Vasile Balcan, fermierul care dă plusvaloare porumbului

Поделиться
HTML-код
  • Опубликовано: 25 авг 2024
  • Inginerul Vasile Balcan este fermierul care a investit în ultimii ani în cultura porumbului. Nu doar în cultivarea lui în câmp, dar și în procesarea boabelor. Un model de afacere în agricultură în care fermierul crede cu toată tăria și al cărui viitor îl vede unul promițător, în ciuda provocărilor.
    În câmp, fermierul Vasile Balcan încheie acum recoltatul porumbului. Recoltele din județul Neamț au fost puternic afectate de secetă, iar producțiile sunt dezastruoase. Încă un an dificil în care fondatorul Marsat își vede proiectele ambițioase puse în pericol.
    Anii cu secetă l-au determinat pe Vasile Balcan să ia decizii radicale în privința lucrărilor din câmp. Arătura de toamnă a fost înlocuită complet cu o prelucrare mai superficială a solului pentru a conserva o parte din umiditatea acestuia.
    Porumbul recoltat din câmp va fi procesat din acest an într-o fabrică nouă. Investiția uriașă a fost făcută de fermier din dorința de a da plus-valoare producției agricole. Iar pentru a-și pune în aplicare planul, fermierul a recondiționat un vechi depozit de cereale.
    Inginerul Vasile Balcan a luat în calcul și costurile energetice ale procesării porumbului, astfel că în investiția sa a inclus și panouri fotovoltaice care să asigure necesarul de curent pentru derularea producției.
    Prin fiecare investiție pe care o finalizează, antreprenorul Vasile Balcan este un sprijin pentru comunitatea din care face parte. Nu doar că asigură un venit proprietarilor de terenuri pe care le lucrează și angajaților săi, dar Vasile Balcan este sprijin și pentru numeroși fermieri din zonă.
    ----
    Materialul a fost difuzat pe 8 noiembrie 2022 în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție TVR și Agrointeligența.

Комментарии •