA SE PEDEPSESTE ASA CEVA MEI BINE AR INCHIDE GURA
Daca avem probleme cu inima , este voie ?...eu am un stent la inima si tensiune .
multumesc, dar pentru pofta de dulciuri in special noaptea,mentionez ca am tiroida
PUTINA scortisoara in UN pagarel de lapte caldut MULTA SANATATE SI INNAINTE cu BUNULUI Dumnezeu🙏🙏🙏🙏🙏
YAHOO.
Bicarbonatul ma ajuta decateori amproblema cu stomacul. Are multe antrebuintari. Sarbatori cu pace
Da da atentie la rinichi ASTA nu stie ce vbste OAMENII au diferita maladii Mai bine ar tacea Sau De prostie nu are leac? Sa IL bea ea prima la SFATURI SE price PE toata lumea🫢🫣😂🤣🤪
MULTUMIM F MULT O SĂ INCERC SI EU CĂ AM O CIUPERCĂ LA O UNGHE
D na doctor dar üt tupeul tau ce recomanzi?Schimbi masina üe banii ürostilor ca tu Nu muncesti..Poate Mai minti tu ceva si pt diabetici.Cine esti tu?Lasa doctorii Sa vorbeasca.Esti Mama 8muda ca si aia minte ürostimeaRusine Sa ti fie🤑🤣🤣
Mai bine ia pe Mosul Sa ti faca piling si te du ca esti nerabdatoare .Ha ha ha 🤑🤣🤑🤣
Vă rugăm și pt.diabetici
Bună!Eu am consumat timp de o lună de zile ,dimineata pe stomacul gol..o linguriță de bicarbonat cu un pahar de apa si m-am simtit rău ,mi-a scazut tensiunea! Asa ca atentie !Nu la toate persoanele este benefică!Multumesc.
Nu așa se consuma.Mai documenteazate i nainte să îl consumi Eu îl consum de ani de zile și mă simt foarte bine în combinație cu lămâie și miere
@@nicolaemarica7350cu lămâie și bicarbonat și miere nu e bine
Si eu si mi-am futat stomacul!!! Acum ce fac?
🌼❤😘💐🙏
Va rugam sa ne dati multe sfaturi,sa aveti parte de multa sanatate!!!
Eu adaug si un varf de curcuma
Buna ziuu Doamna Lidia imi place foarte mult rochita si as dori sa stiu de unde o aveti? Va iubesc si va urmaresc pe amandoi si dati omului un tonus bun
Aici e emisiune de moda cumva sau de excrocheriie?!!!
Mulțumesc, eu am diabet, aștept in următoarele emisiuni o rețetă...vă iubesc, îmi lipsește Dna Dana...
unchiul meu a baut multi ani bicarbonat si a murit de cancer la stomac, cum explicati asta?
Trebuia stamparat bicarbonatul cu apa clocotita sau cu lamaie...
A făcut franjuri stomacul
Nu se face pentru perioada lunga
Trebuia .sa ia cu soda
@@suveransuveran5622 si dupa o luna de bicarbonat, 3 zile otet de mere pentru a neutraliza Bicarbonatul din corp
E bun si pentru slabit
Cum îl ei.?
O emisiune f reușită
Doamnă, dragă mie i-mi sunteți dragă! !emanații o energie pozitivă, energie de care f. multi avem nevoie în timpurile în care trăim! Poate, mulți nu sunt de acord cu sfaturile implicit leacurile d-vs dar ar trebui sa o facă fără sa aducă un afront la persoana!!Este normal sa ai opinii dar exprima-le intr-un mod mai elegant! !Nu-i urmați sfaturile Doamnei...Și cu asta. ..basta! !Chiar nu mai știm de codul bunelor maniere?
Cunoaștem foarte bine codul bunelor maniere, dar dansa cunoaște codul penal? Ce face ea in emisiune e crima împotriva sănătății umane!
Noi nu me luam de nimeni dacă nu apare în spațiul public și nu își povestește prostiile din viata intima cum a făcut moldoveanca excroaca în emisiunea penibila de la Antena 3! Dar romanii, cei prosti ca dta, sant prea ipocriți sa priceapă excrocheriile avalanșei de bioenegoterapeuti și astrologi!
M
Mai bine s_ar renunta la aceasta rubrica " leacul zilei"! De unde Doamne iarta_ ma sa stie doamna atatea leacuri daca nu de pe internet?! Sunt sigura ca nu le_a incercat pe propria_i piele.In stomac exista aciditate care e absolut necesara pt a digera alimentele consumate.Eliminand ( contracarand)zi de zi acidul din stomac te poti trezi cu o indigestie de toata frumusetea! Se stie ca bicarbonatul in exces duce la ulcer. Bicarbonatul se ia ocazional in niciun caz atatea zile, vezi cazul femeii care a murit dupa cura de bicarbonat! asa ca nu luati de bune toate leacurile " zilei" mai ales ca doamna nu e doctor!
Bicarbonatul neutralizează aciditatea din organism.Ea știe ceva dar nu se consumă cum spune ea.Se pune in apă cu lămâie in diluție mai mare.
Multe boli cronice și cancerul sunt declanșate de aciditatea care se formează in celule din cauza alimentației, a lipsei oxigenului in celule din cauza sedentarismului ,și a stresului.De aceea bicarbonatul neutralizează aciditatea ,face un mediu bazic in organism.
@@danielamoraru7784 ,adevarat,e ca un pansament gastric pentru persoanele cu reflux gastroesofagian.
