Util material. Sunt tânăr în credință, botezat abia de câteva luni, și fac parte dintr-o biserică non-denominațională din vestul țării, desprinsă cu ani în urmă din cultul baptist. În ceea ce privește subiectul dezbătut în acest video, eu mă situez în categoria "soft cessationism" (care, după umila mea părere, e același lucru cu un continuaționism extrem de precaut- și e foarte bine că e așa de precaut). Acesta este și doctrina bisericii de care aparțin. În fine, ce apreciez în mod deosebit la acest material e că ați subliniat cu atenție nuanțele. Bravo, mulțumim, har și spor în continuare.
Da, este foarte adevărată pozitia pe care ați explicat-o fr Timotei. Și Creștinii după Evanghelie, din care fac și eu parte, au aceași înțelegere asupra acestui subiect, și credem că aceasta e înțelesul corect al Scripturii. Mă bucur că vă faceți timp pentru a trata și a dezbate subiecte de interes major pentru credincioșii sinceri. Vă felicit pentru lucrarea pe care o faceți, și vă doresc mult har, călăuzire de sus, și binecuvântare divină, în slujirea și implicarea dumneavoastră. Fiți binecuvântat ! 🙏
Fiți binecuvântat de Domnul Isus Cristos frate Timotei , explicații foarte adevărat după Scriptura , sa nu încetați ,sa nu va coborâți standardul indiferent de ce spun diferite voci , fiți binecuvântat ❤.
Nu vă faceți griji din pricina aceasta. Din păcate cu toții suntem profund marcați de educația și traumele din copilărie și adolescență iar când începem să devenim conștienți de noi este mult de muncă ca să devenim liberi și să ne manifestăm potrivit cu ce a pus de fapt Dumnezeu în noi. Dar ferice de cei inconștienți căci ei au ajuns la țintă înainte de a pleca.
Ca unul dintre cei ce cauta sa creada si sa implineasca ADEVARUL SCRIPTURII sant si eu si ghidul de meu este tot SCRIPTURA de aceea nu pot tacea si sa nu marturisesc ca am fost vindecat de cateva ori miracolos si de fiecare data diferit , dar una din dati am fost vindecat de Domnul Isus prin darul de vindecare si cand spun trebuie sa clarific ca de data aceea nu mi sa facut ungerea si nici nu sa rugat pentru mine . Dupa ce ma intrebat ce probleme am , am fost intrebat daca cred ca Domnul Isus ma poate vindeca . In urma comfirmarii ca cred si-a pus mana pe locul cu boala si a poruncit duhului de boala sa plece si sa nu se mai intoarca , la care va marturisesc ca din momentul acela am simtit eliberarea si sant sanatos in ziua de azi . Aceasta minune sa intamplat pe data de 3 april 2021 in biserica penticostala din Campeni jud Alba unde responsabil de biserica este fratele Marinel Jula .
Tipic mie mi se pare o reducere a puterii lui Dumnezeu ceea ce faceți adica Duhul sfânt care ne-a fost dat el nu mai are voie sa iti dea darul de a face minuni sau darul prorociei sau ....etc ca asa vreti voi Biblia spune ca in vremurile din urma vor fi si invatatori falsi si proroci mincinosi si etc . Asta nu înseamnă ca nu sunt adevărați e drept mai putini dar sunt
Am vorbit de mai multe ori despre darul vorbirii in alte limbi si intentionez sa mai vorbesc pe viitor. Am discutat aici deapre cotinutul si ratiunea vorbirii in alte limbi: ruclips.net/video/ZDIb5lJpgpk/видео.htmlsi=jjOPTNG_KBFM0X5i
@@TimotheosYTChannel Ar fi foarte interesanta o analiza a conferintei "Un Lucru" de la Timisoara de zilele astea, la care e invitat Vlad Svachuk. Am multi prieteni care merg acolo si sunt efectiv absorbiti de curentul acesta de sesiuni de eliberare, vindecare, care se practica acolo. A luat amploare foarte mare in mediul evanghelic in ultima vreme si trebuie stim sa ne raportam biblic la el. Predicareal lor se bazeaza in mare parte lucrarii Duhului Sfant si pe darurile miraculoase si despre cum saracii crestini care vin din medii baptiste sau mai conservatoare nu au acces la Duhul. Despre Isus, prea putin. Anul trecut a fost tot Vlad acolo si au avut seara de vindecare: Pe YT este la: Conferința Unlucru '' Word & Power '' Sesiunea V - Livestream , pe la ora 3:30:00 Am ascultat toate sesiunile, si de anul asta (inca mai sunt maine si in 31 dec) si pot da mai multe detalii, puncte cheie. ' Timotei, daca oamenii astia sunt autentici si au dreptate si lucrarea lor e de la Domnul, noi ceilalti traim o minciuna sau o viata seaca fara putere. Sunt prea siguri pe ei si au prea multe experiente. Eu inca stau si analizez, dar am mare MARE nevoie de ajutor. Multumesc!
