Mai ai întrebări legate de piața muncii? Mai vrei să abordez vreun subiect anume? Lasă-mi aici impresiile tale despre video-ul ăsta, ca să știu să fac video-uri mai bune data viitoare! :) Merci!
Bravo! 👏 Mă bucur să te revăd Vio, printre puținii oameni care chiar îşi dau silința să înțeleagă lucrurile cu adevărat, nu doar să arunce nişte opinii apocaliptice scoase din void. Pentru cât mai mult conținut de calitate, cum ne-am obişnuit de la tine, spor şi îmbrățişări! 🍻
Mulțumesc mult de tot, David! Apreciez gândurile bune și cuvintele frumoase. Încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor în continuare, că am planuri mari pentru video-uri multe pe canal! :)
Mă-ntristează să aud că între creatorii români există așteptările astea, dar mă bucur să umplu golul, dacă există unul cu adevărat. Mulțumesc de gândul bun! :)
Continui să surprinzi prin videoclipuri calitative și bine documentate, o mare plăcere să-l urmăresc. Observ un impact foarte mare al videoclipului în ciuda faptului că ai avut o perioadă inactivă, sunt tare încântat că ai revenit! Un om care cu adevărat își merită tot succesul și-mi doresc să-ți crească canalul din ce în ce mai mult.
Mulțumesc mult, Gabriel! Nu știu ce să zic cu succesul, cred că doar am atins o temă care doare pe multă lume, și voi continua seria asta de video-uri (și nu numai), ca să încerc să pun cap la cap o analiză a lucrurilor dintr-o perspectivă cât pot eu de utilă. Și eu sunt încântat să am timpul necesar să mă implic în comunitate. Dacă ai sugestii, idei sau întrebări, le aștept cu interes!
Ai muncit foarte mult pentru acest material. Felicitări! Am o rudă în domeniul IT, fiul verisoarei mele. Momentan e in căutare, a ramas fară job de aproape trei luni.
Mulțumesc mult, Dana! Sper să ajute cât de cât analiza asta a mea. Dacă ai sugestii sau întrebări legat de tema video-ului ăstuia sau pentru video-uri viitoare, le aștept aici!
Se vede câtă muncă ai investit în acest video! Informațiile sunt clare, bine documentate și extrem de utile pentru oricine vrea să înțeleagă situația actuală din IT. Mulțumim pentru dedicare și pentru efortul uriaș de documentare și editare! 👏
Mulțumesc, dar video-ul nu e perfect. Sunt multe lacune și informații hipersimplificate, dar e singura variantă pe care am găsit-o să public mai repede video-ul și să nu mă blochez în perfecționism. :)) Apreciez gândurile bune și cuvintele frumoase și mă bucur să văd că e bine primit video-ul. Pare să fi atins un subiect sensibil la care e multă lume atentă, și sper ca și viitoarele video-uri să fie măcar la fel de bine documentate și poate chiar puțin mai clare / ușor de urmărit. Merci!
@@ViorelMocanu Ai făcut o treabă excelentă! Chiar dacă spui că nu e perfect, video-ul transmite clar informațiile și se vede cât de mult te implici. Abia aștept următoarele materiale! Mulțumim mult! ☺
Felicitări pt video, foarte bine structurat si explicat. Ai câștigat un nou abonat. Un material despre rolul de QA ar fi binevenit, cum arata viitorul pt partea de testare in piata it-ului.
Mulțumesc, mă bucur s-aud asta. Voi vorbi destul de mult de rolul de QA în video-ul următor despre AI, și ulterior în niște video-uri viitoare. Merci de comentariu!
Mulțumesc mult și eu pentru comentariu și gândul bun! Dacă ai sugestii de teme pe care să le abordez în video-urile viitoare sau întrebări la care să răspund în seria asta, pune-le aici și le voi lua în calcul!
Eu am 40 de ani,mama singura si invat programare ca pasiune dupa un job istovitor fizic de 9 ore si printre teme si alte responsabilitati. Nu am intrebari specifice, dar iti multumesc pentru amabilitate. O seara faina!🤗🤗🤗
@@Matrix-z2s Mult spor în tot ce-ți propui, și să știi că toate greutățile vieții te fac mai puternică, și e admirabil că-ți găsești energia să faci asta. Felicitări!
Eu cred ca este o situație temporară generată de numărul mare de angajări făcut în pandemie și de situația macro economică actuală. Păcat ca cel mai mult au de tras cei fără experiență care vor să se angajeze în domeniu, dar cred cǎ treptat își va reveni. Bravo, bun video, se vede ca ai muncit mult la el 👍
Am terminat politehnica-inginerie electronica. Am experienta de 2 ani ca FullStack Developer cu delegatii in Italia. Departamentul meu s-a inchis in iulie 2024, de atunci am aplicat la peste 250 de joburi pe toate platformele si nu am primit nici macar un telefon pentru a ma invita la un interviu sa vada de stiu. Dupa 4 ani de invatat la facultate + nopti intregi de studiat in paralel programarea, am sacrificat si ignorat oameni si familie pentru a invata si a avea un job care sa imi asigure supravietuirea, asta imi este rasplata dupa atatia ani de munca. Vad prieteni care au inceput de la 20 de ani sa mearga pe tir si castiga 3000 euro si acum au in conturi sute de mii de euro si eu ma chinui de 4 luni sa gasesc un job platit si cu 3000-3500 lei. Este atat de trist si depresiv si nu cred ca in viitorul apropiat se va putea intampla ceva. Eu unul renunt usor la domeniul acesta si ma indrept spre altceva, nu pot astepta ani de zile sa prind un job de internship, cred ca este o problema cand ai 2-3 experienta si nu te suna pentru un interviu de internship. Nu stiu de ceilalti, insa pentru mine acest domeniu este mort.
Nu iti pierde speranta! O sa fie bine!Nu ai invatat degeaba. Fii mandru de tine si de ce ai realizat! Asta se vrea ,demoralizarea oamenilor pentru ca Romania nu este o putere internationala,ci doar forta de munca.
Îți înțeleg perfect punctul de vedere. E greu în perioada asta. În contexte ca al tău, e greu să vezi lumina de la capătul tunelului. Și nu va fi mai bine până nu se amortizează impactul negativ al taxelor crescute în 2025. Dacă mai totuși vreun crâmpei de speranță, eu în locul tău aș trimite CV-ul și portofoliul pe Discord, ca să încerc să-i fac un review (în privat sau în următorul live de pe canal) ca să-ți maximizezi șansele de angajare, aș aplica inclusiv la job-uri remote din țări vorbitoare de engleză sau la job-uri cu descrieri în engleză de pe LinkedIn și alte platforme și aș alege 10-20 de companii de produs din România unde aș trimite CV-ul pe adrese de HR sau recrutare ca să te aibă în vizor când își cresc echipele. Companiile de produs o duc relativ bine, mai ales acum că economia vestică stă din ce în ce mai bine, deci și tu ar trebui să încerci să accesezi companii ale căror venituri nu depind de piața din România. Multă baftă orice ai alege să faci în continuare!
Cred că se va ajunge iară la meserii. Eu unul m-am retras pe tir după experiente în IT și mult stres. 3200 euro pe luna, pot pune de-o parte 2500. 2-3 ani este suficient sa te poti retrage după aceea într-un job mai prost plătit decât să mă stresez cu team lederi incompetenți și instabilitate financiară.
Mate, nu iti pierde speranta, din toata inima iti recomand sa iti iei inima in dinti si sa faci ceva al tau, unde nu te fute nimeni la cap si nu tre sa dai CV-uri. Din toata inima iti recomand, si spun la toata lumea ca, gata cu labareala ca lucrezi 2-3 ani la o firma si dupa mergi pe cont propriu. Cum era in 2020 cand m am apucat eu de invatat era cum era, acuma sa fim seriosi, avem AI si putem sa nu codam mai deloc. Cash is king G, trust me on this one, take the leap of faith si fa ceva al tau :)
Mă bucur, mulțumesc mult! Nu știu la ce ar putea să ajute lista aia, dar m-a enervat protecția prin obscuritate a informațiilor ăstora, când ar trebui să fie cel mai clar lucru pe care-l poți afla de pe site-ul ăla...
Off topic : să-ți dea Dzeu/Universul ,whatever, sănătate pentru toate resursele moca oferite! Sunt un tânăr cu puține noțiuni de coding și tre să fac un site pt afacerea familiei iar din marea de informații găsite (care m-au cam băgat în ceață), cele mai ”digerabile” le-am cules de pe canalul tău. Keep it up ! :D
E plăcerea mea, mă bucur mult că ți-au fost de folos resursele mele și dacă lipsește ceva, au sugestii sau idei, le aștept cu interes! Mulțumesc mult de gândul bun!
ca fost student la informatica in 2017 si actual sofer de tir atat vreau sa spun: salariile in IT mereu au fost mici pentru cat este de invatat in facultate, din cauza asta m am si lasat, nu este posibil ca un sofer pe tir cu o scoala de 3 luni si 0 ore de condus sa ia cat un programator cu 4-5 ani de experienta, in conditiile in care pe langa job mai trebuie sa citesti si acasa pentru a fii la curent cu tot felul de limbaje si programe. Doemniul IT dupa parerea mea e un domeniu pentru cine viseaza sa programeze si sa o faca din placere, nu pentru cineva care vrea sa o faca pt bani. Mai ales in perioada asta cand aud de fosti colegi de 10 ori mai buni la programare decat mine ca lucreaza pe salariu de 1 mie si ceva de euro in Bucuresti iar colegi la firma unde lucrez care n au bacul si nu stiu sa citeasca nici GPS ul bine iau 3-4 mii de euro pe luna si mai si fura din marfa...trist
Dintotdeauna a fost așa, să știi. IT-ul a beneficiat de salarii mari pentru că era un domeniu greu (intelectual vorbind), dar salariile cu adevărat impresionante se ating abia după 8-10 ani de carieră, nu înainte de asta. Tiriștii în schimb sacrifică foarte multe în secunda în care semnează contractul de angajare: pierd contactul direct cu familia, pierd un ritm de viață normal, pierd libertatea de a se elibera de stressul traficului făcând altceva, au o sumedenie de responsabilități majore care țin de viața lor, a celorlalți oameni din trafic și a încărcăturii, au riscul tâlhăririi și a acostării - cine crede că e simplu se înșeală. În funcție de personalitatea pe care o ai, pentru unii e eliberator că stau haiduci cu săptămânile, pentru alții e chinuitor, dar faptul că se câștigă bine se datorează faptului că nu toată lumea vrea să se expună la genul ăsta de viață, iar companiile care-i plătesc își permit să o facă generos pentru că logistica e una din cele mai importante domenii de când cu COVID-ul. Am un coleg de muncă fost tirist, și o rudă fost tirist, și înțeleg nuanțele din ce-am apucat să vorbesc cu ei. În IT ca să accesezi niveluri salariale superioare îți trebuie niște anduranță și perseverență, asta e clar... și e normal să fie așa, fiindcă ai nevoie de experiență ca să poți să livrezi un nivel de utilitate superior companiei pentru care lucrezi.
Foarte buna analiza, felicitari ! Din ce am observat prin anturajul meu de prieteni si cunostiinte, piata joburilor este ok pentru cei cu nivel de experienta middle sau senior. Mesajele pe linkedin inca apar si unele se concluzioneaza cu o oferta. In schimb am observat o stagnare sau chiar o scadere a bugetelor de angajare, iar oferta de joburi pt juniori sau interni este moarta aproape. Propun pentru un video viitor, o analiza a pieteii, in functie de roluri FE Dev, BE Dev, Full stack, QA, DevOps, etc.Ar fi interesant sa vedem ce roluri sunt mai cautate in prezent.
Companiile care înțeleg importanța balanței într-o echipă de dezvoltare vor continua să angajeze interni și juniori, dar ritmul angajărilor e redus în toată lumea acum, mai ales în România, care e într-o postură dezavantajată din mai multe puncte de vedere. Ai dreptate cu job-urile pentru oameni cu experiență, piața încă există la o fracțiune din ce era înainte, dar se mișcă lucrurile. Semn că business-urile au nevoie de oameni care să se integreze rapid în procese și să devină productivi cât mai repede. Orice junior nou în echipă aduce o scădere a productivității echipei (și e normal să fie așa) până când juniorul stăpânește suficient codebase-ul încât să devină independent pe task-urile simple pe care le primește, și fix asta nu-și permit unii angajatori momentan. Plus că le e frică de context și de ce urmează. Ai pus punctul pe i cu analiza pieței pe roluri, voiam să fac asta într-un video viitor, după ce treceam prin AI și prin problemele IT-ului românesc. :) Mulțumesc de idei, Andrei!
Salut Viorel. Super calitate in acest clip. Am si eu un canal de youtube si te-as sfatui sa dai mai putina informatie per clip. Nu stiu daca oamenii pot sta concentrati jumatate de ora. As imparti clipul acesta in 2 parti. Si posteaza saptamanal ca sa cresti. Keep up the great work !
Merci mult, Alexandru! Ai dreptate în ambele privințe, dar mi-e greu să împart conținutul fără să simt că-l diluez, e o problemă probabil în felul cum îl scriu inițial, că nu-l gândesc foarte modular și voi încerca să schimb asta în seriile viitoare. Postarea săptămânală e esențială, am observat și eu asta, voi face tot posibilul. Toate cele bune!
Salut! Scuze de răspunsul tardiv, l-a blocat RUclips dintr-un motiv care-mi scapă și acum l-am văzut și aprobat. Ce vezi pe ecran la 30:58 e luat de pe devjob.ro/salaries/IT/all/all dar nu e singura sursă de adevăr pe subiectul ăsta, sunt multe locuri în care se „declară” salariile, cum mai sunt www.levels.fyi/ sau www.blogdeit.ro/salariile-din-it-in-2024/ sau sursa oficială insse.ro/cms/ro/tags/comunicat-castig-salarial
Simt nevoia să povestesc cum era în trecut în IT, perioada 2008-2009 când am început eu. În primul rând odată ce terminai facultatea abia reușeai să prinzi loc în companie de IT. Aveai noroc și te angajai pe salarii de rahat (1600-2000 lei), apartamentele în militari erau 120k-150k pt comparație. Apoi dacă te angajai posibil sa fi fost plătit la negru (plic 50% CIM 50% in cel mai bun caz) în mare parte din cazuri, nu pe cartea de muncă. Dpdv muncă scoteau oamenii untul din tine, proiecte multe, te trimiteau la client imediat cum te angajai deși tu erai în pom. Lucrai până dimineața și în weekend, am și plâns la primul client (21 ani) de oftică ca nu mi-a semnat ăla fișele de implementare și credeam ca o sa fiu dat afară. Am putut sa mă bag la credit pt apart după 5 ani de IT, odată ce aveam un salariu decent (7000 lei) și odată ce m-am mutat la o corporație și aveam salariul complet pe cartea de muncă. Citesc și mă amuz, voi ăștia mai tineri sunteți obișnuiți să ieșiți din facultate și bang 1k euro fără o zi de muncă. Acu 2-3 ani angajai un pulete din facultate pe 1k si freca ala duda un an pana sa ajunga la client, lucru de neimaginat acum 15 ani!
