Aveam 4 ani, locuiam în stațiunea balneară Telega, jud. Prahova zonă subdeluroasă cu multe faimoase alunecări de teren anterioare așa că-mi pot aminti bine ce-am trăit la acel cutremur, Nu mulți alți semeni ai mei (azi nu mai sunt), cât de groaznic a fost. Tata, om voinic, ne-a înhățat la subraț ca pe 2 saci pe cei 2 gemeni ai săi, (eu și fratele meu) ceilalți 3 fiind mai mari, erau capabili să alerge și singurei în urma tatei. Astfel a alergat cu noi+ mama și cei 3 frați după el, pe tot culoarul lung de cca 5o m.ptr a ieși în curte. Casa era nouă, de cărămidă solidă dar și astăzi mai există o crăpătură pe unde poți vârâ mâna, de-alungul unui perete al culoarului respectiv, dela plafon la podea(locatarul următor nemai făcând nici-o reparație). Norocul ne-a fost că eram deja pe punctul de a ne muta la Ploiești, chiar a doua zi ne și îmbarcam de drum. DUpă un minut, care ni s-a părut enorm de lung din cauza îngrozirii generale, totul a trecut, cum a trecut dar tata, având mașina lui, s-a reîntors imediat dela Ploiești ca să care din deținuții din Doftana la Câmpina și PLoiești la spitale, fiind răniți pe sub dărâmăturile pușcăriei făcută zob la pământ, cât era ea de mare și solidă de părea ca o cetate! Printre ei era chiar GH. Dej f. spăimântat de ce trăiseră pe dealul Doftanei, deal care i-a dârdâit ca pe o piftie și apoi s-a prăbușit cu totul ca o casă de jucărie făcută din nisip, peste toți deținuții! Eu, în sinea mea, mai apoi, mă tot gândeam:" bine că nu-i voi mai auzi când făceau grevă urlând în cor:"vrem pâine" sau "nu bate !" ceeace mă îngrozea oribil că trebuia să alerg în pat să-mi acopăr capul tot cu o pernă mare ca să nu-i mai aud. Era groaznic nu doar pt. cei 4 anișori încă nu toți ai mei, ci pt. toți, mari și mici la un loc.! Acum. groaza noastră se mutase urgent pe un cu totul lat tărâm :cutremurul. Multă vreme după el m-am simțit timorată și, f.stressată psihic, tremurând la amintirea ororilor lui. Norocul meu este că multă vreme nu mi-am mai revizitat casa natală care mi-ar fi reamintit groaza de atunci. Și că am mai avut și alte cu mult mai frumoase amintiri care mi-au rămas spre bucuria mea. Casa natală e un loc unic în amintirea copilului din mine, ca niciunde.... Apoi, tot restul vieții mi l-am petrecut la PLoiești, dar casa natală m-a marcat mult mai adînc. Ca și tot locul unde mergeam cu toții, vara la faimoasele băi sărate unde apa era atât de concentrată în sarea iodată că nici să vrei nu puteai să te afunzi ca să înnoți ptrcă apa te zvârlea afară ca pe o... așchiuță...Parcă-l și văd pe tata citindu-și ziarul în timp ce plutea ca o frunză pe suprafața apei sărate, ziar pe care-l ținea într-un suport special cu un mic mâner, încât nu se putea uda deloc. Nisipul f.fin și cald al plajei mă făcea f. fericită...iar sarea după ce ieșeam din lac, mă învelea ca o manta albă și cam țepoasă pt pielea mea finuță tare dar nu era indicat să faci duș până plecam acasă. Ce imens mi-e azi dorul de asemenea locuri natale... Cutremurul n-a reușit să distrugă acel minunat loc faimos prin băile sărate(de cea mai mare concentrație din toată Țara) dar oamenii de azi au făcut-o cu mare succes distrugând dureros toată frumusețea ca și valoarea lor terapeutică!.
Sunetul de la cutremur.. parca te trezeste putin la viata si incepi sa te multumesti cu ce ai! Horia, imi plac clipurile mai lungi si le ascult cu mare interes, mai vreau astfel de clipuri!! Respect Zaiafet!
Am 16 ani, muncesc la o spălătorie și am și treburi acasă, deci nu prea am timpul sau energia sa deschid o carte sau sa ma interesez de anumite subiecte + că nu știu ce sa caut, și aceste videoclipuri mai lungi și detaliate deși nu țin locul unei cărți, îmi sunt utile și le vizionez cu plăcere fără să mă plictisesc
Eu imi amintesc de cutremurul din 30 Mai 1990.... Eram la ora de fizica si urma sa fiu scos la tabla :(( Era cam 13:30 sau 13:40 si era ultima ora.... Si ma rugam sa se intample ceva sa nu ma scoata la tabla ca si-asa eram praf cu notele si nu stiam mai nimic.... Si s-a-ntamplat ! Eram in clasa a IX-a la Lic. Ind. nr. 12 si visam sa ajung mecanic de locomotiva. Liceul este situat exact langa caile ferate ce vin dinspre Gara de Nord, in dreptul Remizei de Vagoane Grivita. Initial am crezut ca trece vreun tren, dar mi se parea suspect ca era prea zgomotos si podeau vibra cum nu vibrase niciodata. La fel si profu' de fizica :))) S-a uitat pe geam, nu era nici un tren, apoi dupa o secunda sau doua cand parea ca zgomotul si vibratiile se indeparteaza si dispar, a inceput miscarea pe orizontala. Oribila si de nedescris senzatie. In mintea mea de copil mi-am zis : "....am scapat de ascultare...pheu ! :))...dar ce dracu se intampla...? oare merita sa mor de la cutremurul asta care m-a salvat de ascultarea la fizica...?" E uimitor si uneori de ras-plans ce-ti trece prin cap in situatii critice. Ne-am bulucit ca oile pe scari in timp ce cutremurl ne arunca unii peste altii si in 20 secunde era tot liceul gol ! Greseala imensa ! Puteam sa murim ca soarecii pe scarile alea daca era cu un miligrad mai puternic cutremurul... La cateva zile dupa cutremur au gasit fisuri in planseele cu trepte pentru ca au chemat experti dupa ce au vazut tencuiala crapata si umflata. Apoi a urmat cel de noapte, dupa nci o zi. A fost pe 31 Mai pe la 3 dimineata. Am zbughit-o descult in chiloti pe scari (locuiam la etajul 1) bulucindu-ma cu vecinii care veneau de la etajele superioare si imi amintesc ca m-am oprit in fata blocului fix in fata ghenei si nu intelegeam de ce simt rece si ud la picioare... Ma oprisem fix in balta cu zeama de la tomberoane...DESCULT ! Dar de frica am stat asa decult si despuiat afara impreuna cu vecinii pana a rasarit soarele si abia atunci am avut curaj sa intram in case. La mine a fost misto situatia cu picioarele in zeama de ghena... Mi-au dat vecinii niste pungi de plastic pe post de sosete ca sa pot intra in casa si sa merg la baie sa ma spal pe picioare :)))
Bravo draga mea, și eu la fel vreau ca și tine și mai vreau și pe cei care ne răsfață în frumoase și utile informații să nu ne mai resfețe și în insulte, ca pe mine total gratuit !(precum Claudia 0 face cu uimitoare nepoiltețe! doar ptrcă mi-am permis să-i corectez 1-2 greșeli personale spre binele ei sănu se mai face de râs). CIne poate fi perfect ? AM crezut că-mi va mulțumi că o completez un piculeț !