päi apostolii au fost alesi direct de Domnul Isus, acum acest lucru nu mai este posibil,....cäci Eu mä duc la Tatäl, spune Domnul nostru Isus, glorificat sa-I fie Numele in veci
Bagi si dumitale toti berbecii in seama! ...Sa revin la ale noastre: si cand ma gandesc ca m-am pocait intr-o adunare harismatica, jale! Doamne pune in noi o iubire reala pentru Sfintele Scripturi!
Ce culturi religioase sunt cesationism,si care sunt continuatism?
9 месяцев назад+1
Am preluat urmatorul text dintr-o carte de teologie. Legat de ceea ce spune despre apostoli, ce parere aveti? Este adevarat ? "Apostolii, conform etimologiei cuvantului, sunt oameni trimisi (1 Corintei 12:28). Daca cei doisprezece apostoli au fost unici, Biblia vorbeste si de alti apostoli: Barnaba (Fapte 14:14; 1 Corinteni 9:5-6), Sila si Timotei (1 Tesaloniceni 2:6), Iacov (Galateni 1:19), Andronic si Iunia (Romani 16:7). Conditiile pentru ca cineva sa fie un apostol sunt: sa fie chemat de Dumnezeu (Galateni 1:15), sa fie ales si trimis de biserica locala (Fapte 13:1) si sa fie recunoscut de Biserica generala (Galateni 2:7). Astazi, acestia sunt indentificati cu lucrarea misionarilor trimisi de Biserica pentru a vesti Evanghelia si pentru a intemeia noi biserici locale."
Da. Termenul apostol e unul generic si in functie de context ne dam seama la ce se refera. Am vorbit aici mai pe larg: ruclips.net/video/Bm7s6O4qS08/видео.htmlsi=nyx8lIq6Degq04c7
Frate păstor, la sfârșitul video-ului ați recomandat pe John McArthur. El este un calvinist care afirma ca Dumnezeu a predestinat absolut orice acțiune a oamenilor inclusiv violurile si alte atrocități. Eu nu văd cum el este vertical in răspândirea evangheliei... Ce părere aveți?
John MacArthur e invator fals. Cu ani in urma a avut un Q&A (intrebari si raspunsuri) unde cineva l-a intrebat daca un om ia semnul bestiei daca mai poate fi salvat dupa ce il ia, la care John a raspuns, citez, "poti sa iei semnul bestiei si sa fii salvat dupa ce il iei." Fugi mancand pamantul de MacArthur.
Barnaba este numit apostol, in F,Ap,14:4,14. Cesationistii au alta traducere? Sau trebuie sa ofere explicatii suplimentare, ca cei ce ii aud sa nu creada asa cum "este scris"?? Ei lupta impotriva Cuvantului? Sau a gresit doctorul Luca? Sau sunt gresite traducerile? Este Barnaba vrednic de numele de apostol? Ce anume ii confera aceasta vrednicie? Ce il impiedica pe un credincios, sa nu poata avea vrednicia lui Barnaba? Prin 1Tes.2:6, Pavel pune titlul de apostol si in dreptul lui Sila. Cesationistii dau alte explicatii? A gresit Pavel? Sila a fost vrednic de numele de apostol?