Și ca idee, în 2008 aveam aceleași discuții cu prietenii din IT, ba uite la șoferii de TIR ce bine câștigă și noi pla. Ne uităm cu invidie cum ei aveau Passat și noi Dacia 1310, și ne gândeam ca am greșit meseria 😂
Sa ne scuzi ca nu mai vor tinerii sa sclavageasca 15 ani ca sa ajunga la un salariu decent cu care sa te poti întreține. Ei prosti ca s-au trezit și nu mai vor să fie exploatati la maxim pentru nimic.@@zxc86zxc
Eu cred totuși că ești prea optimist! Poate că piața internațională își revine, dar noi cu siguranță o să ne alegem și cu capul spart după alegerile astea care urmează! Sunt șanse mari să fie mult mai rău decât este acum! Numai un miracol ne mai poate salva! Așa că faceți bine și mergeți la vot, mai ales la parlamentare, și faceți bine să nu alegeți dictatori sau hoți!
Și mie mi-e frică de anul post-alegeri, de-aia am și zis că 2025 o să fie cvasi-dezastruos, dar cifrele arată o stabilizare în Vest după tsunami-urile pandemice, și sper să fie contagioasă și să ajungă și la noi mai devreme sau mai târziu. 1000% de acord cu mesajul: TREBUIE să mergem la vot. Apatia la vot e cel mai mare inamic acum. Și e singura șansă pe care o au partidele extremiste și care pun propriile interese primele, care stimulează voturi cu pâine, circ și șpăgi. De-aia vor repeta și eu mesajul într-un video viitor, chiar e FOARTE important să ieșim toți la vot. Merci!
@@LOLULMAGIC ai si multe optiuni? Ai un "revolutionar" care nu rupe o boaba engleza, un plagiator razboinic pe calculator, un copil de general de armata securist la revolutie si cu ceasuri de sute de mii de euro spaga, unul care are interzis in 2 tari vecine ca este rusofil, cam ce iti mai ramane?
Presupun ca stii ca atunci cand s-au inceput disponibilizarile pe la firmele mari din afara s-au intamplat 2 lucruri: - o gramada de angajati erau degeaba, implicit multi se vaitau ca sunt platiti sa nu faca nimic. - multe companii au preferat sa dea pe toti afara si dupa sa ii reangajeze pe anumiti angajati care erau productivi si buni, dar intr-un mod tacit. Asta a fost un fel de actiune de panica si ca sa nu se discute ceva in genul "dar pe aia de ce ii pastrezi" Pe langa asta cam de un an si ceva nu prea mai sunt la moda toate acele scoli de formare de programatori, ca alternativa la facultate. Respectivele firme au pompat o gramada de oameni reprofilati in piata. Oameni care veneau cu bagaje emotionale defecte profesionale de pe fostele departamente pe prozitii de IT in speranta sefilor ca o sa preia din munca mai repede. Ei bine nu a fost asa din mai multi factori: - respectivele persoane nu invatasera mai nimic in scoli - nu erau interesate de domeniu ci doar de bani, si aici apare problema ca oricat de multi bani le dai ei tot nu o sa faca munca buna - multi erau burned out Problema actuala e mai mare la juniori. Firmele cer o gramada de chestii pe care juniori nu au de unde sa le invete. Si ai zice "pai da pot sa invete in timpul lor liber". Ei bine sunt putini angajatori care accepta acest fapt. Ca si context lucrez in Web development full stack, pe custom solutions, de aproximativ 9 ani plus alti 3 de facultate cu intershipuri. Pe mine inca ma bombardeaza recrutori. De ce? Pentru ca am mizat inca de la inceput, in cariera, pe: - diversitate de proiecte (tematica si business flow-ul aplicatiilor) - schimbat jobul la cativa ani pentru a interactiona cu mai multe medii, mai multe echipe - invatatul de tooluri de time, task management. pot sa acopar si o pozitie de lead usor - urmaritul de trenduri dar recunoasteres unde este "hype" si unde nu. Multi spre exemplu au mizat acum cativa ani tot pe blockchain si NFT-uri - interactionatul cu diferite departamente ale firmelor (marketing, r&d, vanzari, game dev, contabilitate, etc). Cand stii cum sa vorbesti si sa intelegi ce se vrea firmelor le este greu sa isi justifice sa te dea afara
Ai speculat foarte bine de ce juniorii au probleme acum și ești un exemplu de strategie de diversificare de skill-uri și abordare business-oriented. E una din soluțiile situației curente, dar asta nu face lucrurile mai puțin grele pentru juniori și oameni la început de drum... e nevoie de multă răbdare, muncă, voință și rezistență la stress să treci prin perioada asta. Apropo de reprofilați, nu sunt întrutotul de acord. Adică e clar că erau mulți oameni nepotriviți în rândul celor proaspăt reprofilați, dar asta doar pentru că toată lumea avea impresia că dacă faci o „școală de IT” la câteva mii de lei automat ești productiv din ziua 1 în care ai terminat acea școală și poți să intri direct în deploy-uri în producție. Situația era departe să fie așa, și angajările extra fără baze tehnice solide au fost, într-adevăr, o anomalie. E timpul să fac niște video-uri să explic asta și cum ar trebui să se abordeze situația în continuare. Pentru că eu încă sunt convins că oricine vrea cu adevărat și are prerequisites de interes, inteligență și timp de investit poate să facă reconversia cu succes - nu doar în programare, în aproape orice job din IT. Doar s-o facă temeinic, nu pe repede înainte. Abordez ambele subiecte în video-uri viitoare, merci că mi le-ai aruncat la fileu! :)
O opinie super tare!! Din perspectiva unui incepator mi-as dori foarte mult sa iti vad contul de LinkedIn, deoarece sunt sunt ca ai un cont foarte bine structurat si din care, noi ce începători am avea ceva de invatat. Multumesc!!
@@munteansebastian8087 sigur - îl găsești aici: www.linkedin.com/in/viorelmocanu/ și am și video-uri pe canal în care explic tactici de a optimiza profilul de LinkedIn pentru a crește șansele să ieși în evidență, în playlist-ul ăsta: ruclips.net/p/PLfTqvIG4roBqR7_9jYG2cMipIACrtuBRz
Juniorii nici nu vor sa invete si multi nu stiu sa invete, tineretul in ziua de azi este superficial. Acum 20 ani nu prea aveai nimic la dispozitie acum AI-ul iti explica ca la prosti si degeaba. IT-ul este foarte dinamic si toolurile se cam schimba. Juniorii se uita ce este cel mai folosit limbaj invata python si constata ca nu au ce face cu el in piata joburilor ca nu face nimeni proiecte in python sau nu au skill pe partea de matematica/AI/inginerie. Pentru recruiteri nu este de ajuns sa stii symfony, trebuie sa fi lucrat si in domeniul respectiv ca este travel/contabilitate/e-commerce. Un junior devine productiv peste 2-3 ani iar o companie investeste in el in acest timp. Ai-ul a mai domolit nevoia de juniori, iti creste productivitatea pentru 20$/luna, o sa primesc si al doilea tool AI ca sa fiu mai productiv..🤣 Am un prieten care a facut o scoala de 1 an vreau sa iti zic ca a invatat o gramada de chestii si acum este angajat, mult peste ce am invatat eu de pe youtube de capul meu in 2 ani. De la github, javascript, C#, munca in echipa, sistemul de organizare in sprint si acum lucreaza in java/angular. Da nu este top dupa 1 an, dar se descurca decent. Daca pretul este corect un curs de 1 an merita sau poti sa inveti de capul tau dar cu cineva care sa te ghideze ce sa inveti. Pana nu ajungi intr-un proiect sa intelegi ca exista redis, rabitmq, baze de date relationale, servere linux cu o gramada de comenzi si deploy nu poti sa zici ca esti programator.
@@iulikdev, interesant comentariu, deasemenea plin de frustrare si lipsit de respect, lucru pentru care nu tind sa te judec pentru ca sunt sigur ca si frustrarea asta e datorată unui esec personal sau chiar unui asteptari care nu s-a intamplat. Din nou, un comentariu interesant cat si adevarat. Vorbind din experiența proprie, eu chiar nu stiu sa invat cum trebuie si deasemenea orice curs nu a reusit sa umple golul asta ( ne aducand in discutie acele cursuri de 2-3k euro de pe piata ), pot spune ca stiu bazele si ce trebuie sa fac si fac tot ce pot pentru a ma conforma si a face față dar inca nu pare de-ajus. Rezumând, daca consideri ca experiența te face potrivit de-a vorbi, tu ce recomandari ai, reale si nu ceva ce exact cum ai spus si chatGbt le-ar putea oferii ? Ca asa orice om poate arunca cu pietre ca “ tinerii sunt niște lenesi si prosti, “, dar oare cineva de calitate si-ar irosii timpul cu fraze de genul ?
Acoperirea in aur se refera la faptul ca pt fiecare dolar (bancnota) emis(a), trebuia sa existe in visteria statului cantitatea de aur fizic ca protectie impotriva inflatiei.
Va plângeți atâta ca e greu. Și pt noi seniorii a fost greu când eram juniori. Lucrat până la 3-4 dimineața, bușit și reparat proiecte, mereu stresat, anxios, și stați liniștiți ca nu câștigăm extraordinar, acum 15 ani ITul nu era plătit atât de bine (ori poate ca eram juniori). ITul este un domeniu în care câștigul vine cu trecerea timpului și cu acumularea de experiență. A și nici eu nu îmi găseam în 2008 ușor joburi în IT, a trebuit să aplic mult…
Pentru nimeni n-a fost simplu, cu excepția celor 12-18 luni imediat după pandemie când au fost angajările alea foarte multe, care constituie o anomalie. Asta va fi și mesajul meu în video-urile viitoare: fără efort nu poate nimeni ajunge să merite un salariu considerabil și să aducă valoare suficient de mare angajatorilor ca să mandateze promovări și măriri serioase.
Multumesc pentru video. Momentan lucrez la o companie de outsourcing din TM, incerc sa ma mut la o companie de produs, pentru ca nu vad viitor in outsourcing. Compania curenta angaja inainte de pandemie 3-4 oameni pe luna. Anul acesta nu s-a mai angajat deloc. O posturi libere. Nu cred ca piata de outsourcing o sa mai reziste mult. Am inceput de 1 an sa ma dezvolt cat de mult am putut dupa lucru, si in weekend. Undeva la 30-40 de ore pe saptamana de studiu si practica cu proiecte personale. Sper sa plateasca dividende mai tarziu aceste ore investite. Eu ma simt mult mai bun programator decat am fost acum 1 an.
Outsourcing-ul va reveni, dar nu foarte repede. Vor mai trece 9-12 luni zic eu până se vor relua proiectele mari, poate și mai mult. Companiile de produs o duc bine mersi - majoritatea cel puțin. Adică demand-ul a scăzut foarte puțin pe majoritatea nișelor, ba chiar pe unele a crescut (e.g. security). E o idee foarte bună să înveți skill-uri noi și să crești profesional, te va pregăti pentru viitor. Felicitări și spor în continuare!
Cu siguranță că are legătură. Voi reface analiza în primăvara lui 2025, dar clar nu va fi bine în Q1 și Q2. Sper doar să-și revină cât de cât economia și industria până la final de 2025...
Problema e si ca in Romania piata IT e mai mult pentru outsource. Nu avem o cultura de startup/ VC funding in Romania si nici guvernul nu promoveaza dezvoltarea de business. Daca guvernul ar investii 100 - 500 m de euro pentru a dezvolta sectorul altfel ar sta lucrurile.
Ai dreptate. Există șanse să se dezvolte local programele de preaccelerare private - am văzut niște semne în direcția asta, însă statul slabe șanse să ne ajute în mod real. Deși ar fi o soluție elegantă la criza curentă și ar fi printre cele mai „ieftine” soluții, pentru că avem mult talent local cu potențial. Dar ca să vezi asta, îți trebuie niște viziune, și în lumea politică mai greu cu viziunea dacă nu implică niște câștiguri personale.
Am incercat timp de 2 luni sa imi fac un SRL pe cica “noua platforma a onrc”, ce crezi? am reusit? NU. Au buguri de te dai dea 🙃 rostogolu’. Data nasterii o incrementa cu 1. Si a doua problema e ca trebuie sa stii Drept sau ceva din domeniu sa iti poti crea manual un Act constitutiv, ca de ei au in platforma unul format din vreo 20 de pasi, dar degeaba daca e prost facut… ma intreb oare IT-istii care lucreaza cu status sunt chiar asa prost pregatiti? banuiesc ca nu prost platiti deoarece majoritatea sunt facute pe fonduri UE.
Știi ce e cel mai amuzant? Mergea PERFECT (chiar dacă era greoi de folosit) înainte s-o "modernizeze" cu noul proiect mirobolant făcut probabil de o firmă de subsol cu 2 developeri obosiți care a costat 10 milioane de euro. Speculez de frustrare, nu sunt informații valide, dar înțelegi ideea, că n-am tag de sarcasm pe RUclips. Știu exact la ce te referi și îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta... Așteptăm vreun update I guess?...
Prietene, fă bine și vorbește cu un contabil să-ți înființeze SRL-ul, sau vezi că sunt firme dedicate fix pentru asta! Nu te apuca să faci tu de capul tău treburi, că fix d-asta sunt făcute așa! Trebuie să mai mănânce și alții o pâine "cinstită", nu? O firmă specializată îți deschide SRL în 3 zile, cu tot ce e necesar, făcut corect din prima!
@ da stiu asta. eu am experimentata daca in Romania un IT st cu facultate poate singur sa isi faca un SRL. dar pentru Actul constitutiv ai nevoie sa cunosti cateva legi si sa mai fi facut cateva inainte, altfel te pierzi.
Cele de pe site-urile menționate. Dacă era un comentariu menit să fie sarcastic, o să discut pe larg de problemele majore cu fake jobs într-un video viitor, că știu exact la ce te referi din păcate...
Frati romani care va plac programarea si vreti sa programati, apucati-va de RUST. Tinerii care vor invata astazi RUST, vor trece cu usurinta la sistemul quantum care nu e departe. Cu riscul de a parea absurd, va zic ca Romania daca tine cu adevarat la existenta ei in urmatorii 60 de ani, trebuie sa devina o sursa de programatori low level, extrem de buni, si sa fie printre primii care vor dezvolta softuri quantum. Astazi Romania creaza softuri de foarte buna calitate in foarte multe domenii de IT, producand chiar si pentru chinezi. Pacat ca statul la comanda strainilor, vrea sa distruga aceasta industrie, care aparent a inceput foarte bine, cel putin asa ne vad strainii, in ceea ce priveste domeniul IT.
