Pariu că nu. Cei care au învățat vor ajunge programatori, corporatiști, medici, ingineri, cercetători etc., domenii în care ai multe posibilități de dezvoltare și de câștig. În schimb cel de la 6:20 va ajunge cel mai probabil electrician, unde poți câștiga destul de bine dacă muncești mult dar de obicei nu la nivelul meseriilor menționate anterior.
Bai imbecilule, habar nu ai ce căcaturi de corectări se fac la romana... Unii oameni au în vis în viața, își doresc ceva, nu doar un amarat de 5 de trecere...
Daca e sefa de promotie ce? Nici la mine sefa de promotie nu a fost prima la bac. Stiti de ce? La o materie a luat un 8 si s-a milogit de profa sa ii mai buna 3 de 10 sa ii iasa media. Milogeala si toceala nu te face mai destept, mai interesant sau mai diferit decat ceilalti. S-au obisnuit cu note din burta.
ba fratele meu,vorbesti ca ultimul pleb, eu in timpul evaluarii nationale am inventat noi teorii, am descris contrastul dintre aparenta si esenta ,"nota 10" este pentru oameni obisnuiti care nu au aspiratii deosebite de la viata. Nu numai ca vreau mai mult de 10, dar vreau si un premiu Nobel.
1:05 Eu in locul lui faceam contestatie si la matermatica, poate i--a gresit nota si nu trebuia sa ia 10. Prosti rau copii in ziua de astazi. El compara matematica unde 1+1 fac 2, deci acolo nu ai cum sa gresesti daca inveti acele formule cu lb romana unde te puncteaza la cum te exprimi, ce scrii acolo , daca scrii cu picioarele iti v-a scadea la punctaj.
Chiar trebuie sa jignim asa,din senin,ca avem chef ?:)Imi pare rau sa-ti stric cheful,dar,cu ortografia ta,nu m-as mai trezi sa arunc cu niste comentarii ca sa-i critic pe altii.Unii copii "prosti" au aspiratii pentru care sunt dispusi sa lupte in astfel de situatii si,din cauza unei zile mai proaste,intampina dificultati. Au fost multe situatii in care,dupa contestatie,elevi au primit chiar si un punct.Nu stiu ce-i cu romanul asta,dar simteam nevoia sa te ajut,poate realizezi si tu ca putea sa sune altfel ce aveai de zis:)).O zi faina sa ai in continuare.
Rezultatele in timpul scolii nu arata decat 2 lucruri 1) cat a putut sa toceasca elevul si sa se milogeasca pentru note, pupincuristi 2) cata mita/cunostiinte a avut Exact asa am patit si eu, tipa care mereu lua 10 si a avut 2 ani 10 pe linie a luat note mai mici decat mine la EN, maica-sa era secretara in scoala si normal ca i se dadeau note mai mari. Nu consider ca examenele arata inteligenta, mai mult memoria/logica/motivatia/interesul, dar totusi nu poti sa iei note mari doar cu tocit si milogit. Acolo se fac pana la urma diferentele intre cei care chiar merita nota, si cei care se milogeau dupa ea
@Alexandra Zavulan depinde dacă și copilul vrea sa fie cel mai bun...Mulți ajung Bine în România începând de jos ca mecanici,constructori apoi ajung niște ingineri foarte buni,iar mulți elevi "dotați" pleacă în străinătate pe motiv (random) ca în România iei 2000€ și în Austria iei 2200€ Eu personal,nu prea pot sa consider pe cineva deștept dacă pleacă în străinătate pe câteva sute de euro în plus deși el și așa are o mulțime de bani
Wtf frate in primul rand daca el asta vrea sa faca in viata e foarte bine ar fi putut de exemplu sa ia 8 sa zic dar el sa fie de 6 si sa se duca la un liceu bun si sa nu poata sa tina pasul . E bine ca isi urmeaza dorința. Exista cazuri sa ai si 10 la bac si tot sa ajungi in italia sa ai grija de batrani:)) asa ca chill out oamenii simpli care stiu ce vor sa faca in viata vor avea mai mult succes decât cei care se așteaptă de la mai mult si nu se multumesc cu ceva bun
Nu inteleg ce aveti cu baiatul ala care era suparat cu 9,15 la romana. Da, este o nota mare, dar daca stii sigur ca ai facut de 10 e frustrant sa iei cu aproape un punct mai putin decat meritai
Pai si eu am facut acm 2 ani totul perfect la gramatica si am luat 9,35. E subiectivism la romana si poti pierde puncte usor mai ales la literatura! Si eu n-am nik cu baiatul ala dar oricum media o avea foarte mare si intra oriunde...