Am tot amânat ca să văd acest material. A fost groaznic în '77, nu am uitat nimic. Nici huruitul.ala groaznic, nici cutremurul în sine. Cei care au trăit acel cutremur, nu pot lua în glumă filmul tau.
Decât să te uiți la știri mai bine te uiți la el ! =] E mult mai interesant și e mult mai informativ,decât să înveți la istorie ,mai bine te uiți la video-urile lui și tot aflii mai multe decât din manual sau din ce îți preda profesorul 😆! Bravo Zaiafet ,îmi place cum explici,cum vorbești ! 👏👏TOT ASA !
Respect pentru tot ce faci Horia tinete de treaba faci o treaba super buna. Informatiile pentru avest videoclip sunt super bune mai ales ca ai intrebat si oameni de la locul faptei.La fel ca si in videoul cu insula din romania de sa scufundat!
Foarte frumos explicat toate Mi-a plăcut... Fără bla bla ....a fost super Mai vreau sa aud despre orice lucru înteresant. Multumesc! O vară frumoasă îți doresc ! Sănătate multă.
@Zaiafet Foarte bine realizat clipul asta, asemanator reportajelor. Intr-adevar, subiectul este bine conturat prin ceea ce au simtit cei care au prins cutremurele. Foarte faina ideea. (Y)
Emisiunile voastre sînt foarte interesante ! Cu cît am ascultat mai mult cu atîta mi au plăcut mai mult . Faptul cum le prezentați aceste Videos este foarte entertaining dar în același timp foarte informativ . Dacă le a-ți fi prezentat în Engleză probabil că a-ți fi fost una dintre cele mai renumite instituții de e internet . Lucru bun continuați pe mai departe . Felul în care le prezentați este ingenios .
In momentul în care a început bunica ta să vorbească, am apăsat butonul follow. E genială ! Transmite-i sănătate și mai fă materiale cu dumneaei ! Așa carismă, mai rar ! Felicitări !
Multumesc mult pentru aceste informatii cuprinzatore si reále . Traiesc in Republika Ceha de 30 ani ,insa la cutremurul din 1977 am trait acesta groaza la Orsova Jud Mehedinti unde m-am nascut...pe atunci aveam 9 ani . Va doresc sanatate si numai bine! 🙏🍀
Ori 10 ori 30 de minute pentru mine e nesemnificativ mai ales când este vorba despre ceva informativ și educativ pe deasupra, îți mulțumesc din suflet Horia, ție și echipei tale mișto, așa că spor și băgați pe foc în continuare 😁🙋♂️🙋♂️👍
Superb realizat! Și felicitări pentru munca depusă! Sunt de părere că subiectele abordate pe larg sunt mai captivante și aș opta pentru acest gen de conținut! Vacanță plăcută! ❤️
Să se audă Zaiafet, peste tot pe internet! 😃 Ne place ceea ce faci, keep it up! Te-am menționat și în ultimul nostru podcast unde reacționăm la vloggeri români (33:17).
Asta si ala de 30 de min despre cernobîl au fost cele mai geniale pe care le am vazut. Pur si simplu sunt mai bune clipurile lungi mai ales facute la zaiafet. Multora nu le plac clipurile lungi. Mie imi plac pentru ca zaiafet e unul din singurele canale care se documenteaza si prezinta informatiile corecte dau in mare parte corecte(99%) si de asta cu cat sunt mai multe informatii cu atat e mai captivant, mai ales subiecte de genu asta. Respect si asteptam urmatoru clip.
Mă trec fiori pe şira spinării auzind înregistrarea cutremului din '77 si marturisirile celor care au trecut prin el. Cutremurul este spaima mea cea mai mare.
Ar trebui făcut un control în toată țara de rezistenta blocurilor .Sunt multe blocuri la care au stricat parterele pentru spatii comerciale .Acum mă întreb pentru alea daca cad la cutremur cine plătește , tot prosti care au fost deacord cu spatiile comerciale .Ar trebui puși să refacă ce au stricat in interioarele blocurilor .Chiar unde stau eu sunt trei apartamente la parter stricate , pentru spatii comerciale .
Sincer cand am vazut un video de 30 de minute, am zis sa intru doar sa vad pe scurt despre ce e vorba, dar m-a prins subiectul si fara sa imi dau seama s-a terminat si videoclipul fara sa ma plictisesc, chiar sa fiu interesat si fascinat de informatie, ca rezultat, subiectele discutate pe larg: LIKE
Mi-am adus aminte de acest filmuleț și pentru ca am citit cu puțin timp in urma despre un eventual cutremur viitor, am zis sa va spun și vouă. Mai pe scurt și pe direct se crede ca anul acesta (2021) in Noiembrie urmează sa lovească un cutremur de circa 6,5 - 7. Eu nu prea ma las ușor convins și mai mereu încerc sa vad cât de reala este informația care ajunge la urechea mea, dar in acest caz nu am cum sa fac asta. “Predicția” nu este făcută de ghicitori in cărți sau cafea, ci de un centru de seismologi care fac asta din pasiune (nu sunt ceva oficial) , dar predicțiile din trecut au avut atâta acuratețe încât m-au lăsat cu gura căscată. Așa ca cine știe, poate o nimeresc și de data asta. Anunțul lor a fost făcut destul de “pe ocolite” pentru ca legal nu ai voie sa facă asemenea anunțuri pe motiv de panica și tot așa. Ei spun ca spera din suflet sa nu se adeverească “socotelile” lor și ziua de 27 Noiembrie sa fie una normala și nu una care va aduce prăpăd cu ea. Acum fiecare o ia cum vrea, nu vreau sa creez panica , am auzit și eu și pentru ca in trecut au demonstrat ca nu vorbesc prostii, am zis sa dau și eu mai departe aceasta informație. Dacă ceva nu este in regula in mesajul meu, rog administratorul sa șteargă acest mesaj. Mulțumesc. #Zaiafet
daaa e foaste relaxant si foarte buna ideea de a face clipuri de 30 minute :)) nu ca alti de 10 ... pe lang asta e placut sa asculti povesti inainte de culcare.
