INVESTIGAȚIE RECORDER. Corupție în numele Domnului 2: Șpagă pentru parohie

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 27 ноя 2023
  • După ce săptămâna trecută v-am prezentat cum funcționează cârdășia dintre politic și Biserică pentru fraudarea banilor publici, publicând înregistrări cu camera ascunsă, acum vă arătăm cum se tranzacționează parohiile ortodoxe pe șpăgi de zeci de mii de euro care ajung la cel mai înalt nivel.
    Cel care a adunat dovezi video despre aceste practici este tot de preotul Petrică Leașcu, care a profitat de conjunctura profesională în care s-a aflat și a decis să filmeze cu o cameră ascunsă ce se întâmplă când încerci să obții o parohie mai bună.
    Leașcu este preot în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului din anul 2003. În 2010, după ce i s-a deschis un dosar penal, acesta și-a depus demisia din funcția de preot paroh, rămânând preot nesalarizat sub ascultarea Înaltpreasfințitului Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Anul acesta, după ce a intrat în greva foamei în semn de protest pentru o condamnare în justiție pe care o considera nedreaptă, Petrică Leașcu a fost trimis de Înaltpreasfințitul Ioachim să slujească la o biserică de lângă Onești, dar tot fără să fie salarizat. Din această postură, preotul Leașcu s-a prezentat la superiorul său direct, protopopul Ioan Bârgăoanu, solicitându-i un post salarizat.
    Inițial, protopopul i-a spus că nu există locuri libere și că oricum preferă să promoveze preoții tineri. Însă totul s-a schimbat după pronunțarea unor cuvinte magice, care l-au purtat pe preotul Leașcu pe întreg circuitul șpăgii, ajungând până în biroul Înaltpreasfințitului Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului. ÎPS Ioachim este și membru al Sfântului Sinod, cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române și cea care dă direcția de urmat pentru întreg clerul ortodox.
    ----------------------
    Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public.
    Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Găsești toate variantele de susținere aici: bit.ly/3QRzRkA
    Vă recomandăm să vă abonați și la:
    Canalul Știrile Zilei de la Recorder:
    / @stirile_zilei_recorder
    Neesletter-ul nostru săptămânal: recorder.ro/newsletter/

Комментарии • 4,1 тыс.

  • @RecorderRomania
    @RecorderRomania  5 месяцев назад +363

    🔴 Dacă vrei să susții Recorder, găsești toate variantele de donație aici: bit.ly/3QRzRkA
    🔴 Dacă ai o firmă și în anul 2022 nu ai redirecționat 20% din impozitul ei pe venit/ profit către Asociația Recorder Community sau către un alt ONG, încă o mai poți face până pe 25 decembrie 2023. Procedura e foarte simplă și nu implică niciun cost. Găsești toate detaliile aici: bit.ly/40oSkv7
    🔴Mai nou avem și canal de Whatsapp, unde vă puteți abona pentru a primi notificări de fiecare dată când Recorder publică materiale importante: whatsapp.com/channel/0029VaD4URz29758kD4a6N0S
    🔴Dacă încă nu ai completat sondajul pe care l-am pregătit pentru publicul Recorder, acum este momentul să o faci. Întrebările la care vei răspunde ne vor ajuta să înțelegem mai bine cum și unde ar trebui să ne distribuim conținutul ca să ajungă mai ușor la tine, ce așteptări ai de la noi și ce putem îmbunătăți în munca noastră. Aici: bit.ly/46sZpfo

    • @samirtiricercel2390
      @samirtiricercel2390 5 месяцев назад +24

      Nu mi se pare corect titlul corupție în numele Domnului nu este corect și nu-i frumos din partea celui ce a scris acest titlu își va lua pedeapsa numaidecât

    • @chosingthelight9283
      @chosingthelight9283 5 месяцев назад +2

      Parintele athonit Teologos de la Muntele Athos rapsunde unui comentariu legat de neregulile din biserica si de clipul Marele Alb, postat de Recorder:
      ,Biserica nu este o afacere si nu se poate intretine din ceea ce face.
      Incearca sa deschizi si tu ceva de profil si vezi daca vei reusi sa te intretii.
      Dincolo de asta, rolul bisericii este esential in vindecarea oamenilor de bolile existențiale-adica de pacate.
      Bolile de nervi care sunt pandemice in societatile departe de Dumnezeu sunt vindecate in ortodocsie-desigur cine dorește sa urmeze acest comporatament.
      In documentarul tendențios si cu destule date gresite de la grupul Recorder, platit din afara granițelor tarii se vorbeste despre niste cazuri izolate care au fost si sanctionate de catre biserica.
      Aceste cazuri nu incrimineaza nici biserica nici pe Patriarh. Sa avem grija sa nu extrapolam comportamanetul unor persoane izolate alese tendentios, la toti pentru ca atunci as putea sa spun si eu ca romanii sunt criminali si autisti pentru ca- bineinteles in poporul nostru exista si criminali si autisti."

    • @nicurede5685
      @nicurede5685 5 месяцев назад +8

      Sustin! Donez in continuare!

    • @ema4990
      @ema4990 5 месяцев назад +33

      E f corect titlul. Care sunt argumentele tale ca nu e asa? Si despre ce pedeapsa e vorba?

    • @Nico-G65
      @Nico-G65 5 месяцев назад

      ​@@samirtiricercel2390dar cei care iau bani necuveniti pt ca pot nu-l mai pedepseste domnul? Rusine sa va fie....inalti preoti cu barba alba si mincinosi pana la cer! Rusine!!!!

  • @cosminandrei7760
    @cosminandrei7760 5 месяцев назад +794

    - Eu nu ma bag, nu vreau probleme cu DNA.
    3 minute mai tarziu: 5k euro te costa 😂😂😂

    • @valy9vv
      @valy9vv 5 месяцев назад +8

      😂😂😂

    • @florinsava2650
      @florinsava2650 5 месяцев назад +21

      Am murit! 🤣🤣🤣🤣🤣🤣

    • @TheTerke
      @TheTerke 5 месяцев назад +14

      da, cam asa. si dna traieste din bani publici, nu?

    • @sebastianstoica578
      @sebastianstoica578 5 месяцев назад +55

      Chiar ma gandeam ce preot cinstit e ala. Apoi cateva minute mai tarziu zici ca s-a activat un intrerupator.

    • @iandreiggg7846
      @iandreiggg7846 5 месяцев назад +1

      am murit😂😂

  • @claudiupaun4282
    @claudiupaun4282 5 месяцев назад +514

    Angajati-l pe domnul Leascu la Recorder ca se descurca bine :)))

    • @Nico-G65
      @Nico-G65 5 месяцев назад +6

      Daaaa!

    • @cvncvncvnf
      @cvncvncvnf 5 месяцев назад +40

      deja il stie toata romania, greu sa mai faca pe undeva investigatii sub acoperire

    • @razergamyng3061
      @razergamyng3061 5 месяцев назад +2

      are si el 2,000 acolo pe dreapta :))

    • @Nico-G65
      @Nico-G65 5 месяцев назад

      ​@@cvncvncvnfRomania....se scrie cu litera mare....scuze!

    • @rubendamian8636
      @rubendamian8636 5 месяцев назад +2

      @@cvncvncvnfdar nici preot nu cred ca l mai vedem 😂

  • @Matei.cornell
    @Matei.cornell 5 месяцев назад +37

    Gata cu cariera de preot! Nu o să se întâmple absolut nimic, in 3 luni nu mai știe nimeni nimic, exact cu s-a întâmplat și în cazul Marele Alb și multe alte situații! Felicitări părintelui Leascu pt curaj și Recorder pt informații! Spor in toate!

    • @mahalagiul
      @mahalagiul 3 месяца назад

      Pai nu sunt enoriasii handicapati si spalati pe creieri si nu ii intereseaza de toata mafia asta ce se intampla in bisericile romanesti?!?!? Ma barbosii nu sunt prosti, prosti sunt aia care dau bani

  • @MrAdrianoN
    @MrAdrianoN 5 месяцев назад +121

    „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceți peșteră de tâlhari” (Matei 21, 13)

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

    • @Cymanytb
      @Cymanytb 2 месяца назад

      🤣🤣🤣 respect!

    • @user-cr6ry8xq9z
      @user-cr6ry8xq9z 19 дней назад

      Mai sunt si verse in biblie despre bani pe alea dece nu le citești ? Șmechere. Biserica ce mănâncă ? Pomana care nu o dai ?

    • @Cymanytb
      @Cymanytb 19 дней назад

      @@user-cr6ry8xq9z primește 540 de milioane de euro, banii noștri, șmechere. Știi cât primesc tratamentele ptr cancer? 800 de mii.

    • @3ascdo743
      @3ascdo743 7 дней назад +1

      Ai auzit de căminul de bătrâni pe care acest Om îl susține din donații?

  • @GogaieBombardier
    @GogaieBombardier 5 месяцев назад +1458

    Când a zis protopopul că-i e frică de DNA și nu face el d-astea am zis “Uite mă, unu’ fricos și cuminte!”.
    Când s-a pus jos să-l sune pe înalt mi s-a făcut puțin frică, când a terminat conversația și l-a trimis pe ăsta la înalt și și-a și trecut pe numele lui 20% din sumă m-a luat prin surprindere.
    După când a zis că îl și știe de la televizor cu protestul împotriva corupției din cadrul bisericii am zis că e total imbecil, din moment ce știa și tot s-a băgat. :)))

    • @savedem1076
      @savedem1076 5 месяцев назад +87

      si eu gandeam identic ( la ultima ta afirmatie ) , dar singura explicatie am gasit-o ca el si-a adus aminte de leascu pe parcursul discutiei ,dupa ce s-a scapat cu spaga :)))

    • @Libertatea673
      @Libertatea673 5 месяцев назад

      ​@@savedem1076Sau pur și simplu gândul la 5000 de euro rapid, l.a făcut să își asume orice. Nu au scrupule și nici frica ăștia, nu ai sa vezi procurori că zgandara cuibul asta decât poate la a doua venire.

    • @fwdflashwebdesign
      @fwdflashwebdesign 5 месяцев назад +81

      @@alinpopovici1654 Te doare mintea, daca in biserica e asa, imaginativa in celelate institutii...

    • @adriangordan
      @adriangordan 5 месяцев назад +65

      Prototopul chiar a crezut ca Preotul a schimbat macazul de la greva foamei la sarit in cercul lor. De ce crezi ca nu a luat prea inaltul fericit banii? :)) sunt unsi cu toate alifiile. Lasa probele incriminatorii pana la final cand sunt 100% siguri ca nu sunt probleme.

    • @andybelll
      @andybelll 5 месяцев назад

      @@savedem1076 alta explicatie, ma gandeam, ar fi naivitatea si lipsa de cunoastere. Am ramas surprinsa dupa seria asta de reportaje, unii chiar nu realizeaza ca ajutorul acordat e defapt ilegal. Se folosesc donatii inspre obtinerea puterii sau supunerii, trafic de influenta si schimb de servicii...