Stiti cum, si saraci si cu pretentii(fite) ba eu de as lua asa note baaaaaa(ma refer la primii 2)in fiecare zi cu gratar in plm. Mi se face scarba de atata romana si mate, 70 la suta din tot ceea ce o sa inveti la scoala nu o sa iti foloseasca la nimic in viata pt ca se invata mult si prost! Oricum evaluarea asta ii de cacat, invatamantul romanesc este inchis pt ca a ramas la fel ca si pe vremea comunismului si ii si el de cacat. Cu cea mai mare stima o zic! A da si nu spun asta pt ca am luat niste note mici la evaluare, inca nici nu imi stiu rezultatele, doar ca mi am spus parerea.
De ce peste 5 ani îmi arată asta la recomandate?
Shi mie... :)
mood
Same, probabil ca mâine am simulare 🤣🤣🤣🤣
nuj
Ești a 8 a?
6:10 bravo lui sincer,adica a stiut ce vrea
Tot ce am retinut din video a fost: la CNS 😂
Same😂😂
Ce vor toți la CNS
E cel mai bun liceu de acolo sau cum
🤣🤣
6:20 pariu că va ajunge mai bine în viața că restu de astea care au luat 10
@@mars-qv8tx adv:))
Adevărat . Are dreptate băiatul .
Normal bro, invata pe de rost ca fraierii, doar ca sa faca 3 facultati si apoi lucreze casieri pe 15 20 de milioane
@@razvanasdff exact
Pariu că nu. Cei care au învățat vor ajunge programatori, corporatiști, medici, ingineri, cercetători etc., domenii în care ai multe posibilități de dezvoltare și de câștig. În schimb cel de la 6:20 va ajunge cel mai probabil electrician, unde poți câștiga destul de bine dacă muncești mult dar de obicei nu la nivelul meseriilor menționate anterior.
"Nu am gresit *nimica*" si se mira de ce a avut nota asta
Din punct de vedere *gramatical* nu este greșit cuvântul.
Asa se vorbește la ei
@@ImOneOfThem23 ba da
@@zuly_yt1172 E un regionalism, nu e greseala 5000iq
@@zuly_yt1172 dexonline.ro/definitie/nimica
ia si asta, poate te mai uiti si tu pe aici, ca ai nevoie
saracuta fata (aia cu 10 la ambele) Este foarte bucuroasa
De ce daca am examen Imi apar incontinuu la recomandate videouri de genul? 😂🤣
video-uri*
Ce adevarat!
@@ImOneOfThem23 e videouri nu video-uri
@@ImOneOfThem23 se pune cratima cand cuvantul împrumutat din alta limba se citeste altfel decat se scrie. Si asta la ultima litera.
Cate pretentii frate 9 e nota buna.Profesorii vo pupat in fund 4 ani de zile si na v-ati vazut acum adevarata valoare
Silviu Antoniu v-o* și forma corecta e v-au vii aici și arăți cat de agramat ești și mai comentezi de alții.
Bai imbecilule, habar nu ai ce căcaturi de corectări se fac la romana... Unii oameni au în vis în viața, își doresc ceva, nu doar un amarat de 5 de trecere...
Mulțumesc de hate. Sa îmi lăsați mesaj cu notele obținute la examen
Bossul Gamer Bn ca ești tu deștept. Sa îmi dai mesaj cu notele de la examen.
Flyberk Aha. Se vede ca ești golan. Numai aia stau la țintă de 5.Asa ca mars de aici.
Daca e sefa de promotie ce? Nici la mine sefa de promotie nu a fost prima la bac. Stiti de ce? La o materie a luat un 8 si s-a milogit de profa sa ii mai buna 3 de 10 sa ii iasa media. Milogeala si toceala nu te face mai destept, mai interesant sau mai diferit decat ceilalti. S-au obisnuit cu note din burta.