In '''77,,eram la etajul patru,in bacau,blocul oscila la stinga,la dreapta,ca si cum ar fi vrut sa se dezradacineze,un vuiet puternic se auzea,ceva groaznic.Frica de moarte era mare,m am pus pe genunchi si ma rugam lui Dumnezeu pt.iertarea pacatelor.Cind a trecut prapadul,au iesit oamenii din case asa cum erau ,in pijamale,unul a tisnit direct din cada de baie,asa gol,direct in strada.A fost teribil.
Pentru mine sant foarte educative prezentarile voastre. Nu ma plictisesc nici la cele lungi. Daca intervine ceva opresc clipul si cand pot reiau de unde am oprit. Felicitari.
Horia, sper sa citești aceasta informație: Majoritatea cutremurelor se produc fix în județul Vrancea (unde aici locuiesc și eu) deoarece acest județ este în continua mișcare către Subcarpați Curburii. Hepicentrul își are loc în Munții Vrancei. Colo sunt multe riscuri în care ai norocul sa vezi crăpăturile făcute de cutremure. Placa tectonică când intra sub alta placa tectonică , se numește subductie. Aici subductiile sunt în continuare riscante, deoarece știm că ele creează munti. La faza aceasta, subductia nu își are loc în Vrancea. Plăcile tectonice se lovesc cu o viteza de aproximativ 21 km/h (foarte rapid) și ele nu mai fac subductie. Bine, putina subductie fac. Însă, formează rifturi. Ca tot am vorbit de geografie, Horia, trebuie și putina geologie. Mai prin Cretacic, intre Munții Vrancei și practic județul Vrancea, era un lac de 55 km lungime , 28 km lățime și o adâncime maxima de 3,1 m. Era numit "Ballivan". Încet, încet , lacul se micșora. La începutul Holocenului, lacul deja dispăruse, ceea ce viteza a acestei placi era de 0,2 km pe an. Eu is în Suraia, 15 km departare de Focșani, unde vin aicea sa mănânc shaorma liniștit. 😂😂
DA, DAR IN PANCIU STAU LA 2 SI AM CRAPTURI DE 2 /8CM GROSIME SI TOATE CASELE PE O RAZA DE 5 KM AU CRAPATURI MASIVE. PT. CINE E PANCEAN CHIAR SI CORPUL NOU DIN 2016 ARE O CRAPATURA DE TE SPERII. ARE 8 M INALTIME SI E NASOL SA FII PANCEAN.
Bună introducere, chiar bună !!! *#fratelehipertensiunearterială* *#râvneștecurvește* *#memorabil* 0:05 La cât ? Așa de târziu ! 0:23 Timpul pentru citat *#1* 0:52 Sună pesimist. 1:02 Bun, acum sună mai bine. 1:31 Presupun că nu ai dat rezultatul direct pentru a explica unora. 2:24 Timpul pentru citat *#2* 2:49 Tipic încă și acum. 3:29 *Bang !!! Și dușmanii se sperie.* 3:42 Opa, acum e groasă treaba. 4:00 Soluție: Locuiești în mansardă. 4:48 Pentru cei curioși. 4:51 *WOW* Ăsta este adevăratul tătic. 5:21 Cel din 1977 e mic copil. 5:42 Timpul pentru citat *#3* 6:15 Ce mare tragedie s-ar fi întâmplat. 6:27 Bine ar fi fost. 6:49 Acum nu prea ai găsi așa ceva. 7:06 Orice veselie se termină. 7:16 Timpul pentru citat *#4* 7:54 Și din nou. 8:10 *#uncutremurciudat* 8:28 Ce triplu ghinion. 8:42 Chiar că. 8:54 Bravo bunicuțo. 9:31 Și ne-am întors. 9:46 Știu. Ce bine era atunci. Mult mai bine. 10:01 Tipic. Tipic comuniștilor. 10:30 Cam cum va rămâne ceva din țara asta cu încă 10 ani cu PSD-ul. 10:35 Timpul pentru citat *#5* 11:28 Chiar că a fost mare cutremur. 11:39 N-ai ce să-i faci. 11:53 Ce șocant. 12:21 De la atâta pregătire în caz de atac aerial cine s-a mai gândit și la posibilitatea unui cutremur. 12:44 Ce norocos. 13:06 Ce neobișnuit de repede. 13:27 *EVIDENT* 14:49 Bine când se termină cu bine. 15:17 Și înapoi la show. 15:53 Și buni are legătura. 16:32 Așa se face. 17:08 Și este misterios. 17:47 Și iar la show. 18:27 Ce bine că există așa ceva. *#straniu* 18:58 Timpul pentru citat *#6* 19:59 Important de știut. 20:19 Ce nefericire. 20:45 A, și asta. 21:06 Cum se uita atâta lume la filme bulgărești. 22:21 Era cât pe ce. 23:29 Încă o dată, iar la show. 23:42 Nici chiar așa. 24:03 Ce oameni omenoși. 24:29 Trebuie să ai grijă. 25:01 *WOW* Bine că a fost salvat. 25:36 Ce mare nenorocire. 25:57 Bineînțeles, nenorocitul profitor. 26:03 Asta e, nu mai ai ce face. 26:41 Ce scuză cunoscută și patetică. 27:01 Ce sacrificiu inutil. 27:15 Timpul pentru citat *#7* 28:08 Lucrurile stau cam rău. 28:26 Firar să fie de Firea. 28:44 Bun sfat. 29:13 Bine !!!
Concluzia: populatia trebuie educata sa nu intre in panica. Eu personal, eram pe strada in dreptul blocului unde au murit Caragiu, Bocanet, Doinea Badea. Era o statie de autobuz acolo. Am vazut dezastrul de la blocul Dunarea. Sunt o fire puternica si nu am pierdut-o. Am banuit ca a fost un cutremur si nu o bomba atomica, cum incepuse deja zvonul. Repet, trebuie educatie de pastrare a calmului.
FAIN. SUBIECTUL DVS, ARE ȘI VA AVEA RĂSUNET, ÎN TOATE TIMPURILE, CE VA SĂ VINĂ. MULȚUMIM FRUMOS. CU DEOSEBIT RESPECT, PT DVS, D-NA MIHAELA BUCUREȘTI 🙋❤️🙏
Eu locuiesc la etajul 9 intr-un bloc cu 4 scari si 9 etaje in sudul Bucurestiului. Acest bloc a fost construit inainte de '77. Sunt vecini care au povestit cum a fost atunci. Acum la un capat, blocul e lasat un pic in jos intr-o parte. Nu stiu cum a putut rezista la atatea cutremure, m-am speriat ingrozitor la cele de 5-6 grade din ultimii 10 ani, nu vreau sa stiu cum este unul de 7 grade.
In 77 am ieșit în stradă cu părinții mei . locuiam în cartierul Floreasca . Blocurile de cele două părți ale străzii se clătinau și părea că se apropie unele de altele . Mișcările seismice au fost și verticale și orizontale .
