Tocmai am văzut pentru prima dată Melancholia, după acest clip. Și pentru prima dată m-am uitat la un film fără să încerc să-l descifrez. L-am lăsat să pătrundă direct în suflet, ca o simfonie. Am rămas profund impresionat. Mulțumesc, Cătălin!
Bai imi cer scuze ieri am comentat ca Melancholia era de fapt Nyphomaniac, ceea ce era total gresit si am meritat sa mi se stearga comentariul. Scuze din nou. Melancholia este o capodopera intra-adevar
Dupa filmul asta ma simt ca un om care nu a vazut pana acum decat viata in alb si negru, si intelege dintr-o data de ce unii o pot privi si altfel. Guvernat de logica si indoctrinat zi de zi cu ea, poate nu o sa am rezonanta necesara de a interactiona cu filmele de arta, dar macar am inteles ce vad ceilalti !
Emoțiile fac parte din tine. Sunt un ecou răspândite în tot corpul tau și atunci când simți profundul pare că te conectezi cu conștiința. Simți o simbioză cu tot ce te înconjoară
Îmi aduc aminte când am văzut Mulholland Drive al lui David Lynch. Am mai văzut filme scoase din tipar, dar filmul ăsta a trezit niște sentimente și stări foarte diferite față de ce văzusem până atunci. Mi-a luat două zile să ies din starea aia de disconfort care în același timp îmi plăcea. Face sens acum de ce am avut trăirile acelea. David Lynch e la un alt nivel. A fost filmul care m-a făcut să intru după pe net și să caut răspunsuri, nu neapărat la ce înseamnă el în sine dar felul în care e făcut. Mulțumim din nou pentru content, ești genial!
Da , așa cum descrii , filmul mi-a pasat senzații pentru zile și am avut puțin deviere in gândire . Probabil mai este de înțeles și sa îl revăd uneori - evident o sa văd și altceva
Cata bucurie când postezi! Edit: incredibil astea 47 de minute au trecut foarte repede, cu siguranța voi încerca să Vizionez aceste filme așa cum ai recomandat! Continua sa faci o treaba foarte buna, cum ai făcut si pana acum 10/10.
Te urmareac inca de cand erai la Horica, dar tot ceea ce postezi aici mi se pare o gramada de munca si pe langa asta, mai ales, o minte care poate sa puna tot ce descopera intr-un continut care se poate intelege destul de usor. Desi sunt momente cand dau rewind pt o fraza sa inteleg exact "ce a vrut sa zica poetul", cred ca genul asta de clipuri sunt foarte valoroase si subestimate. Totusi aparent ele exprima o linie subtila care ne arata cam pe unde stam si care e interesul nostru ca useri de YT... Multam pt clip si asteptam mai multe ✌️✌️✌️
Yeeey, fratele Moise! De când tot așteptam un clip nou. Am revăzut clipurile precedente de peste 10 ori, am căutat pe celălalt canal clipurile tale. Pe lângă valoarea lor informațională absolut clară, pentru mine au și efect de somnifer. Vocea și ritmul îmi calmează mintea, pur și simplu mă captivează informațiile, prin ritmul vocii și gândindu-mă la ce expui, uit de orice și adorm. Dorm mult mai bine și adorm mai rapid dacă ascult clipurile tale. De asta le-am și vizionat de multe ori, că nu apucam să mai rămân treaz până la capăt. La cât mai multe clipuri! Sper să publici din ce în ce mai des! Am și eu o recomandare, să vizitați Muzeul Cinematografiei din Torino, Molle Antonelliana. E o călătorie superbă prin istoria cinematografiei.