Sa inteleg ca Pavel a spus bisericii ca dupa ce el va muri, sa se opreasca din a mai prorocii de ex🤷 ?? Biserica primara avea nevoie de daruri dar noi ne descurcam fara?? 1Cor 1:7 ei aveau nevoie de toate darurile in asteptarea revenirii Domnului, noi nu?? Ce facem cu realitatea??? Ce facem cu oamenii nascuti din nou cu o viata exemplara care manifesta daruri din partea lui Dumnezeu?? (Autentici putini,dar sunt) Ce facem? De ce ar mai trebui sa ne ferim de prorocii mincinosi daca adevarati oricum nu mai sunt?? Fapte 2:39 fagaduinta pt cei ce sunt departe🤷
@@TimotheosYTChannel Inteleg, dar care dintre aceste manifestari nu ar avea nevoie azi si biserica? Una dintre diferentele între apostoli si noi, pe care o inteleg eu este ca apostolii au avut harul si slujba sa primeasca Evanghelia (de la Domnul sau descoperire) si sa fie cei responsabili de transmis/implementat etc. In rest cred ca au avut slăbiciuni,ispite,framantari etc ca si niste credinciosi de zi cu zi(in sensul ca au fost oameni ca si noi)🤷 Au valoarea lor, dar nu ii supravalorificam (Corneliu a vrut sa se inchine inaintea lui Petru ceea ce nu a fost ok)
Problema nu se pune de ce am avea noi nevoie astăzi ci daca Scriptură leagă sau nu aceste daruri de oficiul apostolic. Noi am putea argumenta că avem nevoie astăzi de puterea lui Samson in anumite circumstanțe, dar acel dar a fost necesar pentru perioada judecatorilor. Am putea avea nevoie de apa din stâncă așa cum a făcut Moise. Si lista poate continua.
Cand îndeamnă Pavel sa umblam dupa darurile cele mai alese dar mai ales sa prorocim ,enumera mai multe ok Deci sfatul lui era pt apostolii lui isus sau pt toti credincioși din corint sau din toate veacurile ?
Apostolul pave a fost apostol nu ca ceilalți (alesi insusi de isus ) a fost ales duoa moartea lui stefan prin intamplatea relatată de scriptură (era chiar si negat de unii dar puterea era prea mare ca sa poata sa i țină față impotrivitorii )
De ce nu discutați și următorul pasaj??? Acest pasaj nu există în Biblia d-voastră??? Efeseni (4:11) Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători (4:12) pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, (4:13) până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; Deci in ziua de azi există evangheliști, păstori și invatatori, dar nu există apostoli și proroci. Mai citiți încă o dată pasajul biblic de mai sus. Și să nu adăugați nimic la cuvintele mele sau la Scriptura, gen "apostoli ca pe vremea lui Hristos". Apoi vedeți ce înseamnă apostol, termen care exista cu mult înainte de Hristos. Apoi, eu am experimentat vindecare instant, pe loc, când m-am rugat cu punerea mâinilor. Vindecare pe loc. Diavolul sucește foarte mult cuvântul, ca unii să nu pășească in credință. Diavolul se bucură foarte mult de această poziție a multor creștini.
Am întrat din greșeală pe acest canal de RUclips și am rămas perplex cât de mult vă asemănați cu Andrei Croitoru. Sunteți cumva frați sau rude? Ori așa s-a întâmplat să fiți doi haiduci din România?
Daca ai intrat din greseala esti iertat. Dar macar poti sa iesi intentionat. Daca tot l-ai pomenit pe Andrei hai sa dam ocazia celor care citesc acest comentariu sa vada cine esti tu cu adevarat: ruclips.net/video/ZQMv7S3g2e4/видео.htmlsi=Ag_x2B8HFZCGAtTM
@@TimotheosYTChannel sunteți foarte tare dacă știți cine este cu adevărat o persoană doar dintr-un singur comentariu. Ori poate nu v-a plăcut termenul de "haiduc"? Oricum, am întrat din greșeală și ies intenționat cum mi-a sugerat domnia voastră. Multă sănătate!
Util material. Sunt tânăr în credință, botezat abia de câteva luni, și fac parte dintr-o biserică non-denominațională din vestul țării, desprinsă cu ani în urmă din cultul baptist. În ceea ce privește subiectul dezbătut în acest video, eu mă situez în categoria "soft cessationism" (care, după umila mea părere, e același lucru cu un continuaționism extrem de precaut- și e foarte bine că e așa de precaut). Acesta este și doctrina bisericii de care aparțin.
În fine, ce apreciez în mod deosebit la acest material e că ați subliniat cu atenție nuanțele. Bravo, mulțumim, har și spor în continuare.
Da, este foarte adevărată pozitia pe care ați explicat-o fr Timotei.
Și Creștinii după Evanghelie, din care fac și eu parte, au aceași înțelegere asupra acestui subiect, și credem că aceasta e înțelesul corect al Scripturii.
Mă bucur că vă faceți timp pentru a trata și a dezbate subiecte de interes major pentru credincioșii sinceri. Vă felicit pentru lucrarea pe care o faceți, și vă doresc mult har, călăuzire de sus, și binecuvântare divină, în slujirea și implicarea dumneavoastră.