  • @alinmina5855
    @alinmina5855 5 месяцев назад +2556

    Daca mai aveți încă o investigație despre biserică,și o publicați, le-ați distrus Crăciunul 😅

    • @SantinelX
      @SantinelX 5 месяцев назад +171

      sper sa vina si partea a -III-a direct sub brad, ca cadou ...

    • @mihaimanole7334
      @mihaimanole7334 5 месяцев назад +152

      Ii doare la basca pe ei, cainii latra ursul merge .

    • @victorcozlean130
      @victorcozlean130 5 месяцев назад

      Se meargă cu camera ascunsă să vadă cum cer banii pentru a sfinți un mormânt sau a îngropa un mort,sunt patetici o instituție obosită și perfidă.

    • @marymicu4874
      @marymicu4874 5 месяцев назад +71

      ​@@SantinelXDacă ne amintim de Marele alb, atunci asta chiar e episodul 3 pe tema😂

    • @dianaudrea
      @dianaudrea 5 месяцев назад +53

      Sa fie 3 părți :)) sfânta treime

  • @AndaraiGirl
    @AndaraiGirl 5 месяцев назад +8

    Asa e peste tot, în orice domeniu!! Corupția e peste tot, în sănătate, in administratia publica, în învățământ!! Unii parca ar MANCA BANI, nu ii mai satura Dumnezeu de bani!!

  • @soringeorgevaida2231
    @soringeorgevaida2231 5 месяцев назад +4

    Trafic de influențează, mită, coruptie si o lipsa totala de compasiune fata de raul care il provoaca! - asta e descrierea multor prea fericiti din biserică. Bravo Domnule Leascu, bravo Recorder!

  • @timif
    @timif 5 месяцев назад +423

    Să vedeți inspectoratele școlare cat de pline de corupție sunt... Ce e trist e ca ajung copiii de rând să sufere cel mai mult.

    • @MrCosmin94
      @MrCosmin94 5 месяцев назад +4

      Ai gresit clipul. Asta este despre altceva

    • @umbroo29
      @umbroo29 5 месяцев назад +26

      @@MrCosmin94 Este despre coruptie, sau..?

    • @timif
      @timif 5 месяцев назад +21

      @@MrCosmin94dacă în BOR este așa corupție, oare ce e în alte locuri?

    • @snkalex9312
      @snkalex9312 5 месяцев назад +12

      @@MrCosmin94 nu e vorba de mafie? au toate criteriile unei mafie. Au oameni cu rank diferit, capuri de sectoare si judete sunt mai bine organizati ca Al Capone sau Pablo si nu doar BOR

    • @MrCosmin94
      @MrCosmin94 5 месяцев назад

      @@snkalex9312 mafia asta conduce si distruge romania. De la prim ministru si președinte. Pana la ultimul angajat din sectorul public. + Mafia din biserici ca si ei papa banii noștri degeaba.

  • @Gabriel96.
    @Gabriel96. 5 месяцев назад +626

    ,,Ard îngerii în spitale,
    Dracii dansează în catedrale.”
    Felicitări, RECORDER!👏🏻

    • @1.JanTurita
      @1.JanTurita 5 месяцев назад +1

      Ce trist sună! 😢

    • @vintilaalexandru610
      @vintilaalexandru610 5 месяцев назад +28

      Daca nu ma insel e BUG Mafia

    • @stefancernat5858
      @stefancernat5858 5 месяцев назад +11

      "Viata se da pe datorie
      Apar bariere intre bogati si saracie"

    • @fflorinbaciu
      @fflorinbaciu 5 месяцев назад

      @@stefancernat5858
      Minciuna e banalitate
      Lăcomia-i calitate
      Moartea se jelește-n tabloide
      Lupii nu mai ies în haite, se adună în PARTIDE

    • @alinmogosi6905
      @alinmogosi6905 5 месяцев назад +2

      Si ierarhul votat este in Dubai, mare președinte:))!

  • @user-ox3ne9pu8d
    @user-ox3ne9pu8d 5 месяцев назад +3

    Am rămas fără cuvinte,pe lângă faptul că faceți o treabă extrordină,Recorder,Părintele Leascu,un om extraordinar,Asta este țara în care trăim,Corupție la cel mai înalt nivel,Credința o ai în suflet nu în bisericii,defapt biserica este un lucru sfânt,dar nu sfinții o slujesc,păcat mare păcat!

  • @narcis7372
    @narcis7372 5 месяцев назад +25

    Restul presei tace mâlc pe aceste subiecte! Felicitări inca odată Recorder! Mulțumim că aduceți la lumină aceste subiecte pe care nu are nimeni curajul să ni le prezinte. Ne înclinăm in fața voastră 👏

    • @suspendedtwice4sayingrasis261
      @suspendedtwice4sayingrasis261 5 месяцев назад

      Mai inainte a aparut o stire la Pro TV cu ancheta Arhiepiscopului de Tomis lansata de DNA ca urmare a reportajelor Recorder. Au dat inclusiv secvente din reportajele lor la televizor.

    • @manumanu-er8yy
      @manumanu-er8yy 5 месяцев назад

      🤣"ancheta" e o gluma pt cei analfabeti juridic! la cat sunt de banditi popii merita anchete serioase! la fel si cu teodosie.. dosarul dna se va termina 100% cu "fapta nu exista", ala nu e dosar, sunt niste lozinci scr5ise pe hartie! astea nu sunt anchete, sunt niste desene animate la care exulta copii de 18-20 de ani!! in Romania nu mai exista presa de investigatie de mult..

    • @user-yx3vg3lr8g
      @user-yx3vg3lr8g 5 месяцев назад

      Tot degeaba

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      ..Tace mâlc pentru ca este o facatură scârboasă.. /se stie ca Lascu a fost racolat de homosexuali cand a furat banii bisericii si a plecat in strainatate iar copii au fost crescut de preoti cu banii de la noi ? Iar Recorder este fintat de Homosexuali ?

  • @mariuss6467
    @mariuss6467 5 месяцев назад +627

    Ca fost student la teologie, ancheta nu e o surpriza pentru mine. Aceste detalii se stiu de toti cei din sistem. Dar tac pentru ca au un post asigurat pana la batranete, salariu bun si respect de la prostime. Si se multumesc cu asta.
    In plus, un alt detaliu despre cum se acorda parohiile este acela ca fii de protopopi, fii de preoti sau ai altor consilieri sar peste legile bisericesti si ajung preoti pe la parohii mari de oras, pe motivul "binecuvantare de la ierarh". Ciudat este ca aceasta binecuvantare a ierarhului nu se da oricui, la neica nimeni, ci doar acelor care au "tentacule" in sistem.

    • @dexterfever
      @dexterfever 5 месяцев назад +50

      Mi- a spus un student la teologie în tren acum vreo 15 ani același lucru!

    • @Libertatea673
      @Libertatea673 5 месяцев назад +46

      Pai tăticii au cotizat și 30 de ani, chiar pe fii lor sa nu ii hirotonească?

    • @adriangordan
      @adriangordan 5 месяцев назад +24

      pai sa fie siguri ca nu dau afara informatie in public, isi aleg progeniturile sa le continue marsaveria.

    • @serpex77
      @serpex77 5 месяцев назад +18

      Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona!

    • @levitchimarian1260
      @levitchimarian1260 5 месяцев назад +22

      ,,respect de la prostime,, Amin!

  • @PronemobEstate
    @PronemobEstate 5 месяцев назад +195

    La 20 de ani am ajuns sa prefer reportajele recorder în loc de un film! Felicitări 🎉🎉 sunteți top!!!!

    • @arborriaeedera1043
      @arborriaeedera1043 5 месяцев назад +5

      Asta înseamnă ca iti pasă și iti dorești o schimbare în bine în România noastră

    • @ofensatul
      @ofensatul 5 месяцев назад +1

      @@arborriaeedera1043 prostii , schimbarea nu vine uitandu-te pe youtube.

    • @florinpasca2000
      @florinpasca2000 5 месяцев назад +3

      Bravo, tinere! Să ştii că eşti pe cale de dispariție! Rămâi lângă Dumnezeu şi nu vei fi dat de ruşine!

    • @QAZ291
      @QAZ291 5 месяцев назад

      @@arborriaeedera1043 😂😂😂😂😂😂😂 Canta la alta masa cu replicile astea usr-iste

    • @arborriaeedera1043
      @arborriaeedera1043 5 месяцев назад

      @@QAZ291 cântă tu pe sub masă🤣🤣Ieri Ciolacu a spus la fel despre schimbarea in bine a României.Poate o fi și el userist🤣🤣

  • @cipkzu5162
    @cipkzu5162 5 месяцев назад +3

    Halal credință ce poarta ăștia, mai donați... Bravo RECORDER, Bravo părintelui ce a avut curaj sa spună lucrurile sa știe și lumea cine sunt mânjiți în haine sfinte! Rușine!

  • @RedBacillus
    @RedBacillus 5 месяцев назад +5

    Felicitari domnului Leascu pentru curaj! Multumim Recorder pentru investigatia exceptionala!

  • @mirceabyd
    @mirceabyd 5 месяцев назад +1637

    Domnul Leaşcu din nou? Foarte tare! Multumim Recorder!

    • @clipadenis2983
      @clipadenis2983 5 месяцев назад +10

      subscriu

    • @geoms6263
      @geoms6263 5 месяцев назад +38

      Pare telenovela nu jurnalism serios. Coruptia adevarata se afla in alta parte nu gainaria d"astea.

    • @gabrielamari-fh6qj
      @gabrielamari-fh6qj 5 месяцев назад +88

      @@geoms6263 cum adica telenovela? E penala toata situatia asta!

    • @lucianstan2642
      @lucianstan2642 5 месяцев назад

      ​@@geoms6263tu ești din breaslă, bănuiesc!

    • @antzacalie1434
      @antzacalie1434 5 месяцев назад

      @@geoms6263 Pai dute tu ba ca civil in interiorul SRI si vezi acolo adevarata coruptie , daca te ține , nu veni si latra aici prosti.

  • @crater1981
    @crater1981 5 месяцев назад +95

    Felicitari si continuati investigatiile !!! 🎉

  • @stefandance7159
    @stefandance7159 5 месяцев назад +13

    Ferice de cei ce construiesc, într-o lume care dărâmă...Amin.!

    • @alexa3258
      @alexa3258 5 месяцев назад

      Adevarat😂

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      se stie ca Lascu a fost racolat de homosexuali cand a furat banii bisericii si a plecat in strainatate iar copii au fost crescut de preoti cu banii de la noi ? Iar Recorder este fintat de Homosexuali ?

  • @melisam188
    @melisam188 5 месяцев назад +21

    Felicitari pentru munca depusa ! Sper ca oamenii sa-si deschida ochii in fata acestor oameni care in niciun caz nu-i slujesc lui Dumnezeu.

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

  • @mitroiano
    @mitroiano 5 месяцев назад +538

    Comentați, dar și donați. Jurnalismul independent e singura șansă pentru o informare corecta, atunci când media mainstream este în conflict de interese, fiind finanțată de către stat.