Nu ma asteptam sa gasesc vreodata ceva atat de frumos articulat pe tema asta. Multumesc, multumesc, multumesc! Ma-nclin! Astept cu mare nerabdare viitoarele tale filme :)
Superb! Sper sa continui cu clipuri din marile teorii de film. Mi-ar placea sa vad si o conexiune cu ideologia, tocmai fiindca abordarea asta fenomenologica se opune ideii de cinema ca aparat ideologic. Iti intretin ideea de cinema ca vis, dar totodata imi place si perspectiva Deleuziana a filmului ca realitate de sine statatoare, separata de cea traita/perceputa de fiinta umana, inclusiv de realitatea visului fiintei umane, aceasta din urma avand un proces de selectie mult mai haotic (as merge si cu "nevrotic") decat cel al realitatii create de film (unde "ochiul" camerei este considerat superior vizualizarii umane, si deci, ducand la o largire a perceptiei naturale- Deleuze ii spune perceptie cinematografica). Ar mai fi de precizat si turnura spre domeniul semioticii sociale si al multimodalitatii, tocmai din cauza rigiditatii semioticii structurale in interpretare/decodare. P.S.: As mai recomanda si filmele lui Kiarostami pentru experiente contemplative, chiar daca sirul narativ e liniar. P.P.S.: O subtitrare in engleza ar veni ca unsa, ca sa pot arata clipul si prietenilor nevorbitori de romana (daca nu sunt voluntari, ma ofer eu sa o scriu :).
Ești genial . Clipul acesta despre cinema 🎥📽️ , care se găsește pe deplin în mine , a devenit clipul pe preferat de pe RUclips. Well done . La cat mai multe despre cinema .
Respect enorm ceea ce faci pe RUclips. Faptul că prezinți astfel de subiecte înseamnă mult pentru cei ce te urmăresc. Chiar reușești să faci cultura accesibilă mai multor generații. Nu cred ca a făcut cineva vreodată lucrul asta in România. Multe canale "educaționale" de la noi mai mult încearcă să distreze decat sa educe. Pe lângă autorii amintiți in video si titlurile enumerate in descriere as mai adauga(deși nu sunt sigur că se încadrează 100% in definitie): Apocalypse Now de Francis Ford Copolla Ran de Akira Kurosawa The Revenant de Alejandro González Iñárritu Belle De Jour de Louis Bonuel
''A Trip to the Moon'' (1902) este si referinta unei piese Smashing Pumpkins de pe albumul (1995); clipuri care au marcat (probabil) momentul de apogeu al fenomenului MTV. Cumplit de frumoasa istorie a cinema-ului, domnule Moise
Ai un talent exceptional de a formula coerent lucruri pe care eu una, in cel mai fericit caz, doar le-am intuit. De cele mai multe ori, nici nu am cautat explicatii - problema e sa-ti pui problema, ceea ce tu faci. Este o placere enorma sa te ascult. Nu m-am mai uitat la filme cu alt scop decat entertainmentul facil de foarte mult timp. Cand ma uitam, regizorul meu preferat era Bergman. Imi mai placea enorm si Angelopoulos - unde am gasit altfel de emotii, mai calde. Ar trebui sa revad filmele azi, cu siguranta mi s-ar parea diferite. Multumesc!
Wow! Ma uimesti de fiecare data Catalin Moise!" De ce muncim?" Ar fi un titlu intersant venit de la tine, mai ales ca fiecare om in viata se intreaba macar odata in viata! Ce ziceti?
Sunt a 12-a și profa mea de română chiar ar trebui să vadă clipul ăsta, dacă nu pe tot măcar partea despre poezie. Are pretenția ca noi să luăm la analizat fiecare vers fiecare frază fiecare cuvânt. Urăsc să fac asta, mie chiar mi-au plăcut "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" și "Testament" dar de când m-a apucat de analiză și până să o termin sincer îmi venea să înjur (situația, poezia, pe profă pe Arghezi, absolut tot), eu fiind o persoană care înjură rar, și acum când citesc Testament nu mai simt nimic
Acum câteva săptămâni cineva m-a întrebat dacă îl ascult pe "Cătălin Moise". Nu îl ascultam. Abia l-am descoperit și a devenit vlogul meu preferat. Felicitări! E super muncă să sintetizezi tot felul de concepte foarte fluide în forme ușor de digerat și ce îmi mai place este că ceea ce faci transmite nu numai "informație conceptualizată", să zic așa.
