Vino Iisuse în inima mea. Doamne când norii se scutură de-argint, Și totu-i alb de ninsoare, Aș vrea și eu să-Ți mai cânt un colind, Cu el să-Ți cad la picioare. Aș vrea să fie din aur curat, Și cu adieri de tămâie, Cum `dinioară și magii Ți-au dat, Darul știut de-o vecie. Refren: Vino Iisuse în inima mea, Ca într-o iesle săracă, Și încălzește-o cu dragostea Ta, Templu curat să se facă. Vino Iisuse în inima mea, Ca într-o iesle săracă, Și încălzește-o cu dragostea Ta, Templu curat să se facă. Dar dacă aur în mine nu am Atunci cu inimă fierbinte, S-alerg spre Tine ca bunii păstori Și ca oiță cuminte. Dacă în mine nici râvnă nu am, Ce alte mai dulci cuvinte Ca îngerescul, duios, Osana, Pot să-mi mai vină în minte? Un fir de paie, săracul meu cânt, Ca alte paie o mie, Măcar cu ele să-Ți faci așternut, Prunc coborât din vecie. Dar și sărac eu doar Ție mă-nchin, Chiar de n-am daruri să-Ți placă, Și-aduc cu mine tot vechiul colind, Nașterea Ta s-o slăvească.
Nașterea Domnului cu bucurie! Dorim să vă informăm că acest material, intitulat "Vino Iisuse în inima mea", conține text și muzică provenite de la "Corul maicilor de la Mănăstirea Paltin". Drepturile de autor pentru aceste elemente sunt deținute de către această entitate. Dacă utilizați acest conținut cu bună credință, vă rugăm să adăugați următoarea mențiune în descrierea videoclipului:"Text și muzică: Corul maicilor de la Mănăstirea Paltin." Respectarea drepturilor de autor este esențială, iar omisiunea indicării sursei originale poate încălca aceste drepturi. Vă rugăm să vă asigurați că oferiți creditul corespunzător și să respectați drepturile de autor. Mulțumim , Corul maicilor de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă🙏
Sunt unii care spun ca dintre “documente oficiale” ale sinodului din Creta, “Enciclica Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe” si “Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe” nu fac parte din textele sinodale.
Cele doua documente a fost nevoie sa fi aprobate, ca si celelalte, ceea ce teoretic inseamna ca puteau sa nu fie aprobate/semnate, cel putin de unii, asa cum s-a intamplat cu “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştin”, dar au fost semnate/asumate de toti. Incercarea de minimalizare a celor doua documente nu-i scuteste pe cei care le-au semnat, dar si pe cei care sunt de acord cu ele, de ereziile pe care le contin. Pentru ca sunt clar eretice, pana si ecumenistii din Muntel Athos, in Enciclica Chinotitei din 13/26.11.2016, au criticat, insa pe un ton mai putin taios, continutul lor eretic: “categorica asigurare a Enciclicii că [15], acorduri teologice precum cel al Comisiei Mixte formată din ortodocși și anticalcedonieni cu privire la hristologie, (1989, 1990) și cel cu privire la ecleziologie al Comisiei Mixte formată din ortodocși și romano-catolici de la Balamand (1993), nu este cu putință să fie valabile [marturisire ortodoxa], de vreme ce sunt evidente ”.
„Noutati” despre canonul 15 I -II (861) Dupa Sinodul „Panortodox” s-a discutat si interpetat in fel si chip acest canon. Inca de la prima conferinta a monahilor athoniti in Romania, acestia intrebati fiind despre situatia celor care au semnat documentele sinodului, au rapuns ca respectivii semnatari, cat si cei care sustin cele hotarate in Creta, au taine valide pana cand un sinod ortodox v-a condamna acel sinod si pe sustinatorii lui, ca asa au procedat Sfintii Parintii, ca asa s-a intamplat la Sinodul III Ecumenic, care ar fi acceptat hirotoniile savarsite de Nestorie dupa ce a devenit eretic. Pe parcursul altor conferinte ce au urmat, athonitii au dezvoltat acest subiect despre necesitatea condamnarii sinodale a ereticilor pentru a fi pusi in afara Bisericii in privinta tainelor, argumentul „patristic” principal constand in invocarea canonului 15 I-II. Este evident ca acest canon nu contine asa ceva. Cei care s-au raliat ideii athonitilor, multi considerand ca in acest canon se cere condamnarea sinodala a ereticilor pentru a-i situa extra ecllesiam, ca aceasta invatatura este a Sfintilor Parinti. Asa sa fie?! O astfel de parere despre acest canon tine de fapt de interpretare. Pentru a intelege aceasta trebuie facuta distinctie intre textul canonului si interpretarile care i se poat da. Interpretarea pe care o dau athonitii la canon nu este ceva inedit, insa nu are legatura cu Sfintii Parinti, astfel de interpretare a canonului 15 a aparut in timpul latinocratiei. Pe fondul disputei dintre „ortodocsii” filopapistasi/progresisti si ortodocsi, primii sustineau apropierea de papistasi, ceilalti respingeau orice concesie fata de eretici: „astfel, dacă Sfântul Gherman îi îndemna pe credincioși să nu intre în clădirile de cult ale papistașilor și ale celor ce au comuniune cu ei [„Câți sunteţi fii adevărați ai Bisericii Soborniceşti, fugiţi depărtându-vă de preoţii care s-au supus latinilor; şi în bisericile acestora să nu mergeți, nici binecuvântare să nu luați din mâinile lor. Că mai bine este ca fiecare în casele voastre să vă rugați lui Dumnezeu, decât în biserici să vă adunaţi cu cei ce cugetă latinește” [158], [canonistul filopapistas Dimitrie] Homatianos susținea contrariul fiind de părere că ortodocșii se pot ruga în „bisericile” papistașilor și se pot închina „sfinților” cinstiți de acești eretici: „Dintre latini sunt unii care nu sunt diferiți în general față de noi, în ceea ce privește obiceiurile, atât cele dogmatice, cât și eclesiale, iar ei, s-ar putea spune, sunt confuzi în această privință. Este însă cuvenit și cuvios a se împotrivi față de cei care sunt cu totul diferiți de noi, îndeosebi în ceea ce privește dogma despre purcederea Sfântului Duh; (prin urmare) a se face pogorământ față de cei care nu sunt așa și a se aduna cu ei nu îi este interzis arhiereului [ortodox], deoarece i se încredințează să folosească iconomia după cum se cuvine iconomilor de suflete. De aceea, dacă el [episcopul ortodox] este chemat în bisericile lor [latinilor], să meargă fără îndoială. Fiindcă şi ei se închină sfintelor icoane şi le înalță în bisericile lor. Iar