Foarte adevarat
5:24 Igen
Copii foarte buni.. au luat 9,15 la romana si e nota mica. Da bravo ma :|
Dacă iau 9,15 dau de băut
9,15 e nota mica?
Ofe Anghel tu clar nu, la ce gramatica ai😂😂
Nuuuuuu
Nici nici
10am luat im prima zi de școală pe a 7 ca am zis deșteaptă de romana si dupa a urmat doar 4 si 5😅
Pentru mine nota asta e rai
si eu am luat 10 la mate si 9.50 la romana, dar am facut contestatie la mate, consider ca meritam mai mult totusi...
ba fratele meu,vorbesti ca ultimul pleb, eu in timpul evaluarii nationale am inventat noi teorii, am descris contrastul dintre aparenta si esenta ,"nota 10" este pentru oameni obisnuiti care nu au aspiratii deosebite de la viata. Nu numai ca vreau mai mult de 10, dar vreau si un premiu Nobel.
@@screy1016 coaie=)))
@Son Goku-SSGGSS3 esti mai prost asa de fel nu?
@Son Goku-SSGGSS3 ar trebuii sa se faca o categorie de r/wooosh doar pentru prostul de tine
@Son Goku-SSGGSS3 e clar
AU LUAT NOTELE CELE MAI MICI DA TOTI 10 SI 9 COAIEEEEEEE
Nimeni : nimic
Reporterita: si la ce li-
Toti elevi: la CNS
😂😂😂😂 "nu am gresit aproape nimica, nu meritam sa imi scada... "
ma mir ca a luat 9.15
Vasile Mazilu as fi vrut eu nota lui
😊😊Hello...nu se poate să greșesc....Ba se poate
4:43 mamaaaa... ce romană mai e și asta?
A devenit româna mai grea decât matematica?
Da așa este
Matematica e fixa.
Tipu ăsta cu 9,15, de la minutul 0,42 nu o să aibă o iubita in viața lui jur 😂😂😂😂😂😂
Scama Ți-ai făcut iubită ? 😂😂😂
De ce?
Nu ma mira
Sau dacă o sa aibă cumva, o sa fie o balenă de aia care întra doar pe poarta la garaj
Si mai vrea si pe mate-info intensiv🤣🤣🤣
5:14 baiatu care cere bani pt tigari la fir
4:54 e virgină
Dezvirgineaz o tu:))). Sa vezi ce o sa planga la primul contact sexual.
🤦♀️🤦♀️🤦♀️🤦♀️
O spui de parca e de rau:))))
Abia daca are 15 ani dude
are 14 ani tho
@@raduandrei3068 nu neaparat. 14 sau 15
Sau, ma rog, avand in vedere ca videoclipul e vechi de 6 ani... 20-21. :)
10 mate bravo felicitări
Kryss Cristina Tulcea?
Hai bă de când 9 e nota mică ??
Frate 9.15 e o nota super buna
David David ba nu chiar, daca ai pretentii de 10. Iti poate pune in pericol intrarea la cel mai bun liceu/colegiu.
@@sjshhssjsj2321 eu când am susținut în 2017 am luat 8,70 la română și 8,25 la matematică fără să depun contestație. Mi-am știut greșelile.
4:42😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Și eu când am luat 6,65 la mate am dat party
Eu am luat 6.70 la mate.Nebunie totala.Sunt bucuros.E grea matematica.( Cel puțin,eu unul nu prea ma descurc.
Copil normal nu ...Tocilar ...care nu accepta 9,60....9..80
Sora mea a luat 9,62 la romana si 10 la mate, si ea a plans de fericire,iar acum este la liceul Tudor Vianu din Bucuresti. Super!:))
doamne ce bine ca ne-ai spus ca muream daca nu
si in bac cat a luat?
4:42 wtf ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Mor😂😂
Cum dracu sa te plangi ca ai luat 9,15 la romana? Sa dea Domnu sa iau si eu asa.. :(
Testarea de la mate din 2013 a fost BANALĂ ! Am făcut-o zilele trecute si mi-a luat 30 de minute sa o fac !