    • @florinoprescu868
      @florinoprescu868 5 месяцев назад +4

      ​@@Rateuriai înțeles măcar comentariul sub care te-ai hotărât sa scrii?

    • @name-qb9dw
      @name-qb9dw 5 месяцев назад +6

      @@Rateuri n ai inteles. Era vb despre noi, care ne uitam, sa donam. Care ne permitem:)

    • @sacaz9947
      @sacaz9947 5 месяцев назад +3

      @@Rateuriai tras prea multe fumuri😂😂😂

    • @stefannica3528
      @stefannica3528 5 месяцев назад +4

      Donam...

    • @bLasT4cs
      @bLasT4cs 5 месяцев назад +1

      @@sacaz9947 exact asta scriam acum si a aparut comentariul tau.... omu e pe alta lume :))))

  • @Yurak1982
    @Yurak1982 5 месяцев назад +591

    Mita si spaga noastra cea de toate zilele !!!
    Felicitari parinte Leascu !
    Multumim RECORDER !!!

    • @chosingthelight9283
      @chosingthelight9283 5 месяцев назад +1

      Parintele athonit Teologos de la Muntele Athos rapsunde unui comentariu legat de neregulile din biserica si de clipul Marele Alb, postat de Recorder:
      ,Biserica nu este o afacere si nu se poate intretine din ceea ce face.
      Incearca sa deschizi si tu ceva de profil si vezi daca vei reusi sa te intretii.
      Dincolo de asta, rolul bisericii este esential in vindecarea oamenilor de bolile existențiale-adica de pacate.
      Bolile de nervi care sunt pandemice in societatile departe de Dumnezeu sunt vindecate in ortodocsie-desigur cine dorește sa urmeze acest comporatament.
      In documentarul tendențios si cu destule date gresite de la grupul Recorder, platit din afara granițelor tarii se vorbeste despre niste cazuri izolate care au fost si sanctionate de catre biserica.
      Aceste cazuri nu incrimineaza nici biserica nici pe Patriarh. Sa avem grija sa nu extrapolam comportamanetul unor persoane izolate alese tendentios, la toti pentru ca atunci as putea sa spun si eu ca romanii sunt criminali si autisti pentru ca- bineinteles in poporul nostru exista si criminali si autisti."

    • @ioanpopa9473
      @ioanpopa9473 5 месяцев назад +2

      Petrica Leascu din materialul Recorder, este acelasi preot care a fost exclus din BOR acu 12 ani ca dadea tepe la oameni. Omul nu poate pronunta cuvantul "engolpioane". Parintele protopop a zis clar ca donatia de 5000 va fi pentru o casa pentru saraci si Inaltpreasfintitul nu a cerut nimic de la el. Inscenarile astea sunt caracteristice unui jurnalism de 2 lei cu intentii vadite de a ataca biserica! Asa zisii "jurnalisti" recorder parca fac filme pentru grupa mica in care e pus accentul pe creearea unei atmosfere cinematie cu muzica care creeze suspans, teatru cu aparatura de spionat in masini totul pentru a induce oamenilor o concluzie care n-ar fi trasa in mod normal de oameni daca ar urmari clipurile fara toate prelucrarile audio/video. Treziti-va fratilor sunteti manipulati in ultimul hal de o mana de scamatori care n-au nimic in comun cu presa, trageti voi concluziile nu lasati pe altul sa va bage in cap ceea ce vor ei sa va serveasca cu regia si montajul plin de elemente teatrale, aveti cap pe umeri judecati voi!

    • @Yurak1982
      @Yurak1982 5 месяцев назад

      @@ioanpopa9473 Esti unul din " preotii " punct ochit punct lovit ???
      Ti-au dat la temelie !? si acum iti exprimi frustrarile aici pe YT !?!?!?

    • @Bryview92
      @Bryview92 5 месяцев назад +2

      @@ioanpopa9473 crede si nu cerceta...

    • @dora-elenapopescu1425
      @dora-elenapopescu1425 5 месяцев назад

      @@ioanpopa9473esti pe langa subiect

  • @haulesbaulesco.5285
    @haulesbaulesco.5285 5 месяцев назад +21

    Parintele Leascu trebuie pazit cu orice pret!! ❤ inima curata si neinfricata!! 🤫🤫

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      DAAAA, si sa-i mai dati inca o data bani sa renoveze biserica... /se stie ca Lascu a fost racolat de homosexuali cand a furat banii bisericii si a plecat in strainatate iar copii au fost crescut de preoti cu banii de la noi ? Iar Recorder este fintat de Homosexuali ?

    • @3ascdo743
      @3ascdo743 7 дней назад

      🤩🤣🤣🤣 Ce naiv poți fi...!😏

  • @lenutaiosub2387
    @lenutaiosub2387 5 месяцев назад +2

    Oameni buni...... Suflete dragi! Gândiți-vă : DUMNEZEU - nu minte ! Nu ia spagaaa....! Nu furaaaa....! Nu-și bate joc de nimeni..... Aproapele e lăsat sărac de Dumnezeu, ca să-l ajutam ! Nu sa ne batem joc de el....! În Biblie, sta scris.... POCĂIȚIVA....! A FI POCĂIT = a nu face păcate..... Doamneeeeeeee.... Te rog sa pocăiește pe toată suflarea... Amin. Of Iisuse of....!

  • @andreiignat7976
    @andreiignat7976 5 месяцев назад +273

    Ar trebui sa facem noi o donatie catre parintele Leascu ca sigur o sa aiba nevoie de acum inainte.

    • @madalinstefan9962
      @madalinstefan9962 5 месяцев назад +15

      La munca cinstita, e sanatos, are 2 maini 2 picioare.

    • @ovidiuapintiliesei4526
      @ovidiuapintiliesei4526 5 месяцев назад

      Sigur, mai ales pentru cei 4 copii și soția pe care i-a abandonat, iar epuscopia i-a intreținut in casa parohială pentru aproape 10 ani, ecest Leacșu e un ordinar, dar uite că și un ordinar poate scoate alte ordinării la suprafață, el e la fel de corupt ca cei din imagini, asta e doar turnătorie, șerp!rie, etc

    • @alexa3258
      @alexa3258 5 месяцев назад +4

      Vot usr sa scapam de mafia psd pnl 😢

    • @ovidiuapintiliesei4526
      @ovidiuapintiliesei4526 5 месяцев назад +5

      @@alexa3258 :))), hai că m-ai amuzat, usr e PA.

    • @3ascdo743
      @3ascdo743 5 месяцев назад +3

      Stai liniștit că are de toate. El nu are nicio problemă, nici măcar de conștiință, pt ce a făcut.

  • @bbogdan5868
    @bbogdan5868 5 месяцев назад +177

    ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune’. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari. - Matei 21:12

    • @keithleith7590
      @keithleith7590 5 месяцев назад +3

      Matei 21:13

    • @tudoravram2305
      @tudoravram2305 5 месяцев назад +3

      @@keithleith7590 =)))))))))))))))) Mateiaș 4:20

    • @ciprianpopa5010
      @ciprianpopa5010 5 месяцев назад

      Mai lasa textele astea pentru togloditi si treci si tu in secolul 21.

    • @extrrem
      @extrrem 5 месяцев назад +1

      Mateiașu' care-i pleace hașu' , mare bagabont, dă pilde!

    • @keithleith7590
      @keithleith7590 5 месяцев назад

      @@extrrem pentru gramul de inteligență pe care se vede că nu-l prea ai, Matei ( simplu, fără abrevieri, apostroafe și alintaturi inutile... 🤦🏻‍♂️ ) nu prea a lăsat nici o " pildă ", asta dacă știi ce înseamnă in primul rând 🤔😏...
      Dar, e liber fiecare plictisit plin de sine, care deține un telefon mobil și o ofertă de internet să lase câte un comentariu, așa că dă-i bice și consumă-ți bateria la... " extrrem 😎😂😂😂🤦🏻‍♂️

  • @user-ub6si5iv2q
    @user-ub6si5iv2q 5 месяцев назад +4

    Un om curajos avem nevoie de asa oamenii cu sufletul curat Dumnezeu Sava Binecuvinteze ❤

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      UN BORFAȘ NOTORIU /...se stie ca Lascu a fost racolat de homosexuali cand a furat banii bisericii si a plecat in strainatate iar copii au fost crescut de preoti cu banii de la noi ? Iar Recorder este fintat de Homosexuali ?

  • @TheVicontele
    @TheVicontele 5 месяцев назад +1

    Mda...
    Eu remarc doar un singur lucru,în păcatele mele am fost ajutat de oamenii lui Dumnezeu nicidecum de cei ai securitații
    Dacă vreți să simțiți trăire duhovnicească ,,apăi aiasta nu să coată " la șefii dă la patriarhie!
    Pace-n suflet și înțelepciune vă urez tuturora.Doamne ajută.

  • @maraoniga1548
    @maraoniga1548 5 месяцев назад +192

    Mi s-a rupt sufletul pentru preotul Irinel Andronache, de la inceputul reportajului. Pur si simplu.

    • @grigogrg
      @grigogrg 5 месяцев назад +4

      Si mie 😢

    • @MARANATA859
      @MARANATA859 5 месяцев назад +7

      Citiți biblia. Preoții au dat ordin sa omoare pe Isus.preotia a ținut pana la Isus. Ei fac asta pentru bani

    • @Burebista101
      @Burebista101 5 месяцев назад +20

      ​@@MARANATA859 tu citeste Biblia si invata paralel si gramatica!

    • @ancab1102
      @ancab1102 5 месяцев назад +4

      ​@@MARANATA859stai liniștită că și eu si tu,il rastignim iar pe Domnul Iisus Hristos.

    • @obelix7
      @obelix7 5 месяцев назад +1

      ​@@MARANATA859scrie proasto Iisus cu 2 de Ii

  • @skymeister
    @skymeister 5 месяцев назад +224

    respect dl Petrica Leascu pentru curajul de a merge cu un plic cu foi taiate

    • @adrianogluz7183
      @adrianogluz7183 5 месяцев назад +23

      @@ioanpopa9473Cred ca ești și tu vreun popa de tot îi aperi

    • @ioanpopa9473
      @ioanpopa9473 5 месяцев назад

      ​@@adrianogluz7183 Nu sunt popa insa prefer sa trag concluziile mele nu sa imi fie servite cu ajutorul unor melodii teatrale pline de suspans si efecte de film ca si cum m-as uita la cinema. Astea sunt prezente pe material ca sa distraga de la mediocritatea asa zise-i investigatii. Din punct de vedere al jurnalismului obiectiv e ZERO, de-aia au nevoie de efectele respective si de muzica... Voua va place fiindca va uitati ca la o productie cinematografica si in spatele perdelei asteia de fum vi se servesc concluzii pe care de fapt nu le-ati tras voi si nici nu vi s-au oferit dovezi care sa va determine in mod normal sa le trageti insa subconstientul trece cu vederea lucrurile astea datorita show-ului care va este prezentat exact ca la circ si la sfarsit trageti involuntar concluzia ca daca v-a placut automat a fost o ancheta jurnalistica buna. Ganditi cu capul vostru mai oamenilor nu mai fiti oi!