când aceștia [latinii] vin cu bunăvoință în Biserica sobornicească să li se dea pâine frântă/anaforă (κατακλαστοῦ).... Peste tot în Italia sunt biserici... În care intrând ai noștrii [ortodocșii], dintre clerici sau laici, fac rugăciuni către Dumnezeu și se închină sfinților cinstiți în ele. Din aceasta nu se poate susține vreo prejudecată pentru cei care intră în bisericile care se află sub latini”[163]. În vremea când Homatianos își exprima părerea despre aplicarea iconomiei față de unii din cei supuși papei, problema abaterii de la Ortodoxie prin rătăcirea Filioque era demult clarificată în Răsărit, filioquiștii fiind dovediți că sunt diteiști și pnevmatomahi[164]. Chiar dacă sporadic în Apus Crezul mai era rostit de către unii fără Filioque, fapt consemnat și de Alexandru de Hales (1240) [165], aceia erau tot sub ascultarea papei, având comuniune cu filioquiștii care erau majoritari, acei „confuzi” reprezentând o minoritate din ce în ce mai restrânsă.... Contrar celor susținute de Homatianos, ortodocșii trebuiau să se ferească nu doar de filioquiști ci și de acei latini „confuzi”; însă, așa cum a cerut Sfântul Gherman, dreptcredincioșii trebuiau să se depărteze chiar și de „ortodocșii” care erau în comuniune cu papistașii. Iar despre oferirea antidoronului/anaforei papistașilor, acest lucru este oprit de Tradiția Bisericii.... O altă idee rătăcită susținută de Homatianos pentru apropierea de papistași este că aceștia nu sunt eretici, deoarece nu au fost condamnați sinodal, opunându-se și prin aceasta Sfântului Gherman care arată că papistașii sunt străini de Creștinism, ca unii ce se află sub anatema datorită împotrivirii față de Sinoadele Ecumenice[171]. Deși dă de înțeles că n-ar fi pentru comuniunea euharistică cu papistașii, nu este de acord cu Balsamon, care, în răspunsurile către patriarhul Marcu al Alexandriei, s-a exprimat împotriva împărtășirii papistașilor de către ortodocși[172]. Despre răspunsul lui Balsamon de excludere a papistașilor de la Împărtășania ortodoxă, Homatianos spune că: „acest răspuns nu a fost acceptat la aceea vreme de mulți învățați (πολλοὶ τῶν ἐλλογίμων), pentru că este mult prea aspru și sfidător, nefiind cuvenit pentru a învinovăți ritul și obiceiurile latinilor. Că acestea (spun ei) nu s-au citit (ἀνεγνώσθησαν) sinodal și nici ei nu au fost lepădați public (δημοσίᾳ) ca eretici, ci mănâncă şi se roagă împreună cu noi. Oricine (zic ei) poate admite bine acest raționament din canonul 15 al Sinodului din Constantinopol numit I și II” [173]. O asemenea interpretare a canonului 15 de către acei „mulți învățați” progresiști este falsă, deoarece acest canon nu-i scutește de situarea în afara pliromei ortodoxe pe acei rătăciți, ce susțin dogme condamnate de Sinoadele Bisericii și în scrierile Sfinților Părinți, care nu au avut parte de o condamnare sinodală specială. Ceea ce se spune în canon despre episcopii ajunși în erezie, că nu mai sunt cu adevărat episcopi ci episcopi falși (ψευδεπισκόπων) [174], este în acord cu Tradiția Apostolică în care se adeverește despre clericii care se abat de la adevărul de credință că sunt clerici mincinoși (ψευδοϊερέων) [175]; Astfel și cei din clerul papistaș, împotrivindu-se prin credința lor rătăcită adevăratei credințe, nu sunt la propriu clerici pentru că sunt eretici. Această concepție progresistă din trecut, despre necesitatea condamnării sinodale a celor care se abat de la adevărul de credință pentru a fi puși de partea ereticilor, în afara Bisericii, este folosită de ecumeniști ca argument pentru apropierea față de unele grupări eretice: „romano-catolicii, vechii-catolicii, anglicanii şi protestanţii nu au fost condamnaţi de Biserica Ortodoxă ca eretici printr-un act bisericesc oficial, potrivit evidentei aplicări a principiului iconomiei bisericești și în speranța restabilirii cu aceștia a comuniunii bisericești, de aceea este neîntemeiată caracterizarea lor ca eretici de către unii, deoarece numai Biserica îi poate caracteriza printr-un act oficial ca eretici sau ca schismatici, în afara hotarelor trupului eclesial” [176], ceea ce demonstrează că ecumeniștii nu se deosebesc în gândire de progresiștii din trecut, fiind în dezacord cu Sfinții Părinți... Din cele susținute de Homatianos reiese că a existat o deosebire de păreri între progresiști în privița ereticilor papistași. Cei mai mulți dintre progresiști credeau că papistașii au taine valide îndeosebi pentru că nu-i considerau eretici, susținând că între aceștia și ortodocși nu sunt deosebiri semnificative în credință; însă unii, între care și Homatianos, care, deși recunoșteau că doctrina papistașilor este contrară învățăturii ortodoxe din hotărârile Sinoadelor Ecumenice și scrierile Sfinților Părinții, pentru a nu-i include pe papistași între eretici, iar prin aceasta să pretindă că tainele lor sunt sfințite, au născocit ideea de prezență în Biserică a celor ce sunt rătăciți de la Dreapta Credință care n-au fost condamnați sinodal, aducând pentru aceasta ca „argument” falsa interpretare a canonului 15 al Sinodului I-II din 861, însă prin susținerea unei asemenea idei n-au făcut decât să relativizeze necesitatea mărturisirii adevăratei credințe pentru apartenența la Biserică, contrazicând astfel Sfânta Scriptură: „Căci ce fel de împărtăşire are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne-credinciosul?”(II Cor. 6,15)”(Din cartea: Concepții si controverse despre tainele ereticilor). Tot in aceasta carte se arata ca pe aceeasi linie cu Sfantul Gherman s-a situat si Sfantul Meletie Marturisitorul, care a fost mutilat de filopapistasi, acest Sfant a avut un rol cheie in respingerea sinodului unionist de la Lyon.
Homatianos ca si acei mulți învățați (πολλοὶ τῶν ἐλλογίμων) filopapistasi, pe care el ii urmeaza in interpretarea canonului 15 I II, nu doar ca nu sunt Parinti ai Bisericii, ci oponenti fata de invatatura Sfintilor Parinti. Athonitii care au conferentiat in tara noastra, prin insusirea parerii respectivilor filopapistasilor in privinta interpretarii canonului 15 I-II, nu sunt de partea Sfintilor Parinti.
