𝗕𝗶𝘀𝗲𝗿𝗶𝗰𝗮 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗺𝗻 𝗦𝗳 𝗡𝗶𝗰𝗼𝗹𝗮𝗲 𝗗𝗼𝗯𝗿𝗶𝗻ă𝘂ț𝗶 -𝗛𝗮𝗽ă𝗶

𝗗𝗼𝗯𝗿𝗶𝗻ă𝘂ţ𝗶 𝗛𝗮𝗽ă𝗶, un cătun al satului 𝗟𝘂𝗻𝗰𝗮 din comuna botoşăneană #
𝗩â𝗿𝗳𝘂 𝗖â𝗺𝗽𝘂𝗹𝘂𝗶, într-o poieniţă retrasă, stă martoră tăcută a ultimelor trei veacuri, o biserică neobişnuit de mică. Îmbrăcată în bârne de lemn, scundă, cu un acoperiş protector, asemeni unei pălării cu boruri largi, lăcaşul pare să fi fost construit într-o lume a miniaturalului.
Printre copacii bătrâni din poieniţa de la 𝗛𝗮𝗽ă𝗶, bisericuţa abia se zăreşte. Pe măsură ce te apropii, începi să-i distingi contururile. Pereţii din bârne nu-s mai înalţi decât un stat de om, pe uşă abia dacă poţi intra aplecat uşor de spate, iar ferestrele - cât palma - par să privească direct spre cer. Numai oleacă de te laşi furat de visare, ai senzaţia că ai intrat într-un basm şi că de undeva, de pe tărâmuri neştiute, un voinic a adus în braţe bisericuţa, aşezând-o, cu duioşie, în mijlocul acelei întinderi. În legătură cu data exactă a construcţiei micuţei biserici de lemn, în zona 𝗗𝗼𝗯𝗿𝗶𝗻ă𝘂ţ𝗶 circulă mai multe legende. Una spune că bisericuţa ar data încă de pe vremea lui Ş𝘁𝗲𝗳𝗮𝗻 𝗰𝗲𝗹 𝗠𝗮𝗿𝗲. Alta, că aceasta ar fi fost ridicată undeva, în 𝗹𝘂𝗻𝗰𝗮 𝗦𝗶𝗿𝗲𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶, pe la 𝟭𝟳𝟬𝟬, pe locul unui vechi cimitir ostăşesc. „De-acolo ar fi fost mutată, la 𝟭𝟳𝟵𝟰, pe locul numit 𝗥𝗲𝗱𝗶𝘂, undeva între 𝗖ă𝗹𝗶𝗻𝗲ş𝘁𝗶 şi 𝗣𝘂𝗵𝗮𝗿𝗶, într-un cătun cu câteva case de clăcaşi, paznici pe islazul boieresc. Aici a fost devastată de hoţi în mod repetat şi, de aceea, în 𝟭𝟴𝟭𝟬 a fost mutată în 𝗛𝗮𝗽ă𝗶. Mutarea s-a făcut în plină iarnă, bisericuţa fiind adusă pe opt sănii trase de boi.
Bisericuţa din cătunul 𝗛𝗮𝗽ă𝗶 are formă de navă şi a fost ridicată din bârne de stejar, încheiate la colţuri în coadă de rândunică şi aşezate pe tălpi de stejar. Din cauza deselor mutări, bisericuţa stă cu tălpile aşezate doar pe câteva pietre, fără a avea o temelie solidă. Iniţial, acoperişul era de şindrilă, ulterior aceasta fiind înlocuită cu tablă zincată. „În 𝟭𝟵𝟳𝟭, când s-a reparat şi au dat jos tabla, au descoperit că şindrila era de 𝟴-𝟭0 centimetri grosime“, explică preotul 𝗚𝗶𝗰𝘂 𝗖𝗲𝗮𝗵𝗹ă𝘂. Tot în 𝟭𝟵𝟳𝟭, exteriorul a fost blănit cu scândură, pentru o mai bună protecţie a interiorului. Pe acoperiş se păstrează crucile originale ale lăcaşului.
În această biserică s-au rugat sătenii de la 𝗛𝗮𝗽ă𝗶, până pe la începutul anilor 𝟭𝟵𝟬𝟬, când în 𝗟𝘂𝗻𝗰𝗮 s-a ridicat o biserică nouă de zid.
Interiorul, modest, păstrează doar catapeteasma originală şi aceasta destul de deteriorată. Sfânta Masă este făcută dintr-un trunchi de copac.
Biserica a stat, la început, sub ocrotirea 𝗦𝗳â𝗻𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗠𝗮𝗿𝗲 𝗠𝘂𝗰𝗲𝗻𝗶𝗰 𝗚𝗵𝗲𝗼𝗿𝗴𝗵𝗲, ulterior primind un nou hram, cel al 𝗦𝗳â𝗻𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗜𝗲𝗿𝗮𝗿𝗵 𝗡𝗶𝗰𝗼𝗹𝗮𝗲.
𝗖ă𝘁𝘂𝗻𝘂𝗹 𝗗𝗼𝗯𝗿𝗶𝗻ă𝘂ţ𝗶-𝗛𝗮𝗽ă𝗶 este parte componentă a satului 𝗟𝘂𝗻𝗰𝗮 din comuna 𝗩â𝗿𝗳𝘂 𝗖â𝗺𝗽𝘂𝗹𝘂𝗶, judeţul 𝗕𝗼𝘁𝗼ş𝗮𝗻𝗶. 𝗗𝗼𝗯𝗿𝗶𝗻ă𝘂ţ𝗶𝗶 sunt pomeniţi pentru prima dată în documente la 𝟯𝟬 𝗺𝗮𝗿𝘁𝗶𝗲 𝟭𝟯𝟵𝟮 indirect. Fiind moşie domnească, proprietarii s-au tot succedat de-a lungul timpului. După 𝟭𝟳𝟳𝟱, satul a ajuns în stăpânirea boierilor fanarioţi. Din anul 𝟭𝟳𝟵𝟬, concomitent cu numele de Dobrinăuţi, satul a căpătat şi denumirea de 𝗛𝗮𝗽𝘁𝗶𝗶, respectiv 𝗗𝗼𝗯𝗿𝗶𝗻ă𝘂ţ𝗶-𝗛𝗮𝗽𝘁𝗶𝗶. Potrivit documentelor, la 𝟭𝟴𝟮𝟬, satul aparţinea 𝘀𝘁𝗼𝗹𝗻𝗶𝗰𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗖𝗵𝗲𝘀𝗰𝘂, având 𝟭𝟭𝟰 locuitori birnici, 𝟭𝟲 văduve sărace, şase pădurari, şase slujitori bisericeşti, dintre care patru erau preoţi. În 𝟭𝟴𝟵𝟮, satul a primit denumirea de 𝗛𝗮𝗽𝘁𝗶𝗹𝘂𝗻𝗰𝗮, iar din 𝟭𝟵𝟮𝟰 - 𝗛𝗮𝗽𝘁𝗶, cu 𝗱𝗲𝗿𝗶𝘃𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗛𝗮𝗽ă𝗶. ziarullumina.ro/societate/rep...