După fiecare video simt nevoia să îți mulțumesc. Să trăiești experiențe în care simți în același timp bucuria că cineva îți împărtășește anumite gânduri, dar și fascinație și uimire, este ceva unic. Simt in timp real cum mi se lărgesc orizonturile
Excelent! Felicitari!!! Setea mea de cunoaștere este pe deplin satisfăcută de fiecare dată după ce ascult clipurile tale. Ai darul să explici foarte clar lucruri extrem de complexe bine documentat. Problema este că majoritatea profesorilor nu reușesc să explice intr o astfel de maniera. Mesajele transmise lasă o amprenta in dezvoltarea mea personala. Deschizi foarte multe perspective noi și teme de gândire cu care rezonez pe deplin. Mă înclin! Mult respect! Faci o treabă foarte bună!
Super clip! Sunt atât de multe porcării pe RUclips,că fiecare clip al tău e ca o gură de aer proaspăt. Singurul minus,din partea mea,e că sunt puține. Respect munca ta.
Cu munca. Cu cunostinte. Cu abilitate de a structura ce vrei sa transmiti... mno. Ca orice treaba, doar ca mai rar intalnesti genu asta de continut pe net, gratis. Hai... cred ca vocea si abilitatea de a vorbi, intonatia ajuta la captivare.
Omule, ai 6 video-uri, plus alte apariții la zaiafet. Nu am fost atât de interesat de content de când am început sa ma uit pe RUclips. Pe filosofie și chestiuni de tip capitalism și droguri ești profesor. Te rog sa continui
Mi-e imposibil sa exprim prin litere starea meditativa din interior in timpul si dupa clipul asta, dar probabil ca nu e necesara o astfel de exprimare :)
foarte mult din ceea ce am simțit când am urmărit, de-a lungul anilor, genul ăsta de filme se regăsește în eseul tău. și pentru articularea asta atât de clară îți mulțumesc!
Am avut placerea acu vreo 17 ani sa vad pe marele ecran o retrospectiva completa a filmelor lui Tarkovski. Ma uitam cu gura cascata gandind "habar n-am ce vrea sa zica autorul, dar imi place mult." Si pe urma am tot cautat pe DVD editia Criterion a filmului "Andrei Rublev" care era singura editie completa si stocul era epuizat. Doar la second hand pe eBay aveai sanse sa il procuri. Scorsese ar fi fost contactat sa furiseze afara din Uniunea Sovietica acele scene taiate la montaj - si ulterior au ajuns la Criterion care a lansat filmul complet pentru formatul Laserdisc. Fun fact: Criterion a lansat pe DVD si filmul "Armageddon" (da, ala cu Bruce Willis); oarecum o ciudatenie avand in vedere ca Criterion au fost/sunt axati pe filme de cult, arthouse, etc. Mie imi plac cateva canale de "explained", cum ar fi Foundflix si Everything Wrong With. Nu am probleme cu spoilareala in general dar e si faptul ca nu imi mai aduc aminte despre materialul comentat. Pot sa ma uit la un "ending explained" a lui Foundflix si cateva saptamani mai tarziu sa nu imi aduc aminte deloc de film facand o vizionare ulterioara a filmului discutat o experienta realmente noua. Pentru mine valoarea de divertisment este insasi creatorii si formatului videoclipurilor lor, nu neaparat materialul discutat in sine.
Sunt a 12- a si ma uit la video urile tale ca sa ma mai destind si eu, faci o super treaba si nu ma deranjeaza daca postezi asa rar pentru ca e nevoie de multa documentare pentru ce faci tu ( chiar daca recunosc ca as vrea sa postezi mai des :)))))
Deci cum s-ar spune prin popor, la filmele onirice e bine sa ne uitam dupa urmatorul sfat: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, şi nu ucid, cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc, în calea mea."