9 15 si este dezamagit ......
Pffoai ,aş vrea eu să am media asta în bac sau măcar la una din probe
@@kamykazexddd3956 eu daca iau 7.8 fac petrecere :)
@@alex_from_a_w_e_ daa, fix 7,7 am luat în bac la Ro...tu-le nuvela să le fie ..oriucm nu prea m-a ajutat
@@kamykazexddd3956 la Evaluarea națională....la bac vreau 6
@@kamykazexddd3956 la Evaluarea națională....la bac vreau 6
Eu as da orice sa iau 8 la romana si astia depun contestatie.
De ce imi apare asta fix dupa ce am iesit de la examenul de Romana?
Idk... la fel...
1:05 Eu in locul lui faceam contestatie si la matermatica, poate i--a gresit nota si nu trebuia sa ia 10. Prosti rau copii in ziua de astazi. El compara matematica unde 1+1 fac 2, deci acolo nu ai cum sa gresesti daca inveti acele formule cu lb romana unde te puncteaza la cum te exprimi, ce scrii acolo , daca scrii cu picioarele iti v-a scadea la punctaj.
Chiar trebuie sa jignim asa,din senin,ca avem chef ?:)Imi pare rau sa-ti stric cheful,dar,cu ortografia ta,nu m-as mai trezi sa arunc cu niste comentarii ca sa-i critic pe altii.Unii copii "prosti" au aspiratii pentru care sunt dispusi sa lupte in astfel de situatii si,din cauza unei zile mai proaste,intampina dificultati. Au fost multe situatii in care,dupa contestatie,elevi au primit chiar si un punct.Nu stiu ce-i cu romanul asta,dar simteam nevoia sa te ajut,poate realizezi si tu ca putea sa sune altfel ce aveai de zis:)).O zi faina sa ai in continuare.
Rezultatele in timpul scolii nu arata decat 2 lucruri
1) cat a putut sa toceasca elevul si sa se milogeasca pentru note, pupincuristi
2) cata mita/cunostiinte a avut
Exact asa am patit si eu, tipa care mereu lua 10 si a avut 2 ani 10 pe linie a luat note mai mici decat mine la EN, maica-sa era secretara in scoala si normal ca i se dadeau note mai mari.
Nu consider ca examenele arata inteligenta, mai mult memoria/logica/motivatia/interesul, dar totusi nu poti sa iei note mari doar cu tocit si milogit. Acolo se fac pana la urma diferentele intre cei care chiar merita nota, si cei care se milogeau dupa ea
6:20 pe care* si a luat 6...
Bossul Gamer a zis corect “care”
TE-AI FACUT DE RAS BOSSUL GAMER
Analfabetule,o să ajungi un cioban,și acest băiat v-a avea un viitor luminos deoarece,nu l-a obligat mă-sa să intre pe mate-info
0:41 virginel in actiune
😂😂😂😂😂😂😂 cred ca te incadrezi in aceiasi categorie putulica
6:08 are dreptate!
@Vidican Alexandru Ești prost coaie? Și pe tine te-a pus mă-ta pe mate-info?
@Vidican Alexandru Degeaba iei 10 dacă nu ești în stare să-ți faci un plan de viitor,degeaba iei 10 dacă nu ești în stare să faci bani
Bai.sincer eu nu pricep.care e problema ca ai luat 9.15??? Măcar dacă as lua și eu un 8 as fi cel mai fericit
@Alexandra Zavulan depinde dacă și copilul vrea sa fie cel mai bun...Mulți ajung Bine în România începând de jos ca mecanici,constructori apoi ajung niște ingineri foarte buni,iar mulți elevi "dotați" pleacă în străinătate pe motiv (random) ca în România iei 2000€ și în Austria iei 2200€
Eu personal,nu prea pot sa consider pe cineva deștept dacă pleacă în străinătate pe câteva sute de euro în plus deși el și așa are o mulțime de bani
5:42 deez nuts
:))
Ei au luat note mici spun ăștia da sigurrrr oameni mai avari decât ăștia nu am văzut
Asa vorbeste prezentatoarea zici ca se tine de nas :))
De ce vad asta la recomandate după 7 ani. În 2021 imi apare
Femeia aia cu grasul ala zici cai beata
că-i*
Eu am luat la română 9.58 si la mate 10 și am fost a 5 din clasa cu cel mai mare punctaj
aici in 2023
6:09 un viitor gunoier fericit cu munca sa🤣
Spuse fata de pe centură...