Salutare. Te urmaresc de cand aveai 10 videouri pe canal (dar abia azi m-am abonat). Calitatea video-urilor/textului a crescut exponential. Se vede munca si pasiunea cu care le faci. O singura mentiune: cu noul format mai lung observ ca scade umorul caracteristic tie care era presarat printre informatii serioase. Spor!
Tatal meu ..soldat in termen la o unitate de securitate in Bucuresti in '77 mi-a spus , citez : " Eram in pat , se dadu-se stigerea , cand au inceput sa se zdrucine paturile cu noi. 1min mai tarziu cand inca ne zdruncinam , sa dat alarma , pe semne caci sergentul de serviciu isi facuse meseria ... Am sarit cu toti din pat ...unii pe usa ..altii pe geamurile dormitorului ( fiind la parter) . Dupa doar o jumatate de ora ..ieseau primele masini din unitate in oras ...ordin de la partid ...sa securizqm orasul , sa cautam supravietuiitori, sa adunam cadavre . Intamplarea face sa fiu la doar 100 de m de blocul in care a fost gasit trupul actorului Toma Caragiu in momentul gasirii lui . 8 zile mai tarziu unitatea mea inca gasea cadavre sub moloz , deja intru stare de descompunere destul de avansata incat sa nu poti manca nimic la ora mesei . " Inchei citatul .
Mie, personal, imi plac clipurila tale mai lungi, unde prezinti tot, in detaliu. 30 minute mi se pare ok un clip interesant si captivant, povestit si explicat de voi. Continuati tot asa!!
Domnul din Arad este total nesemnificativ. Eu am trăit cutremurul din 1977 în București. Unda longitudinală a fost cum a fost, dar când a venit cea transversală m-a apucat frica, mai ales că era primul cutremur pe care îl trăiam. Îmi aduc aminte că a doua zi l-am văzut pe Ceaușescu inspectând zona. Locuiam atunci pe Calea Victoriei și relativ repede am ieșit în stradă, unde ne-am întâlnit cu prieteni cu lanterne și am început să îi căutăm pe ceilalți cunoscuți. Noaptea am petrecut-o în sala de sport a școlii cu paltonul pus direct peste pijama. De atunci am început să mă tem de cutremure. Periodicitatea de 40 de ani se pare că nu se mai respectă. Au loc cutremure mai mici și dese, astfel încât probabilitatea unuia devastator în curând a scăzut semnificativ.
Îmi plac subiectele discutate mai pe larg, deoarece intră mai bine în miezul subiectulu.
Da, se pare ca incearca un format nou :) No more 10 mins video!
Dem puns
.__
¹¹ă@@patrickrazvan
Acum preturile apartamentelor sunt la fel si in blocurile noi,dar si in cele vechi
Înspăimântător acel material audio.
Great job Zaiafet! Meriți sa devii cetățean de onoare al Bucureștiului fără ezitare!
Wos? was ist los? Ba mai pardon, pe la noi aici se zice ca tu cobesti.
Aveam 4 ani, locuiam în stațiunea balneară Telega, jud. Prahova zonă subdeluroasă cu multe faimoase alunecări de teren anterioare așa că-mi pot aminti bine ce-am trăit la acel cutremur, Nu mulți alți semeni ai mei (azi nu mai sunt), cât de groaznic a fost.
Tata, om voinic, ne-a înhățat la subraț ca pe 2 saci pe cei 2 gemeni ai săi, (eu și fratele meu) ceilalți 3 fiind mai mari, erau capabili să alerge și singurei în urma tatei. Astfel a alergat cu noi+ mama și cei 3 frați după el, pe tot culoarul lung de cca 5o m.ptr a ieși în curte. Casa era nouă, de cărămidă solidă dar și astăzi mai există o crăpătură pe unde poți vârâ mâna, de-alungul unui perete al culoarului respectiv, dela plafon la podea(locatarul următor nemai făcând nici-o reparație). Norocul ne-a fost că eram deja pe punctul de a ne muta la Ploiești, chiar a doua zi ne și îmbarcam de drum.
DUpă un minut, care ni s-a părut enorm de lung din cauza îngrozirii generale, totul a trecut, cum a trecut dar tata, având mașina lui, s-a reîntors imediat dela Ploiești ca să care din deținuții din Doftana la Câmpina și PLoiești la spitale, fiind răniți pe sub dărâmăturile pușcăriei făcută zob la pământ, cât era ea de mare și solidă de părea ca o cetate!
Printre ei era chiar GH. Dej f. spăimântat de ce trăiseră pe dealul Doftanei, deal care i-a dârdâit ca pe o piftie și apoi s-a prăbușit cu totul ca o casă de jucărie făcută din nisip, peste toți deținuții! Eu, în sinea mea, mai apoi, mă tot gândeam:" bine că nu-i voi mai auzi când făceau grevă urlând în cor:"vrem pâine" sau "nu bate !" ceeace mă îngrozea oribil că trebuia să alerg în pat să-mi acopăr capul tot cu o pernă mare ca să nu-i mai aud. Era groaznic nu doar pt. cei 4 anișori încă nu toți ai mei, ci pt. toți, mari și mici la un loc.! Acum. groaza noastră se mutase urgent pe un cu totul lat tărâm :cutremurul. Multă vreme după el m-am simțit timorată și, f.stressată psihic, tremurând la amintirea ororilor lui.
Norocul meu este că multă vreme nu mi-am mai revizitat casa natală care mi-ar fi reamintit groaza de atunci. Și că am mai avut și alte cu mult mai frumoase amintiri care mi-au rămas spre bucuria mea. Casa natală e un loc unic în amintirea copilului din mine, ca niciunde....
Apoi, tot restul vieții mi l-am petrecut la PLoiești, dar casa natală m-a marcat mult mai adînc.
Ca și tot locul unde mergeam cu toții, vara la faimoasele băi sărate unde apa era atât de concentrată în sarea iodată că nici să vrei nu puteai să te afunzi ca să înnoți ptrcă apa te zvârlea afară ca pe o... așchiuță...Parcă-l și văd pe tata citindu-și ziarul în timp ce plutea ca o frunză pe suprafața apei sărate, ziar pe care-l ținea într-un suport special cu un mic mâner, încât nu se putea uda deloc. Nisipul f.fin și cald al plajei mă făcea f. fericită...iar sarea după ce ieșeam din lac, mă învelea ca o manta albă și cam țepoasă pt pielea mea finuță tare dar nu era indicat să faci duș până plecam acasă. Ce imens mi-e azi dorul de asemenea locuri natale...
Cutremurul n-a reușit să distrugă acel minunat loc faimos prin băile sărate(de cea mai mare concentrație din toată Țara) dar oamenii de azi au făcut-o cu mare succes distrugând dureros toată frumusețea ca și valoarea lor terapeutică!.
Sunetul de la cutremur.. parca te trezeste putin la viata si incepi sa te multumesti cu ce ai!