Salut. In primul rand, mi se pare foarte fain ce faci tu aici. Apropos de filme, dupa ce m-am uitat la lista filmelor tale preferate, nu stiu de ce, mintea m-a dus la filmul "The Quiet Earth". Cel mai probabil l-ai vazut. Daca nu, merita o vizionare. :) Mult succes in continuare!
Da...frumos...cred ca tu personal atingi ce am zis mai jos, sau mai bine zis...aproape atingi, atingi prin neatingere, stii cum sa apuci in gol, haha, indeajuns, dependentilor de logica le da cu eroare, pe ceilalti ii felicit!
I'm a simple man - I see Moise, I press like.
I did the same
Cel mai inteligent om din Romania!! Până și pisica lui e mai introspectă decât mine
😍
😂😂
Chiar zilele astea mi-a fugit gândul la tine, welcome back. E nevoie de content de calitate și tu ești omul pentru asta!
Bravo, felicitari pentru material! Un canal foarte bun, mi-as dori mai mult continut de o asemenea calitate in limba romana.
`Filmul, devine astfel un bolnav al carui boala trebuie diagnosticata iar spectatorii, alti bolnavi supusi nevrozelor unui autor` - SUPERB
Sa traiesca fratele Moise
Tocmai am văzut pentru prima dată Melancholia, după acest clip. Și pentru prima dată m-am uitat la un film fără să încerc să-l descifrez. L-am lăsat să pătrundă direct în suflet, ca o simfonie. Am rămas profund impresionat. Mulțumesc, Cătălin!
Și mie mi-a plăcut mult Melancholia. Actrița principala e geniala ea ca joc și rolul ei.
Bai imi cer scuze ieri am comentat ca Melancholia era de fapt Nyphomaniac, ceea ce era total gresit si am meritat sa mi se stearga comentariul. Scuze din nou. Melancholia este o capodopera intra-adevar
f. frumos. Lars von trier cred... un film f. ...meaningful? genul de filme de care noi radem dar nu e rasul nostrul, daca intelegi cum vine
Aveam nevoie de o pauza de pisică, superb.
N-am cum...,tre' sa ascult atent sa reflect si apoi sa ascult din nou.
E grele cuvintele
E grele...
Sunt un om simplu, vad clip de la Moise - dau Like si pe urma Play!
Dupa filmul asta ma simt ca un om care nu a vazut pana acum decat viata in alb si negru, si intelege dintr-o data de ce unii o pot privi si altfel. Guvernat de logica si indoctrinat zi de zi cu ea, poate nu o sa am rezonanta necesara de a interactiona cu filmele de arta, dar macar am inteles ce vad ceilalti !
Emoțiile fac parte din tine. Sunt un ecou răspândite în tot corpul tau și atunci când simți profundul pare că te conectezi cu conștiința. Simți o simbioză cu tot ce te înconjoară
Îmi aduc aminte când am văzut Mulholland Drive al lui David Lynch. Am mai văzut filme scoase din tipar, dar filmul ăsta a trezit niște sentimente și stări foarte diferite față de ce văzusem până atunci. Mi-a luat două zile să ies din starea aia de disconfort care în același timp îmi plăcea. Face sens acum de ce am avut trăirile acelea. David Lynch e la un alt nivel. A fost filmul care m-a făcut să intru după pe net și să caut răspunsuri, nu neapărat la ce înseamnă el în sine dar felul în care e făcut. Mulțumim din nou pentru content, ești genial!
Are sens* - face sens e calc lingvistic după englezescul ,,make sense". Iartă-mă ca te corectez, filologul din mine s-a trezit 😂
Da , așa cum descrii , filmul mi-a pasat senzații pentru zile și am avut puțin deviere in gândire . Probabil mai este de înțeles și sa îl revăd uneori - evident o sa văd și altceva
Moise omul care apare mai rar decât curcubeul pe seceta… welcome back, super clip!
Cata bucurie când postezi!