Interpretare patristica a canonului 15 I-II din timpul disputei isihaste, care este ignorata de atonitii si de cei care le urmeaza: „în 1341 a murit împăratul Andronic al III-lea, iar neînţelegerile care au urmat între împărăteasa Ana Paleologhina (1306-1365) şi marele domestic Ioan Cantacuzino (†1355) au dus la un război civil, care a durat până în anul 1347[235]. Sfântul Grigorie Palama era pentru concilierea dintre cele două tabere politice, ceea ce a provocat mânia patriarhului Caleca, care era susținător al împărătesei[236]. Caleca a trecut în tabăra achindiniţilor, iar Sfântul Grigorie împreună cu cei care erau de partea sa văzând că patriarhul a ajuns în erezie, devenind astfel un pseudo-arhiereu, au rupt comuniunea cu el. Nemulțumit de acest fapt, în luna noiembrie a anului 1344 Caleca a convocat un sinod împotriva celor care au decis să «întrerupă pomenirea (ἀποκόψαι τὸ μνημόσυνόν)” [237], excomunicându-l pe Sfântul Grigorie şi caterisindu-l pe ucenicul acestuia, Sfântul Isidor, mitropolit de Monemvasia[238], acesta din urmă a devenit patriarh după înlăturarea lui Caleca. Sfântul Grigorie a scris despre Caleca, că nu mai făcea parte din pliroma ortodoxă[239] și nu mai aparținea „Bisericii lui Hristos” [240].... După împăcarea cu I. Cantacuzino, împărăteasa a convocat un sinod pentru luna februarie a anului 1347, în care Caleca a fost depus în mod definitiv[246], iar în locul lui a fost ales Sfântul Isidor.... Unii arhierei nemulţumiţi de alegerea Sfântului Isidor s-au aliat cu achindiniţii, iar în luna iulie a aceluiaşi an au ţinut un sinod în care l-au depus pe patriarh, acuzându-l între altele de palamism[248]. În luna august palamiții adunaţi într-un sinod au respins acuzațiile antipalamiților[249].... Între motivele celor care nu au fost de acord cu alegerea Sfântului Isidor ca patriarh era și acela că pe când a fost mitropolit de Monemvasia a fost caterisit de Caleca, de aceea înscăunarea lui ca patriarh n-a fost canonică[254], însă sinodul ortodocșilor din august-1347 i-a contrazis, dovedind că nu a fost validă depunerea lui Isidor, deoarece Caleca atunci când a făcut acea caterisire, fiind eretic, nu mai era cu adevărat arhiereu ci arhiereu fals, iar canoanele prin care au arătat că era nulă depunerea făcută de Caleca sunt canonul 15 al Sinodului constantinopolitan I - II din 861 și canonul 3 al Sinodului III Ecumenic: „Dar cum era acela [Caleca] un episcop al patriarhului cu harul lui Hristos de acum [Isidor] și al celor împreună cu el, când acela gândea în chip vădit altele, și de care aceștia s-au rupt mai degrabă potrivit sfintelor canoane întrucât gândesc ortodox, dat fiindcă el s-a alăturat mai apoi în chip rău celor condamnați de acesta și arătați cacodocși, iar de aici a căzut în înfricoșătoarele lor blesteme, anateme și dezavuări? Căci spune canonul 15 al Sinodului numit primul și al doilea din Constantinopol: «...cei care se depărtează de comuniunea cu întâi-stătătorul lor din pricina unei erezii condamnate de Sinoadele Ecumenice sau de Sfinții Părinți, când acela propovăduiește erezia în public și o învață bisericii cu capul gol, unii ca aceștia nu numai că nu vor fi supuși pedepsei canonice dacă trag un zid care-i desparte de comuniunea cu episcopul învinuit înainte de ancheta sinodală, ci se vor învrednici de cuvenita cinste ortodocșilor, căci n-au condamnat un episcop ci un pseudoepiscop și un pseudoînvățător...» ...ar mai putea fi socotită acum depunere depunerea făcută de acela [Caleca]” [255]. Astfel potrivit canonului 15, în care este urmată Tradiția Apostolică ce deosebește clericii adevăraţi de minciuno-clerici, Tradiție în care se precizează că cele săvârșite de aceștia din urmă nu sunt primite de Biserică (canonul 68 apostolic), cele făcute de un pseudo-arhiereu împotriva celor care rup comuniunea cu el sunt nule. Acest fapt este evidențiat și de canonul 3 al Sinodului III Ecumenic, la care s-a făcut trimitere: „Dar şi Sfântul Sinod III Ecumenic, care l-a depus pe Nestorie, a făcut dreptate tuturor celor care au fost depuşi de el ca unii care nu gândeau la fel ca el, i-a arătat nedepuşi şi i-a restabilit pe fiecare în treptele lor, socotind că nu trebuie să aştepte un alt patriarh al Constantinopolului care să-i restabilească pe fiecare în treapta sa... despre toţi aceştia zisul Sfânt Sinod III Ecumenic tratează în canonul 3” [256]. Caterisirile săvârșite de Nestorie, împotriva clericilor care nu-i împărtăşeau doctrina eretică, nu erau valabile. Potrivit canoanelor Bisericii, cei caterisiţi sunt reabilitaţi de către cel care i-a caterisit sau de cel care-i urmează în scaunul arhieresc[257]. Dacă caterisirile făcute de Nestorie ar fi fost valabile, din punct de vedere canonic trebuiau ridicate de către cel care îi urma în scaunul patriarhal al Constantinopolului, ori, pentru că acesta era eretic, depunerile făcute de el nu erau canonice, acei clerici nu erau caterisiţi, de aceea nu era nevoie să aştepte înscăunarea unui alt patriarh în locul lui Nestorie care să să-i repună în drepturi, urmarea fiind că au fost readuşi de Sinodul III Ecumenic în locurile pe care le-au ocupat înainte de a fi caterisiți de ereziarh. Așa cum arată Sfântul Vasile cel Mare, nu poate fi cleric atât cel caterisit (καθῃρημένος) de un arhiereu care nu poate caterisi, cât și cel care este hirotonit (κεχειροτονημένος) de același arhiereu[258], cu alte cuvinte, cel caterisit de un astfel de arhiereu continuă să fie cleric, deoarece acea caterisire este nulă, iar cel hirotonit de același arhiereu nu este cleric, pentru că respectiva hirotonire nu este validă; prin urmare, doar cel care are puterea de a caterisi poate să și hirotonească, deoarece având una din puteri o are și pe cealaltă: „dacă-i dai una din puteri, trebuie să i-o dai şi pe cealaltă” [259]. Aceasta era valabil și în privința lui Nestorie, care, devenit prin erezie arhiereu fals, nemaiavând putința de a caterisi, nu putea nici să hirotonească; ceea ce contrazice cele spuse despre acest ereziarh în scrierea lui Pseudo-Fotie, „Zece întrebări şi tot atâtea răspunsuri”: «Nestorie a fost caterisit, însă nici unul din cei hirotoniți de acesta nu a fost caterisit»[260]. (Din cartea: Concepții si controverse despre tainele ereticilor). Despre scrierea lui Pseudo-Fotie: „O altă scriere pe care unii au încercat să o pună pe seama Sfântului Fotie se intitulează Zece întrebări cu tot atâtea răspunsuri[113]. Persoana care a alcătuit această scriere, a avut o cunoaştere mediocră a istoriei bisericeşti. În răspunsul de la întrebarea 9 se spune următoarele: „în zilele Sfântului Heracla, Origen, numit şi Adamantios, care-şi prezenta pe faţă erezia în zilele de joi şi vineri, pentru că falsifica şi corupea credinţa ortodoxă, pe acesta chiar Sfântul episcop Heracla l-a îndepărtat şi l-a alungat din Alexandria” [114]. Această relatare despre Origen (185-254) nu corespunde adevărului istoric, deoarece nu episcopul Heracla (232-248) l-a alungat pe Origen din Alexandria, ci episcopul Dimitrie (189-232), după cum arată chiar Sfântul Fotie într-o scriere a sa: „schimbând Dimitrie bunătatea în ură şi laudele în acuzaţii, a adunat câţiva episcopi şi preoţi într-un sinod împotriva lui Origen, şi, după cum spune Pamfil, sinodul a hotărât să-l îndepărteze din Alexandria, să nu mai locuiască şi să nu mai înveţe în acest oraş” [115].”(Din cartea: Concepții si controverse despre tainele ereticilor).
