Eu când am fost la secretariat să cer o eliberare de diplomă, m-a luat secretara ca un robot automat, solicitându-mi următoarele documente, în exact această ordine: Certificat de naștere, copie după buletin, certificat de căsătorie( haha, haha), certificat de deces. Nu prea am înțeles dacă și-ar fi dorit să fiu moartă sau nu, dar nu am reușit să duc ultimele 2 certificate din motive evidente( Legea nu-mi permite să mă căsătoresc, încă eram (sunt)în viață...), dar măcar mi-a eliberat diploma chiar și așa, fără cele 2 documente. Mulțumesc doamna Gabi
@@Lexseventytwo fspac are notorious pt ca nu sunt de acord ca masteranzii sa lucreze. Nu am fost la master acolo din fericire, doar la licenta (btw si eu am avut probleme cu lucrarea si chiar ma gandeam sa trimit o poveste la janghina cu asta).
De când am avut o schimbare radicală de look( am început nu pic să mă îngrijesc, să mi las păr lung, să mai folosesc un fond de ten, să mă îmbrac mai de doamne ajută) deși sunt gay de când mă știu, oamenii au început să pună la îndoială orientarea mea, deși am fost openly gay since 19 years ago, și acum, doar pentru că nu mai sunt mega extra tomboy, toți din jurul meu zic că sunt straight, tot încearcă să mă combine cu băieți. Deci atâta superficilitate nu am văzut. Am fost acuzată că mint cu orientarea mea doar ca să atrag sau să stârnesc interesul bărbaților, fuckin hell.
Aaaa.... și în legătură cu prima povestire, am o problemă, o opinie de fapt: de ce o fată straight trebuie să facă astfel de studiu doar pentru a ajuta sau doar pentru că s-ar uita lumea mai mult în gura ei... poate asta este convingerea ei dintotdeauna: faptul că avem toți aceleași drepturi indiferent de înclinarea sexuală. Scuze Rux, dar sună ca și cum nu ai lua-o în serios pe fata straight care îndrăznește să facă un studiu de caz legat de comunitatea LGBTQIA+. Sună a rasism pe invers. Știu despre ce vorbesc, am trăit în România în perioada ceaușistă și spre deosebire de majoritatea semenilor mei nu m-am uitat niciodată ciudat la persoane cu altă orientare sexuală. Am venit la 24 de ani în Belgia unde m-am simțit în largul meu, având multe cunoștințe și prieteni gay și lesbi, bi, trans, etc... Dar aici nu mi s-au pus la îndoială opiniile sau buna mea credință că îi privesc la fel ca pe toți oamenii. Am avut gay prieteni buni ca pâinea caldă, colegi gay pe care îmi venea să-i cresc ca pe copiii mei, așa dulcici erau și cunoștințe gay pe care aș fi dorit să nu-i fi întâlnit, geloși și manipulatori și răi. Concluzia: caracterul oamenilor nu ține de culoare, orientare sexuală, gen, vârstă, etc... Ar fi perfect dacă am elimina ETICHETAREA. Știu că sunt idealistă, dar : why not! I'm proud of myself for being that!! ly! keep up the good work 👏!!
Nu știu cum ai înțeles asta. Nu e nimic în neregulă cu o persoană straight să facă o lucrare de licență despre un subiect queer. Este literalmente un stream dedicat comunității queer....
@@reallyrux În acest caz: scuzele mele!! chiar mă bucură sa văd că mentalitatea populației române se schimbă în ultimii ani, in privința multor subiecte considerate "taboo".

cum să primești block de la secretariat 😭
Efectiv
Halucinant
Omg, fix ce-mi trebuie în timpul unei călătorii janghinoase cu CFR😅
Oh my god, prima poveste este despre facultatea mea (o janghina de facultate).
let me guess... uaic?
@Lexseventytwo nu, de fspac e vorba mai mult ca sigur
@@Lexseventytwo fspac are notorious pt ca nu sunt de acord ca masteranzii sa lucreze. Nu am fost la master acolo din fericire, doar la licenta (btw si eu am avut probleme cu lucrarea si chiar ma gandeam sa trimit o poveste la janghina cu asta).
@@Lexseventytwola asta mă gândeam și eu
De când am avut o schimbare radicală de look( am început nu pic să mă îngrijesc, să mi las păr lung, să mai folosesc un fond de ten, să mă îmbrac mai de doamne ajută) deși sunt gay de când mă știu, oamenii au început să pună la îndoială orientarea mea, deși am fost openly gay since 19 years ago, și acum, doar pentru că nu mai sunt mega extra tomboy, toți din jurul meu zic că sunt straight, tot încearcă să mă combine cu băieți. Deci atâta superficilitate nu am văzut. Am fost acuzată că mint cu orientarea mea doar ca să atrag sau să stârnesc interesul bărbaților, fuckin hell.
pofta buna la cafeaua de dupa amiaza ❤
Exact asta faceam
vreau povesti cu janghinele de facultati de la iasi
Ok
fix la timp pentru masa 😍
Pofta mare RUclipse
Born to be gen Z, forced to be a millennial
Solution? Zillennial
@reallyrux mai degrabă mizennial, că sunt o mizerie de om 🤣🤣
Fata aia de la stomatologie a fost ceva..🥰 ador ador bravo girl ești tare 👏🏻😘
Am detestat facultatea, dar am adorat masteratul pentru că mi-a oferit ocazia de a intra în presa culturală.
ce facultate?
Aștept poveștile paranormale
te iubesc
46. Se pune?
respect
@kazakukog respect pentru oamenii în vîrstă alright 😂
@@lgpop3347 așa e, y'all are included here as well 💅🥰
fspac is.. something else
Pls baga ma close friends 🤧🤧🤧🤧
Una din întrebările primite de o prietenă la doctorat a fost: Ai de gând să rămâi însărcinată pe perioada doctoratului? ✌🏻
wtf ce treaba are
SUNT PRIIIIIMUL!
eu sunt cel mai bătrân din chat
30 de secunde, yasss
❤❤❤❤ 22 ×2 😂😂😂😂
57
too late, I know.