Horia, imi plac clipurile mai lungi si le ascult cu mare interes, mai vreau astfel de clipuri!! Respect Zaiafet!
Astea deja nu mai sunt video-uri, sunt documentare! Felicitari, am urmarit cu drag tot clipul, extrem de interesant si captivant!
Am 16 ani, muncesc la o spălătorie și am și treburi acasă, deci nu prea am timpul sau energia sa deschid o carte sau sa ma interesez de anumite subiecte + că nu știu ce sa caut, și aceste videoclipuri mai lungi și detaliate deși nu țin locul unei cărți, îmi sunt utile și le vizionez cu plăcere fără să mă plictisesc
Deci amandoi avem 21 acum?
Eu imi amintesc de cutremurul din 30 Mai 1990.... Eram la ora de fizica si urma sa fiu scos la tabla :(( Era cam 13:30 sau 13:40 si era ultima ora.... Si ma rugam sa se intample ceva sa nu ma scoata la tabla ca si-asa eram praf cu notele si nu stiam mai nimic.... Si s-a-ntamplat ! Eram in clasa a IX-a la Lic. Ind. nr. 12 si visam sa ajung mecanic de locomotiva. Liceul este situat exact langa caile ferate ce vin dinspre Gara de Nord, in dreptul Remizei de Vagoane Grivita. Initial am crezut ca trece vreun tren, dar mi se parea suspect ca era prea zgomotos si podeau vibra cum nu vibrase niciodata. La fel si profu' de fizica :))) S-a uitat pe geam, nu era nici un tren, apoi dupa o secunda sau doua cand parea ca zgomotul si vibratiile se indeparteaza si dispar, a inceput miscarea pe orizontala. Oribila si de nedescris senzatie. In mintea mea de copil mi-am zis : "....am scapat de ascultare...pheu ! :))...dar ce dracu se intampla...? oare merita sa mor de la cutremurul asta care m-a salvat de ascultarea la fizica...?" E uimitor si uneori de ras-plans ce-ti trece prin cap in situatii critice. Ne-am bulucit ca oile pe scari in timp ce cutremurl ne arunca unii peste altii si in 20 secunde era tot liceul gol ! Greseala imensa ! Puteam sa murim ca soarecii pe scarile alea daca era cu un miligrad mai puternic cutremurul... La cateva zile dupa cutremur au gasit fisuri in planseele cu trepte pentru ca au chemat experti dupa ce au vazut tencuiala crapata si umflata. Apoi a urmat cel de noapte, dupa nci o zi. A fost pe 31 Mai pe la 3 dimineata. Am zbughit-o descult in chiloti pe scari (locuiam la etajul 1) bulucindu-ma cu vecinii care veneau de la etajele superioare si imi amintesc ca m-am oprit in fata blocului fix in fata ghenei si nu intelegeam de ce simt rece si ud la picioare... Ma oprisem fix in balta cu zeama de la tomberoane...DESCULT ! Dar de frica am stat asa decult si despuiat afara impreuna cu vecinii pana a rasarit soarele si abia atunci am avut curaj sa intram in case. La mine a fost misto situatia cu picioarele in zeama de ghena... Mi-au dat vecinii niste pungi de plastic pe post de sosete ca sa pot intra in casa si sa merg la baie sa ma spal pe picioare :)))
Exact ce mie era frica sa mai stau in casa
te rog sa mai faci clipuri de genul.M-am uitat cu foarte mare interes.
Imi plac subiectele discutate pe larg! O să-mi fie dor în astea două luni să nu mai postezi des! Te pup! E foarte tare ceea ce faci!
Daaa, sunt foarte faine subiectele abordate mai în detaliu, așteptăm cu interes și altele similare!
Foarte frumos videoclip. Mie îmi plac videoclipurile astea mai lungi... Sper sa mai faci. :)
Captivant :) . La astfel de subiecte nici nu realizez cand trece timpul.
Te salutam din Suedia , te ascultam la locul de munca si ne prind bine episoadele tale mai lungi, ( in special cele istorice ) Multumim
+1 pentru subiectele lungi. Nu stiu cand au trecut 30m - foarte fain prezentat !
inregistrarea din timpu cutremurului din 77 suna a ceva din filmele horror
Potato Dude adv 👌
Adevarat..la fel cred si eu.. :{
asa e. plus realizez cat de mult inseamna 50 de secunde in conditiile alea.
Mai rau
Am savurat fiecare minut,depinde si de subiect cat de captivant este.Oricum,sustin acest experiment!
Da, categoric vrem clipuri lungi. Și aștept ca în curând "documentarele" tale sa facă concurență celor de la HBO, măcar pe plan național. 😁
Bravo draga mea, și eu la fel vreau ca și tine și mai vreau și pe cei care ne răsfață în frumoase și utile informații să nu ne mai resfețe și în insulte, ca pe mine total gratuit !(precum Claudia 0 face cu uimitoare nepoiltețe! doar ptrcă mi-am permis să-i corectez 1-2 greșeli personale spre binele ei sănu se mai face de râs). CIne poate fi perfect ? AM crezut că-mi va mulțumi că o completez un piculeț !
@@rodicapopescu6056 sa nu se mai ,,faca" de ras.
Am tot amânat ca să văd acest material. A fost groaznic în '77, nu am uitat nimic. Nici huruitul.ala groaznic, nici cutremurul în sine. Cei care au trăit acel cutremur, nu pot lua în glumă filmul tau.
Decât să te uiți la știri mai bine te uiți la el ! =] E mult mai interesant și e mult mai informativ,decât să înveți la istorie ,mai bine te uiți la video-urile lui și tot aflii mai multe decât din manual sau din ce îți preda profesorul 😆! Bravo Zaiafet ,îmi place cum explici,cum vorbești ! 👏👏TOT ASA !
Esti cel mai bun la ceea ce faci, mereu te ascult cand am de facut ceva ce nu implica sa ma concentrez total, clipurile lungi sunt bine venite :)
18:27 mama ce senzatie iti da sunetul asta...
Am o mica impresie ca se-aud niste tipete explicit de ciudate mai spre final
Aproape adormisem... mai doarme pulea acu... jesus... odios...
Zici că se aude iadu
Sa il asculti cu casti, sa vezi după senzatie..
Credeam că doar eu am avut o senzație nașpa, m-a făcut să ies afara din casă :-))))
Respect pentru tot ce faci Horia tinete de treaba faci o treaba super buna. Informatiile pentru avest videoclip sunt super bune mai ales ca ai intrebat si oameni de la locul faptei.La fel ca si in videoul cu insula din romania de sa scufundat!
Foarte bine creat clipul, multa informatie folositoare! Great job!
Si mie imi plac documentare mai lungi cu detalii , mulțumim că exiști 👏👏👏👏👏👏
Super... 30 si... bravo! La cat mai multe de genu!
Foarte frumos explicat toate
Mi-a plăcut...