Edit: incredibil astea 47 de minute au trecut foarte repede, cu siguranța voi încerca să Vizionez aceste filme așa cum ai recomandat!
Continua sa faci o treaba foarte buna, cum ai făcut si pana acum 10/10.
Numele tău moor:))))
Nu am cuvinte pentru cat de mult apreciez si admir orice material prezentat de Moise. Absolut superb 🤍
Clipul asta are mai multa educatie de intelegere a unui text, film, sunet, poate chiar si oameni decat intregul sistem educational!
Pe mine ma fascinez, ma faci sa ma simt precum un copil caruia i se explica lucruri. Te percep ca un profesor … care acapareaza clasa. 👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻
Multumim fratele Moise
Pace si iubire tuturor
Moooise we missed you man! Nu ne lasa sa te lasam!
Te urmareac inca de cand erai la Horica, dar tot ceea ce postezi aici mi se pare o gramada de munca si pe langa asta, mai ales, o minte care poate sa puna tot ce descopera intr-un continut care se poate intelege destul de usor. Desi sunt momente cand dau rewind pt o fraza sa inteleg exact "ce a vrut sa zica poetul", cred ca genul asta de clipuri sunt foarte valoroase si subestimate. Totusi aparent ele exprima o linie subtila care ne arata cam pe unde stam si care e interesul nostru ca useri de YT... Multam pt clip si asteptam mai multe ✌️✌️✌️
Yeeey, fratele Moise! De când tot așteptam un clip nou. Am revăzut clipurile precedente de peste 10 ori, am căutat pe celălalt canal clipurile tale. Pe lângă valoarea lor informațională absolut clară, pentru mine au și efect de somnifer. Vocea și ritmul îmi calmează mintea, pur și simplu mă captivează informațiile, prin ritmul vocii și gândindu-mă la ce expui, uit de orice și adorm. Dorm mult mai bine și adorm mai rapid dacă ascult clipurile tale. De asta le-am și vizionat de multe ori, că nu apucam să mai rămân treaz până la capăt. La cât mai multe clipuri! Sper să publici din ce în ce mai des!
Am și eu o recomandare, să vizitați Muzeul Cinematografiei din Torino, Molle Antonelliana. E o călătorie superbă prin istoria cinematografiei.
Nu ma asteptam sa gasesc vreodata ceva atat de frumos articulat pe tema asta. Multumesc, multumesc, multumesc! Ma-nclin! Astept cu mare nerabdare viitoarele tale filme :)
Multa munca pentru clipurile lui Moise. Si multa inteligenta.
Văd. Aud. Simt. Apreciez. Multumesc fratele Moise!
Superb! Sper sa continui cu clipuri din marile teorii de film. Mi-ar placea sa vad si o conexiune cu ideologia, tocmai fiindca abordarea asta fenomenologica se opune ideii de cinema ca aparat ideologic. Iti intretin ideea de cinema ca vis, dar totodata imi place si perspectiva Deleuziana a filmului ca realitate de sine statatoare, separata de cea traita/perceputa de fiinta umana, inclusiv de realitatea visului fiintei umane, aceasta din urma avand un proces de selectie mult mai haotic (as merge si cu "nevrotic") decat cel al realitatii create de film (unde "ochiul" camerei este considerat superior vizualizarii umane, si deci, ducand la o largire a perceptiei naturale- Deleuze ii spune perceptie cinematografica). Ar mai fi de precizat si turnura spre domeniul semioticii sociale si al multimodalitatii, tocmai din cauza rigiditatii semioticii structurale in interpretare/decodare. P.S.: As mai recomanda si filmele lui Kiarostami pentru experiente contemplative, chiar daca sirul narativ e liniar. P.P.S.: O subtitrare in engleza ar veni ca unsa, ca sa pot arata clipul si prietenilor nevorbitori de romana (daca nu sunt voluntari, ma ofer eu sa o scriu :).
Fratele Moise absolut perfect! Buna si pauza de pisică. Respectele mele pentru Nicu Pisicu'.