Nu știu dacă Rust, Zig, ASM sau altceva low level e răspunsul la toate problemele noastre, dar e o plăcere să experimentezi cu limbajele astea odată ce ai baze solide în programare. :)
Eu nu as fi asa de optimist cu privire la viitorul acestei industrii. Perioada ca anii 2010-2022 nu va mai exista, pt ca perioada aia era o perioada in care industria a crescut pe baze nesolide. Deci nu se va mai repeta asa ceva, deci revenirea industriei it va fi marginala. In rest, videoul e bine documentat, chiar ai muncit sa strangi unele date. Despre partea economica din video ai explicat exact cat trebuie si clar pt it-istii care se uita la aceste videouri. Pana la urma nu e un canal economic pt economisti, deci nu ai de ce sa intri in detalii economice
Merci pentru comentariu! Mi-am dat silința, atât s-a putut de data asta. :) Dar optimist nu pot să nu fiu, pentru că simt că potențial există, e doar oprit de context, de frică, de zvonuri și - în cazul concret al României următoarelor 6-9 luni - de dispariții de facilități fiscale, taxe adăugate și nebunie financiară generalizată, moștenirea pe care o vor lăsa în urmă guvernanții actuali.
@@ViorelMocanu întradevăr, Romania va fi afectat de politicile guvernului. Insa că programator ai avantajul lucrului online. La eMag de exemplu au echipe de programatori răsfirați peste tot, de exemplu doar teamleaderul și product ownerul sunt din București, restul din Iași, Sibiu, Timișoara. Asta e avantajul it-ului, deci putem fi optimiști. Că o idee, in videourile viitore ai putea trata și ce nevoie mai e până la urmă de software la nivel mondial. Pt ca, odată cu standardizarea și creșterea eficienței programatori lor, se produce mult software, foarte rapid și cererea nu poate înghiți rata la care se produce softul. De exemplu, știu cazuri în care oameni cu magazine online pe magento prima versiune, au trecut pe shopify și nu pe magento 2 aka Adobe commerce. Daca la magento a fost nevoie de luni pt implementare și echipa de programatori, pe shopify a fost nevoie de 2 saptamani și un programator + un colaborator pt themă custom. Chiar ar fi interesant de tratat și iectip asta.
SaaS-urile fix problema ușurinței în utilizare vor s-o rezolve. Ca să nu dureze o grămadă să-ți faci un magazin online, ci să te concentrezi pe ce vrei să faci de fapt cu el, să vinzi. Sunt foarte multe exemple similare în toate industriile, dar ce pierd mulți din vedere e că vor apărea nișe noi și neexplorate care vor trebui acoperite în viitorul mediu. Până atunci va fi mai complicat, pentru că ai dreptate, munca se eficientizează pe zi ce trece, mai ales cu AI ca unealtă de grăbire a unor procese (nu ca înlocuitor de oameni neapărat). Dar fix pe înclinarea balanței într-o pare sau în alta se bazează economia de piață, pentru că vor exista business-uri care profită de fluctuația asta și acoperă lipsurile. Realizez că e prea abstract ce zic, dar voi detalia într-un video viitor despre AI. :) Mulțumesc de idei!
@@ViorelMocanu Irrelevant ca exista potential. Omul are nevoie de job in secunda asta, nu in xyz. Mai ales programatori/ex programatori. Eu de exemplu nu situ sa fac nimic altceva decat programare web. Si ca mine sunt majoritate. Mi-am gasit job absolut la noroc chior dar sunt unul din FOARTE putinii norocosi. Noi nu avem economii, omul de rand nu are pus deoparte ceva sa "supravietuiasca furtunii"
problema : caut de 2 ani job in IT dupa 12 ani de studii de mate si info cu facultate dedicata in asa ceva si degeaba, nici macar 1 singura oportunitate
Sunt foarte mulți în situația ta, și asta exacerbează problema. Trebuie să încerci să-ți optimizezi: skill-urile, portofoliul, prezentarea (CV, LinkedIn, etc), abordarea în aplicare. Nu spun că n-ai făcut deja demersuri în direcția asta, dar dacă vrei, trimite-mi pe Discord discord.com/invite/UpnAutz în `#✅-de-evaluat-in-live` și mă uit pe portofoliul și CV-ul și LinkedIn-ul tău să-ți dau sfaturi într-un live viitor, dacă vrei. Oricum, e mult mai greu acum decât era până acum. Dificultatea e asimetrică pentru că în nișele unde e mai ușor să te apuci de învățat și de făcut proiecte sunt disproporționat mai mulți oameni care caută job-uri decât în altele, și peste tot angajările s-au redus masiv, sub 50% din ce era înainte. Asta înseamnă că trebuie să muncești de 2 ori mai mult și să ai mult mai multă răbdare și chiar să abordezi tactici de gherilă să ai șansa să ți se vadă CV-ul de un recrutor, darămite să te cheme la interviu. Nu pot să spun decât să păstrezi speranța și să fii perseverent.
Așa este. Dar România încă e sub 4% index de migrație conform IOM worldmigrationreport.iom.int/msite/wmr-2024-interactive/ cu doar 3900 de refugiați în 2024. Încă nu suntem vizați pentru imigrație și momentan oricum am observat că majoritatea sunt muncitori necalificați (foarte „ieftini”) și simplu calificați (electricieni, zidari, etc). Nu cred că fenomenul se va amplifica prea tare încă, dar rămâne de văzut... Mai degrabă văd că suntem încă în top pentru emigrație, cu peste 200 de mii pe an, deci există încă exod în afara țării. www.statista.com/statistics/1096002/number-of-emigrants-romania/ S-ar putea ca fenomenele combinate să înceapă să fie problematice...
Am ratat complet filonul ăsta. Merci mult de sugestie, încerc să updatez articolul cu ce-am găsit pe tema asta aici: www.thomsonreuters.com/en-us/posts/tax-and-accounting/section-174-expenditures/
in Bucuresti in call center primesti 7-9 mii net (cu bonuri cu tot) pe un post de order management cu o limba straina uzuala. Si NU e mult, mie mi se pare PUTIN pentru ce preturi sunt si ce cost are viata. Deci salarii non IT, sa ne-ntelegem. Parca salariile alea din IT erau de mii de euro, nu? Repet: 7-9 mii net mi se par O MIZERIE, cand am in Kaufland / Lidl etc preturi mai mari ca in UK / DE
Depinde despre ce nivel de experiență vorbești. Dacă e să luăm întreg spectrul de tipuri de job-uri din IT și toate nivelurile de experiență și contribuție la business, range-ul e între €500 și €10000+ net.
@@ViorelMocanu Nu exista salariu de 2500 de lei net. E o prostie. Si nu toate sunt IT. Order management, accounts payable, procurement etc - sunt sute, mii de posturi din astea in Bucuresti si NU sunt IT. Faptul ca ai un laptop in fata la munca nu te face it-ist Vezi best jobs, ejobs - multe firme spun si banii in anunt.
@Viorel Mocanu Sa stii ca e o metrica gresita numarul de firme deschise. Si eu mi-am deschis firma sa vin in intampinarea firmelor care de ceva vreme vor doar B2B nu mai vor CIM. Asa ca firma are venit 0, cu o taxa de 200 si ceva RON pe luna la contabil si aia e. Mi-am gasit job prin noroc chior pe CIM, asa ca probabil voi inchide firma in cateva luni, daca trec perioada de proba
De acord cu tine, dar nu mi-a venit în minte nicio altă măsurătoare proxy care să arate contextul în care se află mediul de business românesc. Plus că fenomenul SRL-urilor apărute doar ca suport pentru translatarea de pe CIM e relativ izolat în economie, cred eu. S-ar putea să nu fie așa, dar în fine... dacă ai alte idei de ce-ar fi trebuit să măsor, o să adaug informațiile relevante în articolul de pe blog, că video-ul nu mai am cum să-l editez acum. :)
@@ViorelMocanu Nu firmele mici duc grosul. Ca 100 de firme cu 10 angajati nu investesc cat investe 1 firma de 1000 angajati. Nu am solutie, insa cunosc foarte multi programatori exact in situatia mea, cu firma care doar sta. Asta pentru ca la noi sa deschizi o firma dureaza 3-4 luni. La mine a durat din iulie pana in octombrie
@@nagyzoli Ai dreptate, catastrofa de la Registrul Comerțului probabil a denaturat datele... acum câțiva ani se putea înființa un SRL în 2-3 săptămâni. La fel și cu scale differences exponențiale... dar repet, n-am găsit niciun proxy mai bun de atât. :)
Există varianta să fie ca tine, nu neg. Dar care e soluția? Cum ne protejăm? Ce-aș putea să pun într-un video ca să ajut cât mai multă lume să iasă bine din asta, dacă va fi așa?
Ai dreptate, eu credeam că era cât de cât stabil între WW2 și 1971, dar se pare că nu... www.macrotrends.net/1333/historical-gold-prices-100-year-chart Voi corecta măcar în articol informația asta... Mulțumesc!
Știu. N-o să uit niciodată inflația legendară din '91-94, a cărei sursă a fost incompetența și probabil rea-voința, dar care s-a amplificat datorită faptului că nu mai aveam acoperire în aur...
Nu poti sa zici ca ai industrie IT cand industria IT din Romania se bazeaza 80% pe extern! La noi in afara de software din astea fara de care nu poti sa existi gen contabilitate, facturare, site-uri nu se investeste deloc in IT. Toata industria e dependenta de contracte cu firme de afara lucru foarte riscant, ca urmare cand cei de afara au taiat proiectele piata IT romaneasca s-a clatinat rau. Ah si sa nu mai zic cum a sustinut statul industria IT a bagat impozit pe venit peste plafon. Daca o sa va uitati afara orasele si guvernele investesc in huburi AI la noi nimic
Ai dreptate, depindem destul de mult de investițiile externe pentru că outsourcing-ul și companiile mari de produs din afară sunt influențate masiv de asta. Zici bine și de fiscalitate și lipsa hub-urilor (nu neapărat de AI, dar de dezvoltare de software și hardware în general). Asta e o cauză majoră a instabilității de acum. Dar industria IT există, hai să n-o minimalizăm - sunt multe mii de oameni cu skill-uri foarte bune care au potențial enorm, care probabil nu e folosit încă în direcția care trebuie. :) Merci de comment!
E un punct de vedere care va fi adevărat până la jumătatea lui 2025 cel puțin. Apoi, poate spre final de 2025 sau început de 2026, eu sper să se mai regleze lucrurile...
@@ViorelMocanu In anul 2019 a inceput acest val de AI unde companiile de tehnologie au promis "marea cu sarea" investitorilor in 4 ani. De aceea in aceasta perioada s--au facut angajari in prostie tocmai de companiile care faceau development masiv in AI.Au trecut cei 4 ani si in 2023 acele profituri promise nu s-au materializat, insa companiile trebuie sa returneze banii investitorilor + profitul pt care au semnat. Doarece AI-ul nu a adus profitul necesar pt a sa face targetul companiile au inceput sa taie din cheltuieli si sa dea afara. Asta a fost toata smecheria.Oamenii angajati pe baza unor promisiuni facute de niste manageri care nu au inteles ce face AI-ul si nu pot sa inteleaga.
Seamănă cu punctul de vedere pe care vreau să-l sumarizez în video-ul următor din serie, despre AI. Aștept cu interes input-ul tău și acolo! Merci de comentarii!
@@iulikdev și mie mi-e groază de iarna și primăvara asta, să fie clar. Sper doar să se termine în Q3-Q4 2025 sau spre 2026 și să-și revină piața cât de cât până atunci. Dar la ce planuri au minunații guvernanți, e posibil să-mi revizuiesc estimările.
Așa e, dar în SUA fenomenul e mai interesant că nu-i afectează direct imediat și de-acolo pleacă majoritatea investițiilor serioase în IT. De banii europeni tipăriți știam doar în treacăt, iar de PNRR știam că sunt de la UE, habar n-aveam că sunt „tipăriți”. Am citit în diagonală www.contributors.ro/pnrr-for-dummies-sau-planul-cincinal-cu-mcv-atasat/ și comentariile și pare că așa e. Nasol... :( Merci de informație!
@@ViorelMocanu Pentru ca am un CV ok cu destula experianta si am pus de curiozitate pe platformele din romania decand au aparaut oarecum. Nu sunat nimeni nu a dat nimeni un e-mail. Pe platformele din afara acelas CV am fost cautat imediat a doua zi ca posibil candidat pt diverse joburi. Asa ca ori nu se uita nimeni pe platformele din RO ori nu stiu ce sa cred.
@@everyme2003 am un pont pentru tine. Un secret pe care-l știu pentru că am colaborat cu eJobs acum câțiva ani. Toate platformele de job-uri au mulți factori diferențiatori care le face să ordoneze candidații (atunci când sunt căutați / headhunted) sau aplicanții (atunci când aplică activ la job-uri deschise). Unul din ele e cât de recent ți-ai updatat CV-ul. Altul e dacă ai CV și în Română și în Engleză (pe platformele unde ai varianta asta). Deci dacă updatezi CV-ul în fiecare zi în care aplici la job-uri, poți influența cu câteva procente șansele să te contacteze cineva. Puține procente, dar uneori asta poate face diferența. Încă ceva: pe platformele de job-uri e bine să ai descrieri cât mai ample, cu cât mai multe cuvinte relevante pentru experiența ta. Multe din ele au engine-uri bazate pe AI care contribuie și ele cu câteva procente în scoring-ul candidaților și viabilitatea lor (potrivirea lor) pentru niște job-uri. Sper să te ajute ponturile astea să-ți crești șansele de angajare. Sfaturile astea vor face parte dintr-un video viitor, ultimul din seria începutâ cu video-ul curent, în care am sfaturi pentru aplicanți.