Fără bla bla ....a fost super
Mai vreau sa aud despre orice lucru înteresant.
Multumesc!
O vară frumoasă îți doresc !
Sănătate multă.
@Zaiafet Foarte bine realizat clipul asta, asemanator reportajelor. Intr-adevar, subiectul este bine conturat prin ceea ce au simtit cei care au prins cutremurele. Foarte faina ideea. (Y)
Unul dintre cele mai bune video-uri ale tale. Mi-a facut o placere deosebit sa il urmaresc.
Cine e pe aici dupa cutremurul din Turcia si din Oltenia 2023?
Emisiunile voastre sînt foarte interesante ! Cu cît am ascultat mai mult cu atîta mi au plăcut mai mult . Faptul cum le prezentați aceste Videos este foarte entertaining dar în același timp foarte informativ . Dacă le a-ți fi prezentat în Engleză probabil că a-ți fi fost una dintre cele mai renumite instituții de e internet . Lucru bun continuați pe mai departe . Felul în care le prezentați este ingenios .
In momentul în care a început bunica ta să vorbească, am apăsat butonul follow. E genială ! Transmite-i sănătate și mai fă materiale cu dumneaei ! Așa carismă, mai rar ! Felicitări !
Multumesc mult pentru aceste informatii cuprinzatore si reále . Traiesc in Republika Ceha de 30 ani ,insa la cutremurul din 1977 am trait acesta groaza la Orsova Jud Mehedinti unde m-am nascut...pe atunci aveam 9 ani . Va doresc sanatate si numai bine! 🙏🍀
E 2:00 noaptea și eu asta fac acum.
Susțin subiectele prezentate pe larg iar înregistrarea aceea este efectiv terifiantă..
Te inteleg..X(
Ne plac f mult subiectele si clipurile mai lungi!felicitari pt munca depusa,se vede!
tot respectul pentru tot ce faci !!!!!
Ori 10 ori 30 de minute pentru mine e nesemnificativ mai ales când este vorba despre ceva informativ și educativ pe deasupra, îți mulțumesc din suflet Horia, ție și echipei tale mișto, așa că spor și băgați pe foc în continuare 😁🙋♂️🙋♂️👍
La cat mai multe subiecte pe larg! Mega interesant as usual! Thankies!
De asemenea clipuri îmi era dor sa vad. Din acest motiv am început sa te urmăresc.
Succes în continuare în tot ce faci.
ne plac tare, tare!
așteptăm vloguri de călătorieeee și podcasturi cu nerăbdare! vacanță plăcută!!
De ce nu apare ce am scris eu marin
Chiar e buna ideea cu video urile mai lungi ca durata =)
mi-au placut foarte mult aceste doua videoclipuri , la cat mai multe ❤️
Unul dintre cele mai interesante video-uri făcute, continua tot așa!
Superb realizat! Și felicitări pentru munca depusă! Sunt de părere că subiectele abordate pe larg sunt mai captivante și aș opta pentru acest gen de conținut! Vacanță plăcută! ❤️
Știu ca deja au comentat toți de miile alea...
Dar dacă 2700 ți s-a părut enorm, ce ai zice de 27.000?
Am răbdare
Să se audă Zaiafet, peste tot pe internet! 😃 Ne place ceea ce faci, keep it up!
Te-am menționat și în ultimul nostru podcast unde reacționăm la vloggeri români (33:17).
Asta si ala de 30 de min despre cernobîl au fost cele mai geniale pe care le am vazut. Pur si simplu sunt mai bune clipurile lungi mai ales facute la zaiafet. Multora nu le plac clipurile lungi. Mie imi plac pentru ca zaiafet e unul din singurele canale care se documenteaza si prezinta informatiile corecte dau in mare parte corecte(99%) si de asta cu cat sunt mai multe informatii cu atat e mai captivant, mai ales subiecte de genu asta. Respect si asteptam urmatoru clip.
Horia: "Noua sute ori treizeci, DE DOUA MII SAPTE SUTE DE ORI!"
Am ras din plin
@@robertmaracine3126 numai pe jumate eu
27000 ori
Hai ma ca a gresit si omul..
Ca si clipul cu calculul viitorului. Inca un zero la 2700.
Foarte bun clipul și foarte bine documentat. Mi a plăcut mult. Ține-o tot așa! :)
Cine se uită la el după cutremurul de anul asta? :)) 2023
Super tare . ori cat de lungi ar fi episoadele cand ma uit la video nu mai am notiunea timpului :)) realizez doar la finalul episodului .
Mă trec fiori pe şira spinării auzind înregistrarea cutremului din '77 si marturisirile celor care au trecut prin el. Cutremurul este spaima mea cea mai mare.
Sunt foarte frumoase episoadele astea mai lungi!! Sper să mai vedem și pe viitor!
Ar trebui făcut un control în toată țara de rezistenta blocurilor .Sunt multe blocuri la care au stricat parterele pentru spatii comerciale .Acum mă întreb pentru alea daca cad la cutremur cine plătește , tot prosti care au fost deacord cu spatiile comerciale .Ar trebui puși să refacă ce au stricat in interioarele blocurilor .Chiar unde stau eu sunt trei apartamente la parter stricate , pentru spatii comerciale .
Super! Imi place ca documentati faorte bine clipurile. Multumesc!
Merita să faci clipuri mai lungi, chiar te încurajez să o faci și în continuare.
Astea ar trebui sa se predea în scoli
Cu tine, Davide, poate iese ceva interesant.
Fantastica evolutia limbii romane dupa fiecare cutremur.
Wow. Mi s-a facut pielea de gaina auzind cutremurul in acea inregistrare. sinistru.
Foarte interesante subiectele abordate. MULȚUMESC
Înregistrarea cutremurului din 1977 mi-a cauzat lacrimi în ochi si.. spaima...
Încă un clip de 30 de minute... Wow... Zaiafet și echipa... Mulțumim!
Respect Bunici Tale Frate ! #RBTF
Sincer cand am vazut un video de 30 de minute, am zis sa intru doar sa vad pe scurt despre ce e vorba, dar m-a prins subiectul si fara sa imi dau seama s-a terminat si videoclipul fara sa ma plictisesc, chiar sa fiu interesat si fascinat de informatie, ca rezultat, subiectele discutate pe larg: LIKE
Mi-am adus aminte de acest filmuleț și pentru ca am citit cu puțin timp in urma despre un eventual cutremur viitor, am zis sa va spun și vouă.
Mai pe scurt și pe direct se crede ca anul acesta (2021) in Noiembrie urmează sa lovească un cutremur de circa 6,5 - 7.
Eu nu prea ma las ușor convins și mai mereu încerc sa vad cât de reala este informația care ajunge la urechea mea, dar in acest caz nu am cum sa fac asta.
