Bun venit în cadrul conferinței AUTENTIC Între ÎMI PLACE și TREBUIE 🤗 Dacă crezi că putem îmbunătăți ceva, nu rata ocazia de a ne scrie✍. Dacă îți place ceea ce urmărești, nu ezita să ne lași comentariul tău! Suntem siguri că mesajul va fi cât se poate de AUTENTIC 🌱
Mulțumesc frumos pentru emisiunile dvs minunate pe care le urmăresc cu mult drag. Foarte frumos explicat de Domnul profesor în legătură cu inteligenta artificiala cred că ar fi de ajutor și pentru noi cei mai maturi și pentru noua generație, ar fi multe de spus pe marginea acestui subiect. Poate veti face o emisiune pe tema aceasta. Vă mulțumesc frumos.
Profesionist în comunicare și interrelaționare umană (sub toate aspectele adică social, instituțional, familial...), un om care a întins mâna tuturor celor ce și-au îndreptat privirea spre el prin cuvântul, sfatul și exemplul personal; vorbește cu noi despre noi, despre viață și de fiecare dată face lumină. Cu adevărat un om bun (binele definit de Socrate prin adevăr, frumos și corect). Felicitări domnule profesor Borțun! Și mulțumesc!
Mulțumesc Autentic podcast faceți emisiuni valoroase și actuale folositoare pentru mulți dintre noi. Va urmăresc cu drag de fiecare dată. Sunteți minunați. As propune pe viitor sa faceți emisiune pe marginea subiectului Inteligenta artificială beneficii și consecințe ale acesteia, cât și până unde ne ajuta aceasta. Mulțumesc poate ar fi un subiect bun de discuții. Mulțumesc.
Domnule Profesor Borțun vă mulțumesc din suflet pentru tot ce publicați, sau mai bine spus pentru tot ce însămânțați în sufletele noastre. Dacă nu este ofensiv, pot să afirm că v-am "adoptat" ca bunicul meu spiritual...
Echilibru realizat între îmi PLACE și TREBUIE în contradicție cu psihoterapeuții care văd TREBUIE ca lipsit de magie și imperativ, ca o voință exterioară inhibând copilul sau minorul
Va ascult cu mare interes podcasturile cu dl profesor Borțun, ne transmiteți valori si speranță pentru generația tânără , bine ar fi sa asculte si adolescenții noștri.
Apreciem ca ne-ati scris 🤗. Ne dorim ca aceste Conferinte sa ajunga la cat mai multe persoane, inclusiv tineri, adolescenti. Si cu ajutorul dvs sigur se va intampla acest fapt 🤗Va multumim🙏
Va m ascultat cu drag pina la sfîrsit cu drag Dumnezeu sa îl binecuvinteze mai departe acest OM deosebit Dumnezeu sa îi de a numai cuvinte prețioase ptr orice suflet multe binecuvintari ceresti si la fel ptr AUTENTIC DUMNEZEU CU NOI PINA LA O NOUA AUZIRE ❤❤
A fost o plăcere să îl ascult pe domnul profesor Dumitru Borțun. Cu respect un sfat legat de confortul invitatului ... face-ti o investitie si achiziționati un microfon/lavaliera similar cu cel al gazdei ...doua fotolii nu ar compromite prea mult scena cred eu ...😏
Apreciem mesajul si grija dvs. Microfonul de mana este alegerea domnului profesor. Ii este mai comod asa. Legat de scaune, asa au fost conditiile la Targu-Mureș, de altfel foarte bune 🤗
Ca trebuie e foarte important în viață ,pt noi ,ca oameni sa putem fi independenți pana la plecare....nici o zi fără muncă ,mișcare mulțumesc doamne de nădejde!
Bună seara din Lausanne ! Am urmărit pe RUclips emisiunea d-voastră alături de Pr Borţun Dumitru , emisiune extraordinară ! Ador să-l ascult... Am o rugăminte vă rog, ..îmi puteți transmite vă rog " lista " cărților din top pe care D-l Profesor ne sfătuiește să citim ? Mulțumesc mult Dorina
Apreciem mult ca ne-ati scris, doamna Dorina! Va lasam topul titlurilor recoamndare de dl Bortun: 1. Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, Viață și Sănătate, 2013. 2. Konrad Lorenz, „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, Humanitas, 2017 3. Mario Vargas Llosa, „Civilizația spectacolului” Humanitas, 2017. 4. Gilles Lipovetsky, „Amurgul datoriei”, Babel, 1996. Humanitas, 2017.