158. Migne, P.G. 140, 620. 163. Migne, P.G. 119, 957. 164. Enciclica lui Fotie către patriarhii orientali, Sudii Teologice, nr.2/1930, p.p. 63, 64, 66 ; Pr. Prof Dumitru Stăniloae, op.cit., p.p. 246 ,247. 165. Preasfinţitul Photios, Arhim. Philarete, Părint. Patric, op. cit., p. 137. 171. P.G. 140, 617. 172. Migne, P.G. 119, 957. 173. Migne, P.G. 119, 957-960. 174. 174. Πηδάλιον τῆς νοητῆς νηός...., σελ. 245-246; [Sfântul] Grigorie Palama,Tomosuri dogmatice - Viața - Slujba, Stud. introd. și trad diac. Ioan Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2009, p. 257. 175. Πηδάλιον τῆς νοητῆς νηός...., σελ. 36. 176. Καθηγητοῦ Βλασίου Ἰω. Φειδᾶ, Τό ζήτημα τῆς συμπροσευχῆς μετά τῶν ἑτεροδόξων κατά τούς ἱερούς κανόνες, Ἐπίσκεψις, Ἀρ. 699/30, 4/2009, σελ. 31. 235. Filocalia VII.., p.p. 210-211. 236. Sfântul Grigorie Palama, Opera Completă I, trad. note şi studiu introductiv de Pr. Cristian Chivu, Ed. Patristică Bucureşti, 2005, p. 22. 237. Migne, P.G. 150, 863. 238. Sfântul Grigorie Palama, op. cit., p.23; Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta, București, 1993, p.119. 239. Ἕλληνες Πατέρες της Εκκλησίας, Τόμος 61, Πατερικές εκδόσεις “Γρηγόριος Παλαμάς”, , Θεσσαλονίκ, 1983, σελ. 692. 240. Sfântul Grigorie Palama, Opere complete, vol. VII, trad. Cornel Coman, Adrian Tănăsescu, Cristian Chivu, Ed. Gândul Aprins, 2019, p. 403. 246. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, op.cit., p.125-126. 248. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, op.cit., p.128. 249. [Sfântul ] Grigorie Palama, op. cit., p. 65. 254. [Sfântul] Grigorie Palama, op. cit., p. 246. 255. Ibidem, p. 257-258. 256. Ibidem, p.p. 258-259. 257. Arhidiac.Prof. Dr. Ioan N. Floca. Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 1993, p.p. 25, 54, 208. 258. Sfântul Vasile cel Mare, op.cit., p. 511; La sinodul arian din 360 patriarhul ereziarh al Constantinopolului Macedonie, împreună cu un grup de episcopi care îi erau apropiați, printre care și Eustație de Sevasta, au fost caterisiți. Cei condamnați au socotit respectivul sinod „drept «sinod al nelegiuiților»... pentru că, ziceau ei, erau în fruntea unei periculoase erezii”(Ibidem, p. 519), de aceea nici nu-i considerau pe aceia episcopi (Ibidem, p. 511); între cei care i-au caterisit se afla și episcopul arian Evipios (Ibidem, p. 519). În anul 376 Evipios a aderat la gruparea pnevmatomahă, ce era condusă atunci de Eustație, urmarea fiind că acesta din urmă a recunoscut hirotoniile de episcopi și preoți săvârșite de Evipios, ceea ce arată lipsă de coerență în gândire din partea lui Eustație, după cum arată Sfântul Vasile: „Întreabă-i tu însuţi, deşi ei dispreţuiesc pe toţi oamenii ca neavând nici ochi, nici urechi şi nici inimă înţelegătoare ca să poată pricepe urmarea celor petrecute şi cere-le, zic, să-ţi spună ce convingeri mai au în inima lor? Cum pot fi deodată episcopi atât cel depus de Evipios, cât şi cel instituit (κεχειροτονημένος=hirotonit) de el, căci şi unul şi altul sunt lucrarea aceleiaşi mâini? Dacă Evipios n-a avut darul proorocului Ieremia să «piardă şi să dărâme, să smulgă şi să sădească» (Ier. 1, 10), atunci el nu avea îndreptăţirea nici să scoată pe unul şi nici să pună pe altul. Căci dacă-i dai una din puteri, trebuie să i-o dai şi pe cealaltă” (Ibidem, p. 511). 259. Ibidem, p. 511. 260. Ἕλληνες Πατέρες της Εκκλησίας, Τόμος 141..., σελ. 568; Migne, P.G. 104, 1224. 113. Ἕλληνες Πατέρες της Εκκλησίας, Τόμος 141..., σελ. 564-582; Migne, P.G. 104, 1219-1232. 114. Ἕλληνες Πατέρες της Εκκλησίας, Τόμος 141..., σελ.578. 115. Ἕλληνες Πατέρες της Εκκλησίας Τόμος 134..., σελ.444.
Comentariul de mai sus, „Noutati” despre canonul 15 I -II (861), a inceput sa deranjeze pe unii, insa obiectia lor se limiteaza la traducere, ca la fragmentul “dogme condamnate de Sinoadele Bisericii și în scrierile Sfinților Părinți”, conjunctia “si” nu are legatura cu textul grec, dar aici nu este vorba de traducere, ci de o exprimare libera care nu schimba intelesul canonului. Traducerea se afla mai jos in comentariul despre Sfantul Grigorie Palama, a userului “@user-zc4og5du5d”: “erezii condamnate de Sinoadele Ecumenice sau de Sfinții Părinți”. Pentru ca nu au argumente se cramponeaza de traducere, de exactitatea termenilor. Acestia se pare ca n-au aflat inca despre Sfintii Parinți ca erau “îngăduitori cu cuvintele, dar nicidecum cu înțelesurile, pentru că nu în litere, ci în înțelesuri și lucruri stă taina mântuirii noastre”(Sfantul Maxim).
Vino Iisuse în inima mea.
Doamne când norii se scutură de-argint,
Și totu-i alb de ninsoare,
Aș vrea și eu să-Ți mai cânt un colind,
Cu el să-Ți cad la picioare.
Aș vrea să fie din aur curat,
Și cu adieri de tămâie,
Cum `dinioară și magii Ți-au dat,
Darul știut de-o vecie.
Refren:
Vino Iisuse în inima mea,
Ca într-o iesle săracă,
Și încălzește-o cu dragostea Ta,
Templu curat să se facă.
Vino Iisuse în inima mea,
Ca într-o iesle săracă,
Și încălzește-o cu dragostea Ta,
Templu curat să se facă.
Dar dacă aur în mine nu am
Atunci cu inimă fierbinte,
S-alerg spre Tine ca bunii păstori
Și ca oiță cuminte.
Dacă în mine nici râvnă nu am,
Ce alte mai dulci cuvinte
Ca îngerescul, duios, Osana,
Pot să-mi mai vină în minte?
Un fir de paie, săracul meu cânt,
Ca alte paie o mie,
Măcar cu ele să-Ți faci așternut,
Prunc coborât din vecie.
Dar și sărac eu doar Ție mă-nchin,
Chiar de n-am daruri să-Ți placă,
Și-aduc cu mine tot vechiul colind,
Nașterea Ta s-o slăvească.
Mulțumim ❤ FOARTE FRUMOS , DOAMNE AJUTĂ.
Nașterea Domnului cu bucurie!
Dorim să vă informăm că acest material, intitulat "Vino Iisuse în inima mea", conține text și muzică provenite de la "Corul maicilor de la Mănăstirea Paltin".
Drepturile de autor pentru aceste elemente sunt deținute de către această entitate.
Dacă utilizați acest conținut cu bună credință, vă rugăm să adăugați următoarea mențiune în descrierea videoclipului:"Text și muzică: Corul maicilor de la Mănăstirea Paltin."
Respectarea drepturilor de autor este esențială, iar omisiunea indicării sursei originale poate încălca aceste drepturi. Vă rugăm să vă asigurați că oferiți creditul corespunzător și să respectați drepturile de autor.