Personal eu nu cred ca va fi mai bine. Trendurile vor merge tot mai jos si tot mai jos. Tari mari precum germania sau franta nu vor sa recunoasca recesiunea in care se afla (inca). Toata europa va fi in recesiune incepand cu 2025. Politicienii fac acum tot posibilul sa ofere pe tava impresia ca totul merge.... ca lasa domle' ca nu ii atat de rau si ca de acum daca ne alegeti pe noi tot mai bine are' sa fie.... Stati doar sa vedeti cand se termina anul electoral pentru intreaga europa... momentul in care se termina tot aruncatul de bani in stanga si dreapta pentru a da impresia de mai bine... Dar stati sa vedeti ceva si mai sexy in romania... incep incet ... .incet.... incet.... dar extrem de sigur, sa scada finantarile europene. Am trecut de perioada de pre-aderare...am trecut de perioada de tara aflta "la inceput" in UE..... si pe buna dreptate nu vom mai avea sanse la fonduri europene cu carul... Sa vedeti voi atunci dezastru.... sa vedeti voi atunci cum vor exploda taxele... sa vede cum va scadea calitatea vietii.... La noi in firma se vorbeste deja de 1 ani despre trecerea unor departamente intregi in India :) ... iar in anul 2025 se va si intampla... yyyyaaaayyyyyyy ce bucurieeee ... :| Firma IT cu sediul principal in germania... extinsa la nivel mondial... colaborari cu cele mai mari nume din industria auto, banci, medical, asigurari, reasigurari...etc.... si nu mai poate tine proiectele pe romania. Din cauza situatie fiscale si politice din romania, conducerea a decis ca este timpul sa mute intregi departamente in india.... :| Am discutat cu unii din managerii din companie si efectiv nu stiu cum sa faca sa devina filiala din romania ceva mai competitiva pe piata...este foarte greu sa concurezi cu indienii in clipa in care tu promiti cica o calitate superioara....dar vine statul roman si se pisa pe tine de sus cu legile lor fiscale.... Salarile nu ne-au crescut mai deloc... Se discuta doar de salariul BRUT in EURO... nu in lei...clar nu net... si prin asta practic firma spune... "bai baieti, noi atata dam buget pe voi, nu vrem sa mai urcam costurile aiurea din cauza tarii voastre de cacat... asa ca, daca ii sa jupoaie statul pe cineva, sa o faca direct pe voi... ca noi nu de acolo venim si noi nu am gresit cu nimic" ... Deci parerea mea pe final... este ca situatia politica va merge tot mai rau... situatia economica va merge tot mai rau.... deci si situatia fiscala va merge tot mai rau... razboaiele tot vor continua... crizele se vor adanci.... statele vor trece de anul electora si vor recunoaste rahatul in care stam pana in gat si vor face FIX ceea ce face Anglia astazi.... se vor inchide departametne de outsorcing.....vor ramane sute de angajati fara loc de munca... si cei aflati la inceput vor trai tot mai rau avand in vedere ca ei vin cu un CV subtire cat o foaie, dar din spate vin aia dati afara ce vin si cu experienta dar si cu multe frici ce ii vor forta sa accepte oferte mult mai slab platite.... CA DOARA.... toti avem o rata undeva la ceva.... si tuturor ne plac sporturile extreme precum "sa nu mor de foame" / " sa nu mor de frig " ... etc Deci nu pot sa inteleg sincer optimismul nici al tau... dar nici cel venit din partea lui Radu :) Cu toate astea... ma bucur sa vad ca ai revenit cu video-urile pe YT ^_^ la mai multe ^_^
Optimismul vine din semnele pe care le văd afară și din cifrele pe care le-am văzut prin graficele de evoluție. În România clar va fi nasol încă vreun an probabil, poate mai mult în funcție de ce cireșe mai pun guvernanții pe tortul ăsta împuțit al taxelor și „reformelor fiscale” care adaugă complexitate, reduc profitul operațional și fac investitorii să fugă. Ai zis bine legat de UE și investiții - nu cred că se vor opri, dar va exista o decelerare și probabil o filtrare mai agresivă a proiectelor. Cred că asta au prevăzut deja și s-au ocupat de PNRR care organizează puțin treaba, dar e departe de a fi ce ne trebuie cu adevărat. Când ajunge cuțitul la os probabil va mai fi o infuzie serioasă cu condiții draconice și felul cum vom folosi atunci banii va decide viitorul economic al țării (e.g. dacă-i băgăm în infrastructură, educație și sănătate, o să fie bine, dacă-i băgăm în orice altceva, o să fie dezastru). Și mai vine de undeva optimismul: din oportunitățile pe care le văd peste tot în jur să pornești startup-uri, chiar și cu scope mic, pentru că pare că uneltele de care poți face uz azi îți fac treaba mult mai ușoară. Deci prevăd o înflorire a noilor business-uri în tehnologie, probabil de natură speculativă, dar rămâne de văzut. Voi aborda subiectul pe larg în video-urile viitoare, stay tuned! :)
Un comentariu foarte bun. 1. Degeaba gândim noi pozitiv, dacă IT-ul este deja în comă. 2. Firmele de outsourcing (căpușe) ale oamenilor politici sau cu relații trebuie să reducă șpagă. 3. Firma de IT ia pe un Senior 10 K Euro și îi dă prostului din România 4000 € brut. Deci 6000 euro PER dezvoltator. 4. Firmele de IT (outsourcing) din Romania ori își reduc profitul, ori se mută în alte țări mai ieftine la preț.
@@ExperimentCut_1 Nu iei în calcul și faptul că deși piața din România e dominată de companii de outsourcing, care nu neg că sunt mai mult sau mai puțin în contextul descris de tine, există tot timpul varianta de a face parte dintr-o companie de produs. Ele încă-și cresc echipele - încet în perioada asta, dar ritmul va accelera. Plus că pentru oamenii cu experiență, există variantele de freelancing pentru clienți internaționali, consultanță, negocieri mai „agresive” și antreprenoriat cu risc minim. Asta pe lângă diversificarea de skill-uri, care deschide orizonturi noi de job-uri. Voi detalia într-un video viitor.
@@ViorelMocanu sa fim seriosi, companiile de produs sunt extrem de putine. Piata IT cu toti angajatii ei nu se poate baza pe asa ceva dpmdv. Adica vorbim de companii atat de mici care angajeaza 1 persoana care sa poata indeplinii multiple roluri incat o asemenea companie nu se va gandi vreodata sa dezvolte echipe macar de dimensiuni medii. Cat despre piata clientilor internationali, acolo este o piata foarte aiurea de multe ori. Cunosc developeri ce au incercat sa faca treaba asta si au esuat fiindca nu isi permiteau sa se vanda atat de ieftim cum o faceau alti developeri din te miri ce tari in care traieste o familie timp de 1 saptamana dintr-o punga de orez. Si aici nu vorbesc de un developer nisat fie pe front... fie pe back :) ... vorbesc despre Full-Stack cu experienta relevanta in proiecte personale pe cont oprpriu + munca in companii mici dar si multinationale. Dar indiferent cat de mult ai vrea sa arati ca tu aduci miiiiii de ani de experienta, vine indo-asiaticul si iti spune ca el pentru o punga de orez se arunca si in cap.... Si banul dicteaza... si multa lume decide calea care poate este mai slab calitativa dar care se poapte rezolva cu niste patch-uiri ^_^ Acum daca ar fi sa ma intrebi pe mine, un freelancer se va confrunta cu fix aceasi problema legata de buget atunci cand vine vorba de a concura cu fotele off-shore ^_^ Pe vremuri americanii ar fi urlat cu groaza prin asezari/sate/orasele: "viiiinnn indieniii !! fugiti!! vin indienii!!! " Dar cumva simt ca multe persoane dintre cele cu care am apucat sa discut deschis, au aceasi experienta doar ca din alta perspectiva :))) Traim vremuri fcked up ... si ciudate .... dar hei... pentru bani, europeanul si americanul si-ar vinde si mama doar sa iasa ceva mai ieftin. Fara sa se gandeasca si la faptul ca pe viitor se pierde competenta la tine in "ograda" si te trezesti ca americanii in ceasul al-12lea ca trebuie sa te apleci in fata oricui site sa faca si un ciorap fiindca tu nu mai ai nimic la tine in "zona"... totul fiind in off-shore Dar oricum @ViorelMocanu, sper din suflet ca tu sa ai dreptate, si ca tu sa percepi lucrurile mai corect... fiindca imaginea mea despre viitor nu este una de dorit ^_^ Chiar sunt curios de urmatorul tau video. Multa bafta ;)
@@anontar6316 Apropo de companii de produs, eu mă gândesc inclusiv la Microsoft, Google, IBM, Oracle, Amazon, Kaufland/Lidl, Adobe, BitDefender, Bosch, UIPath, ING, BT, Revolut, Deutsche Bank, Orange, Vodafone, eMag, Accenture, Deloitte, Ubisoft, EA, diverse companii de gambling, Dell, NXP, Crowdstrike, Finastra și multele startup-uri care se apropie de maturitate. Volumul de locuri de muncă la toate astea cumulat e substanțial, dar să vedem cum evoluează în timp... Cu freelancing-ul e clar complicat, dar sunt skill-uri de nișă pe care oamenii mai puțin pregătiți nu le stăpânesc și oamenii cu experiență da, deci te poți marketa pe nișele respective dacă „mainstream”-ul pică. Și da, și eu sper că va fi ca mine. Nu am iluzia să cred că e singura direcție plauzibilă, pentru că și ce zici tu are șanse să se întâmple din păcate, dar... aleg să fiu optimist. :) Merci!
Clar, e una din anomaliile masive găsite în tabelul ăla. Mai sunt încă vreo MINIM 10 dacă te uiți la primii 50 pe ListăFirme sau alt site similar - și prin presă, c-au mai apărut și pe acolo unele cazuri. Evaziune pe față, nu alta.
Serios? Unde? Că am pus și eu video-ul și articolul aici: www.reddit.com/r/programare/comments/1ggjad5/itul_%C8%99i_economia_un_studiu_despre_ultimii_5_ani/
In momentul de fata nu exista nici un motiv pentru care ar trebui sa fim optimisti. Pot spune ca acum e inca bine, in ciuda inflatiei, a blocarii unor proiecte etc etc, e raiul pe pamant. Pana acum au fost doar niste valuri mici de probleme in IT, dar tsunami-ul vine de abia de anul viitor, cand totul se va scumpi foarte mult, cand vor creste taxele foarte mult, cand piata bursiera se va prabusi, pentru ca bulgarele a inceput sa coboare la vale si sa capete proportii astronomice. De abia din 2025 vor incepe problemele cu adevarat si vor fi niste ani buni pana cand piata IT va incepe sa se redreseze iar cand in sfarsit economia va da semne de revigorare AI-ul va domina piata IT si nu va mai fi nevoie de prea multi IT-isti pe piata.
Nu cred că va fi chiar atât de rău, dar rămâne de văzut... nimeni nu poate prezice viitorul cu acuratețe. Tot ce putem face e să ne pregătim cum știm mai bine.
Mai ai întrebări legate de piața muncii? Mai vrei să abordez vreun subiect anume? Lasă-mi aici impresiile tale despre video-ul ăsta, ca să știu să fac video-uri mai bune data viitoare! :) Merci!
Bravo! 👏
Mă bucur să te revăd Vio, printre puținii oameni care chiar îşi dau silința să înțeleagă lucrurile cu adevărat, nu doar să arunce nişte opinii apocaliptice scoase din void.
Pentru cât mai mult conținut de calitate, cum ne-am obişnuit de la tine, spor şi îmbrățişări! 🍻
Mulțumesc mult de tot, David! Apreciez gândurile bune și cuvintele frumoase. Încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor în continuare, că am planuri mari pentru video-uri multe pe canal! :)
Superb,
Research-ul pe care ti-l faci când prezinți un clip este un adevărat deliciu!
Mă străduiesc să fiu cât pot de exhaustiv, merci mult de apreciere! :)
Cel mai bun content din Romania. Felicitari si multumesc, Viorel!!
Eu mulțumesc pentru comentariu și gândul bun! :)
Felicitari Viorel pentru video, foarte bine documentat. Bine ai revenit!
Bine v-am regăsit, mulțumesc mult pentru comentariu și gândul bun! :)
Nu credeam ca voi vedea o asemenea calitate a documetarii in romania. Mult respect omule!!
Mă-ntristează să aud că între creatorii români există așteptările astea, dar mă bucur să umplu golul, dacă există unul cu adevărat. Mulțumesc de gândul bun! :)
Te felicit pentru material! Partea cu tabelul ala de pe ANAF e mind-blowing
Mă bucur c-a observat-o cineva. :) Mulțumesc de gândul bun!
Continui să surprinzi prin videoclipuri calitative și bine documentate, o mare plăcere să-l urmăresc.
Observ un impact foarte mare al videoclipului în ciuda faptului că ai avut o perioadă inactivă, sunt tare încântat că ai revenit!
Un om care cu adevărat își merită tot succesul și-mi doresc să-ți crească canalul din ce în ce mai mult.
Mulțumesc mult, Gabriel! Nu știu ce să zic cu succesul, cred că doar am atins o temă care doare pe multă lume, și voi continua seria asta de video-uri (și nu numai), ca să încerc să pun cap la cap o analiză a lucrurilor dintr-o perspectivă cât pot eu de utilă. Și eu sunt încântat să am timpul necesar să mă implic în comunitate. Dacă ai sugestii, idei sau întrebări, le aștept cu interes!
Ai muncit foarte mult pentru acest material. Felicitări! Am o rudă în domeniul IT, fiul verisoarei mele. Momentan e in căutare, a ramas fară job de aproape trei luni.
Mulțumesc pentru gândul bun! Dacă învață în continuare skill-uri utile, își păstrează speranța și e perseverent, va reuși până la urmă.
@@ViorelMocanu Sperăm. Și noi îl încurajăm.
Ma bucur mult ca ai revenit, chiar imi era dor de video urile tale❤️
Și eu mă bucur mult! Seria asta e doar prima din multe pe care vreau să le fac. Timp și energie să fie, că voință există. :) Merci de gândul bun!
Esti extraordinar! Sper sa te impinga RUclips in trending, am dat share pe la multi prieteni, am urmarit cu interes clipul complet.
Mulțumesc mult, Dana! Sper să ajute cât de cât analiza asta a mea. Dacă ai sugestii sau întrebări legat de tema video-ului ăstuia sau pentru video-uri viitoare, le aștept aici!
Excelent video, ca de obicei! Multumim pentru timpul investit in documentare si editare 🚀
Mulțumesc mult, Mario! Doing my best, deși nu-s (încă) în elementul meu în Adobe Premiere... :D Și cu atât mai puțin în sfera economică.
Se vede câtă muncă ai investit în acest video! Informațiile sunt clare, bine documentate și extrem de utile pentru oricine vrea să înțeleagă situația actuală din IT. Mulțumim pentru dedicare și pentru efortul uriaș de documentare și editare! 👏
Mulțumesc, dar video-ul nu e perfect. Sunt multe lacune și informații hipersimplificate, dar e singura variantă pe care am găsit-o să public mai repede video-ul și să nu mă blochez în perfecționism. :)) Apreciez gândurile bune și cuvintele frumoase și mă bucur să văd că e bine primit video-ul. Pare să fi atins un subiect sensibil la care e multă lume atentă, și sper ca și viitoarele video-uri să fie măcar la fel de bine documentate și poate chiar puțin mai clare / ușor de urmărit. Merci!