Fiți binecuvântat ! 🙏
Fiți binecuvântat de Domnul Isus Cristos frate Timotei , explicații foarte adevărat după Scriptura , sa nu încetați ,sa nu va coborâți standardul indiferent de ce spun diferite voci , fiți binecuvântat ❤.
Penticostală cu teologie baptistă și sunt de acord cu dvs! Cred că aș putea spune chiar că sunt bapticostală. 🙂
eu sunt de la värsta de 12 ani cesationistä, asa am fost invätatä in adunarea minunatä in care mergeam, crestini dupä Evanghelie
ce har
Nu vă faceți griji din pricina aceasta. Din păcate cu toții suntem profund marcați de educația și traumele din copilărie și adolescență iar când începem să devenim conștienți de noi este mult de muncă ca să devenim liberi și să ne manifestăm potrivit cu ce a pus de fapt Dumnezeu în noi. Dar ferice de cei inconștienți căci ei au ajuns la țintă înainte de a pleca.
Eu personal am fost vindecat prin acest dar minunat de la Dumnezeu ,darul de vindecare în 3 april 2021.
Cum as putea crede o minciuna ca să terminat?
@@beniamingorog4264cunosti vre-un vas al Domnului care sa fie dotat continu cu darul vindecarii ??
Mulțumim pentru lumina adusă 🙏
Ca unul dintre cei ce cauta sa creada si sa implineasca ADEVARUL SCRIPTURII sant si eu si ghidul de meu este tot SCRIPTURA de aceea nu pot tacea si sa nu marturisesc ca am fost vindecat de cateva ori miracolos si de fiecare data diferit , dar una din dati am fost vindecat de Domnul Isus prin darul de vindecare si cand spun trebuie sa clarific ca de data aceea nu mi sa facut ungerea si nici nu sa rugat pentru mine .
Dupa ce ma intrebat ce probleme am , am fost intrebat daca cred ca Domnul Isus ma poate vindeca .
In urma comfirmarii ca cred si-a pus mana pe locul cu boala si a poruncit duhului de boala sa plece si sa nu se mai intoarca , la care va marturisesc ca din momentul acela am simtit eliberarea si sant sanatos in ziua de azi .
Aceasta minune sa intamplat pe data de 3 april 2021 in biserica penticostala din Campeni jud Alba unde responsabil de biserica este fratele Marinel Jula .
Foarte bine explicat de data aceasta ❤.
Tipic mie mi se pare o reducere a puterii lui Dumnezeu ceea ce faceți adica Duhul sfânt care ne-a fost dat el nu mai are voie sa iti dea darul de a face minuni sau darul prorociei sau ....etc ca asa vreti voi
Biblia spune ca in vremurile din urma vor fi si invatatori falsi si proroci mincinosi si etc .
Asta nu înseamnă ca nu sunt adevărați e drept mai putini dar sunt
Amin! Frate Timotei aș dori să faci un video în care să spui poziția ta despre darul vorbirii în limbi
Am vorbit de mai multe ori despre darul vorbirii in alte limbi si intentionez sa mai vorbesc pe viitor.
Am discutat aici deapre cotinutul si ratiunea vorbirii in alte limbi: ruclips.net/video/ZDIb5lJpgpk/видео.htmlsi=jjOPTNG_KBFM0X5i
@@TimotheosYTChannel mulțumesc frate
@@TimotheosYTChannel Ar fi foarte interesanta o analiza a conferintei "Un Lucru" de la Timisoara de zilele astea, la care e invitat Vlad Svachuk. Am multi prieteni care merg acolo si sunt efectiv absorbiti de curentul acesta de sesiuni de eliberare, vindecare, care se practica acolo. A luat amploare foarte mare in mediul evanghelic in ultima vreme si trebuie stim sa ne raportam biblic la el. Predicareal lor se bazeaza in mare parte lucrarii Duhului Sfant si pe darurile miraculoase si despre cum saracii crestini care vin din medii baptiste sau mai conservatoare nu au acces la Duhul. Despre Isus, prea putin. Anul trecut a fost tot Vlad acolo si au avut seara de vindecare: Pe YT este la:
Conferința Unlucru '' Word & Power '' Sesiunea V - Livestream , pe la ora 3:30:00
Am ascultat toate sesiunile, si de anul asta (inca mai sunt maine si in 31 dec) si pot da mai multe detalii, puncte cheie. '
Timotei, daca oamenii astia sunt autentici si au dreptate si lucrarea lor e de la Domnul, noi ceilalti traim o minciuna sau o viata seaca fara putere. Sunt prea siguri pe ei si au prea multe experiente. Eu inca stau si analizez, dar am mare MARE nevoie de ajutor.