Cu 6 gunoier? .... Eu vreau sa iau peste 6 sa mă duc la telecom
asa ca tac-tu :)
Wtf frate in primul rand daca el asta vrea sa faca in viata e foarte bine ar fi putut de exemplu sa ia 8 sa zic dar el sa fie de 6 si sa se duca la un liceu bun si sa nu poata sa tina pasul . E bine ca isi urmeaza dorința. Exista cazuri sa ai si 10 la bac si tot sa ajungi in italia sa ai grija de batrani:)) asa ca chill out oamenii simpli care stiu ce vor sa faca in viata vor avea mai mult succes decât cei care se așteaptă de la mai mult si nu se multumesc cu ceva bun
Mamă iubire tu nici curva nu te faci la ce fata ai adv. Nu mai comenta tu de alți când tu nu poți sa devii nici centurista
Română puțin mate mult 10 bun
my left ear didnt enjoy this
Eu cu 7.95 romana si 4.65 la mate nu ma plang:)()))))
Definitely ce prst esti :)))
Nu inteleg ce aveti cu baiatul ala care era suparat cu 9,15 la romana. Da, este o nota mare, dar daca stii sigur ca ai facut de 10 e frustrant sa iei cu aproape un punct mai putin decat meritai
Adv
Pai si eu am facut acm 2 ani totul perfect la gramatica si am luat 9,35. E subiectivism la romana si poti pierde puncte usor mai ales la literatura! Si eu n-am nik cu baiatul ala dar oricum media o avea foarte mare si intra oriunde...
@@denisanitoiu4234 adevarat, dar ma deranjase faptul ca multe persoane se luau de el in comentarii, desi el avea tot dreptul sa fie suparat
9,15 se datoreaza micilor greseli ale lui si subiectivitatii profesorilor corectori
Numai CNS aud 😅😂😂😂
2020 aici
pov:esti a 8 a si te uiti pe yt
Stiti cum, si saraci si cu pretentii(fite) ba eu de as lua asa note baaaaaa(ma refer la primii 2)in fiecare zi cu gratar in plm. Mi se face scarba de atata romana si mate, 70 la suta din tot ceea ce o sa inveti la scoala nu o sa iti foloseasca la nimic in viata pt ca se invata mult si prost! Oricum evaluarea asta ii de cacat, invatamantul romanesc este inchis pt ca a ramas la fel ca si pe vremea comunismului si ii si el de cacat. Cu cea mai mare stima o zic! A da si nu spun asta pt ca am luat niste note mici la evaluare, inca nici nu imi stiu rezultatele, doar ca mi am spus parerea.
Aici in 2020✌️
Ai dat vreun examen?
Nu sunt profesorii de vina și elevii. Unii elevi în loc sa recunoască ca au greșit stresandu-se ,dau vina pe profesori!
2021
Ba da ai dracu tocilari nu le convine medie de 9.58 :)))))))
de ce peste 7 ani primesc asa ceva la recomandate
Maghiara?
Sa mor eu . Iei 10 la mate si 9,15 la romana si tu esti suparat?!
Copilu ala de la final sigur nu e in clasa a 5 a?
Ți se pare, doar suferă de piticism.
Dc imi apare asta la recomandare in 2020?
au dat si bacul astia din clip =))))))))
Ce zici de 3
De ce imi apare asta la recomandate dupa 6 ani
baaaaa ce subiecte usoare au avut !!!!!
Am luat-o numi pasă alt ceva
Peste 8 ani îmi arata
Ma ce ii Cns-u asta ce se da acolo???
E un liceu din județul Sălaj.
Dezamagire ? Dupa examene toti c-au fost foarte usorr ca nu stiu ce...
Alex Paul ușor*
5 year celebration my dude
mama ce tocilari erau astia acum 10 ani
ba cum sa te plangi ca ai luat 10 si 9,15????
Astia is la facultate acum lol
7 ani*