@@ViorelMocanu Ai făcut o treabă excelentă! Chiar dacă spui că nu e perfect, video-ul transmite clar informațiile și se vede cât de mult te implici. Abia aștept următoarele materiale! Mulțumim mult! ☺
Mulțumesc și eu pentru gândul bun și comentarii! :)
Felicitări pt video, foarte bine structurat si explicat. Ai câștigat un nou abonat.
Un material despre rolul de QA ar fi binevenit, cum arata viitorul pt partea de testare in piata it-ului.
Mulțumesc, mă bucur s-aud asta. Voi vorbi destul de mult de rolul de QA în video-ul următor despre AI, și ulterior în niște video-uri viitoare. Merci de comentariu!
Foarte misto omule, multumim mult pentru rabdarea de care ai dat dovada ca sa faci atata cercetare.
Speranta moare ultima!
Mulțumesc mult pentru gândul bun, încerc să fac și eu ce pot ca să contribui cu ceva constructiv în comunitate... :) Așa e, speranța e importantă.
De'abia astept urmatoarele materiale! Multumim pentru transparenta si implicare!
Mulțumesc mult și eu pentru comentariu și gândul bun! Dacă ai sugestii de teme pe care să le abordez în video-urile viitoare sau întrebări la care să răspund în seria asta, pune-le aici și le voi lua în calcul!
Eu am 40 de ani,mama singura si invat programare ca pasiune dupa un job istovitor fizic de 9 ore si printre teme si alte responsabilitati. Nu am intrebari specifice, dar iti multumesc pentru amabilitate. O seara faina!🤗🤗🤗
@@Matrix-z2s Mult spor în tot ce-ți propui, și să știi că toate greutățile vieții te fac mai puternică, și e admirabil că-ți găsești energia să faci asta. Felicitări!
@@ViorelMocanu I like IT!😁
Bravo. Întâmplător în feed dar ma bucur. Keep it up.
Mulțumesc mult de gândul bun. Dacă ai orice fel de sugestii sau idei apropo de video-ul ăsta și cele care urmează, le aștept cu interes.
F tare, multumim pt munca depusa, reziltatuo este impresionant
Mulțumesc și eu pentru comentariu și gândurile bune! Sper să păstrez nivelul cel puțin la fel de sus pentru toate video-urile din seria asta...
Bine ai revenit! Sper ca esti bine sanatos
Eh, ca toată lumea, sănătos cu pastile. :))) Dar nu mă plâng, toate bune, mergem înainte. Mulțumesc pentru gândul bun!
Wohoo, welcome back. De abia astept urmatorul live
Și eu! Va fi de azi într-o săptămână cel mai probabil - îl anunț public imediat ce-l stabilesc. Merci mult!
Foarte informativ videoclipul. Felicitari!
Mulțumesc frumos!
Bine ai Revenit te-am asteptat ...cu siguranta ...👍
Mulțumesc mult, abia așteptam și eu să revin! :)
Foarte bine documentat. Keep up the good work! 🤝
Mulțumesc mult, I will do my best!
Superb clip
Chiar ma întrebam de ce in tara in care IT-ul e sport national nu exista asemenea continut
Felicitari
Mulțumesc frumos de gândul bun, dacă ai sugestii sau întrebări legate de conținut sau alte subiecte viitoare, le aștept cu plăcere!
Bine ai revenit. ☺️
Mulțumesc mult, Diana! Glad to be back! :)
Eu cred ca este o situație temporară generată de numărul mare de angajări făcut în pandemie și de situația macro economică actuală. Păcat ca cel mai mult au de tras cei fără experiență care vor să se angajeze în domeniu, dar cred cǎ treptat își va reveni.
Bravo, bun video, se vede ca ai muncit mult la el 👍
Mulțumesc frumos. Și da, asta e o parte din perspectiva mea.
Am terminat politehnica-inginerie electronica. Am experienta de 2 ani ca FullStack Developer cu delegatii in Italia. Departamentul meu s-a inchis in iulie 2024, de atunci am aplicat la peste 250 de joburi pe toate platformele si nu am primit nici macar un telefon pentru a ma invita la un interviu sa vada de stiu. Dupa 4 ani de invatat la facultate + nopti intregi de studiat in paralel programarea, am sacrificat si ignorat oameni si familie pentru a invata si a avea un job care sa imi asigure supravietuirea, asta imi este rasplata dupa atatia ani de munca. Vad prieteni care au inceput de la 20 de ani sa mearga pe tir si castiga 3000 euro si acum au in conturi sute de mii de euro si eu ma chinui de 4 luni sa gasesc un job platit si cu 3000-3500 lei. Este atat de trist si depresiv si nu cred ca in viitorul apropiat se va putea intampla ceva. Eu unul renunt usor la domeniul acesta si ma indrept spre altceva, nu pot astepta ani de zile sa prind un job de internship, cred ca este o problema cand ai 2-3 experienta si nu te suna pentru un interviu de internship. Nu stiu de ceilalti, insa pentru mine acest domeniu este mort.
Nu iti pierde speranta! O sa fie bine!Nu ai invatat degeaba. Fii mandru de tine si de ce ai realizat! Asta se vrea ,demoralizarea oamenilor pentru ca Romania nu este o putere internationala,ci doar forta de munca.
Îți înțeleg perfect punctul de vedere. E greu în perioada asta. În contexte ca al tău, e greu să vezi lumina de la capătul tunelului. Și nu va fi mai bine până nu se amortizează impactul negativ al taxelor crescute în 2025. Dacă mai totuși vreun crâmpei de speranță, eu în locul tău aș trimite CV-ul și portofoliul pe Discord, ca să încerc să-i fac un review (în privat sau în următorul live de pe canal) ca să-ți maximizezi șansele de angajare, aș aplica inclusiv la job-uri remote din țări vorbitoare de engleză sau la job-uri cu descrieri în engleză de pe LinkedIn și alte platforme și aș alege 10-20 de companii de produs din România unde aș trimite CV-ul pe adrese de HR sau recrutare ca să te aibă în vizor când își cresc echipele. Companiile de produs o duc relativ bine, mai ales acum că economia vestică stă din ce în ce mai bine, deci și tu ar trebui să încerci să accesezi companii ale căror venituri nu depind de piața din România. Multă baftă orice ai alege să faci în continuare!
Cred că se va ajunge iară la meserii. Eu unul m-am retras pe tir după experiente în IT și mult stres. 3200 euro pe luna, pot pune de-o parte 2500. 2-3 ani este suficient sa te poti retrage după aceea într-un job mai prost plătit decât să mă stresez cu team lederi incompetenți și instabilitate financiară.
Mate, nu iti pierde speranta, din toata inima iti recomand sa iti iei inima in dinti si sa faci ceva al tau, unde nu te fute nimeni la cap si nu tre sa dai CV-uri. Din toata inima iti recomand, si spun la toata lumea ca, gata cu labareala ca lucrezi 2-3 ani la o firma si dupa mergi pe cont propriu. Cum era in 2020 cand m am apucat eu de invatat era cum era, acuma sa fim seriosi, avem AI si putem sa nu codam mai deloc. Cash is king G, trust me on this one, take the leap of faith si fa ceva al tau :)
Te inteleg perfect
Nu stiu cum mi-ai aparut in feed (multi necunoscuti in feed in ultima vreme), dar pentru asta(29:13), ai un subscriber nou!
Mă bucur, mulțumesc mult! Nu știu la ce ar putea să ajute lista aia, dar m-a enervat protecția prin obscuritate a informațiilor ăstora, când ar trebui să fie cel mai clar lucru pe care-l poți afla de pe site-ul ăla...
Off topic : să-ți dea Dzeu/Universul ,whatever, sănătate pentru toate resursele moca oferite! Sunt un tânăr cu puține noțiuni de coding și tre să fac un site pt afacerea familiei iar din marea de informații găsite (care m-au cam băgat în ceață), cele mai ”digerabile” le-am cules de pe canalul tău. Keep it up ! :D
E plăcerea mea, mă bucur mult că ți-au fost de folos resursele mele și dacă lipsește ceva, au sugestii sau idei, le aștept cu interes!
Mulțumesc mult de gândul bun!
nu sunt it st dar te urmaresc cu mare interes❤
Mă bucur, mulțumesc!
ca fost student la informatica in 2017 si actual sofer de tir atat vreau sa spun: salariile in IT mereu au fost mici pentru cat este de invatat in facultate, din cauza asta m am si lasat, nu este posibil ca un sofer pe tir cu o scoala de 3 luni si 0 ore de condus sa ia cat un programator cu 4-5 ani de experienta, in conditiile in care pe langa job mai trebuie sa citesti si acasa pentru a fii la curent cu tot felul de limbaje si programe. Doemniul IT dupa parerea mea e un domeniu pentru cine viseaza sa programeze si sa o faca din placere, nu pentru cineva care vrea sa o faca pt bani. Mai ales in perioada asta cand aud de fosti colegi de 10 ori mai buni la programare decat mine ca lucreaza pe salariu de 1 mie si ceva de euro in Bucuresti iar colegi la firma unde lucrez care n au bacul si nu stiu sa citeasca nici GPS ul bine iau 3-4 mii de euro pe luna si mai si fura din marfa...trist
Dintotdeauna a fost așa, să știi. IT-ul a beneficiat de salarii mari pentru că era un domeniu greu (intelectual vorbind), dar salariile cu adevărat impresionante se ating abia după 8-10 ani de carieră, nu înainte de asta. Tiriștii în schimb sacrifică foarte multe în secunda în care semnează contractul de angajare: pierd contactul direct cu familia, pierd un ritm de viață normal, pierd libertatea de a se elibera de stressul traficului făcând altceva, au o sumedenie de responsabilități majore care țin de viața lor, a celorlalți oameni din trafic și a încărcăturii, au riscul tâlhăririi și a acostării - cine crede că e simplu se înșeală. În funcție de personalitatea pe care o ai, pentru unii e eliberator că stau haiduci cu săptămânile, pentru alții e chinuitor, dar faptul că se câștigă bine se datorează faptului că nu toată lumea vrea să se expună la genul ăsta de viață, iar companiile care-i plătesc își permit să o facă generos pentru că logistica e una din cele mai importante domenii de când cu COVID-ul. Am un coleg de muncă fost tirist, și o rudă fost tirist, și înțeleg nuanțele din ce-am apucat să vorbesc cu ei. În IT ca să accesezi niveluri salariale superioare îți trebuie niște anduranță și perseverență, asta e clar... și e normal să fie așa, fiindcă ai nevoie de experiență ca să poți să livrezi un nivel de utilitate superior companiei pentru care lucrezi.
Da dar îți garantez ca odată ce ajungi senior în IT, situația se inversează. După 12 ani de IT devine din ce în ce mai ușor să ajungi milionar 😂
@@zxc86zxc sa stii ca nu multi rezista 12 ani in IT
Welcomeeee baaack !!!
Very glad to be back! Orice feedback constructiv e binevenit! :)
Foarte buna analiza, felicitari ! Din ce am observat prin anturajul meu de prieteni si cunostiinte, piata joburilor este ok pentru cei cu nivel de experienta middle sau senior. Mesajele pe linkedin inca apar si unele se concluzioneaza cu o oferta. In schimb am observat o stagnare sau chiar o scadere a bugetelor de angajare, iar oferta de joburi pt juniori sau interni este moarta aproape.
Propun pentru un video viitor, o analiza a pieteii, in functie de roluri FE Dev, BE Dev, Full stack, QA, DevOps, etc.Ar fi interesant sa vedem ce roluri sunt mai cautate in prezent.
Companiile care înțeleg importanța balanței într-o echipă de dezvoltare vor continua să angajeze interni și juniori, dar ritmul angajărilor e redus în toată lumea acum, mai ales în România, care e într-o postură dezavantajată din mai multe puncte de vedere.
Ai dreptate cu job-urile pentru oameni cu experiență, piața încă există la o fracțiune din ce era înainte, dar se mișcă lucrurile. Semn că business-urile au nevoie de oameni care să se integreze rapid în procese și să devină productivi cât mai repede. Orice junior nou în echipă aduce o scădere a productivității echipei (și e normal să fie așa) până când juniorul stăpânește suficient codebase-ul încât să devină independent pe task-urile simple pe care le primește, și fix asta nu-și permit unii angajatori momentan. Plus că le e frică de context și de ce urmează.
Ai pus punctul pe i cu analiza pieței pe roluri, voiam să fac asta într-un video viitor, după ce treceam prin AI și prin problemele IT-ului românesc. :) Mulțumesc de idei, Andrei!
Salut Viorel. Super calitate in acest clip. Am si eu un canal de youtube si te-as sfatui sa dai mai putina informatie per clip. Nu stiu daca oamenii pot sta concentrati jumatate de ora. As imparti clipul acesta in 2 parti. Si posteaza saptamanal ca sa cresti. Keep up the great work !
Merci mult, Alexandru! Ai dreptate în ambele privințe, dar mi-e greu să împart conținutul fără să simt că-l diluez, e o problemă probabil în felul cum îl scriu inițial, că nu-l gândesc foarte modular și voi încerca să schimb asta în seriile viitoare. Postarea săptămânală e esențială, am observat și eu asta, voi face tot posibilul. Toate cele bune!
@@ViorelMocanu Si eu ma confrunt cu aceeasi problema pentru canalul meu de youtube. Oricum, faci foarte bine ce faci !
@@alexandrusima6377 Mulțumesc frumos!
@@ViorelMocanu, poti sta linistit, garantez ca orice om din It in situatia asta ti-ar urmarii clipurile si daca ar fi pe 60 minute!!
@@munteansebastian8087 merci mult, Sebastian! Apreciez!
bravo, great content
Mulțumesc mult! Dacă ai sugestii, idei sau întrebări legate de video-ul ăsta sau următoarele, le aștept cu interes!
Excelent!
Mulțumesc mult, Andrei. Mă bucur că ți-a plăcut. Dacă ai feedback sau idei, le aștept cu interes.
Unde pot fi găsite informațiile despre salarii? Vorbesc despre ce este pe ecran la 30:58.
