Eminescu nu voia să sacrifice ideea și-aducea cuvintele legate de mâini acolo unde-i trebuiau. Vibrațiile extraordinare din Pe lângă plopii fără soț, rezultă din fragedă prozaicitate deconcertantă. Pe lângă plopii fără soț am trecut adesea. Mă cunoșteau toți vecinii, tu nu m-ai cunoscut. Privii atât de des la geamul tău ce strălucea, înțelegea toată lumea, tu nu m-ai înțeles. Muzica vine din melancolie cerebrală. Neuitatul poet Ion Barbu, a auzit un zugrav cântând cu acompaniament de acordeon, o romanță, de altfel pe o temă folclorică, Ce bine-o duceam ca fată, vorbeam cu toți, eram stimată. Lexical distanța de strofele citate din Eminescu nu e mare, însă rămâne abisul între astral și trivialitatea gândurilor. Un lingvist curat. Cred că fără percepția oceanică a sufletului eminescian pot s-aducă vreo lumină în arta lui Eminescu, am impresia că un acordor de pianoforte dă judecăți asupra lui Beethoven. Cât despre metodele matematice ele mă sperie și barbar rămân la ele rebarbativ. Există o condiție excepțională care ridică pe Eminescu deasupra poeților de circulație mărginită. A cunoscut poporul și provinciile românești. A devenit familiar cu speculațiile filozofice cele mai înalte, a iubit fără a fi fericit, a dus o existență nesigură și trudnică, a trăit într-un veac ingrat ce nu răspundea idealului său, a plâns și-a blestemat, apoi s-ambolnăvit și-a murit foarte tânăr. Tot ce-a avut de spus a spus până la 33 de ani. Viața lui se confundă cu opera. Eminescu n-are altă biografie, un Eminescu depășind vârsta pe care a trăit-o ar fi ca un poem prolix. Însăși nebunia pare o operă de protest. Și de aceea, oricine-l va citi, pe orice punct al globului, va înțelege că Eminescu a exemplificat o dramă a omului, că el a scris în versuri zguduitoare o biografie. Alții au o operă eminentă și o biografie monotonă și fără semnificație. Rar se-ntâmplă ca un poet să fie sigilat de destin, să ilustreze prin el însuși bucuriile și durerile existenței. Și de-aceea multă vreme Mihail Eminescu va rămâne în poezia noastră nepereche.
Este extraordinar cum stilul oratoric al marelui Calinescu te transpune pe un nivel emotional atât de înalt. Unic, cuvintele-i in declamațiunea dumnealui poseda o vraja enigmatica. Ascultați-l cum își recita poezia, de exemplu poezia "Impostura", o face in același stil. Ascultați discursul lui de la Academia R.S. România... la fel. Un spirit enciclopedic al literaturii, critic literar, dramaturg, poet, scriitor, cu real talent in muzica, desen si pictura, G. Calinescu rămâne in istorie cu o retorica unica, nemaiîntâlnita de atunci si pana acuma. Fie-ti amintirea eterna, G. Calinescu.
Eminescu nu voia să sacrifice ideea și-aducea cuvintele legate de mâini acolo unde-i trebuiau. Vibrațiile extraordinare din Pe lângă plopii fără soț, rezultă din fragedă prozaicitate deconcertantă. Pe lângă plopii fără soț am trecut adesea. Mă cunoșteau toți vecinii, tu nu m-ai cunoscut. Privii atât de des la geamul tău ce strălucea, înțelegea toată lumea, tu nu m-ai înțeles. Muzica vine din melancolie cerebrală. Neuitatul poet Ion Barbu, a auzit un zugrav cântând cu acompaniament de acordeon, o romanță, de altfel pe o temă folclorică, Ce bine-o duceam ca fată, vorbeam cu toți, eram stimată. Lexical distanța de strofele citate din Eminescu nu e mare, însă rămâne abisul între astral și trivialitatea gândurilor. Un lingvist curat. Cred că fără percepția oceanică a sufletului eminescian pot s-aducă vreo lumină în arta lui Eminescu, am impresia că un acordor de pianoforte dă judecăți asupra lui Beethoven. Cât despre metodele matematice ele mă sperie și barbar rămân la ele rebarbativ.
Există o condiție excepțională care ridică pe Eminescu deasupra poeților de circulație mărginită. A cunoscut poporul și provinciile românești. A devenit familiar cu speculațiile filozofice cele mai înalte, a iubit fără a fi fericit, a dus o existență nesigură și trudnică, a trăit într-un veac ingrat ce nu răspundea idealului său, a plâns și-a blestemat, apoi s-ambolnăvit și-a murit foarte tânăr. Tot ce-a avut de spus a spus până la 33 de ani. Viața lui se confundă cu opera. Eminescu n-are altă biografie, un Eminescu depășind vârsta pe care a trăit-o ar fi ca un poem prolix. Însăși nebunia pare o operă de protest. Și de aceea, oricine-l va citi, pe orice punct al globului, va înțelege că Eminescu a exemplificat o dramă a omului, că el a scris în versuri zguduitoare o biografie. Alții au o operă eminentă și o biografie monotonă și fără semnificație. Rar se-ntâmplă ca un poet să fie sigilat de destin, să ilustreze prin el însuși bucuriile și durerile existenței. Și de-aceea multă vreme Mihail Eminescu va rămâne în poezia noastră nepereche.
Este extraordinar cum stilul oratoric al marelui Calinescu te transpune pe un nivel emotional atât de înalt. Unic, cuvintele-i in declamațiunea dumnealui poseda o vraja enigmatica. Ascultați-l cum își recita poezia, de exemplu poezia "Impostura", o face in același stil. Ascultați discursul lui de la Academia R.S. România... la fel. Un spirit enciclopedic al literaturii, critic literar, dramaturg, poet, scriitor, cu real talent in muzica, desen si pictura, G. Calinescu rămâne in istorie cu o retorica unica, nemaiîntâlnita de atunci si pana acuma. Fie-ti amintirea eterna, G. Calinescu.
💜
Mulțumiri!
Mulțumesc! 🙏🌟♥️🌹
💜💜💜
Oare așa "declama" .... dumnealui ... deobicei?!
Da, făra excepție!
Da