Ești genial . Clipul acesta despre cinema 🎥📽️ , care se găsește pe deplin în mine , a devenit clipul pe preferat de pe RUclips. Well done . La cat mai multe despre cinema .
Lecția de introducere în cinematografie a fost însușită cu succes! Mulțumim încă odată, Moise, pentru videoclip-urile educative superbe.
Respect enorm ceea ce faci pe RUclips. Faptul că prezinți astfel de subiecte înseamnă mult pentru cei ce te urmăresc. Chiar reușești să faci cultura accesibilă mai multor generații. Nu cred ca a făcut cineva vreodată lucrul asta in România. Multe canale "educaționale" de la noi mai mult încearcă să distreze decat sa educe.
Pe lângă autorii amintiți in video si titlurile enumerate in descriere as mai adauga(deși nu sunt sigur că se încadrează 100% in definitie):
Apocalypse Now de Francis Ford Copolla
Ran de Akira Kurosawa
The Revenant de Alejandro González Iñárritu
Belle De Jour de Louis Bonuel
Esti un om foarte generos. Multumesc
''A Trip to the Moon'' (1902) este si referinta unei piese Smashing Pumpkins de pe albumul (1995); clipuri care au marcat (probabil) momentul de apogeu al fenomenului MTV. Cumplit de frumoasa istorie a cinema-ului, domnule Moise
Ai un talent exceptional de a formula coerent lucruri pe care eu una, in cel mai fericit caz, doar le-am intuit. De cele mai multe ori, nici nu am cautat explicatii - problema e sa-ti pui problema, ceea ce tu faci. Este o placere enorma sa te ascult.
Nu m-am mai uitat la filme cu alt scop decat entertainmentul facil de foarte mult timp. Cand ma uitam, regizorul meu preferat era Bergman. Imi mai placea enorm si Angelopoulos - unde am gasit altfel de emotii, mai calde. Ar trebui sa revad filmele azi, cu siguranta mi s-ar parea diferite.
Multumesc!
Wow! Ma uimesti de fiecare data Catalin Moise!" De ce muncim?" Ar fi un titlu intersant venit de la tine, mai ales ca fiecare om in viata se intreaba macar odata in viata! Ce ziceti?
Nu am cuvinte dar la următoarele clipuri le găsesc.
Mă uit iar și iar la clipurile tale și îmi plac atât de mult, încât îmi dau lacrimile.
Sunt a 12-a și profa mea de română chiar ar trebui să vadă clipul ăsta, dacă nu pe tot măcar partea despre poezie. Are pretenția ca noi să luăm la analizat fiecare vers fiecare frază fiecare cuvânt. Urăsc să fac asta, mie chiar mi-au plăcut "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" și "Testament" dar de când m-a apucat de analiză și până să o termin sincer îmi venea să înjur (situația, poezia, pe profă pe Arghezi, absolut tot), eu fiind o persoană care înjură rar, și acum când citesc Testament nu mai simt nimic
Nu cred că era pretenția doamnei profesoare, ci a baremului de la bac. Dar au trecut trei ani, sort că ești bine :)))
@rares-andreidinu2279 era profa. Alții nu făceau așa ca ea
Te iubim Frate Moise!
Acum câteva săptămâni cineva m-a întrebat dacă îl ascult pe "Cătălin Moise". Nu îl ascultam. Abia l-am descoperit și a devenit vlogul meu preferat. Felicitări! E super muncă să sintetizezi tot felul de concepte foarte fluide în forme ușor de digerat și ce îmi mai place este că ceea ce faci transmite nu numai "informație conceptualizată", să zic așa.
Am asteptat cu nerabdare urmatorul video, efectiv creierul meu are orgasm cand ma uit la ce postezi 🤩🤩
Te așteptăm cu mare drag de fiecare dată. Mulțumesc ție și celorlalți!
Mulțumim pentru informații și perspective Toate cele bune!