Multumesc!
päi apostolii au fost alesi direct de Domnul Isus, acum acest lucru nu mai este posibil,....cäci Eu mä duc la Tatäl, spune Domnul nostru Isus, glorificat sa-I fie Numele in veci
Exact și a trimis pe Duhul sfânt să continue...❤ Darurile nu au încetat și nu vor înceta atâta timp cât Duhul e cu noi aici
Bagi si dumitale toti berbecii in seama! ...Sa revin la ale noastre: si cand ma gandesc ca m-am pocait intr-o adunare harismatica, jale! Doamne pune in noi o iubire reala pentru Sfintele Scripturi!
Dumnezeu lucreaza pe cai misterioase, ar spune unii 😃
@@TimotheosYTChannel Multumim mult pentru implicarea si efortul dvs.! Harul Domnului cu dvs.,familia si adunarea ce o pastoriti si nu numai!
Ce culturi religioase sunt cesationism,si care sunt continuatism?
Am preluat urmatorul text dintr-o carte de teologie. Legat de ceea ce spune despre apostoli, ce parere aveti? Este adevarat ? "Apostolii, conform etimologiei cuvantului, sunt oameni trimisi (1 Corintei 12:28). Daca cei doisprezece apostoli au fost unici, Biblia vorbeste si de alti apostoli: Barnaba (Fapte 14:14; 1 Corinteni 9:5-6), Sila si Timotei (1 Tesaloniceni 2:6), Iacov (Galateni 1:19), Andronic si Iunia (Romani 16:7). Conditiile pentru ca cineva sa fie un apostol sunt: sa fie chemat de Dumnezeu (Galateni 1:15), sa fie ales si trimis de biserica locala (Fapte 13:1) si sa fie recunoscut de Biserica generala (Galateni 2:7). Astazi, acestia sunt indentificati cu lucrarea misionarilor trimisi de Biserica pentru a vesti Evanghelia si pentru a intemeia noi biserici locale."
Da. Termenul apostol e unul generic si in functie de context ne dam seama la ce se refera. Am vorbit aici mai pe larg: ruclips.net/video/Bm7s6O4qS08/видео.htmlsi=nyx8lIq6Degq04c7
Ar fi de ajutor o retorica cu o dinamica mai putin... dinamica. Intr-un discurs conteaza si pauzele.
Mi-a plăcut că ai zis "deformată"🤭
😂👍
❤ ❤❤
Frate păstor, la sfârșitul video-ului ați recomandat pe John McArthur. El este un calvinist care afirma ca Dumnezeu a predestinat absolut orice acțiune a oamenilor inclusiv violurile si alte atrocități. Eu nu văd cum el este vertical in răspândirea evangheliei... Ce părere aveți?
John MacArthur e invator fals. Cu ani in urma a avut un Q&A (intrebari si raspunsuri) unde cineva l-a intrebat daca un om ia semnul bestiei daca mai poate fi salvat dupa ce il ia, la care John a raspuns, citez, "poti sa iei semnul bestiei si sa fii salvat dupa ce il iei." Fugi mancand pamantul de MacArthur.
Barnaba este numit apostol, in F,Ap,14:4,14. Cesationistii au alta traducere? Sau trebuie sa ofere explicatii suplimentare, ca cei ce ii aud sa nu creada asa cum "este scris"?? Ei lupta impotriva Cuvantului? Sau a gresit doctorul Luca? Sau sunt gresite traducerile? Este Barnaba vrednic de numele de apostol? Ce anume ii confera aceasta vrednicie? Ce il impiedica pe un credincios, sa nu poata avea vrednicia lui Barnaba?
Prin 1Tes.2:6, Pavel pune titlul de apostol si in dreptul lui Sila. Cesationistii dau alte explicatii? A gresit Pavel? Sila a fost vrednic de numele de apostol?
Am explicat aici problema apostoliei: ruclips.net/video/Bm7s6O4qS08/видео.htmlsi=m3Z_ZyxxWHIZ1lLz
Sa inteleg ca Pavel a spus bisericii ca dupa ce el va muri, sa se opreasca din a mai prorocii de ex🤷 ?? Biserica primara avea nevoie de daruri dar noi ne descurcam fara?? 1Cor 1:7 ei aveau nevoie de toate darurile in asteptarea revenirii Domnului, noi nu?? Ce facem cu realitatea??? Ce facem cu oamenii nascuti din nou cu o viata exemplara care manifesta daruri din partea lui Dumnezeu?? (Autentici putini,dar sunt) Ce facem? De ce ar mai trebui sa ne ferim de prorocii mincinosi daca adevarati oricum nu mai sunt?? Fapte 2:39 fagaduinta pt cei ce sunt departe🤷
Mai exista astăzi printre noi apostoli ca și Pavel sau Petru? Da sau nu?