Mulțumim ,
Corul maicilor de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă🙏
Foarte frumos
❤❤❤❤❤❤❤
Foart frumos❤❤❤
Doamne ce frumos,Bunul IISUS HRISTOS CU DRAGOSTEA TA VINO ȘI ÎN SUFLETELE NOASTRE,😇🙏🙏🙏
Lăudat sa fie Isus și Maria dumnezeu sa dăruiască tot ce e mai frumos și bun
Felicitări pentru postarea acestui colind, cu acești îngerași, și vocea frumoasa a părintelui Vlad Roșu.
❤❤❤❤❤❤Iisus Hristos am fost răstignit pe cruce pentru noi❤❤❤
Lăudat să fie Isus și Maria. Dumnezeu să dăruiască tot ce e mai frumos și bun.
Iisus se scrie cu 2 de ,,i"".
De ce cei mai frumoși
Doamna aceasta colinsa e de ortodoxi
Este cel mai frumos colind pe care lam ascultat pana acum și o sa merg cu el la colindat
Lăudat să fie Dumnezeu și Maica Domnului 🙏😭
Slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos în vecii vecilor!
Mulțumim părinte pentru colinda Sărut mâna Doamne ajuta
Eu mâine mâine o să cânt la serbare !
Foarte frumos colindul ăstă !
Doamne ajuta 🙏 Sărbători cu bucurii 🎉🙏
Doamne ajută!Mulțumim!
😊❤ îmi place așa de mult de cât alte cântece e preferatul meu cântec
Cea mai frumoasă colindă 😊😊❤❤
Ce frumos cântec 👍👍
Cel mai frumos colind pe care l-am auzit pentru prima dată❤️🖤❤️🖤
Sincerrr❤❤❤❤
Foarte frumos, doamne ajută 🌲❄️❄️❄️🌲
Bravo frumos ❤❤😊
Ce colind minunat! Simplu, curat! Mulțumesc
❤❤❤❤ îmi place foarte mult colindul îl ascult și vara
la fel
Si eu 🙏❤️
Copii frumosi si colinda frumoasa. Multa sanatate voua😇😇🙏🙏🙏
Cel mai frumos colind
Doamne ajuta și mântuire.
Bravo nm vie care ❤❤❤
Ador colinda asta ca o ascult în timp ce fac temele
Fica mea o cânta miercuri o cânta la serbare❤❤😊😊
2024 ce minune 😢
Foarte frumoasa colinda🙏🙏🙏
Superb colind!❤❤❤
Amin
Să vă de Dumnezeu sănătate.😊😮👍👏🇲🇩
Doamne ajută!
Foarte frumos
Frumos acest catec😢😢❤
Foarte frumos❤
Bravo
😢😢😢😢😢😢😢❤❤❤❤❤
❤❤mulțumesc
Vino Iisus în inima mea și a copiilor mei.
❤❤❤ce frumos😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Îmi place❤
Ok😢❤
❤❤❤❤ce fusese
❤❤❤❤❤❤😍😍😍🤩🥰🥰🥰🥳🥳🥳🙏
2024 cineva 😢
Daaaa❤
Da
❤❤❤❤
❤
❤❤❤
❤vino Iisuse în inima mea❤
❤❤❤❤❤
😢😢😢😢😢😢😢😢
❤eu am învățat-o de 100😢😢❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Partea 2 pls. Forte frumos va pup❤
🎉🎉🎉🎉🎉pasta ocult lasebare
🥹🥹🤩🤩🤩🤩🤩🤩🤩🤩
Sunt unii care spun ca dintre “documente oficiale” ale sinodului din Creta, “Enciclica Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe” si “Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe” nu fac parte din textele sinodale.
Cele doua documente a fost nevoie sa fi aprobate, ca si celelalte, ceea ce teoretic inseamna ca puteau sa nu fie aprobate/semnate, cel putin de unii, asa cum s-a intamplat cu “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştin”, dar au fost semnate/asumate de toti.
Incercarea de minimalizare a celor doua documente nu-i scuteste pe cei care le-au semnat, dar si pe cei care sunt de acord cu ele, de ereziile pe care le contin. Pentru ca sunt clar eretice, pana si ecumenistii din Muntel Athos, in Enciclica Chinotitei din 13/26.11.2016, au criticat, insa pe un ton mai putin taios, continutul lor eretic: “categorica asigurare a Enciclicii că [15], acorduri teologice precum cel al Comisiei Mixte formată din ortodocși și anticalcedonieni cu privire la hristologie, (1989, 1990) și cel cu privire la ecleziologie al Comisiei Mixte formată din ortodocși și romano-catolici de la Balamand (1993), nu este cu putință să fie valabile [marturisire ortodoxa], de vreme ce sunt evidente ”.
„Noutati” despre canonul 15 I -II (861)
Dupa Sinodul „Panortodox” s-a discutat si interpetat in fel si chip acest canon. Inca de la prima conferinta a monahilor athoniti in Romania, acestia intrebati fiind despre situatia celor care au semnat documentele sinodului, au rapuns ca respectivii semnatari, cat si cei care sustin cele hotarate in Creta, au taine valide pana cand un sinod ortodox v-a condamna acel sinod si pe sustinatorii lui, ca asa au procedat Sfintii Parintii, ca asa s-a intamplat la Sinodul III Ecumenic, care ar fi acceptat hirotoniile savarsite de Nestorie dupa ce a devenit eretic. Pe parcursul altor conferinte ce au urmat, athonitii au dezvoltat acest subiect despre necesitatea condamnarii sinodale a ereticilor pentru a fi pusi in afara Bisericii in privinta tainelor, argumentul „patristic” principal constand in invocarea canonului 15 I-II. Este evident ca acest canon nu contine asa ceva. Cei care s-au raliat ideii athonitilor, multi considerand ca in acest canon se cere condamnarea sinodala a ereticilor pentru a-i situa extra ecllesiam, ca aceasta invatatura este a Sfintilor Parinti. Asa sa fie?! O astfel de parere despre acest canon tine de fapt de interpretare. Pentru a intelege aceasta trebuie facuta distinctie intre textul canonului si interpretarile care i se poat da. Interpretarea pe care o dau athonitii la canon nu este ceva inedit, insa nu are legatura cu Sfintii Parinti, astfel de interpretare a canonului 15 a aparut in timpul latinocratiei. Pe fondul disputei dintre „ortodocsii” filopapistasi/progresisti si ortodocsi, primii sustineau apropierea de papistasi, ceilalti respingeau orice concesie fata de eretici: „astfel, dacă Sfântul Gherman îi îndemna pe credincioși să nu intre în clădirile de cult ale papistașilor și ale celor ce au comuniune cu ei [„Câți sunteţi fii adevărați ai Bisericii Soborniceşti, fugiţi depărtându-vă de preoţii care s-au supus latinilor; şi în bisericile acestora să nu mergeți, nici binecuvântare să nu luați din mâinile lor. Că mai bine este ca fiecare în casele voastre să vă rugați lui Dumnezeu, decât în biserici să vă adunaţi cu cei ce cugetă latinește” [158], [canonistul filopapistas Dimitrie] Homatianos susținea contrariul fiind de părere că ortodocșii se pot ruga în „bisericile” papistașilor și se pot închina „sfinților” cinstiți de acești eretici: „Dintre latini sunt unii care nu sunt diferiți în general față de noi, în ceea ce privește obiceiurile, atât cele dogmatice, cât și eclesiale, iar ei, s-ar putea spune, sunt confuzi în această privință. Este însă cuvenit și cuvios a se împotrivi față de cei care sunt cu totul diferiți de noi, îndeosebi în ceea ce privește dogma despre purcederea Sfântului Duh; (prin urmare) a se face pogorământ față de cei care nu sunt așa și a se aduna cu ei nu îi este interzis arhiereului [ortodox], deoarece i se încredințează să folosească