    • @allenwalker5100
      @allenwalker5100 5 месяцев назад +11

      @@ioanpopa9473 a spus in reportajul trecut, ca a gresit si el si a facut rele, noi toti stim asta smart ass. stiu personal pe cineva care a platit 20 000 pentru post de preot asa ca stai chill in banca ta.

    • @ioanpopa9473
      @ioanpopa9473 5 месяцев назад

      ​@@allenwalker5100 Recorder stia cand l-a ales cine-i de fapt omul ala asta ar trebui sa-ti spuna multe despre ei cat de low sunt dispusi sa se coboare.... Ce sa stau chill in banca mea cand vad prostia, jurnalismul de 2 lei si ignoranta asezate pe pedestal in tara asta? Mor cu voi de gat da n-o sa tac! Stii tu personal ma ne lasi? Daca zice cineva vreau sa donez 20000 pt biserica crezi c-o sa zica ei nu? Ai idee cate centre adaposturi pentru saraci, orfani, batrani finanteaza biserica din donatii? Mii ma, zeci de mii... Sa vina cu tupeu sa zica ca aia ar fi de fapt mita.... Lasa ca Dumnezeu e sus si vede, unu nu se poate ascunde de El!

    • @cosmindumitriu6252
      @cosmindumitriu6252 5 месяцев назад

      ​@@ioanpopa9473marș coruptule!

  • @R-N-57
    @R-N-57 5 месяцев назад +1

    Iarta-i Doamne, că nu știu ce fac!
    Rușine și josnicie, pentru acești așa ziși slujitori ai lui Dumnezeu 😢

  • @Bibliapentrusceptici
    @Bibliapentrusceptici 5 месяцев назад +9

    Parohia noastră cea de toate zilele,
    dă-ne-o nouă pentru 25 000€. Amin.
    Felicitari preotului pentru acest curaj.

  • @daniekl1
    @daniekl1 5 месяцев назад +122

    "Buna ziua, sunt Alex Nedea, sunt jurnalist la Recorder."
    Si eu am emotii cand aud prezentarea asta, nu-mi imaginez ce este in capul lor cand aud cuvintele astea. (Am vrut sa spun sufletul lor, dar stiu ca nu mai au de mult asa ceva ) .
    Respect Recorder si multumim mult pentru ceea ce faceti !

    • @dimitriegrosu370
      @dimitriegrosu370 5 месяцев назад

      😢😢

    • @QAZ291
      @QAZ291 5 месяцев назад

      Ce tot mulțumiți atât? Recorder-usr face asta pt bani, ceea ce e normal, dar strict pt bani

    • @daniekl1
      @daniekl1 5 месяцев назад

      Te apreciez ca mi-ai oferit ocazia sa le multumesc inca o data echipei Recorder pentru munca depusa si pentru seriozitatea cu care abordeaza fiecare subiect in parte, iar tu "@QAZ291" esti dovada ca echipa Recorder isi face treaba foarte bine. @@QAZ291

    • @alexandruioan8239
      @alexandruioan8239 5 месяцев назад

      malinbot.wordpress.com/2020/12/04/recorder-isi-minte-donatorii-episodul-1-fondatorul-ascuns-si-taxele-catre-anaf/

    • @bledeamark
      @bledeamark 5 месяцев назад

      @@QAZ291 dar n-ar face mai multi bani daca ar merge cu investigatia la popi si i-ar santaja ca sa nu se publice? :)

  • @maver1ckul
    @maver1ckul 5 месяцев назад +53

    Pe langa coruptia crasa din acest documentar, mai dureros este sa vezi un om in toata firea, cum plange, este satul de toate, nu are nimic, ca asa cere preotia. Sunt ateu, dar mi se rupe sufletul cand vad asa ceva si mai rau nimeni nu ia nici o atitudine. As zice Doamne Ajuta, dar imi e frica ajuta doar spagi,mita si avere. Felicitari Recorder ! Felicitari Parintele Leacsu !

    • @mapsandnavigation433
      @mapsandnavigation433 5 месяцев назад

      Credință, nu religie

    • @alexandruioan8239
      @alexandruioan8239 5 месяцев назад

      malinbot.wordpress.com/2020/12/04/recorder-isi-minte-donatorii-episodul-1-fondatorul-ascuns-si-taxele-catre-anaf/

    • @alexandruioan8239
      @alexandruioan8239 5 месяцев назад

      ruclips.net/user/shortsx5xJTQx58aY

  • @liviacorinapopa6843
    @liviacorinapopa6843 5 месяцев назад +3

    De admirat acest părinte, păcat că puțini preoți au curaj să scoată adevărul la iveală.

    • @alexa3258
      @alexa3258 5 месяцев назад

      Trist 😢

  • @grigogrg
    @grigogrg 5 месяцев назад +41

    Ce rau imi pare pt preotul din 2014 care plangea, mi a rupt inima omul 😢

    • @3ascdo743
      @3ascdo743 5 месяцев назад

      Omul trebuia să mai aibă o meserie pe lângă cea de preot, ca și apostolii... Apostolul Pavel făcea corturi, Petru, Andrei, Ioan și Iacov erau pescari...

    • @scarba92
      @scarba92 5 месяцев назад

      @@3ascdo743 de ce judeci credinciosule?

    • @3ascdo743
      @3ascdo743 5 месяцев назад +1

      @@scarba92 nu judec pe nimeni. Sugerez. E o idee din Biblie. Omul trebuie să-și câștige cumva existența din rodul muncii sale...
      Din păcate noi n-am primit o educație capitalistă în privința modului în care putem fi independenți financiar...

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      se stie ca Lascu a fost racolat de homosexuali cand a furat banii bisericii si a plecat in strainatate iar copii au fost crescut de preoti cu banii de la noi ? Iar Recorder este fintat de Homosexuali ?

  • @codrutandreidiaconu4797
    @codrutandreidiaconu4797 5 месяцев назад +128

    E fascinant cat curaj a avut parintele sa faca toate inregistrarile respective. Respect!

    • @gabrielasavin2638
      @gabrielasavin2638 5 месяцев назад +1

      DA a avut curaj, ăștia sunt foarte rai, mafia siciliana.

    • @miricaiuliana
      @miricaiuliana 5 месяцев назад +1

      Fascinant ar fi dacă s-ar duce să facă anchete pe la arafati,câți,ciolaci ciuci ,wernerici etc...

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Evident ca l-au bagat la inaintare homoxexualii si procurorii poponari, care i-au dat tehnica

    • @l0unge
      @l0unge 4 месяца назад

      Sincer mie mi-ar fi frica la un moment dat ca trimit pe cineva sa ma omoare...

  • @studiodevis
    @studiodevis 5 месяцев назад +223

    Aștept un serial pe Netflix sau HBO care va avea scris la început: Inspirat din fapte reale. Realizat cu binecuvântarea BOR. Titlul serialului: Doamne Ajută! Consultant de specialitate pr. Petrică Leașcu. Amin!

    • @thisiscrazy4122
      @thisiscrazy4122 5 месяцев назад +6

      As plati 2 abonamente pentru un serial chiar si de 1 sezon !

    • @alinaali1184
      @alinaali1184 5 месяцев назад +1

      Dacă îmi permite ți o sugestie pentru alte titluri pe viitor, în cazul în care se va face un sezon, as avea și eu unul : Doamne ferește (- ne ) !!!

    • @CasaDin30
      @CasaDin30 5 месяцев назад +1

      😂😂😂

    • @GabrielDobrin
      @GabrielDobrin 5 месяцев назад

      Sezonul 3 de la Spaga prin Donatie este pe netflix ?

    • @ioanpopa9473
      @ioanpopa9473 5 месяцев назад

      Bro nu are rost sa astepti asta e serialul ca investigatie jurnalistica nu poti sa numesti asa ceva. Muzica molodramatica, efecte video, scenarii SF cum ca respectivele fete bisericesti ar fi cerut mita (protopopul zice clar ca aia 5000 se vor da in momentul in care vor demara proiectul de ajutorare pt saraci), nimeni nu a pretins bani in tot scenariul asta Leacsu (care are destule carente de caracter dovedite de-a lungul timpului pt a nu fi considerat un justitiar) ofera donatii, el cu gura lui propune donatii ca mai apoi in cadrul in care vorbeste singur cu camera o da la intors si o numeste spaga.
      Cat despre faza cu concursul hai sa vedem exact ce zice regulamentul:
      Art.124
      (1) La parohiile din mediul urban (municipii şi oraşe), preoţii se numesc prin concurs, dintre doctorii, absolvenţii de masterat şi licenţiaţii în teologie. Aceştia sunt datori să aibă minimum 5 ani vechime în cler şi să promoveze examenul de selecţionare pentru parohiile din mediul urban.
      (2) La parohiile din mediul rural (comune şi sate), preoţii şi diaconii se numesc prin concurs dintre absolvenţii de masterat şi licenţiaţii în teologie care au promovat examenul de capacitate preoţească. În cazul preoţilor care solicită transferul, aceştia sunt datori să aibă cel puţin 5 ani de la ultimul transfer.
      (3) În cazul în care la unele parohii din mediul rural nu se prezintă candidaţi care întrunesc condiţiile prevăzute la alineatul precedent, pot fi numiţi şi absolvenţi de seminar care au susţinut examenul de capacitate.
      (4) În situaţii misionare urgente din mediul urban sau rural, chiriarhul poate numi sau transfera, fără concurs, un preot într-un post vacant.
      Sunt destule localitati rurale mici la care nu exista concurenta pe postul de preot, "jurnalistii" de la Recorder mint prin omisiune.... Dar ce zic eu jurnalist... Scenaristi tata, exact filmele de care vorbeai astea sunt filmele alea, SF-uri si fantezii pentru creduli care nu se obosesc sa gandeasca pentru ei, nu cauta surse, nu cerceteaza, nu-si pun intrebari, oamenii de gen sunt cei mai usor de manipulat!

  • @mihaelam6381
    @mihaelam6381 5 месяцев назад +3

    ,,De ce sa fie impotriva noastra cand poate sa fie cu noi". Vai si amar😢

  • @ilariecismaru3351
    @ilariecismaru3351 5 месяцев назад +1

    Toti gresim, santem oameni, trebuie multa credinta in Dumnezeu si sa ne rugam pentru a fi mai buni, sa iertam cum a zis Isus

  • @DariusZanfir
    @DariusZanfir 5 месяцев назад +372

    baiii ...foarte tare ! Felicitări preotului care probabil nu o sa mai profeseze dar cel puțin a expus public cu dovezi mocirla din jurul credinței . Felicitări Recorder !

    • @danenache8702
      @danenache8702 5 месяцев назад +24

      pardon, nu din jurul credintei...din jurul ierarhilor si a preotilor iubitori de arginti...credinta nu poate fi afectata in niciun fel, ca te rogi lui Dumnezeu.

