𝗕𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝗮 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗺𝗻 𝗦𝗶𝗻ă𝘂ț𝗶 - Mihăileni ( 1803 )

𝗕𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝗮 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗺𝗻 "𝗣𝗼𝗴𝗼𝗿â𝗿𝗲𝗮 𝗦𝗳â𝗻𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶_𝗗𝘂𝗵 " 𝗦𝗶𝗻ă𝘂ț𝗶 𝗠𝗶𝗵ă𝗶𝗹𝗲𝗻𝗶 𝟭𝟴𝟬𝟯 ✝️⛪"𝗕𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝘂ţ𝗮 𝗲𝗿𝗮 𝗰â𝘁 𝗽𝗲 𝗰𝗲 𝘀ă 𝗳𝗶𝗲 𝗺𝗶𝘀𝘁𝘂𝗶𝘁ă 𝗱𝗲 𝗳𝗹ă𝗰ă𝗿𝗶, 𝗰𝘂 𝗽𝘂ţ𝗶𝗻 î𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗰𝗲𝗹 𝗱𝗲-𝗮𝗹 𝗗𝗼𝗶𝗹𝗲𝗮 𝗥ă𝘇𝗯𝗼𝗶 𝗠𝗼𝗻𝗱𝗶𝗮𝗹, 𝗰â𝗻𝗱 𝗷𝘂𝗺ă𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗦𝗶𝗻ă𝘂ţ𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗝𝗼𝘀 𝗮𝘂 𝗮𝗿𝘀. 𝗗𝗮𝗿, 𝗰𝗮 𝗼 𝗺𝗶𝗻𝘂𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗗𝘂𝗺𝗻𝗲𝘇𝗲𝘂, 𝗽â𝗿𝗷𝗼𝗹𝘂𝗹 𝘀-𝗮 𝗼𝗽𝗿𝗶𝘁 î𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗯𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰ă". ✍️ Călătoria de azi se opreşte tot într-o pătrățică a judeţul Botoşani doar că de această dată ne aflăm în apropierea Siretului, în locuri care odinioară constituiau zona de trecere către teritoriul românesc ocupat de austro-ungari în 𝟭𝟳𝟳𝟱. Destinaţia este Sinăuţii de Jos, un sat cu o istorie zbuciumată, aflat la graniţa cu Ucraina, în care se păstrează o foarte valoroasă #bisericuţă de lemn. Bisericuţa era cât pe ce să fie mistuită de flăcări, cu puţin înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, când jumătate din Sinăuţii de Jos au ars. Dar, ca o minune de la Dumnezeu, pârjolul s-a oprit înainte de biserică".
Stilul arhitectural
✝️ Lăcaşul din Sinăuţii de Jos este construit din bârne de stejar, aşezate pe talpă de stejar şi pe o temelie de piatră de râu. La exterior, biserica este blănită cu scândură de brad, iar acoperişul este de tablă.
Bârnele sunt acoperite cu scândură şi la interior, procedeu frecvent întâlnit în rândul construcţiilor de lemn în secolul al XIX-lea. Catapeteasma, cea mai de preţ piesă din inventarul bisericuţei, prezintă o pictură extrem de valoroasă, însă aflată, din păcate, într-o destul de avansată stare de degradare. Foarte frumos lucrate sunt, de asemenea, şi uşile împărăteşti. „Catapeteasma nu a fost niciodată restaurată. Icoana hramului se prezintă cel mai bine. Ne-am dori mult să putem salva catapeteasma, însă posibilităţile parohiei sunt extrem de mici“, spune, cu regret, pr. 𝗜𝘂𝗹𝗶𝗮𝗻 𝗜𝘃𝗮𝗻𝗶𝗰𝗶𝘂𝗰.
„Cu dragoste faţă de ce-i vechi“, după cum el singur mărturiseşte, de aproximativ 17 ani încoace părintele 𝗜𝘃𝗮𝗻𝗶𝗰𝗶𝘂𝗰 s-a îngrijit cum a putut mai bine de bisericuţa satului. Astfel că azi lăcaşul e bine îngrijit şi întreţinut şi are şanse să ţină piept timpului.
În patrimoniul bisericii se mai află astăzi un epitaf şi un tetrapod de la 𝟭𝟴𝟱𝟵. “Într-un inventar de la 𝟭𝟴𝟮𝟰 se consemna că în bisericuţă existau patru icoane vechi, pe lemn, foarte valoroase. Acestora li s-a pierdut însă urma de-a lungul timpului. De asemenea, ar mai fi existat sfinte vase argintate, cu inscripţia donatorilor din familia #Buchental, a moşierilor de la Rogojeşti, satul vecin“, a precizat parohul de la Sinăuţii de Jos. ✍️ ziarullumina.ro/societate/rep...
#Wikipedia 📍 Localitatea Sinăuții de Sus a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. În ianuarie 𝟭𝟳𝟳𝟱, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (𝟭𝟳𝟲𝟴-𝟭𝟳𝟳𝟰), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 𝟭𝟳𝟳𝟱, localitatea Sinăuții de Sus a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Siret (în germană Sereth).
După Unirea Bucovinei cu România la 𝟮𝟴 noiembrie 𝟭𝟵𝟭𝟴, satul Sinăuții de Sus a făcut parte din componența României, în Plasa Siretului a județului Rădăuți. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români.
Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (𝟭𝟵𝟯𝟵), Bucovina de Nord a fost anexată de către URSS la 𝟮𝟴 iunie 𝟭𝟵𝟰𝟬. Bucovina de Nord a reintrat în componența României în perioada 𝟭𝟵𝟰𝟭-𝟭𝟵𝟰𝟰, fiind reocupată de către URSS în anul 𝟭𝟵𝟰𝟰 și integrată în componența RSS Ucrainene.
✍️ Începând din anul 𝟭𝟵𝟵𝟭, satul #Sinăuții de Sus face parte din raionul Adâncata al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei. La recensământul din 𝟭𝟵𝟴𝟵, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 𝟰𝟮𝟮 reprezentând 𝟵𝟳,𝟲𝟵% din populația localității. În prezent, satul are 𝟰𝟳𝟵 locuitori, preponderent români.