iconomia după cum se cuvine iconomilor de suflete. De aceea, dacă el [episcopul ortodox] este chemat în bisericile lor [latinilor], să meargă fără îndoială. Fiindcă şi ei se închină sfintelor icoane şi le înalță în bisericile lor. Iar când aceștia [latinii] vin cu bunăvoință în Biserica sobornicească să li se dea pâine frântă/anaforă (κατακλαστοῦ).... Peste tot în Italia sunt biserici... În care intrând ai noștrii [ortodocșii], dintre clerici sau laici, fac rugăciuni către Dumnezeu și se închină sfinților cinstiți în ele. Din aceasta nu se poate susține vreo prejudecată pentru cei care intră în bisericile care se află sub latini”[163]. În vremea când Homatianos își exprima părerea despre aplicarea iconomiei față de unii din cei supuși papei, problema abaterii de la Ortodoxie prin rătăcirea Filioque era demult clarificată în Răsărit, filioquiștii fiind dovediți că sunt diteiști și pnevmatomahi[164]. Chiar dacă sporadic în Apus Crezul mai era rostit de către unii fără Filioque, fapt consemnat și de Alexandru de Hales (1240) [165], aceia erau tot sub ascultarea papei, având comuniune cu filioquiștii care erau majoritari, acei „confuzi” reprezentând o minoritate din ce în ce mai restrânsă.... Contrar celor susținute de Homatianos, ortodocșii trebuiau să se ferească nu doar de filioquiști ci și de acei latini „confuzi”; însă, așa cum a cerut Sfântul Gherman, dreptcredincioșii trebuiau să se depărteze chiar și de „ortodocșii” care erau în comuniune cu papistașii. Iar despre oferirea antidoronului/anaforei papistașilor, acest lucru este oprit de Tradiția Bisericii.... O altă idee rătăcită susținută de Homatianos pentru apropierea de papistași este că aceștia nu sunt eretici, deoarece nu au fost condamnați sinodal, opunându-se și prin aceasta Sfântului Gherman care arată că papistașii sunt străini de Creștinism, ca unii ce se află sub anatema datorită împotrivirii față de Sinoadele Ecumenice[171]. Deși dă de înțeles că n-ar fi pentru comuniunea euharistică cu papistașii, nu este de acord cu Balsamon, care, în răspunsurile către patriarhul Marcu al Alexandriei, s-a exprimat împotriva împărtășirii papistașilor de către ortodocși[172]. Despre răspunsul lui Balsamon de excludere a papistașilor de la Împărtășania ortodoxă, Homatianos spune că: „acest răspuns nu a fost acceptat la aceea vreme de mulți învățați (πολλοὶ τῶν ἐλλογίμων), pentru că este mult prea aspru și sfidător, nefiind cuvenit pentru a învinovăți ritul și obiceiurile latinilor. Că acestea (spun ei) nu s-au citit (ἀνεγνώσθησαν) sinodal și nici ei nu au fost lepădați public (δημοσίᾳ) ca eretici, ci mănâncă şi se roagă împreună cu noi. Oricine (zic ei) poate admite bine acest raționament din canonul 15 al Sinodului din Constantinopol numit I și II” [173]. O asemenea interpretare a canonului 15 de către acei „mulți învățați” progresiști este falsă, deoarece acest canon nu-i scutește de situarea în afara pliromei ortodoxe pe acei rătăciți, ce susțin dogme condamnate de Sinoadele Bisericii și în scrierile Sfinților Părinți, care nu au avut parte de o condamnare sinodală specială. Ceea ce se spune în canon despre episcopii ajunși în erezie, că nu mai sunt cu adevărat episcopi ci episcopi falși (ψευδεπισκόπων) [174], este în acord cu Tradiția Apostolică în care se adeverește despre clericii care se abat de la adevărul de credință că sunt clerici mincinoși (ψευδοϊερέων) [175]; Astfel și cei din clerul papistaș, împotrivindu-se prin credința lor rătăcită adevăratei credințe, nu sunt la propriu clerici pentru că sunt eretici. Această concepție progresistă din trecut, despre necesitatea condamnării sinodale a celor care se abat de la adevărul de credință pentru a fi puși de partea ereticilor, în afara Bisericii, este folosită de ecumeniști ca argument pentru apropierea față de unele grupări eretice: „romano-catolicii, vechii-catolicii, anglicanii şi protestanţii nu au fost condamnaţi de Biserica Ortodoxă ca eretici printr-un act bisericesc oficial, potrivit evidentei aplicări a principiului iconomiei bisericești și în speranța restabilirii cu aceștia a comuniunii bisericești, de aceea este neîntemeiată caracterizarea lor ca eretici de către unii, deoarece numai Biserica îi poate caracteriza printr-un act oficial ca eretici sau ca schismatici, în afara hotarelor trupului eclesial” [176], ceea ce demonstrează că ecumeniștii nu se deosebesc în gândire de progresiștii din trecut, fiind în dezacord cu Sfinții Părinți... Din cele susținute de Homatianos reiese că a existat o deosebire de păreri între progresiști în privița ereticilor papistași. Cei mai mulți dintre progresiști credeau că papistașii au taine valide îndeosebi pentru că nu-i considerau eretici, susținând că între aceștia și ortodocși nu sunt deosebiri semnificative în credință; însă unii, între care și Homatianos, care, deși recunoșteau că doctrina papistașilor este contrară învățăturii ortodoxe din hotărârile Sinoadelor Ecumenice și scrierile Sfinților Părinții, pentru a nu-i include pe papistași între eretici, iar prin aceasta să pretindă că tainele lor sunt sfințite, au născocit ideea de prezență în Biserică a celor ce sunt rătăciți de la Dreapta Credință care n-au fost condamnați sinodal, aducând pentru aceasta ca „argument” falsa interpretare a canonului 15 al Sinodului I-II din 861, însă prin susținerea unei asemenea idei n-au făcut decât să relativizeze necesitatea mărturisirii adevăratei credințe pentru apartenența la Biserică, contrazicând astfel Sfânta Scriptură: „Căci ce fel de împărtăşire are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne-credinciosul?”(II Cor. 6,15)”(Din cartea: Concepții si controverse despre tainele ereticilor). Tot in aceasta carte se arata ca pe aceeasi linie cu Sfantul Gherman s-a situat si Sfantul Meletie Marturisitorul, care a fost mutilat de filopapistasi, acest Sfant a avut un rol cheie in respingerea sinodului unionist de la Lyon.
Homatianos ca si acei mulți învățați (πολλοὶ τῶν ἐλλογίμων) filopapistasi, pe care el ii urmeaza in interpretarea canonului 15 I II, nu doar ca nu sunt Parinti ai Bisericii, ci oponenti fata de invatatura Sfintilor Parinti. Athonitii care au conferentiat in tara noastra, prin insusirea parerii respectivilor filopapistasilor in privinta interpretarii canonului 15 I-II, nu sunt de partea Sfintilor Parinti.