Nu fugim 😊sîntem atrași de superficialitate 😢am pierdut gustul efortului 😢omul a fost făcut să facă efort 😊efortul este cheia de a transforma potențialul său in realitate ❤exemplu Brâncuși a avut un potențial care prin multă muncă mult efort a reușit să facă o realitate 😊une œuvre MAGNIFIQUE
Multumim pentru mesaj si interes. Accesati site-ul www(.)bongius(.)ro Dincolo de acest aspect, ce parte a conferintei v-a starnit si mai mult curiozitatea de a explora acel subiect?
După întrebarea adventiștii Domnul prof o luase periculos pe o direcție total greșită (vorbea despre 0,1% dintre tineri banuiesc). Noroc cu domnul Cristi care Lăpuș pe direcția bună. Deci, intr-un final, s-a încheiat cu bine. Ideea este ca trebuie sa fim foarte atenți cum vorbim și ce se poate înțelege. Răspunsurile la întrebări a reprezentat pentru mine totul.
Trebuie făcută o diferențiere în privința „ce trebuie”. E clar că dacă nu respecți regulile impuse de societate, legislația, răspunzi contravențional și penal (Despre asta nu știu dacă mai are sens să se vorbească). De exemplu, nu ești obligat și nu trebuie să preiei tradiția, sa obiceiurile altora, religia și ideologiile care oarecum ți se impun, sau sunt în conștiința personală sau colectivă. Fetele din spate care cântau din plăcere, au fost oarecum șocate 😊))) la auzirea afirmației comuniste că trebuie să facă și ce nu le place 😊)))
D- le Bortun .......o sa va fac cadou un stilou Parker de la tata sa nu va mai vad cu pixul. Dacă l-ati fi cunoscut pe tata,...nu pe ringul de box ,ci printre poezii si cunostiinte istorice si filozofie si ati fi dialogat, ...lui Andrei Pleșu i-ati spus direct :" Cine sunteți dvs.? Nu vedeți ca stau la taclale cu un lord adevărat? Cu dvs. tov. Plesu vorbesc DUPA ce termin......". E "grele " cu fasificarea de azi si de ieri A istoriei TITANILOR!
Bun venit în cadrul conferinței AUTENTIC Între ÎMI PLACE și TREBUIE 🤗 Dacă crezi că putem îmbunătăți ceva, nu rata ocazia de a ne scrie✍. Dacă îți place ceea ce urmărești, nu ezita să ne lași comentariul tău! Suntem siguri că mesajul va fi cât se poate de AUTENTIC 🌱
Mulțumesc frumos pentru emisiunile dvs minunate pe care le urmăresc cu mult drag. Foarte frumos explicat de Domnul profesor în legătură cu inteligenta artificiala cred că ar fi de ajutor și pentru noi cei mai maturi și pentru noua generație, ar fi multe de spus pe marginea acestui subiect. Poate veti face o emisiune pe tema aceasta. Vă mulțumesc frumos.
Profesionist în comunicare și interrelaționare umană (sub toate aspectele adică social, instituțional, familial...), un om care a întins mâna tuturor celor ce și-au îndreptat privirea spre el prin cuvântul, sfatul și exemplul personal; vorbește cu noi despre noi, despre viață și de fiecare dată face lumină. Cu adevărat un om bun (binele definit de Socrate prin adevăr, frumos și corect). Felicitări domnule profesor Borțun! Și mulțumesc!
Apreciem mesajul dvs 🤗
Sa fim realisti in placerile noastre! Minunata contributie pentru noi toti din partea dl- lui profesor!
Apreciem sinceritatea mesajului dvs. Ce raspuns al domnului profesor v-a motivat la sa cercetati mai mult?
Mulțumesc mult că postați aceste conferințe!
Cu tot dragul! Cu ce v-a ajutat cea de fata?
Domnul Sa va Binecuvinteze avem ce sa Invatam Va ascult cu drag
Multumim! Ce idee din conferinta v-a impulsionat sa aflati mai multe pe subiect?
DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE AMIN
Multumim 🤗🙏
Mulțumesc Autentic podcast faceți emisiuni valoroase și actuale folositoare pentru mulți dintre noi. Va urmăresc cu drag de fiecare dată. Sunteți minunați. As propune pe viitor sa faceți emisiune pe marginea subiectului Inteligenta artificială beneficii și consecințe ale acesteia, cât și până unde ne ajuta aceasta. Mulțumesc poate ar fi un subiect bun de discuții. Mulțumesc.