“Predicția” nu este făcută de ghicitori in cărți sau cafea, ci de un centru de seismologi care fac asta din pasiune (nu sunt ceva oficial) , dar predicțiile din trecut au avut atâta acuratețe încât m-au lăsat cu gura căscată. Așa ca cine știe, poate o nimeresc și de data asta.
Anunțul lor a fost făcut destul de “pe ocolite” pentru ca legal nu ai voie sa facă asemenea anunțuri pe motiv de panica și tot așa. Ei spun ca spera din suflet sa nu se adeverească “socotelile” lor și ziua de 27 Noiembrie sa fie una normala și nu una care va aduce prăpăd cu ea.
Acum fiecare o ia cum vrea, nu vreau sa creez panica , am auzit și eu și pentru ca in trecut au demonstrat ca nu vorbesc prostii, am zis sa dau și eu mai departe aceasta informație.
Dacă ceva nu este in regula in mesajul meu, rog administratorul sa șteargă acest mesaj. Mulțumesc. #Zaiafet
februarie 2023,no earthquake
sper sa nu vină prea curând...
😅
Ești tânăr ,nu judeca pe cei care conduceau România in 1977 nu se compara cu cei de astăzi . Mulțumim . Este interesant ce prezinți .
Misto tricoul de la Decathlon! ;)
Si eu am tricouri de la decathlon . Sunt ok si ieftine
@@georgecatalinnicuta8559 Stiu! Si eu am unul exact ca al lui Horica! :D
Sunt comfortabile
Lel adevarat..
Sunt anti transpirat. Super tari astea
foarte bun clipul, m-a tinut captivat
Acum inteleg de ce imi apare clipul asta la recomandate🤣🤣
daaa e foaste relaxant si foarte buna ideea de a face clipuri de 30 minute :)) nu ca alti de 10 ... pe lang asta e placut sa asculti povesti inainte de culcare.
Zaiafet-Discovery Romania ❤❤ ❤
In '''77,,eram la etajul patru,in bacau,blocul oscila la stinga,la dreapta,ca si cum ar fi vrut sa se dezradacineze,un vuiet puternic se auzea,ceva groaznic.Frica de moarte era mare,m am pus pe genunchi si ma rugam lui Dumnezeu pt.iertarea pacatelor.Cind a trecut prapadul,au iesit oamenii din case asa cum erau ,in pijamale,unul a tisnit direct din cada de baie,asa gol,direct in strada.A fost teribil.
Din punctu meu de vedere, canalul tau e cel mai bun calitativ 🙄
Dacă vrei sa întâlnești opusul la canalul acesta încearcă Dacul Liber sau Paradox. Nu știu ce coceni fumează cei doi. 😅😅😅
@@alleriamincu2120 Multumesc de recomandare 😂😂 asa de curiozitate o sa incerc sa vad despre ce e vorba
Atenție, cad mere ! E un canal la fel de bun !
Forzza Horica 😁😊
Videoclipurile lungi par mici documentare și chiar e mult mai interesant cu mai multă informație. Felicitări pentru munca depusă! 💖
Deschid yt: clip de la Zaiafet *acum 15 secunde*
Eu: k, apas.
Tabul: dup vreo 30 de secunde imi trimite notificare de la clip 🤦♀️🤦♀️🤦♀️
lolololololololololololololololololololololololololololololololololololololololololol uau lolololololololololololololololololol uau.
Lel X3
Pentru mine sant foarte educative prezentarile voastre.
Nu ma plictisesc nici la cele lungi.
Daca intervine ceva opresc clipul si cand pot reiau de unde am oprit.
Felicitari.
Mie Personal mi-au placut ultimile 2 videoclipuri (asta si Cernobal) ca au durat atata.poti detalia mai bine. :D
Secretul zace în detalii !!! La cât mai multe clipuri explicate pe larg ! I'm... watching... you ... ! ... !!!
Horia, sper sa citești aceasta informație:
Majoritatea cutremurelor se produc fix în județul Vrancea (unde aici locuiesc și eu) deoarece acest județ este în continua mișcare către Subcarpați Curburii. Hepicentrul își are loc în Munții Vrancei. Colo sunt multe riscuri în care ai norocul sa vezi crăpăturile făcute de cutremure. Placa tectonică când intra sub alta placa tectonică , se numește subductie. Aici subductiile sunt în continuare riscante, deoarece știm că ele creează munti. La faza aceasta, subductia nu își are loc în Vrancea. Plăcile tectonice se lovesc cu o viteza de aproximativ 21 km/h (foarte rapid) și ele nu mai fac subductie. Bine, putina subductie fac. Însă, formează rifturi.
Ca tot am vorbit de geografie, Horia, trebuie și putina geologie.
Mai prin Cretacic, intre Munții Vrancei și practic județul Vrancea, era un lac de 55 km lungime , 28 km lățime și o adâncime maxima de 3,1 m. Era numit "Ballivan". Încet, încet , lacul se micșora. La începutul Holocenului, lacul deja dispăruse, ceea ce viteza a acestei placi era de 0,2 km pe an. Eu is în Suraia, 15 km departare de Focșani, unde vin aicea sa mănânc shaorma liniștit. 😂😂
PsheepTo [Pshe] Bce
DA, DAR IN PANCIU STAU LA 2 SI AM CRAPTURI DE 2 /8CM GROSIME SI TOATE CASELE PE O RAZA DE 5 KM AU CRAPATURI MASIVE. PT. CINE E PANCEAN CHIAR SI CORPUL NOU DIN 2016 ARE O CRAPATURA DE TE SPERII. ARE 8 M INALTIME SI E NASOL SA FII PANCEAN.
Bună introducere, chiar bună !!!
*#fratelehipertensiunearterială* *#râvneștecurvește* *#memorabil*
0:05 La cât ? Așa de târziu ! 0:23 Timpul pentru citat *#1* 0:52 Sună pesimist.
1:02 Bun, acum sună mai bine. 1:31 Presupun că nu ai dat rezultatul direct pentru a explica unora.
2:24 Timpul pentru citat *#2* 2:49 Tipic încă și acum.
3:29 *Bang !!! Și dușmanii se sperie.* 3:42 Opa, acum e groasă treaba.
4:00 Soluție: Locuiești în mansardă. 4:48 Pentru cei curioși. 4:51 *WOW* Ăsta este adevăratul tătic.
5:21 Cel din 1977 e mic copil. 5:42 Timpul pentru citat *#3*
6:15 Ce mare tragedie s-ar fi întâmplat. 6:27 Bine ar fi fost. 6:49 Acum nu prea ai găsi așa ceva.
7:06 Orice veselie se termină. 7:16 Timpul pentru citat *#4* 7:54 Și din nou.
8:10 *#uncutremurciudat* 8:28 Ce triplu ghinion. 8:42 Chiar că. 8:54 Bravo bunicuțo.
9:31 Și ne-am întors. 9:46 Știu. Ce bine era atunci. Mult mai bine.