Interpretare patristica a canonului 15 I-II din timpul disputei isihaste, care este ignorata de atonitii si de cei care le urmeaza: „în 1341 a murit împăratul Andronic al III-lea, iar neînţelegerile care au urmat între împărăteasa Ana Paleologhina (1306-1365) şi marele domestic Ioan Cantacuzino (†1355) au dus la un război civil, care a durat până în anul 1347[235]. Sfântul Grigorie Palama era pentru concilierea dintre cele două tabere politice, ceea ce a provocat mânia patriarhului Caleca, care era susținător al împărătesei[236]. Caleca a trecut în tabăra achindiniţilor, iar Sfântul Grigorie împreună cu cei care erau de partea sa văzând că patriarhul a ajuns în erezie, devenind astfel un pseudo-arhiereu, au rupt comuniunea cu el. Nemulțumit de acest fapt, în luna noiembrie a anului 1344 Caleca a convocat un sinod împotriva celor care au decis să «întrerupă pomenirea (ἀποκόψαι τὸ μνημόσυνόν)” [237], excomunicându-l pe Sfântul Grigorie şi caterisindu-l pe ucenicul acestuia, Sfântul Isidor, mitropolit de Monemvasia[238], acesta din urmă a devenit patriarh după înlăturarea lui Caleca. Sfântul Grigorie a scris despre Caleca, că nu mai făcea parte din pliroma ortodoxă[239] și nu mai aparținea „Bisericii lui Hristos” [240].... După împăcarea cu I. Cantacuzino, împărăteasa a convocat un sinod pentru luna februarie a anului 1347, în care Caleca a fost depus în mod definitiv[246], iar în locul lui a fost ales Sfântul Isidor.... Unii arhierei nemulţumiţi de alegerea Sfântului Isidor s-au aliat cu achindiniţii, iar în luna iulie a aceluiaşi an au ţinut un sinod în care l-au depus pe patriarh, acuzându-l între altele de palamism[248]. În luna august palamiții adunaţi într-un sinod au respins acuzațiile antipalamiților[249].... Între motivele celor care nu au fost de acord cu alegerea Sfântului Isidor ca patriarh era și acela că pe când a fost mitropolit de Monemvasia a fost caterisit de Caleca, de aceea înscăunarea lui ca patriarh n-a fost canonică[254], însă sinodul ortodocșilor din august-1347 i-a contrazis, dovedind că nu a fost validă depunerea lui Isidor, deoarece Caleca atunci când a făcut acea caterisire, fiind eretic, nu mai era cu adevărat arhiereu ci arhiereu fals, iar canoanele prin care au arătat că era nulă depunerea făcută de Caleca sunt canonul 15 al Sinodului constantinopolitan I - II din 861 și canonul 3 al Sinodului III Ecumenic: „Dar cum era acela [Caleca] un episcop al patriarhului cu harul lui Hristos de acum [Isidor] și al celor împreună cu el, când acela gândea în chip vădit altele, și de care aceștia s-au rupt mai degrabă potrivit sfintelor canoane întrucât gândesc ortodox, dat fiindcă el s-a alăturat mai apoi în chip rău celor condamnați de acesta și arătați cacodocși, iar de aici a căzut în înfricoșătoarele lor blesteme, anateme și dezavuări? Căci spune canonul 15 al Sinodului numit primul și al doilea din Constantinopol: «...cei care se depărtează de comuniunea cu întâi-stătătorul lor din pricina unei erezii condamnate de Sinoadele Ecumenice sau de Sfinții Părinți, când acela propovăduiește erezia în public și o învață bisericii cu capul gol, unii ca aceștia nu numai că nu vor fi supuși pedepsei canonice dacă trag un zid care-i desparte de comuniunea cu episcopul învinuit înainte de ancheta sinodală, ci se vor învrednici de cuvenita cinste ortodocșilor, căci n-au condamnat un episcop ci un pseudoepiscop și un pseudoînvățător...» ...ar mai putea fi socotită acum depunere depunerea făcută de acela [Caleca]” [255]. Astfel potrivit canonului 15, în care este urmată Tradiția Apostolică ce deosebește clericii adevăraţi de minciuno-clerici, Tradiție în care se precizează că cele săvârșite de aceștia din urmă nu sunt primite de Biserică (canonul 68 apostolic), cele făcute de un pseudo-arhiereu împotriva celor care rup comuniunea cu el sunt nule. Acest fapt este evidențiat și de canonul 3 al Sinodului III Ecumenic, la care s-a făcut trimitere: „Dar şi Sfântul Sinod III Ecumenic, care l-a depus pe Nestorie, a făcut dreptate tuturor celor care au fost depuşi de el ca unii care nu gândeau la fel ca el, i-a arătat nedepuşi şi i-a restabilit pe fiecare în treptele lor, socotind că nu trebuie să aştepte un alt patriarh al Constantinopolului care să-i restabilească pe fiecare în treapta sa... despre toţi aceştia zisul Sfânt Sinod III Ecumenic tratează în canonul 3” [256]. Caterisirile săvârșite de Nestorie, împotriva clericilor care nu-i împărtăşeau doctrina eretică, nu erau valabile. Potrivit canoanelor Bisericii, cei caterisiţi sunt reabilitaţi de către cel care i-a caterisit sau de cel care-i urmează în scaunul arhieresc[257]. Dacă caterisirile făcute de Nestorie ar fi fost valabile, din punct de vedere canonic trebuiau ridicate de către cel care îi urma în scaunul patriarhal al Constantinopolului, ori, pentru că acesta era eretic, depunerile făcute de el nu erau canonice, acei clerici nu erau caterisiţi, de aceea nu era nevoie să aştepte înscăunarea unui alt patriarh în locul lui Nestorie care să să-i repună în drepturi, urmarea fiind că au fost readuşi de Sinodul III Ecumenic în locurile pe care le-au ocupat înainte de a fi caterisiți de ereziarh. Așa cum arată Sfântul Vasile cel Mare, nu poate fi cleric atât cel caterisit (καθῃρημένος) de un arhiereu care nu poate caterisi, cât și cel care este hirotonit (κεχειροτονημένος) de același arhiereu[258], cu alte cuvinte, cel caterisit de un astfel de arhiereu continuă să fie cleric, deoarece acea caterisire este nulă, iar cel hirotonit de același arhiereu nu este cleric, pentru că respectiva hirotonire nu este validă; prin urmare, doar cel care are puterea de a caterisi poate să și hirotonească, deoarece având una din puteri o are și pe cealaltă: „dacă-i dai una din puteri, trebuie să i-o dai şi pe cealaltă” [259]. Aceasta era valabil și în privința lui Nestorie, care, devenit prin erezie arhiereu fals, nemaiavând putința de a caterisi, nu putea nici să hirotonească; ceea ce contrazice cele spuse despre acest ereziarh în scrierea lui Pseudo-Fotie, „Zece întrebări şi tot atâtea răspunsuri”: «Nestorie a fost caterisit, însă nici unul din cei hirotoniți de acesta nu a fost caterisit»[260]. (Din cartea: Concepții si controverse despre tainele ereticilor).