    • @fwdflashwebdesign
      @fwdflashwebdesign 5 месяцев назад +16

      MOcirla din jurul bisericii nu a credintei, noi ca neam avem martiri care au murit pentru Christos prin inchsori is pesteri... popii astia moderni sunt o belea mare...

    • @cosminviorel6052
      @cosminviorel6052 5 месяцев назад +7

      Părintele a făcut Donația in cele din urmă către Recorder, felicitări!

    • @danielaszekeres7828
      @danielaszekeres7828 5 месяцев назад +15

      Acest preot ar trebui cerut de populație pentru sinceritatea lui.Tot respectul!

    • @DariusZanfir
      @DariusZanfir 5 месяцев назад

      @@danielaszekeres7828 ......incep sa cred, că Romania a ajuns decât o țară plina de corupți / drogați care din nefericire conduc tara .
      Probabil acest părinte va pleca din țara ....nimeni nu se va atinge de el pentru o perioadă de timp...dar timpul va trece și îl vor răstigni...tot popii !

  • @FloryMatei
    @FloryMatei 5 месяцев назад +225

    Felicitări Alex Nedea , Felicitări acestui preot .avem nevoie de avertizori de integritate . Respect echipei .Bravoooo.

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

  • @lecasss
    @lecasss 5 месяцев назад +1

    Sa aibă grijă bunul Dumnezeu de realitate pe care ne-o arătați!!!

  • @MyWorldMyOpinionMyFreedom
    @MyWorldMyOpinionMyFreedom 5 месяцев назад +1

    Respect acestui preot care arata adevarata fața a bisericii ortodoxe ( religia in general )

  • @Alexandru1996_
    @Alexandru1996_ 5 месяцев назад +29

    Doamne, ce sânge are în vene domnul Petrică Lașcu de a putut să facă așa ceva. Să vorbească așa cu oamenii respectivi și să îi privească în față în timp ce îi filmează.
    Curaj nebun.
    Felicitări, o investigație genială.
    Mama care îmi zicea cică să devin popă când eram mic. Daaa, sigur :))
    Ăștia mai răi decât cei din politică.
    Donații, i-auzi.

  • @clncristina
    @clncristina 5 месяцев назад +17

    Inca de saptamana trecuta (de cand am vazut cealalta investigatie) ma tot incearca o intrebare. Oare oamenii astia cred si in Dumnezeu?.. Ca de obicei, felicitari echipei Recorder si oamenilor curajosi!

    • @dvl997
      @dvl997 5 месяцев назад +2

      Nu cred.. sunt atei majoritatea sigur

    • @MrCosmin94
      @MrCosmin94 5 месяцев назад +1

      Da cred, dar ii dor in PL de dumnezeul vostru imaginar =))

  • @gabidumitru8511
    @gabidumitru8511 5 месяцев назад +3

    De admirat curajul de a dezvalui adevarul despre cei mai mari masoni.

  • @loredanaciorcila8129
    @loredanaciorcila8129 5 месяцев назад +1

    Plânge bunul Dumnezeu!
    Felicitări echipei!!

  • @mihaivlogg
    @mihaivlogg 5 месяцев назад +369

    Motivul principal pentru care tinerii pleacă din tara este coruptia. Dupa terminarea facultatii nu cunosc pe nimeni in domeniu, au sanse foarte mici de angajare. Asta se intampla in toate institutiile din Romania, de la sefi la măturători. Am incercat sa ma lupt cu sistemul dar nu am reusit de unul singur.

    • @andrei.iuli.083
      @andrei.iuli.083 5 месяцев назад +9

      Așa este!

    • @elenagrapa2178
      @elenagrapa2178 5 месяцев назад +9

      Mihai,ai dreptate din pacate,nici fiul meu nu a suportat coruptia.....

    • @ioanpopa9473
      @ioanpopa9473 5 месяцев назад +5

      Petrica Leascu din materialul Recorder, este acelasi preot care a fost exclus din BOR acu 12 ani ca dadea tepe la oameni. Omul nu poate pronunta cuvantul "engolpioane". Parintele protopop a zis clar ca donatia de 5000 va fi pentru o casa pentru saraci si Inaltpreasfintitul nu a cerut nimic de la el. Inscenarile astea sunt caracteristice unui jurnalism de 2 lei cu intentii vadite de a ataca biserica! Asa zisii "jurnalisti" recorder parca fac filme pentru grupa mica in care e pus accentul pe creearea unei atmosfere cinematie cu muzica care creeze suspans, teatru cu aparatura de spionat in masini totul pentru a induce oamenilor o concluzie care n-ar fi trasa in mod normal de oameni daca ar urmari clipurile fara toate prelucrarile audio/video. Treziti-va fratilor sunteti manipulati in ultimul hal de o mana de scamatori care n-au nimic in comun cu presa, trageti voi concluziile nu lasati pe altul sa va bage in cap ceea ce vor ei sa va serveasca cu regia si montajul plin de elemente teatrale, aveti cap pe umeri judecati voi!

    • @Teodor645
      @Teodor645 5 месяцев назад +19

      Mare dreptate ai! După ce am terminat politehnica și m-am chinuit 2 ani sa îmi găsesc un job, cineva mi-a cerut șpagă 10k pt un post. Mi-au taiat tot elanul, tot cheful de viata, eram in depresie. cu greu am trecut peste. Acum sunt sudor în Olanda și sunt fericit cu ce am realizat pana acum. În România probabil ma chinuiam sa trăiesc pe o zi pe alta.

    • @mereunetulburat8022
      @mereunetulburat8022 5 месяцев назад

      @@ioanpopa9473
      Serios??? De fapt, practica asta este foarte veche în această instituţie.
      Am un prieten care a făcut teologia în urmă cu vreo 15 ani şi, vreo câţiva ani s-a chinuit ca preot, trimis să slujească prin cătune îndepărtate şi foarte departe de o şosea principală. Eu însămi am fost (la un moment dat),la ei acasă - în acea perioadă - şi, de la şoseaua principală, până la casa parohială a trebuit să merg aproape 2 km desculţă prin noroi, pentru că nici măcar un drum pietruit nu aveau până la cătunul unde prietenul meu şi familia lui locuiau. Autoturismul a rămas parcat pe marginea drumului, pentru că altfel, s-ar fi împotmolit de nu l-aş mai fi putut scoate. S-a zbătut sărmanul om ca să primească o parohie mai "acătării", dar mereu i se cereau sume mari de bani, sume pe care nu doar că nu le avea, dar nici nu vroia să le dea, pentru că este un om cu coloană vertebrală. A renunţat în cele din urmă. A făcut o altă facultate şi-a dat şi doctoratul şi, astăzi, nici măcar nu mai vrea să audă de fosta lui meserie.

  • @harapalb3666
    @harapalb3666 5 месяцев назад +263

    Deja de 2 ori intr o saptamana , ce pot sa mai zic decât felicitări și tot așa !!🎉🎉

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

  • @mariuscristi4432
    @mariuscristi4432 5 месяцев назад +1

    Revin cu un comentariu, a apărut la TV, pe antena 1, a fost audiat de dna, bravo recorder 👏👏

  • @QAZ291
    @QAZ291 5 месяцев назад +1

    Wow, domnul petrica, cel condamnat definitiv pentru înșelăciune, a revenit

  • @FlorinDudek99
    @FlorinDudek99 5 месяцев назад +143

    Mi-au dat lacrimile când l-am văzut pe acel părinte care spunea ca nu are casa sta cu chirie... Și nu are banii sa plătească.

    • @3ascdo743
      @3ascdo743 5 месяцев назад +5

      Meseria de preot trebuie să fie a doua meserie. Apostolul Pavel făcea corturi ca să se întrețină.

    • @flowoolf
      @flowoolf 5 месяцев назад +7

      ​@@3ascdo743Pavel era apostol nu preot.

    • @eu.668
      @eu.668 5 месяцев назад

      ​@@flowoolfîn noul testament nu exista preot in original ci doar presbiteros.Iar apostolul Pavel era prezbiter și apostol.De apreciat.

    • @andreeam612
      @andreeam612 5 месяцев назад

      Despre Recorder sunt o grupare tendentioasa specializata in distorsionarea adevarului, finantata de oameni(foarte) tenebrosi.
      Nu spun ca toti din biserica sunt asa cum ar trebui sa fie dar nici asa cum incearca sa ne convinga Recorder.
      Asta spunea parintele Teologos, calugar mare de la Athos, foarte intelept asa cum o arata si numele, într-un comentariu adresat de un ascultător pe canalul sau o chilie atonita.
      Parintele athonit Teologos de la Muntele Athos raspunde iarasi unui comentariu legat de neregulile din biserica si de clipul Marele Alb, postat de Recorder:
      ,Biserica nu este o afacere si nu se poate intretine din ceea ce face.
      Incearca sa deschizi si tu ceva de profil si vezi daca vei reusi sa te intretii.
      Dincolo de asta, rolul bisericii este esential in vindecarea oamenilor de bolile existențiale-adica de pacate.
      Bolile de nervi care sunt pandemice in societatile departe de Dumnezeu sunt vindecate in ortodocsie-desigur cine dorește sa urmeze acest comporatament.
      In documentarul tendențios si cu destule date gresite de la grupul Recorder, platit din afara granițelor tarii se vorbeste despre niste cazuri izolate care au fost si sanctionate de catre biserica.
      Aceste cazuri nu incrimineaza nici biserica nici pe Patriarh. Sa avem grija sa nu extrapolam comportamanetul unor persoane izolate alese tendentios, la toti pentru ca atunci as putea sa spun si eu ca romanii sunt criminali si autisti pentru ca- bineinteles in poporul nostru exista si criminali si autisti."
      Cautati pe net falsurile noii investigatii Recorder ca sa vedeti cat de mult mint!