Apreciem ca sunteti cu noi și suntem incantati ca ne faceti propuneri. Le vom lua serios in calcul
Domnule Profesor Borțun vă mulțumesc din suflet pentru tot ce publicați, sau mai bine spus pentru tot ce însămânțați în sufletele noastre. Dacă nu este ofensiv, pot să afirm că v-am "adoptat" ca bunicul meu spiritual...
Ne bucura mult mesajul 🤗 te asteotam cu toata inima la evenimentele noastre
Am ascultat de mai multe ori podcastul, cu pixul în mana am notat o serie de idei.
Nu am cuvinte sa va spun cât va apreciez!!!
Ce frumos! Impartasiti, va rugam, si cu noi o parte dintre aceste idei? 🤗🙏
Mulțumim pentru această transmisie de o valoare prețioasă pentru toate categoriile de vârstă fiecare cu frământările ei!!
Apreciem ca ne-ati scris. Ce v-a raspunsuri v-au deschis noi perspective?
Dl Profesor mulțumesc ,de fiecare data învăț cate ceva și sunt fascinant,e o bucurie. Mulțumesc Autentic ptr abnegație
Apreciem mesajul dvs. Ce idee v-a expusa de dl profesor v-a pus pe ganduri?
Echilibru realizat între îmi PLACE și TREBUIE în contradicție cu psihoterapeuții care văd TREBUIE ca lipsit de magie și imperativ, ca o voință exterioară inhibând copilul sau minorul
Multumesc din suflet! Eu sunt mai pe emoție, dar am înțeles si mi a mers la suflet.
Incurajator mesajul dvs. Ce idee v-a impactat in mod deosebit?
M-am bucurat mult sa fiu prezenta.
😊
Va admir și apreciez pe amândoi.
Domnul sa va binecuvânteze.
Multumim frumos! Ce raspuns al domnului profesor v-a motivat sa va doriti sa aflati mai multe informatii?
Felicitări pentru tot ce faceti prin aceste podcasturi ! Modelati caractere .
Multumim! Ce parte din conferinta v-a atras in mod special?
Va ascult cu mare interes podcasturile cu dl profesor Borțun, ne transmiteți valori si speranță pentru generația tânără , bine ar fi sa asculte si adolescenții noștri.
Apreciem ca ne-ati scris 🤗. Ne dorim ca aceste Conferinte sa ajunga la cat mai multe persoane, inclusiv tineri, adolescenti. Si cu ajutorul dvs sigur se va intampla acest fapt 🤗Va multumim🙏
Va m ascultat cu drag pina la sfîrsit cu drag Dumnezeu sa îl binecuvinteze mai departe acest OM deosebit Dumnezeu sa îi de a numai cuvinte prețioase ptr orice suflet multe binecuvintari ceresti si la fel ptr AUTENTIC DUMNEZEU CU NOI PINA LA O NOUA AUZIRE ❤❤
Apreciem mesajul dvs. Ce raspunsuri v-au determinat sa aprofundati subiectul?
A fost o plăcere să îl ascult pe domnul profesor Dumitru Borțun. Cu respect un sfat legat de confortul invitatului ... face-ti o investitie si achiziționati un microfon/lavaliera similar cu cel al gazdei ...doua fotolii nu ar compromite prea mult scena cred eu ...😏
Apreciem mesajul si grija dvs. Microfonul de mana este alegerea domnului profesor. Ii este mai comod asa. Legat de scaune, asa au fost conditiile la Targu-Mureș, de altfel foarte bune 🤗
Mulumesc ,invat de fiecare data ceva!
Apreciem 🤗. Ce informatie v-a ramas intiparita in minte in mod special?
Ca trebuie e foarte important în viață ,pt noi ,ca oameni sa putem fi independenți pana la plecare....nici o zi fără muncă ,mișcare mulțumesc doamne de nădejde!
Mulțumesc cu recunoștință!
Cu toata inima! Ce noutate ati aflat din aceasta conferinta?
Cea ce trebuie sa retinem este ca moralitatea nu este religie .Moralitatea este un angajament functional.
Multumim pentru comentariu 👍
Cele 10 Porunci au reglat evoluția umana. Stau la baza justiției. Încă mai sunt populații primitive, care nu le respectă
Bună seara din Lausanne !