Despre scrierea lui Pseudo-Fotie: „O altă scriere pe care unii au încercat să o pună pe seama Sfântului Fotie se intitulează Zece întrebări cu tot atâtea răspunsuri[113]. Persoana care a alcătuit această scriere, a avut o cunoaştere mediocră a istoriei bisericeşti. În răspunsul de la întrebarea 9 se spune următoarele: „în zilele Sfântului Heracla, Origen, numit şi Adamantios, care-şi prezenta pe faţă erezia în zilele de joi şi vineri, pentru că falsifica şi corupea credinţa ortodoxă, pe acesta chiar Sfântul episcop Heracla l-a îndepărtat şi l-a alungat din Alexandria” [114]. Această relatare despre Origen (185-254) nu corespunde adevărului istoric, deoarece nu episcopul Heracla (232-248) l-a alungat pe Origen din Alexandria, ci episcopul Dimitrie (189-232), după cum arată chiar Sfântul Fotie într-o scriere a sa: „schimbând Dimitrie bunătatea în ură şi laudele în acuzaţii, a adunat câţiva episcopi şi preoţi într-un sinod împotriva lui Origen, şi, după cum spune Pamfil, sinodul a hotărât să-l îndepărteze din Alexandria, să nu mai locuiască şi să nu mai înveţe în acest oraş” [115].”(Din cartea: Concepții si controverse despre tainele ereticilor).
158. Migne, P.G. 140, 620.
163. Migne, P.G. 119, 957.
164. Enciclica lui Fotie către patriarhii orientali, Sudii Teologice, nr.2/1930, p.p. 63, 64, 66 ; Pr. Prof Dumitru Stăniloae, op.cit., p.p. 246 ,247.
165. Preasfinţitul Photios, Arhim. Philarete, Părint. Patric, op. cit., p. 137.
171. P.G. 140, 617.
172. Migne, P.G. 119, 957.
173. Migne, P.G. 119, 957-960.
174. 174. Πηδάλιον τῆς νοητῆς νηός...., σελ. 245-246; [Sfântul] Grigorie Palama,Tomosuri dogmatice - Viața - Slujba, Stud. introd. și trad diac. Ioan Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2009, p. 257.
175. Πηδάλιον τῆς νοητῆς νηός...., σελ. 36.
176. Καθηγητοῦ Βλασίου Ἰω. Φειδᾶ, Τό ζήτημα τῆς συμπροσευχῆς μετά τῶν ἑτεροδόξων κατά τούς ἱερούς κανόνες, Ἐπίσκεψις, Ἀρ. 699/30, 4/2009, σελ. 31.
235. Filocalia VII.., p.p. 210-211.
236. Sfântul Grigorie Palama, Opera Completă I, trad. note şi studiu introductiv de Pr. Cristian Chivu, Ed. Patristică Bucureşti, 2005, p. 22.
237. Migne, P.G. 150, 863.
238. Sfântul Grigorie Palama, op. cit., p.23; Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Ed. Scripta, București, 1993, p.119.
239. Ἕλληνες Πατέρες της Εκκλησίας, Τόμος 61, Πατερικές εκδόσεις “Γρηγόριος Παλαμάς”, , Θεσσαλονίκ, 1983, σελ. 692.
240. Sfântul Grigorie Palama, Opere complete, vol. VII, trad. Cornel Coman, Adrian Tănăsescu, Cristian Chivu, Ed. Gândul Aprins, 2019, p. 403.
246. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, op.cit., p.125-126.
248. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, op.cit., p.128.
249. [Sfântul ] Grigorie Palama, op. cit., p. 65.
254. [Sfântul] Grigorie Palama, op. cit., p. 246.
255. Ibidem, p. 257-258.
256. Ibidem, p.p. 258-259.
257. Arhidiac.Prof. Dr. Ioan N. Floca. Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 1993, p.p. 25, 54, 208.
258. Sfântul Vasile cel Mare, op.cit., p. 511; La sinodul arian din 360 patriarhul ereziarh al Constantinopolului Macedonie, împreună cu un grup de episcopi care îi erau apropiați, printre care și Eustație de Sevasta, au fost caterisiți. Cei condamnați au socotit respectivul sinod „drept «sinod al nelegiuiților»... pentru că, ziceau ei, erau în fruntea unei periculoase erezii”(Ibidem, p. 519), de aceea nici nu-i considerau pe aceia episcopi (Ibidem, p. 511); între cei care i-au caterisit se afla și episcopul arian Evipios (Ibidem, p. 519). În anul 376 Evipios a aderat la gruparea pnevmatomahă, ce era condusă atunci de Eustație, urmarea fiind că acesta din urmă a recunoscut hirotoniile de episcopi și preoți săvârșite de Evipios, ceea ce arată lipsă de coerență în gândire din partea lui Eustație, după cum arată Sfântul Vasile: „Întreabă-i tu însuţi, deşi ei dispreţuiesc pe toţi oamenii ca neavând nici ochi, nici urechi şi nici inimă înţelegătoare ca să poată pricepe urmarea celor petrecute şi cere-le, zic, să-ţi spună ce convingeri mai au în inima lor? Cum pot fi deodată episcopi atât cel depus de Evipios, cât şi cel instituit (κεχειροτονημένος=hirotonit) de el, căci şi unul şi altul sunt lucrarea aceleiaşi mâini? Dacă Evipios n-a avut darul proorocului Ieremia să «piardă şi să dărâme, să smulgă şi să sădească» (Ier. 1, 10), atunci el nu avea îndreptăţirea nici să scoată pe unul şi nici să pună pe altul. Căci dacă-i dai una din puteri, trebuie să i-o dai şi pe cealaltă” (Ibidem, p. 511).
259. Ibidem, p. 511.
260. Ἕλληνες Πατέρες της Εκκλησίας, Τόμος 141..., σελ. 568; Migne, P.G. 104, 1224.
113. Ἕλληνες Πατέρες της Εκκλησίας, Τόμος 141..., σελ. 564-582; Migne, P.G. 104, 1219-1232.
114. Ἕλληνες Πατέρες της Εκκλησίας, Τόμος 141..., σελ.578.
115. Ἕλληνες Πατέρες της Εκκλησίας Τόμος 134..., σελ.444.
@@maximos-r7n
Va sa zica, Lavriotul a mintit si manipulat in legatura cu canonul 15 I II.
Comentariul de mai sus, „Noutati” despre canonul 15 I -II (861), a inceput sa deranjeze pe unii, insa obiectia lor se limiteaza la traducere, ca la fragmentul “dogme condamnate de Sinoadele Bisericii și în scrierile Sfinților Părinți”, conjunctia “si” nu are legatura cu textul grec, dar aici nu este vorba de traducere, ci de o exprimare libera care nu schimba intelesul canonului. Traducerea se afla mai jos in comentariul despre Sfantul Grigorie Palama, a userului “@user-zc4og5du5d”: “erezii condamnate de Sinoadele Ecumenice sau de Sfinții Părinți”. Pentru ca nu au argumente se cramponeaza de traducere, de exactitatea termenilor. Acestia se pare ca n-au aflat inca despre Sfintii Parinți ca erau “îngăduitori cu cuvintele, dar nicidecum cu înțelesurile, pentru că nu în litere, ci în înțelesuri și lucruri stă taina mântuirii noastre”(Sfantul Maxim).
maximos
Eu am învățat o pe toată toate strofele le am învățat dacă nu mă credeți vino Iisuse în inima mea
Negativ va rog
Doamne ajută!
Foarte frumos
❤❤❤❤❤
❤❤❤❤❤❤😍😍😍🤩🥰🥰🥰🥳🥳🥳🙏
❤❤❤
❤❤❤