Salut! Scuze de răspunsul tardiv, l-a blocat RUclips dintr-un motiv care-mi scapă și acum l-am văzut și aprobat. Ce vezi pe ecran la 30:58 e luat de pe devjob.ro/salaries/IT/all/all dar nu e singura sursă de adevăr pe subiectul ăsta, sunt multe locuri în care se „declară” salariile, cum mai sunt www.levels.fyi/ sau www.blogdeit.ro/salariile-din-it-in-2024/ sau sursa oficială insse.ro/cms/ro/tags/comunicat-castig-salarial
@@ViorelMocanu Mulțumesc! 🙂
Simt nevoia să povestesc cum era în trecut în IT, perioada 2008-2009 când am început eu. În primul rând odată ce terminai facultatea abia reușeai să prinzi loc în companie de IT. Aveai noroc și te angajai pe salarii de rahat (1600-2000 lei), apartamentele în militari erau 120k-150k pt comparație. Apoi dacă te angajai posibil sa fi fost plătit la negru (plic 50% CIM 50% in cel mai bun caz) în mare parte din cazuri, nu pe cartea de muncă. Dpdv muncă scoteau oamenii untul din tine, proiecte multe, te trimiteau la client imediat cum te angajai deși tu erai în pom. Lucrai până dimineața și în weekend, am și plâns la primul client (21 ani) de oftică ca nu mi-a semnat ăla fișele de implementare și credeam ca o sa fiu dat afară. Am putut sa mă bag la credit pt apart după 5 ani de IT, odată ce aveam un salariu decent (7000 lei) și odată ce m-am mutat la o corporație și aveam salariul complet pe cartea de muncă. Citesc și mă amuz, voi ăștia mai tineri sunteți obișnuiți să ieșiți din facultate și bang 1k euro fără o zi de muncă. Acu 2-3 ani angajai un pulete din facultate pe 1k si freca ala duda un an pana sa ajunga la client, lucru de neimaginat acum 15 ani!
Și ca idee, în 2008 aveam aceleași discuții cu prietenii din IT, ba uite la șoferii de TIR ce bine câștigă și noi pla. Ne uităm cu invidie cum ei aveau Passat și noi Dacia 1310, și ne gândeam ca am greșit meseria 😂
Eh, nu intră toată lumea care e la început de drum în categoria descrisă de tine, însă acolo voi ajunge și eu cu raționamentul într-un video viitor...
Sa ne scuzi ca nu mai vor tinerii sa sclavageasca 15 ani ca sa ajunga la un salariu decent cu care sa te poti întreține. Ei prosti ca s-au trezit și nu mai vor să fie exploatati la maxim pentru nimic.@@zxc86zxc
Multumesc.
Cu multă plăcere!
🙏
Eu 🙏 ! :)
Eu cred totuși că ești prea optimist! Poate că piața internațională își revine, dar noi cu siguranță o să ne alegem și cu capul spart după alegerile astea care urmează! Sunt șanse mari să fie mult mai rău decât este acum! Numai un miracol ne mai poate salva! Așa că faceți bine și mergeți la vot, mai ales la parlamentare, și faceți bine să nu alegeți dictatori sau hoți!
Și mie mi-e frică de anul post-alegeri, de-aia am și zis că 2025 o să fie cvasi-dezastruos, dar cifrele arată o stabilizare în Vest după tsunami-urile pandemice, și sper să fie contagioasă și să ajungă și la noi mai devreme sau mai târziu.
1000% de acord cu mesajul: TREBUIE să mergem la vot. Apatia la vot e cel mai mare inamic acum. Și e singura șansă pe care o au partidele extremiste și care pun propriile interese primele, care stimulează voturi cu pâine, circ și șpăgi. De-aia vor repeta și eu mesajul într-un video viitor, chiar e FOARTE important să ieșim toți la vot. Merci!
@@ViorelMocanuce votam?
@@LOLULMAGIC nu pot să fac recomandări, că nu vreau să fac activism politic. Doar extremiști și circari să nu fie... :)
@@LOLULMAGIC ai si multe optiuni? Ai un "revolutionar" care nu rupe o boaba engleza, un plagiator razboinic pe calculator, un copil de general de armata securist la revolutie si cu ceasuri de sute de mii de euro spaga, unul care are interzis in 2 tari vecine ca este rusofil, cam ce iti mai ramane?
🤘
🤘
Excelent
Mă bucur că-ți place! Aș fi putut să-l fac mai bun în vreun fel? Cum aș fi putut să-l îmbunătățesc?
Presupun ca stii ca atunci cand s-au inceput disponibilizarile pe la firmele mari din afara s-au intamplat 2 lucruri:
- o gramada de angajati erau degeaba, implicit multi se vaitau ca sunt platiti sa nu faca nimic.
- multe companii au preferat sa dea pe toti afara si dupa sa ii reangajeze pe anumiti angajati care erau productivi si buni, dar intr-un mod tacit. Asta a fost un fel de actiune de panica si ca sa nu se discute ceva in genul "dar pe aia de ce ii pastrezi"
Pe langa asta cam de un an si ceva nu prea mai sunt la moda toate acele scoli de formare de programatori, ca alternativa la facultate. Respectivele firme au pompat o gramada de oameni reprofilati in piata. Oameni care veneau cu bagaje emotionale defecte profesionale de pe fostele departamente pe prozitii de IT in speranta sefilor ca o sa preia din munca mai repede. Ei bine nu a fost asa din mai multi factori:
- respectivele persoane nu invatasera mai nimic in scoli
- nu erau interesate de domeniu ci doar de bani, si aici apare problema ca oricat de multi bani le dai ei tot nu o sa faca munca buna
- multi erau burned out
Problema actuala e mai mare la juniori. Firmele cer o gramada de chestii pe care juniori nu au de unde sa le invete. Si ai zice "pai da pot sa invete in timpul lor liber". Ei bine sunt putini angajatori care accepta acest fapt.
Ca si context lucrez in Web development full stack, pe custom solutions, de aproximativ 9 ani plus alti 3 de facultate cu intershipuri. Pe mine inca ma bombardeaza recrutori. De ce? Pentru ca am mizat inca de la inceput, in cariera, pe:
- diversitate de proiecte (tematica si business flow-ul aplicatiilor)
- schimbat jobul la cativa ani pentru a interactiona cu mai multe medii, mai multe echipe
- invatatul de tooluri de time, task management. pot sa acopar si o pozitie de lead usor
- urmaritul de trenduri dar recunoasteres unde este "hype" si unde nu. Multi spre exemplu au mizat acum cativa ani tot pe blockchain si NFT-uri
- interactionatul cu diferite departamente ale firmelor (marketing, r&d, vanzari, game dev, contabilitate, etc). Cand stii cum sa vorbesti si sa intelegi ce se vrea firmelor le este greu sa isi justifice sa te dea afara
Ai speculat foarte bine de ce juniorii au probleme acum și ești un exemplu de strategie de diversificare de skill-uri și abordare business-oriented. E una din soluțiile situației curente, dar asta nu face lucrurile mai puțin grele pentru juniori și oameni la început de drum... e nevoie de multă răbdare, muncă, voință și rezistență la stress să treci prin perioada asta.
Apropo de reprofilați, nu sunt întrutotul de acord. Adică e clar că erau mulți oameni nepotriviți în rândul celor proaspăt reprofilați, dar asta doar pentru că toată lumea avea impresia că dacă faci o „școală de IT” la câteva mii de lei automat ești productiv din ziua 1 în care ai terminat acea școală și poți să intri direct în deploy-uri în producție. Situația era departe să fie așa, și angajările extra fără baze tehnice solide au fost, într-adevăr, o anomalie. E timpul să fac niște video-uri să explic asta și cum ar trebui să se abordeze situația în continuare. Pentru că eu încă sunt convins că oricine vrea cu adevărat și are prerequisites de interes, inteligență și timp de investit poate să facă reconversia cu succes - nu doar în programare, în aproape orice job din IT. Doar s-o facă temeinic, nu pe repede înainte.
Abordez ambele subiecte în video-uri viitoare, merci că mi le-ai aruncat la fileu! :)
O opinie super tare!!
Din perspectiva unui incepator mi-as dori foarte mult sa iti vad contul de LinkedIn, deoarece sunt sunt ca ai un cont foarte bine structurat si din care, noi ce începători am avea ceva de invatat. Multumesc!!
@@munteansebastian8087 sigur - îl găsești aici: www.linkedin.com/in/viorelmocanu/ și am și video-uri pe canal în care explic tactici de a optimiza profilul de LinkedIn pentru a crește șansele să ieși în evidență, în playlist-ul ăsta: ruclips.net/p/PLfTqvIG4roBqR7_9jYG2cMipIACrtuBRz
Juniorii nici nu vor sa invete si multi nu stiu sa invete, tineretul in ziua de azi este superficial. Acum 20 ani nu prea aveai nimic la dispozitie acum AI-ul iti explica ca la prosti si degeaba. IT-ul este foarte dinamic si toolurile se cam schimba. Juniorii se uita ce este cel mai folosit limbaj invata python si constata ca nu au ce face cu el in piata joburilor ca nu face nimeni proiecte in python sau nu au skill pe partea de matematica/AI/inginerie. Pentru recruiteri nu este de ajuns sa stii symfony, trebuie sa fi lucrat si in domeniul respectiv ca este travel/contabilitate/e-commerce. Un junior devine productiv peste 2-3 ani iar o companie investeste in el in acest timp. Ai-ul a mai domolit nevoia de juniori, iti creste productivitatea pentru 20$/luna, o sa primesc si al doilea tool AI ca sa fiu mai productiv..🤣 Am un prieten care a facut o scoala de 1 an vreau sa iti zic ca a invatat o gramada de chestii si acum este angajat, mult peste ce am invatat eu de pe youtube de capul meu in 2 ani. De la github, javascript, C#, munca in echipa, sistemul de organizare in sprint si acum lucreaza in java/angular. Da nu este top dupa 1 an, dar se descurca decent. Daca pretul este corect un curs de 1 an merita sau poti sa inveti de capul tau dar cu cineva care sa te ghideze ce sa inveti. Pana nu ajungi intr-un proiect sa intelegi ca exista redis, rabitmq, baze de date relationale, servere linux cu o gramada de comenzi si deploy nu poti sa zici ca esti programator.
@@iulikdev, interesant comentariu, deasemenea plin de frustrare si lipsit de respect, lucru pentru care nu tind sa te judec pentru ca sunt sigur ca si frustrarea asta e datorată unui esec personal sau chiar unui asteptari care nu s-a intamplat.
Din nou, un comentariu interesant cat si adevarat. Vorbind din experiența proprie, eu chiar nu stiu sa invat cum trebuie si deasemenea orice curs nu a reusit sa umple golul asta ( ne aducand in discutie acele cursuri de 2-3k euro de pe piata ), pot spune ca stiu bazele si ce trebuie sa fac si fac tot ce pot pentru a ma conforma si a face față dar inca nu pare de-ajus.
Rezumând, daca consideri ca experiența te face potrivit de-a vorbi, tu ce recomandari ai, reale si nu ceva ce exact cum ai spus si chatGbt le-ar putea oferii ?
Ca asa orice om poate arunca cu pietre ca “ tinerii sunt niște lenesi si prosti, “, dar oare cineva de calitate si-ar irosii timpul cu fraze de genul ?
Damn, high effort vid-ul ngl.
Un pic, da. :) Și mai urmează 3-4 la fel de intense. Brace for impact și fingers crossed să iasă ceva mai bune ca ăsta.
Acoperirea in aur se refera la faptul ca pt fiecare dolar (bancnota) emis(a), trebuia sa existe in visteria statului cantitatea de aur fizic ca protectie impotriva inflatiei.
Exact, acolo bătea argumentul meu. Dacă n-a fost clar, e vina mea...
@ViorelMocanu Eu mi-am dat seama dar am zis sa ajut cu o clarificare.
@@xr1140 Mulțumesc!
Va plângeți atâta ca e greu. Și pt noi seniorii a fost greu când eram juniori. Lucrat până la 3-4 dimineața, bușit și reparat proiecte, mereu stresat, anxios, și stați liniștiți ca nu câștigăm extraordinar, acum 15 ani ITul nu era plătit atât de bine (ori poate ca eram juniori). ITul este un domeniu în care câștigul vine cu trecerea timpului și cu acumularea de experiență. A și nici eu nu îmi găseam în 2008 ușor joburi în IT, a trebuit să aplic mult…
Pentru nimeni n-a fost simplu, cu excepția celor 12-18 luni imediat după pandemie când au fost angajările alea foarte multe, care constituie o anomalie. Asta va fi și mesajul meu în video-urile viitoare: fără efort nu poate nimeni ajunge să merite un salariu considerabil și să aducă valoare suficient de mare angajatorilor ca să mandateze promovări și măriri serioase.
Ne-ai lipsit :)
Și eu v-am simțit lipsa! :) Merci de comment!
Bravo boss ... Ai atins si problema in sine : printarea cretina a banilor. Asta e radacina raului.
Nu știu dacă e chiar rădăcina, dar cu siguranță e pe undeva pe la sursa problemelor de acum...
Multumesc pentru video.
Momentan lucrez la o companie de outsourcing din TM, incerc sa ma mut la o companie de produs, pentru ca nu vad viitor in outsourcing.
Compania curenta angaja inainte de pandemie 3-4 oameni pe luna.
Anul acesta nu s-a mai angajat deloc.
O posturi libere.
Nu cred ca piata de outsourcing o sa mai reziste mult.
Am inceput de 1 an sa ma dezvolt cat de mult am putut dupa lucru, si in weekend.
Undeva la 30-40 de ore pe saptamana de studiu si practica cu proiecte personale. Sper sa plateasca dividende mai tarziu aceste ore investite. Eu ma simt mult mai bun programator decat am fost acum 1 an.
Outsourcing-ul va reveni, dar nu foarte repede. Vor mai trece 9-12 luni zic eu până se vor relua proiectele mari, poate și mai mult.
Companiile de produs o duc bine mersi - majoritatea cel puțin. Adică demand-ul a scăzut foarte puțin pe majoritatea nișelor, ba chiar pe unele a crescut (e.g. security).
E o idee foarte bună să înveți skill-uri noi și să crești profesional, te va pregăti pentru viitor. Felicitări și spor în continuare!
Nu crezi ca si faptul ca a fost an electoral si practic trecand printr-o schimbare urmeaza sa influenteze anul 2025?
Cu siguranță că are legătură. Voi reface analiza în primăvara lui 2025, dar clar nu va fi bine în Q1 și Q2. Sper doar să-și revină cât de cât economia și industria până la final de 2025...
Problema e si ca in Romania piata IT e mai mult pentru outsource. Nu avem o cultura de startup/ VC funding in Romania si nici guvernul nu promoveaza dezvoltarea de business. Daca guvernul ar investii 100 - 500 m de euro pentru a dezvolta sectorul altfel ar sta lucrurile.
Ai dreptate. Există șanse să se dezvolte local programele de preaccelerare private - am văzut niște semne în direcția asta, însă statul slabe șanse să ne ajute în mod real. Deși ar fi o soluție elegantă la criza curentă și ar fi printre cele mai „ieftine” soluții, pentru că avem mult talent local cu potențial. Dar ca să vezi asta, îți trebuie niște viziune, și în lumea politică mai greu cu viziunea dacă nu implică niște câștiguri personale.
