Govia de la Vadastra

Obiceiul „Govia“ a fost reconstituit la Vădastra în anul 2004 de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt cu ajutorul unor oameni de suflet care credeau și cred încă în istoria locului dar și în zestrea culturală a zonei Vădastra: Dumitru Liceanu și Ionel Cococi, ajutați și sprijiniți de copii și tineri din sat și de părinții acestora. Trebuie subliniat și rolul foarte important pe care l-a avut ceata de lăutari care ne-a sprijinit dezinteresat pe toată durata derulării acestui proiect cultural.
Am filmat și fotografiat acest obicei așa cum s-a întâmplat el atunci, în aprilie 2004.
Govia este unul dintre obiceiurile de primăvară care se mai păstrează încă în sudul județului Olt. După unele informații, obiceiul Goviei este atestat de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Pentru zona Vădastra, acolo unde fetele și femeile ofereau pentru Govie cele mai frumoase obiecte pe care le lucraseră peste iarnă în casă, fie ele ii, ştergare sau scoarţe, această zi era una festivă. Era prima oportunitate din an pentru a-și prezenta public ceea ce lucraseră, știut fiind faptul că fiecare fată sau femeie lucra în casă obiecte cu modele unice pe care nu le arăta nimănui până când nu erau gata. Așa se și explică bogăția de modele de pe iile, boscelele sau scoarțele romanațene. Govia era, deasemenea, și un bun prilej pentru fetele de măritat pentru
a-și prezenta zestrea.
O ceată de băieți numiți „Garanți“ mergea din casă în casă și aduna obiecte cu valoare de reprezentare pentru fata care le dăruia spre răscumpărare: ii, scoarțe, marame, perne, batiste, ștergare sau bijuterii. Cu căruțele împodobite cu salcie și însoțiți de taraful de lăutari, „Garanții“ străbăteau apoi uliţele satului, adunând „odoarele“ ce urmau a se striga la Govie. Într-o poiană, căruțele erau apoi așezate una lângă alta formând o scenă improvizată care era decorată și cu „odoarele“ adunate din sat, un fel de expoziție extraordinară cu cele mai frumoase și valoroase lucrări de artă populară.
Urcaţi pe scena improvizată din căruțe, flăcăii ridicau „odoarele“ în mâini şi strigau: „Al cui e acest odor/ Să vie c-un polişor“. Fetele sau femeile care dăruiseră „odorul“ veneau și îl răscumpărau. Se strângea astfel o sumă de bani cu care erau plătiți lăutarii.

[@mitrosbutrosgalhi]

Lăudabilă încercarea de a păstra obiceiurile autentice. Bine ar fi fost ca și dansurile să fi fost tot autentice , străvechi , nu cântec din repertoriul lui Roșoga.

[@traianpopa5967]

S-au uitat obiceiurile, din păcate ?