1. Nimic nu sunt, un strop de tină În care ai pus un bob de grâu. Un ciob în care aprinzi lumina Pustiu din care, Tu scoţi un râu. R1: Nimic nu sunt, o cupă spartă Din care faci un heruvim, Sunt omul care Te-am dat la moarte Fără să-mi pese de-al Tău suspin. 2. Nimic nu sunt, un rob netrebnic Chemat ca jugul Tău să-l port, Să dau deoparte piatra cea rece Când Tu dai viaţă, celui mort. R2: Nimic nu sunt, o trestie frântă Din care faci, toiag de fier O luminiţă fumegândă, Ce mâine fi-va o stea pe cer. 3. Nimic nu sunt, doar Tu eşti totul Şi Tu te-ai dat ca preţ al meu Făcând din pieptul meu, chivotul Ce-l poartă în el, pe Dumnezeu. R3: Nimic nu sunt, nimic sub soare Dar Tu te-ai dat pentru nimic În veci să fii, mereu mai mare Iar eu în veci, mereu mai mic.
Dumnezeu să te binecuvânteze cu viaţă veşnică în bucuria mântuirii. Să Îl păstrezi mereu pe Dumnezeu în inima Ta, şi din harul Lui să ne vesteşti şi nouă prin această voce profundă pe care Dumnezeu ţi-a dat-o. Să iei talantul tău şi să lucrezi cu el, ca în ziua cea de pe urmă, când se va întoarce, să Îi araţi lucrul tău şi astfel să îţi zică: bine ai făcut, rob bun şi credincios. Multe binecuvântări de la Dumnezeu. Să îţi poarte El mereu de grijă de tine, sufletul şi talantul tău. De la Dumnezeu primit, pentru Dumnezeu muncit. Să ne ajute Dumnezeu să ne vedem în cer, unde vom fi desăvârşiţi, şi-I vom cânta cu toţi. Amin!
Superbă melodia , mesajul înălțător iar interpretarea divină!
Fii binecuvântată de Dumnezeu! 👌🫶🙏🙏
Dl sa te binecuvinteze Rut mă cunosc bine cu părinții tăi, dl sati poarte de grijă
Domnul sa te binecuvânteze, sora. Ai o voce minunata de la bunul Dumnezeu care ți-a dăruit-o
Superb cantec ! Superbă voce ! Superba interpretare !
Domnul sa te binecuvânteze !
Foarte frumos :)
Domnul IiSUS să vă Binecuvânteze cu viață veșnică Amin !
Domnul sa te binecuvinteze
1. Nimic nu sunt, un strop de tină
În care ai pus un bob de grâu.
Un ciob în care aprinzi lumina
Pustiu din care, Tu scoţi un râu.
R1: Nimic nu sunt, o cupă spartă
Din care faci un heruvim,
Sunt omul care Te-am dat la moarte
Fără să-mi pese de-al Tău suspin.
2. Nimic nu sunt, un rob netrebnic
Chemat ca jugul Tău să-l port,
Să dau deoparte piatra cea rece
Când Tu dai viaţă, celui mort.
R2: Nimic nu sunt, o trestie frântă
Din care faci, toiag de fier
O luminiţă fumegândă,
Ce mâine fi-va o stea pe cer.
3. Nimic nu sunt, doar Tu eşti totul
Şi Tu te-ai dat ca preţ al meu
Făcând din pieptul meu, chivotul
Ce-l poartă în el, pe Dumnezeu.
R3: Nimic nu sunt, nimic sub soare
Dar Tu te-ai dat pentru nimic
În veci să fii, mereu mai mare
Iar eu în veci, mereu mai mic.
Domnul sa te binecuvinteze si sa te intareasca in lucrarea minunata !💛
Adevarat.Fii binecuvantata.Amin.
Amin,Domnul sa te binecuvanteze surioara mea !
Cat de frumos..
Dumnezeu să te binecuvânteze cu viaţă veşnică în bucuria mântuirii. Să Îl păstrezi mereu pe Dumnezeu în inima Ta, şi din harul Lui să ne vesteşti şi nouă prin această voce profundă pe care Dumnezeu ţi-a dat-o. Să iei talantul tău şi să lucrezi cu el, ca în ziua cea de pe urmă, când se va întoarce, să Îi araţi lucrul tău şi astfel să îţi zică: bine ai făcut, rob bun şi credincios.
Multe binecuvântări de la Dumnezeu. Să îţi poarte El mereu de grijă de tine, sufletul şi talantul tău. De la Dumnezeu primit, pentru Dumnezeu muncit. Să ne ajute Dumnezeu să ne vedem în cer, unde vom fi desăvârşiţi, şi-I vom cânta cu toţi. Amin!
C’è voce. Frumosa
Inger pe Pamant!🥰
Amin!
Amin
Te rog sa faci negatvul cu versuri fi binecuvântata
💝
România anului 2018.. Aparținem Uniunii Europene.. Dar totuși încă suntem în Evul Mediu -_-
Flodz # Dumnezeu e neschimbator.