Lecția de Istorie. “Vasile Vîșcu și bătălia pentru demnitate”.

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 16 ноя 2024

Комментарии • 8

  • @nonibrincoveanu2614
    @nonibrincoveanu2614 8 часов назад +5

    Frumos prezentat..Bravo!

  • @ananeagu6264
    @ananeagu6264 7 часов назад +3

    Foarte bune lecții de istorie.Va felicit pentru emisiunile pe care le faceți.❤

  • @cristixav
    @cristixav 2 часа назад +1

    Un adevarat erou, un om cu constiinta, nu prea cunoscut insa noua, celor din Romania. Felicitari pentru emisiune!

  • @vitaliivrabie3620
    @vitaliivrabie3620 8 минут назад

    Interesant, Muţumesc Frumos!

  • @caterinliud482
    @caterinliud482 12 минут назад

    Foarte interesant.Noi descoperim adevarul din acele evenimente ,pe care le aflam din ziarele oficiale in varianta ocupantilor.Un adevarat erou.Lupta lui nu a fost in zadar.In societate exiștau sențimente de protest ,care treptat acumulau putere.Multumim pentru lucrul facut.Glorie eŕoilor romani.

  • @TORPILOR
    @TORPILOR 6 часов назад +2

    Pe când un documentar despre Masacrul de la Bălți, din 1944, unde au fost executați peste 10 000 de soldați români, de către bolșevici. 🇷🇴

  • @NorvegiaElenaAvramescu
    @NorvegiaElenaAvramescu 10 часов назад +4

    Motto: ”Cunoscând istoria, eroii, tradiţia, ne facem mai sociabili, mai altruişti, mai iubitori de om şi viaţă”. (NICOLAE IORGA)
    ”Știu prea bine că nu toți oamenii simt nevoia să înțeleagă ce se petrece cu ei, ce pasiuni îi determină, îi exaltă sau îi orbesc. Și nimeni nu poate fi blamat dacă nu vrea să știe din ce e făcută durerea și bucuria de a trăi, sau vrednicia de a fi om. Cei care au gândul îndreptat doar spre ceea ce se petrece în afara lor, cei extrem de vulnerabili la răul care le vine din exterior așteaptă mereu, de la alții, de la istorie, de la noroc, întregul bine pe care și l-ar dori. Ei nu pot fi condamnați; așa au fost crescuți și învățați de împrejurări, atâta putere interioară au, iar a începe să-i îndemni sau să-i sfătuiești, să-i mustri sau să-i îngrădești este lipsit de caritate și de delicatețe morală. Puțini au harul de a trăi cum se cuvine clipa. Nu de-a se bucura mărunt, grăbit și speriat de ea, în umbra morții. Ci de a face din prezent, care e singura realitate, ceva mai mult și mai puțin decât o întâmplare: un act, contemplație și pasiune, plin de puterea ce și-o trage, cu rădăcini și ramuri mari, din tot ce-a fost și credem că va fi, dar mai ales din forța lui internă de a fi cu-adevărat și de-a-și ajunge, după măsura adevărului și a iubirii puse-n el. (...)Cei neștiuți și uitați și pierduți în lutul orb și risipiți prin veacuri, dar care au fost sarea pământului și care au purtat pe umerii lor binele lumii ... să-i înmulțim cu numărul incalculabil al generațiilor, cu întinderea continentelor și cu puzderia insulelor și, adunându-le, în gândul nostru, umbrele fără nume și chip, să-i celebrăm o clipă, aici și acum, în zarva plină de nume a istoriei. În ei se întrupează acea parte din bine a speciei grație căreia omenirea are totuși chip omenesc și a dăinuit în ciuda crâncenelor ei cusururi. Am putea să-i numim buni prin natură sau, dacă vreți, buni pentru că așa i-a lăsat Dumnezeu printre noi. Ei nu trebuie neapărat gândiți în funcție de anumite crezuri, coduri morale sau legi, ci în spontaneitatea din adânc a bunătății lor, care poate fi chiar bunătate, sau cinste sau răbdare sau dreptate, smerenie, îndurare sau curaj, dăruire, necruțare de sine, chezășia cuvântului dat, devotament, fidelitate și onoare, dârzenie sau, printre nu multe altele, puterea de a răspândi în jurul lor încredere și bucurie, iubire și har. Sunt cei înzestrați cu un fel de exemplaritate inefabilă, ca reprezentanți ai unui bine necontingent, martori ai acelei părți a omenescului pe care, printre atâtea rele și printre atâția răi, suntem înclinați prea adesea s-o uităm. (...) Ei, oameni fără nume pe care se sprijină lumea ca să nu cadă în pierzanie, oameni drepți în strâmbătate și îndărătnici sub bici, în întunericul vremilor (...) care trăiesc și făptuiesc ținând dreaptă cumpăna istoriei cu o mână nevăzută, iar apoi se duc în uitare. Condiția noastră este înălțată și izbăvită prin neîncetata aflare în lume a celor buni și drepți și curați. Și nu trebuie să ne gândim la ei decât cu venerație, cu recunoștință și cu dragoste, fără vreo încrâncenare pentru soarta lor: prezența lor în omenire este, spre binele ei, adâncă, cum adânc e și răul, dar este și ușoară, ca un zâmbet ascuns în lumină, mereu.
    (...) La sfârșitul sfârșiturilor, când toate vor înceta și vor fi judecate, ultimul poet al lumii să citească la șir, în tăcerea aceea și în acel alt timp și altă lumină, numele tuturor celor fără de nume, de la un capăt la altul al vremii. Numele celor ne-vădiți și uitați și de nici o seamă, care au purtat lumea, sarea pământului, sămânța și roada ascunsă a lui. Numele celor care, din sinele lor și de-a lungul neîncetatei pătimiri, au păstrat sensul august al umanului. (PETRU CREȚIA) Mulțumesc! 🙂🤔❤❤❤✌🤝🙏🕊💐📖