George Enescu - Rapsodia română
HTML-код
- Опубликовано: 15 сен 2024
- Rapsodia română nr. 1 în La major este cea mai cunoscută piesă orchestrală a lui George Enescu.
A fost creată în perioada de tinerețe iar prima audiție a avut loc la București în 1903, la Ateneul Român, într-un concert dirijat de compozitor și Eduard Wachmann. (Această înregistrare a fost făcută la Moscova în 1962).
Rapsodiile sunt miniaturi simfonice bazate pe folclor (preponderent orășenesc) și pe prezentarea unui grupaj de melodii tip potpuriu, cu secvențe dezvoltătoare. Caracterul lor exotic, dinamismul, frumusețea melodică, orchestrația spectaculoasă au făcut ca aceste piese să intre repede în repertoriul marilor orchestre și să fie interpretate în concert ori în înregistrări discrografice de către majoritatea marilor dirijori ai lumii.
Marele compozitor, violonist, pianist, dirijor și pedagog, George Enescu, unul dintre cei mai proeminenți muzicieni de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din prima jumătate a secolului XX, s-a născut la 19 august 1881 în comuna Liveni-Vârnav din județul Botoșani.
A fost al 12-lea copil al Mariei Cozmovici-Enescu și al lui Costache Enescu, ceilalți unsprezece frați ai săi murind la vârste foarte fragede.
În 1884, după stabilirea la Cracalia (Botoșani) a părinților săi, Enescu va studia pianul și își va confecționa singur o primă vioară. Aici va fi în contact permanent cu muzica și cu lăutarii satului. La patru ani primește o vioară și începe să cânte, la început, sub îndrumările tatălui său, mai apoi, după ureche, de la un vestit lăutar din Dorohoi, Niculae Chiorul.
La cinci ani compune o primă lucrare, "Țara Românească, operă pentru vioară și pian".
În 1886, viitorul artist îl întâlnește pe renumitul compozitor Eduard Caudella, de la Iași, care îi va îndruma primii pași în muzică, marcându-i hotărâtor destinul. Despre această întâlnire, mărturisea, într-un interviu acordat preotului Hodoroabă, în ziarul ieșean ''Opinia'', din 21 martie 1927: "...La vârsta de cinci ani m-a dus tatăl meu la el și i-am cântat așa cum învățasem după ureche. Mi-a spus că am talent și m-a trimis acasă să învăț notele. Le-am învățat de la un inginer din Dorohoi care studiase în Germania, iar la 7 ani tatăl meu m-a dus din nou la Iași de am cântat înaintea profesorului, de astă dată însă pe note ".
În toamna anului 1888, la sfatul profesorului Eduard Caudella, George Enescu se înscrie la Conservatorul de Muzică din Viena. Aici a studiat cu mari profesori ca Siegmund Bachrich și Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Ludwig Ernst (pian). De la J. Hellmesberger jr. va învăța și își va fixa elementele de bază ale studiului instrumentului care îl va face cunoscut mai târziu în lumea întreagă, precum și tradiția de interpretare a operelor lui Beethoven și Schubert. Director al Operei Curții de la Viena, profesorul său avea să-l ajute să cunoască întreaga tehnică a dirijării unei orchestre. Au urmat apoi cursurile teoretice muzicale cu profesorul de armonie Robert Fuchs.
Din această perioadă datează și primele sale interpretări, ca violonist. Astfel, la 11 ani, George Enescu a urcat pe podiumul de concert al sălii "Bösendorfer" din Viena, acompaniat de orchestra Conservatorului. Pe afișul din 26 ianuarie 1892, numele său figura cu "Faust-Fantasie", de Pablo de Sarasate, o piesă considerată mai mult de efect tehnic decât componistic.
Surprinzătoarea polivalență a lui George Enescu a fost imediat recunoscută. Criticii muzicali vienezi l-au numit "un Mozart român", fiindcă stăpânea vioara și pianul cu o maturitate și o virtuozitate neverosimile pentru un copil. Ecourile vieneze au ajuns și în țară, iar de acum cronicile din gazetele străine aveau să fie reproduse periodic în ziarele românești.
În 1894, considerat ultimul an "vienez", în cadrul unui concert de binefacere, Enescu a interpretat prima parte din "Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor", al lui F. Mendelssohn-Bartholdy. A fost din nou menționat elogios de către cronicari. Astfel, perioada din "orașul muzicii" se încheie triumfător pentru Enescu, el cunoscând aici succesul ca interpret. Întâlnirile cu marii virtuozi și cu principalele formații europene în sălile de concert l-au îmbogățit cu noi experiențe legate de actul artistic.
Părăsind capitala Austriei, ajunge, în 1895, la Paris, unde rămâne până în 1899. Aici își va continua studiile la Conservatorul de Muzică, sub îndrumarea unor maeștri precum Jules Massenet, Gabriel Fauré (compoziție), M.P.J. Marsick (vioară).
La Paris, tânărul artist își impresionează profesorii, colegii și criticii muzicali. La 14 ani cânta la fel de strălucit la vioară, ca și la pian și era autorul mai multor "uverturi". A fondat, tot aici, un "Trio instrumental" (1902), alături de Alfredo Casella și Louis Fournier, și cvartetul de coarde "George Enescu" (1904), împreună cu Henri Cassadesus, Louis Fournier și Fritz Schneider, pe care le-a și condus.
În a doua parte a vieții sale, George Enescu s-a dedicat pedagogiei. A
susținut cursuri la Conservatorul de Muzică, dar și în străinătate, ca
profesor de interpretare muzicală, la mari instituții din Franța,
Italia, Marea Britanie sau la Universitatea din Illinois (SUA), și ca
profesor de compoziție, la Universitatea Harvard (SUA).
În septembrie 1946, decide să părăsească România, în care se instala
cu rapiditate regimul comunist. După încheierea unui mare turneu de
concerte în Statele Unite și Canada, se stabilește, cu soția, la Paris.
În ultimul deceniu al vieții, continuă să fie prezent pe marile scene
lirice ale lumii, ca violonist și pianist, dar mai ales ca dirijor.
În anul 1954, în noaptea de 13 spre 14 iulie, George Enescu a suferit
o congestie cerebrală, urmată de paralizie parțială. Câteva luni mai
târziu, maestrului îi era decernat Premiul "Paganini", din partea
organizației "Association d'entraide des auteurs de musique
EXCEPTIONALA DOCUMENTARE !! VA MULTUMESC, MAESTRE !!!!
Multumesc Maestre... Nu trebuie sa uitam aceasta Valoare Inestimabila pentru Romania!!!
Frumusete naturala
Mulțumesc mult maestre 👍