10:01 Tipic. Tipic comuniștilor. 10:30 Cam cum va rămâne ceva din țara asta cu încă 10 ani cu PSD-ul. 10:35 Timpul pentru citat *#5*
11:28 Chiar că a fost mare cutremur. 11:39 N-ai ce să-i faci. 11:53 Ce șocant.
12:21 De la atâta pregătire în caz de atac aerial cine s-a mai gândit și la posibilitatea unui cutremur. 12:44 Ce norocos.
13:06 Ce neobișnuit de repede. 13:27 *EVIDENT*
14:49 Bine când se termină cu bine.
15:17 Și înapoi la show. 15:53 Și buni are legătura.
16:32 Așa se face.
17:08 Și este misterios. 17:47 Și iar la show.
18:27 Ce bine că există așa ceva. *#straniu* 18:58 Timpul pentru citat *#6*
19:59 Important de știut.
20:19 Ce nefericire. 20:45 A, și asta.
21:06 Cum se uita atâta lume la filme bulgărești.
22:21 Era cât pe ce.
23:29 Încă o dată, iar la show. 23:42 Nici chiar așa.
24:03 Ce oameni omenoși. 24:29 Trebuie să ai grijă.
25:01 *WOW* Bine că a fost salvat. 25:36 Ce mare nenorocire. 25:57 Bineînțeles, nenorocitul profitor.
26:03 Asta e, nu mai ai ce face. 26:41 Ce scuză cunoscută și patetică.
27:01 Ce sacrificiu inutil. 27:15 Timpul pentru citat *#7*
28:08 Lucrurile stau cam rău. 28:26 Firar să fie de Firea. 28:44 Bun sfat.
29:13 Bine !!!
1:37 27000* mai greșesc oamenii :)
:)
Corect :)
Da mi.a plaut si m.am uitat pana la final. Multumes foarte mult
Mie mi se par foarte misto clipurile mai lungi!
Felicitari pentru reportajul bine documentatsi pentru echidistanta.
Filmul se numea DULCE SI AMAR! Groaznic!
Concluzia: populatia trebuie educata sa nu intre in panica. Eu personal, eram pe strada in dreptul blocului unde au murit Caragiu, Bocanet, Doinea Badea. Era o statie de autobuz acolo. Am vazut dezastrul de la blocul Dunarea. Sunt o fire puternica si nu am pierdut-o. Am banuit ca a fost un cutremur si nu o bomba atomica, cum incepuse deja zvonul. Repet, trebuie educatie de pastrare a calmului.
18:50 cosmar direct
FAIN. SUBIECTUL DVS, ARE ȘI VA AVEA RĂSUNET, ÎN TOATE TIMPURILE, CE VA SĂ VINĂ. MULȚUMIM FRUMOS. CU DEOSEBIT RESPECT, PT DVS, D-NA MIHAELA BUCUREȘTI 🙋❤️🙏
Eu locuiesc la etajul 9 intr-un bloc cu 4 scari si 9 etaje in sudul Bucurestiului. Acest bloc a fost construit inainte de '77. Sunt vecini care au povestit cum a fost atunci. Acum la un capat, blocul e lasat un pic in jos intr-o parte. Nu stiu cum a putut rezista la atatea cutremure, m-am speriat ingrozitor la cele de 5-6 grade din ultimii 10 ani, nu vreau sa stiu cum este unul de 7 grade.
Fugi de acolo
Da, boss horica fa clipuri lungi mie îmi place.. Bravo... Ma uit cap coadă la tot clipul
In 77 am ieșit în stradă cu părinții mei . locuiam în cartierul Floreasca . Blocurile de cele două părți ale străzii se clătinau și părea că se apropie unele de altele . Mișcările seismice au fost și verticale și orizontale .
wow! inregistrarea este infioratoare... foarte bun clipul! multumim!
Salutare. Te urmaresc de cand aveai 10 videouri pe canal (dar abia azi m-am abonat). Calitatea video-urilor/textului a crescut exponential. Se vede munca si pasiunea cu care le faci. O singura mentiune: cu noul format mai lung observ ca scade umorul caracteristic tie care era presarat printre informatii serioase. Spor!
Te-am urmărit cap-coada și dacă mai postezi așa lungi o sa îmi găsesc timp sa le vad. Foarte fain 👏
O sa devina cel mai vizualizat clip acesta,având în vedere ultimele evenimente.
Super formatul. Multumim !!!
Tatal meu ..soldat in termen la o unitate de securitate in Bucuresti in '77 mi-a spus , citez : " Eram in pat , se dadu-se stigerea , cand au inceput sa se zdrucine paturile cu noi. 1min mai tarziu cand inca ne zdruncinam , sa dat alarma , pe semne caci sergentul de serviciu isi facuse meseria ...
Am sarit cu toti din pat ...unii pe usa ..altii pe geamurile dormitorului ( fiind la parter) .
Dupa doar o jumatate de ora ..ieseau primele masini din unitate in oras ...ordin de la partid ...sa securizqm orasul , sa cautam supravietuiitori, sa adunam cadavre .
Intamplarea face sa fiu la doar 100 de m de blocul in care a fost gasit trupul actorului Toma Caragiu in momentul gasirii lui .
8 zile mai tarziu unitatea mea inca gasea cadavre sub moloz , deja intru stare de descompunere destul de avansata incat sa nu poti manca nimic la ora mesei . " Inchei citatul .
Mie, personal, imi plac clipurila tale mai lungi, unde prezinti tot, in detaliu. 30 minute mi se pare ok un clip interesant si captivant, povestit si explicat de voi. Continuati tot asa!!
doamne-ți mulțam că stau in cluj🙏
XD
@Amdrei sbsjsjskwkjwjwbsh SI EU
@@denispetrea1670 si eu in CLuj-Napoca
La fel si aici. N-am simtit un cutremur in viata mea.
Chiar a fost un videoclip bun! Felicitări!
acu cativa ani iti lasasem un comment sa faci unul despre cutremure, ti-a luat ceva timp :)))
Domnul din Arad este total nesemnificativ. Eu am trăit cutremurul din 1977 în București. Unda longitudinală a fost cum a fost, dar când a venit cea transversală m-a apucat frica, mai ales că era primul cutremur pe care îl trăiam. Îmi aduc aminte că a doua zi l-am văzut pe Ceaușescu inspectând zona. Locuiam atunci pe Calea Victoriei și relativ repede am ieșit în stradă, unde ne-am întâlnit cu prieteni cu lanterne și am început să îi căutăm pe ceilalți cunoscuți. Noaptea am petrecut-o în sala de sport a școlii cu paltonul pus direct peste pijama. De atunci am început să mă tem de cutremure.
Periodicitatea de 40 de ani se pare că nu se mai respectă. Au loc cutremure mai mici și dese, astfel încât probabilitatea unuia devastator în curând a scăzut semnificativ.
Din pacate nu exista o asemenea regula.