Am așteptat o lună și ceva clipul ăsta și a meritat cu vârf și îndesat!! Și eu sunt pasionat de arta filmului. Felicitări, Moise!!
Conținutul tău e foarte diferit față de ce este pe RUclips. Ești un om care poate schimba percepții și gândiri
Wow cel mai optimist videoclip de până acum
După fiecare video simt nevoia să îți mulțumesc. Să trăiești experiențe în care simți în același timp bucuria că cineva îți împărtășește anumite gânduri, dar și fascinație și uimire, este ceva unic. Simt in timp real cum mi se lărgesc orizonturile
Ma bucur ca exista oameni ca tine care sa ne mai explice si noua una alta!
De când am așteptat să postezi.
Catalin, esti exceptional.
Mama, abea asteptam un nou clip
Mi l pastrez pentru diseara, sa am cu ce sa mi inchei ziua asta cețoasă :))
de când așteptăm clipul asta, nu îmi mai trecea depresia. acum m-ai uns pe suflet. sunt sigur că va fi interesant clipul.pwp
am văzut clipul , nu a fost atât de interesant.
Ce nebun:)))
tot pe stilul oniric recomand the house that jack build. este un film horror pe care îl oprești pe la mijloc atunci când
Excelent! Felicitari!!! Setea mea de cunoaștere este pe deplin satisfăcută de fiecare dată după ce ascult clipurile tale. Ai darul să explici foarte clar lucruri extrem de complexe bine documentat. Problema este că majoritatea profesorilor nu reușesc să explice intr o astfel de maniera. Mesajele transmise lasă o amprenta in dezvoltarea mea personala. Deschizi foarte multe perspective noi și teme de gândire cu care rezonez pe deplin. Mă înclin! Mult respect! Faci o treabă foarte bună!
Incredibil.. fără cuvinte. Îți salut inteligenta
Și inima. Nu iese fără...
Super clip! Sunt atât de multe porcării pe RUclips,că fiecare clip al tău e ca o gură de aer proaspăt. Singurul minus,din partea mea,e că sunt puține. Respect munca ta.
Efectiv... Cum? Asa conținut de calitate ❤️....multumim!!!
Cu munca. Cu cunostinte. Cu abilitate de a structura ce vrei sa transmiti... mno. Ca orice treaba, doar ca mai rar intalnesti genu asta de continut pe net, gratis.
Hai... cred ca vocea si abilitatea de a vorbi, intonatia ajuta la captivare.
multumesc! o tempora, de cand astept acest mod de poveste!
Omule, ai 6 video-uri, plus alte apariții la zaiafet. Nu am fost atât de interesat de content de când am început sa ma uit pe RUclips. Pe filosofie și chestiuni de tip capitalism și droguri ești profesor. Te rog sa continui
esti un geniu Respect pentru tine.
Suntem mâniosi frate Moise ca ne fericesti atat de rar, dar pentru ca și documentarele tale sunt... onirice, te iubim. RESPECT.
Mi-e imposibil sa exprim prin litere starea meditativa din interior in timpul si dupa clipul asta, dar probabil ca nu e necesara o astfel de exprimare :)
Cool, smart genial! Super interesting, recomand orice clip al lui Moise la toti urmaritorii.
Un canal de youtube, dar la un alt nivel
are moise un umor uneori, e noua asta, god damn
foarte mult din ceea ce am simțit când am urmărit, de-a lungul anilor, genul ăsta de filme se regăsește în eseul tău. și pentru articularea asta atât de clară îți mulțumesc!
Ce ma bucur ca ai postat ,chiar ma gandeam daca te ai lasat sau nu
Posteaza mai des ! Ador clipurile tale ,terapie pentru suflet !
Calitate nu cantitate!
Sunt o noua fana, am inceput sa recomand canalul tau si o sa-l recomand in continuare. Cred ca ar trebui sa se arate in scoli materialele tale!
Ce minunat esti bă omule...
Multumim Catalin!