    • @koyosu
      @koyosu 5 месяцев назад +4

      mai rau ca la camatari

  • @MrAdrianoN
    @MrAdrianoN 5 месяцев назад +32

    Nu ma surprinde, am facut seminarul si facultatea de Teologie, 9 ani, am pornit cu cel mai pur gand, copil fiind la 13-14 ani nestiind cum e viata de fapt, dar pe parcurs cand am realizat despre ce este vorba, am devenit tot mai scarbit. Am terminat printre primii seminarul iar apoi cand m-am maturizat si mi-am dat seama ca sansele mele sunt minime indiferent de cat invatam am hotarat sa termin facultatea cu niste cunostinte care mai mult sa ma ajute pentru sufletul meu, fara sa ma intereseze de note, si am absolvit-o. Cumva mi-a deschis un alt mod de a gandii si de a vedea lumea, cu disciplina, m-am intarit trecand printr-un regim strict inca de la 14 ani departe de familie. Insinuarile despre spaga au fost chiar din start cand trebuia sa mergi la preotul vicar ca sa iti dea ,,binecuvantarea'' pentru a participa la examenul de admitere in seminarul teologic. Il intreba pe tata daca am venit cu mana goala si se uita daca avem ceva in ,,traista,,.
    Mai tin legatura cu unii colegi, cei mai multi nu fac parte din sistem, si glumim despre putinii nostrii colegi care au primit parohii desi erau cei mai slabi din generatia noastra, cel mult mediocrii dar au primit parohii de gradul 1 si 2, multi nu erau capabili sa tina un discurs fara sa citeasca de pe foaie. Nici nu pot sa inteleg cum au terminat unii masterat cand ei erau tabula rasa. Colegii care aveau vocatie si au dorit cu adevarat sa profeseze cu toate piedicile puse in cale, s-au chinuit sa ajunga in parohii mici si fac alte lucruri pe langa sa isi poata creste copii si ca sa se sustina financiar .Sunt multe anomalii, din pacate si Biserica reflecta societatea din care provin slujitorii ei, la fel ca si politicienii, functionarii publici, etc. De fapt, este gresit sa spun ca ei sunt slujitori ai Bisericii, nici nu as putea spune ca ei slujesc Biserica, mai degraba Biserica ii slujeste pe ei, sau ei o folosesc ca o unealta ca sa faca avutii si marlanii.
    Nu mi-am pierdut credinta in Dumnezeu, El a creat pentru noi si ne-a daruit un univers infinit, frumos, perfect si de neinteles inca pentru mintea noastra, prefer sa ma uit in sus la aceste lucruri decat sa ma uit in jos si sa ma scarbesc incercand sa inteleg ce au facut indivizi ca cei din acest reportaj cu lumea daruita lor. Preotii adevarati de la care poti sa ceri un sfat si care te vor imbogatii sufleteste exista, dar ii veti gasii in bisericile de la tara cele mai sarace si in manastirile cele mai neimportante. Preotii adevarati nu ii veti gasi in biserici imense, pictate frumos, in catedrale impunatoare, si nu ii veti vedea coborand din elicoptere sau din masini scumpe la care doar ati putea visa.

    • @florinpop6845
      @florinpop6845 5 месяцев назад +6

      Trist dar adevărat!
      Nu ai pierdut nimic ,că nu faci parte din sistem!
      Dumnezeu să te binecuvânteze!

    • @MariaMaria-gb6ex
      @MariaMaria-gb6ex 5 месяцев назад +1

      Intelepciune si putere pt viata !!!Decat pangarit ,mai bine intreg la minte si cinstit !🤔 Pe omul bun la greu nu il lasa Dumnezeu !🙇

  • @anagujan7213
    @anagujan7213 5 месяцев назад +1

    Pe astia nu-i mai satura nici Dumnezeu !! Felicitari ptr aceste investigatii !!

  • @mihaichirica3143
    @mihaichirica3143 5 месяцев назад +1

    Respect domnu' Nedea, îmi cer iertare in numele multora că doar privim,vă dăm dreptate și vă apreciem( pentru 5-7 secunde)după care uităm că schimbarea incepe la nivel de individ

  • @linuxpro003
    @linuxpro003 5 месяцев назад +33

    😁 Bă, frate, partea 1 și 2 sunt unele dintre cele mai tari investigații realizate de Recorder. Este uluitor și bravo lui Leascu pentru că a avut 🥚🥚 să dezvăluie toată mizeria ascunsă sub preșul numit Biserica Ortodoxă.

    • @eu.668
      @eu.668 5 месяцев назад +1

      ​@@GigiGhibanu judecati,doar furați.😅

  • @dragosbhakta
    @dragosbhakta 5 месяцев назад +14

    Pe la jumătatea anilor 90 am avut un cunoscut, absolvent de teologie, căruia i s-au cerut 10000 de mărci pentru o parohie...ca urmare, amicul respectiv, și-a băgat ceva în ea de parohie și în protopop, și s-a făcut schimbaș de valută, a intrat în lumea băieților șmecheri ,a făcut o grămadă de bani,iar la ora actuală este stabilit de vreo 15 ani în Germania, are familie,job și cel mai important este ateu convins.
    Și tot el mi-a povestit despre orgiile făcute la mănăstirea Sinaia, de capii bisericii de atunci...
    Respect Recorder și felicitări preotului pentru curaj!

    • @alexa3258
      @alexa3258 5 месяцев назад

      Diavolul imbracat in haine😂

  • @alexspata
    @alexspata 5 месяцев назад +5

    Meritul e al domnului Petrică, curaj nebun in ce a facut, sper sa fie bine in continuare!

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

  • @rodicavasile7074
    @rodicavasile7074 5 месяцев назад +6

    Ce-mi place cum suna, "sunt Alex Nedea, jurnalist la Recorder".
    Bang! Pica precum ciocanul unui judecator drept cand da o sentinta corecta, ii loveste pe infractori direct in moalele capului.❤

  • @FlorinLatcu
    @FlorinLatcu 5 месяцев назад +22

    Cât îmi place de acea tăcere scurtă după ce se prezintă domnul Alex Nedea :))

  • @ivale112
    @ivale112 5 месяцев назад +231

    Ce interesant e stilul parintelui cu camera ascusa: tot repeta aceeasi idee in conversație si ii merge de minune.

    • @AnaPopa-zl9so
      @AnaPopa-zl9so 5 месяцев назад +17

      Parintele nu se simte prea bine .
      Se simte din voce .

    • @cpadurar
      @cpadurar 5 месяцев назад +10

      Da proba practica sa devina si el securel

    • @ivale112
      @ivale112 5 месяцев назад

      Daaa, mă gândesc că are emoții.@@AnaPopa-zl9so

    • @andone3026
      @andone3026 5 месяцев назад

      TOTI SUNT PROSTI ,IN PARLAMENT TOTI PROSTI ,CAND SE UNESC ESTE VAI DE NOI ASTIA CU CREIER

    • @bogdanmagurean1320
      @bogdanmagurean1320 5 месяцев назад

      Da vroia sa fie sigur ca lumea aude ca omu accepta . Și asta din cauza emoțiilor . Noroc ca jegosi sunt prosti și nu știu psihologie , ca de foame după bani din ei , nu au mai fost atenți la detali. Mai bine ca asa vede lumea ce gunoaie vb in numele lui Dumnezeu când defapt ei umbla și sunt nesatui după ochiul dracului bani . Ei vb in numele dracului nu a lui Dumnezeu

  • @alex_3688
    @alex_3688 5 месяцев назад +12

    Seria asta m-a facut sa devin membru. Pragul minim aici, mai compensez pe Patreon. Multumesc, Recorder.

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      ca sa devii membru trebuie sa-ti ofer fundu.....

  • @lenutaiosub2387
    @lenutaiosub2387 5 месяцев назад +3

    Doamneeeeeeee..... Ai mila de noi și fa liniște și pace pe tot pământul.....! Amin. Avem nevoie de Tine Dumnezeule Mare.... Tu, ești DREPT si CORECT.....! Amin. ❤😢

  • @asdwee4444
    @asdwee4444 5 месяцев назад +94

    Felicitari Recorder si domnului Leascu pentru taria de caracter ,demnitate și curaj.

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

  • @paulgherman2240
    @paulgherman2240 5 месяцев назад +301

    Wow. Daca asta se intampla in biserica ortodoxa, doar putem sa ne imaginam cum se obtin posturile bine platite in tot ce inseamna sistemul bugetar. Multumesc Recorder❤

    • @davidtanase7753
      @davidtanase7753 5 месяцев назад +31

      Iti zic eu cum. Ca asistent medical la stat in jur de 15-20.000 euro costa un post. La privat, salariul nu merita munca si crede-mă ca dupa 3 ani de scoala, cu diploma in mana, am ales sa ma angajez la privat in alt domeniu, cu 0 experiență, pe salariu mai mare. Am facut scoala degeaba si am dat de un sistem corupt

    • @Burebista101
      @Burebista101 5 месяцев назад +3

      ​@@davidtanase7753tu vorbesti serios? 15-20 de mii? Eu nu pot sa cred ...😢

    • @dumitrumatei4004
      @dumitrumatei4004 5 месяцев назад +6

      Poate nu ați văzut și CLANUL MARELUI ALB.

    • @dorianas8036
      @dorianas8036 5 месяцев назад

      ​@@davidtanase7753si pe ce te-ai angajat cu salariu mai mare si fara experienta? Am nevoie de idei 😅

    • @Catalinddm
      @Catalinddm 5 месяцев назад

      ​@@davidtanase7753soției pentru un post de medic specialist in spital i s-a zis: susținere politică (care a presupus o donație de 80/20 la partid/șefă de aproape 100 000 de euro...)
      E trist că se întâmplă ȘI în biserică lucrul ăsta, dar va rog eu nu băgați ierarhia și anumite persoane în aceeași oală cu cei care chiar muncesc. Știu preoți care sunt trup și suflet pentru oameni, eroii necantati...

  • @Marius-Marius
    @Marius-Marius 5 месяцев назад

    Bravo tuturor care au participat la crearea acestor doua investigații. Chiar daca se joaca pe regulile lor bisericești nimic din ce fac nu e dupa cum e scris. Felicitări ca ii faceti de rusine pe acesti nemernici.

  • @Gixiiui
    @Gixiiui 5 месяцев назад +22

    Salutare! Sunt fost absolvent al unui seminar Teologic din țara, când am pornit pe acest drum intențiile mele au fost curate și am crezut ca acest sistem este unul bun, fără stricăciuni. Dar aparent am descoperit, pe parcursul celor 4 ani de liceu ca nu este așa, aceste este un adevăr dur și mă bucur ca a fost publicat. Sper ca in viitor după aceste nereguli scoase la iveală să se schimbe ceva în acel sistem putred și închis ca alții care își aleg această cale așa cum mi am ales-o și eu acum ceva timp să nu se confrunte cu sistemul acesta. Eu, unul, la finalul liceului, mi am ales altă cale în viață, pentru ca nu am vrut să iau parte la acest sistem plin de uscăciuni și în care dacă nu faci cum vor ei ești pus pe bară!

    • @simioncsm5042
      @simioncsm5042 5 месяцев назад +1

      Sunt prea multi bani la mijloc incat sa se opreasca, din pacate!
      Biserica este stat in stat!

    • @TRANSFORMERSPRIME-jb4fi
      @TRANSFORMERSPRIME-jb4fi 5 месяцев назад

      La Galati am facut si eu, dupa anu' 4 am schimbat macazul...Cu tristete in suflet pentru ca am fost nevoit sa il pun la zid pe acel copil interior care visa frumos. Mai departe s au dus leprele si cei care sunt gata sa faca orice fel de conpromis ca sa se vada cu epitrahilul la grumaz. Inevitabil, la ureche ajung barfe despre cum si in ce fel a luat unu si altul parohie.

    • @razvanpopescu-lw4nw
      @razvanpopescu-lw4nw 5 месяцев назад +1

      Marea noastră durere, a celor care nu am intrat în cler deși ne-am fi dorit, nu este corupția de ordin financiar, ci corupția spirituală a celor care administrează în sfânta Biserică sfintele Taine. Din cauza ăstora oamenii stau departe de sfintele Taine ale Bisericii.
      Sunt indiscreți, fățarnici, lacomi, leneși...