@@TimotheosYTChannel Apostoli clar nu, intrebam de darurile Duhului de care au avut nevoie SI apostolii.
In toate listele cu daruri din Scriptură apar și apostolii. Ceea ce eu susțin este că darurile miraculoase erau strâns legate de oficiul apostolic.
@@TimotheosYTChannel Inteleg, dar care dintre aceste manifestari nu ar avea nevoie azi si biserica? Una dintre diferentele între apostoli si noi, pe care o inteleg eu este ca apostolii au avut harul si slujba sa primeasca Evanghelia (de la Domnul sau descoperire) si sa fie cei responsabili de transmis/implementat etc. In rest cred ca au avut slăbiciuni,ispite,framantari etc ca si niste credinciosi de zi cu zi(in sensul ca au fost oameni ca si noi)🤷 Au valoarea lor, dar nu ii supravalorificam (Corneliu a vrut sa se inchine inaintea lui Petru ceea ce nu a fost ok)
Problema nu se pune de ce am avea noi nevoie astăzi ci daca Scriptură leagă sau nu aceste daruri de oficiul apostolic. Noi am putea argumenta că avem nevoie astăzi de puterea lui Samson in anumite circumstanțe, dar acel dar a fost necesar pentru perioada judecatorilor. Am putea avea nevoie de apa din stâncă așa cum a făcut Moise. Si lista poate continua.
Frate Timotei, Efeseni 4:11; despre ce fel de apostoli se vorbește aici?
si acum am 61 de ani
Cand îndeamnă Pavel sa umblam dupa darurile cele mai alese dar mai ales sa prorocim ,enumera mai multe ok
Deci sfatul lui era pt apostolii lui isus sau pt toti credincioși din corint sau din toate veacurile ?
Apostolul pave a fost apostol nu ca ceilalți (alesi insusi de isus ) a fost ales duoa moartea lui stefan prin intamplatea relatată de scriptură (era chiar si negat de unii dar puterea era prea mare ca sa poata sa i țină față impotrivitorii )
De ce nu discutați și următorul pasaj??? Acest pasaj nu există în Biblia d-voastră???
Efeseni
(4:11) Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători
(4:12) pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
(4:13) până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos;
Deci in ziua de azi există evangheliști, păstori și
invatatori, dar nu există apostoli și proroci.
Mai citiți încă o dată pasajul biblic de mai sus.
Și să nu adăugați nimic la cuvintele mele sau la Scriptura, gen "apostoli ca pe vremea lui Hristos".
Apoi vedeți ce înseamnă apostol, termen care exista cu mult înainte de Hristos.
Apoi, eu am experimentat vindecare instant, pe loc, când m-am rugat cu punerea mâinilor. Vindecare pe loc.
Diavolul sucește foarte mult cuvântul, ca unii să nu pășească in credință. Diavolul se bucură foarte mult de această poziție a multor creștini.
Amin si eu am fost mort o ora si 6
Am întrat din greșeală pe acest canal de RUclips și am rămas perplex cât de mult vă asemănați cu Andrei Croitoru. Sunteți cumva frați sau rude? Ori așa s-a întâmplat să fiți doi haiduci din România?
Daca ai intrat din greseala esti iertat. Dar macar poti sa iesi intentionat.
Daca tot l-ai pomenit pe Andrei hai sa dam ocazia celor care citesc acest comentariu sa vada cine esti tu cu adevarat: ruclips.net/video/ZQMv7S3g2e4/видео.htmlsi=Ag_x2B8HFZCGAtTM
@@TimotheosYTChannel sunteți foarte tare dacă știți cine este cu adevărat o persoană doar dintr-un singur comentariu. Ori poate nu v-a plăcut termenul de "haiduc"? Oricum, am întrat din greșeală și ies intenționat cum mi-a sugerat domnia voastră. Multă sănătate!
BINE PUNCTAT.
@@mikedamyan
Daca crezi ca rationamente logice...sunt de convins oamenii....te inseli!
Voi nu cântați colinde în perioada asta?