Ela Pop,ea este o impostoare.Zice ca leacurile pe care le prezinta ar fi inventate de ea.Le cauta pe internet,dar escroaca nu zice niciodata sursa .Sunt multi naivi care cred ca aceasta individa escroaca ar fi bioenergo-terapeut,doar ca ea este o mare sarlatanca,exact cum sunt tigancile care spun ca fac diferite ''descantece''. De foarete multe ori a vorbit despre tratamentele de pe acest site Ageda ta de sanatate :ruclips.net/video/WoqsyIOLdHQ/видео.html
Mihaela Popa
Da,aveti dreptate,am vazut pe agenda ta de sanatate cura cu bicarbonat dar in cantitate mica zilnic...apoi a facut cineva asa:o lingura bicarbonat la 1,5 litri apa si o lamaie stoarsa si baut timp de o saptamana de azi pe maine,preparat iar proaspat in fiecare zi. Si pauza si reluat! Dar cea mai adevarata reteta anti cancer si e din trei surse care nu se cunosc,si o are un medic strain care a scris carti(imi scapa numele) si a primit.o o doamna operata de cancer de la un medic din Cluj,este asta:intr.o cana cu apa calda se stoarce jumate lamaie si se bea dimineata pe stomacul gol,pentru ea reteta e pe toata viata! Anti cancer face miracole! Apoi am mai aflat aceasta combinatie de la inca 2 persoane! Cu bicarbonatul e un adevar dar este extrem de gretos in cantitate mare si nu merge pe oricine,nici pe termen lung,asa cum am zis mai sus sau un varf lingurita e ok la o cana! Si asa cum ziceati,is multe pe care le preia de pe net! Eu fac cura cu apa calda si lamaie,specific ca e recomandata de un medic oncolog din Cluj si este a unui medic strain dar este valabila,doamna aceea e operata de 3 ani,e ok tot dar pe viata a primit acest tratament cu care isi incepe ziua.Apa trebuie sa fie calda ca pentru ceai,asta e conditia.O zi buna va doresc!💚
A
O linguriță mică mica trei sfertuti, si apă o suta mili litri si zeama de l o jumte de lamiie timp de o saltamine ,faci o puza
😀😀😀 va urmărim cu interes! .
Auzi... 😅
Ei Domnita cu ... scurt... Ia dumneata aceast leac... si apoi luam si "noi" ... Dar cu o conditie, sa ne arati cum iti faci acest leac in direct si cum il iei atat dimineata cat si seara tip de 30 zile cum ai spus... tovaraşã.
Hmmm ce spuneti? 🤔
Mai femeie ,,,,cine dracu te obliga sa faci ceva in care nu crezi ???Schimba dracului postul că de-aia ai telecomanda și numai comentați sa vă aflați în treabă!!!!
atenție
Buna ziua! Pot lua si copii de 12 ani?
Sunt lucruri mărunte , doamnă! Veniți cu ceva interesant că s-au plictisit și cei de lângă.
Antena 3, penibil!Invitati toti nepriceputii sa dea sfaturi medicale?S-au terminat specialistii?Invitati niste cabotini sa discute lucruri grave.Nu am cuvinte !!!!!!!
Pana cand cineva care da de bucluc aplicand leacurile Lidiei si cheama in instanta Antena 1.
Mai bun este un vraci care-si bazeaza leacurile pe OBSERVATIE SI EXPERIENTA decit un medic care este o marioneta in miinile unor criminali lacomi. Priveste citi mor fiindca asculta medicii . Ori nu vrei sa vezi realitatea ? Traieste in lumea viselor pe mai departe
0
Baiatu meu de 6 ani a avut tumoare la plamin un Sarcom
Leacul VIETII Mai bine BIBLIA CARE TREBUIE CITITA ZILNIC NU NUMAI LA NECAZ SI NEVOIE
Se poate consuma cu lamiie fiarta in 200ml apa ! Deci bicatbonat 1 lingurita , miere 1 lingurita ! Cind se racoreste se adauga mierea !
Îmi permit să vă spun. Lămâia cruda nu fiarta,.își distruge proprietățile
Bicarbonat cu zahar 😃
Penibili!
Bicarbonatul in exces nu dauneaza?
Se ia doar un virf de cuțit de bicarbonat.Altfel poate duce chiar la deces.ATENTIE MARE .
Mănăstirea nicoreni
Bineinteles CA da VBSTE gura fara ea
⁷
Ce energie urâtă aveti cu com voastre de hate
Tu ai energie pozitiva când asculți excroaca aceasta?! Mulți prosti pe acest pământ.....
@@anisoaragrama escroaca? si proasta eram eu nu? te las in lumea ta.o seara frumoasa
@@anisoaragrama oricum, nu mai dobitoaca ca tine! Daca ai invatat sa citesti, invata sa te si exprimi frumos si civilizat, altfel....
@@anisoaragrama informatii de acest gen am ascultat si eu apoi am folosit Bicarbonat de sodiu intravenos si am scapat de cancer.
Vorbeste fiecare, asculti si daca nu are o baza cum este experienta altora ,nu pui in practica
@@ciceroneciccio8762 si ce te lauzi, eu cu oameni de kkt nu stai de vorba, cu cei care pun botul la excroci și hoți și manipulatori fără carte nu discut! Hai sicrmtir, moșule! 🤢 🤢 🤢 🤢 🤢
Nu îmi place de aceasta doamnă prin recomandări determină că oamenii să se urască e un Iohhanis