    • @simioncsm5042
      @simioncsm5042 5 месяцев назад

      @@razvanpopescu-lw4nw e prea usor sa iei bani de la batrani! Fabrica de bani!
      La o manastire am vrut sa cumpar o icoana, dar nu aveam cash! Bineinteles ca POS nu exista!

    • @user-wc9hp1lv4e
      @user-wc9hp1lv4e 5 месяцев назад

      Îmi doream acest drum pentru fiul meu… dar se pare ca șanse sunt 0.

  • @ancae.4116
    @ancae.4116 5 месяцев назад +92

    Sa faceti un reportaj si in sistemul medical, sa vedeti cum se dau posturile! Ar fi si mai palpitant.

    • @user-wc9hp1lv4e
      @user-wc9hp1lv4e 5 месяцев назад +2

      Aici se știe de când lumea … posturile la spital sunt deja asigurate … pe când la biserică nu prea îți vine să crezi, zici ca e pe drept , ca aici nu se fac “manarii “

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

  • @peterhan5064
    @peterhan5064 5 месяцев назад +10

    Foarte bine faceți cu aceste investigații!
    Eu vă susțin!

  • @danoprisan7241
    @danoprisan7241 5 месяцев назад +2

    Parintele Leascu ! Putere si tarie ! Noi oamenii drepti si curati suntem cu tine ! Si merge pana la capătă!

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      se stie ca Lascu a fost racolat de homosexuali cand a furat banii bisericii si a plecat in strainatate iar copii au fost crescut de preoti cu banii de la noi ? Iar Recorder este fintat de Homosexuali ?

  • @tonypgl
    @tonypgl 2 месяца назад +1

    Sunt absolvent al Seminarului Teologic. Multumita acestui reportaj, am vazut calea cea dreapta si Dumnezeu mi-a luminat mintea. In luna mai urmeaza sa fiu hirotonit. Doamne-ajuta!
    LE dupa ce mesajul a fost evidentiat: mesajul e o ironie nu adevarata hirotonie ;)

  • @user-ul5jo5be9h
    @user-ul5jo5be9h 5 месяцев назад +47

    Cum îl putem susține pe domnu Leascu, cred ca o să îi fie greu o perioadă! Felicitări recorder!

    • @andreia7422
      @andreia7422 5 месяцев назад +7

      Stati linistiti, dupa de domnul Leascu’ si-a umplut conturile cu fix activitatea promovata din partea 1, s-a gandit sa faca pe bunul samaritean si sa denunte operatiunea. Dupa ce te saturi ca porcu’, apar mustrarile de constinta 😂

    • @georgeb93
      @georgeb93 5 месяцев назад

      @@andreia7422”dupa ce te saturi ca porcu” ?

    • @misupopescu8379
      @misupopescu8379 5 месяцев назад

      ​@@andreia7422
      Puțină relaxare.

    • @user-ul5jo5be9h
      @user-ul5jo5be9h 5 месяцев назад

      Nu cred ca ai înțeles la ce s-a expus acest om, cea mai mare mafie din lume e Biserica, și el i-a arat public cu degetul, hai să fim mai buni și să lăsăm răutățile ca astea îi ajută să ne conducă!

  • @user-wj3wv4mh6q
    @user-wj3wv4mh6q 5 месяцев назад +136

    Recorder felicitări pentru tot ce faceți, jurnalismul din România încă e în viata 🇷🇴🇷🇴

    • @JRA8800
      @JRA8800 5 месяцев назад +2

      Acum se naște

    • @ioanpopa9473
      @ioanpopa9473 5 месяцев назад +1

      Minciuna prin omisiune faza cu concursul. Scrie clar in regulamentu ca in parorhiile rurale unde nu exista concurenti pe post pot fi arondati preoti fara concurs.
      Leacsu care stim cu totii ce trecut propune el cu gura lui sa faca donatie ca mai apoi in fata camerelor recorder sa explice ca de fapt stai frate ca donatia e de fapt spaga (pe care n-a cerut-o nimeni de fapt - ATENTIE fiindca necuratu-i in detalii)
      Protopopul il refuza politicos pe Leacsu cand vrea sa-i dea aia 5000 si ii spune clar ca banii vor fi dati in viitor pentru o casa la niste saraci (minutul 19:20)
      Asadar "felicitari" Recorder pentru felul in care te folosesti de naivitatea tinerilor si setea lor pt senzational pt a-i manipula in cel mai pervers mod... Fiindca in loc de dovezi le dai muzica de suspans si efecte video cu puternic impact emotional ca ei sa simta sa nu gandeasca pentru ca mai apoi sa le servesti concluziile si sa-i faci sa creada ca de fapt le aprtin lor. Oi sunteti ma, mai puneti mana si mai cititi!

    • @DG-jt6fh
      @DG-jt6fh 5 месяцев назад

      adica tu vrei sa zici ca nu exista in prezent student la teologie care sa dea spaga de zeci de mii de euro sa prinda o parohie? 😁Indiferent pentru ce se foloseste, el nu are de unde sa stie ca toti banii lui merg spre donatia respectiva. si intrebarea e totusi: de ce se da mita asta sau “binefacerea” cum o numiti voi? ca banii din lumanari, prescuri, candele etc am inteles ca sunt in acord cu statul sa nu dea chitanta si sa isi plateasca popa CAS-ul …

    • @gabia1579
      @gabia1579 5 месяцев назад +2

      @@ioanpopa9473 Pai, dacă un astfel de material este o facatura, atunci ce dovezi mai clare ar trebui aduse ca sa convingă un susținător orb al sistemului ca tine ? Prietene, indiferent de regulile prin care se ocupa un post, donația despre care se vorbește este clar CONDITIONATA de ocuparea postului. Ție asta nu iti da cu virgula ?

    • @ioanpopa9473
      @ioanpopa9473 5 месяцев назад

      @@gabia1579 La absolut niciun moment nu i-a conditionat cineva ocuparea postului de donatie. Singurul dovedit ca umbla cu dubiosenii e dl Leascu... insa pt voua nu conteaza asta de fapt, nu va puneti intrebarea de ce apeleaza Revorser la asemenea oameni atata timp cat tinta e biserica. Problema lor e ca biserica e a luii Hristos si de toti care vor incerca s-o denigreze se va alege praful toti vor fi zdrobiti. Asta nu inteleg ratacitii ca Dumnezeu chiar exista si vede tot si nu-si va lasa calomniati slujitorii!

  • @stefaniapauna2662
    @stefaniapauna2662 2 месяца назад

    Multă sănătate si numai bine cu tot sufletul la infinit împreună cu DUMNEALUI ATOTPUTERNICUL

  • @MM-mq5uj
    @MM-mq5uj 5 месяцев назад +1

    Multumim RECORDER! la cat mai multe investigatii!

  • @lazarnicoleta8770
    @lazarnicoleta8770 5 месяцев назад +25

    One word : Briliant!
    Asa trebuie facut in invatamant si sectorul sanatate si lista poate continua.
    Multumim!

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

  • @GeorgesRO
    @GeorgesRO 5 месяцев назад +27

    Speram sa apara astfel de documentari si despre coruptia din alte institutii. Mai ales din sistemul medical

    • @pacoro84
      @pacoro84 5 месяцев назад +2

      si cu ce ne ajuta?de parca nu ati stii...fain ar fi sa pice sistemele astea dupa,ca asa,daca aia inca stau bine in functii,degeaba tot faci reportaje pana mori.asta stiam toti ce se intampla,nu e ceva nou

  • @oliveriancovici
    @oliveriancovici 5 месяцев назад +4

    Felicitari tuturor ! Jos palaria pentru voi echipa Recorder ! Orice aveti nevoie aveti un om in Timisoara care va poate ajuta daca aveti nevoie. Cinste voua!

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

  • @estigrozav1567
    @estigrozav1567 5 месяцев назад +1

    Felicitări pt acest documentar❤

  • @alexandrumic
    @alexandrumic 5 месяцев назад +228

    Iubesc cum acest preot întreabă ca la prosti, sa fie sigur ca ei nu pot spune ca de fapt era vorba de altceva. De 3-4 ori intreaba acelasi lucru pana răspund!!

    • @Nico-G65
      @Nico-G65 5 месяцев назад +29

      Si lumea se duce si ingenuncheaza in fata unui nesimtit cu barba alba......

    • @alexandrumic
      @alexandrumic 5 месяцев назад +11

      @@Nico-G65 oricum scuza o sa fie ca e tentația diavolului și ei sunt simpli oameni și bla bla bla…

    • @cpadurar
      @cpadurar 5 месяцев назад +2

      @@Nico-G65 Nu stii tu rinduiala Bisericii.

    • @nicoletastrauss8669
      @nicoletastrauss8669 5 месяцев назад

      @@Nico-G65 și îi mai pupă și mâna...aia cu care a luat șpagă

  • @anndrei23
    @anndrei23 5 месяцев назад +42

    La nici un clip de pe youtube nu ma uit cap-coada si asa de atent! Felicitari felicitari felicitari!!! 👏🏻👏🏻👏🏻

    • @stefanplesca686
      @stefanplesca686 5 месяцев назад

      Încercati si Starea impostorilor. Merita din plin....

  • @georgianamihaela9324
    @georgianamihaela9324 5 месяцев назад +1

    Felicitări pentru acest material și pentru toate celelalte!

  • @LuShUuUuU
    @LuShUuUuU 5 месяцев назад

    Va supra apreciez daca se poate spune asa, si ma bucur ca demascati coruptia!
    Mult respect si spor in tot ceea ce faceti! Sunteti foarte buni! Keep up the good work!

  • @daniellungu9450
    @daniellungu9450 5 месяцев назад +117

    România! O țară creștină, se vede ….. e de plâns 😢

    • @MrCosmin94
      @MrCosmin94 5 месяцев назад

      Pe hartie atat. Cand te intorci cu spatele crestinii iti dau in cap.

    • @geyzeethesharkssniper5283
      @geyzeethesharkssniper5283 5 месяцев назад

      😂😂😂

    • @violaknight1989
      @violaknight1989 5 месяцев назад +1

      O țară de patrihoți ,pardon , patrioți.

    • @snkalex9312
      @snkalex9312 5 месяцев назад

      sa sti ca acolo unde statul "ajuta" religia tara e mai corupta decat tarile unde nu ajuta religiile

    • @daniellungu9450
      @daniellungu9450 5 месяцев назад +1

      @@GigiGhiba Nu am nici un drept să judec, Ei se pretind preasfinți , preafericiti, preaînalti , însă realitatea lasă de dorit , Dumnezeu o să judece!