Am incercat timp de 2 luni sa imi fac un SRL pe cica “noua platforma a onrc”, ce crezi? am reusit? NU. Au buguri de te dai dea 🙃 rostogolu’. Data nasterii o incrementa cu 1. Si a doua problema e ca trebuie sa stii Drept sau ceva din domeniu sa iti poti crea manual un Act constitutiv, ca de ei au in platforma unul format din vreo 20 de pasi, dar degeaba daca e prost facut… ma intreb oare IT-istii care lucreaza cu status sunt chiar asa prost pregatiti? banuiesc ca nu prost platiti deoarece majoritatea sunt facute pe fonduri UE.
Știi ce e cel mai amuzant? Mergea PERFECT (chiar dacă era greoi de folosit) înainte s-o "modernizeze" cu noul proiect mirobolant făcut probabil de o firmă de subsol cu 2 developeri obosiți care a costat 10 milioane de euro. Speculez de frustrare, nu sunt informații valide, dar înțelegi ideea, că n-am tag de sarcasm pe RUclips. Știu exact la ce te referi și îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta... Așteptăm vreun update I guess?...
Prietene, fă bine și vorbește cu un contabil să-ți înființeze SRL-ul, sau vezi că sunt firme dedicate fix pentru asta! Nu te apuca să faci tu de capul tău treburi, că fix d-asta sunt făcute așa! Trebuie să mai mănânce și alții o pâine "cinstită", nu? O firmă specializată îți deschide SRL în 3 zile, cu tot ce e necesar, făcut corect din prima!
@ da stiu asta. eu am experimentata daca in Romania un IT st cu facultate poate singur sa isi faca un SRL. dar pentru Actul constitutiv ai nevoie sa cunosti cateva legi si sa mai fi facut cateva inainte, altfel te pierzi.
Ce companie a creat site-ul lor ANAF de este așa unresponsive sau ei l-au dezvoltat?
Nu știu exact, din păcate... dar dacă aș ști, aș avea vreo două să le zic... :)
00:21:13 Ce joburi
Cele de pe site-urile menționate. Dacă era un comentariu menit să fie sarcastic, o să discut pe larg de problemele majore cu fake jobs într-un video viitor, că știu exact la ce te referi din păcate...
Frati romani care va plac programarea si vreti sa programati, apucati-va de RUST. Tinerii care vor invata astazi RUST, vor trece cu usurinta la sistemul quantum care nu e departe. Cu riscul de a parea absurd, va zic ca Romania daca tine cu adevarat la existenta ei in urmatorii 60 de ani, trebuie sa devina o sursa de programatori low level, extrem de buni, si sa fie printre primii care vor dezvolta softuri quantum. Astazi Romania creaza softuri de foarte buna calitate in foarte multe domenii de IT, producand chiar si pentru chinezi. Pacat ca statul la comanda strainilor, vrea sa distruga aceasta industrie, care aparent a inceput foarte bine, cel putin asa ne vad strainii, in ceea ce priveste domeniul IT.
Nu știu dacă Rust, Zig, ASM sau altceva low level e răspunsul la toate problemele noastre, dar e o plăcere să experimentezi cu limbajele astea odată ce ai baze solide în programare. :)
Eu nu as fi asa de optimist cu privire la viitorul acestei industrii. Perioada ca anii 2010-2022 nu va mai exista, pt ca perioada aia era o perioada in care industria a crescut pe baze nesolide. Deci nu se va mai repeta asa ceva, deci revenirea industriei it va fi marginala.
In rest, videoul e bine documentat, chiar ai muncit sa strangi unele date. Despre partea economica din video ai explicat exact cat trebuie si clar pt it-istii care se uita la aceste videouri. Pana la urma nu e un canal economic pt economisti, deci nu ai de ce sa intri in detalii economice
Merci pentru comentariu! Mi-am dat silința, atât s-a putut de data asta. :) Dar optimist nu pot să nu fiu, pentru că simt că potențial există, e doar oprit de context, de frică, de zvonuri și - în cazul concret al României următoarelor 6-9 luni - de dispariții de facilități fiscale, taxe adăugate și nebunie financiară generalizată, moștenirea pe care o vor lăsa în urmă guvernanții actuali.
@@ViorelMocanu întradevăr, Romania va fi afectat de politicile guvernului. Insa că programator ai avantajul lucrului online. La eMag de exemplu au echipe de programatori răsfirați peste tot, de exemplu doar teamleaderul și product ownerul sunt din București, restul din Iași, Sibiu, Timișoara. Asta e avantajul it-ului, deci putem fi optimiști.
Că o idee, in videourile viitore ai putea trata și ce nevoie mai e până la urmă de software la nivel mondial. Pt ca, odată cu standardizarea și creșterea eficienței programatori lor, se produce mult software, foarte rapid și cererea nu poate înghiți rata la care se produce softul. De exemplu, știu cazuri în care oameni cu magazine online pe magento prima versiune, au trecut pe shopify și nu pe magento 2 aka Adobe commerce. Daca la magento a fost nevoie de luni pt implementare și echipa de programatori, pe shopify a fost nevoie de 2 saptamani și un programator + un colaborator pt themă custom. Chiar ar fi interesant de tratat și iectip asta.
SaaS-urile fix problema ușurinței în utilizare vor s-o rezolve. Ca să nu dureze o grămadă să-ți faci un magazin online, ci să te concentrezi pe ce vrei să faci de fapt cu el, să vinzi. Sunt foarte multe exemple similare în toate industriile, dar ce pierd mulți din vedere e că vor apărea nișe noi și neexplorate care vor trebui acoperite în viitorul mediu. Până atunci va fi mai complicat, pentru că ai dreptate, munca se eficientizează pe zi ce trece, mai ales cu AI ca unealtă de grăbire a unor procese (nu ca înlocuitor de oameni neapărat). Dar fix pe înclinarea balanței într-o pare sau în alta se bazează economia de piață, pentru că vor exista business-uri care profită de fluctuația asta și acoperă lipsurile. Realizez că e prea abstract ce zic, dar voi detalia într-un video viitor despre AI. :) Mulțumesc de idei!
@@ViorelMocanu Irrelevant ca exista potential. Omul are nevoie de job in secunda asta, nu in xyz. Mai ales programatori/ex programatori. Eu de exemplu nu situ sa fac nimic altceva decat programare web. Si ca mine sunt majoritate. Mi-am gasit job absolut la noroc chior dar sunt unul din FOARTE putinii norocosi. Noi nu avem economii, omul de rand nu are pus deoparte ceva sa "supravietuiasca furtunii"
@@nagyzoli "Noi nu avem economii, omul de rand nu are pus deoparte ceva sa "supravietuiasca furtunii"" - aici e gresala!
problema : caut de 2 ani job in IT dupa 12 ani de studii de mate si info cu facultate dedicata in asa ceva si degeaba, nici macar 1 singura oportunitate
Sunt foarte mulți în situația ta, și asta exacerbează problema. Trebuie să încerci să-ți optimizezi: skill-urile, portofoliul, prezentarea (CV, LinkedIn, etc), abordarea în aplicare. Nu spun că n-ai făcut deja demersuri în direcția asta, dar dacă vrei, trimite-mi pe Discord discord.com/invite/UpnAutz în `#✅-de-evaluat-in-live` și mă uit pe portofoliul și CV-ul și LinkedIn-ul tău să-ți dau sfaturi într-un live viitor, dacă vrei.
Oricum, e mult mai greu acum decât era până acum. Dificultatea e asimetrică pentru că în nișele unde e mai ușor să te apuci de învățat și de făcut proiecte sunt disproporționat mai mulți oameni care caută job-uri decât în altele, și peste tot angajările s-au redus masiv, sub 50% din ce era înainte. Asta înseamnă că trebuie să muncești de 2 ori mai mult și să ai mult mai multă răbdare și chiar să abordezi tactici de gherilă să ai șansa să ți se vadă CV-ul de un recrutor, darămite să te cheme la interviu. Nu pot să spun decât să păstrezi speranța și să fii perseverent.
ce profil cauti?
@@GeorgeDicu-hs5yp c ++, web design, baze de date
intre timp au sosit zeci de mii de lucratori in IT din India/Sri Lanka in Europa. Trendul o sa continue si o sa creasca.
Așa este. Dar România încă e sub 4% index de migrație conform IOM worldmigrationreport.iom.int/msite/wmr-2024-interactive/ cu doar 3900 de refugiați în 2024. Încă nu suntem vizați pentru imigrație și momentan oricum am observat că majoritatea sunt muncitori necalificați (foarte „ieftini”) și simplu calificați (electricieni, zidari, etc). Nu cred că fenomenul se va amplifica prea tare încă, dar rămâne de văzut... Mai degrabă văd că suntem încă în top pentru emigrație, cu peste 200 de mii pe an, deci există încă exod în afara țării. www.statista.com/statistics/1096002/number-of-emigrants-romania/ S-ar putea ca fenomenele combinate să înceapă să fie problematice...
si section 174 pentru amortizare R & D ?
Am ratat complet filonul ăsta. Merci mult de sugestie, încerc să updatez articolul cu ce-am găsit pe tema asta aici: www.thomsonreuters.com/en-us/posts/tax-and-accounting/section-174-expenditures/
in Bucuresti in call center primesti 7-9 mii net (cu bonuri cu tot) pe un post de order management cu o limba straina uzuala. Si NU e mult, mie mi se pare PUTIN pentru ce preturi sunt si ce cost are viata.
Deci salarii non IT, sa ne-ntelegem.
Parca salariile alea din IT erau de mii de euro, nu?
Repet: 7-9 mii net mi se par O MIZERIE, cand am in Kaufland / Lidl etc preturi mai mari ca in UK / DE
Depinde despre ce nivel de experiență vorbești. Dacă e să luăm întreg spectrul de tipuri de job-uri din IT și toate nivelurile de experiență și contribuție la business, range-ul e între €500 și €10000+ net.
@@ViorelMocanu Nu exista salariu de 2500 de lei net. E o prostie.
Si nu toate sunt IT. Order management, accounts payable, procurement etc - sunt sute, mii de posturi din astea in Bucuresti si NU sunt IT. Faptul ca ai un laptop in fata la munca nu te face it-ist
Vezi best jobs, ejobs - multe firme spun si banii in anunt.
@Viorel Mocanu Sa stii ca e o metrica gresita numarul de firme deschise. Si eu mi-am deschis firma sa vin in intampinarea firmelor care de ceva vreme vor doar B2B nu mai vor CIM. Asa ca firma are venit 0, cu o taxa de 200 si ceva RON pe luna la contabil si aia e. Mi-am gasit job prin noroc chior pe CIM, asa ca probabil voi inchide firma in cateva luni, daca trec perioada de proba
De acord cu tine, dar nu mi-a venit în minte nicio altă măsurătoare proxy care să arate contextul în care se află mediul de business românesc. Plus că fenomenul SRL-urilor apărute doar ca suport pentru translatarea de pe CIM e relativ izolat în economie, cred eu. S-ar putea să nu fie așa, dar în fine... dacă ai alte idei de ce-ar fi trebuit să măsor, o să adaug informațiile relevante în articolul de pe blog, că video-ul nu mai am cum să-l editez acum. :)
@@ViorelMocanu Nu firmele mici duc grosul. Ca 100 de firme cu 10 angajati nu investesc cat investe 1 firma de 1000 angajati. Nu am solutie, insa cunosc foarte multi programatori exact in situatia mea, cu firma care doar sta. Asta pentru ca la noi sa deschizi o firma dureaza 3-4 luni. La mine a durat din iulie pana in octombrie
@@nagyzoli Ai dreptate, catastrofa de la Registrul Comerțului probabil a denaturat datele... acum câțiva ani se putea înființa un SRL în 2-3 săptămâni. La fel și cu scale differences exponențiale... dar repet, n-am găsit niciun proxy mai bun de atât. :)
Degeaba vor fi ma bine in xyz luni, cat omul are nevoie de job acum, azi
Așa este. Nu e ușor deloc...
esti FOARTE FOARTE OPTIMIST, pacat ca habar nu ai ce vine! (va fi jale)
Există varianta să fie ca tine, nu neg. Dar care e soluția? Cum ne protejăm? Ce-aș putea să pun într-un video ca să ajut cât mai multă lume să iasă bine din asta, dacă va fi așa?
Te corectez putin, în 1971, 28 de grame de aur valorau aproximativ 31,50 USD. Toate cele bune!
Ai dreptate, eu credeam că era cât de cât stabil între WW2 și 1971, dar se pare că nu... www.macrotrends.net/1333/historical-gold-prices-100-year-chart Voi corecta măcar în articol informația asta... Mulțumesc!
casa VEZI, si LEUL nostru pina in 1989 era acoperit in aur ! acuma un fiat gros, fara valoare.
Știu. N-o să uit niciodată inflația legendară din '91-94, a cărei sursă a fost incompetența și probabil rea-voința, dar care s-a amplificat datorită faptului că nu mai aveam acoperire în aur...
Nu poti sa zici ca ai industrie IT cand industria IT din Romania se bazeaza 80% pe extern! La noi in afara de software din astea fara de care nu poti sa existi gen contabilitate, facturare, site-uri nu se investeste deloc in IT. Toata industria e dependenta de contracte cu firme de afara lucru foarte riscant, ca urmare cand cei de afara au taiat proiectele piata IT romaneasca s-a clatinat rau. Ah si sa nu mai zic cum a sustinut statul industria IT a bagat impozit pe venit peste plafon. Daca o sa va uitati afara orasele si guvernele investesc in huburi AI la noi nimic
Ai dreptate, depindem destul de mult de investițiile externe pentru că outsourcing-ul și companiile mari de produs din afară sunt influențate masiv de asta. Zici bine și de fiscalitate și lipsa hub-urilor (nu neapărat de AI, dar de dezvoltare de software și hardware în general). Asta e o cauză majoră a instabilității de acum. Dar industria IT există, hai să n-o minimalizăm - sunt multe mii de oameni cu skill-uri foarte bune care au potențial enorm, care probabil nu e folosit încă în direcția care trebuie. :) Merci de comment!
La început ai folosit foarte mult "datorită", eu zic că "din cauza".🙂
Ai dreptate, am niște lacune de exprimare pe ici pe colo, nu le-am mai scos / re-filmat că eram prea nerăbdător să postez odată video-ul. :) Merci!
Singura chestie care o sa revina sunt nr de concedieri .
E un punct de vedere care va fi adevărat până la jumătatea lui 2025 cel puțin. Apoi, poate spre final de 2025 sau început de 2026, eu sper să se mai regleze lucrurile...
@@ViorelMocanu In anul 2019 a inceput acest val de AI unde companiile de tehnologie au promis "marea cu sarea" investitorilor in 4 ani. De aceea in aceasta perioada s--au facut angajari in prostie tocmai de companiile care faceau development masiv in AI.Au trecut cei 4 ani si in 2023 acele profituri promise nu s-au materializat, insa companiile trebuie sa returneze banii investitorilor + profitul pt care au semnat. Doarece AI-ul nu a adus profitul necesar pt a sa face targetul companiile au inceput sa taie din cheltuieli si sa dea afara. Asta a fost toata smecheria.Oamenii angajati pe baza unor promisiuni facute de niste manageri care nu au inteles ce face AI-ul si nu pot sa inteleaga.