Am urmărit pe RUclips emisiunea d-voastră alături de Pr Borţun Dumitru , emisiune extraordinară ! Ador să-l ascult...
Am o rugăminte vă rog, ..îmi puteți transmite vă rog " lista " cărților din top pe care D-l Profesor ne sfătuiește să citim ?
Mulțumesc mult
Dorina
Apreciem mult ca ne-ati scris, doamna Dorina! Va lasam topul titlurilor recoamndare de dl Bortun:
1. Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, Viață și Sănătate, 2013.
2. Konrad Lorenz, „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, Humanitas, 2017
3. Mario Vargas Llosa, „Civilizația spectacolului” Humanitas, 2017.
4. Gilles Lipovetsky, „Amurgul datoriei”, Babel, 1996. Humanitas, 2017.
Mulțumesc foarte mult pentru răspunsul d-voastră.
Duminică plăcută
Felicitări!
Multă sănătate, domnului profesor Borțun!
Multumim! Ce informatie oferita de domnul Bortun v-a fost de folos?
Cum aflăm de top 3 cărți care trebuie citite într-o viață, în opinia domnului profesor?
@@dragosichim249 asa cum am promis vom face un podcast cu dumnealui in studio 🤗
Nu fugim 😊sîntem atrași de superficialitate 😢am pierdut gustul efortului 😢omul a fost făcut să facă efort 😊efortul este cheia de a transforma potențialul său in realitate ❤exemplu Brâncuși a avut un potențial care prin multă muncă mult efort a reușit să facă o realitate 😊une œuvre MAGNIFIQUE
Multumim pentru ca v-ati luat timp sa ne scrieti
Bună ziua. Puteți să-mi spuneți de unde se poate procura acel must care l-ați făcut cadou domnului profesor. Vă mulțumesc!
Multumim pentru mesaj si interes. Accesati site-ul www(.)bongius(.)ro
Dincolo de acest aspect, ce parte a conferintei v-a starnit si mai mult curiozitatea de a explora acel subiect?
🙏😇♥️
🤗 👍
După întrebarea adventiștii Domnul prof o luase periculos pe o direcție total greșită (vorbea despre 0,1% dintre tineri banuiesc). Noroc cu domnul Cristi care Lăpuș pe direcția bună. Deci, intr-un final, s-a încheiat cu bine. Ideea este ca trebuie sa fim foarte atenți cum vorbim și ce se poate înțelege.
Răspunsurile la întrebări a reprezentat pentru mine totul.
Multumim ca ne-ati scris. Costi apreciaza mesajul dvs.
Trebuie făcută o diferențiere în privința „ce trebuie”. E clar că dacă nu respecți regulile impuse de societate, legislația, răspunzi contravențional și penal (Despre asta nu știu dacă mai are sens să se vorbească). De exemplu, nu ești obligat și nu trebuie să preiei tradiția, sa obiceiurile altora, religia și ideologiile care oarecum ți se impun, sau sunt în conștiința personală sau colectivă.
Fetele din spate care cântau din plăcere, au fost oarecum șocate 😊))) la auzirea afirmației comuniste că trebuie să facă și ce nu le place 😊)))
Multumim ca v-ati luat timp sa ne scrieti
@@AUTENTICpodcast Cu placere ! :)
Mi s-a părut interesant că și d-l Borțun are dificultăți cu conjugarea verbului a trebui. Și...n-ar trebui...nu? 😊
Se mai intampla ☺️
Din prisosul inimii lui vorbește...omul
dar nu exista riscul sa neglijam inima daca raminem pe ratiune ?
Sentimentele nu se supun ratiunii? :)
1:47:25
De ce ati simtit nevoia sa notati acel timp?
🫂🌿🍁🙂🤝🫡
👍 Ce informatie noua ati aflat din Conferinta?
D- le Bortun .......o sa va fac cadou un stilou Parker de la tata sa nu va mai vad cu pixul. Dacă l-ati fi cunoscut pe tata,...nu pe ringul de box ,ci printre poezii si cunostiinte istorice si filozofie si ati fi dialogat, ...lui Andrei Pleșu i-ati spus direct :" Cine sunteți dvs.? Nu vedeți ca stau la taclale cu un lord adevărat? Cu dvs. tov. Plesu vorbesc DUPA ce termin......". E "grele " cu fasificarea de azi si de ieri A istoriei TITANILOR!
Multumim pentru intentie. Apreciem deschiderea dvs. Ce invatatura credeti ca ar trebui sa retinem din aceasta conferinta?