@mushiuletgigi5705 lins e puțin spus nu îmi vine să cred în ce hal s a ajuns in ,,lupta pentru ciolan " ,strigător in ce hal de degradare umană s a ajuns.
Iohanis are destule case unde sa stea,nu merita nimic din partea poporului român,el nu a făcut în doua mandate nimic bun,a fost cățelul de la Bruxelles.
Asta se întâmplă pt că nu mai avem jurnaliști de investigații,și avem doar televiziuni ale partidelor politice PSD PNL usr,plătite de noi săracii acestei așa zise țări, dacă erați jurnaliști adevărați și pt Ro,nu dispărea o țară cu totul, românii s-au trezit sper că vor vota pe oricine doar să scăpăm de toți cei sub conducerea cărora Ro a fost vândută, și au pus gaj resursele,ca să-l citez pe regretatul prigoană,rușine tuturor complicilor inclusiv televiziunilor care au pus umărul la distrugerea Ro,și mulțumim doar unei singure jurnaliste care are curaj să mai spună adevărul Anca Alexandrescu,singura care are respectul românilor
Anca Alexandrescu, fosta slujitoare a lui Dragnea. De unde și până unde ar merita ea vreun respect din partea populației și de când ar fi ea un jurnalist integru????
@@mihaelabotan5918 pe lângă lingăi de la A3 care propagă numai minciuni și primesc milioane de Euro din banii românilor Anca este mult peste lătrai sistemului, s-au ești și tu printre ei,noi nu uităm cum au mințit la pandemie ,slugă aia de Sabrina care mintea în spitale că oamenii nevaccinați mor, mascată că dracu prin saloanele vaccinărilor,cine sa mai creadă niște slugi manipulatoare,trompetele disperate acu că nu mai pot manipula și fac putinisti pe toată lumea,tot timpul se bat și se războiesc cu Putin,de 3 ani la latrine Putin are cancer, nu-și poate ridica mâinile ,picioarele,de parca pe noi ne interesează Putin, rușine tuturor paraziților din cauza căruia Ro a ajuns colonia UE și SUA
@@cristian27070 nu mai latră tu,eu nu sunt câine,matracuca veniți de treabă, văd că dispar comentariile , deranjează adevărul șacalilor, românii vor vota sos,și Simion și vor da cu voi sclavetilir de pământ
Ca să scăpăm de Ei: la parlamentare votați masiv SOS al Dianei Șoșoacă ! Iar la prezidențiale mai desenați un chenar și înăuntrul lui scrieți DIANA ȘOȘOACĂ ! Îi PUTEM ÎNVINGE! VOTAȚI ! Răspândiți !!!
Parlament de oportuniști retardați. Problema ,,stringentă'' a României, viitoarea locuință (nemeritată ) a lui Johannes. Johannes merită tot atâta atenție și respect din partea românilor pe cât a respectat el poporul român în cei zece ani de președenție. O garsonieră confort lll, ar fi echitabil, pentru ,,merite'' deosebite.
Dar până acum unde a ți fost ? De ce nu a ți făcut investigații ,?Ce și cine v a împiedicat ?
L-au lins pe Johannis toti
@mushiuletgigi5705 lins e puțin spus nu îmi vine să cred în ce hal s a ajuns in ,,lupta pentru ciolan " ,strigător in ce hal de degradare umană s a ajuns.
Iohanis are destule case unde sa stea,nu merita nimic din partea poporului român,el nu a făcut în doua mandate nimic bun,a fost cățelul de la Bruxelles.
RUSINE ,RUSINE ,RUSINE ,,PENTRU DOMNUL IOHANIS PRESEDINTE AL ROMANIEI SA FIE MULTUMIT CU O CASA ,TOTUL ESTE ,,,DESARTACÎUNE ,,,,AMIN,,,
Investigați poporul român dacă Iohannis merită vila la cite a făcut pentru România.?
Ar trebui să ise ia și cele șapte case care au fost luate cu bani iliciți 😛😛😛
Asta se întâmplă pt că nu mai avem jurnaliști de investigații,și avem doar televiziuni ale partidelor politice PSD PNL usr,plătite de noi săracii acestei așa zise țări, dacă erați jurnaliști adevărați și pt Ro,nu dispărea o țară cu totul, românii s-au trezit sper că vor vota pe oricine doar să scăpăm de toți cei sub conducerea cărora Ro a fost vândută, și au pus gaj resursele,ca să-l citez pe regretatul prigoană,rușine tuturor complicilor inclusiv televiziunilor care au pus umărul la distrugerea Ro,și mulțumim doar unei singure jurnaliste care are curaj să mai spună adevărul Anca Alexandrescu,singura care are respectul românilor
Exact
Anca Alexandrescu, fosta slujitoare a lui Dragnea. De unde și până unde ar merita ea vreun respect din partea populației și de când ar fi ea un jurnalist integru????
@@mihaelabotan5918 Doamna Anca Alexandrescu a lucrat la Guvernul Romaniei si nu mai latra ...
@@mihaelabotan5918 pe lângă lingăi de la A3 care propagă numai minciuni și primesc milioane de Euro din banii românilor Anca este mult peste lătrai sistemului, s-au ești și tu printre ei,noi nu uităm cum au mințit la pandemie ,slugă aia de Sabrina care mintea în spitale că oamenii nevaccinați mor, mascată că dracu prin saloanele vaccinărilor,cine sa mai creadă niște slugi manipulatoare,trompetele disperate acu că nu mai pot manipula și fac putinisti pe toată lumea,tot timpul se bat și se războiesc cu Putin,de 3 ani la latrine Putin are cancer, nu-și poate ridica mâinile ,picioarele,de parca pe noi ne interesează Putin, rușine tuturor paraziților din cauza căruia Ro a ajuns colonia UE și SUA
@@cristian27070 nu mai latră tu,eu nu sunt câine,matracuca veniți de treabă, văd că dispar comentariile , deranjează adevărul șacalilor, românii vor vota sos,și Simion și vor da cu voi sclavetilir de pământ
Ca să scăpăm de Ei: la parlamentare votați masiv SOS al Dianei Șoșoacă !
Iar la prezidențiale mai desenați un chenar și înăuntrul lui scrieți DIANA ȘOȘOACĂ !
Îi PUTEM ÎNVINGE!
VOTAȚI !
Răspândiți !!!
Este ilegal și se anulează votul
Sictir cu balena rusească !
Ți-ai greșit numele bro
Nu nimic . Poate sta în alta .
La câte a făcut pentru România merită o rulotă 😮
Nu e prea scumpa ruloata.
Ar putea ???? Are unde locui ! Acolo merită făcut ceva unde să poată și omul simplu ajunge ( ceia ce nu cred !)
Parlament de oportuniști retardați. Problema ,,stringentă'' a României, viitoarea locuință (nemeritată ) a lui Johannes. Johannes merită tot atâta atenție și respect din partea românilor pe cât a respectat el poporul român în cei zece ani de președenție.
O garsonieră confort lll, ar fi echitabil, pentru ,,merite'' deosebite.
Ar fi foarte bine si corect!
Oare ?!
Si pana acum ...toate partidele ce au făcut?....
Fiecare ține cu dinții de ciolan.😂😂