Am avut placerea acu vreo 17 ani sa vad pe marele ecran o retrospectiva completa a filmelor lui Tarkovski. Ma uitam cu gura cascata gandind "habar n-am ce vrea sa zica autorul, dar imi place mult." Si pe urma am tot cautat pe DVD editia Criterion a filmului "Andrei Rublev" care era singura editie completa si stocul era epuizat. Doar la second hand pe eBay aveai sanse sa il procuri. Scorsese ar fi fost contactat sa furiseze afara din Uniunea Sovietica acele scene taiate la montaj - si ulterior au ajuns la Criterion care a lansat filmul complet pentru formatul Laserdisc. Fun fact: Criterion a lansat pe DVD si filmul "Armageddon" (da, ala cu Bruce Willis); oarecum o ciudatenie avand in vedere ca Criterion au fost/sunt axati pe filme de cult, arthouse, etc.
Mie imi plac cateva canale de "explained", cum ar fi Foundflix si Everything Wrong With. Nu am probleme cu spoilareala in general dar e si faptul ca nu imi mai aduc aminte despre materialul comentat. Pot sa ma uit la un "ending explained" a lui Foundflix si cateva saptamani mai tarziu sa nu imi aduc aminte deloc de film facand o vizionare ulterioara a filmului discutat o experienta realmente noua. Pentru mine valoarea de divertisment este insasi creatorii si formatului videoclipurilor lor, nu neaparat materialul discutat in sine.
bravo Moise, felicitari pentru continutul de calitate
Bucatica din Enter the Void plus speech ul despre vise.. Priceless👋
Sunt a 12- a si ma uit la video urile tale ca sa ma mai destind si eu, faci o super treaba si nu ma deranjeaza daca postezi asa rar pentru ca e nevoie de multa documentare pentru ce faci tu ( chiar daca recunosc ca as vrea sa postezi mai des :)))))
Ești la vârful lui mount stupid in clasa a 12a. Să vezi ce vine de acum
Nu pot sa zic decât ca îți mulțumesc.
Hai cu vizualizările și evident like tata merita !!!!!!!!!!!!!!
Bine ai revenit. Apreciez clipurile mult de tot. Am verificat aproape zilnic...
Magistral din nou! Abia astept sa vad cateva din filmele mentionate prin lentila asta
Esti unul dintre artistii mei preferati.
Mulțam fain Moise! :) welcome back!
In sfarsit ! Super !
Cătăline, sincer sper ca nu vrei renunța vreodată in a posta pe acest canal, iti urez mult succes cu creșterea lui si la cât mai multe clipuri!
Bine ai revenit!
Persona (1966) a lui Bergman e unul dintre filmele mele preferate
❤❤❤❤🙏💥
Mulțumesc! Aștept cu interes tot ce postezi!
Mă simt/cred mai deștept atunci când îl ascult pe Cătălin Moise
Genial! Abia am așteptat să postezi! ♥️♥️♥️
Ca de obicei, calitate♥️
Can’t get enough of this.. 👏🏻
Deci cum s-ar spune prin popor, la filmele onirice e bine sa ne uitam dupa urmatorul sfat: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, şi nu ucid, cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc, în calea mea."
Woohoo ! Content de la Moise! Ms man! :)
Pisica e absolut arta !
Am pauză de o oră până la următorul seminar. E bine, foarte bine.
Un video superb, ca de obicei✨
Foarte bună ideea cu pauza de pisică. Bravo Cătălin!
Cea mai bună notificare pe ziua de azi!
Foarte frumos! Felicitări!
Foarte bine explicat! Coerent!
Salut.
In primul rand, mi se pare foarte fain ce faci tu aici. Apropos de filme, dupa ce m-am uitat la lista filmelor tale preferate, nu stiu de ce, mintea m-a dus la filmul "The Quiet Earth". Cel mai probabil l-ai vazut. Daca nu, merita o vizionare. :)
Mult succes in continuare!
M-ai speriat, bine ai revenit!
confirm, cinema-ul e nice