  • @DavidoaiaPetruIulian
    @DavidoaiaPetruIulian 5 месяцев назад +267

    Acest reportaj nu face decât să-mi arate (pe lângă multe altele, dacă mai era nevoie) cât de groasă este nesimțirea din această instituție pentru că vine la câteva zile după ce ASCOR Iași si PROvita Iași distribuiau mesaje de donație pentru o fată, însărcinată, care se zbate săraca, atat ea cât și copilul, între viață si moarte având nevoie de o donație de ... 25 de mii de euro. 😑 Fata asta a fost voluntar, trup si suflet, timp de mai bine de 10 ani, în toate aceste organizații ale BOR, și acum, BOR sau MMB în loc să pună mâna în buzunarul propriu pentru a salva acest caz critic, se limitează la a cere de la fraieri! În schimb, în acest timp șpăgi de 25 de mii de euro sunt norma pentru un post de preot în provincie, în ultima fundătura de sat cu 100 de familii... 🤦🤬🤬😡

    • @adriangordan
      @adriangordan 5 месяцев назад +14

      semnat petitii si pus presiune pe ei. sunt curios cat de repede se autosesizeaza autoritatile in cauza.

    • @biyoubiyou1446
      @biyoubiyou1446 5 месяцев назад +7

      Ai greșit esența , dacă toți sunt așa , posibil să nu existe religia .

    • @iosifkovacs2176
      @iosifkovacs2176 5 месяцев назад

      Stai liniștit : niciodată! Ăștia sunt la cataramă cu rechinii politici. O mână spală pe alta. Poți face sute de petiții că egal cu zero va rămâne!

    • @haos3865
      @haos3865 5 месяцев назад

      Comentariul tău rezumă perfect ce o să se întâmple dacă nu ne trezim şi nu ieşim la vot în 2024. Aşa o să trăiască toate femeile din România dacă AUR, Teodosie sau alde Miki Neamţu şi acoliţii lor câştigă alegerile. O să trebuiască să acceptăm toate teoriile lor stupide despre lume şi să ne ghidăm după "adevărul lor". Căci cine are putere decide ce e adevărat şi ce nu.

    • @dumitrumatei4004
      @dumitrumatei4004 5 месяцев назад +26

      ​@@biyoubiyou1446Personal, cred mai mult în Moș Crăciun.

  • @asztyzoli
    @asztyzoli 5 месяцев назад +2

    Trist ,dar adevarat...iata cum mint capii bisericii. Respect d-lui Leascu si bravo echipei Recorder !

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      TYrist ca chiar capii procurori sunt poponari. /se stie ca Lascu a fost racolat de homosexuali cand a furat banii bisericii si a plecat in strainatate iar copii au fost crescut de preoti cu banii de la noi ? Iar Recorder este fintat de Homosexuali ?se stie ca Lascu a fost racolat de homosexuali cand a furat banii bisericii si a plecat in strainatate iar copii au fost crescut de preoti cu banii de la noi ? Iar Recorder este fintat de Homosexuali ?

  • @RuschCatalin
    @RuschCatalin 5 месяцев назад

    Superb!
    La cat mai multe reportaje de genul. ❤

  • @florinabadoiu1550
    @florinabadoiu1550 5 месяцев назад +15

    Mulțumim! Alex Nedea a ajuns sa fie o persoana de temut pentru toti coruptii❤

  • @dimo97
    @dimo97 5 месяцев назад +47

    Foarte buna ideea de camera ascunsa si de inscenare pentru a dovedi clar actele criminale. Consider ca este modul cel mai eficient (dar si mai periculos) pentru a demasca toate actele de acest gen. Unde va este posibil, continuati cu aceasta abordare! Bravo Recorder si multumim Parintelui Leascu pentru ca a avut curajul sa efectueze un astfel de demers!

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      Lașcu și Recorder, au primiti destui bani de la Homosexuali , LGBT, de la evrei ,de la Kovesi (care s-a luptat sa aresteze Ierarhi ORTODOXIEI ) , ca loviti in BISERICA ORTODOXA , cu toate ca va puteți indestula între voi cât vreți.

  • @VladPalew
    @VladPalew 5 месяцев назад +3

    Și tot nu se va face nimic. Nu i dărâmă nimeni pe ăștia. Au partide politice in spate, tot gunoiul ăsta de sistem e mână in mână. Asta i România, de aia nu mai calc in biserici și prefer să mă rog singur acasă sau prin munți pe la pustnici. Mi-e scârbă. 🖕🏻
    Felicitări preotului Petrică pentru curaj si tututor celor de la Recorder. Sper sa fiți auziți si văzuți de cine trebuie. Dar m as mira.

  • @Priveste-Cerul
    @Priveste-Cerul 5 месяцев назад +3

    ”De ce să fie impotriva noastră când poate să fie cu noi”.. cuvintele mafiei

    • @user-qd4xc4ml9l
      @user-qd4xc4ml9l 5 месяцев назад

      se stie ca Lascu a fost racolat de homosexuali cand a furat banii bisericii si a plecat in strainatate iar copii au fost crescut de preoti cu banii de la noi ? Iar Recorder este fintat de Homosexuali ?

  • @pafonte
    @pafonte 5 месяцев назад +93

    Multumim avertizorului de integritate si Recorder pentru materiale! ati confirmat si oficializat ce se stia in societate de multa vreme.

    • @theodornechita7875
      @theodornechita7875 5 месяцев назад +4

      Eu nu știam, datorită lor am aflat...

    • @ioanpopa9473
      @ioanpopa9473 5 месяцев назад +1

      (3) În cazul în care la unele parohii din mediul rural nu se prezintă candidaţi care întrunesc condiţiile prevăzute la alineatul precedent, pot fi numiţi şi absolvenţi de seminar care au susţinut examenul de capacitate.
      (4) În situaţii misionare urgente din mediul urban sau rural, chiriarhul poate numi sau transfera, fără concurs, un preot într-un post vacant.
      Domnii de la Recorder mint prin omisiune! Argumentele lor n-au nicio baza intr-o instanta doar la copiii care halesc show-ul de tip cinematografic au aderenta.... Insa asta e si scopul lor, sa indeparteze tinerii de biserica, tineri care in ignoranta lor nu-si pun intrebari, nu gandesc ei asteapta concluzii servite, le place muzica de background si scenariile gen masina cu spioni cu efecte care descriu unde sonore cu linii curbate, nu vor sa gandeasca pentru ei, nu vad dincolo de perdeaua de fum aruncata de pseudo-jurnalisti vadit rau intentionati...

    • @supersmartas5
      @supersmartas5 5 месяцев назад +5

      ​@@ioanpopa9473 Și spaga?! Unde e spaga in citatele de mai sus?

    • @ioanpopa9473
      @ioanpopa9473 5 месяцев назад

      @@supersmartas5 Lui Leacsu nu-i ceruse nimeni nimic, el s-a oferit sa faca o donatie ca mai apoi in fata camerelor recorder sa schimbe narativa - dle ca vezi tu ca de fapt donatia e spaga. Protopopul ii zice xlar la minutul 19:20 cand Leacsu vrea sa ii dea aia 5000 ca sa nu-i dea ca vor face in viitor o casa pentru niste saraci. Aia e de fapt "spaga" pe care o flutura Recorder in stanga si-n dreapta. Daca te uiti atent nu-i cere nimen spaga niciodata insa esti manipulat foarte subtil sa ajungi la concluzia aia. Scopul lor e sa denigreze biserica atat. La o analiza mai atenta o sa vezi ca de fapt concluziile alea nu le-ai tras tu de fapt factual ci ti-au fost bagate in cap. Intodeauna sa va informati nu haliti tot ce vor altii sa va bage pe gat ca fiind adevarul. Rezistati manipularii si nu vor avea nicio puterere asupra voastra. Maharii din spatele materialelor astora nu vor in audienta lor oameni cu gandire critica capabili sa analizeze obiectiv fiindca stiu ca tot imperiul minciunilor lor s-ar prabusi ca un castel de carti de joc!

    • @pafonte
      @pafonte 5 месяцев назад +3

      ​@@GigiGhiba Tu ma ameninti cu versete din biblie? Nu am mai vazut boti online credinciosi pana acum, chiar a avansat tehnologia...

  • @iustincoste7248
    @iustincoste7248 5 месяцев назад +45

    Extraordinar acest preot! Foarte curajos!

  • @gabiserban9259
    @gabiserban9259 5 месяцев назад

    Felicitări Felicitări!sunteți om cu frică de Dumnezeu

  • @OsiaSolia-ft5pi
    @OsiaSolia-ft5pi 4 месяца назад

    Noi toți suntem predispuși greșelilor.Domnul să va binecuvant pe toți preoții din Romania.Domnul Isus care se înalță deasupra norilor , să fie cu toți cei ce cunosc tainele Evangheliei lui Dumnezeu. Când vrei sa faci lumina intr_un caz , introdu contexte biblice cu argumente la pace îndemnând oamenii , stimata doamna avocat senator
    De unde și tu atâtea strânse ? Lumina o poți aduce in sufletele românilor doamna avocat senator Diana Sosiaca.Prin îndemnuri la buna conviețuire studiind mai întâi măcar una sau 2 din evanghelii nu sa vii sa spui așa și așa.Lumina se face prin contexte biblice nu prin vorbe ce efectiv parca ai aruncat cu noroi în inima mea pentru ce ai spus despre ei.Desprw mine ce și spus Isus în cazul meu te iubește sau ce nu știai că m_am enervat că nu funcționa ceva și știind că provine din surse ce mai mult...eu nu pot vorbi acum că tine Aseară am vorbit ceva Și numai știu ce ? Recunosc dar eu chiar aseară am zis Doamne iar a vorbit gura fără mine in timp ce vorbea preotul dar tu m_ai surprins Știi că cine știe multe are multa durere ? Mai bine rămâneai cu durerea în suflet.Ia te rog doamna avocat Biblia de la preoți și citește Evanghelia după Luca apoi celelalte 3 Și vezi ce scrie mai întâi Lumina o aduci cu versete mustrand si concomitent aduci și caktw versete culese care confirmă bunătate pace o buna conviețuire.intre ei.M_ai supărat enorm.Nici nu vreau sa te mai vad .Tu de aia cu Luis ați intrat pe pagina mea ? Că sa spui ce ? Credeam că ești mai înțeleaptă decât mine care aruncă vorbe că omul nebun Dar tu ? Cu acest statut ? Uau aveam pretenții.

  • @pauldan1110
    @pauldan1110 5 месяцев назад +8

    "Da acolo încă trăiesc ei și mai au un an pana la pensie. Nici nu vrei să-l omori." N-ai cum asa ceva. Instituția care ar trebui sa promoveze valori morale face exact pe dos și după ne mirăm ca fug oamenii din țară. Felicitări RECORDER și Dl. Leascu pentru ambele reportaje!!!

  • @deathsquad8891
    @deathsquad8891 5 месяцев назад +56

    Felicitări! Asta este probabil cea mai amplă anchetă recorder până în prezent, la tot mai multe!

    • @doom8082
      @doom8082 5 месяцев назад +1

      Nu e neaparat o ancheta, Recorder nu a facut mare lucru, au primit materialul servit de la denuntator.
      Totusi, respect lor ca au o plaforma sa o puna la dispozitie avertizorilor de integritate.

  • @danielprelipcean5103
    @danielprelipcean5103 5 месяцев назад +1

    Preotul Leașcu, adevăratul Sfânt al Ortodoxiei române contemporane