Seamănă cu punctul de vedere pe care vreau să-l sumarizez în video-ul următor din serie, despre AI. Aștept cu interes input-ul tău și acolo! Merci de comentarii!
TLDW: Am belit carasu'
Doar dacă te mulțumești cu contextul actual și nu faci nimic în sensul ăsta. :) Va fi mai bine în viitor, dar mai durează...
Sa te vad dupa alegeri ce o sa spui! 🤣🤣🤣
@@iulikdev și mie mi-e groază de iarna și primăvara asta, să fie clar. Sper doar să se termine în Q3-Q4 2025 sau spre 2026 și să-și revină piața cât de cât până atunci. Dar la ce planuri au minunații guvernanți, e posibil să-mi revizuiesc estimările.
Nu doar sua au tipărit bani. Și ue a tipărit trilioane în pandemie. Inclusiv acum, PNR sunt bani tipăriti. D
Așa e, dar în SUA fenomenul e mai interesant că nu-i afectează direct imediat și de-acolo pleacă majoritatea investițiilor serioase în IT. De banii europeni tipăriți știam doar în treacăt, iar de PNRR știam că sunt de la UE, habar n-aveam că sunt „tipăriți”. Am citit în diagonală www.contributors.ro/pnrr-for-dummies-sau-planul-cincinal-cu-mcv-atasat/ și comentariile și pare că așa e. Nasol... :( Merci de informație!
Ma face sa cred ca platformele de joburi din ro sunt doar niste baze de date.
De ce spui asta? Ce te face să crezi asta?
@@ViorelMocanu Pentru ca am un CV ok cu destula experianta si am pus de curiozitate pe platformele din romania decand au aparaut oarecum. Nu sunat nimeni nu a dat nimeni un e-mail. Pe platformele din afara acelas CV am fost cautat imediat a doua zi ca posibil candidat pt diverse joburi. Asa ca ori nu se uita nimeni pe platformele din RO ori nu stiu ce sa cred.
@@ViorelMocanu Poate gresesc, poate e cinveva pe chat care a avut alta experiante cu platformele de recrutare din RO
@@everyme2003 am un pont pentru tine. Un secret pe care-l știu pentru că am colaborat cu eJobs acum câțiva ani. Toate platformele de job-uri au mulți factori diferențiatori care le face să ordoneze candidații (atunci când sunt căutați / headhunted) sau aplicanții (atunci când aplică activ la job-uri deschise). Unul din ele e cât de recent ți-ai updatat CV-ul. Altul e dacă ai CV și în Română și în Engleză (pe platformele unde ai varianta asta). Deci dacă updatezi CV-ul în fiecare zi în care aplici la job-uri, poți influența cu câteva procente șansele să te contacteze cineva. Puține procente, dar uneori asta poate face diferența. Încă ceva: pe platformele de job-uri e bine să ai descrieri cât mai ample, cu cât mai multe cuvinte relevante pentru experiența ta. Multe din ele au engine-uri bazate pe AI care contribuie și ele cu câteva procente în scoring-ul candidaților și viabilitatea lor (potrivirea lor) pentru niște job-uri. Sper să te ajute ponturile astea să-ți crești șansele de angajare. Sfaturile astea vor face parte dintr-un video viitor, ultimul din seria începutâ cu video-ul curent, în care am sfaturi pentru aplicanți.
Personal eu nu cred ca va fi mai bine.
Trendurile vor merge tot mai jos si tot mai jos.
Tari mari precum germania sau franta nu vor sa recunoasca recesiunea in care se afla (inca).
Toata europa va fi in recesiune incepand cu 2025.
Politicienii fac acum tot posibilul sa ofere pe tava impresia ca totul merge.... ca lasa domle' ca nu ii atat de rau si ca de acum daca ne alegeti pe noi tot mai bine are' sa fie....
Stati doar sa vedeti cand se termina anul electoral pentru intreaga europa... momentul in care se termina tot aruncatul de bani in stanga si dreapta pentru a da impresia de mai bine...
Dar stati sa vedeti ceva si mai sexy in romania... incep incet ... .incet.... incet.... dar extrem de sigur, sa scada finantarile europene.
Am trecut de perioada de pre-aderare...am trecut de perioada de tara aflta "la inceput" in UE..... si pe buna dreptate nu vom mai avea sanse la fonduri europene cu carul...
Sa vedeti voi atunci dezastru.... sa vedeti voi atunci cum vor exploda taxele... sa vede cum va scadea calitatea vietii....
La noi in firma se vorbeste deja de 1 ani despre trecerea unor departamente intregi in India :) ... iar in anul 2025 se va si intampla... yyyyaaaayyyyyyy ce bucurieeee ... :|
Firma IT cu sediul principal in germania... extinsa la nivel mondial... colaborari cu cele mai mari nume din industria auto, banci, medical, asigurari, reasigurari...etc.... si nu mai poate tine proiectele pe romania.
Din cauza situatie fiscale si politice din romania, conducerea a decis ca este timpul sa mute intregi departamente in india.... :|
Am discutat cu unii din managerii din companie si efectiv nu stiu cum sa faca sa devina filiala din romania ceva mai competitiva pe piata...este foarte greu sa concurezi cu indienii in clipa in care tu promiti cica o calitate superioara....dar vine statul roman si se pisa pe tine de sus cu legile lor fiscale....
Salarile nu ne-au crescut mai deloc...
Se discuta doar de salariul BRUT in EURO... nu in lei...clar nu net... si prin asta practic firma spune... "bai baieti, noi atata dam buget pe voi, nu vrem sa mai urcam costurile aiurea din cauza tarii voastre de cacat... asa ca, daca ii sa jupoaie statul pe cineva, sa o faca direct pe voi... ca noi nu de acolo venim si noi nu am gresit cu nimic" ...
Deci parerea mea pe final... este ca situatia politica va merge tot mai rau... situatia economica va merge tot mai rau.... deci si situatia fiscala va merge tot mai rau... razboaiele tot vor continua... crizele se vor adanci.... statele vor trece de anul electora si vor recunoaste rahatul in care stam pana in gat si vor face FIX ceea ce face Anglia astazi.... se vor inchide departametne de outsorcing.....vor ramane sute de angajati fara loc de munca... si cei aflati la inceput vor trai tot mai rau avand in vedere ca ei vin cu un CV subtire cat o foaie, dar din spate vin aia dati afara ce vin si cu experienta dar si cu multe frici ce ii vor forta sa accepte oferte mult mai slab platite.... CA DOARA.... toti avem o rata undeva la ceva.... si tuturor ne plac sporturile extreme precum "sa nu mor de foame" / " sa nu mor de frig " ... etc
Deci nu pot sa inteleg sincer optimismul nici al tau... dar nici cel venit din partea lui Radu :)
Cu toate astea... ma bucur sa vad ca ai revenit cu video-urile pe YT ^_^ la mai multe ^_^
Optimismul vine din semnele pe care le văd afară și din cifrele pe care le-am văzut prin graficele de evoluție. În România clar va fi nasol încă vreun an probabil, poate mai mult în funcție de ce cireșe mai pun guvernanții pe tortul ăsta împuțit al taxelor și „reformelor fiscale” care adaugă complexitate, reduc profitul operațional și fac investitorii să fugă. Ai zis bine legat de UE și investiții - nu cred că se vor opri, dar va exista o decelerare și probabil o filtrare mai agresivă a proiectelor. Cred că asta au prevăzut deja și s-au ocupat de PNRR care organizează puțin treaba, dar e departe de a fi ce ne trebuie cu adevărat. Când ajunge cuțitul la os probabil va mai fi o infuzie serioasă cu condiții draconice și felul cum vom folosi atunci banii va decide viitorul economic al țării (e.g. dacă-i băgăm în infrastructură, educație și sănătate, o să fie bine, dacă-i băgăm în orice altceva, o să fie dezastru).
Și mai vine de undeva optimismul: din oportunitățile pe care le văd peste tot în jur să pornești startup-uri, chiar și cu scope mic, pentru că pare că uneltele de care poți face uz azi îți fac treaba mult mai ușoară. Deci prevăd o înflorire a noilor business-uri în tehnologie, probabil de natură speculativă, dar rămâne de văzut.
Voi aborda subiectul pe larg în video-urile viitoare, stay tuned! :)
Un comentariu foarte bun.
1. Degeaba gândim noi pozitiv, dacă IT-ul este deja în comă.
2. Firmele de outsourcing (căpușe) ale oamenilor politici sau cu relații trebuie să reducă șpagă.
3. Firma de IT ia pe un Senior 10 K Euro și îi dă prostului din România 4000 € brut. Deci 6000 euro PER dezvoltator.
4. Firmele de IT (outsourcing) din Romania ori își reduc profitul, ori se mută în alte țări mai ieftine la preț.
@@ExperimentCut_1 Nu iei în calcul și faptul că deși piața din România e dominată de companii de outsourcing, care nu neg că sunt mai mult sau mai puțin în contextul descris de tine, există tot timpul varianta de a face parte dintr-o companie de produs. Ele încă-și cresc echipele - încet în perioada asta, dar ritmul va accelera. Plus că pentru oamenii cu experiență, există variantele de freelancing pentru clienți internaționali, consultanță, negocieri mai „agresive” și antreprenoriat cu risc minim. Asta pe lângă diversificarea de skill-uri, care deschide orizonturi noi de job-uri. Voi detalia într-un video viitor.
@@ViorelMocanu sa fim seriosi, companiile de produs sunt extrem de putine.
Piata IT cu toti angajatii ei nu se poate baza pe asa ceva dpmdv. Adica vorbim de companii atat de mici care angajeaza 1 persoana care sa poata indeplinii multiple roluri incat o asemenea companie nu se va gandi vreodata sa dezvolte echipe macar de dimensiuni medii.
Cat despre piata clientilor internationali, acolo este o piata foarte aiurea de multe ori.
Cunosc developeri ce au incercat sa faca treaba asta si au esuat fiindca nu isi permiteau sa se vanda atat de ieftim cum o faceau alti developeri din te miri ce tari in care traieste o familie timp de 1 saptamana dintr-o punga de orez.
Si aici nu vorbesc de un developer nisat fie pe front... fie pe back :) ... vorbesc despre Full-Stack cu experienta relevanta in proiecte personale pe cont oprpriu + munca in companii mici dar si multinationale.
Dar indiferent cat de mult ai vrea sa arati ca tu aduci miiiiii de ani de experienta, vine indo-asiaticul si iti spune ca el pentru o punga de orez se arunca si in cap....
Si banul dicteaza... si multa lume decide calea care poate este mai slab calitativa dar care se poapte rezolva cu niste patch-uiri ^_^
Acum daca ar fi sa ma intrebi pe mine, un freelancer se va confrunta cu fix aceasi problema legata de buget atunci cand vine vorba de a concura cu fotele off-shore ^_^
Pe vremuri americanii ar fi urlat cu groaza prin asezari/sate/orasele: "viiiinnn indieniii !! fugiti!! vin indienii!!! "
Dar cumva simt ca multe persoane dintre cele cu care am apucat sa discut deschis, au aceasi experienta doar ca din alta perspectiva :)))
Traim vremuri fcked up ... si ciudate .... dar hei... pentru bani, europeanul si americanul si-ar vinde si mama doar sa iasa ceva mai ieftin.
Fara sa se gandeasca si la faptul ca pe viitor se pierde competenta la tine in "ograda" si te trezesti ca americanii in ceasul al-12lea ca trebuie sa te apleci in fata oricui site sa faca si un ciorap fiindca tu nu mai ai nimic la tine in "zona"... totul fiind in off-shore
Dar oricum @ViorelMocanu, sper din suflet ca tu sa ai dreptate, si ca tu sa percepi lucrurile mai corect... fiindca imaginea mea despre viitor nu este una de dorit ^_^
Chiar sunt curios de urmatorul tau video.
Multa bafta ;)
@@anontar6316 Apropo de companii de produs, eu mă gândesc inclusiv la Microsoft, Google, IBM, Oracle, Amazon, Kaufland/Lidl, Adobe, BitDefender, Bosch, UIPath, ING, BT, Revolut, Deutsche Bank, Orange, Vodafone, eMag, Accenture, Deloitte, Ubisoft, EA, diverse companii de gambling, Dell, NXP, Crowdstrike, Finastra și multele startup-uri care se apropie de maturitate. Volumul de locuri de muncă la toate astea cumulat e substanțial, dar să vedem cum evoluează în timp...
Cu freelancing-ul e clar complicat, dar sunt skill-uri de nișă pe care oamenii mai puțin pregătiți nu le stăpânesc și oamenii cu experiență da, deci te poți marketa pe nișele respective dacă „mainstream”-ul pică.
Și da, și eu sper că va fi ca mine. Nu am iluzia să cred că e singura direcție plauzibilă, pentru că și ce zici tu are șanse să se întâmple din păcate, dar... aleg să fiu optimist. :)
Merci!
sunt si multe joburi postate la oha
Așa este. Voi discuta pe larg pe tema asta când ajung la video-ul cu sfaturi concrete pentru voi.
LICIUCHIICIU WEB DESIGN SRL: Se castiga bine din IT, de ce ziceti....
Clar, e una din anomaliile masive găsite în tabelul ăla. Mai sunt încă vreo MINIM 10 dacă te uiți la primii 50 pe ListăFirme sau alt site similar - și prin presă, c-au mai apărut și pe acolo unele cazuri. Evaziune pe față, nu alta.
haideti ba pe tir 😂
Haha, nu e pentru toată lumea, dar e clar că logistica e o nișă căutată în ziua de azi, da. :)
Pai dacă fac ăștia tiruri care se conduc singure, fără șofer, ce te faci?
@@florinhash4843 Bună-ntrebare! :)
Nu a fost niciodata 1$ o uncie de aur.
O uncie 31.1 g. Este uncie farmaceutica.
Ai dreptate, m-am prins abia mai târziu, când m-au atenționat oamenii aici în comentarii, merci de comentariu!
@ViorelMocanu imi plac mult videoclipurile tale, succes in continuare, merci pentru informatiile gratis pe care ni le postezi.
@@Dervisk Mulțumesc și eu pentru gândul bun! Te mai aștept pe aici!
In sfarsit, va mai aduce si pe voi Dumnezeu cu picioarele pe pamant.
Dacă ai crede în El nu ți-ai dori răul altuia, nu-i așa?
Nazdreaq
N-aș fi așa dramatic...
te am pus pe reddit /r/programare/